CELE MAI NOI ARTICOLE

„Raț nu e de vânzare!”

Antrenorul echipei Șahtior Donețk, Mircea Lucescu, a anunțat că fundașul stânga Răzvan Raț nu e de vânzare, la fel ca și celălalt jucător al formației ucrainene dorit de Celtic Glasgow, Mariusz Lewandowski. "Am refuzat o ofertă de 5 milioane de euro pentru Raț. Nu e de vânzare, punct. La fel și Mariusz Lewandowski. Cei doi jucători nu pleacă nicăieri, din punctul meu de vedere. Nici la Celtic, nici în altă parte. S-a tot vorbit despre transferuri ba la televizor, ba pe internet și în ziare și nu e corect față de ei. Nu știu dacă în spatele acestor discuții stă Celtic sau sunt doar speculații de presă, dar nu am primit nimic oficial de la Celtic pentru Raț și Lewandowski", a declarat tehnicianul român pentru cotidianul scoțian Daily Mail.
"Raț nu e de vânzare!"

„Tamaș ar fi excelent pentru Celtic”

Antrenorul echipei Șahtior Donețk, Mircea Lucescu, a declarat că internaționalul român Gabriel Tamaș, de la Auxerre, ar fi o achiziție foarte bună pentru scoțienii de la Celtic. "Tamaș a jucat pentru naționala României la Euro 2008, și, din câte îmi amintesc, Scoția nu a fost acolo. Deci, dacă e destul de bun pentru România, înseamnă că e bun și pentru Scoția. Tamaș este un jucător excelent care sigur poate face față la Celtic.
"Tamaș ar fi excelent pentru Celtic"

Van der Vaart, aproape de Atletico

Mijlocașul olandez Rafael van der Vaart ar putea evolua din sezonul viitor la Atletico Madrid, anunță publicația spaniolă "As". Atletico i-a oferit lui SV Hamburg 15 milioane de euro pentru van der Vaart, el fiind ultima țintă a spaniolilor pentru această campanie de transferuri. "Internaționalul olandez în vârstă de 25 de ani este fotbalistul căutat de Atletico pentru a încheia capitolul transferurilor", scrie As.
Van der Vaart, aproape de Atletico

Niculae: „Tamaș s-ar adapta perfect în Scoția”

Marius Niculae a declarat că un eventual transfer al lui Gabriel Tamaș la Celtic Glasgow ar fi foarte bun pentru el. "Săgeată" a precizat că dacă scoțienii vor plăti banii promiși pe el, acesta va deveni cu siguranță o vedetă la echipa "catolicilor", informează Daily Record. "Gabi Tamaș este un jucător puternic, bun la jocul aerian și are o viteză foarte bună pentru un fundaș. S-ar adapta fără probleme stilului de joc scoțian. Transferul lui la Celtic ar fi bun atât pentru echipă cât și pentru clubul său. Dacă Celtic va da 3,5 milioane de lire sterline pe el, va deveni o vedetă", a spus Niculae.
Niculae: "Tamaș s-ar adapta perfect în Scoția"

Poli Iași l-a transferat pe Cristi Bratu

După plecarea lui Andrei Cristea la Dinamo, Poli Iași și-a cumpărat un nou vârf de atac. Este vorba de Cristi Bratu, fostul atacant al celor de la Dacia Mioveni, care a fost pus pe lista de transferuri de către argeșeni după ce aceștia au retrogradat în Liga a-II-a. Atacantul a semnat azi un contract
Poli Iași l-a transferat pe Cristi Bratu

„Rămân la Dinamo să fac performanță”

Portarul naționalei României și al lui Dinamo, Bogdan Lobonț, a declarat că este nerăbdător să înceapă pregătirea sub comanda lui Mircea Rednic. "Am profitat din plin de vacanță. M-am relaxat după un sezon foarte încărcat și abia aștept să reîncep antrenamentele. Am contract cu Dinamo până în 2011 și sunt pregătit pentru a face performanță. Euro 2008 e deja de domeniul trecutului, important este ce urmează!", a declarat goalkeeperul, pentru site-ul său personal.
"Rămân la Dinamo să fac performanță"

Vicente del Bosque va fi numit selecționer al Spaniei pe data de 15 iulie

Potrivit Marca, președintele federației iberice, Angel Maria Villar, va oficializa despărțirea de Luis Aragones și va discuta despre negocierile, aflate in curs, cu Vicente del Bosque. Sursa citată consideră că totul este practic stabilit, iar prezentarea sa oficială este programată a avea loc fie pe 17, fie pe 18 iulie. Cu aceeași ocazie se va face și o prezentare a bilanțului care va include prima de 215.000 de euro, suma pe care căpitanul Iker Casillas a negociat-o cu federalii pentru fiecare dintre membrii lotului și pentru restul personalului (medici, preparatori fizici etc) care au însoțit echipa la turneul final din Austria și Elveția. Spania, campioana europeană, a rămas fără selecționer după plecarea lui Aragones pe malurile Bosforului.
Vicente del Bosque va fi numit selecționer al Spaniei pe data de 15 iulie

Ivan Klasnic, 4 ani la Nantes

Atacantul naționalei Croației, Ivan Klasnic (28 de ani), a fost transferat la gruparea franceză Nantes. Klasnic a semnat un contract pe 4 ani și va primi un salariu de două milioane de euro pe sezon
Ivan Klasnic, 4 ani la Nantes

Milan și Roma, pe urmele lui Pavlyuchenko

Atacantul lui Spartak Moscova, Roman Pavlyuchenko, autor a trei goluri pentru naționala Rusiei la Euro 2008, se află pe lista de achiziții a grupărilor italiene AC Milan și AS Roma. Atacantul rus de 26 de ani, care a ajuns până în semifinalele turneului final din Elveția și Austria alături de naționala țării sale, a atras atenția marilor cluburi din Europa, AS Roma înaintând deja o ofertă de 15 milioane de euro pe adresa lui. O altă forță din Serie A, AC Milan, a intrat în cursa pentru obținerea semnăturii lui Pavlyuchenko, însă pentru "rossoneri" primul pe listă rămâne atacantul lui Arsenal, Emmanuel Adebayor.
Milan și Roma, pe urmele lui Pavlyuchenko

Nadal, așteptat ca un rege în orașul natal

Spaniolul Rafael Nadal, proaspăt câștigător al turneului de de la Wimbledon, a fost așteptat de aproximativ 1.500 de persoane în orșaul său natal Manacor, din insula Mallorca. Tenismenul a fost foarte impresionat de primirea călduroasă și a declarat, vizibil emoționat: "Sunt foarte fericit să vorbesc aici în fața oamenilor pe care îi cunosc atât de bine. Această primire este neașteptată, dar în același timp este emoționantă. Țin să mulțumesc celor care sunt aici, dar și celor care nu sunt".
Nadal, așteptat ca un rege în orașul natal

Barcelona nu-l lasă pe Ronaldinho la JO

Clubul FC Barcelona a anunțat că refuză să-i permită lui Rondalinho să participe la Jocurile Olimpice de la Beijing, alături de naționala Braziliei. "FC Barcelona l-a invitat pe Ronaldinho să se prezinte la reluarea antrenamentelor, la 14 iulie, la fel ca și ceilalți jucători de la prima echipă. Jocurile Olimpice nu fac parte din calendarul FIFA
Barcelona nu-l lasă pe Ronaldinho la JO

„Este exclus ca Rada să ajungă la Murcia”

Publicația spaniolă As scrie că trecerea fundașului Ionuț Rada de la Steaua la Murcia stă sub semnul întrebării din cauza pretențiilor financiare mari ale "roș-albaștrilor". "Transferul lui Rada este practic exclus. Tehnicianul Javier Clemente trebuie să completeze apărarea cu cel puțin un fundaș central, care, după toate datele, nu va fi Ionuț Rada. Pretențiile ridicate ale clubului Steaua București și problemele economice cu care se confruntă gruparea condusă de Jesus Samper au făcut ca transferul să fie practic exclus"
"Este exclus ca Rada să ajungă la Murcia"

Giovani: „Auxerre vrea 5-6 milioane de euro pe Tamaș”

Impresarul lui Gabriel Tamaș, Giovani Becali, a declarat că banii nu ar trebui să fie un impediment în calea transferului fundașului român la gruparea scoțiană. "Clubul Celtic este foarte interesat de Gabriel și el este foarte interesat de Celtic. El știe că Celtic este un club mare și are un manager excelent în Gordon Strachan. Lui Gabriel i-ar plăcea să joace pentru Celtic. Am discutat cu Auxerre și ei vor mulți bani pentru Tamaș - circa cinci sau șase milioane de euro. Gabriel are așteptări în privința salariului, dar putem discuta despre bani după ce vedem ce se întâmplă între cluburi", a spus Becali.
Giovani: "Auxerre vrea 5-6 milioane de euro pe Tamaș"

„Pentru Mutu, banii reprezintă totul” CUM COMENTEZI?

Atacantul român al Fiorentinei, Adrian Mutu, este luat în colimator de un editorialist de la TMW, care spune despre decarul tricolorilor că este interesat exclusiv de partea financiară. "Se discută mult despre transferul lui Mutu. Înțeleg afecțiunea fanilor viola, dar dacă aș fi în locul Fiorentinei, l-aș ceda. Nu ai cum să ceri mărirea salariului, fără pic de recunoștință
"Pentru Mutu, banii reprezintă totul" CUM COMENTEZI?

Laporta: „Nu voi demisiona”

Președintele clubului FC Barcelona, Joan Laporta, a declarat că nu va părăsi gruparea catalană deși nu mai beneficiază de sprijinul suporterilor-membri. "Nu intenționez să demisionez", a spus Laporta, la revenirea de la Asociația Europeană a Cluburilor.
Laporta: "Nu voi demisiona"

Scolari: „Sunt un luptător”

Noul antrenor al lui Chelsea, Luiz Felipe Scolari, a declarat că este pregătit să facă față presiunii care îl așteaptă la cârma grupării londoneze. "Când ai antrenat Brazilia știi ce e aia presiune. Sunt pregătit, să nu uitați niciodată că sunt un luptător! Jucătorii mei vor fi la fel. Peste tot unde am fost
Scolari: "Sunt un luptător"

Zotta confirmă: „Pardo e al Rapidului”

Directorul general al Rapidului, Constantin Zotta, a declarat că portarul spaniol al echipei Iraklis, Urko Pardo (25 de ani), a semnat cu "alb-vișiniii". "În această noapte, la ora 2.00, am ajuns la un acord cu Pardo. El a semnat un contract pe patru ani cu noi. Ne bucurăm foarte mult că am reușit să obținem semnătura lui. Este un portar valoros care poate ajuta Rapidul să-și îndeplinească obiectivele din acest sezon.
Zotta confirmă: "Pardo e al Rapidului"

Lucescu Jr. va câștiga dublu anul acesta: 400.000 €

În fiecare dimineață ProSport vă prezintă cele mai interesante articole publicate în presă. Revista presei adună cele mai bune materiale și interviuri din toate ziarele zilei în curs. În "Cotidianul" avem un articol despre antrenorul lui FC Brașov, Răzvan Lucescu, din care aflăm că dorința oficialilor de a-l păstra la cârma echipei a făcut ca salariul acestuia să fie dublat (400.000 de euro). El a devenit astfel cel mai bine plătit antrenor român din Liga 1. Răzvan Lucescu nu a confirmat însă acest fapt, afirmând că zvonurile apărute în legătură cu suma reală a salariului său sunt exagerate. "Nu vreau să vorbesc despre salariul meu, care în plus e și confidențial. Au tot fost zvonuri care au adus în discuție sume prea mari față de ceea ce e în realitate și acum văd că se întâmplă la fel. Pot
Lucescu Jr. va câștiga dublu anul acesta: 400.000 €

Benitez: „Villa e primul pe lista de achiziții”

Golgheterul Euro 2008, spaniolul David Villa, este dorit cu insistență de antrenorul lui Liverpool, Rafa Benitez. Tehnicianul dorește să aibă la gruparea de pa Anfield aceeași linie de atac pe care a avut-o campioana europeană, Spania, la turneul final din Elveția și Austria: Villa-Torres. "Îi avem pe Torres, Voronin, Kuyt, Babel și Gerrard, care pot juca al doilea vârf, dar vom încerca să mai aducem un jucător pe acest profil. Știm totul despre Villa
Benitez: "Villa e primul pe lista de achiziții"

Lotul de jucători pentru sezonul 2008-2009 al Diviziei Fantastice

Cod Nume Valoare Echipa Portari P 1 Mincă 50000 Gl. Buzău P 2 R. Stanca 50000 Pandurii P 3 Boșneag 50000 Argeș P 4 Kolev 100000 Oțelul P 5 Brăneț 100000 Poli Iași P 6 Curcă 100000 Farul P 7 Mihai Ștețca 100000 Gaz Metan P 8 C. Hăisan 150000 FC Vaslui P 9 Vlas […]
Lotul de jucători pentru sezonul 2008-2009 al Diviziei Fantastice

Ștefan: „Cei de la FRF sunt depășiți rău”

Patronul Ceahlăului, Gheorghe Ștefan, este convins că blaturile din fotbal nu au cum să dispară atât timp cât există interese. Vă este Mircea Sandu cel mai mare dușman? Concluzia asta a tras-o presa. Eu i-am cerut ca în calitatea sa de președinte FRF doar să aplice regulamentele în mod egal pentru toată lumea.
Ștefan: "Cei de la FRF sunt depășiți rău"

Marin: „Vreau să promovăm!”

Florin Marin va trebui să restructureze din temelii lotul de jucători al Ceahlăului. „Mã bucur cã revin la Piatra-Neamț, pentru cã acest oraș este a doua mea casã. Am discutat cu membrii conducerii clubului și ne dorim sã revenim în Liga I, dar nu oricum. Degeaba reușim sã promovãm, degeaba ne vom bucura, dacã nu vom izbuti sã arãtãm prin jocul echipei și prin noii jucãtori pe care-i vom avea rezultate bune și continuitate în Liga I. Trebuie sã vin, sã iau contact cu echipa, sã vãd ce posturi sunt descoperite și care sunt necesitãțile imediate. Neapãrat trebuie sã promovăm jucãtorii din propria pepinierã", a declarat Florin Marin. Tehnicianul, care va fi învestit oficial, cel mai probabil mâine, în urma ședinței Consiliului de Administrație, crede cã Ceahlãul n-a avut
Marin: "Vreau să promovăm!"

Toma, la Otopeni!

În afară de Otopeni, Adrian Toma mai este dorit și de Gaz Metan Mediaș, dar și de echipa cipriotă Aris Salonic. Fundașul de bandă dreapta înclină să meargă la Otopeni, conducerea acestui club fiind dispusă să-i ofere acestuia un salariu de 40.000 de dolari. Impresarul său, Daniel Stanciu, spune că are în buzunar o ofertă clară din campionatul cipriot. Presa din Grecia scrie că Aris Salonic este interesată de Adrian Toma. Fiind liber de contract, ciprioții și-l doresc pe fundaș pentru că nu trebuie decât să suporte salariul acestuia. Marea problemă este că Aris îi oferă doar un an de contract cu jucătorul, în timp ce Toma vrea un angajament pe două sezoane. „Avem mai multe oferte pentru Toma. Și din țară avem două variante. Din Cipru este o echipă care și-l dorește mult. În orice condiții, Adrian Toma va câștiga mai mult ca la Iași. Și dacă va continua să joace în Liga I, dar și dacă va pleca în Cipru. În această săptămână vom afla care va fi următoarea destinație a lui Toma. El își dorește foarte mult să rămână în țară", a spus Daniel Stanciu, agentul fundașului.
Toma, la Otopeni!

„Fără butoane, echipele din București ar fi sub Vaslui”

Adrian Porumboiu a fost în cantonamentul din Germania și a urmărit antrenamentele echipei sale. Mulțumit de ce ați văzut la echipă? Am fost și la două meciuri de pregătire și echipa s-a mișcat bine. Cu Beitar Ierusalim, o echipă cu șanse pentru grupele Ligii Campionilor, am dominat jocul. Pe final am pierdut. Cu Metalurg Donețk am câștigat cu 2-0. Care este obiectivul pentru campionatul acesta? Avem un lot destul de puternic și în sezonul următor avem ca obiectiv clasarea în primele 5 locuri. Vom încerca să avem și un parcurs cât mai lung în cupele europene.
"Fără butoane, echipele din București ar fi sub Vaslui"

Gigi către jucători: „Cine comentează, pleacă”

În timp ce coechipierii săi ajungeau în Austria, Florin Lovin era aproape de Câmpulung Moldovenesc, acolo unde a ajuns aseară pentru a efectua antrenamentele începând de azi sub comanda antrenorului de la Steaua II, Leo Strizu. Excluderea surprinzătoare a mijlocașului din lotul echipei mari de către Lăcătuș a fost acceptată de patron. „Lovin tot vocifera, dacă nu luăm măsuri și nu dăm un exemplu
Gigi către jucători: "Cine comentează, pleacă"

Steaua a plecat în cantonamentul de la Flachau

Steliștii au plecat ieri în cel de-al doilea stagiu de pregătire din Austria, ei urmând să locuiască timp de zece nopți la hotelul Lacknerhof din localitatea Flachau. Fără Lovin, dar cu noua achiziție Pantelis Kapetanos, roș-albaștrii au ajuns pe aeroportul din Salzburg după două ore de zbor, ei fiind așteptați în fața aerogării de autocarul sosit mai devreme din țară
Steaua a plecat în cantonamentul de la Flachau

