Rivaldinho putea ajunge la altă echipă din Liga 1! Detalii de la negocieri: „Cineva chiar râdea când a auzit”. Ce ceruse Rivaldo în contractul fiului său. VIDEO

  • Publicat:
  • Actualizat:

Rivaldinho a început să se impună la Dinamo, iar tânărul atacant a marcat din nou pentru roș-albi, în victoria cu Astra, scor 2-1.

Prezent în emisiunea ProSport LIVE, Narcis Răducan a dezvăluit că atacantul a fost la un pas să semneze cu Pandurii, în vara lui 2016, și a oferit detalii din timpul negocierilor purtate chiar cu tatăl vârfului, legendarul Rivaldo.

„Mă bucur de reușitele de Rivaldinho pentru că, în momentul în care a ajuns în țară chiar am avut un sentiment, așa, pentru că mărturisisem că am vrut să îl luăm și noi în vară (n.r. la Pandurii). Dar la fel de bine știam că în prima fază nu te poți baza pe jucătorii sud-americani, până se adaptează. Trebuie să ai puțină răbdare.

Mă bucur foarte mult că a avut aceste reușite pentru că asta îl ajută să se integreze. Și cred că s-a integrat mai repede decât era normal.

Îl văd deja un jucător care îi poate da greutate lui Dinamo pe final de sezon. El are calități foarte bune. Când l-am văzut cu Grigoraș ne-a plăcut foarte mult. Eu am simțit atunci când am negociat cu el o contraofertă din partea unui om greu, care vede performanța din toate punctele de vedere.

La un moment dat chiar cineva râdea când mărturiseam că mi-a pus în contract și să aibă trei mese, și calitatea hotelului în care urma să stea. Mulți ar spune că ce-i cu fițele astea… Am fost foarte aproape de el, efectiv nu ne-am înțeles pentru că depindea de un alt club din Brazilia. Am negociat cu el […] Băiatul are potențial să ajungă fotbalist. E devreme să-l compari cu un Balon de Aur, dar dacă îl compari cu un jucător de prima ligă, eu îl văd cu șanse să facă obiectul unui transfer în străinătate”, a declarat Narcis Răducan la ProSport LIVE.
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele