CELE MAI NOI ARTICOLE

Simona Gogârlă și-a reziliat contractul cu SCM Craiova. Echipa rămâne doar cu Bogdan Burcea antrenor principal

SCM Craiova s-a aflat într-o situație inedită în handbalul românesc, pentru o scurtă perioadă de timp a avut doi antrenori principali pe banca tehnică. Sezonul l-a terminat cu Simona Gogârlă, dar cam prin aceeași perioadă formația olteană a anunțat că a ajuns la un acord cu Bogdan Burcea. Încă de atunci s-a vehiculat că fostul […]
Simona Gogârlă și-a reziliat contractul cu SCM Craiova. Echipa rămâne doar cu Bogdan Burcea antrenor principal

Oficial | Lovitură dată de Barcelona. Catalanii vor încasa 30 de milioane de euro

Clubul FC Barcelona a anunțat, marți, prin intermediul unui comunicat postat pe site-ul oficial, că a prelungit contractul cu sponsorul principal de pe tricouri, Qatar Airways, pe încă un sezon, condițiile contractuale rămânând neschimbate.
Oficial | Lovitură dată de Barcelona. Catalanii vor încasa 30 de milioane de euro

Dinamo a ratat transferul unui fotbalist care a jucat în semifinalele EURO 2016. Din ce motive a picat mutarea

Dinamo a ratat transferul unui atacant care a jucat 27 de minute în semifinalele EURO 2016. Echipa antrenată de Ioan Andone se înțelesese cu Simon Church (27 de ani), vârful care a făcut parte din lotul Țării Galilor la Campionatul European, dar tranzacția a căzut în momentul în care britanicii au ajuns între ultimele patru echipe din Franța și Church a avut alte pretenții salariale decât cele inițiale.
Dinamo a ratat transferul unui fotbalist care a jucat în semifinalele EURO 2016. Din ce motive a picat mutarea

Probleme cu Paraguay! România a debutat cu o victorie la Mondialul de handbal sub 18 ani, după ce a fost condusă de reprezentativa sud-americană până în minutul 56

Naționala de junioare a României (sub 18 ani) a obținut primele puncte în Grupa C a Campionatului Mondial din Slovacia, după un succes cu 31-28 în fața statului Paraguay. Tricolorele au fost la un pas de o contraperformanță, după ce au fost conduse în mai multe rânduri cu 5 goluri diferență. Succesul a fost conturat […]
Probleme cu Paraguay! România a debutat cu o victorie la Mondialul de handbal   sub 18 ani, după ce a fost condusă de reprezentativa sud-americană până în minutul 56

Victor Pițurcă trece prin momente absolut uluitoare. Fostul selecționer, sechestrat în Arabia Saudită de șeicii de la Al Ittihad: nu mai poate părăsi țara și s-a adresat Ambasadei României de la Riad

Victor Pițurcă trece prin momente delicate în Arabia Saudită. Fostul selecționer și-a dat săptămâna trecută demisia de la Al Ittihad, dar șeicii nu au acceptat gestul și l-au reclamat la poliție, Pițurcă aflându-se în acest moment în imposibilitatea de a părăsi țara. Deși pare neverosimil, fostul selecționer nu poate pleca din Arabia Saudită decât cu […]
Victor Pițurcă trece prin momente absolut uluitoare. Fostul selecționer, sechestrat în Arabia Saudită de șeicii de la Al Ittihad: nu mai poate părăsi țara și s-a adresat Ambasadei României de la Riad

Mesajul emoționant al lui Alex Chipciu după despărțirea de Steaua: „A fost visul copilăriei mele”. Cele mai frumoase amintiri și cum le răspunde contestatarilor

Fotbalistul Alexandru Chipciu, în vârstă de 27 de ani, proaspăt transferat la Anderlecht, a acordat, marți, un interviu pentru site-ul oficial al echipei Steaua București, în care a dezvăluit cu ce gânduri pleacă la noua formația și a transmis un mesaj fanilor.
Mesajul emoționant al lui Alex Chipciu după despărțirea de Steaua: "A fost visul copilăriei mele". Cele mai frumoase amintiri și cum le răspunde contestatarilor

Naționala Belgiei a scos postul de selecționer la concurs. Doritorii pot aplica până la data de 31 iulie

Asociația Regală Belgiană de Fotbal l-a concediat pe Marc Wilmots, după un nou eșec la un turneu final. Belgia a fost eliminată de Țara Galilor în „sferturi”, iar oficialii federației așteaptă acum CV-urile candidaților Pe site-ul federației a apărut anunțul conform caruia naționala Belgiei își caută selecționer, iar doritorii pot aplica la adresa de mail […]
Naționala Belgiei a scos postul de selecționer la concurs. Doritorii pot aplica până la data de 31 iulie

Rosberg vs Hamilton. Momente tensionate la Mercedes AMG, după clinciurile dintre cei doi piloți: „Nu suntem prieteni”

Rivalitatea dintre Lewis Hamilton și Nico Rosberg, piloții echipei din Formula 1, Mercedes AMG, a atins noi cote. Recent, germanul Rosberg a declarat că îl respectă pe colegul său, dar o relație de prietenie este exlusă în acest moment. Cei doi componenți ai echipei Marcedes s-au acroșat din nou la Marele Premiu al Austriei. Hamilton […]
Rosberg vs Hamilton. Momente tensionate la Mercedes AMG, după clinciurile dintre cei doi piloți: „Nu suntem prieteni"

Probleme pentru Mancini. Handanovic este nemulțumit de seceta de trofee de la Inter și vrea să-i părăsească pe nerazzurri: „Nu cred în minuni peste noapte”

Samir Handanovic (32 de ani) se declară nemulțumit de forma pe care o traversează Internazionale. Anunțul slovenului cade într-un moment în care Roberto Mancini încearcă să-și aducă echipa pe drumul spre trofee, Handanovic fiind unul dintre cei mai importanți fotbaliști ai lui Inter. Handanovic a fost unul dintre cei mai în formă fotbaliști din campionatul […]
Probleme pentru Mancini. Handanovic este nemulțumit de seceta de trofee de la Inter și vrea să-i părăsească pe nerazzurri: „Nu cred în minuni peste noapte"

Sorana Cîrstea, eliminată în primul tur al turneului de la Bastad

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea (locul 88 în clasamentul mondial) a pierdut, marți, meciul cu sportiva germană Annika Beck (poziția 37 WTA), scor 5-7, 5-7, în primul tur al turneului de la Bastad, Suedia, disputat pe zgură și dotat cu premii totale de 250.000 de dolari.
Sorana Cîrstea, eliminată în primul tur al turneului de la Bastad

Ilie Năstase: „Am fost mai bun la tenis decât la femei. Dacă mă culcam cu 2.500, cum s-a scris, nu ajungeam numărul 1” | Marele interviu, partea a doua

Ilie Năstase mixează loviturile și în partea a doua a interviului special pentru ProSport. Trimite un lung de linie spre vremea în care companiile de echipament sportiv îl ispiteau cu fel și fel de oferte tentante, returnează cu mingi din Monte Carlo sau New York și servește povești nespuse vreodată. Își construiește bine punctele. Schimburile […]
Ilie Năstase: "Am fost mai bun la tenis decât la femei. Dacă mă culcam cu 2.500, cum s-a scris, nu ajungeam numărul 1" | Marele interviu, partea a doua

Gregory Tade a rupt tăcerea după despărțirea de Steaua. Francezul i-a atacat pe Reghecampf și Mihai Stoica și a vorbit despre salariul său: „Nu am furat acești bani!”

Venit la Steaua din postura de cel mai bun marcator al României, francezul Gregory Tade nu a reușit să se impună în echipă, iar în această vară s-a despărțit de vicecampioana Ligii 1, patronul Gigi Becali oferindu-i 110.000 de euro pentru a scăpa de el.
Gregory Tade a rupt tăcerea după despărțirea de Steaua. Francezul i-a atacat pe Reghecampf și Mihai Stoica și a vorbit despre salariul său: "Nu am furat acești bani!"

