CELE MAI NOI ARTICOLE

Mititelu: „Sandu nu poate fi dat jos pentru că așa vrea Becali”

Patronul Universitații Craiova, Adrian Mititelu, a declarat pentru Sport Total FM că îl va susține pe Mircea Sandu în conflictul său cu patronul Stelei, Gigi Becali. "Universitatea Craiova consideră că Mircea Sandu este omul potrivit la locul potrivit, deși a mai greșit în trecut. Mircea Sandu a reușit acum să ajungă la apogeu și are o imagine foarte bună în afara României. Nu poate fi dat jos pentru că un grup de oameni dorește acest lucru. Doar nu e Becali un Anghel "Șaptecai" să ne conducă la o rascoală", a declarat Adrian Mititelu.
Mititelu: "Sandu nu poate fi dat jos pentru că așa vrea Becali"

Frean se întoarce în Argentina

Mijlocașul argentinian Santiago Frean, aflat în probe la Unirea Urziceni pe perioada cantonamentului acestora din Austria, nu va fi reținut în echipă de către conducerea ialomițenilor. Mihai Stoica a declarat pentru "Prosport" că Frean a plecat către America de Sud la ora 17:00, după ce abia sosise pe Otopeni cu restul echipei, la ora 16:00.
Frean se întoarce în Argentina

Vasluiul a pierdut cu 2-0 în fața lui Beitar

În cel de al doilea meci din Germania, FC Vaslui a pierdut în această seară cu 2-0 în fața grupării israeliene, Beitar Ierusalim. Viorel Hizo a folosit al acest meci următoarea echipă: Kuciak - Buhuș, Andronic, Cânu, Markovic - Buhăescu, Genchev, Panait, Neagu - Bukvic, Temwanjera.
Vasluiul a pierdut cu 2-0 în fața lui Beitar

Andone: „Dinamo este foarte periculoasă”

Antrenorul lui CFR Cluj, Ioan Andone, speră că în lupta pentru titlu vor fi angrenate mai multe echipe, dar se teme cel mai mult de echipa unde a făcut carieră, Dinamo București. "Ideal ar fi ca șase, șapte echipe să se bată pentru titlu. Dintr-o astfel de competiție fotbalul românesc ar avea numai de câștigat. Echipele mici pot produce surprize. Mare atenție la Dinamo. Ei nu au avut niciodată doi ani slabi la rând. După un sezon nereușit se organizează foarte bine și devin extrem de periculoși."
Andone: "Dinamo este foarte periculoasă"

Cernat despre Becali: „Creier de maimuță în corp de miliardar”

Președintele Comisiei de Disciplină a FRF, Marin Daniel Cernat, a răspuns dur acuzelor lansate de finanțatorul Stelei, Gigi Becali, într-o declarație acordată agenției MEDIAFAX. "În doi ani, Mircea Sandu nu mi-a spus niciodată să fac ceva împotriva regulamentului sportiv și nu a influențat în niciun fel deciziile Comisiei de Disciplină. Ar fi bine ca domnul Becali să înțeleagă că membrii comisiei nu au nimic cu el sau cu clubul Steaua. El a încălcat regulamentul și știe asta, și ar fi bine să nu dea dovadă în continuare de creier de maimuță în corp de miliardar. Nu e nevoie să ceară schimbarea comisiilor, pentru că demisia mea de onoare stă la dispoziția conducătorilor FRF în orice moment", a spus Cernat.
Cernat despre Becali: "Creier de maimuță în corp de miliardar"

Craiova a pierdut cu Metalurg Donețk

În cel de-al treilea amical din perioada de pregătire, disputat în Olanda, la Hoenderloo, Universitatea Craiova a pierdut în urmă cu câteva minute, scor 0-2, în fața ucrainenilor de la Metalurg Donețk.Golurile ucrainenilor au fost marcate de Makridis (47) și Melknyan (90). Nicolo Napoli a început partida într-un sistem nou, 4-4-2: Bornescu - Dănănae, V. Găman, Mitchell, Rose - Prepeliță, D. Stoica, Dilevski, Gângioveanu - Dina, M. Costea. După pauză, la Craiova au mai intrat: Silviu Lung jr., Bușu, Firțulescu, Stoianof, Crăciun, R. Barbu, Bărboianu și Gogoșoiu. La Craiova nu au evoluat Florin Costea și Michael Baird, accidentați, și Wobay, care a sosit abia ieri în cantonamentul Științei.
Craiova a pierdut cu Metalurg Donețk

Valverde, în tricou galben

Lider al echipei Caisse d''Epargne, Alejandro Valverde a câștigat astăzi prima etapa a Turului Franței, desfășurată între Brest și Plumelec (197,5 km). Cu circa 300 de metri înaintea liniei de sosire ibericul s-a desprins din pluton, detașându-se de luxemburghezul Kim Kirchen (High Road Columbia) și de germanul Stefan Schumacher (Gerolsteiner). În urma lui a terminat belgianul Philippe Gilbert (Française des Jeux). Pentru Valverde acesta este al doilea succes de etapă în Le Tour, după cel obținut la Courcheval, în 2005. Totodată el a îmbrăcat pentru prima dată tricoul galben.
Valverde, în tricou galben

Porumboiu: „Condescu ciugulește de pe urma fotbalului”

Adrian Porumboiu spune că președintele clubului Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu, nu ar trebui să se revolte acum împotriva lui Mircea Sandu, ci atunci când a revenit în Liga 1 după ce a retrogradat. "Nu fac parte din corul celor care vor să-l dea jos pe Mircea Sandu. De altfel, orice om rațional din fotbal nu ar sări la gâtul președintelui FRF. Există un personaj în fotbalul de la noi care ciugulește de pe urma fotbalului și face orice să îndrepte turma spre un curent anume. Acest individ este un caz unic în lume pentru că, în aceeași secundă, poate fi împărat și proletar. Este șef de echipă, dar și de sindicat. El trebuia să vorbească despre Mircea Sandu atunci când echipa lui a revenit în Liga I după ce retrogradase", a spus
Porumboiu: "Condescu ciugulește de pe urma fotbalului"

Dragomir: „N-am să mă dezic niciodată de Mircea Sandu”

Președintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat la sport.ro că între el și Mircea Sadu există o legătură strânsă dar că ancheta pe care o conduce nu va fi influențată de această prietenie. Dragomir crede că "războiul" dintre Gigi Becali și Președintele FRF este "alimentat" de anumiți angajați ai latifundarului din Pipera, care îl "intoxică" pe acesta. "Nu cred că Mircea Sandu a influențat comisiile, dar "cățeii" din jurul domnului Becali îl influențează negativ pe acesta. Mă refer la unii dintre angajații săi. De ani de zile eu sunt în echipă cu Mircea Sandu și nu am să mă dezic de el niciodată. Chiar dacă există controverse sau divergențe de opinii, o să fiu mereu în echipă cu el. Cu Sandu, nu cu alți salariați din Federație. Rețineți ce vă spun. Mircea Sandu se putea implica total în toate comisiile și nu i s-ar fi întâmplat nimic. El are imunitate și nu poate fi tras la răspundere decât de Adunarea Generală. Prietenia dintre noi doi nu are nicio legătură cu ancheta sportivă. Nu vom face anchete polițienești, noi vom întreba oamenii și, dacă vom constata neregularități, vom "șterge" greșelile, nu vom tăia capul oamenilor.", a spus Dragomir, într-o intervenție telefonică la sport.ro.
Dragomir: "N-am să mă dezic niciodată de Mircea Sandu"

Rapid – FC Sion 1-1

Rapid a terminat la egalitate, scor 1-1, partida amicală cu FC Sion, în primul joc de verificare din cadrul turneului de pregătire de la Anzére (Elvetia). Giuleștenii au deschis scorul la două minute de la reluarea reprizei secunde, prin lovitură de cap a lui Ricardo, în urma unei centrări a lui Spadacio, dar FC Sion a egalat în minutul 71, prin Adesinha. Partida s-a disputat la Saviese, la 20 de kilometri distanță de Anzere.
Rapid - FC Sion 1-1

VIDEO / Beckham a marcat, L.A Galaxy a pierdut

David Beckham a marcat cel de-al 5-lea său gol pentru Los Angeles Galaxy, în acest sezon, dar echipa sa a pierdut cu 2-1, aseară, disputa, de pe teren propriu, cu cei de la New England Revolution. Adam Cristman a reușit o dublă pentru oaspeți, în minutele 33 și 37, iar Beckham a redus din diferență printr-un șut deviat din interiorul careului, prea puțin însă pentru echipa sa, care a marcat astfel a șasea înfrângere în acest sezon.
VIDEO / Beckham a marcat, L.A Galaxy a pierdut

Porumboiu: „Sunt mulți papițoi la Comisii”

Finanțatorul vasluienilor,Adrian Porumboiu, sare în apărarea lui Mircea Sandu fiind convins că șeful FRF nu influențează în niciun mod Comisiile, despre care spune că nu au voie să judece cum vor ele. "Nu este normal ca patronii de club să fie judecați la fel ca președinții executivi. Nu este posibil așa ceva. Eu sunt ultimul care o să le iau apărarea unui Becali, Iancu sau Mititelu, dar nici nu pot fi de acord ca ei, patroni de fotbal, să fie interziși la echipă pe o perioadă mai mare sau mai mică de timp. Nici eu nu mai am voie să merg la vestiare la echipa mea timp de patru luni, pentru că am spus câteva cuvinte adevărate despre un impresar. Sunt de acord să ne amendeze, dar nu ne pot interzice să mai merge pe stadioane. Nici noi, patronii nu avem voie să spunem orice, dar nici ei, cei de la Comisii, să înțeleagă clar că nu a voie să ne judece cum vor ei. Milan, Juventus, au fost depunctate sau retrogrdate, dar nu am auzit ca Berlusconi sau Agnelli să primit vreo suspendare. Ar fi fost penibil. Sunt mulți papițoi la acele Comisii, dar în același timp sunt convins că Mircea Sandu nu are nicio implicație. Problema este să nu ne mai confunde. Noi băgăm bani în fotbal. Ținem echipa și mai dăm bani grei și la statul român. Trebuie ca fotbalul românesc să trăiască într-un climat reciproc sănătos".
Porumboiu: "Sunt mulți papițoi la Comisii"

Venus Williams a câștigat Wimbledonul

Venus Williams a câștigat cel de-al treilea turneu de mare șlem al sezonului, Wimbledon, după ce a învins-o pe sora sa, Serena, în două seturi (7-5, 6-4). A fost cea de-a treia finală jucată "în familie" de surorile Willams la Wimbledon, în precedentele două impunându-se mezina, Serena. Cu această victorie, Venus Williams a ajuns la cinci victorii pe iarba londoneză.
Venus Williams a câștigat Wimbledonul

„Becali are prea multe de pierdut ca să intre în război cu Sandu”

Contactat telefonic de Prosport, Marian Iancu a declarat că nu a fost surprins de faptul că Gigi Becali a făcut un pas înapoi în conflictul pe care finanțatorul Stelei îl are cu Mircea Sandu. "Eram sigur că este un demers de suprafață și nu unul de adâncime, caz în care îl susțineam. Frica și interesul față de Mircea Sandu l-au determinat pe Becali să facă pas înapoi. Au prea multe de pierdut pentru a duce un asemenea demers până la capăt, chiar și Gigi Becali. Eu procedez altfel, nu construiesc nimic pe șantaj", a declarat patronul lui FC Timișoara, susținând în continuare că fotbalul românesc trebuie reformat.
"Becali are prea multe de pierdut ca să intre în război cu Sandu"

Noua Zeelandă – Africa de Sud 19-8

În această dimineață, pe o vreme friguroasă, la Wellington a debutat o nouă ediție a Tri Nations. Cu o echipă schimbată față de cea aliniată în sferturile de finală ale Cupei Mondiale, Noua Zeelandă a câștigat cu 19-8 meciul cu eterna rivală, Africa de Sud.
Noua Zeelandă - Africa de Sud 19-8

MM Stoica: „Ne trebuie urgent trei jucători”

Lotul Unirii Urziceni s-a întors astăzi din primul stagiu de pregătire al verii desfășurat în stațiunea austriacă Adnet. Președintele ialomițenilor, Mihai Stoica, a declarat la sosirea pe aeroport că nu este mulțumit de nivelul la care se află acum echipa, slăbită și din cauza celor trei accidentați grav. „Nu sunt mulțumit de cum am ieșit din acest cantonament. Din păcate am avut un ghinion extraordinar și am mai pierdut un jucător, pe Laslo Balint, care va fi indisponibil pentru turul de campionat. Dacă îi mai adăugăm și pe Burns și Daniel Stan observăm că stăm foarte prost. Ne trebuie urgent un fundaș, un mijlocaș și un atacant", a afirmat Stoica.
MM Stoica: "Ne trebuie urgent trei jucători"

„Dacă Sandu a intervenit la comisii, va fi sancționat”

Președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Mitica Dragomir, a declarat Realitatea TV că, în cazul în care Mircea Sandu va fi găsit vinovat de implicare în "Cazul Valiza" va fi sancționat indiferent de consecințe. "Vom vedea dacă s-a implicat Mircea Sandu, dacă s-a implicat alt membru al federației. Dacă se va dovedi că Mircea Sandu este vinovat, oricît este el de președinte, noi, Comitetul Federal, îi dam o sancțiune, iar dacă nu este vinovat, îi dăm o sancțiune lui Gigi Becali", a spus Dragomir la RTV.
"Dacă Sandu a intervenit la comisii, va fi sancționat"

Heikki Kovalainen, pole-position la Silverstone

Heikki Kovalainen, pilotul finlandez de la McLaren Mercedes, a obținut astăzi primul său pole-position din carieră, după ce l-a învins în calificările pentru G.P.-ul de la Silverstone pe australianul Mark Webber, de la Red Bull, care va ocupa poziția a doua pe grila de start. Campionul mondial Kimi Raikkonen va pleca de pe locul 3, în timp ce britanicul Lewis Hamilton a terminat pe locul 4. Massa, al doilea pilot de la Ferarri, va pleca doar de pe poziția a 9-a a grilei de start.
Heikki Kovalainen, pole-position la Silverstone

FC Argeș l-a ofertat pe Zdrâncă

Antrenorul principal al echipei FC Argeș, Ionuț Badea , s-a arătat interesat să-l achiziționeze pe portarul Daniel Zdrână, aflat în litigiu cu echipa Astra Ploiești. Cu toate că ploieștenii și-au dat în cele din urmă acceptul ca jucătorul să poată evolua un an la Jiul Petroșani, craioveanul a plecat din cantonamentul echipei vineri seara pentru că nu s-a înțeles la bani cu patronul Alin Simota. „Mă bucuram să rămân la Petroșani, dar nu am căzut de acord în ceea ce privește contractul de joc așa că am decis să plec. Am mai multe oferte printre care una de la FC Argeș și una din liga a treia de la Aero Star Bacău, acolo unde este dl. Sdrobiș. Deocamdată nu știu ce fac",a spus Zdrâncă.
FC Argeș l-a ofertat pe Zdrâncă

Florin Marin, manager la Ceahlăul

Gheorghe Ștefan s-a hotărât cine va prealua frâiele Ceahlăului pentru rmătoarele 5 sezoane. Florin Marin va fi numit în funcția de manager general al nemțenilor la mijlocul săptămânii viitoare. Acesta va fi ajutat de Mihai Ionescu, antrenor principal și Costel Ilie, antrenor secund. Radu Lefter se va ocupa în continuare de pregătirea portarilor.
Florin Marin, manager la Ceahlăul

PSG îl vrea pe Daniel Niculae

Deși s-a vehiculat că Nico ar ajunge la Rapid, atacantul ar putea să își continue cariera în Franța. Daniel Niculae, atacantul formației Auxerre, este pe lista jucătorilor doriți de Paris Saint-Germain. Niculae, în vârstă de 25 de ani a evoluat în 35 de meciuri în campionat pentru Auxerre, pentru care a marcat 11 goluri. De asemenea, atacantul a jucat titular la EURO 2008 în partidele României împotriva Franței și a Italiei.
PSG îl vrea pe Daniel Niculae

„Jucătorii naturalizați pot fi o soluție pentru națională”

Președintele campioanei crede că naturalizarea jucătorilor străini poate deveni o soluție și pentru naționala României, așa cum a fost pentru Turcia sau Spania. "Eu cred că în continuare o soluție pentru natională poate să fie naturalizarea de jucători străini. Acest lucru nu trebuie să fie considerat o rusine, trebuie să scăpăm de aceste idei preconcepute. Aducerea de stranieri în campionatul românesc creează un campionat competitiv și, în felul acesta, crește valoarea campionatului și automat jucătorii care sunt selectionați la națională vor fi mai valoroși. Este la fel ca transferurile românilor în campionatele externe. Dacă ei consideră că nu e bine să aducem străini în țară, de ce nu vin ei să joace în România?", a spus Iuliu Mureșan pentru Sport Total FM.
"Jucătorii naturalizați pot fi o soluție pentru națională"

Mureșan: „Semedo nu pleacă!”

Președintele CFR Cluj, Iuliu Mureșan, a infirmat zvonurile care îl dădeau pe Semedo ca și plecat de la campioni. Oficialul din Gruia spune că îl vede pe portughez în primul "11" al echipei antrenate de Ioan Andone.
Mureșan: "Semedo nu pleacă!"

Chelsea „descoperită”

Cei de la Chelsea au oferit publicului poze din intimitatea cantonamentului, din timpul sezonului trecut. Jucătorii lui Mourinho, iar apoi ai lui Grant, sunt înfățișați în diverse ipostaze, de la antrenamente sau relaxându-se. De remarcat sunt atât deschiderea către public a clubului londonez,
Chelsea "descoperită"

„Îl susțin pe Sandu, trebuie să intrăm în lumea civilizată”

Presedintele CFR Cluj, Iuliu Muresan, a declarat pentru Sport Total FM că îl va sprijini pe Mircea Sandu în războiul acestuia cu Gigi Becali. Oficialul CFR-ului spune că drumul pe care a pornit președintele FRF este cel corect pentru ca fotbalul românesc să intre în normalitate. "Nu am de gând să încep o ofensivă împotriva lui Mircea Sandu, dimpotrivă eu cred că trebuie să îl sprijinim în ceea ce încearcă să facă pentru a intra în normalitate. Trebuie să intrăm în lumea civilizată.", a spus Mureșan pentru Sport Total FM.
"Îl susțin pe Sandu, trebuie să intrăm în lumea civilizată"

Portsmouth l-a transferat pe Crouch

Portsmouth l-a transferat pe Peter Crouch, anunță presa engleză. Aseară, Liverpool a acceptat o nouă ofertă a celor de la Portsmouth, 10 milioane de lire sterline (12,5 milioane de euro), informează "Daily Mail", care scrie că o confirmare a transferului va fi făcută luni dimineață, la deschiderea birourilor Federației Engleze. Anterior, Liverpool refuzase oferte de 9 milioane de lire sterline venite atât din partea lui Portsmouth cât și de la Tottenham. Înaltul atacant al cormoranilor și-a dorit foarte mult mutarea pe "Fratton Park", acolo unde îl va avea antrenor pe Harry Redknapp.
Portsmouth l-a transferat pe Crouch

Kewell a fost prezentat la Galata

Internaționalul australian Harry Kewell, în vârstă de 29 de ani, a fost prezentat oficial la Galatasaray, grupare cu care a semnat un contract pe două sezoane și va purta tricoul cu numărul 19, informează site-ul oficial al clubului turc.
Kewell a fost prezentat la Galata

VIDEO / Sportul a învins România U17

"Studenții" bucureșteni au disputat sâmbătă în Regie, de la ora 10, cel de-al treilea amical al verii, în compania lotului național U17. Partida a fost câștigată de gazde cu 3-0 (1-0). Scorul a fost deschis de Varga, în prima repriză, din lovitură de pedeapsă, iar după pauză au mai punctat Lungu, cu un șut plasat de la 20 de metri, și Ciubotariu cu o lovitură de cap de la marginea careului mic.
VIDEO / Sportul a învins România U17

Janko: „Nu e puțin lucru să umilești Steaua”

Atacantul Marc Janko de la Red Bull Salzburg, autor a două goluri în meciul amical cu Steaua, scor 3-0, a declarat că victoria la scor în fața "roș-albaștrilor" este o performanță. "E bine că nu am primit gol. Noi am marcat trei, ceea ce nu este puțin lucru în fața unei echipe puternice cum este Steaua", a spus Janko, informează site-ul oficial al vicecampioanei Austriei.
Janko: "Nu e puțin lucru să umilești Steaua"

FC Porto insistă pentru transferul lui Săpunaru

Directorul general al FC Rapid, Constantin Zotta, a declarat, sâmbătă, agentiei MEDIAFAX, că FC Porto insistă pentru transferul fundașului Cristian Săpunaru, conducerea grupării portugheze pregătind o oferta pentru achiziționarea lui. "Cu Porto sunt discuții, nu le putem numi negocieri. Așteptăm o ofertă de la ei, pentru că am înțeles că o pregătesc, iar noi ne vom gândi și vom da un răspuns", a explicat directorul general al grupării giuleștene.
FC Porto insistă pentru transferul lui Săpunaru

Amical cu ghinion pentru FC Drobeta

Ultima partidă de verificare susținută înaintea plecării în cantonamentul de la Donji Milanovac l-ar putea scoate pe mijlocașul Cătălin Crișan din lotul care urmează să plece luni în Serbia. În minutul 70 al amicalului cu Minerul Mehedinți (C5), timișoreanul de 20 de ani și-a fracturat mâna și a fost transportat de urgență la Spitalul Județean din Dr. Tr. Severin, pentru primele investigații.
Amical cu ghinion pentru FC Drobeta

Metal Galați, debut în Polonia

Confederația Europeană de Volei (CEV) a stabilit programul meciurilor din prima fază a Ligii Campionilor. Metal Galați va susține primul meci în Polonia, în intervalul 4-6 noiembrie (datele vor fi fixate curând).
Metal Galați, debut în Polonia

Pardo nu mai vine la Rapid!

Directorul general al Rapidului, Constantin Zotta, a declarat că portarul spaniol Urko Pardo are timp până luni să analizeze oferta giuleștenilor. "Pardo a venit aici să vadă condițiile, am discutat cu el și cu impresarul lui și acum așteptăm un răspuns. Acum a plecat din București,
Pardo nu mai vine la Rapid!

„Lui Sandu i s-a urcat puterea la cap, dar poate își revine”

Finanțatorul Stelei, Gigi Becali, a declarat că va face "pace" cu Mircea Sandu în cazul în care președintele FRF va înceta cu "răutățile". "Nu vreau să continui războiul cu Mircea Sandu, a fost rezervat în declarații, probabil și-a dat seama ce a făcut. A abuzat și a influențat comisiile. Nu cred, știu. Mi-a plăcut că a dat acea declarație că oamenii bagă bani în fotbal și nu merită tratați așa. Nu țin război cu Mircea Sandu, nu e scopul meu, ci vreau să fie un fotbal în care să nu fiu frustrat de cineva. E posibil să mă împac cu Sandu dacă revine
"Lui Sandu i s-a urcat puterea la cap, dar poate își revine"

Becali: „Nu mă voi lăsa îngenuncheat!”

Președintele FRF, Mircea Sandu, a declarat, în cadrul conferinței de presă susținută astăzi, că dacă până pe 21 iulie nu se va afla dacă a avut sau nu influență la comisii, așa cum susține patronul Stelei, Gigi Becali, finanțatorul din Ghencea ar putea răspunde în fața Comitetului Executiv pentru afirmațiile făcute.
Becali: "Nu mă voi lăsa îngenuncheat!"

Iancu: „Dacă Gigi vrea să-l schimbe pe Sandu, îl voi sprijini”

Președintele timișorean, Marian Iancu, a declarat că demersul lui Gigi Becali, în încercarea de a-l schimba pe Mircea Sandu de la șefia FRF, va fi sprijinit și de gruparea de pe Bega. Totuși, Iancu a afirmat că nu este sigur că Becali va merge până la capăt și a anunțat că așteaptă derularea evenimentelor.
Iancu: "Dacă Gigi vrea să-l schimbe pe Sandu, îl voi sprijini"

Abel Gomez Moreno, dorit de Steaua

Publicația spaniolă La Verdad scrie azi că Steaua s-a arătat interesată de serviciile jucătorului de la Real Murcia, Abel Gomez Moreno. Se pare că Adrian Ilie a luat legătura cu clubul spaniol și cu jucătorul, care ar putea veni în Ghencea la schimb cu Ionuț Rada, dorit de spanioli. Abel mai are un an de contract, însă nu intră în planurile de viitor ale antrenorului Javier Clemente. Cel care l-a recomandat pe Gomez Stelei, a fost agentul jucătorului, Pepe Murcia.
Abel Gomez Moreno, dorit de Steaua

Aragones a devenit oficial noul antrenor al lui Fenerbahce

Tehnicianul Luis Aragones, câștigător al Campionatul European cu naționala Spaniei, a semnat un contract pe doi ani cu gruparea turcă Fenerbahce. "Luis Aragones a devenit de-al nostru pentru doi ani, dar sper că după această perioadă vom semna prelungirea contractului. Îl felicit
Aragones a devenit oficial noul antrenor al lui Fenerbahce

Sandu: „N-am nicio emoție că aș putea fi schimbat”

Președintele FRF, Mircea Sandu, a declarat că nu are nicio emoție privind amenințările patronului stelist, Gigi Becali, care a anunțat că va încerca debarcarea actualului președinte FRF din funcție. "Nu mă tem de Becali, nu am nicio emoție că aș putea fi schimbat. Chiar dacă aș fi schimbat, nu am emoții pentru că există un Dumnezeu
Sandu: "N-am nicio emoție că aș putea fi schimbat"

Sandu: „Decizia CAF nu poate fi schimbată”

Astăzi a avut loc o ședință a Comitetului Executiv al FRF având ca subiect principal situația comisiilor federale în sezonul ce va urma. Această ședință a fost provocată și de deciziile contradictorii luate în deja celebrul "caz Valiza". Într-o conferință de presă găzduită de Mircea Sandu, imediat după încheierea ședinței, președintele FRF
Sandu: "Decizia CAF nu poate fi schimbată"