CELE MAI NOI ARTICOLE

Nadia le spulberă fanteziile nemților!** Ce răspuns de nota 10 le-a dat jurnaliștilor de la Bild

Celebritatea Nadiei Comăneci rămâne și după aproape 40 de ani distanță de performanța de la Montreal una dintre cele mai bune reclame făcute sportului românesc și țării noastre în general. De aceea, nici germanii de la cotidianul Bild nu au ocolit-o pentru un interviu pe cea care a obținut primul 10 din istoria gimnasticii. Desigur, pe lângă întrebări clasice legate de carieră, Nadia a fost chestionată și în legătură cu aspecte picante din viață. La una dintre întrebări, cea legată de o posibilă ofertă din parte vreunei publicații pentru adulți, "Zeița de la Montreal" a avut o replică spirituală. "Nu am fost contactată de Playboy pentru a poza nud, ci de revista TIME. În ziua de azi văd mai mereu în reviste nuduri ale anumitor atleți, iar dacă acest lucru este făcut pentru bani sau doar ca un gest caritabil, nu văd de ce nu aș fi de acord cu el. În schimb, personal, nu aș fi dispusă să fac asta. Cine ar vrea să mă vadă pe mine goală" a spus Nadia în Bild. Nemții au încercat totuși să sugereze că ei s-ar număra printre susținătorii unui pictorial al fostei gimnaste, atașând articolului o poză incendiară :).
Nadia le spulberă fanteziile nemților!** Ce răspuns de nota 10 le-a dat jurnaliștilor de la Bild

Pac, pac: 2 jucători, OUT de la Steaua!** Becali le-a găsit deja înlocuitori! Vezi despre cine e vorba

Gigi Becali a anunțat astăzi că fundașii George Galamaz și Iefeanyi Emeghara nu vor mai face parte din lotul Stelei din retur. Patronul roș-albaștrilor spune că contractele celor doi nu vor mai fi prelungite și a găsit deja înlocuitori pentru aceștia. Ovidiu Dănănae și Vlad Chiricheș îi vor înlocui pe cei doi din retur. "Emeghara și Galamaz vor pleca. Lor le expiră contractul. În locul lor vor veni Chiricheș și Dănănae. Avem soluțșii în apărare: Gabi Matei, Geraldo...", a declarat Becali la gsptv.
Pac, pac: 2 jucători, OUT de la Steaua!** Becali le-a găsit deja înlocuitori! Vezi despre cine e vorba

Niculescu:** „Simt frustrare, nervi, pentru că nu înțeleg ce se întâmplă! Arbitrul a fost penibil”

Claudiu Niculescu este dezamăgit că a încheiat anul cu un egal în fața Mioveniului, chiar în fața propriilor suporteri. Atacantul Universității
Niculescu:** "Simt frustrare, nervi, pentru că nu înțeleg ce se întâmplă! Arbitrul a fost penibil"

Rada, cerut în Germania!** Fundașul CFR-ului ar putea deveni coleg cu Andrei Cristea

Șefii din Gruia ar agrea să îl împrumute în Germania pe stoperul Ionuț Rada, care a jucat în numai 4 meciuri în 18 etape. Dacă mutarea se produce, fundașul va fi coechipier cu fostul dinamovist Andrei Cristea. Karlsruher se luptă pentru a evita retrogradării din Liga a II-a din Germania și are nevoie urgentă de întăriri în apărare. Aceasta întrucât a încasat 43 de goluri în 19 etape. Potrivit presei din Germania, clujeanul Ionuț Rada e primul vizat pentru un transfer. Nemții l-au dorit și în iunie 2009, dar Steaua a refuzat atunci să îl cedeze. Faptul că Rada nu mai joacă la CFR se pare că i-a făcut pe ofic
Rada, cerut în Germania!** Fundașul CFR-ului ar putea deveni coleg cu Andrei Cristea

Grigoraș: „Am avut un an 2011 foarte bun!” Mesajul de „adio” pentru Chiricheș

Tehnicianul formației Pandurii Târgu Jiu, Petre Grigoraș, a declarat după remiza cu Ceahlăul Piatra Neamț, scor 1-1, că a fost "un meci nebun" și trebuie să se mulțumească cu punctul obținut, însă a precizat că în general 2011 a fost un an foarte bun pentru echipa sa. "A fost un meci nebun cu un ritm foarte susținut. Am întâlnit, din punctul meu de vedere cel mai de temut adversar. Chiar dacă am pierdut cu Astra sau cu Galațiul, mai ales în repriza a doua am avut ceva probleme. Din păcate nu am reușit să realizăm ceea ce ne-am propus, adică cele trei puncte. Au dorit foarte mult, nu am ce să le reproșez băieților la acest meci. Și în general anul 2011 a fost un an foarte bun pentru noi", a spus Grigoraș, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Grigoraș: "Am avut un an 2011 foarte bun!" Mesajul de "adio" pentru Chiricheș

Contestat de fani, Ionuț Badea recunoaște că situația lui „U” e una grea:** „Suntem în criză”

Ionuț Badea recunoaște că jucătorii săi nu traversează cea mai bună perioadă, însă este mulțumit că a venit pauza de iarnă, deoarece are timp să facă ordine în ec
Contestat de fani, Ionuț Badea recunoaște că situația lui "U" e una grea:** "Suntem în criză"

Becali NU mai crede în titlu și RENUNȚĂ‚ la transferul lui Wesley:** „CFR ciordește prea mult… Cum s-o prind!?”

Gigi Becali spune că nu mai este atât de tentat de transferul brazilianului Wesley, de la Vaslui, pentru că și-a dat seama că acesta nu ar putea îmbrăca tricoul Stelei în cupele europene. Wesley a jucat deja pentru Vaslui în grupele competiției și nu ar putea fi înregistrat de o altă echipă care evoluează în Europa League. "Pot să-l folosesc doar în campionat și nu are sens... nu mai pot prinde CFR-ul", spune Gigi. "Singurul jucător la care mă mai gândesc este Chipciu. Am negociat deja pentru el și o să-l luăm. Probabil în zilele următoare vom semna. Wesley e alt jucător care mă interesează, d
Becali NU mai crede în titlu și RENUNȚĂ‚ la transferul lui Wesley:** "CFR ciordește prea mult... Cum s-o prind!?"

Cei de la Mioveni sunt nemulțumiți de egalul cu „U”:** „Puteam să câștigăm, clujenii au fost lipsiți de idei”

Marian Pană, antrenorul lui CS Mioveni, este nemulțumit de rezultatul partidei cu Universitatea Cluj, terminat 2-2. Pană spune că jucătorii săi meritau toate cele trei pun
Cei de la Mioveni sunt nemulțumiți de egalul cu "U":** "Puteam să câștigăm, clujenii au fost lipsiți de idei"

Spania a câștigat bronzul la CM din Brazilia!

Naționala de handbal feminin a Spaniei a câștigat, duminică, la Sao Paulo, medalia de bronz a Campionatului Mondial din Brazilia, după ce a învins în finala mică reprezentativa Danemarcei, scor 24-18 (9-9). Tot duminică s-au disputat și meciurile de clasament final pentru locurile 5-6, respectiv 7-8. Brazilia a învins categoric campioana mondială Rusia, scor 36-20 (18-11), încheind CM pe locul cinci, în timp ce Croația a trecut de Angola, scor 32-29 (14-12) și s-a clasat pe locul șapte.
Spania a câștigat bronzul la CM din Brazilia!

Haos la Cluj, după „U” – Mioveni 2-2!** Fanii au declanșat războiul cu jucătorii și Ionuț Badea! Machado le-a arătat degetul mijlociu

"U" Cluj a încheiat anul cu o remiză rușinoasă acasă obținută în fața "lanternei" CS Mioveni, scor 2-2, iar fanii au început protestele imediat după meci. Un grup de suporteri i-au așteaptat pe fotbaliștii pregătiți de Ionuț Badea la vestiare și au protestat zgomotos la adresa acestora. Cel mai înjurat a fost atacantul Gabriel Machado, care le-a arătat degetul mijlociu, în timp ce tehnicianului proaspăt reconfirmat în funcția de principal i s-a cerut demisia.
Haos la Cluj, după "U" - Mioveni 2-2!** Fanii au declanșat războiul cu jucătorii și Ionuț Badea! Machado le-a arătat degetul mijlociu

Din nou SCANDAL în Liga I!** Becali dezvăluie de ce a fost dat afară Zotta: „Porumboiu mi-a zis că pică de prost dacă se află”

Scandal înainte de ultimul derby al sezonului din Liga I, după ce Adrian Porumboiu l-a acuzat pe președintele Rapidului, Constantin zotta, că a contactat mai mulți jucători ai Vasluiului chiar înainte de meciul cu Rapid pentru a le propune transferuri în campionate mai puternice. Gigi Becali spune că această practică nu e una neobișnuită pentru Liga I și a dezvăluit motivul pentru care Zotta a fost dat afară de la Vaslui: l-a păcălit pe Adrian Porumboiu cu o importantă sumă de bani.
Din nou SCANDAL în Liga I!** Becali dezvăluie de ce a fost dat afară Zotta: "Porumboiu mi-a zis că pică de prost dacă se află"

Apune Steaua lui Ilie Stan?** Antrenorul Stelei este pe punctul de a fi trecut în rezervă în iarnă

Deși Gigi Becali este extrem de mulțumit de evoluția echipei sale din ultimele meciuri ale primei părți a sezonului și satisfăcut peste măsură de calificarea în primăvara europeană, șeful Stelei se gândește în continuare și la modificarea structurii băncii tehnice. Întrebat dacă Anghel Iordănescu are vreo contribuție la rezultatle Stelei, patronul roș-albaștrilor nu a reușit să disimuleze suficient astfel încât să spulbere speculațiile privind viitorul lui Ilie Stan pe banca tehnică. "Cum adică ce influență are Iordănescu? De ce vreți să-i luați din merite lui Ilie Stan. Aaaa, că mai vorbește cu Edi și îi mai transmite câte o idee, asta este altceva..." spunea Becali vineri, în cadrul unei emisiuni televizate. Mai mult, șeful Stelei s-a lăudat în cercurile apropiate că "Tata Puiu" și-a dat acordul și că va reveni la clubul unde a cunoscut cele mai mari satisfacții din carieră. Anghel Iordănescu ar urma să fie instalat în această iarnă în funcția de manager general al Stelei, el urmând a prelua și principala răspundere în ceea ce privește jocul echipei. În această situație, Ilie Stan va deveni mâna dreaptă a celui pe care îl consideră mentorul său și care a avut un cuvânt decisiv la momentul instalării sale pe banca tehnică a roș-albaștrilor după plecarea lui Roni Levi. Nu ar fi prima astfel de ierarhizare a funcțiilor la Steaua, în urmă cu un anVictor Pițurcă fiind trecut în acte drept manager general, în vreme ce antrenor principal era vărul acestuia, Eugen Neagoe.
Apune Steaua lui Ilie Stan?** Antrenorul Stelei este pe punctul de a fi trecut în rezervă în iarnă

Thriller pe Cluj Arena!** „U” Cluj – CS Mioveni 2-2

Greșeli de arbitraj, trei eliminări, un penalty acordat și două neacordare, răsturnări de scor și ratări incredibile pe final într-o tensiune maximă. De toate a avut „U" Cluj - CS Mioveni, încheiat la egalitate, 2-2. Partida Universitatea Cluj-CS Mioveni va fi LIVE TEXT pe www.prosport.ro și live pe DigiSport 1 de la ora 18:00.
Thriller pe Cluj Arena!** "U" Cluj - CS Mioveni 2-2

S-a simțit cu musca pe căciulă? FOTO** MM a renunțat la „Mai bine mor în picioare!” :) UITE noul principiu al fostului manager al Stelei!

Acum, cei care sunt curioși să acceseze mmstoica.ro vor avea surpriza să vadă că noul "crez" al fostului manager
S-a simțit cu musca pe căciulă? FOTO** MM a renunțat la "Mai bine mor în picioare!" :) UITE noul principiu al fostului manager al Stelei!

Năstase este revoltat după ce hocheiștii din naționala României au cântat imnul Ungariei:** „O să ajungem ca ăstia să-și pună steagul pe Arcul de Triumf”

Ilie Năstase este scârbit de atitudinea maghiarilor din echipa națională a României, care au intonat imnul Ungariei la un meci de hochei între naționala
Năstase este revoltat după ce hocheiștii din naționala României au cântat imnul Ungariei:** "O să ajungem ca ăstia să-și pună steagul pe Arcul de Triumf"

VIDEO Rooney și-a făcut cadou de Crăciun un record!** La ce capitol a reușit vârful lui United să devină primul după meciul contra lui QPR

Wayne Rooney va fi suspendat pentru primele două etape ale fayei grupelor EURO 2012 după gestul inconștient din meciul cu Muntenegru, însă asta nu îl împiedică să mai doboare încă un record în Premier League. Atacantul lui Manchester United a punctat în partida contra lui Queens Park Rangers (2-0) și a deschis drumul echipei sale către o nouă victorie în campionat. Reușita a avut însă o semnificație aparte pentru Rooney, el devenind primul fotbalist din prima ligă a Angliei care reușește să marcheze de 3 ori în primul minut al unui meci. Celălalt gol al partidei, marcat de Carrick în minutul 56, a făcut-o pe Manchester United, cu 49 de reușite după 15 meciuri, cea mai bună marcatoare din Premier League din ultimii 49 de ani, în urma performanței lui Tottenham din sezonul 1962-1963, care a punctta de 54 de ori în același număr de meciuri.
VIDEO Rooney și-a făcut cadou de Crăciun un record!** La ce capitol a reușit vârful lui United să devină primul după meciul contra lui QPR

Constantin Zotta susține că n-a sunat pe niciun jucător de la Vaslui: „Să vină DNA-ul! O să-l dau în judecată, să-i fie rușine pentru ce face”

Constantin Zotta susține că n-a contactat niciun jucător de la FC Vaslui pentru a le promite transferuri, așa cum Adrian Porumboiu l-a acuzat. Președintele Rapidului s
Constantin Zotta susține că n-a sunat pe niciun jucător de la Vaslui: "Să vină DNA-ul! O să-l dau în judecată, să-i fie rușine pentru ce face"

Ward nici nu vrea să audă de Bute:** „El NU MERITĂ‚ să boxeze cu mine!” Ce îi recomandă campionul Super Six lui ‘Mister KO’

Pugilistul Andre Ward a declarat, duminică, după ce a câștigat turneul Super Six, că românul Lucian Bute încă nu merită șansa de a boxa cu el, trebuind să înfrunte un boxer de "nivel A" înainte de a-i propune o confruntare, informează canoe.ca. "Nu vreau să fiu lipsit de respect față de Bute, dar el s-a relaxat și a așteptat înfruntând boxeri de nivel B și C, în timp ce eu mă luptam cu greii în Super Six. De ce l-aș înfrunta? Ar fi un meci bun pentru Carl Froch, pentru că știu că nu îi place de Lucian.... sau cu Andre Dirrell. Părerea mea este că el trebuie să aibă o
Ward nici nu vrea să audă de Bute:** "El NU MERITĂ‚ să boxeze cu mine!" Ce îi recomandă campionul Super Six lui 'Mister KO'

Tentativă de corupție?** Porumboiu: „Patru titulari incontestabili au fost sunați de Zotta! Nemernicul le-a promis transferuri în Rusia!”

Adrian Porumboiu îl acuză pe președintele Rapidului, Constantin Zotta, că a contactat câțiva jucători de la FC Vaslui chiar înaintea meciului direct, pentru a le promite transferuri.
Tentativă de corupție?** Porumboiu: "Patru titulari incontestabili au fost sunați de Zotta! Nemernicul le-a promis transferuri în Rusia!"

VIDEO Finalul de poveste a devenit unul trist!** Pandurii – Ceahlăul 1-1 Vezi golurile

Pandurii încheie anul cu o remiză pe teren propriu obținută pe teren propriu în meciul cu Ceahlăul, 1-1. Golurile au fost reușite de Maxim, respectiv Bădescu.
VIDEO Finalul de poveste a devenit unul trist!** Pandurii - Ceahlăul 1-1 Vezi golurile

Bute e gata de MECIUL VIEȚII!** Ward a câștigat Super Six! „Ne batem și la el acasă!”

Pugilistul Lucian Bute a declarat, duminică, după finala Super Six câștigată de Andre Ward, că orașul New York este o opțiune pentru un eventual meci cu boxerul american și că este dispus să îl confrunte pe acesta chiar și la el acasă, în Oakland, informează boxingscene.com. "Aș putea boxa cu Ward la New Yor
Bute e gata de MECIUL VIEȚII!** Ward a câștigat Super Six! "Ne batem și la el acasă!"

Destăinuiri incredibile! Omul momentului din echipa lui Stan își povestește trecutul „de film”!** Vrea să fie „Drogba al Stelei” și anunță o primăvară de vis

ProSport a stat de vorbă cu vârful, iar acesta și-a povestit întâmplări de la începutul carierei sale de fotbalist. Ediția tipărită de luni a ProSport-ului prezintă un interviu amplu cu
Destăinuiri incredibile! Omul momentului din echipa lui Stan își povestește trecutul "de film"!** Vrea să fie "Drogba al Stelei" și anunță o primăvară de vis

Porumboiu îl apără pe Tudor și dă în Hațegan: „A dat penalty corect pentru Dinamo! El e curat, dar Hațegan e clonat să fie corupt”

Fostul mare arbitru Adrian Porumboiu a comentat faza incriminată de mureșeni la meciul cu Dinamo, în urma căreia Dănciulescu a obținut penalty-ul din care a fost marcat singurul gol al partidei. Patronul Vasluiului spune că Tudor a luat decizia corectă și că acesta nu poate fi acuzat de tentă. În schimb, Porumboiu și-a reluat discursul virulent la adresa lui Ovidiu Hațegan, arbitrul partidei Astra-CFR (0-1). "Părerea mea este că penalty-ul acordat lui Dinamo în meciul cu FCM Târgu Mureș a fost corect. Se vede cum Ilyeș îi lovește piciorul de sprijin lui Dănciulescu. Eu știu ce știu despre fiecare arbitru. Lui Tudor îi acord un card pe care nu i-l acord niciunui fost sau actual arbitru. Dacă am avea 10 arbitri ca Tudor, am ieși din criza pe care o traversăm. El, și dacă greșește, îi acord credit în continuare, pentru că este curat. În schimb, Hațegan este clonat să fie corupt, o știu toți șefii care au trecut prin fruntea arbitrajului românesc. Sunt erori de arbitraj produse împotriva unor echipa ca Voința Sibiu, Concordia Chiajna sau CS Mioveni, dar astea nu aveau ce să caute în Liga I, încurcă toată competiția. ele se vor bate acolo jos să supraviețuiască, vor face Daciada lor, însă nu sunt pregătite pentru prima ligă. Nu mi-e teamă să-i spun lui Ion Crăciunescu tot ceea ce mă supără. El cred că s-a convins că pe Hațegan nu se poate conta. Dacă îl va delega la meciurile următoare, atunci putem să-i facem proces de intenție. Sunt de acord cu aducerea de arbitri străini, ca
Porumboiu îl apără pe Tudor și dă în Hațegan: "A dat penalty corect pentru Dinamo! El e curat, dar Hațegan e clonat să fie corupt"

„Cel mai tare manager” se ia de stelele Braziliei:** „Pele e un ramolit și un maimuțoi! Neymar trebuie să se mai spele cu multă apă de la calorifer până să ridice nasul”

După meciul dintre Santos și Barcelona (scor 0-4), de la Campionatul Mondial al Cluburilor, care i-a pus față în față pe Neymar și Messi, Meme Stoica
"Cel mai tare manager" se ia de stelele Braziliei:** "Pele e un ramolit și un maimuțoi! Neymar trebuie să se mai spele cu multă apă de la calorifer până să ridice nasul"

Record incredibil pentru Messi!** Starul Barcelonei a reușit o performanță fabuloasă!

Atacantul argentinian Lionel Messi a egalat recordul deținut de coechipierul său de la FC Barcelona, Pedro, reușind să
Record incredibil pentru Messi!** Starul Barcelonei a reușit o performanță fabuloasă!

VIDEO Chiricheș pleacă la Steaua!** Momente emoționante pentru fundaș la ultimul meci pentru Pandurii

Vlad Chiricheș a fost vedeta momentelor de dinaintea partidei dintre Pandurii și Ceahlăul Piatra Neamț. La ultimul me
VIDEO Chiricheș pleacă la Steaua!** Momente emoționante pentru fundaș la ultimul meci pentru Pandurii

Sibienii vor să producă din nou surpriza!** „Ne ambiționează că jucăm contra Stelei! Trebuie să fim conștienți că putem scoate un rezultat bun”

Voința Sibiu joacă luni seara în deplasare cu Steaua, dar antrenorul Alexandru Pelici spune că nu este foarte îngrijorat.
Sibienii vor să producă din nou surpriza!** "Ne ambiționează că jucăm contra Stelei! Trebuie să fim conștienți că putem scoate un rezultat bun"

Reghecampf s-a înțeles cu Concordia!** „Este o provocare pentru mine! Sper să ne salvăm de la retrogradare”

Laurențiu Diniță și-a dat ieri demisia din postura de antrenor al Concordiei Chiajna, după ce echipa s-a nu a reușit decât un 2-2 în fața Sportului Studențesc, rezultat care îi menține pe ilfoveni pe locul 17
Reghecampf s-a înțeles cu Concordia!** "Este o provocare pentru mine! Sper să ne salvăm de la retrogradare"

Brazilienii, umiliți de Barça!** Neymar a luat lecții de la „profesorul” Messi: „Astăzi am învățat să jucăm fotbal”

Brazilianul Neymar, vedeta FC Santos, a declarat, duminică, la Yokohama, că în meciul cu FC Barcelona, pierdut scoru 0-4, în finala Campionatului Mondial al cluburilor, a învățat să joace fotbal
Brazilienii, umiliți de Barça!** Neymar a luat lecții de la "profesorul" Messi: "Astăzi am învățat să jucăm fotbal"

Francezii, îndrăgostiți de Bănel!** Nicoliță, ales omul meciului în victoria cu Dijon! „Forma superbă a echipei e simbolizată de român”

Saint Etienne are o evoluție foarte bună în Ligue 1, "alb-verzii" ocupând poziția a cincea în clasament. Mijlocașul român, Bănel Nicoliță, s-a impus rapid ca om de bază la gruparea din Hexagon, iar francezii nu contenesc cu laudele la adresa fostului jucător al Stelei.
Francezii, îndrăgostiți de Bănel!** Nicoliță, ales omul meciului în victoria cu Dijon! "Forma superbă a echipei e simbolizată de român"

Ungaria va fi gazda Campionatului European feminin din 2015!** România face eforturi să obțină statutul de co-organizatoare

FIBA Europe a anunțat, duminică, la finalul ședinței Biroului Executiv, că Ungaria va fi gazda Campionatului European feminin din 2015, la care România face eforturi să obțină statutul de co-organizatoare.
Ungaria va fi gazda Campionatului European feminin din 2015!** România face eforturi să obțină statutul de co-organizatoare

VIDEO Nici cei mai înfocați gameri nu pot reuși așa ceva!** Fază ireală creată de Xavi și Messi, brazilienii au rămas blocați

Barcelona s-a impus lejer în meciul cu Santos și și-a adjudecat un nou trofeu. Elevii lui Guardiola au făcut show cu brazilienii, au marcat patru goluri, unul mai spectaculos decât altul.
VIDEO Nici cei mai înfocați gameri nu pot reuși așa ceva!** Fază ireală creată de Xavi și Messi, brazilienii au rămas blocați

Au făcut show cu AEK, dar nu se înghesuie să vină cu Voința!** Apelul jucătorilor către fani: „Ce facem, campionatul i-l lăsăm lui Dinamo?”

