CELE MAI NOI ARTICOLE

Un ivorian în probe la FC Argeș

De câteva zile se află în probe la FC Argeș un ivorian de 27 de ani. Pe numele său Youssouf Vassanogo Kamara, s-a născut pe 10 august 1981 la Dabou, în Coasta de Fildeș. A debutat în fotbal la ASEC Mimosas și a jucat în toate meciurile naționalei ivoriane la Campionatul Mondial Under-20 din Malaysia (1997), deși avea doar 16 ani la momentul respectiv. Evident că a atras privirile cluburilor europene și a ajuns în Elveția, la AC Bellinzona, unde a jucat până în 2001. Cea mai important etapă a carierei sale a fost în turul sezonului 2001-2002, când a figurat în lotul lui Napoli fără a ieși în evidență. De aici, a început declinul, ajungând în ligile inferioare italiene, unde a jucat la Cavese (foto), Viribus Unitis și Sanità. Din vară a rămas fără contract, iar acum, la FC Argeș, va încerca să îl impresioneze pe Ionuț Badea pentru a prinde lotul pentru sezonul următor.
Un ivorian în probe la FC Argeș

Gabriel Paraschiv: „O victorie cu Poli Iași ne duce în Intertoto”

Căpitanul Oțelului Galați, Gabriel Paraschiv a declarat că o eventuală victorie în meciul cu Poli Iași poate duce echipa antrenată de Petre Grigoraș în Cupa UEFA Intertoto:"Acum 5-6 etape nici nu mai visam la așa ceva, ne temeam de retrogradare. Până acum am depins de jocul rezultatelor, am așteptat să se împiedice cei de deasupra noastră în clasament, acum suntem la mâna noastră. Este meciul cu care ne salvăm tot sezonul, nu avem voie să nu-l câștigăm" mijlocașul gălățean.
Gabriel Paraschiv: "O victorie cu Poli Iași ne duce în Intertoto"

Păcurar scos din circuit

Atacantul Corvinului Hunedoara, Marius Păcurar (foto, în alb) - 33 de ani - este accidentat și cel mai probabil nu va mai juca în actualul sezon. În timpul meciului cu Mureșul Deva (2-2), după un duel aerian cu deveanul Ovidiu Moldovan, vârful alb-albaștrilor a primit o lovitură de genunchi în piept în urma căruia s-a ales cu o coastă fracturată și o alta fisurată, ambele așezate pe partea stângă a cutiei toracice. Medicul care l-a consultat pe Păcurar i-a prescris acestuia un tratament medicamentos plus trei săptămâni de pauză totală perioadă în care i-a recomandat să poarte un corset de gips, dar fotbalistul a refuzat. "Am avut dureri groaznice. Acum e puțin mai bine dar tot simt înțepături atunci când tușesc sau fac mișcări bruște. Săptămâna aceasta voi mai face un control, iar în funcție de rezultat voi ști dacă voi mai putea juca în acest sezon", spune fotbalistul. Marius Păcurar a revenit la Hunedoara la începutul acestui an după ce în prima parte a campionatului a jucat pentru Mureșul Deva. În retur, Păcurar a bifat 10 jocuri în tricoul Corvinului pentru care a marcat un singur gol chiar în meciul contra fostei sale echipe, Mureșul Deva.
Păcurar scos din circuit

Condescu: „Meciurile din retur au arătat valoarea echipei”

