28 Iul. 2011
Steaua face eforturi disperate ca măcar Centrul de copii și juniori al celui mai titrat club din fotbalul românesc să se mențină pe linia de plutire, după ce majoritatea părinților nu mai doresc să-și lase copiii la roș-albaștri. Vă vine să credeți sau nu, dar dacă în trecut visul oricărui fotbalist era să îmbrace tricoul Stelei, ei bine, acum toată lumea fuge de acest club. Faptul că Gigi Becali a ales să părăsească Complexul Steaua i-a determinat pe părinții majorității juniorilor acestui club să ceară în aceste zile transferul copiilor la alte echipe. De ce? După această hotărâre, o parte dintre juniorii Stelei se antrenează la baza Voința, iar o altă parte se pregătește la Liceul „Mircea Eliade". „Să fie clar, noi la baza Voința nu ne lăsăm copiii. Acolo aveți doar două terenuri sintetice de antrenament, care sunt de tot râsul. Nu sunt condiții de performanță și nu vedem niciun viitor", au amenințat părinții. În aceste condiții, Teia Sponte a convocat ieri în jurul orei 17:00 o ședință-fulger cu părinții copiilor născuți în 1998.
„Doar abureli, nimic concret"
„Domnilor, e păcat să vă luați copiii de la Steaua. O să stăm aici o perioadă, după care eu cred că în cel mai scurt timp, dacă lucrurile se vor lămuri, s-ar putea să ne întoarcem din nou în Ghencea", a încercat Sponte să-i înduplece pe părinți. La ieșire, după circa do