Momente dramatice în Dinamo – Craiova: Eugen Neagoe a suferit un stop cardio-respirator. VIDEO | Antrenorul a fost urcat în ambulanță și trimis la Spitalul Floreasca. EXCLUSIV | Prima reacție oficială

  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul lui Dinamo, Eugen Neagoe (51 de ani), a leșinat în prima repriză a meciului Dinamo – Craiova, din a doua etapă a Ligii 1. Conform informațiilor de la fața locului, s-ar părea că antrenorul ar fi suferit un infarct în timpul partidei. Între timp, Neagoe a ajuns la Spitalul Floreasca, iar starea sa a început să se îmbunătățească. Alături de Neagoe este și Bogdan Bălănescu, președintele clubului. Ionel Dănciulescu spune că ce a fost mai rău a trecut.

Reporterii ProSport au obținut o primă reacție oficială în cazul lui Eugen Neagoe: „Tulburare de ritm cardiac e primul diagnostic, dar pentru detalii vorbiti cu managerul”.

Medicii de pe ambulanță au intervenit în câteva zeci de secunde și i-au făcut masaj cardiac lui Neagoe. Antrenorul a fost urcat în ambulanță. Jucătorii și oficialii s-au panicat și au început să se roage. Dan Nistor a coborât din tribuna oficială și le-a cerut celor prezenți în zona băncilor de rezerve să elibereze locul, pentru ca medicii să poate interveni. Partida a fost întreruptă în minutul 25, iar ambulanța a plecat după circa 15 minute spre spital.

„Cel mai probabil, a fost un puseu de tensiune, posibil infarct. Și-a pierdut temporar cunoștința, de aici și secvența cutremurătoare de la TV, când mâna lui Neagoe a căzut inertă. L-au resuscitat pe loc. Ceea ce s-a văzut la TV din ambulanță, acele fire lipite cu ventuze pe corpul lui Neagoe, erau electrozi. Toate ambulanțele sunt dotate cu așa ceva”, a explicat o sursă de specialitate pentru ProSport.


Eugen Neagoe a ajuns la Spitalul Floreasca. Foto: Daniel Anghel / ProSport

Toată lumea era terifiată, având în minte numai imaginile dramatice de acum 3 ani, de pe stadionul Dinamo, când Ekeng s-a prăbușit pe gazon.

Medic la bază, jurnalistul Dorin Chioțea a postat pe Facebook un mesaj cu privire la starea lui Eugen Neagoe: „Tulburare de ritm cardiac, posibil șoc cardio-respirator. Asta am văzut eu pe imaginile dramatice ale fotbalului de azi. A avut mare noroc Eugen Neagoe cu echipajul de pe ambulanță (trebuie să fi fost tip C). Un imens RESPECT pentru salvatorii lui! Sunt curios ce vor spune doctorii de la Spitalul Floreasca. Sănătate maximă!”, se arată în postarea lui Chioțea.

După un sfert de oră în care ambulanța a stat la marginea terenului, jocul a fost reluat. Neagoe a fost transportat la Spitalul Floreasca, iar conform celor prezenți la fața locului, tehnicianul ar fi fost conștient în momentul în care ambulanța a plecat. Întreg stadionul l-a aplaudat pe Neagoe, după ce ambulanța a părăsit incinta.

 

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Decizie definitivă pentru cei cu CARDURI de ENERGIE. Legea promulgată azi, 26 aprilie, de Iohannis
Decizie definitivă pentru cei cu CARDURI de ENERGIE. Legea promulgată azi, 26 aprilie, de Iohannis
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele