CELE MAI NOI ARTICOLE

Cîrțu nu crede în steaua lui Lucescu jr:** ‘El are nevoie de adrenalină, a greșit alegând naționala’

Înainte de meciul pe care reprezentativa României îl va susține contra Bosniei, unul dintre cei mai importanți antrenori ai Ligii I se arată sceptic în privința șanselor de reușită ale lui Răzvan Lucescu la cârma tricolorilor. Stelistul Sorin Cîrțu este convins că actualul selecționer ar fi trebuit să mai aștepte câteva zeci de ani și să mai acumuleze experiență până la preluarea naționalei. "Răzvan Lucescu este mai mult un antrenor decât un selecționer. Cred că a făcut o greșeală când și-a ales postul de selecționer al României. Este prea tânăr. Un antrenor de națională trebuie depășească vârsta de 50 de ani. La câteva luni ai doar un joc și câteva antrenamente, devine o rutină, iar un antrenor tânăr are nevoie de adrenalină. Greșeala asta am făcut-o și eu la 38 de ani, când am preluat naționala U21. Fierbea sângele în mine și simt că am pierdut degeaba acei doi ani", a declarat Sorin Cîrțu în Fanatik.
Cîrțu nu crede în steaua lui Lucescu jr:** 'El are nevoie de adrenalină, a greșit alegând naționala'

„Ne întoarcem cu cel puțin un punct din Bosnia!”** Ce zice Marian Iancu de accidentarea lui Cristi Chivu

Președintele lui Poli Timișoara este convins: "Avem asigurat minim un egal în Bosnia!". Marian Iancu a făcut o scurtă analiză, prin comparație, a compartimentelor defensive și ofensive ale celor două naționale ce se vor întâlni sâmbătă. "Noi avem o apărare foarte bună, punem în față un atac nou. Există un echilibru, avem o apărarea bună în fața unui atac bosniac foarte bun. Totodată ata
"Ne întoarcem cu cel puțin un punct din Bosnia!"** Ce zice Marian Iancu de accidentarea lui Cristi Chivu

Meciul cu Steaua, evenimentul anului în Moldova!** „Această primăvară o veți ține minte pentru că ea diferă de toate celelalte” :)

Steaua va juca un meci amical cu Dacia Chișinău, sâmbătă, de la ora 17.00. Meciul este văzut drept evenimentul anului, iar site-ul clubului moldovean face o prezentare ce amintește de limbajul presei din România din perioada de dinainte de 1989.
Meciul cu Steaua, evenimentul anului în Moldova!** "Această primăvară o veți ține minte pentru că ea diferă de toate celelalte" :)

Titularii lui Susic au rupt norii la antrenamente!** Vezi care va fi primul 11 al bosniacilor în meciul cu România

Dacă ieri mijlocașul Miralem Pjanic și portarul Kenan Hasagic acuzau anumite probleme medicale, medicii bosniaci suțin că ei vor fi apți pentru partida cu România, de sâmbătă. Fotbalistul lui Olympique Lyon a fost menajat la antrenamentul de ieri, dar goalkeeperul a intrat pe teren la miuța organizată de selecționerul Safet Susic. Acesta a împărțit cei 20 de jucători din lot în două echipe, formația de 10 oameni echipată în albastru câștigând cu 6-0. Cei mai în formă jucători bosniaci au părut Ibisevic (marcator a 3 goluri), Dzeko (2 goluri) și "prietenul" lui Gică Hagi, Zvejdan Misimovic, care a punctat o singură dată. 11-le probabil al Bosniei pentru meciul cu România Hasagic (Sehic) - Mujdža, Mrvac, Spahic, Lulic - Medunjanin, Rahimic, Misimovic, Pjanic - Ibisevic, Dzeko Susic e satisfăcut Selecționerul bosniac Safet Susic era extrem de încântat de faptul că are la dispoziție un lot numeros, care îi dă bătăi de cap în alegerea primului 11 pentru partida de sâmbătă, cu România. "Băieții mi-au demonstrat că mă pot baza pe absolut fiecare dintre ei. Am o mare dilemă legată de jucătorii pe care să îi folosesc. Important este că toți sunt pregătiți fizic și dornici să arate ce pot". Susic a comentat și ultimele declarații optimiste din tabăra României: "Este normal ca ei să fie încrezători, chiar ne-ar conveni să vină să ne atace din primul minut, pentru că astfel ne-ar lăsa mai multe spații. Totuși, nu cred că ne vor subestima".
Titularii lui Susic au rupt norii la antrenamente!** Vezi care va fi primul 11 al bosniacilor în meciul cu România

Bernard Hopkins îi vrea titlurile lui Lucian Bute!** „Voi fi cel mai în vârstă campion mondial din toate timpurile”

Americanul în vârstă de 46 de ani îl provoacă la luptă pe Lucian Bute. Într-un interviu, legendarul pugilist a declarat război tuturor luptătorilor canadieni, principalii vizați fiind românul Lucian Bute și haitianul Jean Pascal, ambii stabiliți în Canada.
Bernard Hopkins îi vrea titlurile lui Lucian Bute!** "Voi fi cel mai în vârstă campion mondial din toate timpurile"

Vești bune pentru tricolori:** Chivu ar putea juca în Bosnia! VEZI când va afla verdictul

UPDATE 12:55: Căpitanul naționalei, Cristi Chivu, a ieșit în urmă cu câteva momente la o plimbare în jurul hotelului. Fundașul,
Vești bune pentru tricolori:** Chivu ar putea juca în Bosnia! VEZI când va afla verdictul

Naționala nu mai sperie pe nimeni!** Blazevic: „Cine dracului e România? Să-i batem!”

Miroslav Blazevic, fost antrenor al naționalei Bosniei, a comentat meciul pe care reprezentativa țării sale îl va disputa sâmbătă seara contra României. "Sunt 100% convins că vom câștiga. Nu este ușor pentru mine, este echipa pe care eu am creat-o. Băieții știu că sunt alături de ei și sper că vor câștiga", a spus Miroslav Blazevic pentru Reprezentacija.ba România nu este văzută de Blazevic favorită în meciul de mâine seară.
Naționala nu mai sperie pe nimeni!** Blazevic: "Cine dracului e România? Să-i batem!"

Monica Niculescu s-a calificat** în turul doi, la dublu, în turneul de la Miami

Perechea Monica Niculescu/Su-Wei Hsieh (România/Taiwan) s-a calificat în turul doi al probei de dublu din cadrul turneului WTA de la Miami, dotat cu premii în valoare totală de 4.500.000 de dolari, informează site-ul oficial al competiției.
Monica Niculescu s-a calificat** în turul doi, la dublu, în turneul de la Miami

În stadion cu dușmanul!** CFR va fi OBLIGATĂ‚ de UEFA să joace pe arena rivalei „U” Cluj

Bucuria suporterilor Universității Cluj iscată de construirea noului stadion ar putea fi umbrită de un mic detaliu. În cazul în care vor ajunge din nou în Liga Campionilor în viitorul apropiat, concitadinii și rivalii de la CFR Cluj vor fi nevoiți să joace meciurile din Liga Campionilor pe Cluj Arena, fapt neagreat de mulți fani ai "șepcilor roșii". Motivul pentru care această ipoteză ar putea deveni realitate îl reprezintă faptul că arena din Gruia nu întrunește toate condițiile disputării meciurilor din cea mai importantă competiție intercluburi a Europei. Cu toate nemulțumirile fanilor lui "U", în sprijinul "vișiniilor" vin autoritățile locale, care precizează că noul stadion este al întregului oraș, nu doar al unei echipe. "Această arenă este construită de către Consiliul Județean pe banii contribuabililor din județ, sigur că au acces oricare dintre echipe, și CFR-ul, și Universitatea. Mai mult, în cazul în care CFR-ul va ajunge să mai joace în Champions League nu vor mai primi acceptul să evolueze pe stadionul lor. Cluj Arena și «Lia Manoliu» vor fi singurele acreditate pentru meciuri în Champions League", a spus Radu Bica, vicepreședintele Consiliului Județean Cluj pentru citynews.ro.
În stadion cu dușmanul!** CFR va fi OBLIGATĂ‚ de UEFA să joace pe arena rivalei "U" Cluj

VIDEO Momente unice alături de „tricolori”!** Ascultă imnurile dedicate naționalei în ultimele două decenii

Memoria momentelor unice petrecute alături de națională a fost înmagazinată de-a lungul vremii în imnurile dedicate "tricolorilor".
VIDEO Momente unice alături de "tricolori"!** Ascultă imnurile dedicate naționalei în ultimele două decenii

„Nașul” Bosniei cere un succes la Zenica!** Ganea: „Tradiția ne obligă să batem”

Fostul internațional Ionel Ganea este unul dintre fotbaliștii români care s-au simțit cel mai bine în confruntările cu Bosnia. Totuși, ex-atacantul naționalei avertizează că nici acum, ca și în campania pentru EURO 2004, întâlnirea cu bosniacii nu va fi una ușoară. "Acele jocuri nu au fost chiar floare la ureche. Bosnia era o națională incomodă și atunci. Țin minte jocurile alea. Primul a fost la Sarajevo, în 2002. Am pregătit foarte bine partida și i-am luat pe sus de la început. Am avut 3-0 din prima repriză, eu am dat ultimul gol. În al doilea, la Craiova, am bătut cu 2-0 și eu am marcat din nou. Acum, lucrurile sunt puțin schimbate. Avem o cotă în scădere, dar în Bosnia, tradiția ne obligă să batem. Să nu ne mulțumim cu un egal. De ce nu am putea să învingem? Mă uit la echipă și văd că e una bună. Chivu e campion european cu Inter Milano. Raț e pe val. A revenit Mutu și asta este esențial. El poate să facă diferența. Toată lumea e conștientă de importanța jocului. Adi Mutu a arătat de atâtea ori că este un om foarte important într-o echipă. Este decisiv prin golurile pe care le înscrie. Este foarte bine că s-a reîntors la echipa națională și are poftă de joc. Sper să dea în meciul cu Bosnia măcar un gol", spus Ganea în evz.
"Nașul" Bosniei cere un succes la Zenica!** Ganea: "Tradiția ne obligă să batem"

Dictator în Serie A!** Al treilea fiu al liderului libian Muammar Gaddafi a jucat în prima ligă italiană

E greu să ți-l imaginezi pe Mircea Sandu în rol de comandant al trupelor speciale. Și totuși, varianta există. Se numește Al-Saadi, e fiul dictatorului Muammar Gaddafi și fost președinte al federației de fotbal din Libia. Dacă n-a putut învinge apărările din Serie A, fostul atacant se ocupă momentan cu reprimarea revoltelor din țara nord-africană.
Dictator în Serie A!** Al treilea fiu al liderului libian Muammar Gaddafi a jucat în prima ligă italiană

Alungat de „U”, a construit CFR-ul!** Citește povestea fondatorului alb-vișiniilor

Când scrii povestea doctorului Rădulescu, realizezi cât poate fi de bagatelizată noțiunea de simbol în fotbalul românesc. Destinul lui „Jumate", cum era poreclit, s-a încadrat o viață întreagă între două coordonate: Universitatea și CFR Cluj.
Alungat de "U", a construit CFR-ul!** Citește povestea fondatorului alb-vișiniilor

CHINTA ROYALĂ‚!** 5 campioni mondiali se vor afla la startul noului sezon de F1

Cinci campioni mondiali și zece câștigători de cursă se vor afla la startul primului Mare Premiu de Formula 1 din 2011, în Australia. Vettel, Hamilton și Alonso, respectiv Red Bull, McLaren și Ferrari sunt principalii favoriți la titlul mondial într-un sezon care se anunță interesant chiar înainte să înceapă.
CHINTA ROYALĂ‚!** 5 campioni mondiali se vor afla la startul noului sezon de F1

Unii „studenți” susțin că n-au văzut niciun leu** de la Șiman în acest sezon

Sportul e pe cale să stabilească un record nedorit: are câțiva jucători care nu au mai fost plătiți dinaintea primei etape! „Studenților" le e teamă de reacția patronului Vasile Șiman dacă ar vorbi pe față despre problemele lor și sunt descurajați și în demersul de a depune memoriu.
Unii "studenți" susțin că n-au văzut niciun leu** de la Șiman în acest sezon

Dinamo rămâne fără titluri!** Epurare masivă în lotul „câinilor”

Strategia organizată pe sistem nemțesc elaborată în această iarnă în birourile din „Ștefan cel Mare" presupune și anumite riscuri. Demarată deja din această iarnă, dar cu schimbări majore ce vor fi operate abia la vară, acțiunea de „rebranding" a roș-albilor presupune despărțirea de aproape toți jucătorii care au câștigat vreun trofeu în carieră. De când a preluat inițiativa în ceea ce privește strategia pe termen mediu și lung la Dinamo, Nicolae Badea a luat o serie de hotărâri curajoase. Numai că proiectul „New Dinamo", care a fost deja pus pe tapet și pentru realizarea căruia s-au operat deja mai multe modificări, impune și riscuri. Astfel, după ce se va face și „curățenia de vară", una mult mai amplă decât ce s-a întâmplat în această iarnă, Dinamo riscă să mai rămână în lot cu doar trei jucători care au cunoscut gustul câștigării unui campionat.
Dinamo rămâne fără titluri!** Epurare masivă în lotul "câinilor"

Deac și Torje, marile lovituri din Ghencea!** Cum va arăta Steaua din sezonul viitor

La 12 puncte de primul loc, Gigi Becali știe că nu mai are în acest moment nicio șansă la cucerirea titlului și dorește o nouă reconstrucție. A început cu Gabi Matei, Chiricheș, a urmat miercuri Mihai Costea, iar în vară dorește să înceapă tratativele cu fotbalistul lui Schalke 04, Ciprian Deac, neexcluzându-l nici pe dinamovistul Torje! „O să mai luăm un atacant puternic, de careu, și probabil unul sau doi mijlocași, depinde. Dacă îl pune Cîrțu pe Tănase în centru, e mai ușor să aduc mijlocași de bandă. M-am hotărât să achiziționez acești jucători pentru că nu mai suport umilința", a declarat ieri Becali.
Deac și Torje, marile lovituri din Ghencea!** Cum va arăta Steaua din sezonul viitor

El a învins Bosnia în 2002!** „Suntem mai fotbaliști ca bosniacii!”

Anghel Iordănescu este selecționerul cu care naționala a reușit să obțină rezultatele cele mai dragi românilor. Cu el pe bancă, nu se punea problema calificărilor la turnee finale, iar meciurile decisive se jucau cu adversari din altă grupă valorică. Bosnia era, mai degrabă, de bifat. De atunci au trecut însă ani și s-au schimbat generații. Tricolorii își caută gloria și identitatea, iar „Generalul" privește de pe margine ce se întâmplă. Se lasă cu greu convins să vorbească despre ce e acum, dar, atunci când o face, nu evită să spună lucrurilor pe nume. „Să jucăm. Trebuie să jucăm!". Repetă obsesiv asta. Nu face referire directă la stilul foarte organizat al lui Răzvan Lucescu, dar mesajul subliminal este că, pentru a redeveni ce am fost, avem nevoie să trecem la următorul nivel din punctul de vedere al exprimării.
El a învins Bosnia în 2002!** "Suntem mai fotbaliști ca bosniacii!"

El e Becali de peste Prut!** Vezi cum dă note fotbaliștilor și ce premiu nebun pune la bătaie pentru acest sezon :)

Adlan Shishkhanov este tipul de conducător care vrea să știe absolut tot ce se întâmplă la echipă. Mai mult, de când a preluat Dacia Chișinău de la prietenul său Gabriel Stati, noul finanțator s-a implicat serios în bunul mers al echipei, mai ceva ca Gigi Becali.
El e Becali de peste Prut!** Vezi cum dă note fotbaliștilor și ce premiu nebun pune la bătaie pentru acest sezon :)

Surpriza lui Șumudică: din rezervă, căpitan!

Rapid a disputat aseară, în Antalya, primul joc din cadrul turneului amical la care participă. Giuleștenii au încheiat la egalitate, 0-0, partida cu Istanbul BB, locul 9 în prima ligă turcă, dar Marius Șumudică a luat câteva decizii care au surprins pe toată lumea.
Surpriza lui Șumudică: din rezervă, căpitan!

Campioana, comparată cu o mașină veche: „Asta e viteza CFR-ului!”