Președintele clubului Pandurii, Marin Condescu, a declarat că echipa sa este una de locurile 6-10 așa cum se stabilise inițial obiectivul pentru Pandurii la început de sezon. După ce Pandurii a reușit salvarea de la retrogradare, președintele este mulțumit de faptul că echipa a jucat un fotbal de calitate în retur, fiind într-un clasament neoficial al etapelor disputate în acest an pe locurile 4-5: „Îmi pare bine că am jucat un fotbal frumos în acest mini retur. După rezultatele din această primăvară ne situăm pe locurile 4-5 într-un clasament neoficial și asta mă bucură foarte mult. Echipa noastră e însă una de locurile 6-10, așa cum am stabilit obiectivul la începutul sezonului." Marin Condescu crede că Pandurii a renăscut după meciul cu Gloria Buzău și pune rezultatele din acest an și pe seama norocului dar mai ales pe munca jucătorilor și a antrenorului Eugen Neagoe: „Începutul renașterii a fost la Buzău, de acolo ne-am descătușat și am reușit să obținem ceea ce ne-am propus în iarnă. Se poate spune că am avut și noroc dar mai important e că băieții au crezut în ei iar antrenorul Eugen Neagoe a știut de data aceasta să îi strângă lângă el și să îi mobilizeze. Rezultatul muncii lor se vede acum pentru că am reușit să ne îndeplinim obiectivul cu o etapă înainte de încheierea acestui sezon. Nu îmi explic ce s-a întâmplat cu Pandurii în turul de campionat dar returul e explicabil, aceasta este valoarea echipei Pandurii! Am retrogradat UTA și Dacia Mioveni. E bine pentru noi că s-a întâmplat așa dar nu aș vrea să fiu în locul nici-uneia dintre aceste echipe. La Bistrița nu vom merge doar în excursie, vom merge pentru a mai putea câștiga un loc în clasament."
Condescu: „Meciurile din retur au arătat valoarea echipei"

Boc: „Sper să nu fie violențe la derby-ul Clujului”

Primarul municipiului Cluj-Napoca a declarat că dorește ca la meciul dintre Universitatea Cluj și CFR Cluj care se va disputa miercuri pe stadionul Ion Moina să nu se înregistreze incidente între suporterii celor două formații:"Fac un apel public la cele două galerii ca spiritul sportiv, competiția, să fie singura coordonată a activității lor ca și suporteri ai celor două echipe, iar Clujul să rămână un model de spirit civic, în care competiția sportivă să se manifeste în teren, și nu în afara lui" a încheiat primarul Clujului.
Boc: "Sper să nu fie violențe la derby-ul Clujului"

Porumboiu: „La vară semnăm actele cu Napoli”

Finanțatorul lui FC Vaslui Adrian Porumboiu a declarat la finalul meciului dintre Gloria Buzău și Universitatea Craiova că dorește să-l ia ca antrenor din vară pe actualul tehnician al Universității Craiova, Nicolo Napoli și pe secundul acestuia Jerry Gane:"Jerry vă aștept la vară să semnăm" a încheiat finanțatorul vasluienilor
Porumboiu: "La vară semnăm actele cu Napoli"

Bilic a anunțat lotul Croației pentru Euro

Selecționerul Croației, Slaven Bilic, a definitivat lotul de jucători pentru Campionatul European de Fotbal din Elveția și Austria, din perioada 7-29 iunie 2008. Portari: Stipe Pletikosa (Spartak Moscova), Vedran Runje (RC Lens), Mario Galinovici (Panathinaikos) Fundași: Vedran Corluka (Manchester City), Dario Simici (AC Milan), Robert Kovaci (Borussia Dortmund), Josip Simunic (Hertha
Bilic a anunțat lotul Croației pentru Euro

Iorgulescu: „E incredibil ce se întâmplă în România”

Fostul om de fotbal Gino Iorgulescu, a comentat pentru ProSport faptul că a fost pus sub învinuire de către DNA în același dosar cu Dumitru Dragomir. "Nu îmi vine să cred ce se întâmplă în România, cum se poate ajunge de la o simplă acuzație a unei persoane publice la dosare penale", a adeclarat Iorgulescu.
Iorgulescu: "E incredibil ce se întâmplă în România"

CREZI CĂ‚ MITICĂ‚ DRAGOMIR VA AJUNGE DUPĂ‚ GRATII???

DNA a dispus azi trimiterea în judecată a lui Dumitru Dragomir pentru infracțiunea de luare de mită, a lui Gino Iorgulescu, pentru dare de mită și spălare de bani, a fostului șofer a lui Dragomir pentru complicitate la luare de mită, uz de fals și spălare de bani și a lui Bogdan Dragomir, fiul președintelui LPF, pentru spălare de bani.
CREZI CĂ‚ MITICĂ‚ DRAGOMIR VA AJUNGE DUPĂ‚ GRATII???

Tamaș: „Am doar o entorsă la gleznă”

Fundașul naționalei și al lui Auxerre, Gabriel Tamaș a declarat că în urma RMN-ului la care a fost supus s-a constatat că suferă de o entorsă de gleznă la piciorul drept fără să-i fie afectat genunchiul: "Este o entorsă la glezna dreaptă. Voi afla mai târziu cât timp voi fi indisponibil, dar sunt liniștit, deoarece genunchiul nu are nimic" a încheiat Tamaș.
Tamaș: "Am doar o entorsă la gleznă"

EXCLUSIV/Dragomir acuzat că a luat mită de la Gino Iorgulescu!

EXCLUSIV PROSPORT/ Dumitru Dragomir trimis în judecată pentru luare de mită! Revenim în câteva minute cu detalii, râmâneți pe www.prosport.ro DNA a dispus azi trimiterea în judecată a lui Dumitru Dragomir pentru infracțiunea de luare de mită, a lui Gino Iorgulescu, pentru dare de mită și spălare de bani, a fostului șofer a lui Dragomir pentru complicitate la luare de mită, uz de fals și spălare de bani și a lui Bogdan Dragomir, fiul președintelui LPF, pentru spălare de bani. DNA a decis instituirea sechestrului asupra bunului care face obiectul mitei, terenul de la LPF, în vederea confiscării acestuia de către instanța de judecată. Cauza va fi judecată de către Înalta Curte de Casație și Justiție.
EXCLUSIV/Dragomir acuzat că a luat mită de la Gino Iorgulescu!

Paszkany: „Nu suntem campioni!”

Finanțatorul din Gruia, Paszkany Arpad, este precaut înaintea ultimei etape, atunci când formația lui se va deplasa pe „Ion Moina". "Miercuri sper să fim campioni, iar sâmbătă să luăm Cupa României. Le-am zis jucătorilor că nu suntem campioni. „U" va dori să arate că nu merita să retrogradeze. Noi am jucat numai pe teren, în România se joacă un fotbal corect, dar este o persoană care a adus multe elemente negative ", a zis finanțatorul Paszkany Arpad
Paszkany: "Nu suntem campioni!"

Lobonț: „Victoriile cu Rapid și Steaua ne-au salvat sezonul”

Portarul lui Dinamo Bogdan Lobonț a declarat pe site-ul său personal că victoriile obținute în fața rivalelor de la Rapid și Steaua au salvat pe final un sezon ratat:"Chiar dacă am avut un sezon mai puțin reușit, faptul ca îl terminăm cu două victorii împotriva rivalelor tradiționale Rapid și Steaua ne îndulcește amărăciunea. Sper ca și suporterii să fie acum măcar la fel de mulțumiți ca și noi și să rămână și pe viitor alături de echipă. Deocamdată nu se pune problema transferului meu, mai avem meciul din deplasare cu UTA, după care mă voi concentra asupra turneului final al Campionatului European" a încheiat portarul dinamovist
Lobonț: "Victoriile cu Rapid și Steaua ne-au salvat sezonul"

Pițurcă: „Absența lui Tamaș este o mare pierdere”

Selecționerul Victor Pițurcă a declarat pentru agenția Mediafax că o posibilă absență a lui Tamaș de la Euro ar fi o pierdere imensă pentru echipa națională. Tamaș s-a accidentat la ligamentele piciorului drept după meciul Auxerre-Valenciennes: "Aștept acum să îmi dea telefon să-mi spună ce rezultat a primit la RMN. El e la spital în momentul ăsta. Tamaș ar fi o pierdere foarte mare pentru mine și pentru echipa națională. Vom vedea ce se va întâmpla până la urmă. Soluții există tot timpul. Cu siguranță că va fi un jucător în locul lui dacă el nu va putea juca la Euro 2008" a încheiat tehnicianul Naționalei.
Pițurcă: "Absența lui Tamaș este o mare pierdere"

