Gașca nebună revine!** Astra – Sportul 2-2! VIDEO REZUMAT

  • Publicat:
  • Actualizat:

Neînvinsă de șapte meciuri, Astra a remizat aseară cu Sportul Studențesc, scor 2-2, în prologul etapei a noua. Acest rezultat a reprezentat pentru Marius Șumudică al optulea meci consecutiv fără înfrângere, iar pentru „studenți” un punct care îi urcă, cel puțin până mâine, un loc în clasament.

CLICK AICI pentru comentariul LIVE TEXT al partidei

Sportul Studențesc a prins curaj după remiza obținută etapa trecută împotriva Stelei, scor 0-0, și a surprins-o pe Astra în minutul 3 prin golul căpitanului Curelea. Reușita „studentului” i-a provocat frisoane lui Șumi, cel care nu are cum să uite că anul trecut a fost demis de la Rapid tocmai după o înfrângere cu Sportul, pe propriul teren, scor 0-1. N’Doye l-a liniștit însă după numai patru minute, dar ploieștenii nu arătau ca o echipă care venea după șapte partide consecutive fără înfrângere. Mai ales că adversarii se aflau totuși pe ultimul loc în clasament. Tibi Bălan, „călăul” lui Șumi de anul trecut, nu a mai fost pe teren, dar rolul său de marcator a fost preluat de Ghinga, cel care a adus singura victorie a Sportului în acest campionat, în prima etapă, la Chiajna.

Miranda a ratat golul de trei puncte
Conștient de jocul slab al echipei sale, Șumudică a riscat totul la începutul reprizei secunde, când și-a epuizat toate schimbările. Tactica a dat roade, deoarece Cosmin Matei a adus egalarea cu un șut superb, iar după zece minute Miranda a zguduit transversala. Sleiți de puteri, jucătorii lui Mulțescu au preferat să stea în apărare și până la urmă au obținut punctul dorit și care, cel puțin până mâine, îi urcă pe locul 15.

Marius Șumudică, antrenorul gazdelor, a fost trimis în tribună în minutul 77 ca urmare a numeroaselor proteste la adresa arbitrilor.


Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la 10 ani
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la 10 ani
Florin Prunea a auzit că Niculae e OUT de la Rapid și a răbufnit
Florin Prunea a auzit că Niculae e OUT de la Rapid și a răbufnit
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Laura Giurcanu l-a dat uitării pe Aris Eram! Cine este noul iubit al influenceriţei
Laura Giurcanu l-a dat uitării pe Aris Eram! Cine este noul iubit al influenceriţei
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul chiar înainte de Paște
Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul chiar înainte de Paște
Fiartă pe 700.000 de euro! Ce a putut să facă Bianca Drăgușanu, de mână cu Bădălău
Fiartă pe 700.000 de euro! Ce a putut să facă Bianca Drăgușanu, de mână cu Bădălău
A venit anunțul TRIST despre Bruce Willis. Chiar fiica sa a dat vestea: A fost atât de incredibil...
A venit anunțul TRIST despre Bruce Willis. Chiar fiica sa a dat vestea: A fost atât de incredibil...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Controversă Mândruță-Dan Negru despre Lumina Sfântă: „Le dai oamenilor știri care le plac, indiferent dacă sunt adevărate sau nu?”
Controversă Mândruță-Dan Negru despre Lumina Sfântă: „Le dai oamenilor știri care le plac, indiferent dacă sunt adevărate sau nu?”
Lionel Messi a fost desemnat în premieră jucătorul lunii în MLS
Lionel Messi a fost desemnat în premieră jucătorul lunii în MLS
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri