03 Iul. 2008
La începutul lunii aprilie, cu câteva etape înainte de finalul campionatului, Concordia era în cărți pentru al doilea loc promovabil din seria I al Ligii a II-a.
A urmat un recul inexplicabil, cu două înfrângeri consecutive pe teren propriu, urmate de un egal în deplasare, care efectiv au anulat orice șansă de promovare a celor din Chiajna. Finalul de sezon a dat startul unui exod masiv atât de jucători, cât și de oameni din stafful tehnic sau din conducerea clubului.
Exodul de jucători a cuprins nume importante de jucători, marea majoritate titulari. Astfel, au plecat de la Chiajna: Miu, Stere, Florentin Dumitru, Ghindaru, Lupuț, Nofitovici, Lungan și Pena. Dintre aceștia, Pena a semnat cu Oțelul pentru 3 ani, în timp ce Lupuț se află în discuții cu Trans-Sil Târgu Mureș.