Anglia, aproape să-i găsească înlocuitor lui Hodgson după dezastrul de la EURO. Cu cine negociază șefii fotbalului englez

Formația nou-promovată în Premier League, Hull City, a anunțat, prin intermediul site-ului oficial, că managerul echipei, Steve Bruce, negociază preluarea postului de selecționer al echipei naționale a Angliei.
Anglia, aproape să-i găsească înlocuitor lui Hodgson după dezastrul de la EURO. Cu cine negociază șefii fotbalului englez

Cad capete în tenis. Un jucător italian a fost suspendat un an și jumătate pentru meciuri trucate

Jucătorul de tenis Marco Cecchinato, clasat pe locul 143 în clasamentul mondial, a fost suspendat 18 luni și amendat cu 40.000 de euro de tribunalul Federației Italiene de Tenis pentru că a încălcat regulamentul și a aranjat mai multe meciuri în care a fost implicat, informează Gazzetta dello Sport.
Cad capete în tenis. Un jucător italian a fost suspendat un an și jumătate pentru meciuri trucate

Deus Ex: Mankind Divided – 30 de minute de gameplay nou

Colegii de la PlayStation Access au primit acces la o versiune preliminară a jocului Deus Ex: Mankind Divided, realizând un material cu peste jumătate de oră de gameplay din titlul celor de la Eidos Montreal.
Deus Ex: Mankind Divided - 30 de minute de gameplay nou

Federico Piovaccari vorbește la superlativ despre Tătărușanu și Ianis Hagi. Cum i-a caracterizat în Italia

Fostul jucător al echipei Steaua București, italianul Federico Piovaccari, i-a lăudat, în presa din Italia, pe cei doi fotbaliști români ai echipei AC Fiorentina: Ciprian Tătărușanu și Ianis Hagi.
Federico Piovaccari vorbește la superlativ despre Tătărușanu și Ianis Hagi. Cum i-a caracterizat în Italia

FOTO | Chipciu, prezentat OFICIAL la Anderlecht: „Scopul meu e să câștig titlul!” Mijlocașul a făcut deja poza de grup cu noii colegi

UPDATE: Anderlecht l-a prezentat oficial pe Alexandru Chipciu. Fotbalistul român a făcut poza de grup alături de lotul belgienilor.   Alexandru Chipciu a ajuns noaptea trecută în Belgia unde urmează să semneze contractul cu Anderlecht. Românul în vârstă de 27 de ani a ajuns ieri la Zaventem și a oferit primele declarații presei belgiene: „Sunt […]
FOTO | Chipciu, prezentat OFICIAL la Anderlecht: "Scopul meu e să câștig titlul!" Mijlocașul a făcut deja poza de grup cu noii colegi

Seria Dead Rising se întoarce pe platformele moderne

În urmă cu câteva zile și-a făcut apariția pe Internet lista de trofee (achievements) pentru o ediție de PlayStation 4 a jocului Dead Rising. Exista o singură problemă: primul Dead Rising nu a fost niciodată lansat pe consolele PlayStation (și nici pe PC), jocul fiind oferit, în 2006, drept titlu exclusiv pentru Xbox 360. Așadar, imediat și-au făcut apariția zvonurile legate de o eventuală ediție Dead Rising remasterizată pentru consolele moderne.
Seria Dead Rising se întoarce pe platformele moderne

Românul care se bate cu Mendes și Raiola: anul trecut a câștigat mai mult decât impresarul lui Ronaldo și Mourinho, acum a dus un jucător la Barcelona

Suntem în plină perioadă de mercato, iar englezii au realizat un top al celor mai importanți cinci agenți de jucători din Europa. Un român, Constantin Dumitrașcu, se află pe aceeași listă cu Jorge Mendes și Mino Raiola, cei mai cunoscuți impresari ai momentului. Mendes a reușit până acum să se înțeleagă cu Manchester United pentru […]
Românul care se bate cu Mendes și Raiola: anul trecut a câștigat mai mult decât impresarul lui Ronaldo și Mourinho, acum a dus un jucător la Barcelona

Năstase, 7 dorințe la 70 de ani. „Vreau o lege contra cerșitului, să nu mai văd copii pe străzi. Sunt folosiți!” Ce cuvânt rusesc vrea să scoată din limba română, prin referendum | VIDEO

