Povestea revoltătoare a unei handbaliste de 22 de ani, Reka Tamaș: „M-am simțit ca în Evul Mediu la Tg. Mureș, am fost tratată ca o sclavă!” Interul stânga a fost obligată să se antreneze deși a avut ruptură de ligamente

Redactor:
Marius Hutu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ajunsă în vara anului trecut la Tg. Mureș cu gândul de a pune umărul la revenirea în prim-planul Ligii Naționale a echipei locale Mureșul, Reka Tamaș, fosta handbalistă a HCM Baia Mare, a avut parte până la urmă de un adevărat calvar. Trecând peste faptul că formația târg-mureșeană a fost ciuca bătăilor în prima ligă, iar în 36 de jocuri a mâncat tot atâtea bătăi (!), jucătoarea a fost supusă la un tratament inuman, „de evul mediu”, după cum ne-a relatat. ProSport vă prezintă cazul incredibil al jucătoarei de 22 de ani care evoluează ca inter stânga.

Povestea a început încă din vara trecută, când Mureșul Tg. Mureș, promovată în Liga Națională, și-a dorit să încropească o echipă competitivă, care să facă față rigorilor acestui eșalon. După cum relatează și Reka Tamaș, clubul a ademenit-o cu fel și fel de promisiuni, deși ea mai era sub contract încă doi ani cu HCM Baia Mare. Credulă, jucătoarea a acceptat noua provocare, gândindu-se în primul rând la faptul că va avea posibilitate să joace. La 21 de ani, vârsta pe care o avea anul trecut, acest aspect este foarte important pentru o tânără handbalistă.

„Domnul Teodor Rad m-a făcut să cred că Mureșul Tg. Mureș este un club care își dorește lucruri frumoase în Liga Națională și am acceptat propunerea. Toate lucrurile au fost bune și frumoase până în septembrie, când m-am accidentat la partida de campionat cu HCM Baia Mare. Am avut ruptură de ligamente încrucișate la piciorul drept”, a susținut Reka Tamaș.

Președintele clubului și doctorul echipei i-au interzis să se opereze, a precizat handbalista: „Nu mi s-a permis. Am primit în schimb un program de recuperare. Am respectat tot ce mi s-a dictat”, a afirmat Reka Tamaș. Recuperarea impusă de medicul echipei s-a întins până în data de 27 noiembrie, când handbalista a făcut nouă reexaminare. Buletinele medicale la vremea respectivă arătau astfel:

După aproximativ patru luni de la accidentare, sportivei i s-a cerut să intre la antrenamente. „Acele investigații (n.r. 20 decembrie – conform buletinului medical primit) nu s-au mai făcut. Domnul Teodor Rad mi-a spus că m-am prefăcut (!!!), deși eu nici nu puteam să-mi îndrept genunchiul!”.

În toată această perioadă de pauză forțată, interul stânga nu a mai fost plătită de Mureșul Tg. Mureș începând cu data de 1 septembrie. Până la urmă, accidentarea a survenit în timpul unui joc, adică în timpul îndeplinirii obligațiilor contractuale! După aproximativ trei luni și jumătate de restanțe financiare, Reka Tamaș s-a decis să depună în data de 15 decembrie 2014 un memoriu la Federația Română de Handbal, prin care a reclamat faptul că nu și-a primit banii conform contractului.

De parcă n-ar fi fost de ajuns calvarul îndurat, atât cu problemele medicale și tratamentul la care a fost supus și nu mai dădea roade, dar și cu faptul că Reka Tamaș a fost nevoită să ceară bani părinților pentru a se întreține în Tg. Mureș, și Federația Română de Handbal s-a mișcat de la încet la foarte încet în acest caz. Conform regulamenteler FRH, termenul de soluționare a memoriilor este de 30 de zile, însă forul din Floreasca i-a judecat cererea, favorabil, abia în 2 februarie, după 49 de zile! Iar cazul nu s-a încheiat în acel punct.

Din dosarul sportivei am reținut, printre altele, faptul că Mureșul Tg. Mureș a răspuns Comisiei de Soluționare a Memoriilor că Reka Tamaș a refuzat plata salariului (!!!) afirmând că nu are nevoie de bani și că sumele să fie date altor sportive!

O astfel de motivație oferită de Mureșul Tg. Mureș nu avea cum să găsească și un răspuns favorabil clubului:

În aceeași zi în care Comisia de Soluționare a Memoriilor dădea o decizie în dosarul „Reka Tamaș”, sportiva trimitea încă o adresă cu speranța că FRH va lua în cele din urmă o măsură. Interul stânga nu mai avea bani să se întrețină la Tg. Mureș (!), iar Regulamentul de Transferări din 2014 era destul de clar: o jucătoare dacă nu este plătită de mai mult de 3 luni consecutiv se consideră contract unilateral desfăcut conform prevederilor:

Disputa Reka Tamaș – Mureșul Tg. Mureș nu s-a oprit în acel punct. Deși nu și-a plătit jucătoarea timp de 5 luni, Mureșul Tg. Mureș a făcut Apel la decizia Comisiei de Memorii, care a hotărât încetarea raporturilor contractuale abia în ședința din 16 martie 2015! Decizia Comisiei de Apel, care a fost și ultima instanță de judecată, a venit pe 24 Aprilie 2015. Așadar, din momentul în care jucătoarea a depus memoriu – 15 decembrie 2014 – și până la soluționarea cazului – 24 aprilie 2015 – au trecut peste 4 luni de zile! 

Mureșul Tg. Mureș a încercat să-și apere cauza la federație, dar a început să pună presiune și pe jucătoare. „Au început intimidări din partea clubului, mi-au cerut să părăsesc apartamentul în care stăteam cu chirie și să mă mut cu altă colegă. Comisia de Apel a dat decizia finală abia la sfârșitul lunii aprilie, dar eu am plecat încă din februarie din Tg. Mureș pentru că nu mai aveam bani să mă întrețin. M-am operat la genunchi pe banii părinților, iar recuperarea o fac la fel, tot cu susținerea lor. Dacă m-ar fi lăsat să mă operez la timpul potrivit, în martie eram din nou pe teren și poate aș fi putut ajuta și eu echipa”, au fost declarațiile sportivei. Totodată, jucătoarea a fost forțată în continuare să intre la antrenamente, deși era acuza dureri. Ea chiar a depus la club o adresă prin care a cerut o adeverință că este aptă din punct de vedere medical! Adeverință pe care, bineînțeles, nu a primit-o!

Pentru tot calvarul îndurat, Reka Tamaș a decis să meargă în instanță pentru a recuperarea drepturilor salariale, dar și a sumelor de bani care i-a cheltuit cu intervenția chirurgicală și recuperarea. De parcă n-ar fi fost de ajuns, zilele trecute, Teodor Rad i-a mai „înfipt” o lovitură. Povestește Reka Tamaș: „M-a deranjat foarte mult o declarație pe care a dat-o zilele trecute, că din toate jucătoarele care au părăsit Tg. Mureș îi pare cel mai rău de mine că am plecat. Dacă era așa, nu mă ținea 6 luni neplătită și nu-mi interzicea să mă fac bine”.

Acum, Reka Tamaș se află în perioada de recuperare după operația suferită în prima parte a acestui an și speră ca din septembrie să fie din nou în sala de handbal. „Măcar să mă recuperez bine și să mai pot juca handbal”, a susținut cu năduf  handbalista. Ca și concluzie, sportiva a făcut și un scurt rezumat al celor trăite la Tg. Mureș: „Nu-mi vine să cred nici acum ce am fost nevoită să trăiesc. M-am simțit ca în evul mediu, am fost tratată ca o sclavă. Trebuia doar să muncesc și să nu fiu plătită!”.

ProSport a stat de vorbă și cu Teodor Rad, președintele echipei Mureșul Tg. Mureș, și medicul echipei din acea perioadă, Gabriel Kosoros

Ce a spus Teodor Rad…

… „Am adus-o pe Reka Tamaș ca o mare speranță, dar ea a fost indolentă și a făcut tot ce a făcut pentru a pleca de la Tg. Mureș. Este ușor să arunci cu noroi într-un oraș de medici. Să spună că ne-am bătut joc de ea, în condițiile în care noi am plătit 12.000 de lei numai pentru recuperare? Ea a fost operată în octombrie la Fizionova, iar apoi a avut un program de recuperare dictat de medici. De față cu noi își târăia piciorul, iar după colț începea să meargă bine. Poate confirma acest lucru inclusiv jucătoare. Reka Tama a vrut să plece de la noi încă de la mijlocul lunii octombrie!”.

Ce a spus medicul Gabriel Kosoros…

„După 2-3 săptămâni, sportiva a efectuat o artroscopie la genunchi. 80% din ligamentul încrucișat era intact. A urmat un tratament de recuperare de vreo 2 luni, dar n-a mers bine la ea. În astfel de cazuri, dacă nu există colaborare între sportiv și medic pot apărea probleme. Nu mai știam ce se întâmplă. I-am făcut 6 infiltrații cu plasmă, tot ce se poate face în lumea asta, dar ea spunea că încă o doare. Că n-a vrut ea să meargă bine sau a fost altceva, nu știu, e un caz special cu care nu m-am mai întâlnit”.

Medicul echipei Mureșul a răspuns și la o altă problemă, de ce nu i-a oferit jucătoarei o adeverință prin care să specifice clar că este aptă din punct de vedere medical, atunci când oficialii clubului i-au cerut să intre la antrenamente: „Am preferat să nu-i dau nimic, nu am vrut să intru în conflictele lor (n.r. jucătoare – conducere)„.

După ce a scăpat de Tg. Mureș, jucătoarea a fost operată în cele din urmă de ligamente încrucișate!!! „Clinic nu era rupt ligamentul. Ce s-a constatat în alte parte, nu mai știu”, a susținut Gabriel Kosoros.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen