Oameni de onoare: CFR-Oțelul 2-0!** Dublă Gabi Mureșan: TORPILA care a spart zidul, Brăneț nu a mirosit-o! VIDEO REZUMAT

Autor: Daniel Lup Publicat: 26 Mar. 2012, 20:58 Actualizat: 27 Mar. 2012, 00:11 Liga 1

CFR nu a arătat mai nimic dar a bătut prin „dubla” reușită de Mureșan. Galațiul s-a întrecut în gafe. Clujenii au făcut un pas imens pentru a lua al treilea titlu din istorie.

„Nu vin la Cluj în excursie”, se bătea cu pumnul în piept înainte de meci Dorinel Munteanu. Elevii săi au ținut să îl contrazică și să le dea apă la moară celora care îi suspectau de blat. Clujeanul Gabi Giurgiu, fost jucător al Universității, a scăpat în minutul 4 singur cu Beto, dar a tras mult prea slab și lusitanul a reținut fără emoții. Peste 7 minute colegul său din defensivă, Perendija, a greșit grav în careul propriu, întârziind să degajeze o minge. Bastos a profitat de cadou, dar bara s-a opus golului! Sălăgeanu a continuat scenariul în minutul 25, atunci când a trimis lamentabil o minge în tribune din lovitură liberă. Clujenii nu au dat dovadă niciun moment în prima repriză că au luat act de vorbele lui Paszkany și Murașan dinainte de meci, cei doi șefi cerându-le o mai mare implicare în jocuri. Fanii au simțit repede acest lucru și au început să își huiduie fanii, după ce Mureșan (34) a executat peste poartă o lovitură liberă.

Greșeli mari și în actul secund

De la cabine clujenii au ieșit la fel de blazați și lipsiți de atitudine. Bastos și-a luat și porția de huiduieli după ce și-a bătut joc de o ocazie (57). Cadu putea să își salveze colegii două minute mai târziu, dar a trimis pe lângă buturi cu capul din numai patru metri. Perendija (64) a continuat seria de gafe respingând un balon într-un coleg al său, dar a fost salvat de Ljubinkovic, care a respins șutul lui Ganea de pe linia porții. Didi a continuat seria de gafe în minutul 74, atunci când a comis un fault inutil la marginea careului. Gabi Mureșan a îndeplinit o simplă formalitate și a punctat pentru 1-0, speculând o gaură în zidul oaspeților. Finalul a fost unul liniștit după ce același Mureșan (83) a reușit golul doi, speculând greșeli în lanț în defensiva Galațiului. 2-0 și clujenii se distanțează în fruntea clasamentului după un meci cu multe semne de întrebare. Cei de la Galați le-au dat apă la moară cârcotașilor care au anunțat încă de anul trecut că se vor deplasa în Gruia doar în excursie!

GHINION
Adrian Sălăgeanu are fractură de pomete!
Fundașul stânga Adrian Sălăgeanu (foto) a părăsit accidentat terenul în minutul 40 al meciului de ieri cu CFR. Sălăgeanu s-a ales cu o umflătură uriașă sub ochiul stîng și cu pometele înfundat după un duel aerian cu Moudou Sougou. Fotbalistul CFR-ului l-a lovit în săritură cu capul în figură pe gălățean la o fază de atac a echipei sale. Gălățeanul n-a mai putut continua jocul, a fost înlocuit cu Samuel Cojoc și a plecat la spital pentru a primi îngrijiri medicale.

