CELE MAI NOI ARTICOLE

Vezi aici un mesaj „original” împotriva steliștilor

Steaua nu a avut parte de o primire prea caldă din partea suporterilor giuleșteni. Pe toată durata partidei fanii Rapidului au afișat zeci de bannere cu mesaje care mai de care mai ofensatoare, începând de la referiri la maniera în care a câștigat Steaua sezonul trecut în Giulești și până la înjurături gen "Vă f...m!" Una peste alta, la intrările de pe Stadionul Giulești ar trebui postate bulinuțe roșii însoțite de mesajul prin care se interzice accesul minorilor pe arenă. Este interesant de știut cum jandarmii au fost atât de îngăduitori, ținând cont că în trecut oamenii legii au confiscat pancarte mult mai decente.
Vezi aici un mesaj "original" împotriva steliștilor

Ultrașii din Ghencea au stabilit: ‘Zmeura de Aur’ pentru rapidiști

În timp ce galeria rapidistă și-a construit coregrafia și mesajele în jurul "cazului bricheta", taxând astfel lipsa de sportivitate a steliștilor din primăvară, ultrașii din Ghencea au ales să apeleze la ironie fină: le-au "recunoscut" meritele omologilor din Giulești, decernându-le "Zmeura de Aur". Fanii vicecampioanei au folosit o coregrafie "în doi pași". Inițial, din mesajele afișate nu se putea citi exact mesajul transmis. Coordonatele pe care le-au utilizat puteau fi ușor interpretate ca parte a mentalității ultras. Totuși, pânza afișată ulterior a avut darul să dezlege misterul - o "Zmeură de Aur" uriașă pe care steliștii le-au oferit-o omologilor din Giulești pentru întraga activitate ("Zmeura de Aur" reprezintă opusul Premiului Oscar și se acordă pentru cel mai prost rol/film).
Ultrașii din Ghencea au stabilit: 'Zmeura de Aur' pentru rapidiști

Ropotan și Boștină au cerșit eliminarea pentru a fi suspendați în Cupă

Scor de neprezentare pe „Dan Păltinișanu". Dinamo face spectacol și se gândește deja la partida cu Unirea Urziceni, din etapa viitoare. Meci care ar putea betona poziția de lider și mai mult ca sigur ar aduce titlul de campioană de toamnă. Din tribună se primește un telefon. Ropotan și Boștină au patru „galbene" și vor fi suspendați cu Unirea. Situație de criză pe banca celor din „Ștefan cel Mare". Decizia vine imediat, iar Constantin Dănilescu ordonă obiectivul pentru finalul partidei. Cum scorul permite, salvarea o constituie încă un „galben" de căciulă. Fotbaliștii cu problema se conformează. Văd „roșu" cu zâmbetul pe buze, iar Dinamo joacă ultimele secvențe în nouă. Pe bancă, Rednic are și el timp de teatru. Parcă pentru a respecta jocul, se schimonosește a nemulțumire. În aceste condiții, cei doi eliminați își vor ispăși pedeapsa în meciul de miercuri, din Cupa României, împotriva celor de la FC Botoșani, iar la sfârșitul săptămânii vor fi pe teren la derby-ul cu Unirea Urziceni. Altfel, „câinii" pot sta fără griji, deoarece în regulamentele comisiilor de specialitate nu există nicio sancțiune împotriva celor care apelează la aceste practici.
Ropotan și Boștină au cerșit eliminarea pentru a fi suspendați în Cupă

„Steaua a fost superioară”

Mihai Stoica a spus că arbitrajul lui Alexandru Tudor, în prima repriză, a fost unul discret. În ciuda faptului că cele două echipe au dat o notă încrâncenată jocului, "centralul" a reușit să rămână imparțial. În ceea ce privește jocul, MM a declarat că Steaua a fost ușor superioară adversarei sale. "A fost o repriză încrâncenată. A fost un arbitraj discret și foarte bun al lui Tudor. Două echipe care s-au anihilat reciproc. Steaua putea deschide scorul la acea lovitură liberă. E o surpriză pentru mine Ogăraru, nu știam că bate atât de bine loviturile libere. Nu pot să înțeleg cum poate Nicoliță să alerge atât de mult. A jucat foarte bine. Kapetanos mi s-a părut viu, a pus probleme defensivei improvizate a Rapidului, deși a bâlbâit acea ocazie. Steaua mi s-a părut superioară, dar diferența nu e mare.", a spus Stoica la GSPtv.
"Steaua a fost superioară"