„Rămâne Meszaros”

Noul președinte a declarat că se dorește păstrarea actualului staff tehnic cel puțin până în iarnă. „Cred că vor rămâne Meszaros și Gherman, pentru că eu am încredere în antrenorii de acum. Și ceilalți sunt de aceeași părere", a declarat Remus Câmpeanu. Acesta trage și de Andrei Cordoș, dorit de Rimini.
„Rămâne Meszaros"

Anderlecht sau Preston?

Potrivit site-ului echipei britanice, amicalul cu CFR, de vineri, de la Obertraun (Austria), s-a anulat. Totodată, Anderlecht anunță pe site-ul oficial că a perfectat un meci de verificare cu CFR pentru sâmbătă. „Eu nu știu nimic. Azi am vorbit cu impresarul și nu mi-a spus că s-ar fi schimbat ceva", a spus președintele Iuliu Mureșan.
Anderlecht sau Preston?

Viera și E. Koné,la Beijing

Ivorienii E. Koné (foto) și Viera vor face parte din delegația statului Coasta de Fildeș la Olimpiada de vară de la Beijing. „Da, este adevărat. Cei doi jucători ai noștri au fost înștiințați că au fost convocați în lotul echipei de fotbal a Coastei de Fildeș, care va merge la Jocurile Olimpice din China", a spus directorul executiv Răzvan Zamfir.
Viera și E. Koné,la Beijing

Steaua l-a transferat pe Kapetanos, „noul Charisteas”

Pantelis a sosit vineri în România, iar ieri a făcut vizita medicală și a semnat contractul cu Steaua. Dimineața a venit pentru prima oară la stadionul Ghencea, după care a plecat împreună cu delegația Stelei în cantonamentul din Austria. Atacantul grec a fost adus liber de contract de la AEK Atena, roș-albaștrii urmând să-i plătească doar salariul, 250.000 de euro pe an
Steaua l-a transferat pe Kapetanos, "noul Charisteas"

Dorsin, vândut pe 1,5 milioane

Potrivit site-ului www.transfermarkt.de, internațio-nalul suedez Mikael Dorsin s-a transferat de la campioana României, CFR Cluj, la FC Moscova, locul 12 în prima ligă rusă, pentru suma de 1,5 milioane de euro. Suedezul, care a jucat doar șase luni în Gruia, a fost transferat de CFR de la Rosenborg, ca jucător liber.
Dorsin, vândut pe 1,5 milioane

Câmpeanu, confirmat oficial la „U” Cluj

Oncos va avea doi reprezentanți în noul CA, iar Impact și Consiliul Local câte unul. Mâine se va stabili organigrama executivă a clubului. Mult așteptata Adunare Generală a Acționarilor a avut loc ieri, dar a fost lipsită de decizii spectaculoase. S-a stabilit instaurarea lui Remus Câmpeanu (foto) în funcția de președinte CA, iar Oncos, principalul acționar, și-a numit reprezentanții în Consiliul de Administrație. „Am mai fost președinte între 1975 și 1989, dar era mult mai ușor pe atunci. Eu aș propune ca obiectiv locurile 1-6. Nu aș face un obiectiv principal din promovare, dar obligatoriu peste doi ani trebuie să promovăm", a declarat Remus Câmpeanu. Consiliul Local și Impact nu i-au numit încă pe cei care îi vor reprezenta în noul CA la „U" Cluj. Mihai Drăgotoiu, reprezentantul Impact, acuză politica Oncos și spune că noul acționar este depășit de situație. „Am lipsit de la ședință pentru că am fost reținut la București. Nu am discutat încă despre U Cluj, dar degeaba suntem chemați la ședințe pentru că nu ni s-a prezentat un plan. Prima oară trebuie stabilit un buget și un plan de redresare și abia apoi să se discute despre organigrame", a declarat Drăgotoiu.
Câmpeanu, confirmat oficial la "U" Cluj

Kapetanos: „Vreau să îmi refac cariera”

Noua achiziție a Stelei, grecul Pantelis Kapetanos, a declarat pentru site-ul oficial al Stelei, www.steauafc.ro, că își dorește să câștige campionatul și să intre cu echipa din Ghencea în grupele Ligii Campionilor. Pantelis, ești bucuros că ai venit la Steaua.
Kapetanos: "Vreau să îmi refac cariera"

Becali: „Eu îl patronez pe Mircea Sandu”

Finanțatorul Stelei a continuat ieri duelul cu Mircea Sandu (foto), dar de data asta tonul acestuia a fost mai scăzut, spunând că este pe cale să pună capăt conflictului cu președintele FRF. „Nu pot să mai am un conflict cu Mircea Sandu, pentru că eu îl patronez pe el, deoarece sunt unul dintre cei peste 200 de acționari
Becali: "Eu îl patronez pe Mircea Sandu"

„În acest cantonament, vreau să găsesc primul 11”

Campionii au zăbovit doar cinci zile acasă după stagiul de la Kossen. Ieri-dimineață, clujenii s-au întors în Austria, la Abtenau via München, unde au ajuns cu o cursă de linie care a decolat la ora 7:20. Fabbiani & Co și-au luat în primire ieri în jurul prânzului camerele de la Hotel Moisl din Abtenau, locul unde campioana și-a stabilit cartierul general al celui de-al doilea cantonament al verii. Pentru a ajunge la destinație, oamenii lui Andone s-au trezit cu noaptea în cap și nici măcar cafelele și energizantele consumate la barul de la aeroport nu le-au putut stârni cheful de viață. Doar chelia lui Ruiz, ascunsă sub o șapcă, a mai agitat spiritele, unii dintre campioni făcând glume pe seama noului look al atacantului argentinian.
"În acest cantonament, vreau să găsesc primul 11"

„Avem doar un obiectiv: titlul”

Atacantul „câinilor" îi asigură pe fanii alb-roșiilor că nu va părăsi „haita", pentru că misiunea sa este de a aduce un titlu în „Groapă". Florin, cum decurg pregătirile pentru campionatul care va începe la sfârșitul lunii? Suntem la un nou început de drum, acum este o perioadă mai grea, de acumulare
"Avem doar un obiectiv: titlul"

Moți a părăsit antrenamentul din cauza unor probleme musculare

Dinamoviștii au avut programată ieri la prânz o ședință de pregătire, însă Cosmin Moți (foto) a resimțit unele dureri musculare și stafful tehnic i-a comunicat jucătorului să întrerupă antrenamentul pentru ca situația să nu se agraveze. Cu toate acestea, Moți poate juca în partida amicală din această seară cu cei de la Croix de Savoie.
Moți a părăsit antrenamentul din cauza unor probleme musculare

Lobonț, la primul antrenament în noul mandat al lui Rednic!

Deși dinamoviștii se află în cantonamentul din Aix-les-Bains încă de vineri, portarul echipei naționale a ajuns la pregătire abia aseară, el fiind învoit după încheierea Campionatului European. Mircea Rednic este de două luni tehnicianul roș-albilor, dar nu s-a întâlnit până aseară cu Lobonț, jucătorul având o vacanță prelungită după ce a fost în lotul tricolorilor. Relațiile dintre cei doi nu sunt tocmai cordiale
Lobonț, la primul antrenament în noul mandat al lui Rednic!

„Câinii” au ieșit la plimbare prin Geneva

După ședința de pregătire de dimineață, elevii lui Rednic au părăsit tărâmul francez și, după aproximativ 80 de kilometri, au ajuns în Geneva. Acolo, mijloacele de transport încă mai purtau însemnele Euro, pe tramvaie apărând inscripționat și numele capitalei României. Alb-roșiii au vizitat magazinele cu profil sportiv și au achiziționat cadouri pentru familii
"Câinii" au ieșit la plimbare prin Geneva

Meme: „Stancu e cea mai bună achiziție pe care a făcut-o Steaua”

Mihai Stoica crede că Bogdan Stancu este cea mai bună achizițiea Stelei șia declarat că acesta poate să devină esențiat atât echipei din Ghencea cât și naționalei. "Stancu a plecat deoarece nu mai era motivat și acest lucru i-a influențat evoluția în retur. Avea nevoie de acest transfer si de aceea ma bucur că a ajuns la Steaua. Își va reveni și cred că poate ajuta Steaua și chiar echipa națională. Steaua are de câștigat, arată că poate câștiga viteza datorită lui Stancu și Szekely", a spus Mihai Stoica la Special în direct la sport.ro
Meme: "Stancu e cea mai bună achiziție pe care a făcut-o Steaua"