CELE MAI NOI ARTICOLE

„Kapetanos este un adevărat număr 9”

Fostul fotbalist al echipelor engleze Tottenham și West Ham United, dar și al Stelei, Ilie Dumitrescu, a declarat că Pantelis Kapetanos, noul atacant al formației roș-albastre, este un adevărat număr 9 și nu o să aibă probleme de adaptare în Liga I. "E un jucător masiv, un vârf de careu și are o lovitură bună de cap. În ultimul an n-a prea jucat la AEK Atena, dar când l-au transferat de la Iraklis era considerat o vedetă. De mult nu au mai avut cei din Ghencea un astfel de vârf, un adevărat număr 9. Este un goleador. Îl știu și din punct de vedere al caracterului: e un tip deosebit și nu va avea probleme de adaptare. Va fi un fotbalist foarte util Stelei. De mult n-a mai intrat în fotbalul românesc vârfuri veritabile precum Kapetanos.", a declarat fostul antrenor al lui AEK pentru Adevărul.
"Kapetanos este un adevărat număr 9"

Hleb a semnat cu FC Barcelona

Dorința lui Aliaksandr Hleb de a se transfera de la Arsenal la Barcelona a devenit realitate. Presa din Spania anunță că tunarii au acceptat oferta catalanilor și mijlocașul bielorus va efectua, astăzi, vizita medicală la noul său club. Hleb va debuta pentru Barcelona, în amicalul pe care elevii lui Josep Guardiola îl vor disputa în compania formației scoțiene Hibernian, pe 24 iulie.
Hleb a semnat cu FC Barcelona

Keșeru, gol cu Olympique Marseille

Internaționalul de tineret Claudi Keșeru a deschis scorul în partida câștigată de FC Nantes, scor 2-0, cu ocupanta loculului 3 în ediția trecută a Ligue I, Olypique Marseille. Atacantul român a fost trimis pe teren în minutul 45 și a reușit să marcheze 15 minute mai târziu, dintr-o lovitură liberă de la 25 de metri.
Keșeru, gol cu Olympique Marseille

Gigi și principiul dominoului

Sunt câțiva ani deja de când la Steaua s-a impus "disciplina de fier", așa cum îi place lui Gigi Becali să spună. Sunt niște ani de când a impus răcirea relațiilor cu presa, închiderea față de toată lumea, inclusiv față de suporteri, de când declarațiile jucătorilor se făceau numai în coferințe de presă fade și insipide, pline de limbaj de lemn și de zâmbete de complezență. De la o vreme însă, descoperim cu stupoare că jucătorii Stelei au început să aibă și tupeu în declarații. Dică, Goian, Ghionea și, mai nou, Lovin au mers pe un drum deschis de, cine-ar fi crezut, însuși căpitanul, liderul și finul Rădoi. O fi de bine, o fi de rău? Nici una nici alta. E ceva normal. La fel cum e și reacția lui Gigi Becali, omul cu cea mai bogată gură din Europa de Est, care a sărit în sus de trei metri. Orice dictatură se termină la fel. Cu nerv, curaj și represiuni drastice. Evident, lui Gigi i se pare că a scăpat disciplina din mână. De fapt, e doar finalul unui lung ciclu, în care fotbaliștii îl vedeau zilnic la tv pe patron anunțând că e bogat, că are bani, că dă salarii mari, că face transferuri, că dă valize cu bani, că face multe lucruri ilegale, dar niciunul imoral, în timp ce lor le arăta mai des o altă față. Așa că revolta lor e o chestie normală în fața unui om care s-a jucat ani de zile cu vorbele și a râs pe față de toți și de toate. Eu sper să fie doar începutul. Și aici nu mă mai refer la Steaua.
Gigi și principiul dominoului

Votează cea mai frumoasă concurentă din Cluj, Iași și București

In cadrul Bucharest City Challenge 2008, la Sport & Tuning Car Exhibition, va fi lansat calendarul oficial pe 2009 al evenimentului. Imaginea stilizata ale celor mai importante zone din Bucuresti alaturi de care vor aparea masinile participante la Bucharest City Challenge 2008 vor crea background-ul pentru fetele care vor fi selectate in perioada 11.07.2008 – […]
Votează cea mai frumoasă concurentă din Cluj, Iași și București

Lucescu Jr.: „Mentalitatea e mai importantă decât rezultatul”

Antrenorul formației FC Brașov, Răzvan Lucescu, este mulțumit de atitudinea arătată de elevii săi în meciul amical cu Sochaux, câștigat cu scorul de 1-0. "Așa cum a fost și în turneul trecut, echipa a reacționat bine, a arătat dorință mare de luptă, mentalitate puternică și acesta este cel mai important lucru înaintea rezultatului. A fost un meci bun, aspru, în care am întâlnit un adversar puternic, cu tradiție în fotbalul francez. Opt jucători au evoluat peste 60 de minute, iar aceștia vor juca doar 30 de minute în meciul cu Șahtior, pentru că vreau ca fiecare fotbalist să aibă aproximativ același număr de minute jucate până la finalul turneului. În meciul cu Sochaux a debutat și Ezequias, care vine dupa doar patru zile de antrenamente. El trebuie să se adapteze rapid, știu că nu este ușor, dar de aceea este bine că mai avem înca trei meciuri de pregătire", a declarat Răzvan Lucescu pentru site-ul oficial al clubului.
Lucescu Jr.: "Mentalitatea e mai importantă decât rezultatul"

„Săpunaru a costat 2.5 milioane de euro”

Presa din Portugalia susține că transferul lui Săpunaru de la Rapid la FC Porto a costat 2.5 milioane de euro, urmând ca la gruparea giuleșteana să mai ajungă, sub formă de împrumut, fundașul Joao Paulo și atacantul Claudio Pitbull. Acordul dintre Rapid și FC Porto prevede că gruparea portugheză a achiziționat 50 la sută din drepturile sportive pentru 2,5 milioane de euro, anunță jurnaliștii de la O Jogo. Rapid va decide la finalul sezonului dacă cei doi jucători vor rămâne. În perioada împrumutului, salariile celor doi jucători vor fi plătite în mod egal de Rapid și FC Porto.
"Săpunaru a costat 2.5 milioane de euro"

Dică: „N-aș face față la o echipă puternică”

Fostul atacant al Stelei, Nicolae Dică, a vorbit într-un interviu despre noua sa echipă, Catania, și despre planurile sale de viitor. "Visul de a juca în 'Il Calcio' mi s-a îndeplinit! Sper să fie un pas înainte și nu îmi doresc decât să fiu sănătos și să dau cel puțin 5 goluri în campionat.
Dică: "N-aș face față la o echipă puternică"

Dragonul vișiniu

Rapid a obținut Șase milioane de euro plus împrumutul pe un an a doi jucători de la Porto. Începute la sfârșitul lunii trecute, negocierile pentru trecerea lui Săpunaru la Porto s-au finalizat abia ieri, fundașul dreapta urmând să ajungă în Portugalia în cursul zilei de astăzi. După ce l-au vândut pe Bosingwa pentru 20 de milioane de euro la Chelsea, oficialii lusitani și-au îndreptat atenția către apărătorul de 24 de ani al Rapidului. Primul care s-a opus transferului a fost patronul George Copos. „Nu este o idee bună să-l vindem pe Săpunaru acum. Oferta este tentantă, dar eu zic că ar trebui să-l mai ținem", a spus acționarul rapidist. Portughezii nu s-au lăsat intimidați și au plusat cu încă un milion la oferta inițială. „Am primit o propunere de șase milioane de euro pentru Săpunaru. Până acum, nu voiam să-i dăm drumul, dar acum mă gândesc atent", a spus Taher, care a anunțat ieri că Rapid și Porto au ajuns la un acord pentru cedarea lui „Săpun". Giuleștenii au obținut și împrumutul pe un an al fundașului Joao Paulo Andrade și al atacantului Claudio „Pitbull" Mejolaro.
Dragonul vișiniu

Transferuri second-hand în Giulești

Rapid a luat un fundaș care a fost mult timp accidentat și un atacant împrumutat la alte echipe în ultimii ani Claudio Mejolaro (foto stânga) sau Claudio „Pitbull" este un atacant brazilian concitadin cu celebrul Ronaldinho, ambii văzând lumina zilei în orașul Porto Alegre. În vârstă de 26 de ani, Claudio a început fotbalul la Gremio, acolo unde, în sezonul 2003-2004, a reușit un campionat excelent, fiind imediat remarcat de scouterii lui FC Porto. „Pitbull"-ul nu s-a acomodat la alb-albaștri, fiind împrumutat la Al-Ittihad (Arabia Saudită), Santos și Fluminense (Brazilia), Academica Coimbra și Vitoria Setubal (Portugalia).
Transferuri second-hand în Giulești

Săpunaru, mai scump ca Dică și Goian!

Giuleștenii au dat lovitura! Vor primi șase milioane pe un fundaș, în condițiile în care Steaua l-a vândut pe Dică cu doar două milioane, un atacant cu patru goluri în Liga Campionilor! După ce Dinamo l-a dat pe Ștefan Radu cu 5,4 milioane de euro la Lazio, Steaua a primit o lovitură și de la Rapid. Dacă Săpunaru va confirma, rapidiștii vor încasa șase milioane de la FC Porto, adică de trei ori mai mult decât a obținut Steaua pe Dică! Dacă ne gândim că Gigi Becali i-a fixat lui Goian un preț de transfer de trei milioane de euro, asta înseamnă că Steaua își vinde doi dintre cei mai buni jucători cu o sumă inferioară celei pe care o va lua Rapid pe Săpunaru. Ar fi o primă lovitură pe care Taher i-o administrează prietenului său Gigi Becali, la numai trei luni de când a intrat în fotbal.
Săpunaru, mai scump ca Dică și Goian!