ABSENȚĂ‚
Kapetanos, suspendat cu FC Vaslui
CFR va juca derby-ul din etapa viitoare, de la Vaslui, fără cel mai bun om al său din această primăvară, atacantul Pantelis Kapetanos. Grecul a luat în mod prostesc al patrulea cartonaș galben din acest sezon și nu va merge în Moldova. Kapetanos a făcut un henț la marginea terenului pentru a împiedica o repunere rapidă a gălățenilor și a fost avertizat imediat de Avram. (Mihai CINPOERU)

DELEGARE
Avram, după 4 luni la centru
Marius Avram a condus ieri primul meci din retur, având o prestație bună la Cluj Napoca. Arbitrul a oficiat ultima dată anul trecut, pe 20 noiembrie, fiind suspendat trei etape pentru că nu a acordat un penalty Stelei în eșecul de la Piatra Neamț (1-0). Avram a mai fost delegat în ultima etapă a turului, la Vaslui – Rapid , dar s-a recuzat, din cauza unei accidentări. În iarnă a căzut primele teste teoretice, fiind delegat abia după o nouă examinare. (Daniel LUP)

Oțelul a rupt zidul la primul gol, iar la cel de-al doilea a pasat decisiv. Sunt reciprocități de tip latin. E o continuare a înțelegerii. Nu avem probe, putem doar să remarcăm
Cornel Dinu, administrator delegat Dinamo

Mă bucur că am marcat, dar e important că am bătut. Trebuie să batem și la Vaslui, ei sunt rivalii noștri la titlu
Gabi Mureșan, mijlocaș CFR

Nu a fost niciun blat. Sunt simple speculații. De acum, titlul depinde numai de noi
Iuliu Mureșan, președinte CFR

Trebuie să fim atenți la deplasarea de la Vaslui. Ne va fi foarte greu acolo
Beto, portar CFR