Cristea, „reanimat” de Victor Becali

Cel mai bun dinamovist al meciului cu Steaua a ținut ritmul și cu Timișoara. Adrian Cristea (foto, în dreapta) a avut în Banat o prestație apreciată de șefi și suporteri. Mijlocașul a revenit la forma din campionatul trecut după o „morală" primită din partea impresarului Victor Becali, care l-a sfătuit să-și pună ordine în viața personală.
Cristea, „reanimat" de Victor Becali

Zicu intră la alergări

Ianis Zicu a făcut în ultima vreme naveta între România și Germania (Stuttgart), unde a trebuit să efectueze o serie de teste. Doctorii i-au spus atacantului de 24 de ani că poate intra la alergări, dar fără să forțeze. Machidonul lui Dinamo a suferit o ruptură de ligamente în august 2007, contra lui Lazio.
Zicu intră la alergări

„Câinii” au împărțit prima pentru succesul cu Timișoara în avion

Victoria de la Timișoara a fost onorată cum se cuvine de către acționarii dinamoviști. Chiar dacă în continuare au primele blocate, elevii lui Mircea Rednic au avut parte de o nouă surpriză financiară. După ce egalul cu Steaua a fost „cinstit" cu o primă de 50.000 de dolari, acum șefii au fost mult mai generoși, dar și mai prompți. Extrem de bucuroși pentru isprava fotbaliștilor, conducătorii au oferit aproximativ 100.000 de dolari chiar în avionul care aducea delegația dinamovistă din Banat. Jucătorii nu au mai așteptat ca aeronava să aterizeze și au făcut „cărțile". Banii au fost împărțiți frățește la 10.000 de metri înălțime, iar toată lumea a ajuns fericită la sol. „Ce contează unde primim primele? Important e ca noi să câștigăm, banii să vină. Noi putem să-i împărțim oriunde", a declarat unul dintre fotbaliștii din „Ștefan cel Mare".
„Câinii" au împărțit prima pentru succesul cu Timișoara în avion

Capcana

Dacă n-ar fi existat această înfrângere categorică, atunci ea trebuia inventată, ca să-l parafrazăm pe Marian Iancu. Nu mai contează nici palmaresul, nici culorile, nici depunctarea, când vine vorba de Dinamo, Timișoara intră în transă. Uită tot, dă cu piciorul la tot. Sinucigașul sadea. Credeți că slovacul Brezinsky sau costaricanul Parks au priceput ceva din vânzoleala ori presiunea suplimentară de dinaintea partidei? Cei doi nu săriseră de vârsta șotronului pe vremea când, la sute de kilometri, se năștea obsesia Dinamo dintr-o profeție închipuită ori nu a lui Mircea Lucescu. Pentru cei doi și toți ceilalți flăcăi ai lui Uhrin partida cu liderul trebuia să fie la fel de importantă precum cea cu campioana CFR de acum două săptămâni. Nici mai mult, nici mai puțin.
Capcana

Dragomir a vrut să plece de la meci! Rapidiștii au fost la un pas să-l linșeze!

Nici de această dată meciul din Giulești dintre Rapid și Steaua nu a fost ocolit de incidente. Fanii Stelei au venit pregătiți la această partidă, cu petarde și fumigene. Suporterii formației din Ghencea au aruncat la un moment dat cu fumigene și petarde la tribuna 1, stârnind furia suporterilor Rapidului.
Dragomir a vrut să plece de la meci! Rapidiștii au fost la un pas să-l linșeze!