Ți-ai imaginat cum ar arăta România lui Ilie Năstase? Măcar un deziderat din lista primului lider ATP ți l-ai dori și tu. Ai bănuit vreodată ce și-ar dori marele Nasty de ziua lui? Sau ai călătorit în câteva orașe ale lumii și nu s-au agățat de tine fuste colorate cu bănuți agățați în păr? Ba […]
Năstase, 7 dorințe la 70 de ani. "Vreau o lege contra cerșitului, să nu mai văd copii pe străzi. Sunt folosiți!" Ce cuvânt rusesc vrea să scoată din limba română, prin referendum | VIDEO

Gravity Rush 2 – dată de lansare, trailer și imagini noi

Sony a confirmat data de lansare pentru Gravity Rush 2, continuarea unuia dintre cele mai apreciate titluri de pe PlayStation Vita (primul titlu al seriei este disponibil și pentru PlayStation 4 sub forma ediției remasterizate Gravity Rush Remastered). Astfel, Gravity Rush 2 va debuta în Europa pe 30 noiembrie 2016, ediția britanică a jocului urmând să întârzie până pe 2 decembrie. Cu această ocazie, a fost lansat un nou trailer, dar și imagini noi din Gravity Rush 2.
Gravity Rush 2 - dată de lansare, trailer și imagini noi

HAPPY NASTY DAY | 10 mărturisiri făcute de Ilie unui student la jurnalism. Barcelona, Columbia și Charlie Chaplin

Este fan Barcelona pentru că are aceleași culori ca ale Stelei. Și acum, la 70 de ani, când se uită la filmele cu Charlie Chaplin râde singur, „ca fraierul”. Cel mai bun prieten al său: Ion Țiriac. Cu Țiriac a dormit mai mult decât cu toate nevestele la un loc, își lărgește el zâmbetul. Sunt […]
HAPPY NASTY DAY | 10 mărturisiri făcute de Ilie unui student la jurnalism. Barcelona, Columbia și Charlie Chaplin

HAPPY NASTY DAY | Nasty Q&A. Primul lider ATP din istorie, prins la mijloc. Ajunge sau nu la minge? | VIDEO

În livingul casei de pe Strada Andrei Mureșanu din București se simte parfumul meciurilor din altă vreme. O vreme în care un român domina tenisul mondial. E parfumul care te învăluie într-un vârtej din care nu mai vrei să ieși, e parfumul de care nu vrei să scapi nicicând ca de o scamă de pe […]
HAPPY NASTY DAY | Nasty Q&A. Primul lider ATP din istorie, prins la mijloc. Ajunge sau nu la minge? | VIDEO

FOTO | Bagajul unui star din fotbal! Geantă de 2325 de euro și aftershave de 535 de euro. Ce și-a luat cu el Memphis Depay în turneul din China

Olandezul Memphis Depay se pregătește de un nou sezon la Manchester United, unul în care speră să-l impresioneze pe noul manager, Jose Mourinhio, după ce anul trecut nu a reușit să-i câștige încrederea olandezului Louis Van Gaal și a ajuns pe banca de rezerve.
FOTO | Bagajul unui star din fotbal! Geantă de 2325 de euro și aftershave de 535 de euro. Ce și-a luat cu el Memphis Depay în turneul din China

Tragerea la sorți a cupelor europene: CSM București va da probabil peste niște francezi în tentativa de a ajunge în grupele Cupei EHF. Corona Brașov se reîntoarce în Germania

Echipele românești care vor evolua în sezonul 2016-2017 în Cupele EHF, respectiv Cupa Challenge și-au aflat, marți, la Viena adversarii sau posibilii adversari din primele două tururi. La feminin, România va avea patru reprezentante în Cupa EHF (competiție unificată din acest sezon cu Cupa Cupelor), după ce echipa CSM Ploiești a intrat în posesia unui […]
Tragerea la sorți a cupelor europene: CSM București va da probabil peste niște francezi în tentativa de a ajunge în grupele Cupei EHF. Corona Brașov se reîntoarce în Germania

Cristiano Ronaldo spune că accidentarea suferită la Euro 2016 îl va face mai puternic

Fotbalistul portughez Cristiano Ronaldo, în vârstă de 31 de ani, a anunțat, prin intermediul rețelei de socializare Instagram, că accidentarea suferită în finala Euro 2016, Portugalia - Franța, scor 1-0, va avea un rol mobilizator asupra sa.
Cristiano Ronaldo spune că accidentarea suferită la Euro 2016 îl va face mai puternic

