CELE MAI NOI ARTICOLE

Ca și calificați!** Slask Wroclaw – Rapid 1-3

După două sezoane afară din Europa, giuleștenii au făcut spectacol în Polonia. Grigore, Roman și Apostol au întors scorul pentru Rapid la Wroclaw și elevii lui Răzvan și-au asigurat practic accederea în grupele Europa League.
Ca și calificați!** Slask Wroclaw - Rapid 1-3

Salată bulgărească!** Steaua – ȚSKA Sofia 2-0

Într-o atmosferă electrizantă, steliștii au trecut la limită de bulgari, iar în urma jocului prestat par să aibă prima șansă la calificarea în grupe. Totul se decide joi, la Sofia.
Salată bulgărească!** Steaua - ȚSKA Sofia 2-0

Răchită a ghicit Universitatea!** „Mi-aș fi dorit să jucăm pe noul stadion din Cluj”

Petrolul Ploiești are parte de un nou adversar dificil în startul campionatului Ligii I. "Găzarii" o va întâlni pe Universitatea Cluj, într-un meci care se va disputa sâmbătă, de la ora 21:30, la Mediaș, cu porțile închise. "Mi-aș fi dorit să jucăm pe noul stadion din Cluj, nu la Mediaș. Petrolul și U sunt două echipe cu tradiție, cu suporteri pătimași și este păcat că meciul acesta se va disputa fără spectatori", a spus astăzi Valeriu Răchiță la conferința de presă de dinaintea plecării spre Mediaș.
Răchită a ghicit Universitatea!** "Mi-aș fi dorit să jucăm pe noul stadion din Cluj"

Astra a transferat un jucător de la ȚSKA Sofia!** „Îmi doresc să câștig cu Steaua!”

Joi a fost prezentat oficial la Astra nigerianul Udoji (25 de ani), care deține și pașaport bulgar pe numele Mitko Atanasov Georgiev și care a semnat o înțelegere pe trei sezoane. Chiar dacă s-a pregătit în ultima vreme cu ȚSKA Sofia, Udoji a refuzat să facă vreun comentariu cu privire la șansele echipei bulgare în fața Stelei în Europa League.
Astra a transferat un jucător de la ȚSKA Sofia!** "Îmi doresc să câștig cu Steaua!"

Președintele lui Dinamo Zagreb a fost arestat după victoria cu Malmo!** A încercat să-i scape pe fani de furia Poliției

Președintele clubului Dinamo Zagreb, Zdravko Mamic, a fost reținut, miercuri seară, și plasat în detenție preventivă după incidentele cu poliția în urma victoriei formației croate în meciul cu echipa suedeză Malmo, scor 4-1, informează AFP. "Bărbatul în vârstă de 52 de ani face obiectul unei anchete penale pentru că i-a împiedicat pe polițiști să-și facă treaba", se arată într-un comunicat al poliției, fără a se menționa numele persoanei reținute. Însă presa locală a precizat că este vorba de Mamic, care a denunțat "comportamentul r
Președintele lui Dinamo Zagreb a fost arestat după victoria cu Malmo!** A încercat să-i scape pe fani de furia Poliției

Găman vrea să BATĂ‚ și Steaua, și Dinamo!** „Nu o să-i dau șanse lui Mihai Costea”

Jucătorul Valerică Găman a declarat, joi, la prezentarea oficială la Astra, că este dezamăgit de faptul că nu a evoluat în multe meciuri la Dinamo, menționând că speră să învingă echipa bucureșteană în partidele directe din Liga I.
Găman vrea să BATĂ‚ și Steaua, și Dinamo!** "Nu o să-i dau șanse lui Mihai Costea"

O singură „Săgeată”!** Vorskla – Dinamo 2-1

Marius Niculae a fost cel care, prin reușita sa, i-a ținut în cărțile calificării pe elevii lui Ciobotariu. Dinamo a fost învinsă la Poltava după un meci în care a jucat în inferioritate numerică aproape 40 de minute. Grigore a văzut de două ori galbenul și și-a lăsat echipa în 10 imediat după ce Niculae egalase.
O singură "Săgeată"!** Vorskla - Dinamo 2-1

