CELE MAI NOI ARTICOLE

Porumboiu i-a subestimat!** Dinamo este aproape să-și ia revanșa în fața Vasluiului după ratările lui Stanciu și Paito: un fundaș ce costă jumătate de milion la doar 19 ani

După ce în iarnă FC Vaslui a câștiga în fața lui Dinamo cursele pentru mijlocașul Nicușor Stanciu și pentru mozambicanul Paito, "câinii" plănuiesc să își ia revanșa în această vară. Andrei Peteleu, de laGloria Bistrița, are 19 de ani și joacă pe postul de fundaș dreapta. Tânărul apărător este pe placul lui Bonetti. Tânărul a fost propus de scouteri, iar italianul, după ce l-a văzut, și-a dat acordul pentru a fi achiziționat. Fotbalistul Gloriei a fost însă la un pas de a ajunge la FC Vaslui în luna ianuarie, tratativele fiind extrem de avansate. "Cred că voi ajunge la Vaslui, dar nu pot da o dată exactă pentu acest lucru. Oricum sunt încântat de această perspectivă pentru că îmi place foarte mult jocul echipei", spunea Peteleu la începutul anului 2012. Ardeleanul este văzut ca o variantă de viitor. Dinamo îl mai are la dispoziție pentru acest post pe Constantin Nica, jucător de aceeași vârstă cu Peteleu 450 de mii de euro este cota lui Peteleu pe transfermarkt.de Peteleu este dublu campion național la Cupa Speranțelor cu Inter Viișoara, a devenit titular la Gloria Bistrița și a ajutat serios la revenirea în Liga I a ardelenilor. Fundașul are de asemenea și mai multe convocări la naționalele de tineret ale României U19 și U21.
Porumboiu i-a subestimat!** Dinamo este aproape să-și ia revanșa în fața Vasluiului după ratările lui Stanciu și Paito: un fundaș ce costă jumătate de milion la doar 19 ani

Nu o să-ți revii din râs nici până la primul meci al zilei de la Euro!** Cele mai tari glume despre greci, ruși și Ilie Dobre :)

Vineri s-au disputat primele partide de la Euro 2012, Polonia-Grecia 1-1 și Rusia-Cehia 4-1. Două meciuri, însă mai mult decât suficient pentru a da naștere unor glume de efect venite din partea colegilor de la Kamikaze.
Nu o să-ți revii din râs nici până la primul meci al zilei de la Euro!** Cele mai tari glume despre greci, ruși și Ilie Dobre :)

Balotelli avertizează sec: „Nu pot să accept!** Dacă cineva face asta, merg direct la închisoare pentru că îl voi OMORÎ!”

După ce fotbaliștii olandezi s-au plâns de faptul că la unul dintre antrenamentele naționalei unii dintre fanii ucraineni prezenți au imitat strigătele unei maimuțe,
Balotelli avertizează sec: "Nu pot să accept!** Dacă cineva face asta, merg direct la închisoare pentru că îl voi OMORÎ!"

Granzii Spaniei nu au voie la Van Persie: „Ce naiba să caute acolo?”** Omul care a sechestrat viața golgheterului: „Vrea să învingă, dar nu cu orice preț”

FC Barcelona și Real Madrid par deja resemnate cu gândul că nu se vor putea atinge de cel mai bun atacant al momentului în Europa, olandezul Robin Van Persie. Tatăl fotbalistului, Bob Van Persie, s-a transformat în guvernatorul vieții fiului său și anunță că un transfer al golgheterului din Premier League la una dintre marile echipe ale Spaniei este ieșit din discuție: "Barcelona? Ce naiba să facă acolo? Ei îl au deja pe Messi. Cât despre Real, ei nu au o echipă, ci doar un grup de staruri. Nici la Manchester City nu va ajunge, este imposibil ca Robin să ajungă la o altă echipă din Premier League decât Arsenal. Joacă pentru a învinge, dar nu cu orice preț". Olandezul Robin Van Persie este cotat în acest moment la 45 de milioane de euro de către site-ul specializat în materie de transferuri transfermarkt.de.
Granzii Spaniei nu au voie la Van Persie: "Ce naiba să caute acolo?"** Omul care a sechestrat viața golgheterului: "Vrea să învingă, dar nu cu orice preț"

Juventus nu are bani de achiziții EUROfantastice!** :) Ce sumă astronomică aruncă „Bătrâna Doamnă” pentru Cavani

Campioana Italiei, Juventus, vrea să dea lovitura și pe piața transferurilor. Gruparea din Torino dorește să-l transfere
Juventus nu are bani de achiziții EUROfantastice!** :) Ce sumă astronomică aruncă "Bătrâna Doamnă" pentru Cavani

După un an de coșmar, un transfer de vis?** Izbăvirea lui Coman poate veni de la un fost antrenor stelist: „Am ofertă din străinătate”

La capătul unui sezon marcat de mai multe certuri cu fanii, portarul Dani Coman și-ar putea regăsit în curând liniștea. Nu în Liga I, ci în străinătate, transfer pe care goalkeeperul de 33 de ani al Rapidului l-a așteptat întreaga carieră. eși mai are un an de contract în Giulești, el poate profita de o clauză din contract, care spune că poate pleca dacă se ivește o ofertă convenabilă pentru el și pentru club. "Există varianta unui transfer în străinătate, însă momentan sunt sub contract cu Rapid și vreau să respect clubul la care activez", a declarat Coman pentru www.dolcesport.ro. Conform sursei citate, Coman este dorit în Cipru de fostul antrenor al Stelei și al Unirii Urziceni, Roni Levi, care o pregătește acum pe Anorthosis Famagusta. De asemenea, rapidistul mai este cerut și de o echipă din Turcia. Dani Coman evoluează pentru Rapid din 2005, cu o pauză de doi ani, timp în care a îmbrăcat tricoul lui FC Brașov. Relația dintre portar și fanii giuleșteni s-a deteriorat în ultimul an, după ce suporterii l-au suspectat că ar fi stat la originea plecării lui Mircea Bornescu, unul dintre preferații galeriei.
După un an de coșmar, un transfer de vis?** Izbăvirea lui Coman poate veni de la un fost antrenor stelist: "Am ofertă din străinătate"

Cel mai frumos cadou!** Miro Klose a aflat la 34 de ani că este la un pas de transferul carierei

Atacantul german Miroslav Klose își celebrează a 34-a aniversare, iar cel mai frumos cadou pe care putea să-l primească vine din Spania. Presa germană anunță că vârful lui Lazio este dorit de FC Barcelona, care se află în căutatarea unui golgheter pur-sânge. În plus, antrenorul Tito Vilanova vrea să profite de situația incertă de la Lazio, care l-ar putea face pe german să aleagă fără ezitare un transfer în Spania, deși este legat prin contract de italieni până în 2014. Klose a mia fost la un pas să ajungă în Catalunia și în 2007, însă atunci a preferat să își continue cariera la Bayern.
Cel mai frumos cadou!** Miro Klose a aflat la 34 de ani că este la un pas de transferul carierei

A salvat Polonia de la rușine în meciul de debut de la EURO:** „Era șansa mea! M-am simțit ca într-un vis!”

Przemyslaw Tyton, portarul de rezervă al Poloniei care a apărat un penalti imediat ce a intrat în joc, a declarat că s-a simțit ca ''într-un vis'', în ciuda remizei din meciul cu Grecia, scor 1-1, de la Euro-2012.
A salvat Polonia de la rușine în meciul de debut de la EURO:** "Era șansa mea! M-am simțit ca într-un vis!"

Europeanul lui Il Luce!** Are o echipă întreagă la CE, dar va fi nevoit să plece din Ucraina! Ce favorite are antrenorul lui Șahtior Donețk

Cel mai titrat antrenor român în activitate a plecat ieri în Ucraina, pentru a vedea meciul de luni dintre Franța și Anglia. Lucescu are mai multe naționale de suflet la Euro, dar la prima „strigare" vede Germania ca finalistă certă
Europeanul lui Il Luce!** Are o echipă întreagă la CE, dar va fi nevoit să plece din Ucraina! Ce favorite are antrenorul lui Șahtior Donețk

Dilema Lahm!** Germania – Portugalia, azi de la 21:45! Vezi o infografie spectaculoasă a arenei din Lvov

Pentru Low, selecționerul Germaniei, pregătirea partidei cu Portugalia i-a adus o mare dilemă. Cine-l va bloca pe Ronaldo? Cea mai bună variantă pare Philipp Lahm, căpitanul naționalei și al lui Bayern, fundaș dreapta la echipa de club și cel care l-a anihilat pe portughez în dubla cu Real, din semifinalele Ligii Campionilor. Doar că Low a declarat recent că preferă să-și folosească căpitanul în banda stângă a defensivei (unde Lahm a mai evoluat de-a lungul carierei). Tot Low a mai anunțat că înclină să aleagă pe dreapta între Boateng și Lars Bender, însă totul pare o strategie a selecționerului. Primul e fundaș central de meserie, al doilea mijlocaș defensiv, iar ambii sunt lenți. Cel mai probabil tot Lahm (foto), în colaborare cu Khedira, va avea rolul de a-l bloca pe Ronaldo.
Dilema Lahm!** Germania - Portugalia, azi de la 21:45! Vezi o infografie spectaculoasă a arenei din Lvov

Din Serie B, la Euro!** Ogbonna e singurul jucător din lotul Italiei care în sezonul trecut a jucat în Serie B

Fundașul se luptă cu Balotelli pentru titlul de primul jucător de culoare din istoria Italiei la un turneu final.
Din Serie B, la Euro!** Ogbonna e singurul jucător din lotul Italiei care în sezonul trecut a jucat în Serie B

Rasismul a lovit deja!** Olanda – Danemarca, azi 19:00! Vezi o infografie de efect a arenei din Harkov

Jucătorii de culoare din naționala Olandei au fost ținta unor atacuri rasiste la penultimul antrenament dinaintea meciului de azi cu Danemarca. 500 de suporteri ai Wislei Cracovia i-au înjurat încontinuu pe Willems, Bouma (foto) și De Jong, însă aceștia au continuat antrenamentul. „Am fost la Auschwitz și acum jucătorii noștri sunt victime ale unor atacuri rasiste. Nu mai înțeleg nimic", a spus căpitanul Mark van Bommel. Însă acesta a adăugat că jucătorii vor uita acest incident în timpul meciului contra Danemarcei, din debutul grupei B, cel mai ușor pentru batavi din „grupa morții". Inițial, UEFA a infirmat speculațiile privind aceste atacuri, însă după ce presa olandeză a adus noi dovezi, forul european a publicat un comunicat prin care a recunoscut atacurile, însă nu a luat nicio măsură pentru ca astfel de evenimente să nu se mai repete.
Rasismul a lovit deja!** Olanda - Danemarca, azi 19:00! Vezi o infografie de efect a arenei din Harkov

Se retrag în munți!** Amicale de lux pentru ‘Reghe-Steaua’: Șahtior, Basel, Anderlecht, Legia printre adversari! Vezi programul steliștilor

Două cantonamente, 25 de zile de pregătire în Austria și șase meciuri amicale. Acesta este programul făcut de Reghecampf
Se retrag în munți!** Amicale de lux pentru 'Reghe-Steaua': Șahtior, Basel, Anderlecht, Legia printre adversari! Vezi programul steliștilor

Totul pentru Ligă! CFR a blocat transferurile cu gândul la Europa:** a spus „pas” unei oferte de două milioane, iar doi jucători ratează Vestul

CFR putea lua peste două milioane de euro pentru Rada și Sougou Cei doi vor juca și sezonul viitor în Gruia, la cererea lui Andone.
Totul pentru Ligă! CFR a blocat transferurile cu gândul la Europa:** a spus "pas" unei oferte de două milioane, iar doi jucători ratează Vestul

„Diavolul” croaților: Modric e așteptat cu un contract regesc la Man. United!** Sir Alex oferă aproape 40 de milioane de euro pentru mijlocaș

Sir Alex Ferguson a făcut o ofertă de 37 de milioane de euro către Tottenham, pentru Luka Modric.
"Diavolul" croaților: Modric e așteptat cu un contract regesc la Man. United!** Sir Alex oferă aproape 40 de milioane de euro pentru mijlocaș

Multinaționala cu șef din Danemarca:** Jakob Vestergaard a fost numit antrenorul lui Oltchim! Obiectiv: în sfârșit, Liga

Oltchim oferă în aceste zile show-uri cu repetiție, mai ceva ca Ștefan Bănică în perioada sărbătorilor, cu al său concert de Crăciun. După ce a transferat joi cea mai bună „stângace" din lume la linia de nouă metri, pe Katerina Bulatovic, Vâlcea și-a pus ieri și un antrenor capabil să conducă un Ferrari cu mulți cai putere. Campioana României l-a numit „principal" pe Jakob Vestergaard, un danez aflat la început de carieră dacă l-am caracteriza după vârstă, 37 ani.
Multinaționala cu șef din Danemarca:** Jakob Vestergaard a fost numit antrenorul lui Oltchim! Obiectiv: în sfârșit, Liga

Liga Agriculturii, nu Națională!** Campionatul de handbal s-a încheiat apoteotic: Brăila nu s-a prezentat la restanța cu Zalău

Sezonul intern al handbalului feminin ar fi trebuit să se termine pe 12 mai, însă FRH nu a găsit o dată disponibilă pentru partida Brăila - Zalău. După mai multe amânări, din motive mai puțin sau mai mult întemeiate, jocul a fost reprogramat pentru ieri, la ora 17:00. La fața locului, trupa lui Tadici a avut parte de o mare surpriză. Brăila a blocat intrarea în sală și a refuzat să se prezinte la meci.
Liga Agriculturii, nu Națională!** Campionatul de handbal s-a încheiat apoteotic: Brăila nu s-a prezentat la restanța cu Zalău

Nadal, în istorie la Roland Garros!** Spaniolul mai are un pas pentru un record: șapte titluri la Paris! În finală dă peste Djokovic

Rafael Nadal este foarte aproape de a rescrie istoria turneului de Grand Slam de la Roland Garros, după ce s-a calificat ieri în finală. În semifinala spaniolă, „Matadorul" l-a spulberat pe David Ferrer cu 6-2, 6-2, 6-1 și poate deveni primul jucător care câștigă trofeul de șapte ori.
Nadal, în istorie la Roland Garros!** Spaniolul mai are un pas pentru un record: șapte titluri la Paris! În finală dă peste Djokovic

Sabău, scouter pentru Rapid:** „Moțul” a plecat alături de Marian Rada în Brazilia! La București, Copos negociază în continuare cu Răzvan

George Copos recunoaște că l-a trimis pe „Moț" să caute atacanți în Brazilia, dar spune că va anunța noul antrenor săptămâna viitoare
Sabău, scouter pentru Rapid:** "Moțul" a plecat alături de Marian Rada în Brazilia! La București, Copos negociază în continuare cu Răzvan

REVOLUȚIA lui Bonetti! Planul italianului va lăsa șefii fără aer!** Cu ei va umple golul lăsat de lista neagră: doi italieni de la Torino și fiul lui Mancini! Cum va arăta Dinamo

Italianul le-a prezentat șefilor o strategie promițătoare din punct de vedere al performanțelor și profitabilității, iar printre țintele sale se află și fiul antrenorului de la Manchester City
REVOLUȚIA lui Bonetti! Planul italianului va lăsa șefii fără aer!** Cu ei va umple golul lăsat de lista neagră: doi italieni de la Torino și fiul lui Mancini! Cum va arăta Dinamo

Bonetti îl vrea în continuare pe Dorel Stoica!** Rolul pentru care a devenit indispensabil în echipa italianului

Antrenorul lui Dinamo insistă pe lângă acționari să-i ofere un nou contract lui Dorel Stoica. Italianul l-a titularizat pe mijlocașul central la revenirea în „Groapă" și l-a responsabilizat pe acesta cu executarea fazelor fixe. Momentan, lui Stoica i-a expirat contractul, iar președintele Badea nu vrea să-i prelungească înțelegerea fotbalistului.
Bonetti îl vrea în continuare pe Dorel Stoica!** Rolul pentru care a devenit indispensabil în echipa italianului

Opinie Iulian Vâlvoiu:** Nu Dinu ne-a dat pontul, domnule Săvulescu!

Joi după-amiază, la Sport.ro, ciudatul domn Săvulescu a avut o tentativă nereușită de a demonta ceea ce ProSport publicase în exclusivitate pe site și în ziar câteva ore mai devreme: cei opt jucători de care Bonetti ar prefera să se despartă în această vară. "E total neprofesionist pentru un ziar să nu citeze sursa, să nu spună exact cine i-a furnizat informații care, de cele mai multe ori, s-au dovedit a fi neadevărate", a fost discursul domnului Săvulescu. Colegul Teo Udrea, aflat în studio, i-a temperat elegant avântul. Iar eu mă simt dator colegilor mei din secție și din breaslă, și până la urmă, să fac anumite precizări.
Opinie Iulian Vâlvoiu:** Nu Dinu ne-a dat pontul, domnule Săvulescu!

Au fost lăsați cu ochii în soare de ‘lotul Petrolul’, dar anunță o nouă mare echipă:** „Tati, mai tare ca Regele”! U Cluj, atac cu Mutu și „Drogba”

Juniorii B ai lui „U" Cluj au câștigat cu 1-0 finala cu Liberty Oradea, după ce în semifinale au trecut de Academia Hagi Zdroba „Drogba" și Alin Mutu sunt vedetele
Au fost lăsați cu ochii în soare de 'lotul Petrolul', dar anunță o nouă mare echipă:** "Tati, mai tare ca Regele"! U Cluj, atac cu Mutu și "Drogba"

Grozav a ales Petrolul în dauna Stelei!** Alături de el pleacă de la ‘U’ alți doi fotbaliști de viitor

Văzut drept omul momentului în fotbalul românesc și dorit de Steaua și Șahtior Donețk, Gicu Grozav a hotărât unde va juca sezonul viitor. Ieri, proaspătul internațional a fost convins de Florian Walter să semneze cu Petrolul pentru următorii trei ani, iar pentru a-l cumpăra, echipele doritoare vor trebui să plătească o clauză de 3 milioane de euro plus un procent de 20% dintr-un eventual transfer.
Grozav a ales Petrolul în dauna Stelei!** Alături de el pleacă de la 'U' alți doi fotbaliști de viitor

A venit, a semnat, a poruncit! Reghe are șanse să devină cel mai dur antrenor din Ghencea:** „Să nu miște nimeni!” Cele șapte reguli care îi vor teroriza pe steliști

Noul antrenor al Stelei este decis să nu lase la voia întâmplării aspectele legate de funcționarea clubului. În acest sens va transmite un set de reguli ce vor trebui respectate de toți angajații roș-albaștrilor
A venit, a semnat, a poruncit! Reghe are șanse să devină cel mai dur antrenor din Ghencea:** "Să nu miște nimeni!" Cele șapte reguli care îi vor teroriza pe steliști

Le vede favorite pe Spania și Germania, dar crede că va fi turneul lui Ronaldo!** Inacio nu uită de Liga 1 nici în timpul Europeanului: „În România, tinerii nu au șanse” Interviu

Augusto Inacio, antrenorul Vasluiului, crede că Spania și Germania sunt favorite la trofeu, dar că omul turneului va fi Cristiano Ronaldo
Le vede favorite pe Spania și Germania, dar crede că va fi turneul lui Ronaldo!** Inacio nu uită de Liga 1 nici în timpul Europeanului: "În România, tinerii nu au șanse" Interviu

VIDEO** Asta e cea mai tare farsă făcută unui polițist! Crezi că e reală?

Polițiștii sunt recunoscuți pentru faptul că pot fi ușot luați prin surpindere de către o minte ascuțită
VIDEO** Asta e cea mai tare farsă făcută unui polițist! Crezi că e reală?

Revoluție fără catifea!** Se naște o nouă favorită la Euro? Rusia – Cehia 4-1 în Grupa A

Reprezentativa Rusiei a învins, vineri, cu scorul de 4-1 (2-0), selecționata Cehiei, într-un meci disputat la Wroclaw, în grupa A de la Campionatul European de fotbal din Polonia și Ucraina.
Revoluție fără catifea!** Se naște o nouă favorită la Euro? Rusia - Cehia 4-1 în Grupa A

Robert Lewandowski: „Sunt foarte fericit că am marcat în meciul de deschidere”

Atacantul polonez Robert Lewandowski, care a marcat primul gol al Campionatului European, a declarat că este extrem de fericit că a reușit să înscrie în partida de deschidere, informează AFP.
Robert Lewandowski: "Sunt foarte fericit că am marcat în meciul de deschidere"