FIFA 17 – Active Intelligence System în prim plan

EA Sports a lansat un nou clip dedicat jocului FIFA 17, acesta explicând pe larg îmbunătățirile aduse de unul dintre feature-urile noi ale jocului - Active Intelligence System (inspirat de Marco Reus). Pe scurt, fotbaliștii controlați de AI se vor comporta mult mai realist, exploatând la maximum spațiile lăsate libere de echipa adversă.
FIFA 17 - Active Intelligence System în prim plan

Xbox One S are dată de lansare

Dezvăluită în cadrul conferinței de presă Microsoft de la E3 2016, noua consolă Xbox One S a primit acum și o dată de lansare exactă: ediția cu capacitate de stocare de 2TB va vedea lumina zilei pe 2 august 2016 și va fi comercializată la un preț echivalent cu 399$. Vor exista și modele cu stocare de 1TB (349$) și 500GB (299$), acestea urmând să fie lansate mai târziu în cursul acestui an.
Xbox One S are dată de lansare

Cea mai mare supărare a lui Ilie Năstase, închiderea arenei care îi poartă numele: „A murit tenisul”

Ultima ediție a turneului Năstase-Țiriac Trophy s-a disputat pe un central improvizat, iar Ilie a fost extrem de afectat din această cauză.
Cea mai mare supărare a lui Ilie Năstase, închiderea arenei care îi poartă numele: "A murit tenisul"

Dinamo i-a găsit înlocuitor lui Essombe: un atacant de la Euro 2016! Anunțul făcut de Ioan Andone

Dinamo este la un pas să se înțeleagă cu Astra pentru transferul lui Marcel Essombe, iar Ioan Andone anunță că e gata să-i aducă un înlocuitor acestuia. Câinii vizează tot un atacant străin, iar tehnicianul din Ștefan cel Mare a dezvăluit că e vorba de un fotbalist care a fost prezent la Euro 2016 cu […]
Dinamo i-a găsit înlocuitor lui Essombe: un atacant de la Euro 2016! Anunțul făcut de Ioan Andone

FOTO | Iohannis l-a decorat pe Ilie Năstase: „Când juca Ilie, era sărbătoare. Ați fost un idol!”

Președintele Klaus Iohannis l-a decorat marți pe Ilie Năstase cu cea mai mare distincție, Ordinul "Steaua României" și a declarat că acesta este un simbol al tensiului și al României, amintind că atunci când juca, era zi de sărbătoare.
FOTO | Iohannis l-a decorat pe Ilie Năstase: "Când juca Ilie, era sărbătoare. Ați fost un idol!"

România testează cu Norvegia, Franța și Spania înainte de Rio. Bojana Popovic își face reintrarea marți, într-un turneu amical la Eidhoven. Au mai rămas 17 zile până la startul Jocurilor Olimpice

Cele opt naționale din Europa care participă la Jocurile Olimpice (5-21 august), în cadrul turneului feminin de handbal, își testează forțele în cursul acestei săptămâni. Echipele participă la două turnee amicale, la Ulstein (Norvegia) și Eindhoven (Olanda). România ajunge marți în Norvegia, unde se va întâlni cu două din adversarele cu care se va confrunta […]
România testează cu Norvegia, Franța și Spania înainte de Rio. Bojana Popovic își face reintrarea marți, într-un turneu amical la Eidhoven. Au mai rămas 17 zile până la startul Jocurilor Olimpice

OFICIAL | Lucian Goian va evolua în campionatul Indiei, la Mumbai City

Formația din prima ligă a Indiei, Mumbai City, a anunțat, marți, prin intermediul paginii oficiale de Twitter, transferul fundașului central Lucian Goian, în vârstă de 33 de ani, care a evoluat ultima dată pentru CFR Cluj.
OFICIAL | Lucian Goian va evolua în campionatul Indiei, la Mumbai City

LuDIVINĂ‚! FOTO | Cum a apărut pe plajă Ludivine, soția lui Bacary Sagna

Ludivine Sagna, soția fundașului francez Bacary Sagna, este considerată una dintre cele mai frumoase soții de fotbaliști și arată de ce aproape la fiecare apariție în public. Admirată de fanii de pretutindeni pe parcursul Euro 2016, când a fost în tribune la fiecare partidă disputată de naționala Franței, Ludivine a făcut senzație și în vacanța […]
LuDIVINĂ‚! FOTO | Cum a apărut pe plajă Ludivine, soția lui Bacary Sagna

OFICIAL | FC Torino l-a transferat pe mijlocașul Adem Ljajic de la AS Roma

Gruparea FC Torino a anunțat, prin intermediul site-ului oficial, transferul internaționalului sârb Adem Ljajic, în vârstă de 24 de ani, de la AS Roma, pentru suma de 7 milioane de euro.
OFICIAL | FC Torino l-a transferat pe mijlocașul Adem Ljajic de la AS Roma

Mesaj amuzant de Happy Nasty Day transmis în română de iranianul Mansour Bahrami: „Hai, Ilie, SĂ‚ NE…nu o să spun continuarea!”

Mansour Bahrami, tenismenul iranian cunoscut pentru loviturile sale imposibile și spectacolul pe care îl oferea când juca, i-a transmis un mesaj emoționat bunului său prieten Ilie Năstase. Bahrami l-a văzut pentru prima oară pe Ilie când avea 12 ani, la un meci de Cupa Davis disputat în Iran. A fost imediat atras de jocul lui […]
Mesaj amuzant de Happy Nasty Day transmis în română de iranianul Mansour Bahrami: "Hai, Ilie, SĂ‚ NE...nu o să spun continuarea!"

Moldovenii sunt încrezători înaintea returului cu Hajduk! Ionuț Voicu: „Mergem la Split să ne calificăm!”

Chiar dacă finalul meciului tur cu Hajduk Split, din Copou, i-a găsit pe jucătorii ieșeni prăbușiți pe gazon, demoralizați după acel gol primit în ultimele secunde, elevii lui Nicolo Napoli și-au revenit și sunt deciși să facă un meci mare în returul din Croația. Ieșenii s-au refăcut rapid din punct de vedere psihic, atmosfera în […]
Moldovenii sunt încrezători înaintea returului cu Hajduk! Ionuț Voicu: "Mergem la Split să ne calificăm!"

10 personaje din viața lui Ilie Năstase. VIDEO | De la timidul Prinț Albert de Monaco și abțiguitul Belmondo, la simpaticul Hagi și guralivul Ali

ProSport l-a provocat pe Ilie Năstase să caracterizeze 10 persoane care i s-au lipit de suflet. De la prietenul de-o viață Ion Țiriac, la regretatul Muhammad Ali, toate personajele sunt legate prin mii de fire de primul lider ATP din istorie. Nasty împlinește azi 70 de ani, dar cu râsul lui gâlgâietor îți poate umple […]
10 personaje din viața lui Ilie Năstase. VIDEO | De la timidul Prinț Albert de Monaco și abțiguitul Belmondo, la simpaticul Hagi și guralivul Ali

11 vorbe NASTY. Povestea eșecului unei partide de sex în mașină. Replici memorabile ale lui Ilie Năstase

Ion Țiriac îl descria pe Ilie Năstase așa: „Îi e frică să nu piardă. Îi e frică să câștige. Se teme de tot. Are o pasăre care fâlfâie în jurul creierului său”. Rod Laver, fostul campion australian care să acum numele arenei centrale de la Australian Open, spunea că „Ilie Năstase nu are respect. Nu […]
11 vorbe NASTY. Povestea eșecului unei partide de sex în mașină. Replici memorabile ale lui Ilie Năstase

Dragomir i-a încântat pe jurnaliștii englezi! VIDEO | Puștiul român a oferit momente magice: „Arsenal are în mod clar un viitor star în curtea sa!” Daum l-a sunat pe Wenger

Vlad Dragomir continuă să-i impresioneze pe antrenorii lui Arsenal și pe jurnaliștii englezi. Presa engleză a fost extrem de entuziasmată de puștiul român după ce a asistat la o ședință de pregătire a „tunarilor”. Dragomir a reușit câteva preluări de efect la antrenamente demonstrând că este un fotbalist extrem de tehnic. „Arsenal are în mod […]
Dragomir i-a încântat pe jurnaliștii englezi! VIDEO | Puștiul român a oferit momente magice: "Arsenal are în mod clar un viitor star în curtea sa!" Daum l-a sunat pe Wenger