Echipa masculină de gimnastică a României, seniori, va debuta mâine la Campionatul European de la Montpellier, cu sesiunea de calificări. Flavius Koczi, Marius Berbecar, Vlad Cotuna, Cristian Bățagă și Ovidiu Buidoșo vor încerca să adune un total cât mai mare pentru a plasa România în primele opt echipe care vor urca în finală și vor încerca, la individual, să obțină calificarea în cât mai multe finale pe aparate. "Sunt pregătit pentru aceste Europene, nu sunt apt 100% din punctul de vedere al exercițiilor, însă sper ca pentru Londra să fie totul așa cum trebuie. Nefiind concurs de individual compus, voi face doar patru aparate și îmi doresc să prindem o zi cât mai bună în calificări să ajungem și cu echipa în finală. Voi avea un sol nou, îmi doresc să îmi apăr titlul la acest aparat, însă nu va fi un capăt de lume dacă nu voi putea face asta", a declarat Flavius Koczi.