Becali: „Oli, de ce nu l-ai adus pe Săpunaru la Steaua?!”

Cosmin Olăroiu este antrenorul care l-a reprofilat pe Săpunaru de pe postul de atacant pe cel de fundaș. Oli ar fi vrut să-l transfere în această vară la Al-Hilal. Ce părere aveți de transferul lui Săpunaru la Porto? Nu pot decât să mă bucur. Este un jucător pe care l-am promovat și l-am crescut. Și pe care l-am făcut, din atacant, fundaș. De ce l-ați reprofilat? Pe Săpunaru îl urmăream la meciurile de juniori republicani. Mergeam într-un colț al Bucureștiului, pe stadionul TMB. Mi-am dat seama că are calități mai bune de fundaș decât de atacant. Timpul a demonstrat că am avut dreptate. Suma de transfer cum vi se pare? Eu zic că ar trebui să ne iasă din cap ideea asta că în România nu se pot obține mai multe milioane de euro pe un jucător. Și eu l-aș fi cumpărat pe Săpunaru la Al-Hilal. Poate nu chiar pe șase milioane, dar oricum pe bani buni. L-am și întrebat pe Copos de el, dar nu s-a realizat nimic. Era singurul fotbalist român pe care îl doream. La Steaua nu l-ați vrut? Chiar m-a întrebat Gigi acum vreo două-trei săptămâni de ce nu l-am adus la Steaua. Dar îi aveam atunci în apărare pe Ogăraru, Goian, Ghionea și pe Rădoi și, în plus, nu puteam să dau pe Săpunaru cât a dat Rapid.
Becali: "Oli, de ce nu l-ai adus pe Săpunaru la Steaua?!"

Dinamo a remizat cu o echipă de amatori

Dinamo putea chiar pierde partida, francezii ratând o ocazie uriașă pe final. Rețetă financiară de excepție pentru gazdele din Reinie. Intrarea, doi euro, cârnați, bere regională și meci de gală cu Dinamo. Cu mic cu mare, localnicii s-au strâns la stadion, iar după zece minute de joc erau de acord că au făcut o afacere extraordinară. Croix de Savoie, formație din liga a treia franceză, conducea cu 1-0. Șut din marginea careului și reacție târzie a lui Matache, care, după gol, a fost trimis la cabine de Rednic. Imediat, lucrurile s-au schimbat.
Dinamo a remizat cu o echipă de amatori

Coman: „N-am fost respectat de conducere!”

Portarul spune că nu s-a pus niciodată problema să ceară 500.000 de euro salariu. Dani, este adevărat că ai refuzat oferta de 300.000 de euro pe an? Să fie clar: nu am cerut niciun ban. Am vrut doar să fiu respectat, să mi se dea timp de gândire. Le-am zis celor din conducere că voi vorbi cu ei atunci când vor renunța să mai negocieze cu alți portari. Între timp l-au transferat pe Pardo... El nu are nicio vină. Pardo își dorește foarte mult să câștige bani, să se facă cunoscut. Îi doresc să ajute Rapidul așa cum am făcut și eu. Să ajungă cu Rapid acolo unde am ajuns eu, din punct de vedere al performanțelor.
Coman: "N-am fost respectat de conducere!"

Dolha: „Lobonț este mai în formă decât mine”

Portarii dinamoviști s-au completat de minune în fața întrebărilor puse de jurnaliști. Gata vacanța? Bogdan Lobonț: Era normal și logic să se sfârșească. A fost o vacanță meritată, dar acum trebuie să revenim la treabă. Fanii dinamoviști nu se mai așteptau să te vadă pe aici, după evoluția ta de la Euro. Crezi că te va prinde și începutul campionatului la Dinamo? B.L.: Eu sunt sub contract până în 2011. Timpul e singurul care poate să răspundă la această întrebare. Sunt portarul lui Dinamo și am venit la echipă. Ce era să fac? Să nu vin și să primesc amendă (zâmbește)?
Dolha: "Lobonț este mai în formă decât mine"

Iancu: „Vom fi iar Poli”

Vizita la Kaprun a lui Marian Iancu a durat doar o zi, el sosind astăzi înapoi în țară. Oficialul timișorean dă asigurări că numele echipei nu a fost pierdut Credeți că sunteți singur împotriva sistemului? Ceea ce simt e că suntem din ce în ce mai mulți și că sistemul dă semne că trebuie să se schimbe. Problema e că unii nu sunt convinși. Azi sunt împotriva lui, mâine sunt pentru, în funcție de interes. Dacă s-au întâmplat în Cuba primii pași, de ce nu s-ar întâmpla și în FRF? Eu cel puțin am atuul că nu vreau să intru în mocirla veche și îmi doresc să fac parte dintre cei noi.
Iancu: "Vom fi iar Poli"

Lobonț și Rednic au facut pace

Lobonț și Rednic s-au revăzut marți seara la Aix-les-Bains, după o pauză de două luni. Întâlnirea a fost una cordială, Lobonț și tehnicianul dinamo­vist regăsindu-se pe holul hotelului în care sunt cazați în Franța. Zâmbitori, ei s-au salutat, au discutat preț de câteva minute și apoi s-au fotografiat împreună, pentru a arăta că între ei nu există nicio tensiune. După revederea cu Rednic, portarul echipei naționale s-a întâlnit și cu ceilalți jucători ai „câinilor". Ieri, Lobonț a participat la primul antrenament de când „Puriul" a revenit la echipă, dar în meciul de aseară cu cei de la Croix-de-Savoie nu a evoluat deloc, rămânând la hotel.
Lobonț și Rednic au facut pace

Gigel Bucur: „Golurile contează în campionat”

Atacantul lui Poli nu a avut adver­­sar în modesta apărare a scoțienilor, reușind să îi bată pe aceștia singur în prima repriză. După joc, atacantul, modest ca de fiecare dată, a scos în evidență succesul echipei. „A fost doar un meci de pregătire. Pe mine mă interesează să dau goluri pentru a ajuta echipa să își realizeze obiectivele. Nu sunt importante echipele cu care am jucat acum, noi suntem aici pentru acumulare și nueste relevant rezultatul meciurilor", a comentat Bucur, care i-a dedicat victoria celui care îi plătește salariul: „Acest succes este un cadou și pentru domnul Iancu și vreau să îi urez toate cele bune și multă sănătate".
Gigel Bucur: "Golurile contează în campionat"

Ghinion?

Goian e ca și transferat la Kiev. Să convenim dinainte, ca să nu ne iasă vorbe după. Nu e un transfer, ci numai încă o deschidere de cont bancar care să mai îmbujoreze vremurile de după 35 de ani, când se înmoaie genunchii. Oricât încearcă Lucescu senior să ne îmbrobodească de atâția ani și să-l promoveze la excepțional, campionatul ucrainean e unul de mâna a doua, în cel mai fericit caz. Doar cu dare de mână, dar cu nimic mai breaz decât cel românesc. Liga asta prăpădită și nevolnică după care deja suspină Mazilu poate mai sensibil și fără chef să întoarcă privirea după fundurile blondelor autentice, ca să mai omoare vremea. Intrat adânc pe 28 de ani, Goian nu mai are timpul aliat, spre deosebire de Marica, pentru care Șahtior a fost o trambulină calculată către un club cu ștaif din Vest. Cum se apropia câte un meci al naționalei, lăudătorii de serviciu îi și puneau picioroangele lui „Goe" și-l cocoțau între primii cinci fundași din lume. Poate că nu e nici în top 50, nici în prima sută. Oricum i-am purica traiectoria, Goian merita altă soartă decât Kiev. La o adică, de ce nu și Steaua?
Ghinion?

Gigel cel mare

Sub supravegherea întregii conduceri, pornind de la Marian Iancu, Poli a făcut instrucție cu scoțienii de la Dunfermline. Prima fază, primul gol. Era minutul 3 și Garcia a trimis o pasă peste apărarea adversă, Bucur a fost la întâlnire și l-a executat pe portarul advers. Atacurile la buturile apărate de Redford nu s-au oprit, iar Magera putea fructifica o centrare, dar lovitura sa de cap s-a dus peste poartă. Tot peste s-a dus și reluarea lui Sretenovic, iar golul doi a picat în minutul 21. După o centrare a lui Milhazes, Gigel Bucur a înscris cu capul de la colțul lung, fără marcaj. Scoțienii au ieșit mai mult la joc, iar Murhead a avut prima fază periculoasă, dar Taborda, cu ajutorul barei, a respins șutul puternic. În minutul 43, după o nouă pasă venită de pe stânga, de data aceasta de la Artiom Karamyan, Gigel Bucur a făcut hat-trickul, reușind să ia fața fundașilor adverși și plasând balonul pe lângă portarul Redford. Prima repriză s-a încheiat cu o paradă a lui Taborda, care a scos aproape de la păianjen un șut cu efect.
Gigel cel mare

Rada nu va mai ajunge la Murcia

Publicația spaniolă AS a anunțat ieri că, mai mult ca sigur, jucătorul oltean al Stelei nu va mai ajunge la Murcia. Deși Gigi Becali a anunțat că Ionuț Rada va fi, în cel mai scurt timp, fotbalistul echipei spaniole, se pare că trans­ferul său a luat o întorsătură neașteptată. „Transferul lui Rada este practic exclus. Tehnicianul Javier Clemente trebuie să-și completeze apărarea cu cel puțin un fundaș central, care, după toate datele, nu va mai fi însă Ionuț Rada. Pretențiile ridicate ale clubului Stelei și problemele economice cu care se confruntă clubul condus de Jesus Samper au făcut ca transferul să nu se realizeze", a redactat sursa amintită. După spusele lui Gigi Becali, Rada ar fi mers la Murcia pentru un milion de euro, mai mult, conducerea roș-albaștrilor cerându-l la schimb și pe mijlocașul spaniolilor Abel Miguel Moreno. În aceste condiții, Ionuț Rada este pe cale să rateze, în decurs de o lună, un al doilea transfer, după ce, tot pe ultima sută de metri, nu a mai ajuns la Poli Timișoara, Gigi Becali fiind nemulțumit că Marian Iancu îi achita cei 900.000 de euro în mai multe rate.
Rada nu va mai ajunge la Murcia

Artiom Karamyan i-a dedicat golul Dan Alexa

Artiom Karamyan și-a încununat prestația bună de ieri cu un gol înscris printr-un șut imparabil. După reușită, armeanul a ridicat mâna spre tribuna unde era lotul bănățean și a strigat: „Alexa, for you!", adică „Alexa, este pentru tine". Bănățenii au probleme la închidere, unde Alexa și Borbely vin după accidentări complicate.
Artiom Karamyan i-a dedicat golul Dan Alexa

Tot românii au adus victoria Rapidului

Încă sub efectul plecării lui Săpunaru la Porto, elevii lui Peseiro au început în forță partida contra celor de la Neuchâtel Xamax, locul 8 în ediția trecută de campionat din Elveția. Cu Dani Coman exilat în tribune drept pedeapsă pentru că a refuzat prelungirea contractului și sub atenta observație a lui Joao Paulo Andrade, „feroviarii" și-au înghesuit încă din prima repriză adversarii. În lipsa lui Săpunaru, transferat la Porto, Peseiro l-a încercat în prima repriză în banda dreaptă a apărării pe Marius Constantin, iar în locul „Spartanului" l-a trimis pe Ștefan Mardare. După o primă jumătate de oră anostă, giuleștenii au reușit să deschidă scorul, după ce șutul lui Lazăr a fost deviat de un adversar, păcălindu-l pe goalkeeperul Ferro. După pauză, Peseiro a rulat întreg lotul, iar fazele de poartă s-au înmulțit. Maftei (53), Spadacio (54), Boya (60), Herea (75), Constantin (85) au fost foarte aproape de a-și trece numele pe lista marcatorilor, însă au ratat cu seninătate ocazii importante. În finalul partidei Răduță a fructificat pasa primită de la Cesinha, securizând astfel victoria formației sale.
Tot românii au adus victoria Rapidului

Rednic: „Se vede că mai avem nevoie de jucători”

La finalul partidei contra amatorilor de la Croix de Savoi terminată la egalitate, 2-2, Mircea Rednic s-a declarat dezamăgit de atitudinea elevilor săi: "Aceasta este mentalitatea noastră, am intrat relaxați în meci și așa se întâmplă mereu când jucăm cu echipe mici. Le-am spus băieților înaintea meciulului că astfel de partide sunt mai grele, dar foarte utile pentru că cu ocazia asta văd și eu unele lucuri la echipă." a declarat Rednic la finalul partidei. Despre noul sezon și despre campania de achiziții, "Puriul" a recunoscut că mai are nevoie de jucători, dar timpul nu e pierdut pentru eventuale transferuri: "Mai avem nevoie de 2-3 jucători, nu putem să ținem fotbaliștii buni la echipa a 2 a, ei trebuiesc aduși și folosiți. O să discut și cu Borcea și cu Dinu de asta suntem aici, știu de ce jucători am nevoie, dar fotbaliștii valoroși în general sunt greu de convins să vină. Eu Și cu lotul ăsta mă pot descurca dar vrem grupe, campionat, cupă și ar fi bine să fim cât mai puternici." a încheiat Rednic
Rednic: "Se vede că mai avem nevoie de jucători"

„Rednic poate alinia două echipe”

Cristi Borcea, directorul executiv al celor de la Dinamo, spune că lotul alb-roșilor este mult mai puternic decât în trecut, dar este pregătit să mai facă transferuri, dacă antrenorul le va cere. "Domnii Rednic și Dinu hotărăsc dacă mai e nevoie de vreun jucător,
"Rednic poate alinia două echipe"

„M-am săturat de Steaua!”

Mijlocașul a ajuns luni seara în cantonamentul de la Câmpulung Moldovenesc, iar ieri-dimineață s-a pregătit alături de puștii lui Leonard Strizu. Trimis de Marius Lăcătuș la formația a doua pentru acte de indisciplină, Florin Lovin (26 de ani) a fost încruntat la primul antrenament efectuat alături de elevii lui Strizu. În prima parte a ședinței de pregătire, bazată pe alergări, el a fost mai tot timpul alături de Cristocea, dar chiar și atunci nu a schițat niciun zîmbet. Mai apoi, la miuță, Lovin a părut apatic, fiind afectat că se antrenează alături de puști de 18 ani. „Respect decizia conducerii, nu vreau să o comentez. Oricum sunt în silenzio stampa, așa că tot ce pot să spun este că sper să se rezolve cât de repede situația mea", au fost singurele cuvinte ale acestuia din cursul zilei de ieri, spuse chiar înainte de antrenament.
"M-am săturat de Steaua!"

Taher: „Coman se poartă ca o fată mare”

Fathi Taher nu înțelege de ce Dani Coman nu acceptă oferta sa. După ce și-a asigurat serviciile lui Urko Pardo, Fathi Taher (foto) nu pare dispus să mai aștepte un răspuns de la Dani Coman. Mai mult, „Robocop" nu a fost nici măcar rezervă în amicalul cu Neuchatel, iar zilele lui la Rapid par numărate. Domnule Taher, semnează Coman până la urmă sau nu? I-am oferit lui Dani Coman 1,2 milioane de euro pentru patru sezoane. Așteptăm acum răspunsul lui. Se poartă de parcă ar fi o fată mare. Oricum, am auzit că dânsul are alte pretenții. Care ar fi acelea? Păi, el ar vrea cam 500.000 de euro. I-am explicat că această sumă o încasează un jucător care valorează în jur de 5 sau 6 milioane, nu două milioane, prețul la care este el cotat. Chiar și 300.000 este o sumă destul de bună pentru situația lui.
Taher: "Coman se poartă ca o fată mare"

„Voi negocia cu Rapid când nu vor mai fi discuții cu alți portari”

Dani Coman, portarul Rapidului, spune că a cerut conducerii giuleștene respect și timp de gândire pentru a hotărî dacă va continua în Grant. "Nu am cerut niciun ban. Am cerut doar să fiu respectat,
"Voi negocia cu Rapid când nu vor mai fi discuții cu alți portari"

Ilie a demisionat pentru că nu a primit bani de transferuri!

Lovitură de teatru la Steaua! Managerul sportiv al roș-albaștrilor, Adrian Ilie, a decis să renunțe la funcția pe care o ocupa. O hotărâre ciudată la prima vedere, pentru că Ilie de-abia ce își terminase treaba legată de transferuri. Adrian Ilie s-a supărat pentru că Gigi Becali nu i-a dat două milioane de euro să transfere un atacant de valoare. Ieri, în jurul orei 13:00, el l-a anunțat pe Virgil Becali că renunță și l-a rugat să-i transmită lui Gigi acest lucru. Nu a mai răspuns la telefon și a dat o declarație seacă pe site-ului clubului: „Am avut o colaborare foarte bună cu toți angajații clubului și satisfacții profesionale deosebite. Le mulțumesc și suporterilor. Consider că anul petrecut la Steaua a fost unul în care am învățat foarte mult". Gigi Becali a intrat seara în direct la Realitatea TV, unde a precizat motivul pentru care a plecat Ilie. „El nu a mai rezistat psihic la Steaua, mi-a zis că cel mai tare l-au deranjat atitudinea și declarațiile lui Mihai Stoica. Meme nu va mai fi niciodată manager la Steaua, eu i-am tot zis asta lui, dar el nu credea. Pe el îl deranjează Meme: de ce Meme s-a dus la meci, la amicalul Stelei, de ce face el analiza jucătorilor de la Steaua, de ce nu știu ce...", a declarat finanțatorul, care a mai spus că a încercat să-l convingă pe Ilie să revină asupra deciziei: „I-am zis: «Ilie, dă-ți demisia, dar rămâi la Steaua, eu vreau să te folosesc aici pentru cunoștințele tale, vreu să ajuți Steaua!» El a zis că vrea, că nu e nicio problemă, numai că nu mai dorește să fie oficial la Steaua, mi-a promis că va face în continuare tot ce a făcut și până acum, numai că nu va mai fi manager".
Ilie a demisionat pentru că nu a primit bani de transferuri!