CLICK AICI PENTRU COMENTARIUL MINUT CU MINUT AL MECIULUI


Autor: Daniel Lup Publicat: 26 Mar. 2012, 20:58 Actualizat: 27 Mar. 2012, 00:11 Liga 1
Pe aceeași temă
Cel puțin 31 de pasageri au murit într-un accident de autobuz! Frânele au cedat
Cel puțin 31 de pasageri au murit într-un accident de autobuz! Frânele au cedat
Comunicările radio din dosarul morţii lui Gigină: „Bogdane, mergi pe contrasens, fă breşă!“
Comunicările radio din dosarul morţii lui Gigină: „Bogdane, mergi pe contrasens, fă breşă!“
BREAKING! A MURIT fostul ministru al Agriculturii! Dumnezeu sa il odihneasca! S-a stins...
BREAKING! A MURIT fostul ministru al Agriculturii! Dumnezeu sa il odihneasca! S-a stins...
Experţii avertizează că motoarele maşinilor electrice ar putea provoca daune mediului înconjurător
Experţii avertizează că motoarele maşinilor electrice ar putea provoca daune mediului înconjurător
„Nu am regrete! In meseria asta nu are rost sa te intorci!” Becali l-a vrut la FCSB in vara, dar a refuzat: acum e somer de lux
„Nu am regrete! In meseria asta nu are rost sa te intorci!” Becali l-a vrut la FCSB in vara, dar a refuzat: acum e somer ...
Mia Khalifa, actrita de filme pentru adulti, a incins internetul! Fotografia care a pus barbatii pe jar
Mia Khalifa, actrita de filme pentru adulti, a incins internetul! Fotografia care a pus barbatii pe jar
Cât de ecologice sunt de fapt maşinile electrice? Latura ascunsă a electromobilităţii
Cât de ecologice sunt de fapt maşinile electrice? Latura ascunsă a electromobilităţii
Atac sângeros la Cinema City din Timişoara. Actorul din film a fost înjunghiat în sală
Atac sângeros la Cinema City din Timişoara. Actorul din film a fost înjunghiat în sală
Schimbare COLOSALĂ în România: Încă un judeţ îşi schimbă CAPITALA. Oraşul care devine semnificativ mai important
Schimbare COLOSALĂ în România: Încă un judeţ îşi schimbă CAPITALA. Oraşul care devine semnificativ mai important
Tăriceanu şi Orban au decis soarta noului Guvern. ALDE vine cu o propunere de ultimă oră
Tăriceanu şi Orban au decis soarta noului Guvern. ALDE vine cu o propunere de ultimă oră
O tânără beată şi „dornică” i-a făcut ceva ULUITOR poliţistului care a reţinut-o: „Ah, dah... îţi place?”. Omul legii a rămas perplex - VIDEO
O tânără beată şi „dornică” i-a făcut ceva ULUITOR poliţistului care a reţinut-o: „Ah, dah... îţi place?”. ...
Îl mai ţii minte? Ce face acum Krum Bibişkov, atacantul pe care Gigi Becali l-a dat afară după 120 de minute
Îl mai ţii minte? Ce face acum Krum Bibişkov, atacantul pe care Gigi Becali l-a dat afară după 120 de minute
Cutremur valutar în România! Euro a sărit în aer: Aproape de un maxim istoric
Cutremur valutar în România! Euro a sărit în aer: Aproape de un maxim istoric
Veste devastatoare pentru Gigi Becali, după nuntă. A fost părăsită pentru un fotomodel
Veste devastatoare pentru Gigi Becali, după nuntă. A fost părăsită pentru un fotomodel
Stefan Stan e in DOLIU! A MURIT! Nu au mai avut ce sa ii faca
Stefan Stan e in DOLIU! A MURIT! Nu au mai avut ce sa ii faca
SCANDALUL înregistrărilor cu prezidenţiabili. Ramona Bruynseels, după convorbirile făcute publice în care îl critică pe Dan Voiculescu: Voi discuta cu avocaţii
SCANDALUL înregistrărilor cu prezidenţiabili. Ramona Bruynseels, după convorbirile făcute publice în care îl critică ...
Mihai Bendeac a încercat să profite de actrița Geanina Olaru, aflată sub hipnoză. Ce a urmat când cei doi au decis să se sărute
Mihai Bendeac a încercat să profite de actrița Geanina Olaru, aflată sub hipnoză. Ce a urmat când cei doi au decis ...
Secretul dintre Gigi Becali și soția sa a fost dezvăluit. Care este legătura dintre cei doi
Secretul dintre Gigi Becali și soția sa a fost dezvăluit. Care este legătura dintre cei doi
Inca un cuplu celebru si-a spus ADIO! Ce pacat: dupa 1 an de relatie, cei doi mari actori s-au despartit
Inca un cuplu celebru si-a spus ADIO! Ce pacat: dupa 1 an de relatie, cei doi mari actori s-au despartit
A nascut! A devenit mama pentru prima data. Vedeta a facut un anunt socant: ce s-a intamplat cu ea in timpul sarcinii
A nascut! A devenit mama pentru prima data. Vedeta a facut un anunt socant: ce s-a intamplat cu ea in timpul sarcinii
Google Maps introduce funcţia care va ÎNGROPA Waze
Google Maps introduce funcţia care va ÎNGROPA Waze
Anna Lesko s-a despărțit de iubit și acum pozează fără rușine! Imagini cu ea GOALĂ au ajuns pe internet ! FOTO
Anna Lesko s-a despărțit de iubit și acum pozează fără rușine! Imagini cu ea GOALĂ au ajuns pe internet ! FOTO
FOTO! Loredana Groza, cea mai indecentă apariţie la 49 de ani! IMAGINILE FĂRĂ RUŞINE au ajuns pe internet şi fanii au reacţionat vehement
FOTO! Loredana Groza, cea mai indecentă apariţie la 49 de ani! IMAGINILE FĂRĂ RUŞINE au ajuns pe internet şi fanii ...
Un bărbat beat a încercat să deschidă ușa unui avion. Ce i-au făcut pasagerii
Un bărbat beat a încercat să deschidă ușa unui avion. Ce i-au făcut pasagerii
Primele semne de cancer ar putea fi descoperite și astfel boala depistată și tratată din timp
Primele semne de cancer ar putea fi descoperite și astfel boala depistată și tratată din timp