Promotor l-a pus la teste pe Paszkany. Bonus: patronul CFR-ului și-a scos mândrețea de Ferrari GT 599 Fiorano pentru o ședință foto. Omul de afaceri spune că CFR-ul de acum se compară mai degrabă cu „old-timer-ul" Skoda, decât cu actualul său bolid de origine italiană. Paszkany a dat timpul înapoi. L-a ajutat o mașină. Nu cea a timpului! Ar fi vrut el! Ci o Skoda S 100, model 1974, ce i-a adus aminte de prima mașină pe care a condus-o. Bun prilej și de un remember despre cum era să-și piardă Arpi permisul proaspăt luat în tinerețe. „Da, Skoda asta a fost prima mașină, era a tatălui meu. Am depășit o dată pe stânga un tramvai și, hop, în fața mea a apărut Poliția", și-a amintit Paszkany în timpul unei ture în jurul stadionului la volanul bătrânului automobil. Cei 988 de centimetri cubi nu i-au dat emoții. „«Old-timer-ul» ăsta are viteza actuală a CFR-ului", și-a permis o glumă Arpi, îndreptată subtil spre partenerul său, președintele Iuliu Mureșan.
Campioana, comparată cu o mașină veche: "Asta e viteza CFR-ului!"

Surpriză! Cine a fost singurul rapidist dintre tricolori

Giuleștenii nu au la lotul național convocat niciun jucător pentru „dubla" cu Bosnia și Luxemburg din preliminariile pentru Campionatul European 2012, din Polonia și Ucraina. Și totuși, un rapidist și-a făcut loc printre tricolori, chiar dacă doar pentru două ore!
Surpriză! Cine a fost singurul rapidist dintre tricolori

Și-a găsit singur mașina furată!

Cum ar fi să ți se fure mașina și după un an să o vezi din întâmplare în parcarea de la mall? Nu e nicio scenă din filmele de acțiune. S-a întâmplat pe bune. Fostul fotbalist al Rapidului, Dănuț Perjă, și-a găsit, după un an și o lună, automobilul de teren marca Toyota Land Cruiser de culoare gri în parcarea unui mall bucureștean!
Și-a găsit singur mașina furată!

Mândria Brașovului!** Povestea echipei care poate aduce un titlu sub Tâmpa după 86 de ani și care a speriat Ciucul și Steaua

Brașovul are o nouă mândrie locală în materie de sport, în condițiile în care echipa de fotbal (FC Brașov) sau Rulmentul (handbal) au avut o criză de rezultate în ultima perioadă. Țara Bârsei se identifică acum la cel mai înalt nivel cu ASC Corona Fenestela Brașov, echipa de hochei care a băgat frica în granzii HSC Csikszereda și Steaua București și care poate aduce la poalele Tâmpei un nou titlu după o pauză de 86 de ani!
Mândria Brașovului!** Povestea echipei care poate aduce un titlu sub Tâmpa după 86 de ani și care a speriat Ciucul și Steaua

Gazon plin de gropi!

Administratorii stadionului din Zenica au început încă de ieri eforturile menite să aducă suprafața de joc la un nivel acceptabil. Dâmburile și suprafețele destul de mari fără iarbă vor fi obstacolele peste care vor trebui să treacă mâine tricolorii.
Gazon plin de gropi!

MOTIVELE pentru care România va bate în Bosnia

În toată această perioadă s-a discutat foarte mult despre atmosfera din cadrul lotului - schimbată în bine, după cum spun la unison cei apropiați de tricolori -, despre revenirea lui Mutu, despre formula de echipă. Selecționerul a făcut tot posibilul să fie o prezență cât mai discretă.
MOTIVELE pentru care România va bate în Bosnia

Inimă cu tricolor

ProSport vă prezenta în urmă cu un an cazul Loredanei Irava, o tânără de 20 de ani condamnată să-și petreacă restul vieții într-un scaun cu rotile. Tânăra, o înfocată suporteră a Rapidului, nu pierde niciun meci al vișiniilor și are fotografii cu toți favoriții. Evident, n-a putut rata ocazia unei întâlniri cu naționala lui Răzvan Lucescu, mai ales că miercuri seara tricolorii s-au antrenat în Giulești. Loredana i-a așteptat cuminte pe jucători la ieșirea de la vestiar și, spre fericirea ei, Mutu, Chivu, Zicu, Lucescu jr și ceilalți „grei" n-au ignorat-o. Mai mult, jucătorii s-au fotografiat cu ea și i-au oferit un tricou de joc oficial cu autografele lor rugând-o să le țină pumnii în Bosnia. Ieri, Loredana postase deja fotografiile pe Facebook.
Inimă cu tricolor