Steliștii au stabilit un nou record de spectatori la meciul cu Larnaca, 50.000 de oameni sărbătorind calificarea roș-albaștrilor în primăvara europeană.
Au făcut show cu AEK, dar nu se înghesuie să vină cu Voința!** Apelul jucătorilor către fani: "Ce facem, campionatul i-l lăsăm lui Dinamo?"

Chipciu a anunțat că vine la Steaua!** Motivul pentru care va fi folosit mijlocaș dreapta și ce permutări va produce în primul „11”

Gigi Becali a anunțat că s-a înțeles deja cu Ioan Neculaie, patronul Brașovului pentru transferul lui Alexandru Chipciu la Steaua încă din această iarnă.
Chipciu a anunțat că vine la Steaua!** Motivul pentru care va fi folosit mijlocaș dreapta și ce permutări va produce în primul "11"

Augustus Constantin va conduce la centru partida Steaua – Voința Sibiu

Arbitrul Augustus Constantin va conduce la centru meciul Steaua - Voința Sibiu, care se va disputa, luni, la ora 20.30, în etapa a XVIII-a a Ligii I,
Augustus Constantin va conduce la centru partida Steaua - Voința Sibiu

Acuzații grave după victoria „câinilor” de la Tg. Mureș:** „A fost o mare hoție! S-a văzut mafia dintre Tudor și Crăciunescu”

Dinamo s-a impus la limită, scor 1-0, în partida de la Tg. Mureș, unicul gol al partidei fiind marcat de Marius Niculae dintr-un penalty contestat vehement de gazde.
Acuzații grave după victoria "câinilor" de la Tg. Mureș:** "A fost o mare hoție! S-a văzut mafia dintre Tudor și Crăciunescu"

VIDEO Bănel e pe val în Franța!** A ajuns pe 5 cu Saint-Etienne și a „zguduit” vestiarul după victoria din ultima etapă

Bănel Nicoliță se simte excelent în Franța la Saint-Etienne. "Alb-verzii" au câștigat partida cu Dijon, scor 2-1, într-o partidă în care fostul mijlocaș stelist a fost integralist.
VIDEO Bănel e pe val în Franța!** A ajuns pe 5 cu Saint-Etienne și a "zguduit" vestiarul după victoria din ultima etapă

Villas-Boas l-a uimit pe Abramovic!** „Cadoul” de 50 de milioane de euro pe care i l-a cerut patronului de Crăciun

Chelsea se află pe locul 3, la patru puncte în spatele celor de la United și la 6 puncte distanță de City în condițiile în care "Albaștrii" au un meci în plus jucat față de cele două rivale din Manchester, iar o asemenea situație este de neconceput pentru conducerea londonezilor.
Villas-Boas l-a uimit pe Abramovic!** "Cadoul" de 50 de milioane de euro pe care i l-a cerut patronului de Crăciun

Steaua – Ciuc, azi la „Flamaropol”

Azi, de la ora 17:30 (live DigiSport), la patinoarul „Mihai Flamaropol" din Capitală, va avea loc partida Steaua Rangers - HSC Miercurea Ciuc, contând pentru Liga Mol (ediția 2011 -2012). „Militarii" se află pe poziția a șaptea clasamentului, cu 30 de puncte, în timp ce hocheiștii ciucani sunt lideri, cu 63 de puncte. În cazul unei victorii, Steaua își sporește șansele de a prinde locul șase, ultimul care duce în play-off.
Steaua - Ciuc, azi la „Flamaropol"

Victoriile lui Dinamo și CFR pun Steaua sub presiune!** Ilie Stan, forțat să-i facă pe plac lui Mihai Costea

Steaua a reușit să se califice în primăvara europeanăm fiind singura echipă din România prezentă în această fază a unei competiții, numai că în campionat, roș-albaștrii au de tras tare pentru a reveni în lupta pentru titlu.
Victoriile lui Dinamo și CFR pun Steaua sub presiune!** Ilie Stan, forțat să-i facă pe plac lui Mihai Costea