Victorie în tie-break cu Slovacia

Naționala României a debutat cu succes în croaziera grupei valorice 7-12 din cadrul CE de la Malaga, scufundând în această seară Slovacia, scor 7-6 (2-1, 1-3, 2-1, 2-1), victorie ce o propulează în semifinala pentru locurile 7-8, cu Spania, peste două zile. In orașul lui Pablo Picasso, tricolorii au desenat scheme variate, dar fie defensiva adversarilor, fie imprecizia aruncărilor au făcut ca la pauza mare tabela să arate 4-3 pentru slovaci. Cu Ghiban eliminat după ce marcat cel mai frumos gol al carierei la națională și cu Bușilă și Kadar având câte două eliminări, tricolorii intrau în jumătatea secundă cu defeniva șubrezită. Nu s-au pierut însă cu firea și a rezultat la final același scor înregistrat cu Slovacia la primul meci al turneului preolimpic de la Oradea
Victorie în tie-break cu Slovacia

Răzvan Lucescu: „Echipa a arătat ambiție”

Tehnciianul Fc Brașov, Răzvan Lucescu, a spus, la finalul meciului câștigat cu 1-0, cu Sochaux, în primul meci din al doilea cantonament elvețian, că i-a plăcut cum s-au mișcat elevii săi. "Așa cum a fost și în turneul trecut, echipa a reacționat bine, a arătat dorință mare de luptă, mentalitate puternică și acesta este cel mai important lucru înaintea rezultatului. A fost un meci bun, aspru, în care am intalnit un adversar puternic, cu tradiție în fotbalul francez. Opt jucători au evoluat astăzi peste 60 de minute. Aceștia vor juca doar 30 de minute în meciul cu Șahtior, pentru că vreau ca fiecare fotbalist să aibă aproximativ același număr de minute jucate până la finalul turneului. A debutat și Ezequias, care vine dupa doar 4 zile de antrenamente. El trebuie să se adapteze rapid, nu este ușor, dar de aceea este bine că mai avem înca 3 meciuri de pregătire", a declarat Razvan Lucescu pentru site-ul oficial al clubului.
Răzvan Lucescu: "Echipa a arătat ambiție"

Lucescu jr nu are nimic cu Peseiro

Aflat în cantonament cu FC Brașov în Elveția, Răzvan Lucescu a declarat că nu are nimic cu Peseiro și că vorbele sale au fost înțelese greșit. „Am fost întrebat dacă eu cred că anul acesta Rapid va avea un parcurs la fel ca în 2006. Am zis așa: 'N-aș vrea să răspund la această întrebare pentru că, dacă aș spune nu, aș nemulțumi multă lume, iar dacă aș spune da, aș fi nesincer'", a ținut să rectifice Lucescu jr, care chiar îl apreciază pe portughez. „Cred că e un antrenor valoros și faptul că în campionatul românesc sosesc tehnicieni bine pregătiți din străinătate mi se pare un lucru foarte bun", a mai precizat Lucescu jr.
Lucescu jr nu are nimic cu Peseiro

Steliștii, la primele antrenamente în cantonamentul din Austria

După o minivacanță de patru zile în țară, fotbaliștii Stelei au intrat din nou în pâine. Ajunși marți-seară la Flachau, în Austria, roș-albaștrii au dat, începând de ieri, din nou, drumul la treabă. Lăcătuș a programat primul antrenament al zilei la ora locală 11:00. O parte din încălzire a fost făcută, practic, înainte să se ajungă la teren, pentru că drumul de la hotelul unde sunt cazați până la baza de pregătire, unde erau întâmpinați de mesajul „Bine ai venit, Steaua!", a fost parcurs de steliști pe biciclete. Nu a făcut excepție nici măcar antrenorul.
Steliștii, la primele antrenamente în cantonamentul din Austria

„Nu mă miră demisia lui Adrian Ilie”

Președintele celor de la CFR Cluj, Iuliu Mureșan, spune că, deși este foarte bun prieten cu Adrian Ilie, nu se pune problema ca fostul manager stelist să ajungă la Cluj. "Sunt convins că Steaua va găsi soluțiile să își remedieze problemele, nu știu dacă ne avantajează plecarea lui Ilie din Ghencea, depinde și ce putere de decizie avea acolo. Am colaborat bine cu Ilie,
"Nu mă miră demisia lui Adrian Ilie"

Octavian Bellu: „Vom sista finanțarea Federației de Hochei!”

Liniștea este departe de a se așterne peste hocheiul din România. Rămasă fără conducere, după ce 11 din cei 13 membri ai Biroului FRHG și-au înaintat demisiile, federația de specialitate are programată astăzi Adunarea Generală, în cadrul căreia se va vota noua conducere. Situația a luat însă o nouă întorsătură, câțiva dintre federalii demisionari revenind asupra deciziei. Sătul de acest scandal, președintele ANS, Octavian Bellu, avertizează că, dacă lucrurile nu intră în normal și nu se va constitui o structură de conducere validă și statutară, se va trece la măsuri drastice. „Am auzit de aceste reveniri. Mi se pare neserioasă această joacă a demisiilor, pentru că e vorba de un act unilateral, care nu trebuie aprobat de nimeni. Nu vreau să fie o amenințare, dar dacă nu se vor rezolva mai repede problemele, vom merge până la suspendarea finanțării instituției", ne-a declarat Bellu.
Octavian Bellu: "Vom sista finanțarea Federației de Hochei!"

România, campioană europeană la spadă!

Școala românească de scrimă nu se dezminte, reprezentanții acestui sport obținând periodic rezultate de excepție, într-un moment în care performanțele adevărate pentru noi sunt tot mai rare. Aseară, la Campionatele Europene de la Kiev (Ucraina), reușita a aparținut echipei feminine de spadă. Ana-Maria Brânză, Simona Alexandru, Iuliana Măceșanu (toate trei legitimate la CSA Steaua) și Loredana Iordăchioiu au anihilat orice opoziție în asaltul lor spre finală: 39-36 cu Polonia și 43-33 cu Ungaria. În disputa care a decis câștigătoarea titlului continental, România n-a lăsat nicio speranță Germaniei (45-34), care a contat pe Britta Heidemann, campioana mondială en-titre!
România, campioană europeană la spadă!

FC Brașov – Sochaux 1-0, într-un amical

FC Brașov a câștigat cu 1-0, în fața francezilor de la Sochaux, în primul meci din cadrul celui de-al doilea turneu de pregătire din Elveția. Singurul gol al partidei a fost marcat de Hadnagy în minutul 27. Tehnicianul Răzvan Lucescu a început meciul cu următoarea echipă: Nae - Voicu, Nae Constantin, Oros, Cristi Ionescu - Fabinho, Măldărășanu, Paulo Adriano, Cătălin Munteanu - Hadnagy, Bălțoi. În repriza a doua, antrenorul FC Brașov i-a trimis în teren pe: Nae - Rui Duarte, Nae Constantin (73 Abrudan), Oros (73 Bogdan Niculae), Ezequias - Fabinho (70 Roman), Măldărășanu (70 Ilyes), Paulo Adriano, Cătălin Munteanu (70 Senin) - Hadnagy (59 Dedu), Zaharia. Partida s-a disputat în localitatea franceză Dibonne-les-Bains. Meciul cu Sochaux a reprezentat debutul brazilianului Ezequias la FC Brașov.
FC Brașov - Sochaux 1-0, într-un amical

Totti și Gilardino fac lobby pentru Adrian Mutu

Fiorentina a anunțat marți decizia de a nu renunța la internaționalul român Adrian Mutu, după întâlnirea dintre directorul general al grupării viola, Pantaleo Corvino, și agentul jucătorului, Alessandro Moggi. Cu toate acestea, se pare că românul a devenit un fel de idee fixă pentru Roma, pentru că însuși căpitanul Francesco Totti, după cum a relatat cotidianul Il Tempo, continuă să-l ceară cu insistență pe „Briliant": „Dacă vrem cu adevărat să atacăm titlul, atunci trebuie să facem toate eforturile pentru a-l aduce pe Mutu. Este jucătorul alături de care m-aș simți cel mai bine ca stil de joc. Mancini vrea să pl
Totti și Gilardino fac lobby pentru Adrian Mutu

Nae Manea: „Ilie nu depindea prea mult de Steaua”

La finalul partidei câștigate de Rapid cu 2-0 contra elvețienilor de la Neuchatel Xamax, directorul tehnic al Rapidului, Nae Manea a ținut să se refere și la știrea bombă din Liga I, demisia lui Adrian Ilie: "Adrian Ilie nu depindea prea mult de Steaua, are suficienți bani încât să-și dea demisia de la Steaua, probabil el știe care e situația acolo și are motive să decidă acest lucru. Meme Stoica, cel care se aude că ar fi venit în locul este un tip care unde lucrează își apără echipa, dar de multe ori își depășește condiția. Vrea să facă treabă unde se duce, dar a jignit unii oameni" a încheiat Nae Manea.
Nae Manea: "Ilie nu depindea prea mult de Steaua"

Lăcătuș: „Ilie este o mare pierdere pentru Steaua”

Antrenorul Stelei, Marius Lăcătuș, a oferit o reacție oficială în ceea ce privește demisia managerului sportiv Adrian Ilie, și a declarat că regretă plecarea acestuia considerând că este o mare pierdere pentru club. "Regret faptul că Adrian a părăsit funcția de manager sportiv al Stelei. Este un profesionist adevărat și consider că reprezintă o pierdere pentru clubul nostru. Singura persoană care poate explica motivele deciziei sale este chiar el și sunt sigur că va discuta cândva despre asta. Prietenia dintre noi va rămâne la fel de puternică și îi urez mult succes în ceea ce privește planurile sale de viitor", a declarat Marius Lăcătuș pentru www.steauafc.com.
Lăcătuș: "Ilie este o mare pierdere pentru Steaua"