Grupe și rezultate** EURO 2012

Campionatul european de fotbal debutează pe 8 iunie, la Varșovia. De la ora 18:00 este programată ceremonia de deschidere, iar de la 19:00, Polonia întâlnește Grecia în primul meci al turneului.
Grupe și rezultate** EURO 2012

Meciul recordurilor egalate!** Vezi cele mai interesante statistici la partida Rusia-Cehia

După Polonia-Grecia 1-1, Rusia-Cehia 4-1 a fost al doilea meci al primei zile de la Euro 2012. Iată cele mai interesante statistici ale partidei.
Meciul recordurilor egalate!** Vezi cele mai interesante statistici la partida Rusia-Cehia

Karagounis își face mea culpa:** „Am pierdut o mare ocazie de a câștiga din vina mea”

Mijlocașul grec Giorgios Karagounis s-a declarat dezamăgit pentru că a ratat un penalti la remiza cu Polonia, scor 1-1, în meciul de deschidere de la Euro-2012, apreciind și că echipa sa ar fi trebuit să mai primească o lovitură de la 11 metri, informează Record.
Karagounis își face mea culpa:** "Am pierdut o mare ocazie de a câștiga din vina mea"

Selecționerul Greciei acuză arbitrajul:** „Eliminarea lui Sokratis nu a fost justificată”

Selecționerul Greciei, portughezul Fernando Santos, a declarat că nu este mulțumit de remiza cu Polonia, scor 1-1, din grupa A de la Euro-2012, și a subliniat că eliminarea lui Papastathopoulos nu a fost justificată, informează AFP.
Selecționerul Greciei acuză arbitrajul:** "Eliminarea lui Sokratis nu a fost justificată"

Selecționerul Poloniei e mulțumit cu egalul:** „Este bine că am câștigat un punct”

Selecționerul Poloniei, Franciszek Smuda, a declarat, vineri seară, că se bucură pentru punctul câștigat în meciul cu Grecia, apreciind că de obicei prima partidă se încheie remiză, informează AFP.
Selecționerul Poloniei e mulțumit cu egalul:** "Este bine că am câștigat un punct"

In the army now!** Foto: tenisul care te cucerește

Cel mai important turneu international feminin de tenis desfasurat la noi in tara, BCR Open Romania, continua traditia sprijinului acordat de BCR marii performante si e raspunsul ideal la boom-ul pe care romancele il produc in sportul alb la nivel mondial. Organizat de FRT si MPG, turneul e dotat cu premii de 100 000 de dolari, plus ospitalitate, si va avea loc in perioada 16-22 iulie, la Arenele BNR, din Bucuresti.
In the army now!** Foto: tenisul care te cucerește

Luceafărul Iași a câștigat turneul de fotbal EURO 2012 al personalului de penitenciare

România este campioană europeană la fotbal. Echipa România 1 "Luceafărul Iași" a câștigat finala Campionatului European de fotbal al Personalului de Penitenciare "EURO 2012" de la Iași.
Luceafărul Iași a câștigat turneul de fotbal EURO 2012 al personalului de penitenciare

Avertisment primit de jucătorii Ceahlăului:** „Grașii pleacă!”

Conducerea Ceahlăului a trimis un avertisment serios către fotbaliștii lui Costel Enache și îi așteaptă pe aceștia la reunire fără probleme legate de greutate. Cei luați în vizor sunt fundașul Forminte și atacantul Gafița.
Avertisment primit de jucătorii Ceahlăului:** "Grașii pleacă!"

Replica lui Becali după ce l-a ratat pe Grozav!** Steaua, aproape de a da marea lovitură rivalelor:** numărul 10 promis lui Reghe la sosirea în țară

Steaua s-a mișcat foarte repede pe piața transferurilor. Becali a numit noul antrenor imediat după ce sezonul 2011-2012 s-a încheiat, iar primele transferuri nu au întârziat. Dumitraș, Pavel, Adi Rocha și Pintilii sunt primii jucători aduși în Ghencea.
Replica lui Becali după ce l-a ratat pe Grozav!** Steaua, aproape de a da marea lovitură rivalelor:** numărul 10 promis lui Reghe la sosirea în țară