Fosta legendă a ‘șepcilor roșii’ atenționează: „Dacă ceferiștii pierd titlul sunt fraieri”

Fostul oficial al lui „U" Cluj crede că echipa din Gruia nu trebuia să ajungă la mâna rivalilor după ce au avut 11 puncte avans. Lăzăreanu îi sfătuiește pe jucătorii „șepcilor roșii" să moară pe teren și să nu păteze imaginea clubului studențesc aranjând meciul care va decide campioana. Fost mare jucător al Universtății în anii ''70, Marcel Lăzăreanu s-a opus aranjamentelor între cele două echipe clujene chiar și atunci când acestea erau dictate de Partidul Comunist.
Fosta legendă a 'șepcilor roșii' atenționează: "Dacă ceferiștii pierd titlul sunt fraieri"

Pițurcă: „Titlul nu este jucat”

Selecționerul Victor Pițurcă a declarat pentru agenția Mediafax că titlul nu s-a decis după partida Dinamo-Steaua, fiind convins că Universitatea Cluj poate pune piedică celor de la CFR:"Titlul nu este jucat, mai este o etapă de disputat și vom vedea ce se va întâmpla. Universitatea Cluj are puterea să producă o surpriză. S-a văzut ce a făcut UTA la Rapid acasă. Iar Universitatea are o echipă bună. Numai în urma greșelilor personale a ajuns în situația de a retrograda. Dar eu am văzut-o făcând meciuri foarte bune" aîncheiat Pițurcă
Pițurcă: "Titlul nu este jucat"

Pițurcă: „Ar fi bine pentru Rădoi să plece în străinătate”

Selecționerul Victor Pițurcă a declarat, luni, agenției MEDIAFAX, că ar fi bine ca fundașul Mirel Rădoi să se transfere la un club în străinătate pentru că evoluează de mult timp la Steaua. "Orice fotbalist, ca și Rădoi, trebuie să demonstreze tot timpul, indiferent că joacă în România sau în străinătate. Iar dacă el își dorește să joace într-un campionat mai puternic e foarte bine, sper să-și găsească echipă și atunci va fi foarte bine pentru el. În cazul lui ar fi bună o schimbare, pentru că joacă de foarte mult timp la Steaua. Ar fi bine pentru el să plece în străinătate, cred eu. Pentru mine, un transfer al lui probabil ar putea fi important numai ca experiență. Una e să joci în campionatul italian, să întâlnești ca adversari poate cei mai buni jucători din lume, și alta să joci în țară", a spus Pițurcă.
Pițurcă: "Ar fi bine pentru Rădoi să plece în străinătate"

Dragomir: „Nu avem echipe de Liga Campionilor”

Președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir a declarat pentru agenția Mediafax că soarta titlului s-a decis după partida Dinamo-Steaua câștigată de "câini" cu 2-1: "Un derbi de clasă înaltă. Eu cred că s-a decis soarta titlului în această partidă. Sută la sută. Nu cred că este posibil să se mai întâmple ceva spectaculos în ultima etapă chiar dacă și la Cluj e rivalitatea dracu, ca la Steaua-Dinamo" a încheiat Dragomir.
Dragomir: "Nu avem echipe de Liga Campionilor"

EXCLUSIV / Taher: „9.000.000 € pe 3 ani pentru Boloni”

Fathi Taher, finanțatorul Rapidului, a declarat, pentru ProSport că s-a înțeles cu Boloni și că îi va da 3 milioane de euro pe sezon având liber la transferuri. "Ne-am înțeles cu Boloni, acesta va caștiga 3 milioane de euro pe sezon și va avea liber la transferuri. El va decide cine va veni si cine va pleca. Are la dispoziție din acest moment 10 milioane de euro pentru transferuri, dacă va fi nevoie îl vom suplimenta. Boloni va veni în țară la începutul lunii iunie și va sta de vorbă cu fiecare jucător de la echipă", a încheiat Taher.
EXCLUSIV / Taher: "9.000.000 € pe 3 ani pentru Boloni"

EXCLUSIV / Taher: „Îl vreau pe Rădoi”

Fathi Taher, finanțatorul Rapidului, a declarat pentru ProSport că dacă Rădoi este dispus să plece de la Steaua, el l-ar vrea la Rapid: "Dacă Rădoi vrea să plece de la Steaua așa cum a anunțat aseară sunt dispus să-i fac o ofertă lui Rădoi pentru a veni la Rapid"
EXCLUSIV / Taher: "Îl vreau pe Rădoi"

Becali: „Rădoi nu pleacă de la Steaua”

Patronul Stelei Gigi Becali a declarat astăzi într-o conferință de presă că Mirel Rădoi nu va părăsi formația roș-albastră încă cinci ani de acum înainte.Becali a mai spus că echipa pe care o va construi la vară îl va face pe Rădoi să rămână în Ghencea încă câțiva ani de acum înainte: " O să fac la Steaua o echipă care să îl facă pe mirel să rămână în Ghencea încă cinci ani de acum înainte. Stați liniștiți Rădoi nu va pleca de la Steaua" a încheiat Becali. Becali a mai spus că echipa pe care o va construi la vară îl va face pe Rădoi să rămână în Ghencea încă câțiva ani de acum înainte: " O să fac la Steaua o echipă care să îl facă pe mirel să rămână în Ghencea încă cinci ani de acum înainte. Stați liniștiți Rădoi nu va pleca de la Steaua" a încheiat Becali.
Becali: "Rădoi nu pleacă de la Steaua"

Becali: „Primele mari fac fotbalul corect”

Finanțatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, astăzi, la Sport.ro, că primele care stimulează adversarii echipelor contracandidate conduc la un fotbal corect, răspunzând la sugestia moderatorului care a spus că Dinamo a fost stimulată de conducătorii grupării CFR Cluj. Întrebat dacă era vorba de suma de 1,5 milioane de euro ca stimulare pentru Dinamo, Becali a răspuns: "Înmulțit cu trei. Oricum, primele mari fac fotbalul mai corect, altfel s-ar face blaturi", a explicat Becali.
Becali: "Primele mari fac fotbalul corect"

Stelian Homan critică portarii din Liga I

Stelian Homan și-a pus mănușile în cui după 40 de ani și a fost unul dintre jucătorii din generația de aur a Jiului. Este unul dintre cei mai cunoscuți antrenori cu portarii din România, iar în prezent, antrenor cu portarii la Jiul Petroșani. Homan spune că echipa din Vale are viitorul asigurat la acest capitolul . Lulu cum îi spun prietenii este cel care i-a șlefuit pe Martin Tudor, Cătălin Mulțescu, Dumitru Hotoboc și mulți alți jucător care au ajuns la echipe din liga l. La Jiul , Stelian Homan se ocupă de o grupă formată din 22 de portari și o altă grupă de copii născuți în anul 1994.
Stelian Homan critică portarii din Liga I

Becali: „Mă mulțumesc și cu locul doi”

Gigi Becali, patronul Stelei, a declarat, astăzi,la Sport.ro, că se mulțumește și cu locul doi. "Mă mulțumesc și cu locul doi, dar am o singură nemulțumire, că le-am făcut pe plac dușmanilor pentru că multă lume s-a bucurat aseară. Cred că Dumnezeu mă va mângâia miercuri, chiar dacă mi-a dat o palmă aseară", a declarat Becali adăugând și faptul că nu va pleca nici un jucător de la Steaua pentru că toți sunt valoroși.
Becali: "Mă mulțumesc și cu locul doi"

Popa: „Îmi lipsesc mulți jucători la Galați”

Antrenorul lui Poli Iași, Ionuț Popa a declarat că este îngrijorat în perspectiva meciului de la Galați deoarece echipa sa are mai mulți jucători indisponibili după partida de acasă cu Universitatea Cluj câștigată cu 3-0: "În meciul cu Universitatea Cluj am putut alinia aproape cel mai bun «11», însă acum sunt supărat pentru că mai mulți jucători de bază vor lipsi la ultimul meci de campionat, miercuri, cu Oțelul. Bogdan Onuț, Romulus Miclea și Sebastian Sfârlea au luat cartonașe galbene în partida cu Universitatea Cluj și sunt suspendați. În plus, Radu Ciobanu și Bogdan Straton acuză accidentări mai vechi și au șanse minime să fie refăcuți" a încheiat tehnicianul ieșenilor.
Popa: "Îmi lipsesc mulți jucători la Galați"

Becali: „Dacă Turcu era singurul acționar la Dinamo, Steaua era campioană”

Gigi Becali, patronul Stelei, a declarat, astăzi, la Sport. ro, că Turcu a mințit atunci când a afirmat faptul că frații Becali ar fi dinamoviști, iar dacă acesta era singurul patron al lui Dinamo, Steaua ar fi fost campioană. "Turcu a mințit când a zis că frații Becali s-au bucurat la golurile Stelei și că sunt dinamoviști până la moarte. Dacă Turcu era singurul acționar la Dinamo, Steaua era campioană", a declarat Becali.
Becali: "Dacă Turcu era singurul acționar la Dinamo, Steaua era campioană"

Becali: „Dacă U Cluj va încurca pe CFR va fi tot Ardealul fericit”

Patronul Stelei Gigi Becali a declarat, luni dimineața, în direct la sport.ro , că în România nu mai există blaturi și că speră ca Universitatea Cluj să încurce pe CFR Cluj în ultima etapă pentru a face Steaua campionă și tot Ardealul fericit: "Nu vă gândiți la blat în meciuri ca Steaua -Dinamo niciodată pentru că nu se mai fac blaturi în România. Nu mă interesează de presă și nu mi-ar fi fost frică să fac un blat de frica presei. Eu nu fac împrumut pentru U Cluj. Dacă U cluj va încurca pe CFR va fi tot Ardealul fericit. Dacă Bistrița juca cu toată echipa, Steaua nu mai avea probleme azi. Steaua a jucat toate meciurile pe teren și le-a câștigat cu mari emoții. Nu se fac blaturile fără să se miroase, ce blat e ăla cu 0-0 la pauză? Un blat înseamnă 2-0 la pauză" a încheiat Becali
Becali: "Dacă U Cluj va încurca pe CFR va fi tot Ardealul fericit"

Turcu: „Sunt anti-CFR și așa voi rămâne mereu”

Vasile Turcu, vicepreședinte CA Dinamo, a declarat, astăzi, la Sport.ro că este surprins de afirmațiile presei cum că dinamoviștii au primit bani de la CFR Cluj mai ales pentru că el este anti-CFR. "Sunt total surprins de afirmațiile cum că am primit noi bani de la CFR Cluj. Eu nu am luat în viața mea un ban de la nimeni. Sunt anti-CFR și așa voi rămâne toată viața mea.Când o sa mint eu presa, vă rog să mă desfințați. Am vorbit sa aducem 2 miliarde de lei de căciulă de acasa și să-i livrăm în cont, iar în total trebuie să strângem 10 miliarde de lei pentru că suntem un grup de oameni care ne respectăm. Eu iau în cârcă și cele bune și cele rele, eu nu mint pentru că sunt un om sincer și corect", a declarat Turcu.
Turcu: "Sunt anti-CFR și așa voi rămâne mereu"

Sdrobiș: „Vali Badea nu mai are ce căuta la Steaua”

Managerul Jiului, Ioan Sdrobiș, speră ca elevul său de suflet Vali Badea să-l asculte și să plece de la Steaua. "Badea nu mai are ce căuta la Steaua. Gata locul lui nu mai e acolo. Ar trebui să-și schimbe locul pentru a-și schimba norocul. Și-a făcut datoria la acea echipă. Ar fi bine să plece la Poli Timișoara. Cât despre Marius Lăcătuș lăsați-mă în pace, , nu e antrenor. Steaua nu a pierdut încă titlul, mai are o șansă », a spus Sdrobiș. « Părintele » se pregătește ca pe data de 24 mai să meargă la nuntă. « Voi merge la nuntă la Badea să-i urez fericire și noroc. Cred că ar trebui acum să pună pe primul plan familia", a încheiat managerul.
Sdrobiș: "Vali Badea nu mai are ce căuta la Steaua"

Bratu: „Sper ca CFR Cluj să câștige campionatul”

Atacantul Florin Bratu a declarat că speră ca victoria obținută de Dinamo, aseară, scor 2-1, în fața Stelei, să ajute pe CFR Cluj să câștige campionatul și a subliniat că în derbiul cu "roș-albaștrii" dinamoviștii au dorit doar să-și apere orgoliul.
Bratu: "Sper ca CFR Cluj să câștige campionatul"

2.000.000 € salariu, 1.000.000 € pentru titlu, contract pe trei ani

ProSport vă oferă în fiecare dimineață cele mai interesante articole de sport apărute în presa românească. Daca sotia va accepta sa se intoarca in Romania, Loti Boloni va fi noul antrenor al Rapidului. Omul de afaceri iordanian Fathi Taher, patronul clubului, sustine ca antrenorul, aflat inca sub contract cu Al-Jazeera, echipa din Emiratele Arabe, a acceptat oferta giulestenilor, informeaza Libertatea.
2.000.000 € salariu, 1.000.000 € pentru titlu, contract pe trei ani

„Dedic victoria celor care nu au avut încredere în Dinamo”

Portarul Bogdan Lobonț a spus, după victoria cu scorul de 2-1 din derbiul cu Steaua, că dinamoviștii dedică victoria celor care nu au avut încredere în ei. "Le dedic victoria tuturor celor care nu au avut încredere în vestiarul lui Dinamo . N-aș dori nimănui să fi fost în pielea noastră în această săptămână", a declarat laconic portarul dinamovist.
"Dedic victoria celor care nu au avut încredere în Dinamo"

Pulhac: „Acest meci a decis campionatul”

Jucătorul dinamovist Cristi Pulhac a declarat după victoria cu scorul de 2-1 din derbiul cu Steaua că în opinia sa acest meci a decis campionatul. "Cred că acest meci a decis campionatul. A fost o partidă foarte grea, mai ales că au fost și toate acele suspiciuni înainte. Ne-a fost puțin frică pentru că oricui i se putea întâmpla să greșească și apoi cine știe ce se spunea. Felicităm CFR-ul și le dorim parcurs cât mai lung în Liga Campionilor", a declarat Pulhac.
Pulhac: "Acest meci a decis campionatul"

Fanii Rapidului s-au supărat pe jucători

Atitudinea fotbaliștilor lui Marian Rada de la meciul cu UTA i-a supărat pe suporterii Rapidului. La finalul partidei pierdute cu arădenii chiar în Giulești (2-3), doar Săpunaru, Lazăr și Dani Coman au venit să salute galeria, ceea ce a provocat reacția fanilor. „Dacă s-ar fi dăruit măcar pe jumătate din cât ne dăruim noi, atunci situația echipei ar fi fost alta. Trebuie să-și ia revanșa cu Oțelul", a spus liderul galeriei, Vali Bulgaru.
Fanii Rapidului s-au supărat pe jucători

Aproape campioni, CFR-iștii sunt în extaz!

Cei de la CFR au trăit la maximum fiecare secundă din meci. La final, jucătorii, conducătorii, antrenorii și suporterii au exultat, după ce victoria „câinilor" a readus echipa din Gruia în postura de favorită la titlu. Clujenii au început să ajungă la restaurantul unde au văzut împreună derby-ul în jurul orei 20:00. Unii, optimiști, alții, nu prea încrezători în declarațiile războinice dinspre „Ștefan cel Mare". Primele dueluri mai tari ale confruntării i-au convins și pe sceptici că meciul se joacă. „E pe bune. Poate că totuși...", i-a șoptit un suporter vecinului său de scaun. Dincolo, în cele două separee în care fotbaliștii și șefii ardelenilor urmăreau partida, era o liniște de mormânt. Penalty-ul transformat de Bratu și apoi golul
Aproape campioni, CFR-iștii sunt în extaz!

