Halep, cotată cu a cincea șansă la câștigarea turneului de la Wimbledon. Jucătoarea surpriză care i-a luat fața Simonei

  • Publicat:
  • Actualizat:

Chiar dacă ocupă locul 3 în ierarhia WTA, Simona Halep este cotată abia cu a cincea șansă la câștigarea turneului de Grand Slam de la Wimbledon (29 iunie – 12 iulie).

Azarenka, peste Halep în topul favoritelor

Serena Williams (SUA, 1 WTA), cu o cotă de 3,00 la câștigarea trofeului, ocupă primul loc în clasamentul realizat de bookmakeri, urmată de campioana en-titre Petra Kvitova (Cehia, 2 WTA), cu o cotă de de 4,33, și de Maria Șarapova (Rusia, 4 WTA), cotă 9,00. Nimic uimitor până aici, ținând cont că toate cele trei dețin arme mai bune decât ale româncei pe iarbă. Surpriza este constituită de faptul că Victoria Azarenka, ocupanta locului 26 în lume, i-a luat fața Simonei Halep (3 WTA). Bielorusei i-a fost atribuită o cotă de 11,00, față de 13,00, atât cât are constănțeanca.


Sursă foto: bet365.com. La 100 de lei pariați, rezultă un profit de 1.200 de lei, dacă Halep câștigă turneul de la Wimbledon

E drept că Azarenka a fost lider mondial, dar jocul ei nu arată la fel de convingător precum în 2013. Cea mai bună performanță obținută de Vika la Wimbledon este reprezentată de faza semifinalelor, atinsă în 2012 și 2013. De partea cealaltă, Simona se poate lăuda cu aceeași realizare, prin prisma semifinalei în care a ajuns sezonul trecut, pierdută în fața canadiencei Genie Bouchard, scor 7-6(5), 6-2.

Vika, pregătită de fostul antrenor al Simonei

Halep și Azarenka nu au impresionat la Roland Garros, precedentul turneu de Grand Slam din calendar, încheiat sâmbătă cu triumful Serenei Williams (6-3, 6-7, 6-2 cu Lucie Safarova). Halep a dezamăgit pe toată lumea, părăsind competiția în turul doi (5-7, 1-6 cu Lucic-Baroni), în timp ce Azarenka a ieșit din turul trei. Bielorusa antrenată de Wim Fissette, fostul tehnician al Simonei Halep, a pierdut chiar în fața celei care avea să devină campioană, Serena Willliams, scor 3-6, 6-4, 6-2.

În startul sezonului, Victoria a reușit câteva meciuri mari, însă Simona se poate lăuda cu cel puțin trei rezultate excelente: titlu la Dubai, titlu la Indian Wells (cel mai important al carierei) și semifinală la Miami. Pentru ea urmează turneul de la Birmingham, pe iarbă, în perioada 16-21 iunie, pentru ca apoi să meargă la Wimbledon, competiție desfășurată pe aceeași suprafață rapidă.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele