CELE MAI NOI ARTICOLE

Mureșan: „Andone ar fi fost demis și dacă învingea Iașiul”

Președintele clujean, Iuliu Mureșan, a clarificat motivele pentru care s-a luat decizia de a se renunța la Ioan Andone: "Era singura soluție prin care puteam produce la echipă o schimbare. Nu a fost un șoc. Nu am ce să-i reproșez lui Andone, este un om extraordinar, prieten cu noi, dar jocul echipei ne-a nemulțumit și nu am văzut perspectiva. Nu îl contestăm pe Ando, este un mare antrenor,dar nu puteam sa continuam in aceasta stare și am luat această decizie. Nu a fost decisiv meciul cu Iasiul, aveam deja aceste discuții, dar echipa juca prea slab." a conchis oficialul campioanei
Mureșan: "Andone ar fi fost demis și dacă învingea Iașiul"

„În scurt timp, veți vedea la ce echipă va ajunge Tamaș!”

Președintele executiv al lui Dinamo, Cristian Borcea, i-a luat apărarea lui Gabriel Tamaș, considerând că este un jucător de mare valoare și un mare transfer pentru Dinamo: "Tamaș a jucat titular meci de meci la Auxerre, a fost titular în calificări și în toate meciurile de la Campionatul European. Mitea a avut accidentări într-adevăr, dar a fost la vizita medicală și e apt de joc. O să îl redăm pe Mitea și la echipa națională. Tamaș e unul din cei mai buni fundași din Europa. Veți vedea în scurt timp la ce echipă va ajunge Tamaș!" a declarat Borcea la televiziunea gazetei.
"În scurt timp, veți vedea la ce echipă va ajunge Tamaș!"

Borcea: „Nu se pune problema demiterii lui Rednic”

Cristi Borcea a declarat că tehnicianul lui Dinamo, Mircea Rednic, nu va pleca nicăieri în următorii doi ani. Borcea a spus că s-a rezolvat și problema sms-ului buclucaș. "Am lămurit cu Rednic, am vorbit cu el. Poate a greșit cu mesajul, nu se face problema să plece în următorii doi ani de la Dinamo. I-am zis că dacă vrea să plece de la Dinamo, să vină cu milionu'. Nu vom mai lua niciun antrenor din România în afara lui Mircea Lucescu, după perioada lui Rednic", a spus Borcea la televiziunea gezetei.
Borcea: "Nu se pune problema demiterii lui Rednic"

„Demiterea lui Ando e nedreaptă și pripită!”

Mircea Sandu a declarat despre demiterea lui Ioan Andone că este "nedreaptă și pripită" și că înlocuitorul său nu va rezista mai mult de două luni la CFR Cluj: "Trombetta nu va rămâne la CFR mai mult de 2 luni, cei de la cluj nu au găsit încă soluția , probabil încă o caută.Demiterea lui Andone e nedreaptă și pripită." a comentat președintele Federației Române de Fotbal la televiziunea gazetei.
"Demiterea lui Ando e nedreaptă și pripită!"

„După ce Tamaș a fost dat afară de la mai multe echipe, a venit la Dinamo”

Mircea Sandu a vorbit despre noile achiziții ale lui Dinamo, dar și despre plecarea lui Moți, pe care nu o consideră un pas înainte pentru jucător. Președintele FRF îl acuză pe Tamaș de neprofesionalism întrucât își petrece prea mult timp în cluburi, fapt care-i afectează cariera de fotbalist. Jucătorul a revenit la Dinamo după ce a fost dat afară de la mai multe echipe. "Tamaș a fost dat afară de la mai multe echipe și și-a găsit locul la Dinamo. E vorba de mentalitate aici. Dacă vreau să fiu fotbalist nu mă duc tot timpul în cluburi, merg o dată pe lună", a spus Mircea Sandu la televiziunea gazetei. Sandu nu este impresionat de întoarcerea lui Mitea în Ștefa
"După ce Tamaș a fost dat afară de la mai multe echipe, a venit la Dinamo"

Mircea Sandu: „Ce face Becali e de râsul curcilor!”

Șeful FRF a comentat conflictul dintre finanțatorul Stelei, Gigi Becali și golgheterul echipei naționale a României, Adrian Mutu: "Astea sunt becalisme. Atâta timp cât ești un om credincios nu poți să blestemi pe cineva. Să se întalnească, că sunt barbați, să discute problema și să incheie. Ce face Becali e de râsul curcilor." a spus Mircea Sandu la televiziunea gazetei.
Mircea Sandu: "Ce face Becali e de râsul curcilor!"

„Chiar dacă șansele de calificare se compromit, Piți poate rămâne”

Președintele FRF, Mircea Sandu, nu îl presează pe Pițurcă să-i spună dacă va continua sau nu la cârma naționalei. Sandu a declarat că se înțelege bine cu selecționerul și există șanse foarte mari ca acesta să rămână la națională chiar și în ciuda unor rezultate mai puțin bune. "Eu n-am lăsat niciodată impresia că n-aș respecta contractul pe care îl are Pițurcă cu FRF. Sunt în relații foarte bună cu Victor Pițurcă, știu clauzele din contract și vor fi respectate. Dacă șansele de calificare se vor compromite pe parcurs, e posibil ca Pițurcă să rămână în continuare. Pițurcă a început un proces de reformare a echipei naționale",a declarat Mircea Sandu la televiziunea gazetei.
"Chiar dacă șansele de calificare se compromit, Piți poate rămâne"

„Principalul nostru adversar e Franța!”

Președintele federației române de fotbal, Mircea Sandu, a comentat șansele echipei naționale în grupa de calificare pentru Cupa Mondială din Africa de Sud: "Prefer să pierd în Franța și să câștig acasă, decât să facem 2 meciuri nule. Sârbii au foarte mulți jucători buni, dar după cum am fost in urne, ei pornesc cu sansa a 3-a. Principalul adversar pentru noi e Franța!" a spus Nașu' la televiziunea gazetei.
"Principalul nostru adversar e Franța!"

„Să reînnodăm șirul calificărilor!”

Mircea Sandu a vorbit despre șansele de calificare ale naționalei la CM 2010 și îi avertizează pe elevii lui Pițurcă să se teamă și de Lituania. "Sperăm și noi într-o calificare, să reînnodăm acele calificări din 90 și 2000. E un început dificil prin prisma accidentărilor unor jucători importanți. E adevărat că am jucat fără Chivu și Mutu, dar Pițurcă a găsit formula bună de echipă. Nici cu Lituania și nici cu Feroe nu e simplu. Lituania e mai tare ca Letonia, iar în Feroe nici nu știu dacă aterizăm", a spus Mircea Sandu la televiziunea gazetei.
"Să reînnodăm șirul calificărilor!"

„Nu e o tragedie dacă vom rata calificarea din grupe”

Președintele Stelei, Valeriu Argăseală, a clarificat situația jucătorilor trecuți de echipa din Ghencea pe lista UEFA, pentru grupele Champions League. Argăseală a spus că speră ca Steaua să se califice din grupe, dar că nu va fi o tragedie dacă nu se va califica: "Vâtcă, Neaga, Ochiroșii, Rada, Abel Moreno și Pedriel nu vor juca în grupele Ligii. Jocul cu Pandurii a fost programat pentru luni de trei săptămâni. Cred că a fost mai bine așa și pentru echipa națională pentru că jucătorii nu s-au accidentat. Este greu să spun că Steaua s-ar califica, dar sunt optimist. Nu ar fi o tragedie dacă nu ne-am califica mai departe." a spus Argăseală la Sport.ro
"Nu e o tragedie dacă vom rata calificarea din grupe"

„Dacă eram acționar la Dinamo, îl chemam pe Rednic și-i dădeam un trabuc”

Dumitru Dragomir spune că un antrenor e ținut în funcție de rezultate și că acționarii dinamoviști ar trebui să-l lase în pace pe Mircea Rednic: "Chiar dacă Rednic a zis câ acționarii fac rotocoale cu trabucuri, nu e nimic grav. Dacă eram acționar la Dinamo, il chemam pe Rednic și îi dădeam o țigară de foi sa fumeze. Dai un antrenor afară pentru rezultate proaste, nu pentru asta. Nici nu stiu dacă e adevărat pentru că Porumboiu e omul dracului.Dacă Rednic a fost ironic, Porumboiu i-a tras-o de nu s-a văzut" a clamat Oracolul din Bălcești.
"Dacă eram acționar la Dinamo, îl chemam pe Rednic și-i dădeam un trabuc"

„N-am auzit de ‘Trompeta’ ăsta, va fi schimbat într-o săptămână”

Dumitru Dragomir a declarat că CFR Cluj îl va schimba în curând pe Trombetta pe care abia l-au instalat ieri, în funcția de antrenor. "Nu am auzit de "Trompeta" ăsta, săptămâna viitoare, CFR va avea alt antrenor. Fiecare club are strategia lui, ei bagă bani, ei decid. Andone e obișnuit cu asta, și la Dinamo a luat titlul și a fost dat afară. Faptul că Andone nu mai are voie să antreneze în Liga I până la finalul campionatului e o mare tâmpenie. Trombetta e de conjunctură", a spus Mitică Dragomir la televiziunea gazetei.
"N-am auzit de 'Trompeta' ăsta, va fi schimbat într-o săptămână"

„Steaua poate trece de grupe, se mobilizează la jocurile tari”

Dumitru Dragomir a vorbit despre șansele Stelei de a trege de grupele Ligii Campionilor. "Dacă sunt puțin atenți pot să treacă de grupe. Ar fi grav dacă nu am face niciun punct întrucât sunt sensibil egale toate echipele. Steaua poate să treacă de grupe pentru că se mobilizează la jocurile tari, au moral de competiție înaltă. Dacă și străinii ar fi de valoarea celor din interior, ar fi în regulă totul. Lăcătuș e unul din marii antrenori ai României", a declarat Dragomir la televiziunea gazetei.
"Steaua poate trece de grupe, se mobilizează la jocurile tari"

Dimitar Berbatov, la Manchester United

După o vară întreagă de negocieri, Dimitar Berbatov a primit transferul dorit. E jucătorul lui Manchester United. Echipa lui Alex Ferguson l-a adus pentru aproximativ 40 de milioane de euro, plus tânărul atacant, Frazier Campbell, care va juca un an la Tottenham, sub formă de împrumut. Atacantul bulgar a fost principala țintă a Campionei Angliei și Europei, iar transferul devenise iminent după ce zilele trecute Tottenham l-a adus pe Pavlyuchenko, iar Manchester United l-a vândut pe Louis Saha la Everton. Ferguson a jubilat la conferința de presă: "E un transfer cheie pentru noi. Dimitar e unul din cei mai buni atacanți din lume.Abilitățile sale și tehnica sa vor da o nouă dimensiune echipei. Sunt sigur că va deveni foarte popular printre suporteri" a spus antrenorul lui Manchester United. Atacantul bulgar a declarat că și-a îndeplinit un vis: " Să ajung la Manchester United e ca un vis pentru mine. Abia aștept să-mi ajut noul club pentru a câștiga mai multe trofee în anii ce vor urma" a conchis bulgarul. Dimitar Berbatov a mai jucat ȚSKA Sofia, Bayer Leverkusen și Tottenham Hotspur. Bulgarul a marcat nu mai puțin de 43 de goluri în 65 de meciuri pentru țara sa.
Dimitar Berbatov, la Manchester United

„Nu înțeleg de ce se pune presiune inutilă pe nea Piți”

În fiecare dimineață Prosport vă oferă cele mai interesante articole apărute în presa românească. Revista presei adună cele mai bune materiale și interviuri apărute în toate ziarele zilei în curs. Mijlocașul român al lui AC Siena, Paul Codrea, nu înțelege de ce selecționerul României Victor Pițurcă este presat de Mircea Sandu să spună dacă își va prelungi sau nu contractul scadent în 2010. "Nu înțeleg de ce atâta grabă. Antrenorul mai are doi ani de contract, timp în care se pot întâmpla multe. De unde sa știe nea Piti acum ce vrea să fac peste doi ani? Asta depinde și de ce rezultate va avea. Nu e prea bine ca începem calificarile pentru Campionatul Mondial cu presiunea asta inutilă pe nea Piți", a declarat mijlocașul de 27 de ani pentru Libertatea.
"Nu înțeleg de ce se pune presiune inutilă pe nea Piți"

Robinho, la Manchester City!

Ultima zi de transferuri a fost o zi agitată pe bătrânul continent. Capetele de afiș au fost ținute de Premier League. Astfel, Manchester City a plătit 42 de milioane de euro pentru Robinho de la Real Madrid, iar Manchester United a scos din buzunare nu mai puțin de 40 de milioane de euro plus un jucător( Frazier Campbell, împrumutat pentru 1 an) pentru transferul bulgarului Dimitar Berbatov de la Tottenham Hotspur. "Să ajung la Manchester United e ca un vis pentru mine. Abia aștept să-mi ajut noul club pentru a câștiga mai multe trofee în anii ce vor urma" a declarat Berbatov pentru siteul oficial al lui Manchester United. Gazzetta dello Sport: " Italianul Trombetta, noul 'Mister' de la Cluj" Sky Sports: "Manchester City, cumpărat de arabi" El Mundo Deportivo: "Noua Barca, aceleași probleme" Corriere dello Sport: " Crespo lăsat pe dinafară din Champions League, dar rămâne la Inter"
Robinho, la Manchester City!

Șahtiorul lui Lucescu are cele mai ieftine bilete din Ligă !

Chiar dacă nivelul de trai din România și salariile nu se ridică la standardele vest-europene, fanii Stelei vor fi nevoiți să plătească pe un bilet la meciurile din grupele Ligii Campionilor aproape aceleași sume ca și suporterii lui Bayern sau Lyon. Bayern München, campioana Germaniei, a anunțat și ea prețurile pentru partidele din Ligă de pe „Allinz Arena" (66.000 de locuri). Cei de la Lyon au ales doar sistemul pachetului pentru partidele din grupă cu Fiorentina, Steaua și Bayern, ce se vor disputa pe „Stade Gerland" (41.000 de locuri). Un abonament pentru cele trei partide poate costa între 242 de lei (154 pentru abonați), cel mai ieftin, și 1.330 de lei (1.055 pentru abonați) la cea mai înaltă categorie.
Șahtiorul lui Lucescu are cele mai ieftine bilete din Ligă !

Vezi aici prețurile biletelor la meciurile Stelei din Ligă!

Calificarea Stelei în Liga Campionilor i-a bucurat pe toți fanii echipei din Ghencea, iar aceștia au așteptat cu sufletul la gură afișarea prețurilor biletelor pentru meciurile de acasă cu Bayern München (17 septembrie), Lyon (21 octombrie) și cu Fiorentina (10 decembrie). Ieri, conducerea clubului a stabilit prețurile pentru respectivele partide, după ce timp de câteva zile a analizat dacă le va mări față de cele din sezonul trecut, când, se știe, nu s-a câștigat de pe urma tichetelor mare lucru. Până la urmă, prețurile se adresează fanilor cu ceva dare de mână, fiind la nivelul celor din Occident.
Vezi aici prețurile biletelor la meciurile Stelei din Ligă!

Toja: „Trebuie să mai muncesc”

Juan Carlos Toja a recunoscut că echipa nu s-a întrebuințat prea mult în meciul contra Pandurilor. „Importante au fost cele trei puncte, chiar dacă jocul nu a fost atât de spectaculos. Mă simt foarte bine pentru că sunt apreciat de suporteri. Însă eu mă cunosc foarte bine și știu că mai am de muncit", a spus Toja.
Toja: "Trebuie să mai muncesc"

Gigi RASISTUL!

După ore întregi de negocieri, Steaua a reușit, pe ultima sută de metri, înainte de încheierea perioadei de achiziții, să obțină transferul lui Semedo. Becali a îndeplinit toate cerințele jucătorului, inclusiv un salariu dublu față de cât avea la CFR. Bucuros că a reușit să-l achiziționeze pe unul dintre cei mai buni fotbaliști ai clujenilor, finanțatorul roș-albaștrilor a făcut o afirmație prin care a vrut să-l laude pe Semedo, dar pentru care ar putea fi aspru pedepsit. „Semedo e un jucător de viteză, care dă plus echipei. Este un copil și ne va fi de mare folos. N-am mai vrut să iau negri la echipă, dar el e prea bun și l-am dorit la Steaua", a spus latifundiarul la finalul întâlnirii cu Pandurii. Declarația lui Becali, una cu tentă rasistă, ar putea avea urmări grave pentru bossul bucureștenilor, dar și pentru formația din Ghencea. În cazul în care se va sesiza, Consiliul pentru Combaterea Discriminării l-ar putea pedepsi pe linia civilă pe Becali. Mai mult, UEFA ar putea sancționa Steaua, mai ales că forul european organizează în acest moment campanii puternice pentru combaterea rasismului.
Gigi RASISTUL!

Misterele lui Lăcătuș

O conferință de presă cu Lăcătuș ar putea să-ți aducă o grămadă de noutăți. Ai în față omul care a eliminat Galata, omul adulat, venerat de zeci de mii de oameni în Ghencea. Prima întrebare e despre lista Stelei pentru Liga Campionilor. Atâția jucători noi, un lot numeros, valoros. „M-am hotărât", zice Lăcătuș. Apoi, tăcere. Aștept nerăbdător. Dacă tot s-a hotărât omu'', nu văd de ce ar ascunde informația pe care o caută probabil toți fanii Stelei.
Misterele lui Lăcătuș

Lovin salvează Steaua

Primul meci după Galata, primul meci după ce Lăcătuș și-a câștigat numele de antrenor adevărat. Stadionul e în delir când Lăcă pășește pe gazon. Undeva, pe teren, nebăgat în seamă, jucătorul Lovin.Cum, nimeni nu-l înjură pe Lovin? Nici când greșește o preluare, nici când dă o pasă aiurea? Dar știți care-i partea tare? Lovin nu prea greșește! E unul dintre jucătorii care iau în serios acest meci. Face tot ce știe mai bine: aleargă, deposedează, închide. Lumea se uită și se miră. Din renegat, a devenit acceptat, iar în minutul 45 e ovaționat după ce rupe plasa lui Stanca și face 1-0.
Lovin salvează Steaua

Neaga nu va juca în Liga Campionilor

Steaua a înaintat ieri la UEFA lista cu jucătorii pe care îi va utiliza în Liga Campionilor în acest sezon. Ultimii doi fotbaliști achiziționați de roș-albaștrii, Semedo și Ogăraru, se află între cei 22. În schimb, au sărit din schemă jucători precum Neaga, Rada, Ochiroșii, Pedriel, Vâtcă și Abel Moreno. Neincluderea lui Neaga este oarecum o surpriză, el fiind unul dintre jucătorii preferați ai spectatorilor de pe Ghencea. În schimb, lotul pentru Liga Campionilor a fost prins de către Pleșan, care revine după o accidentare. Cei 22 de jucători aflați pe listă sunt: Zapata, Cernea (portari) - Ogăraru, Golanski, Rădoi, Goian, Ghionea, Emeghara, Petre Marin, Baciu (fundași) - Szekely, Ovidiu Petre, Lovin, Tiago, Toja, Pleșan, Nicoliță (mijlocași) - Semedo, Dayro Moreno, Stancu, Arthuro și Kapetanos (atacanți).
Neaga nu va juca în Liga Campionilor

Coman: „Aș accepta să-mi prelungesc contractul cu Rapid”

Coman (foto) spera ieri ca situația sa să fie rezolvată. „Dacă mâine Rapid îmi propune prelungirea contractului, și e un contract OK, aș accepta să semnez. Pentru mine Rapid e o a doua casă", a declarat Coman. Goalkeeperul a recunoscut apoi că a fost „curtat" de nemți: „Am avut ofertă de la Stuttgart, dar conducătorii nu au acceptat-o, deoarece suma de transfer, de 600.000 de euro, era prea mică". Acționarii vor să-l trimită în Liga a 3-a pe „Robocop". „Dani a făcut șantaj cu Rapid. Ne-a spus mereu că are o altă ofertă din țară pentru a ne forța mâna. De mâine (n.r.-azi) se va duce în Liga a 3-a", a dezvăluit pentru ProSport un oficial rapidist.
Coman: "Aș accepta să-mi prelungesc contractul cu Rapid"

Speranțele cresc: Toni Doboș revine la viață!

Doctorul care l-a operat este încă rezervat în privința stării de sănătate a lui Doboș, pentru că fostul fundaș al naționalei se află în continuare în comă indusă și nimeni nu se încumetă să ofere asigurări că acesta își va reveni.În curtea Clinicii de Neurochirurgie din Cluj domnește o stare de tensiune amestecată cu teamă. Noaptea de după operație a adus însă și o rază de speranță. De bun augur este faptul că nu au apărut complicații și, mai mult decât atât, fostul internațional chiar s-ar fi mișcat ieri-dimineață, după spusele apropiaților. Doctorul Ștefan Florian, cel care l-a operat pe Toni Doboș, spune că starea acestuia este stabilă momentan, dar se ferește să ofere un pronostic asupra evoluției pacientului său. „Este într-o stare de comă indusă. Se află sub influența sedativelor și îl vom m
Speranțele cresc: Toni Doboș revine la viață!

Andrade ratează întâlnirea cu Wolfsburg

În minutul 61 al partidei cu FC Timișoara, Joa Paulo Andrade a suferit o accidentare urâtă și a părăsit terenul, fiind înlocuit cu Ovidiu Herea. Verdictul medicilor a fost unul dur: ruptură musculară la piciorul drept, iar fostul jucător al lui FC Porto va lipsi de la antrenamentele Rapidului timp de o lună! De altfel, închizătorului i-a fost aplicată o fașă ghipsată în zona afectată. Mijlocașul va mai efectua astăzi un consult medical amănunțit, dar cel mai probabil va rata dubla manșă din turul întâi al Cupei UEFA cu Wolfsburg, meciul tur urmând să aibe loc în Germania, pe 18 septembrie, în timp ce returul se va juca la București, pe 2 octombrie.
Andrade ratează întâlnirea cu Wolfsburg

„Am soluții pentru ieșirea din criză”

Emoționat și îmbrăcat la patru ace. Așa a apărut Maurizio Trombetta la conferința de presă de ieri, în care avea să fie instalat ca antrenor principal la CFR Cluj, în locul lui Ioan Andone. Maurizio, principal la o echipă de Champions League. Nu e prea mare provocarea? Nu, deși sunt conștient că e foarte greu să repet performanțele de anul trecut, când s-a reușit eventul. Sunt însă sigur că pot redresa echipa, chiar dacă zece zile, câte au rămas până la meciul cu Bistrița, sunt puține pentru a pune echipa pe picioare din punct de vedere fizic. Tactic, am timp să-mi impun ideile până la jocul cu Gloria. Nu voi face însă multe schimbări în echipă.
"Am soluții pentru ieșirea din criză"

Marica: „La Dinamo vin jucători slabi”

Ciprian Marica a criticat ieri politica lui Dinamo. „Sunt aduși numai străini slabi, în loc să fie promovați juniori buni din propria pepinieră", a declarat Marica. El s-a arătat surprins de demiterea lui Ioan Andone de la CFR. „Mi se pare lipsă de respect. Acum două luni îl idolatrizau", a spus fotbalistul lui VfB Stuttgart.
Marica: "La Dinamo vin jucători slabi"

Cazul Cesar se judecă mâine

Comisia de Disciplină a FRF va analiza mâine, pe baza raportului observatorului partidei dintre Dinamo și Universitatea faza în care a fost eliminat Julio Cesar. Cum arbitrul Mugurel Drăgănescu a declarat că s-a pripit în momentul în care i-a arătat cartonașul roșu brazilianului, dinamovistul are mari șanse să i se ridice sancțiunea.
Cazul Cesar se judecă mâine

Porumboiu: „Rednic e un om pervers”

Mai sunt două săptămâni până la meciul Vaslui - Dinamo, însă scandalul e deja în floare între cele două tabere. După povestea cu SMS-ul și acuzațiile lansate de Rednic, care a spus că Ropotan și Cesar au fost eliminați contra Craiovei pentru că centralul Drăgănescu e omul de casă al lui Porumboiu, ieri, a venit rândul finanțatorului moldovenilor să contraatace. „Rednic a făcut niște declarații de om pervers! Debitează în continuare aberații demne pentru tratament de spitalul de nebuni.
Porumboiu: "Rednic e un om pervers"

Ură!

Duminică, la amiază, pe RAI imagini înregistrate la gara din Napoli. Un intercity întârziat aproape două ceasuri și un peron ticsit și vulcanic, făcând concurență Vezuviului. Tifosii fără bilet la meciul cu Roma fuseseră evacuați din tren. Nu mai mult de 300 de suporteri și-au contramandat excursia. Scena aducea izbitor cu secvențele surprinse de televiziuni sâmbătă înaintea derby-ului Dinamo - Craiova. Cu marea diferență că fanii lui Napoli nici măcar n-au apucat să ajungă pe șoseaua de centură a Romei, unde destule românce le-ar fi domolit furia. Fără bilet de meci nu te urci nici măcar în tren.
Ură!

Lotul de Ligă al CFR-ului, top secret!

Campioana a trimis ieri la UEFA lista cu lotul pe care Maurizio Trombetta, noul antrenor principal, se va baza în grupele Ligii Campionilor, însă nu a făcut-o publică. Potrivit regulilor competiției, CFR poate înscrie pentru cele șase meciuri din Liga Campionilor doar 23 dintre cei 28 de jucători din lot. Dintre aceștia, 21 vor fi înscriși pe lista A, acolo unde se regăsesc și patru fotbaliști români, Trică, Stăncioiu, Mureșan și Panin, care îndeplinesc condiția de a fi jucat trei ani în România între vârsta de 15 și 21 de ani. De asemenea, alți doi, Minteuan și Deac, vor fi trecuți pe lista B, a jucătorilor crescuți în propria pepinieră. Dacă toate acestea sunt certe, sub semnul întrebării stă identitatea celor cinci fotbaliști care nu vor juca în Liga Campionilor, aceștia urmând să fie aleși dintre Toma, Traore, Viera, Leao, Jose și Oberman. Cum însă, pentru posturile de stoperi, închizători și atacanți, Trombetta are suficiente soluții, aproape cert portughezul Manuel Jose va prinde ultimul loc pe listă, urmând a fi dublura lui Tony pe postul de fundaș dreapta.
Lotul de Ligă al CFR-ului, top secret!

Rednic lasă de la el: „Să vină Andone în locul meu!”

Mircea Rednic i-a trimis vasluianului Porumboiu un mesaj cu bătaie lungă! Atât prin conotație, cât și prin reacții. Dacă declarația de dragoste „Sunteți cel mai tare conducător pe care l-am avut", recunoscută de tehnician, i-a supărat și nu prea pe acționari, continuarea „Nu ca proștii mei, care trag din trabucuri", infirmată de Rednic, i-a scos din minți pe Borcea și pe Turcu. „Dacă se confirmă spusele lui Porumboiu, îl putem da afară pe antrenor", au anunțat șefii.
Rednic lasă de la el: "Să vină Andone în locul meu!"

Gabriel Boștină vrea teren sintetic la Severin

Mijlocașul echipei Dinamo București a solicitat Primăriei Dr. Tr. Severin concesionarea unui teren în orașul natal, prezentând un proiect pentru construirea unei baza sportive moderne, de dimensiuni reduse și cu suprafață sintetică. „Voi încerca să sprijin acțiunea lui Gabriel Boștină, care nu vine decât să ajute sportul local", a spus edilul Constantin Gherghe. Gabriel Boștină și-a început cariera la CS Severnav (C), după care s-a transferat la Cimentul Fieni (B), de unde a fost achiziționat de Oțelul Galați, înainte de a ajunge la Steaua București.
Gabriel Boștină vrea teren sintetic la Severin

Mureșan: „Tot cu Steaua ne luptăm pentru titlu”

Președintele grupării CFR Cluj, Iuliu Mureșan, a declarat în această seară că obiectivul principal al echipei rămâne în continuare titlu pentru care se va lupta, la fel ca și anul trecut, cu trupa din Ghencea. "În continuare ne gândim la titlu, acesta e principalul nostru obiectiv. Chair dacă au crescut diferențele față de lideri avem șanse. Suntem de abia în etapa a șasea. Suntem optimiști, vom avea un parcurs bun. Ne vom bate la titlu cu Steau și campionatul acesta", a spus Mureșan la Telesport
Mureșan: "Tot cu Steaua ne luptăm pentru titlu"

CFR-ul negociază cu Protasov

Conferința de presă de la Cluj a lăsat senzația că problema postului de antrenor principal s-a rezolvat la CFR prin instalarea lui Trombetta în locul lui Andone. Lucrurile nu stau însă chiar așa. Cel puțin asta se știe la Atena, acolo unde se găsește Oleg Protasov. Fostul antrenor al Stelei și al lui Dnepr negociază încă pentru preluarea postului de antrenor principal la CFR, chiar dacă Trombetta a fost anunțat oficial ca succesor al lui Andone. Lui Protasov i s-a făcut o ofertă, acesta solicitând, din mai multe motive, un răgaz până la a oferi un răspuns. Apoi a mers la Atena, pentru a petrece câteva zile alături de familie și a cântări oferta clujeană. Surse apropiate antrenorului susțin că negocierile sunt foarte avansate. Unul dintre punctele care întârzie o eventuală înțelegere între cele două părți ar fi, se pare, salariul solicitat de Protasov pentru a veni la Cluj. Urmează ca, până după meciul campioanei la Bistrița, ucraineanul să se hotărască dacă se întoarce sau nu în România.
CFR-ul negociază cu Protasov

Lăcătuș: „Lui Ovidiu Petre i se umflă genunchiul după fiecare meci”

Antrenorul Stelei a vorbit la sfârșitul meciului despre situația mijlocașului Ovidiu Petre, car nu a putut evolua în meciul cu Pandurii. Situația mijlocașului este destul de gravă, după fiecare meci pe care Steaua îl dispută, acesta resimțind dureri la piciorul operat. "Ovidiu Petre este accidentat. Din păcate, după operație el a făcut perioada de pregătire, chiar dacă nu la un nivel foarte ridicat, a ajuns să se antreneze, să joace, dar aceste operații lasă urme și se pare că deocamdată nu poate să ducă acest ritm. După fiecare joc genunchiul i se umflă și sperăm să aflăm motivele și să știm să-l pregătim pentru meciurile de Liga Campionilor și de campionat", a spus Lăcătuș.
Lăcătuș: "Lui Ovidiu Petre i se umflă genunchiul după fiecare meci"

Fish, primul în sferturi

Învingător cu 7-5, 6-2, 6-2 în meciul cu Gael Monfils, americanul Mardy Fish și-a asigurat ieri primul bilet în sferturile US Open, acolo unde urmează să-l întâlnească foarte probabil pe Rafael Nadal. La feminin, două „sferturi" s-au stabilit repede. Pentru un loc în semifinale se vor întâlni Dementieva - Schnyder și Bammer - Jankovic. Safina aștepta aseară să-și afle adversara, dintre Mauresmo și Pennetta, în timp ce ultimul „sfert" la feminin putea propune un duel în familia Williams.
Fish, primul în sferturi

Dayro: „Putem trece de grupele Ligii Campionilor”

Atacantul Stelei Dayro Moreno a declarat, la finalul partidei cu Pandurii, că formația din Ghencea are aceleași șanse de a depăși grupele Ligii Campionilor ca și oponentele sale. "A fost o partidă dificilă, important este că am câștigat. Nu este nicio favorită în grupa noastră din Champions League. Toate meciurile vor fi complicate. Cred că putem trece de grupe. Am auzit de Mutu, este cel mai bun jucător român", a spus Dayro.
Dayro: "Putem trece de grupele Ligii Campionilor"

Becali: „Abel Moreno și Pedriel nu sunt pe lista de Champions League”

Patronul Stelei, Gigi Becali, a dezvăluit că nou veniții la Steaua nu sunt incluși pe lista UEFA în vederea meciurilor de Champions League. "Am stabilit să înscriem acolo jucători pe care îi cunoșteam. Pe cei noi nu îi știam deloc și nu puteam risca. Abel Moreno și Pedriel nu sunt pe lista UEFA, în schimb l-a trecut acolo pe Kapetanos. Asta este, că doar nu puteam să bagăm toată echipa acolo", a spus Becali la Telesport.
Becali: "Abel Moreno și Pedriel nu sunt pe lista de Champions League"