Steaua are la dispoziție O ZI pentru ULTIMUL transfer al verii!** Costă 1 milion €, dar Becali speră să-l ia GRATIS

Steaua a efectuat nu mai puțin de 11 transferuri în această pauză competițională. Dintre jucătorii aduși, unul a și plecat, Băjenaru, care a fost cedat de Gigi Becali la Astra.
Steaua are la dispoziție O ZI pentru ULTIMUL transfer al verii!** Costă 1 milion €, dar Becali speră să-l ia GRATIS

VIDEO N-au avut bani să-l ia!** Brazilianul propus Stelei în vară și-a apropiat echipa de grupele Ligii cu o „dublă” și un assist

Dinamo Zagreb e ca și calificată în grupele Champions League, după ce a zdrobit-o pe Malmo în manșa tur a play-off-ului, scor 4-1. Cel mai bun jucător de pe teren a fost brazilianul Sammir, care a înscris două goluri și a pasat decisiv la ultima reușită. Brazilianul le-a fost recomandat steliștilor de managerul cro
VIDEO N-au avut bani să-l ia!** Brazilianul propus Stelei în vară și-a apropiat echipa de grupele Ligii cu o "dublă" și un assist

Maria Negoiță s-a clasat pe locul 7** la aruncarea suliței, la Jocurile Mondiale Universitare

Sportiva Maria Negoiță a ocupat, joi, locul 7 în finala probei de aruncare a suliței, la Jocurile Mondiale Universitare de la Shenzhen (China). Maria Negoiță s-a clasat pe locul 7 cu o performanță de 53.55 metri,
Maria Negoiță s-a clasat pe locul 7** la aruncarea suliței, la Jocurile Mondiale Universitare

El câștigă, indiferent de rezultatul meciului Steaua – ȚSKA! E deja în grupe, dar nu știe cu ce echipă… încă

Giovani Becali spune că totul depinde de dubla Steaua - ȚSKA din play-off-ul Europa League și că jucătorul va evolua cu siguranță în grupe, la echipa câștigătoare.
El câștigă, indiferent de rezultatul meciului Steaua - ȚSKA! E deja în grupe, dar nu știe cu ce echipă... încă

Mourinho a „TURBAT” la finalul partidei cu Barça!** GESTUL după care ar putea scăpa basma curată VIDEO

Real Madrid a pierdut Supercupa Spaniei în fața rivalei FC Barcelona, după 2-2 pe "Bernabeu" și 2-3 pe "Camp Nou". Partida retur nu a fost lipsită de incidete.
Mourinho a "TURBAT" la finalul partidei cu Barça!** GESTUL după care ar putea scăpa basma curată VIDEO

Vineri debutează Memorialul „Zoran Kurteș”

Așa cum au promis imediat după decesul tehnicianului Zoran Kurteș, oficialii echipei de pe litoral au pus bazele unui turneu amical care să poarte numele antrenorului care a condus pe HCM către cele mai importante performanțe din istoria echipei. „Este prima ediție a turneului și am dorit ca aceasta să aibă o latură sentimentală, astfel că am invitat echipe care au evoluat sub c
Vineri debutează Memorialul "Zoran Kurteș"

Becali a descoperit de ce e Barça cea mai bună echipă din lume!** „Messi nu e om!” „Pontul” după care Mourinho își poate da demisia:

Gigi Becali e extaziat de jocul Barcelonei în Supercupa câștigată în fața Realului și îi transmite lui Jose Mourinho că formația sa nu are nicio șansă să le ia fața "catalanilor" cât timp din trupa lui Guardiola va face parte Messi. În opinia patronului Stelei, jucătorul argentinian este cel mai bun din istoria fotbalului.
Becali a descoperit de ce e Barça cea mai bună echipă din lume!** "Messi nu e om!" "Pontul" după care Mourinho își poate da demisia:

OFICIAL** Chelsea l-a transferat pe „noul Drogba”! Are 18 ani și e golgheter „pur sânge”