Higuain vs Eto’o, sau galactici vs extratereștri

Higuain și Eto''o sunt performerii ultimei etape din Primera Division. Eto''o bate record după record. Nu mai departe de 25 octombrie, într-un meci cu Almeria, camerunezul reușea cel mai rapid hat-trick din istoria Barcelonei, marcând trei goluri în doar 23 de minute. Și asta nu a fost de ajuns. Sâmbătă seară, africanul a mai depășit o bornă în partida cu Valladolid: a înscris de patru ori în 44 de minute! „Pentru mine, asta este o zi specială. Nu-mi amintesc să mai fi înscris patru goluri în același meci. Nici măcar la copii sau juniori. Am păstrat mingea partidei, iar luni (n.r. - azi) o voi aduce la antrenament pentru a o da colegilor să o semneze. Fără ei nu aș fi reușit o asemenea performanță. E fantastic ce se întâmplă", a declarat atacantul la finalul meciului. La Barcelona, Eto''o are o medie impresionantă, marcând de 91 de ori în 118 partide.
Higuain vs Eto'o, sau galactici vs extratereștri

Mircea Rednic a făcut pace cu Lucescu Jr.

După mai bine de trei ani, perioadă în care Mircea Rednic și Răzvan Lucescu s-au contrat ori de câte ori au avut ocazia, cei doi tehnicieni s-au împăcat. Prezent în tribună la meciul Brașov - CFR Cluj, scor 1-1, "Puriul" a recunoscut pentru ProSport că "a îngropat securea războiului" și că și-a strâns mâna cu tehnicianul stegarilor. Află din ediția tipărită de mâine toate detaliile împăcării celor doi și vezi ce crede Mircea Lucescu despre acest eveniment. Nu rata ediția tipărită!
Mircea Rednic a făcut pace cu Lucescu Jr.

Lotul naționalei Georgiei pentru meciul amical cu România

Selecționerul reprezentativei Georgiei, Hector Raul Cuper, a anunțat lotul de jucători pentru meciul amical cu naționala României, care va avea loc la 19 noiembrie, pe stadionul Dinamo din București, de la ora 18.30, informează site-ul oficial al Federației Georgiene de Fotbal. Lotul cuprinde următorii jucători: Giorgi Lomaia (Locomotiv Tbilisi), Revaz Tevdoradze (FC Gagra), Mirza Merlani (FC Olipmi) - portari, Zurab Kizanișvili (Blackburn Rovers), Lașa Salukvadze (Rubin Kazan), Mate Gvinianidze (FC Munchen 1860), Aleksander Kvahadze (WIT Georgia), Ilia Kandelaki (Sturm Graz), Malhaz Asatiani (Dinamo Kiev) - fundași, Levan Kobiașvili (FC Schalke 04), Levan Kmaladze (DC Dinamo), Levan Odikadze (FC Dinamo), David Kvirkvelia (FC Rubin Moscova), Giorgi Merebașvili (FC Dinamo), Luka Razmadze (WIT Georgia) - mijlocași, Rati Aleksidze (Locomotiv Tbilisi), Levan Mchedlidze (FC Empoli), Beka Gotsiridze (FC Zestafoni), Otar Martsvaladze (Dinamo Kiev) - atacanți. Naționala Georgiei va veni la București în ziua de 16 noiembrie.
Lotul naționalei Georgiei pentru meciul amical cu România

Rednic:”Ne întărim lotul”

Dinamo a făcut cel mai bun meci al sezonului la Timișoara, fără să aibă la dispoziție cea mai bună formație. Forțat de accidentări, Mircea Rednic recunoaște că roș-albii au nevoie de întăriri la iarnă. Domnule Rednic, cât de importantă este victoria din meciul cu FC Timișoara? E neprețuită. Și din mai multe motive. În primul rând, prin golul marcat, Andrei Cristea și-a plătit niște polițe față de fosta sa echipă, pentru că am înțeles că nu s-au comportat corect cu el. Apoi, băieții mei au reușit să se descătușeze după ce specialiștii spuneau că jocul lor nu merge. În final, am demonstrat că merităm să fim pe primul loc.
Rednic:"Ne întărim lotul"

„Nu știu dacă va mai merge altă echipă, în afara Stelei, în Liga Campionilor”

Președintele Stelei, Valeriu Argăseală, a recunoscut că are emoții înaintea derby-ului din această seară cu Rapid. Oficialul "roș-albaștrilor" spune că fotbaliștii echipei din Ghencea sunt foarte motivați înaintea confruntării din Giulești. "Am emoții. E un meci important, e foarte normal să am emoții. Am fost și la stadion, am fost și la vestiar, băieții sunt foarte concentrați. Nu cred că a fost vorba de ghinion în ultimele meciuri, a fost lipsă de șansă. Fiecare meci este esențial, este un meci foarte important cu atât mai mult cu cât e recunoscut ca un meci de rivalitate, după derby-ul Steaua-Dinamo", a spus Argăseală la gsptv. Argăseală s-a declarat sceptic în privința participării în Liga Campionilor a unei alte echipe în afara Stelei. "Ceilalți râvnesc la Liga Campionilor, noi suntem acolo. Nu știu dacă în viitor va merge o altă echipă în Liga Campionilor în afara Stelei.", a încheiat oficialul Stelei.
"Nu știu dacă va mai merge altă echipă, în afara Stelei, în Liga Campionilor"

Lucescu jr.:„Am avut penalty și azi!”

Antrenorul lui FC Brașov, Răzvan Lucescu, s-a declarat satisfăcut de prestația jucătorilor săi, însă „s-a inflamat" atunci când a venit vorba de arbitraj. „Am văzut că lumea tot spune că suntem avantajați de arbitraj, însă nimeni nu vede că noi beneficiem de erori o etapă și suntem dezavantajați în următoarele cinci. Am avut un penalty și azi, la fel cum am avut și la Iași!", a comentat Lucescu, care s-a referit la faza din minutul 12, când Mureșan l-a faultat pe Buga în careu. Tehnicianul „stegarilor" a mărturisit că s-a temut de înfrângere. „La un moment dat, mă rugam să se termine mai repede partida la egalitate, însă în ultimele cinci minute chiar am crezut că putem bate. Sunt mulțumit că echipa joacă la victorie în fiecare meci!", a declarat Răzvan.
Lucescu jr.:„Am avut penalty și azi!"

Trombetta:„Trebuie să batem tot”

Italianul Maurizio Trombetta nu și-a pierdut speranța în privința obținerii titlului, chiar dacă între echipa sa și liderul Dinamo este o diferență de nouă puncte. „Ar fi trebuit să batem pentru a rămâne mai aproape de Dinamo. Am crezut până la final că vom câștiga, meritam acest lucru, dar nu a fost să fie. Diferența de puncte față de Dinamo nu este insurmontabilă, însă noi trebuie să batem tot până la final pentru a mai spera", a spus destul de afectat Trombetta. Președintele Iuliu Mureșan l-a completat, dar a încercat să pară mai optimist. „În prima repriză Brașovul a jucat mai bine decât noi, însă mingea nu a vrut pur și simplu să intre în poartă. E păcat pentru că ar fi trebuit să facem trei puncte azi. Nu-mi fac probleme momentan în privința campionatului pentru că sunt sigur că diferența se va reduce. În retur, sigur vom remonta handicapul pe care îl avem față de Dinamo", a spus oficialul CFR-ului.
Trombetta:„Trebuie să batem tot"

„Pentru Timișoara ar fi bun un egal, dar vreau să bată Rapid”

Marian Iancu susține că la fosta sa echipă nu se va întâmpla niciodată ceea ce se întâmplă acum la echipa din Giulești și totodată consideră că un egal la partida din această seară dintre Rapid și Steaua va fi favorabil pentru timișoreni. "La Timișoara nu o să se întâmple ceea ce se petrece la Rapid. Dusan e de 1 an jumătate cu noi, sunt fanul continuitatii. Mai bine ca cei de la Unirea Urziceni, ei nu spun nimic și fac performanță. Noi vorbim și nu facem nimic. Trebuie măcar ca unul dintre obiective să fie atins. Dacă Dusan vrea să continue cu noi, e foarte bine. Dacă nu, avem o iarnă lungă la dispoziție în care putem lua deciziile cele mai bune. Noi l-am trimis pe Milhazes la echipa a doua, dar Dusan și-a asumat decizia de a-l păstra la prima echipă. Am pierdut multe puncte din cauza lui Milhazes, dar Uhrin răspunde pentu el și pentru rezultate. Pentru noi ar fi bun un egal în Giulești, dar sper ca Steaua să bată Rapidul". a declarat Marian Iancu la gsp.tv
"Pentru Timișoara ar fi bun un egal, dar vreau să bată Rapid"

Turcu: „O remiză în Giulești ar fi perfectă pentru Dinamo!”

