Irina Mârț, singura reprezentantă a fotbalului românesc la Beijing
29 Iul. 2008
Irina Mârț va participa la Olimpiada de la Beijing, fiind singura reprezentantă a fotbalului românesc în această competiție.
Tușiera a fost aleasă de FIFA să arbitreze, alături de alte opt asistente, turneul de fotbal feminin de la Jocurile Olimpice.
Irina a participat și la Campionatul Mondal rezervat femeilor, care s-a desfășurat în China, în septmebrie 2007. "Atunci am fost la Shanghai.Mi-a placut în China, dar n-aș vrea să locuiesc niciodată acolo. Este foarte multă aglomerație, iar diferența dintre bogați și săraci este extraordinar de mare. Cocioabele sunt amplasate lângă zgârie-nori", a spus Irina.
„Participarea la Olimpiadă este ceva deosebit și pentru mine. E altceva. Abia aștept să ajung acolo. Mi-ar plăcea să pot asista ca spectator la unele competiții. Dacă timpul îmi va permite, aș vrea să văd concursul de atletism. La handbal aș vrea să fiu în tribună, să fiu alături de fetele noastre", plănuiește Irina pentru această Olimpiadă.