Aducerea lui Andre Villas-Boas pe banca lui Chelsea i-a entuziasmat pe fanii de pe Stamford Bridge care speră din nou la câștigarea unui nou titlu. Egalul din prima etapă cu Stoke și iminenta plecare
OFICIAL** Chelsea l-a transferat pe "noul Drogba"! Are 18 ani și e golgheter "pur sânge"

FABULOS :) Au jucat „tiki-taka Steaua” cu Real!** Cea mai tare declarație a lui „Gigi” Rosell, după ce Barça a luat Supercupa

Catalunya e în sărbătoare, Barcelona a câștigat primul duel al sezonului cu Real Madrid. "Extratereștrii" au câștigat Supercupa Spaniei, după ce s-au impus cu scorul general de 5-4 (2-2, 3-2).
FABULOS :) Au jucat "tiki-taka Steaua" cu Real!** Cea mai tare declarație a lui "Gigi" Rosell, după ce Barça a luat Supercupa

Răpitorii tatălui lui John Obi Mikel au cerut o sumă „considerabilă” de răscumpărare

Compania de reprezentare a jucătorului echipei Chelsea Londra, John Obi Mikel, a dat publicității, joi, un comunicat, în care anunță că răpitorii tatălui mijlocașului au cerut o sumă "considerabilă" pentru răscumpărarea acestuia și că sunt discuții pentru eliberea în siguranță a lui Michael.
Răpitorii tatălui lui John Obi Mikel au cerut o sumă "considerabilă" de răscumpărare

Atletico nu plânge după Aguero!** Ce super jucători de la Porto au ofertat madrilenii!

FC Porto a anunțat, joi, printr-un comunicat de presă, că a primit o ofertă pentru transferurile atacantului Radamel Falcao și a mijlocașului Ruben Micael, urmând ca aceasta să fie studiată de conducătorii clubului portughez, informează AFP. "Anunțăm că am primit o ofertă de la Atletico Madrid pentru transferurile lui Radamel Falcao și Ruben Micael, și aceasta este analizată de club", se anunță în comunicatul clubului Porto.
Atletico nu plânge după Aguero!** Ce super jucători de la Porto au ofertat madrilenii!

EXCLUSIV** Vești proaste pentru Rapid! Răzvan a pierdut DOI jucători pentru meciul cu Slask!

Rapid a avut programat aseară, la ora 19:45, antrenamentul oficial și conferința de presă la stadionul lui Slask, dar lucrurile au fost întârziate cu mai bine de 30 de minute.
EXCLUSIV** Vești proaste pentru Rapid! Răzvan a pierdut DOI jucători pentru meciul cu Slask!

Sony la Gamescom 2011: PS3 ieftinit și PlayStation Vita în prim plan

Sony a avut poate cea mai activă prezență la ediția din acest an a târgului GamesCom, fiind singura dintre cele trei mari companii producătoare de console care a ținut o conferință de presă în cadrul expoziției din Koln, Germania.
Sony la Gamescom 2011: PS3 ieftinit și PlayStation Vita în prim plan

Clujul, luat cu asalt de fanii bulgari!** „Zicu va marca cel puțin un gol!”

20.000 de spectatori vor asista la meciul Steaua-ȚSKA Sofia, meci ce se va disputa la Cluj, începând cu ora 20.30. O parte din fanii bulgari a ajuns la Cluj, asltând hotelul unde sunt cazați jucătorii lui Milen Radukanov.
Clujul, luat cu asalt de fanii bulgari!** "Zicu va marca cel puțin un gol!"

Carmen Țurlea va evolua pentru România la Campionatul European

Managerul naționalei de volei a României, Cristian Zgabercea, a declarat pentru handbalvolei.ro că o așteaptă pe Carmen Țurlea (Piacenza) să se prezinte la convocarea la lotul tricolor după 1 septembrie, la Constanța
Carmen Țurlea va evolua pentru România la Campionatul European

FOTO** Medieșenii s-au relaxat în parc înaintea partidei cu Austria Viena! Pleșca: „Nu mai vreau să fiu erou”

Echipa lui Pustai nu a ales magazinele de pe Bulevardul Maria Hilfer, nici parcul de distracții Prater ori unul din palatele Schonbrunn sau Hofburg (unde a locuit Napoleon Bonaparte) pentru plimbarea din Viena. Pustai le-a spus că nu este timp pentru vizite, iar fotbaliștii s-au plimbat doar în parcul din jurul hotelului. Gaz Metan s-a cazat la 17 kilometri de aglomerația din centrul Vienei, într-un hotel tip piramidă.
FOTO** Medieșenii s-au relaxat în parc înaintea partidei cu Austria Viena! Pleșca: "Nu mai vreau să fiu erou"

Meme Stoica, nervos înaintea meciului cu ȚSKA:** „Răspundem prin agresivitate!”