La derby, Dănciulescu a fost nașul lui Lăcătuș!

Ionel Dănciulescu a fost cel care a decis victoria lui Dinamo, contribuind la ambele goluri ale „câinilor". Așa cum era de așteptat, Steaua a suferit mult de pe urma cuplului de atacanți Bratu - Dănciulescu. De altfel, ultimul a fost declarat cel mai bun jucător al derby-ului de către Panini Digital. Extrem de bătăios pe întreaga durată a partidei, „Corbul" a avut două momente de inspirație care pot duce titlul în Ardeal. Mai întâi, l-a obligat pe Zapata să
La derby, Dănciulescu a fost nașul lui Lăcătuș!

Becali a ajuns la mâna „românilor” de la „U” Cluj

Gigi Becali nu a vrut să discute cu presa la ieșirea de pe stadionul Dinamo. Totuși, după aceea a revenit la sentimente mai bune și a răspuns la telefon unor televiziuni, părând destul de senin. „Steaua are nevoie de superîntăriri pentru Liga Campionilor. Eu nu pot să spun că am o echipă puternică. În vară vor fi mutări, schimbări, decorațiuni. Voi schimba mobila, zugrăveala. Echipa a demonstrat că nu are valoare în condițiile în care aveam nevoie de un egal și nu am reușit să îl obținem. Punctele pe care le-am recuperat au fost cu emoții, chin și șansă", a declarat Gigi după meci.
Becali a ajuns la mâna "românilor" de la "U" Cluj

Un milion de euro pentru o piedică pusă lui CFR Cluj

Surse ProSport susțin că există un milion de euro care va ajunge în posesia celor de la „U" Cluj, în cazul în care „șepcilor roșii" vor reuși să încurce miercuri pe CFR. Pe de altă parte, șeful lui „U", Anton Dobos, este bun prieten cu Adrian Ilie, cu care a și jucat la Steaua în anii 90, astfel că este de așteptat să vrea să-l ajute. Un cuvânt greu de spus îl vor avea și autoritățile locale. Site-ul oficial al suporterilor formației universitare, www.ucluj.ro, a dezvăluit că șefii din Gruia ar fi umblat la elevii lui Arpad Meszaros (foto) pentru ca aceștia să nu își apere corect șansele. „Îmi vine greu să cred că s-a întâmplat așa ceva. Nu facem niciun blat cu CFR", a declarat vicepreședintele celor de la „U", Radu Constantea.
Un milion de euro pentru o piedică pusă lui CFR Cluj

Paradoxul

Un câștig cert după derby: putem discuta despre fotbal adevărat, nu despre aspecte colaterale. Țălnar - sau Dinu? sau Rednic? - a simțit că fluturele stelist se prezintă în „Groapă" doar cu o aripă întreagă, cea stângă. Pe dreapta, cuplul de bandă și de conjunctură Nicoliță - Neaga (Mendoza) a fost extrem de ofertant pentru oamenii de atac ai roș-albilor. Și acest punct nevralgic a fost apăsat constant de Pulhac, Munteanu, dar mai ales de Bratu. De aici au venit golurile „câinilor" și a plecat titlul deja antamat din Ghencea.
Paradoxul

Avem două echipe în Ligă!

Sunt șanse mari ca actualul lider, CFR, să câștige campionatul, iar Steaua să termine pe locul doi. Clujul ar merge direct în Liga Campionilor, grație coeficientului de țară „umflat" tocmai de succesele Stelei, dar și ale Rapidului, în Europa, în anii precedenți. În schimb, Steaua va juca în turul trei preliminar al Ligii, ultimul, dar, fiindcă are și un coeficient ridicat de echipă, va fi cap de serie și poate întâlni un adversar inferior. Tot atât de adevărat este că echipa din Ghencea poate da piept cu Fiorentina lui Mutu sau cu Kievul lui Ghioane.
Avem două echipe în Ligă!