Variantele Rapid și CFR pentru Lucescu jr

În afara unor considerente care țin strict de meciul cu Bosnia, Răzvan Lucescu mai are și alte motive să privească liniștit spre ceea ce urmează în cariera sa. Toată perioada petrecută la națională nu a fost nicidecum de natură să îi scadă cota. În cazul în care s-ar compromite șansele de calificare și s-ar pune problema plecării sale de la echipa națională, două dintre cluburile mari din România îl așteaptă pentru o reconstrucție: Rapid și CFR Cluj. Din ce în ce mai mulți giuleșteni îl regretă pe antrenorul cu care Rapid a obținut cele mai mari performanțe internaționale în istoria modernă. Practic, de la plecarea lui Răzvan Lucescu, nu numai că Rapid nu a mai obținut niciun trofeu, dar seria participărilor în cupele europene a fost întreruptă. Revenirea lui Dinu Gheorghe e un alt argument, cei doi colaborând foarte bine mereu.
Variantele Rapid și CFR pentru Lucescu jr

Rămânem fără „briliante”? Ce șanse au Mutu și Chivu să joace cu Bosnia

Mutu a pierdut o noapte și înaintea meciului cu Bosnia! Nu e vorba însă de o nouă escapadă, ci de faptul că a făcut febră mare! Iar situația lui Chivu e și mai îngrijorătoare. La 04:00, o oră la care colegii săi dormeau duși în noaptea de miercuri spre joi, Mutu îl suna pe doctorul Pompiliu Popescu: „Doctore, vino la mine!". Diagnosticul pus de medicul tricolorilor pare un mizilic: amigdalită. Doar pare, pentru că, de fapt, situația lui Mutu stârnește îngrijorare.
Rămânem fără "briliante"? Ce șanse au Mutu și Chivu să joace cu Bosnia

Remiză albă cu Islanda la U17

Naționala Under 17, antrenată de Adrian Văsâi, a debutat cu o remiză la Turul de Elită al CE 2011, turneu ce se desfășoară în localitatea maghiară Szombathely: 0-0 cu Islanda. „Am dominat meciul, am avut câteva ratări mari, inclusiv o bară, prin Vaștag, dar mingea n-a vrut să intre în poartă. Islandezii și-au atins scopul. Au jucat obstrucționist, cu mingi aruncate în față, poate-poate iese ceva", a declarat conducătorul delegației, Dan Ionescu. Mâine, puștii întâlnesc Rusia (ora 16:00), echipă care ieri a învins Ungaria cu 2-1. Prima clasată se califică la turneul final.
Remiză albă cu Islanda la U17

Vrem o minune!

„Revoluția" lui Blanc de la naționala Franței cere sânge proaspăt, iar Luxemburg pare victima perfectă. Noi sperăm însă la o „bombă" diseară, care să mai aprindă grupa. N-ar fi imposibil. Dintre micile echipe ale Europei, Luxemburg a produs cele mai multe surprize.
Vrem o minune!

Vineri, ultima zi pentru Hagi? Galata îi oferă 800.000 de euro pentru rezilierea contractului

Hagi s-a întors la Istanbul pentru a-și clarifica situația la echipă. După ce l-au dat ca și plecat de la Galata în urmă cu ceva zile, turcii revin și spun că Regele și-a dat azi acordul pentru rezilierea contractului. Turcii spun că Hagi nu a vrut să accepte despărțirea de Galata pentru a putea primi clauza de reziliere. LigTV și Fotomac anunță azi că antrenorul s-a înțeles cu bașkanii pentru rezilierea înțelegerii și că antrenamentul de joi a fost ultimul cu Hagi la conducere.
Vineri, ultima zi pentru Hagi? Galata îi oferă 800.000 de euro pentru rezilierea contractului

Pariorii au ales România!

Meciul Bosnia - România se dispută și la casele de pariuri. Până ieri, se jucaseră în țară 120.000 de variante vizavi de acest joc. Deși Bosnia este cotată ca favorită la casele de pariuri, majoritatea pasionaților de pariuri din România merg pe mâna lui Mutu și compania! Din 120.000 de bilete jucate, 75.000 cuprind semnul 2 (victorie a tricolorilor), 23.000 vizează un egal și numai 22.000 merg pe mâna gazdelor. Deși raportul este unul disproporționat, sumele investite sunt cam egale, semn că pariorii au mizat cam cu inima strânsă pe elevii lui Răzvan Lucescu.
Pariorii au ales România!

Ce pariu nebun a câștigat Mihai Costea** cu șefii Craiovei și de ce i se spune „Nilă”!

Un talent înnăscut, care îți poate câștiga de unul singur un meci, dar care la fel de bine te poate exaspera prin ineficiență, lipsă de inspirație sau ratări incredibile. Acesta este Mihai Costea, fotbalistul pe care Gigi Becali l-a vrut neapărat în Ghencea.
Ce pariu nebun a câștigat Mihai Costea** cu șefii Craiovei și de ce i se spune "Nilă"!

Dulgheru, în turul trei la Miami

Jucătoarea de tenis Alexandra Dulgheru s-a calificat în turul trei al turneului WTA de la Miami, dotat cu premii în valoare totală de 4.500.000 de dolari, în timp ce Monica Niculescu și Simona Halep au fost eliminate în turul doi, informează site-ul oficial al competiției. Alexandra Dulgheru, favorita numărul 26, care a fost acceptată direct în turul doi, a trecut în această rundă de Chanelle Scheepers, din Africa de Sud, scor 6-3, 6-2. Monica Niculescu a fost învinsă, în turul doi, de sârboaica, Jelena Jankovici, favorita numărul 6, scor 6-3, 6-1. Simona Halep a fost eliminată, tot în turul doi, de rusoaica Svetlana Kuznețova, favorita numărul 11, scor 6-0, 6-4.
Dulgheru, în turul trei la Miami

Dinamo, super-ofertă pentru Lazăr?** De ce îi amână mijlocașul pe rapidiști și ce răspunde Dinu Vamă

Dinu Gheorghe s-a convins: spiritul Giuleștiului e pe cale de dispariție! Costin Lazăr amână să își dea acordul pentru un nou contract, deși Dinu Gheorghe spune că i-a făcut mijlocașului o ofertă mai mult decât avantajoasă. Vamă își recunoaște greșeala da a-l aduce pe Rui Duarte de la Brașov și spune că portughezul va plăti pentru fiecare zi de întârziere
Dinamo, super-ofertă pentru Lazăr?** De ce îi amână mijlocașul pe rapidiști și ce răspunde Dinu Vamă

Adrian Mutu, salvatorul tricolorilor?** „Revenirea lui e cel mai important lucru care s-a întâmplat la echipa națională”

Cosmin Olăroiu este de părere că victoria este singura variantă a naționalei. De asemenea, fostul antrenor al Stelei a vorbit despre revenirea lui Adrian Mutu printre tricolori și despre planurile de reconstrucție a naționalei.
Adrian Mutu, salvatorul tricolorilor?** "Revenirea lui e cel mai important lucru care s-a întâmplat la echipa națională"

Undă verde pentru primul titlu la Timișoara**: „Gălățenilor le va fi greu! Pentru Poli se face un lobby mai puternic”

Timișoara se pregătește pentru primul titlu din istorie, chiar în anul în care împlinește 90 de ani de existență și în care bănățenii și-au recuperat palmaresul și culorile. Dinu Gheorghe spune că gălățenilor le va fi extrem de greu să reziste până la final și că Poli beneficiază de un lobby mai puternic
Undă verde pentru primul titlu la Timișoara**: "Gălățenilor le va fi greu! Pentru Poli se face un lobby mai puternic"

„Coșmarul” lui Deac, acuzat dur de un alt român**: „Magath mi-a distrus cariera! Caracterul lui e zero”

Deac are în continuare probleme la Schalke, chiar dacă a scăpat de cel care nu i-a dat nici șansă: Felix Magath s-a întors la fosta lui echipă, Wolfsburg! Magath este acuzat dur de un alt român: Albert Streit îl atacă pe antrenor: "Mi-a distrus cariera, e un caracter zero"
"Coșmarul" lui Deac, acuzat dur de un alt român**: "Magath mi-a distrus cariera! Caracterul lui e zero"

Nemulțumire în F1!** Regula eleronului mobil, modificată cu o zi înaintea MP al Australiei

FIA a anunțat joi că a extins lungimea porțiunii de circuit în care se poate folosi aripa spate mobilă, de la 600 la 860 de metri, pe linia dreaptă din zona boxelor circuitului Albert Park din Melbourne, care va găzdui debutul sezonului de Formula 1, ceea ce a produs nemulțumirea echipelor.
Nemulțumire în F1!** Regula eleronului mobil, modificată cu o zi înaintea MP al Australiei