Steaua va juca cu stadionul plin la Cluj, contra celor de la ȚSKA Sofia, în prima manșă a play-of-ufului Europa League. Vizibil nervos, managerul roș-albaștrilor crede că Steaua poate răspunde prin agresivitate în meciul cu vecinii de la sud de Dunăre.
Meme Stoica, nervos înaintea meciului cu ȚSKA:** "Răspundem prin agresivitate!"

Vor fi iertați Mutu și Tamaș?** „Pițurcă va găsi alt mod de a-i pedepsi”

Adrian Mutu și Gabi Tamaș au fost excluși de la echipa națională după escapada din San Marino.
Vor fi iertați Mutu și Tamaș?** "Pițurcă va găsi alt mod de a-i pedepsi"

Polonezii, o nucă tare pentru giuleșteni:** „Când am căzut cu Rapid, ne-am dat seama că putem merge în grupe”

Mijlocașul formației Slask Wroclaw, Sebastian Dudek, a declarat că el și coechipierii săi și-au dat seama că pot ajunge în grupele Ligii Europa când au văzut că vor disputa play-off-ul cu Rapid.
Polonezii, o nucă tare pentru giuleșteni:** "Când am căzut cu Rapid, ne-am dat seama că putem merge în grupe"

Poli se pregătește de primul meci în Liga a 2-a!** „Avem valoare pentru a promova!”

Vineri, 19 august, de la ora 20.00, va avea loc primul meci oficial din acest sezon pentru Politehnica Timisoara în liga a doua. La sediul clubului a fost organizată o conferință de presă, la care a participat antrenorul echipei, team-managerul clubului, precum și jucătorii Tameș și Curtean.
Poli se pregătește de primul meci în Liga a 2-a!** "Avem valoare pentru a promova!"

Batman: Arkham City – Mr. Freeze debutează la Gamescom

Batman: Arkham City promite să îndeplinească aproape toate visurile fanilor benzilor desenate DC Comics, mai toate personajele din universul Cavalerului Întunecat urmând a fi prezente în jocul celor de la Rocksteady Studios.
Batman: Arkham City - Mr. Freeze debutează la Gamescom

Le-a pus gând rău „câinilor”:** „O să fie greu să rămână «virgini» cu Sportul”

Sportul Studențesc întâlnește, duminică, de la ora 18.00, pe teren propriu, formația Dinamo, într-un meci care contează pentru etapa a IV-a a Ligii I.
Le-a pus gând rău "câinilor":** "O să fie greu să rămână «virgini» cu Sportul"

FOTO** S-a montat tabela pe stadionul „Ilie Oană”

Lucrările la noul stadion "Ilie Oană" se apropie de sfârșit. Tabela a fost deja montată, precum și o parte din scaune. Există unele probleme la gazon, dar până la inauguare, se speră ca totul să fie perfect.
FOTO** S-a montat tabela pe stadionul "Ilie Oană"

Mircea Diaconu despre Adrian Mutu:** „Brânză bună în burduf de câine”

Site-ul oficial al clubului Sportul Studentesc va va prezenta in perioada urmatoare o serie de interviuri cu personalitati ale lumii romanesti a caror notorietate vine din alte domenii decat lumea sportiva.
Mircea Diaconu despre Adrian Mutu:** "Brânză bună în burduf de câine"

FOTO** „Câinii” s-au relaxat la o plimbare prin Poltava înainte de jocul cu Vorskla

În această seară, de la ora 20:00, "câinii" vor înfrunta, în deplasare, echipa Vorskla Poltava, meci contând pentru prima manșă a play-off-ului Ligii Europa.
FOTO** "Câinii" s-au relaxat la o plimbare prin Poltava înainte de jocul cu Vorskla

