CELE MAI NOI ARTICOLE

Copos: ,,S-a umplut paharul! De data asta nu îl mai iertăm”

Fundașul echipei Rapid, Vladimir Bozovici, a fost prins noaptea trecută băut la volande de un echipaj al poliției, a informat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Poliției, comisarul Christian Ciocan. Jucătorul a rămas fără permis de conducere și a fost amendat cu 1000 de lei, fiind sancționat și cu 20 de puncte de penalizare. "Azi-noapte, în jurul orei 3.20, Bozovici a fost oprit de un echipaj de poliție pe strada George Enescu, pe sensul de mers dinspre strada Mendeleev către Calea Victoriei. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0,25 la mie, alcool pur în aerul expirat", a spus comisarul Ciocan.
Copos: ,,S-a umplut paharul! De data asta nu îl mai iertăm"

„Steaua poate lua titlul cu cele 3 puncte din Giulești”

Fundașul echipei Rapid, Cristian Săpunaru, a declarat ca îi este greu să vadă cum Steaua ar putea lua titlul cu ajutorul punctelor câștigate la masa verde. "E foarte greu când vedem că Steaua poate să câștige titlul cu cele trei puncte luate în Giulești, dar asta este. Oricum, mai este de jucat. Ei mai întâlnesc și Craiova, și Dinamo", a declarat fundasul rapidist care a mai mentionat că vrea o victorie cu scorul de 1-0 în derbiul cu Dinamo: "Vrem să batem Dinamo cu 1-0, nu trebuie să le dăm patru goluri", a spus Săpunaru
"Steaua poate lua titlul cu cele 3 puncte din Giulești"

Tudorache: „Nu dau amenzi în Săptămâna Mare, e păcat”

De 5 etape echipe din liga a doua, Minerul Lupeni, nu a mai câștigat niciun meci, lucru ce a stârnit nemulțumirea celor din conducere, mai puțin a antrenorului Marin Tudorache. "Nu sunt supărat, dar e dureros că aproape meci de meci luăm goluri de cascadorii râsului. Am decis să nu le dau amenzi pentru că e Săptămâna Mare și e păcat, dar ei vor avea de pierdut pentru că nu vor lua bani. Meciul cu FC Bihor l-am pierdut din cauza nostră. Am dat două goluri și am încasat trei cam mult", a spus antrenorul.
Tudorache: "Nu dau amenzi în Săptămâna Mare, e păcat"

Damian Militaru : „Jiul nu a făcut niciun blat”

Antrenorul secund al Jiului, Damian Militaru spune că Jiul nu a făcut un meci rău la Mediași și că totul s-a jucat corect. "E Săptămâna Mare și spun că Jiul nu a făcut niciun blat în acest campionat. Meciul de la Mediași s-a jucat pe bune, dar am avut și neșansă, dar de aceea e frumos fotbalul", spune "secundul" lui Poenaru.
Damian Militaru : "Jiul nu a făcut niciun blat"

Rijkaard: „Totul rămâne deschis pentru retur”

Frank Rijkaard, antrenorul echipei FC Barcelona, a declarat că rezultatul obținut nu este unul bun, dar totul rămâne deschis pentru retur. "Jucătorii de la Manchester United au fost foarte bine organizați. Am făcut un meci bun și totul rămâne deschis pentru retur. Echipa mea a lăsat o impresie bună si mergem încrezători la Manchester. Datorită ambianței și a tensiunii a fost un meci fantastic. Deco, revenit după o accidentare, a contribuit enorm la jocul echipei și a rezistat mult timp. La fel și Henry, care a avut febră la începutul săptămânii.", a declarat Rijkaard
Rijkaard: "Totul rămâne deschis pentru retur"

Ferguson: „Nu am primit niciun gol, este o performanță frumoasă”

Alex Ferguson, tehnicianul formației Manchester United, a declarat după egalul din turul semifinalelor Ligii Campionilor cu FC Barcelona, scor 0-0, că este mulțumit de rezultat, dar dezamăgit de legătura dintre fundași și mijlocași. "Noi plecăm mulțumiți de rezultat, nu am primit niciun gol si este o performanță frumoasă. În schimb am fost dezamăgit de felul cum s-a făcut trecerea de la defensivă la linia de mijloc. În mod normal noi suntem mult mai buni în acest domeniu. Suporterii Barcelonei si-au încurajat mult favoriții pana la final, sper ca și noi să avem un sprijin identic în retur,", a declarat Ferguson
Ferguson: "Nu am primit niciun gol, este o performanță frumoasă"

FIFA îi calculează decontul lui Mutu către Abramovici

ProSport vă oferă în fiecare dimineață cele mai interesante articole de sport apărute în presa românească. FIFA îi calculează decontul lui Mutu către Abramovici Secretarul general al Tribunalului de la Lausanne a declarat pentru Cotidianul că FIFA trebuie să calculeze daunele pe care românul va fi obligat să le achite londonezilor.
FIFA îi calculează decontul lui Mutu către Abramovici

Mureșan: „Suntem favoriți în Cupă!”

Cei de la CFR Cluj spun la unison că au ca obiectiv clar câștigarea Cupei României. „Un trofeu, la cinci ani și jumătate de la preluarea echipei, ar fi o realizare. Cred că plecăm cu prima șansă în finală", e de părere Iuliu Mureșan, care mai are o dorință pentru meciul de pe 10 mai. „Vreau o tribună alb-vișinie la Piatra Neamț, iar pentru aceasta le vom da tuturor fanilor noștri câte un tricou", a dezvăluit șeful din Gruia.
Mureșan: "Suntem favoriți în Cupă!"

Ando mai stă doi ani la CFR

Ioan Andone s-a decis să-și achiziționeze un apartament în Cluj, odată cu prelungirea angajamentului său cu echipa din Gruia. „Îmi iau un apartament chiar lângă sediul clubului. Am vorbit deja cu Arpi (n.r. Paszkany) pentru un loc într-un imobil pe care îl construiește el", a dezvăluit Andone. „El va mai sta cel puțin doi ani aici. Va fi vecin cu mine, vom bea cafeaua dimineața iar seara vom sta la o bere", a glumit și Iuliu Mureșan.
Ando mai stă doi ani la CFR

Ivorianul Diabate a debutat la Dinamo

Fundasul de culoare Ze Diabate a jucat ieri în premiera pentru alb-rosii. Ivorianul de 19 ani evoluase pâna la meciul cu oltenii numai la echipa secunda a „câinilor". Acesta a activat în partea a doua a jocului, înlocuindu-l pe sârbul Pekaric. Interesant este ca a purtat pe tricou numarul 26, care îi apartinea lui Stefan Radu.
Ivorianul Diabate a debutat la Dinamo

Ando: „Se joacă!” / Gigi: „Am luat deja titlul!”

Gigi Becali a afirmat că meciul cu Gloria Buzău este deja câștigat, iar clujenii nu vor învinge în partida cu Dacia Mioveni. Finanțatorul Stelei a intervenit telefonic aseară la Sport.ro, unde a declarat că echipa sa poate fi deja declarată noua campioană a României. „Steaua nu mai are cum să piardă titlul", a anunțat Gigi Becali. Apoi, a explicat. „Nu mai puneți la socoteală meciul cu cei de la Gloria Buzău, pe care îl jucăm acasă. Noi mai avem doar două partide de disputat", a declarat acesta.
Ando: "Se joacă!" / Gigi: "Am luat deja titlul!"

DespotGOL

O pasă braziliană finalizată cu un șut sârbesc a făcut diferența la Urziceni, de unde Rapid a plecat învingătoare, consolidându-și locul pe podium. Până în minutul 36, când Cesinha l-a găsit inspirat pe Despotovici în careu și i-a dat ocazia golului, nu se întâmplase mare lucru. Brandan (9) a lovit bara din lovitură liberă, iar Cesinha (19) l-a întins pe Arlauskis cu un șut din afara careului. Două bomboane pe un tort dulce-acrișor, sortit unor formații care își disputau medaliile de bronz ale unei competiții care nu premiază consistent decât aurul și argintul.
DespotGOL

Marius Martiș: „Irina Mârț l-a eliminat pe Dorel Stoica!”

Arbitrul întâlnirii Dinamo - Craiova, Marius Martiș, a declarat, într-o intervenție telefonică la Telesport, că la faza eliminării lui Stoica, decizia i-a aparținut asistentei Irina Mârț. "Vreau să vă spun că la faza eliminării decizia îi aparține 100% asistentei Irina Mârț. Am întrebat-o de trei ori ce s-a întâmplat. Eu nu am văzut nimic. Îmi pare rău că este vorba de o doamnă, dar puteți să verificați. Eu v-am spus ce s-a întâmplat. Ce părere v-ați format, e treaba dumneavoastră", a spus Martiș.
Marius Martiș: "Irina Mârț l-a eliminat pe Dorel Stoica!"

Danciu, out cu Steaua!

Centralul Martiș l-a eliminat greșit pe Dorel Stoica în prima parte a meciului de la Craiova și nu a observat infracțiunea criminală de roșu comisă de Dilevski asupra lui Dănciulescu spre sfârșitul meciului. Intervenția lui Stoica asupra lui Dănciulescu din minutul 33 al partidei de ieri, când olteanul a încercat să stopeze acțiunea ofensivă a dinamovistului, lovindu-l cu mâna în față undeva la marginea careului Craiovei, a fost explicată de Ion Crăciunescu. „Nu se impunea eliminarea lui Stoica, deoarece intervenția lui nu a fost atât de dură și nici nu se afla în postură de ultim apărător", a afirmat fostul arbitru internațional. Eliminarea s-a produs la insistența asistentului Irina Mîrț.
Danciu, out cu Steaua!

Turcu răspunde obscen fanilor din Ștefan cel Mare

Înfuriați de prestația jenantă a favoriților, membrii galeriei din „Ștefan cel Mare" nu i-au încurajat și au pus tirul pe conducătorii bucureștenilor. „Cinci acționari sau rușinea de a fi, faceți Dinamo de râs în fiecare zi" era un banner al suporterilor, care la un moment dat au scandat și "Turcule, să-ți dăm la m...e". Imediat, Turcu s-a ridicat de pe scaunul său de la tribuna oficială și le-a făcut semne obscene celor din galerie. Conflictul a continuat și după pauză, dar de această dată vicepreședintele roș-albilor a intrat în colimatorul celor de la tribuna 0. Turcu a reacționat. „Băi, Bronec, dă-l afară pe ăla că de-aia te plătesc, n-auzi că mă înjură?!", i-a spus acesta unui agent de pază. La comandă, mai mulți oameni de ordine s-au îndreptat către fanul respectiv pentru a-l evacua. „Nu e bine ce faceți, domnule Turcu", i s-a adresat un alt spectator. „Eu dau banii, bă, de ce mă înjură?!", a răspuns acționarul. Somați să bată Steaua în „Groapă" Membrii galeriei le-au cerut elevilor lui Țălnar să-și apere corect șansele în derby-ul cu cei din Ghencea, din penultima etapă a Ligii I, altfel vor suporta consecințele. „Arătați-ne respect, cu Steaua jucați corect!", a fost unul dintre bannere, în timp ce scandarea permanentă din timpul meciului a fost: „Nu luați bani de la cioban că vă băgăm în spital"!
Turcu răspunde obscen fanilor din Ștefan cel Mare

„A fost cel mai frumos meci!”

Cristi Borcea a declarat la Telesport că îi pare rău că Dinamo nu a învins Craiova și l-a felicitat pe Mititelu pentru echipa construită de el. "Îl felicit pe domnul Mititelu, că a făcut o echipă tânără și puternică la Craiova și sunt convins că nu va vinde pe nimeni, indiferent de sumă! Cred că a fost cel mai frumos meci al campionatului și îmi pare rău că nu l-am câștigat", a afirmat dinamovistul.
"A fost cel mai frumos meci!"

Tir fără gloanțe

Catalanii au dominat categoric partida însă defensiva englezilor a fost de netrecut și soarta calificării se va decide pe "Teatrul Viselor". „Manchester trebuie să-și dea viața pe teren pentru a ne elimina" declara camerunezul Samuel Eto''o înaintea partidei șoc de pe „Camp Nou". Spusele sale păreau a nu avea acoperire, după numai două minute Cristiano Ronaldo potrivindu-și balonul la punctul cu var după un henț stupid în careu făcut de Milito. Stupoare însă, cel mai bun fotbalist din lume trage ca în curtea școlii și Barcelona scapă cu fața curată. Catalanii impulsionați de cei peste 90 de mii de suporteri din tribune îi „înghesuie" pe britanici în propria jumătate de teren spre disperarea lui Sir Alex Ferguson. Sclipirile lui Messi nu sunt „citite" decât de apărarea improvizată a lui United, cu Brown fundaș central în locul internatului Vidic și cu Hargreaves pe dreapta. Nici măcar degajările greșite ale lui Van der Sar nu au reușit să-i lecuiască de sterilitate pe Eto''o și Iniesta. O primă repriză de nimic la nimic, la finele căreia Barca improvizată a lui Rijkaard l-a pierdut și pe Marquez îngălbenit de Busacca și supendat pentru returul de pe „Teatrul Viselor". Partea secundă a debutat cu golurile turcești marca Eto''o și Carrick, urmate de torplia lui Xavi care a găsit poarta dar și pe Van der Sar la post. Messi iese epuizat, Iniesta și Ronaldo cer cîte o lovitură de pedeapsă, posesia balonului indică un incredibil 65-35 în favoarea gazdelor, iar rezerva Henry îl evidențiază, în două rînduri, pe Van der Sar. S-a terminat 0-0 și totul se va decide pe „Teatrul Viselor" din Manchester.
Tir fără gloanțe

Săndoi: „Puteam câștiga dacă mențineam 0-0”

Tehnicianul Vasluiului, Emil Săndoi, a declarat după înfrângerea suferită în fața celor de la CFR cu scorul de 1 - 0,că deși au pierdut jucătorii au avut o evoluție bună și puteau obține un rezultat pozitiv dacă erau mai concentrați. "Am jucat bine astăzi, suntem în crește față de etapele precedente. După aspectul jocului speram la un egal. Astăzi ne-a lipsit un marcaj mai strâns la gol. Dacă mențineam 0-0 am fi putut chiar câștiga. L-am certat pe Panait pentru modul în care a executat lovitură liberă",a spus Săndoi.
Săndoi: "Puteam câștiga dacă mențineam 0-0"

„Mititelu mi-a zis că i-ar părea rău să câștige cu Steaua”

În direct la Telesport, patronul stelist, Gigi Becali a recunoscut că a avut deja câteva discuții telefonice cu Adrian Mititelul înaintea partidei contra celor de la Universitatea Craiova: "Întrebați-l pe Mititelu ce echipă va folosi, a spus că are demnitate și onoare, mi-a spus că i-ar părea rău să câștige meciul cu noi." a fost declarația șoc a lui Becali.
"Mititelu mi-a zis că i-ar părea rău să câștige cu Steaua"

Mititelu: „Craiova a fost executată la comandă!”

Patronul Craiovei, Adrian Mititelu, a declarat, la Telesport, că echipa sa merita să câștige cu Dinamo. "Din păcate tradiția continuă. Meritam să câștigăm, dar nu ni s-a dat voie să jucăm. Cred că mai aveam puțin și faceam un infarct! Cred că această eliminare a fost premeditată. Asta înseamnă că în fotbalul românesc se întâmplă lucruri grele de tot! Asta a fost o execuție la comandă! A fost o furăciune pe față!", a atacat Mititelu.
Mititelu: "Craiova a fost executată la comandă!"

Un ziarist suedez pentru Dorsin

Chiar dacă nu a rupt gura târgului la CFR, Mikael Dorsin este încă interesant pentru presa din țara sa. Erik Niva, un jurnalist de la cotidianul Aftonbladet, a ajuns marți la Cluj pentru un reportaj cu internaționalul suedez. „Din păcate, am ghinion că Dorsin nu joacă, dar am vorbit cu el în timpul zilei", a mărturisit ziaristul nordic.
Un ziarist suedez pentru Dorsin

Finanțatorii n-au fost la meci

De la partida din Gruia au lipsit oamenii cu banii de la cele două grupări. Arpad Paszkany, principalul finanțator al lui CFR Cluj, nu a ajuns la stadion, fiind plecat în străinătate cu afaceri. La rându-i, și Adrian Porumboiu, patronul galben-verzilor, și-a lăsat liber locul din tribune din cauza unor probleme ivite în ultimul moment.
Finanțatorii n-au fost la meci

Spitalul de nebuni

Soare orbitor, crănțănit de semințe, o galerie dinamovistă contestând tot, de la acționari la jucători. Atmosferă de lâncezeală. Lucruri notabile la Dinamo în primele 30 de minute: o săritură a lui Goian pe lângă minge, câteva fente mai lente ca melcul ale lui Zicu, câteva neînțelegeri Bratu-Dănciulescu, plus capriciile lui Cristea (un dribling, o pasă bună și un șut în plopi). Craiova: atenție, ambiție, un ricoșeu dumnezeiesc până la Dina și e 0-1! Dinamo trage de ea, se trezește un pic, o pune și de câteva atacuri. Dorel Stoica pune și el umărul la resuscitarea lui Dinamo, cu un cot în gura lui Dănciulescu. Pe urmă iar liniște. Și dintr-o dată, Zicu dă o pasă „genială", care îi deschide drumul spre fericire lui Costea. 0-2! Craiova jubilează, dar încă n-a văzut nimic!
Spitalul de nebuni

Ghinion pentru Nuno Claro

Portarul portughez Nuno Claro s-a accidentat destul de grav în minutul 27, în urma unui contact cu un adversar, și a fost înlocuit cu Stăncioiu. Nuno Claro a fost transportat la spital pentru un control medical amănunțit. Cum și canadianul Hirschfeld este accidentat, la Mioveni Andone ar putea apela, ca rezervă, la Petru Țurcaș.
Ghinion pentru Nuno Claro

Fanii clujeni către fotbaliștii vasluieni: „Sclavii Stelei!”

Suporterii lui CFR (foto) nu au uitat că Steaua a câștigat la Vaslui după un meci suspectat de blat chiar de Adrian Porumboiu și i-au taxat pe moldoveni la sosirea acestora la stadion. Jucătorii lui Emil Săndoi nu sunt printre favoriții suporterilor clujeni. În momentul în care vasluienii au coborât din autocar la arena din Gruia, un grup de fani vișinii i-au certat pe Frunză et Co pentru că ar fi înlesnit victoria Stelei la Vaslui în urmă cu câteva etape. „Frunză, sunteți sclavii Stelei, e clar!", le-au strigat clujenii fotbaliștilor moldoveni.
Fanii clujeni către fotbaliștii vasluieni: "Sclavii Stelei!"

„Nu suntem favoriți la titlu”

Antrenorul CFR-ului, Ioan Andone, a declarat după victoria în fața celor de la Vaslui, cu scorul de 1- 0,că este mulțumit de prestația juctorilor săi ținând să precizeze că nu sunt încă campioni deoarece mai sunt etape de jucat pe parcursul cărora se va decide câștigătoare trofeului. "Neașteptat de greu, am avut mai multe ocazii. Vasluiul a jucat pentru ea, nu pentru Steaua, dacă ar fi câștigat meciul cu Steaua, ar fi fost o candidată clară la un meci de cupa UEFA. Nu suntem favoriți de titlu, mă bucur că am câștigat 4 meciuri consecutive fără să primim gol", a spus Andone.
"Nu suntem favoriți la titlu"

Coman: „Îi dedicăm victoria lui Copos”

Dani Coman, a ținut să dedice victoria obținută cu greu în fața celor de la Unirea Urziceni, fostului acționar majoritar, George Copos, drept cadou de ziua lui. „Îi dedicăm victoria domnului Copos. Sper ca în continuare să avem numai victorii. Am început mai demult să câștigăm, dar nu am fost lăsați să continuăm. Am prieteni și la Steaua și la CFR, vreau să rămân neutru. Nu mă sperie cele patru goluri date de Dinamo, am încredere în colegii mei că vom câștiga în Giulești. Cred că suntem cei mai buni, noi nu ne pricepem la butoane. Noi jucăm fotbal și atât." a încheiat goalkeeperul Rapidului.
Coman: „Îi dedicăm victoria lui Copos"

Zicu amenință suporterii cu plecarea la Steaua

Suporterii alb-roșii nu-l mai vor pe Ianis Zicu la Dinamo și l-au îndemnat să se transfere la rivala din Ghencea. Jucătorul i-a aprobat. Mijlocașul „câinilor" a devenit ținta numărul 1 a fanilor, aceștia fiind dezamăgiți de evoluția sa ștearsă din ultimul timp. Contrele dintre mijlocaș și susținătorii din „Ștefan cel Mare" nu mai reprezintă un episod răzleț. În ultimele etape, machidonul, alături de Cristea, a intrat în colimator pentru prestația mediocră. Dar meciul de ieri, cu Universitatea Craiova, a fost apogeul relației tensionate. La pauză, în timp ce se îndrepta către vestiare, aceștia l-au înjurat, iar Zicu, prefăcându-se că se șterge de transpirația de pe frunte, le-a arătat degetul mijlociu. Fanii l-au așteptat la vestiare
Zicu amenință suporterii cu plecarea la Steaua

Porumboiu: „Diferența dintre echipe nu a fost prea mare”

Finanțatorul clubului FC Vaslui, Adrian Porumboiu, a declarat, după înfrângerea de la Cluj, că diferența dintre cele două echipe nu a fost atât de evidentă ca cea din clasament. "După părerea mea noi am vrut să jucăm bine. Săndoi a așezat bine echipa și cred că diferența de locuri și de poziții nu a fost evidentă astăzi. Sunt nemulțumit de rezultat", a spus Porumboiu.
Porumboiu: "Diferența dintre echipe nu a fost prea mare"

RuIZ DE TITLU

Omul decisiv al ardelenilor a fost din nou atacantul argentinian Diego Ruiz Cuminte pe teren propriu cu Steaua, echipa lui Porumboiu a săpat tranșee în Gruia, ridicând tensiunea meciului la cote apropiate de cele din Kosovo, acolo unde sârbii și albanezii se iubesc ca șoarecele cu pisica. În primele 45 de minute, clujenii au arătat pentru a „n"-a oară că nu știu să joace sub presiune. Remiza de marți, din Ghencea, a părut că le-a făcut și rău, nu numai bine, astfel încât oamenii lui Andone n-au găsit ac de cojocul unei defensive supraaglomerate, în componența căreia fostul fundaș Săndoi a pus cinci apărători, dar și doi închizători.
RuIZ DE TITLU

Becali:”Luăm campionatul!”

Patronul stelist, Gigi Becali, a declarat, într-o intervenție telefonică la Telesport, că Steaua va lua campionatul indiferent de rezultatele CFR-ului și s-a luat de Mititelu că spune numai prostii la adresa sa. "N-am ce să comentez. Luăm campionatul! Dar nu pot să zic că CFR-ul nu e echipă bună, că nu a câștigat pe merit. Dar mie mi s-a părut un penalty clar la Vaslui în prima repriza. Și tu Mititelule nu mai vorbi prostii! Cum adică a fost o eliminare la comandă? Eu te-am tot lăudat, dar lasă că o să vezi tu că o să te bat cu Steaua
Becali:"Luăm campionatul!"

Manea: „Nu se știe dacă Rada va mai rămâne”

Directorul tehnic al Rapidului, Niculae Manea, a declarat că nu se știe dacă antrenorul Marian Rada va mai rămâne pe banca tehnică a "alb-Vișiniilor", deoarece acest lucru nu este decis de el. "Nu se știe dacă Rada va mai râmâne, nu depinde nici de mine , nici de el. Conducerea este cea care va decide și asta se va întampla la vară", a spus Manea.
Manea: "Nu se știe dacă Rada va mai rămâne"

Dan Petrescu: „Rapidiștii au stat mai mult pe jos”

Deși echipa sa a fost înfrântă de Rapid, Dan Petrescu a ținut să-i acuze pe giuleșteni că nu s-au comportat ca niște adevărați profesioniști: „E a doua înfrângere acasă în tot sezonul. Și un 0-0 era un rezultat bun pentru noi și am fi rămas cu șanse pentru locul trei. Cei de la Rapid au stat pe jos, au tras de timp și pe o greșeală a apărării mele au înscris. Echipa mea merita mai mult." a încheiat „Bursucul"
Dan Petrescu: „Rapidiștii au stat mai mult pe jos"

Rada: „Ne-am luat revanșa pentru Cupă”

La finalul partidei dintre Rapid și Unirea Urziceni, antrenorul rapidiștilor, Marian Rada a declarat că voia să se răzbune pe ialomițeni pentru eliminarea din Cupă: „Am așteptat acest meci ca să ne luăm revanșa pentru Cupa României, când am pierdut. Azi am dominat meciul cap-coadă și am câștigat meritat. Despotovic a cedat fizic, dar și-a dorit foarte mult să demonstreze că merită un post de titular, a făcut risipă de efort" l-a lăudat Rada pe marcatorul unicului gol.
Rada: „Ne-am luat revanșa pentru Cupă"

Poli Iași, aproape salvată

În condițiile unui teren desfundat, principala preocupare a jucătorilor a fost menținerea echilibrului și mai puțin controlul balonului. Astfel, cele două echipe au scos construcția din planul tactic și au apelat la șuturi de la distanță, aceste execuții oferind și singurele faze notabile ale primei părți. Radu Ciobanu (3), Bersnjak (14) și Milea (21) au încercat fără sorți de izbândă poarta lui Stanca, de cealaltă parte Dacia replicând prin voleul lui Olteanu din minutul 37, trecut pe lângă poartă. Repriza s-a încheiat cu eliminarea lui Balauru pentru două cartonașe galbene, ultimul primit pentru proteste inutile.
Poli Iași, aproape salvată

Pentru „Pinalti”

Chiar dacă în prima jumătate a meciului briza rece a ligii secunde începuse să adie pe stadionul nemțean, elevii lui Viorel Hizo au reușit să dreagă busuiocul și să mai producă o victorie atât de necesară. „U" Cluj a intrat pe teren ca o echipă resemnată cu ideea „matineului", dar nemțenii, care încă mai sperau, nu au părut a avea poftă. De altfel, în prima repriză a partidei, fazele de poartă au fost rare ca floarea de colț, cei 500 de spectatori manifestându-se la fel de apatic.
Pentru „Pinalti"

Șchiopu a salvat o echipă șchioapă!

Farul a învins Bistrița printr-un gol din penalty și este aproape sigură că va juca și anul următor în primul eșalon. Meciul a fost unul plictisitor, lipsit de ritm și parcă de miză. Ocaziile au apărut foarte rar, doar la începutul și la sfârșitul celor două reprize. În minutul 42, o pătrundere a lui Maxim pe partea stângă s-a încheiat cu o centrare deviată de Gosic până la Băcilă, care a reușit performanța de a nu prinde cadrul porții din trei metri.
Șchiopu a salvat o echipă șchioapă!

Copos: „A fost un meci între campioanele morale”

Acționarul FC Rapid, George Copos, a declarat la finalul meciului Unirea Urziceni - Rapid, scor 0-1, că acesta a fost un meci intre "campioanele morale ale campionatului. "A fost un meci între campioanele morale ale acestui campionat. Unirea merită să aibă o echipă în cupele Europene. Ei trebuie să fie mândri că au o asemenea echipă. Azi s-a demosntrat că România are arbitrii corecți", a spus oficialul rapidist
Copos: "A fost un meci între campioanele morale"

Oțelul s-a răzbunat pe „Steluța”

Jucătorii celor două echipe au intrat în meci apatici și fără chef de fotbal. După o luptă surdă la mijlocul terenului, elevii lui Grigoraș și-au amintit în minutul 29 că formează una din echipele frumoase ale Ligii I și au desenat o fază de fotbal spectacol, finalizată cu gol, printr-un voleu din careu, marca Jula. Deac și Stan puteau da lovitura de grație, însă șansa a fost de partea buzoienilor (30). Până la pauză, gazdele au amenințat o singură dată poarta lui Kolev prin Claudiu Ionescu (39), dar nici el nu a putut redresa o corabie intrată în vâltoarea retrogradării. Gloria a revenit de la cabine dispusă la riscuri, însă Jula a marcat cu o lovitură de cap pentru 0-2 și meciul era aproape decis.
Oțelul s-a răzbunat pe „Steluța"

Bucur a fost sfântul Gigel

Dacă mai era nevoie de vreo confirmare, atacantul lui Poli a dovedit cu Steaua că este cel mai periculos om care îmbracă tricoul violet. După execuția de la golul egalării, Bucur a trecut agonizant de aproape de cel al victoriei cu puțin înainte de final. După o lungă absență de pe teren, performanța atacantului este una notabilă. "Ne-am demonstrat valoarea reușind să nu pierdem niciun meci dintre cele 12 cu echipele puternice. Noi jucăm numai pe teren și cred că nimeni nu poate să pună sub semnul întrebării punctele câștigate de noi", a declarat ieri cel care a "sărbătorit" Sfântul Gheorghe pe terenul de antrenament, la ora 8:30.
Bucur a fost sfântul Gigel