CELE MAI NOI ARTICOLE

FCSB, la un pas de transferul după care a alergat toată vara. Dică a făcut anunțul: „Suntem foarte aproape!”

Nicolae Dică a anunțat că FCSB e foarte aproape să reușească transferul lui Bogdan Planic, fundașul sârb de 25 de ani pentru care insistă de la începutul perioadei de transfeuri.
FCSB, la un pas de transferul după care a alergat toată vara. Dică a făcut anunțul: "Suntem foarte aproape!"

Dică a reacționat la declarațiile tari ale lui Gnohere. Ce discuție a avut cu „Bizonul”: „Am vorbit cu el înainte de antrenament. Chiar îl cred!”

Nicolae Dică a vorbit despre declarațiile lui Harlem Gnohere, care a spus, pentru presa din Franța, că e frustrat pentru că nu prinde mai multe minute în tricoul FCSB-ului și că simte că Alibec i-a luat fața pentru că e internațional român.
Dică a reacționat la declarațiile tari ale lui Gnohere. Ce discuție a avut cu "Bizonul": "Am vorbit cu el înainte de antrenament. Chiar îl cred!"

VIDEO AMUZANT | „Nu pot să cred!” John McEnroe este protagonistul unei scenete hazlii ce dă startul campaniei de promovare a transmisiunilor Eurosport de la US Open

Americanul joacă rolul principal în două producții video ce pun accentul pe strategia transmisiunilor „pe toate ecranele" a Eurosport, dar evidențiază și istoria bogată a acestui turneu.
VIDEO AMUZANT | "Nu pot să cred!" John McEnroe este protagonistul unei scenete hazlii ce dă startul campaniei de promovare a transmisiunilor Eurosport de la US Open

Credeți în coincidențe? Precedentul care arată că Simona Halep va câștiga turneul de la US Open și va deveni noul lider mondial

Simona Halep (2 WTA) nu a cucerit niciun turneu pregătitor pentru US Open (28 august – 10 septembrie), dar acest lucru nu ar trebui să o descurajeze pe constănțeancă, ba dimpotrivă! Halep are motive întemeiate să creadă că va triumfa la ultimul Mare Șlem al anului și va deveni în premieră lider mondial. Halep, parcurs […]
Credeți în coincidențe? Precedentul care arată că Simona Halep va câștiga turneul de la US Open și va deveni noul lider mondial

„Îmi place mult de el, e un jucător fantastic. Dacă are întrebări, mă poate suna!” Daum a închis „capitolul Alibec”: „Poate așa se practică în România, dar…”

Christoph Daum rămâne ferm pe poziții: Denis Alibec nu va juca cu Armenia și Kazahstan, indiferent de ce va arăta în partidele rămase până la dubla decisivă pentru soarta selecționerului.
"Îmi place mult de el, e un jucător fantastic. Dacă are întrebări, mă poate suna!" Daum a închis "capitolul Alibec": "Poate așa se practică în România, dar..."

Patru jucătoare din România iau startul în calificări la US Open. Bara, Buzărnescu, Cadanțu și Țig și-au aflat adversarele și programul

Irina Bara și Mihaela Buzărnescu vor debuta marți seară, în timp ce Alexandra Cadanțu și Patricia Țig au fost programate miercuri de către organizatorii americani.
Patru jucătoare din România iau startul în calificări la US Open. Bara, Buzărnescu, Cadanțu și Țig și-au aflat adversarele și programul

Reacția lui Becali, după ce sindicatele din sistemul penitenciar au cerut revocarea eliberării condiționate: „Uitați-vă la lege, astea-s prostii!”

Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) a cerut, luni, revocarea liberării condiționate a lui Gheorghe Becali, întrucât acesta l-a amenințat pe directorului Penitenciarului Jilava, închisoare în care se află vărul său, Victor Becali.
Reacția lui Becali, după ce sindicatele din sistemul penitenciar au cerut revocarea eliberării condiționate: "Uitați-vă la lege, astea-s prostii!"

EXCLUSIV | Duckadam, sfaturi pentru Dică: „Nu sunt antrenor, dar cu Sporting nu putem face asta!” Eroul de la Sevilla știe scorurile „de calificare”

Helmuth Duckadam, directorul de imagine de la FCSB, a vorbit, în direct la ProSport Live, despre returul cu Sporting Lisabona (miercuri, 21:45, Arena Națională) și a dezvăluit că nu se așteaptă ca Nicolae Dică să abordeze la 0-0 cel mai important meci al scurtei cariere de antrenor.
EXCLUSIV | Duckadam, sfaturi pentru Dică: "Nu sunt antrenor, dar cu Sporting nu putem face asta!" Eroul de la Sevilla știe scorurile "de calificare"

City și Everton, egal cu doi eliminați în ultimul meci al etapei în Premier League. Rooney a atins o bornă impresionantă

Formațiile Manchester City și Everton au remizat, luni, scor 1-1, pe Etihad Stadium, în etapa a doua din noul sezon al campionatul Angliei.
City și Everton, egal cu doi eliminați în ultimul meci al etapei în Premier League. Rooney a atins o bornă impresionantă

Toșca, OUT de la Betis!? Fundașul român e dorit în Serie A, iar transferul s-ar putea face până la 1 septembrie

Alin Toșca (25 de ani) ar putea pleca de la Betis Sevilla la doar șapte luni de la transferul de la FCSB. Fundașul e dorit în Serie A, de Crotone, iar mutarea s-ar putea realiza până la 1 septembrie, data la care se încheie perioada de mercato.
Toșca, OUT de la Betis!? Fundașul român e dorit în Serie A, iar transferul s-ar putea face până la 1 septembrie

Hagi ar vrea să fie din nou selecționer: „Mă văd preluând o națională ambițioasă”. Ianis, lăudat în presa din Elveția: „Poate va câștiga Balonul de Aur”

Gică Hagi a acordat un interviu publicației Le Matin în care a vorbit, printre altele, despre posibilitatea preluării unei echipe naționale, despre probleme jucătorilor români, dar și despre Ianis, despre care spune că poate ajunge un viitor câștigător al Balonului de Aur. Imediat după ce rezultatele lui Christoph Daum la naționala României au început s-o […]
Hagi ar vrea să fie din nou selecționer: "Mă văd preluând o națională ambițioasă". Ianis, lăudat în presa din Elveția: "Poate va câștiga Balonul de Aur"

Alexandru Bourceanu, integralist în victoria echipei sale, Arsenal Tula, scor 2-1, cu Akhmat Grozny

Fotbalistul român Alexandru Bourceanu, în vârstă de 32 de ani, a fost integralist în victoria echipei sale, Arsenal Tula, scor 2-1, obținută luni pe terenul formației Akhmat Grozny, în etapa a șaptea din campionatul Rusiei.
Alexandru Bourceanu, integralist în victoria echipei sale, Arsenal Tula, scor 2-1, cu Akhmat Grozny

Simona Halep a scăpat de o adversară redutabilă: Viktoria Azarenka a anunțat că nu va participa la US Open. Motivul invocat

Jucătoarea bielorusă de tenis Victoria Azarenka, fost lider mondial, a anunțat că nu va participa la ediția din acest an a turneului de Mare Șlem de la US Open, dotat cu premii în valoare totală de 36,3 milioane de dolari, din cauza unei „probleme de familie”, scrie BBC. Azarenka abia a revenit în circuitul WTA, […]
Simona Halep a scăpat de o adversară redutabilă: Viktoria Azarenka a anunțat că nu va participa la US Open. Motivul invocat

Ogăraru, dezamăgit de Artur Jorge: „Cred că a fost cel mai slab jucător al lor!”. Ce spune fostul fundaș despre Nedelcu și returul cu Sporting

Fundașul portughez, Artur Jorge, cu cel mai rapid autogol a fost luat în colimator încă de la primul meci la FCSB. George Ogăraru a vorbit despre carențele de poziționare a fundașului, dar și despre meciul carierei pentru Dică, returul cu Sporting. Fostul fundaș dreapta a urmărit din tribune partida Juventus – FCSB, alături de Mirel […]
Ogăraru, dezamăgit de Artur Jorge: "Cred că a fost cel mai slab jucător al lor!". Ce spune fostul fundaș despre Nedelcu și returul cu Sporting

Reacția lui Contra după transferul lui Coman la FCSB: „Gigi Becali e singurul din România care face asta!” Argumentul lui Dinamo în lupta cu rivalii

Vara lui 2017 a însemnat, din nou, o diferență uriașă între FCSB și Dinamo pe piața transferurilor. Dacă vicecampioana a adus nu mai puțin de 13 jucători, iar Gigi Becali a scos din buzunar aproape cinci milioane de euro doar petnru trei fotbaliști ai Viitorului (Coman, Nedelcu și Benzar), echipa lui Cosmin Contra s-a mulțumit doar cu aducerea jucătorilor liber de contract. Pus să comenteze ultima mutare a finanțatorului roș-albastru, Contra a apreciat efortul financiar al lui Becali, apoi a explicat cum se poate bate Dinamo cu marele rivale.
Reacția lui Contra după transferul lui Coman la FCSB: "Gigi Becali e singurul din România care face asta!" Argumentul lui Dinamo în lupta cu rivalii

Totul bine în Copou! Echipa face puncte, Stoican și-a scos fotbaliștii la un grătar, președintele e mulțumit: „Am demonstrat că avem potențial pentru a ne bate la play-off”

Ieșenii au ieșit mai bine decât sperau din seria infernală în care au întâlnit patru dintre echipele de top ale ligii I. După eșecul din Copou cu CFR Cluj (0-2), mulți anticipau un parcurs dezastruos în următoarele trei meciuri, dar elevii lui Flavius Stoican s-au autodepășit și au obținut cinci puncte în fața unor echipe cu pretenții la titlu. După ce a remizat cu FCSB în deplasare, Iașiul a învins Dinamo în Copou, la capătul celui mai bun meci din acest sezon, după care a urmat o nouă remiză în deplasare , 0-0 cu fosta campioană Astra Gurgiu.
Totul bine în Copou! Echipa face puncte, Stoican și-a scos fotbaliștii la un grătar, președintele e mulțumit: "Am demonstrat că avem potențial pentru a ne bate la play-off"

Gimnasta-fenomen revine. Simone Biles a recunoscut la ceremonia de introducere în Hall of Fame că se antrenează din nou, după un an de pauză. SUA și-a stabilit echipa pentru Mondialele din 2017, de la Montreal

Simone Biles, cvadruplă campioană olimpică la Rio și deținătoare a zece titluri mondiale la doar 20 de ani, a anunțat în weekend că a revenit în sala de gimnastică și că se pregătește ușor de două săptămâni, după un an de pauză, în cadrul ceremoniei de introducere a membrelor "Final Five" în Hall Of Fame-ul gimnasticii (echipa americană campioană olimpică la Rio, ultima generație dusă pe podium înainte de retragere de antrenoarea română Márta Károlyi).
Gimnasta-fenomen revine. Simone Biles a recunoscut la ceremonia de introducere în Hall of Fame că se antrenează din nou, după un an de pauză. SUA și-a stabilit echipa pentru Mondialele din 2017, de la Montreal

Sporting, gafă de proporții! Portughezii au confundat Bucureștiul cu o altă capitală europeană: „Am sosit în Budapesta” | FOTO

Sporting Lisabona și FCSB au încheiat la egalitate, scor 0-0, prima manșă a play-off-ului Ligii Campionilor, astfel că returul se anunță a fi unul de foc. Portughezii au aterizat în România, în această seară, dar persoana din staff-ul lui Sporting, care se ocupă de pagina de facebook a clubului, i-a aterizat pe jucătorii lui Jorge […]
Sporting, gafă de proporții! Portughezii au confundat Bucureștiul cu o altă capitală europeană: "Am sosit în Budapesta" | FOTO

Antrenorul lui Sepsi știe unde a greșit: „Nu trebuia să facem asta!” Ce spune despre penalty-ul primit de Dinamo

Sepsi OSK Sf. Gheorghe a pierdut, scor 0-1, meciul jucat în "Ștefan cel Mare" cu Dinamo, iar, la finalul partidei, antrenorul Valentin Suciu s-a arătat nemulțumit de evoluția elevilor săi. Tehnicianul covăsnenilor susține că penalty-ul acordat "câinilor" a fost dat ușor.
Antrenorul lui Sepsi știe unde a greșit: "Nu trebuia să facem asta!" Ce spune despre penalty-ul primit de Dinamo

Contra, la ora explicațiilor. De ce l-a lăsat pe Hanca pe bancă și de ce joacă Dinamo cu tribunele goale: „De aceea nu au venit mulți fani!”

Dinamo a depășit perioada dificilă din Liga 1, a învins-o pe Sepsi cu 1-0, după un gol din penalty înscris de Sergiu Hanca, iar evoluția de luni seară l-a mulțumit pe Cosmin Contra, care a încercat să găsească explicații pentru lipsa spectatorilor.
Contra, la ora explicațiilor. De ce l-a lăsat pe Hanca pe bancă și de ce joacă Dinamo cu tribunele goale: "De aceea nu au venit mulți fani!"

Patrick Petre, la prima vizită în „Ștefan cel Mare” din postura de adversar: „Lumea m-a aplaudat, probabil că o să mă duc la ei în vestiar”

Dinamo a câștigat, scor 1-0, împotriva celor de la Sepsi OSK, iar la finalul partidei Patrick Petre a declarat că s-a simțit bine la revenirea în „Ștefan cel Mare” și consideră că „alb-roșii” se vor lupta la campionat. Patrick Petre a recunoscut că Sepsi a făcut o primă repriză bună, dar că a pierdut e […]
Patrick Petre, la prima vizită în "Ștefan cel Mare" din postura de adversar: "Lumea m-a aplaudat, probabil că o să mă duc la ei în vestiar"

Lăsat pe bancă de Contra, Hanca nu s-a supărat. Discursul mijlocașului, după ce a adus victoria lui Dinamo: „Nu am făcut un joc spectaculos, dar…”

Lăsat pe bancă de Cosmin Contra, Sergiu Hanca a fost introdus pe teren în repriza a doua a meciului cu Sepsi Sfântu Gheorghe și a marcat singurul gol al partidei, după ce a transformat un penalty obținut de tânărul Costache, dar a încasat și un cartonaș galben care-l face indisponibil pentru meciul cu FC Voluntari, de etapa viitoare.
Lăsat pe bancă de Contra, Hanca nu s-a supărat. Discursul mijlocașului, după ce a adus victoria lui Dinamo: "Nu am făcut un joc spectaculos, dar..."

„Câinii”, ținuți în șah mai bine de o oră! Dinamo – Sepsi 1-0. Hanca a marcat singurul gol, din penalty. Romera a fost eliminat pe final, într-o partidă cu un ritm modest

Dinamo a câștigat acasă, după două etape în care a înregistrat doar înfrângeri. Sepsi a cedat foarte greu cele trei puncte, alb-roșii câștigând doar cu 1-0.  Hanca a marcat singurul gol al partidei dintr-un penalty obținut de Costache.  Echipa lui Cosmin Contra a rămas în 10 oameni, după ce Romera a fost eliminat pentru un […]
"Câinii", ținuți în șah mai bine de o oră! Dinamo - Sepsi 1-0. Hanca a marcat singurul gol, din penalty. Romera a fost eliminat pe final, într-o partidă cu un ritm modest

Prea puțini fani, prea puțin fotbal. Dinamo – Sepsi 1-0, după golul lui Hanca dintr-un penalty contestat. Doar câteva sute de spectatori au fost la meci

Atmosferă ciudată în București. Plouă după câteva săptămâni de caniculă, bate vântul. Bate și prin tribunele stadionului Dinamo, acolo unde doar câteva sute de suporteri au venit să vadă meciul cu Sepsi. Startul e prost, mai prost decât se așteptau cei care l-au văzut pe Contra luându-se la trântă cu cei cu bani în sezonul trecut, însă 400 de spectatori?
Prea puțini fani, prea puțin fotbal. Dinamo - Sepsi 1-0, după golul lui Hanca dintr-un penalty contestat. Doar câteva sute de spectatori au fost la meci

FCSB a transferat patru tineri fotbaliști de la Academia Atletico Madrid România: „Au făcut un pas mare în cariera lor”

Fotbaliștii Robert Ion, Tudor Moldovan, Ovidiu Perianu și Aurel Pirciu, de la Academia de Fotbal Atletico Madrid București, au semnat contracte cu FCSB, a anunțat, luni, pagina de Facebook a grupării din cadrul căreia face parte și fostul internațional Florin Răducioiu.
FCSB a transferat patru tineri fotbaliști de la Academia Atletico Madrid România: "Au făcut un pas mare în cariera lor"

Se caută întăriri pentru defensivă. Presa italiană anunță că Becali se bate cu Nice și Legia Varșovia pentru semnătura unui fundaș sloven

În momentul în care se credea că FCSB și-a rezolvat problemele din centrul defensivei prin aducerea lui Artur Jorge, presa italiană anunță că Gigi Becali a declanșat ofensiva pentru încă un stoper. Este vorba despre Miha Blazic (24 de ani), de la Domzale, fundaș central sloven pentru care vicecampioana României are concuerență serioasă.
Se caută întăriri pentru defensivă. Presa italiană anunță că Becali se bate cu Nice și Legia Varșovia pentru semnătura unui fundaș sloven

Mihai Stoica a văzut „Ștefan cel Mare” gol la meciul cu Sepsi, apoi a trecut la ironiile obișnuite: „E mai multă lume acolo, au amandine bune”

Dinamo o întâlnește pe Sepsi Sfântu Gheorghe în etapa a șaptea a Ligii 1, iar tribunele goale din Ștefan cel Mare îl inspiră pe Mihai Stoica. La scurt timp de la începutul partidei, directorul sportiv al FCSB-ului a făcut ceea ce face în ultima vreme, și-a ironizat rivalii și a scos în evidență diferența dintre echipa sa, care va aduna peste 45.000 de oameni în tribune la returul cu Sporting, și cele câteva sute de fani prezente pentru a-i urmări la lucru pe jucătorii lui Contra.
Mihai Stoica a văzut "Ștefan cel Mare" gol la meciul cu Sepsi, apoi a trecut la ironiile obișnuite: "E mai multă lume acolo, au amandine bune"

Vasile Miriuță acuză arbitrajul, după ce echipa sa a suferit o înfrângere greu de digerat: „Și atunci ne-au scos-o din poartă”

Concordia Chiajna a pierdut în doar două minute partida cu FC Botoșani, scor 1-2, după ce Laurențiu Buș și Mihai Roman au marcat în minutele 53, respectiv 55. La finalul partidei, Vasile Miriuță a fost dezamăgit de arbitraj și a recunoscut că încearcă să redreseze echipa. Instalat în etapa secundă a Ligii 1, Miriuță nu […]
Vasile Miriuță acuză arbitrajul, după ce echipa sa a suferit o înfrângere greu de digerat: "Și atunci ne-au scos-o din poartă"

Un jucător al Barcelonei, privit ca un erou după un gest superb. Ce a făcut Lucas Digne imediat după atentatul de vineri

Lucas Digne (24 de ani) e felicitat de toată lumea pentru modul în care a reacționat la câteva minute după ce orașul Barcelona a fost lovit de un atentat terorist, în urma căruia 13 persoane au murit, iar peste 100 au fost rănite.
Un jucător al Barcelonei, privit ca un erou după un gest superb. Ce a făcut Lucas Digne imediat după atentatul de vineri

Echipa lui Costel Enache merge ceas! FC Botoșani – Concordia Chiajna 2-1. Moldovenii au întors scorul în doar două minute, dar nu vor conta pe Moruțan la meciul următor

Neînvinsă etapa trecută, FC Botoșani întâlnește Concordia Chiajna, pe teren propriu, de la 18:30, într-un meci care poate duce echipa lui Costel Enache până pe locul al doilea în clasament, peste CS U Craiova și FCSB și la doar trei puncte de CFR Cluj.
Echipa lui Costel Enache merge ceas! FC Botoșani - Concordia Chiajna 2-1. Moldovenii au întors scorul în doar două minute, dar nu vor conta pe Moruțan la meciul următor

Scandal în Colentina! Oprița, oprit cu bodyguarzii să intre pe stadionul echipei unde e antrenor. „Crede că este stăpânul pământului!”. Ce a declanșat isteria și dezvăluiri de la pauza meciului cu FCSB

Comedie tristă, în această după-amiază, la porțile clubului Juventus București. Patronul formației din Colentina, Ilie Ciuclea, a rămas cu un gust sălciu după înfrângerea, scor 1-2, cu FCSB, din etapa a 7-a a Ligii 1, și gestionează cu metode primitive relația cu
Scandal în Colentina! Oprița, oprit cu bodyguarzii să intre pe stadionul echipei unde e antrenor. "Crede că este stăpânul pământului!". Ce a declanșat isteria și dezvăluiri de la pauza meciului cu FCSB

Victorie mare pentru Ana Bogdan la New Haven: a obținut al doilea succes consecutiv în fața unei deținătoare de titlu de Mare Șlem și este în optimi. 4 meciuri câștigate în 45 de ore. EXCLUSIV | Prima reacție a Anei

Ana Bogdan (127 WTA) a câștigat, luni, al patrulea meci consecutiv la New Haven, turneu de categorie Premier programat în săptămâna premergătoare US Open-ului: 7-5, 7-5 în fața rusoaicei Elena Vesnina, a 18-a jucătoare a lumii în acest moment la simplu și actualul număr 3 WTA la dublu.
Victorie mare pentru Ana Bogdan la New Haven: a obținut al doilea succes consecutiv în fața unei deținătoare de titlu de Mare Șlem și este în optimi. 4 meciuri câștigate în 45 de ore. EXCLUSIV | Prima reacție a Anei

Sporting a anunțat lotul pentru returul cu FCSB. Ce decizie a luat Jorge Jesus în cazul lui Mathieu, accidentat în ultimul meci

Jeremy Mathieu, unul dintre fotbaliștii importanți de la Sporting Lisabona, accidentat în meciul de campionat cu Vitoria Guimaraes (5-0), a fost inclus în lotul pe care antrenorul Jorge Jesus îl va deplasa la București pentru meciul cu FCSB, scrie A Bola.
Sporting a anunțat lotul pentru returul cu FCSB. Ce decizie a luat Jorge Jesus în cazul lui Mathieu, accidentat în ultimul meci

FCSB – Sporting Lisabona produce haos în traficul din București. Ce recomandă polițiștii

Traficul rutier va fi restricționat miercuri în zona Arenei Naționale, unde va avea loc, de la ora 21,45, meciul de fotbal dintre echipele FCSB și F.C. Sporting Lisabona.
FCSB - Sporting Lisabona produce haos în traficul din București. Ce recomandă polițiștii

Gnohere, declarații tari în presa din Franța: „Am prestații bune și sunt frustrat! Simt că Alibec joacă înaintea mea pentru că e român”. De ce a lăsat Dinamo pentru FCSB

Harlem Gnohere, fotbalistul echipei FCSB, a acordat un interviu publicației footballski.fr în care a abordat diverse teme de discuție, printre care și transferul de la Dinamo la FCSB. "Bizonul" a povestit când au avut loc primele discuții și a vorbit și despre relația cu conducătorii de la Dinamo.
Gnohere, declarații tari în presa din Franța: "Am prestații bune și sunt frustrat! Simt că Alibec joacă înaintea mea pentru că e român". De ce a lăsat Dinamo pentru FCSB

Un nume greu din fotbalul românesc anunță Apocalipsa pentru Hagi: „E mare minune dacă scapă de retrogradare!” „Regele”, criticat pentru transferul lui Coman

Faptul că Gică Hagi a fost de acord să-și vândă cei mai buni trei jucători (Dragoș Nedelcu, Romario Benzar și Florinel Coman) la FCSB îl face pe Dumitru Dragomir să creadă că Regele a renunțat la gândul de a face performanță. Fostul președinte al Ligii trage un semnal de alarmă și spune că Viitorul trebuie să aibă grijă să nu retrogradeze.
Un nume greu din fotbalul românesc anunță Apocalipsa pentru Hagi: "E mare minune dacă scapă de retrogradare!" "Regele", criticat pentru transferul lui Coman

„Convenția lui să vină în România era ca Steaua să fie furată!”. Becali, atac la Dan Petrescu: „Să vedeți ce o să țipe după ce-i batem de patru ori”

Războiul de la distanță dintre CFR și FCSB continuă, după ce și Gigi Becali a intrat în hora declarațiilor dintre Mihai Stoica și Dan Petrescu. Finanțatorul a afirmat că antrenorul clujenilor este nemulțumit că vicecampioana României nu este dezavantajată de arbitraj. Dan Petrescu a fost subiectul unui atac din partea lui Gigi Becali. Finanțatorul FCSB-ului […]
 "Convenția lui să vină în România era ca Steaua să fie furată!". Becali, atac la Dan Petrescu: "Să vedeți ce o să țipe după ce-i batem de patru ori"

Samir Nasri a fost prezentat la noua echipă: „Suntem încântați să anunțăm că a semnat un contract pe două sezoane”

Fotbalistul francez Samir Nasri, în vârstă de 30 de ani, a semnat un contract valabil pe două sezoane cu formația turcă Antalyaspor, a anunțat, luni, echipa antrenată de Riza Calimbay, pe site-ul oficial.
Samir Nasri a fost prezentat la noua echipă: "Suntem încântați să anunțăm că a semnat un contract pe două sezoane"

FCSB și restul. UEFA a anunțat noul clasament al coeficienților, iar Dinamo e la egalitate cu FC Vaslui. Cum arată ierarhia condusă de trei echipe din Spania

UEFA a dat publicității, luni, clasamentul coeficienților cluburilor, iar formațiile spaniole Real Madrid, Atletico Madrid și FC Barcelona se află pe primele trei poziții. FCSB, cea mai bine clasată echipă din România, ocupă locul 76, cu 22.230 de puncte.
FCSB și restul. UEFA a anunțat noul clasament al coeficienților, iar Dinamo e la egalitate cu FC Vaslui. Cum arată ierarhia condusă de trei echipe din Spania