Battlefield 3 – Cop-op și meciuri de 64 de jucători la Gamescom

Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că Electronic Arts își direcționează aproape toate forțele în vederea promovării lui Battlefield 3, jocul cu ajutorul căruia publisherul speră să cucerească "coroana genului first person shooter", deținută în continuare de seria Call of Duty. Astfel, pentru a acompania așa cum se cuvine avionul MiG 21 pe care cei de la EA l-au adus la Gamescom, au fost anunțate două moduri de joc noi pentru Battlefield 3: Conquest (până la 64 de jucători pe PC, cu vehicule, inclusiv avioane de vânătoare) și Co-op (misiuni cooperative online).
Battlefield 3 - Cop-op și meciuri de 64 de jucători la Gamescom

N-ai să ghicești în veci!** Adevăratul motiv pentru care Rapidul nu poate juca pe Giulești :)

După ce George Copos a achitat datoria pe care echipa de fotbal o avea către CS Rapid, ar fi fost normal ca meciul împotriva Concordiei Chiajna să se dispute în Giulești.
N-ai să ghicești în veci!** Adevăratul motiv pentru care Rapidul nu poate juca pe Giulești :)

VIDEO** Gest incalificabil al lui Mourinho la adresa lui Messi: i-a făcut semn că miroase urât

Real Madrid a pierdut primul trofeu al sezonului în fața tradiționalei rivale, Barcelona. Jose Mourinho s-a dat iar în spectacol. În timpul meciului, antrenorul portughez a făcut un gest extrem de urât în momentul în care Dani Alves și Messi au trecut prin fața sa.
VIDEO** Gest incalificabil al lui Mourinho la adresa lui Messi: i-a făcut semn că miroase urât

Sancțiuni după Petrolul – Rapid!** Ploieștenii, un meci fără spectatori

Incidentele de la meciul Petrolul - Rapid, disputat sâmbătă și încheiat cu victoria bucureștenilor 1-0, nu au rămas nepedepside de Liga Profesionistă de Fotbal. Pentru comportament neregulamentar și pentru incidentele create cele două cluburi au fost penalizate sportiv, în baza articolului 78 din RD, cu câte 910 lei fiecare.
Sancțiuni după Petrolul - Rapid!** Ploieștenii, un meci fără spectatori

Declarația de dragoste a lui Guardiola pentru elevii săi: „Sunt jucători eterni, mitici! E o onoare să fiu antrenorul lor”

Tehnicianul echipei FC Barcelona, Josep Guardiola, a declarat, după câștigarea Supercupei Spaniei, că jucătorii săi sunt eterni, mitici, și că este un privilegiu și o onoare să fie antrenorul lor.
Declarația de dragoste a lui Guardiola pentru elevii săi: "Sunt jucători eterni, mitici! E o onoare să fiu antrenorul lor"

„Din sezonul viitor, Craiova va avea o echipă de fotbal!”** Va începe din Liga a 6-a!

După ce a fost exclusă temporar din toate competițiile de către FRF, Universitatea Craiova a rămas fără niciun jucător. Foști componenți ai "Craiovei Maxima", Rodion Cămătaru și Sorin Cîrțu vor să pună bazele unei noi echipe de fotbal din sezonul viitor.
"Din sezonul viitor, Craiova va avea o echipă de fotbal!"** Va începe din Liga a 6-a!

Avertisment pentru steliști:** „Ar trebui să se teamă de Zicu! Nu va fi ușor de scos din joc”

Cinci echipe românești vor susține în această seară primul examen în vederea calificării în grupele Europa League.
Avertisment pentru steliști:** "Ar trebui să se teamă de Zicu! Nu va fi ușor de scos din joc"

Pantilimon a debutat pentru formația de rezerve a lui Manchester City

Portarul român Costel Pantilimon a debutat, miercuri, pentru formația de rezerve a grupării Manchester City, reușind să nu primească gol în meciul câștigat cu scorul de 3-0 în compania celor de la Oldham Athletic.
Pantilimon a debutat pentru formația de rezerve a lui Manchester City