Vasile Turcu a dezvăluit ce așteaptă de la partida din această seară: un rezultat de egalitate, care le va ține pe ambele rivale la distanță de liderul Dinamo. Acționarul dinamovist a discutat și despre situația de la Rapid și consideră că Taher și Copos vor ajunge în cele din urmă la un compromis. "Nu ne interesează pe noi meciul de astă seară din Giulești. Totuși, îmi doresc un meci de 1X, pentru că asta ne-ar avantaja. Un x ar fi perfect pentru noi. Copos și Taher sunt doi oameni orgolioși, până la urmă se vor înțelege, sunt prieteni vechi", a spus acționarul din Ștefan cel Mare la gsptv.
Turcu: "O remiză în Giulești ar fi perfectă pentru Dinamo!"

„Taher și Copos nu trebuie să le aducă noroc jucătorilor! Să le aducă banii!”

Directorul general al Rapidului, Nicolae Manrea, spune că nu este copleșit de emoții înaintea derby-ului cu Steaua, pentru că este obișnuit cu tensiunea unor astfel de meciuri. Oficialul giuleștenilor i-a "înțepat" pe Fathi Taher și George Copos, pe care i-a sfătuit să plătească restanțele către jucătorii "alb-vișinii". "Nu am nicio emoție, sunt obișnuit cu astfel de meciuri. Îtâlnim cu o echipă care joacă în Liga Campionilor și sper ca suporterii să asiste la un spectacol în această seară. Nu cred că vor fi incidente, pentru că s-au luat măsurile necesare. Taher și Copos nu trebuie să le aducă noroc jucătorilor, trebuie să le aducă banii. Avem nevoie de puncte ca să rămânem în locurile fruntașe.", a spus Nae Manea la gsptv.
"Taher și Copos nu trebuie să le aducă noroc jucătorilor! Să le aducă banii!"

Derby doar în tribune! Rapid – Steaua 0 – 0! CE ZICI DE MECI?

E război?! Nu, e doar Giuleștiul, transformat într-un câmp de luptă al marilor orgolii. Fanii incitați își trimit mesaje, se întrec în decibeli, lansează petarde și aprind fumigene. Începutul derbyului e pus în umbră de duelul din tribune. Încrâncenarea blochează fotbalul, iar poarta e găsită de abia în minutul 15, de Julio Cesar, de la distanță. Kapetanos scapă din lanțurile apărării giuleștene pe contraatac, dar dorința se transformă în egoism și irosește șansa ('23). Spiritele se încing și în teren, dar nervii sunt ținuți sub control. Iar piciorul lui Ogăraru trimite mingea din lovitură liberă la o întâlnire cu transversala, pentru prima ocazie mare a partidei ('36). Cesinha dă nas în nas cu Zapata, în careu ('42), în ultimul moment important al unei reprize cu multă dorință și hotărâre, dar fără reușite.
Derby doar în tribune! Rapid - Steaua 0 - 0! CE ZICI DE MECI?

Rulmentul s-a calificat fără probleme

Cu Vizitiu și Neagu în teren, Rulmentul Urban a desființat formația olandeză VOC Amsterdam, în manșa a doua din turul trei al Cupei EHF: 49-15 (în tur: 35-23). Ionela Gâlcă a fost principala marcatoare, cu 11 goluri
Rulmentul s-a  calificat fără probleme

„Le-am oferit cadou punctele vasluienilor”

Marian Bucurescu a declarat, după înfrângerea suferită de echipa sa cu FC Vaslui, că este supărat de înfrângerea suferită. Adversarii Otopeniului au câștigat meciul fără emoții, pentru că gazdele nu le-au pus probleme. "Voiam și eu să câștig astăzi, dar am dat dovadă de inconstanță în joc, lucru care s-a văzut. Trebuie să corectăm aceste lucruri. Le-am oferit punctele cadou vasluienilor. Au câștigat meciul la pas, nu s-au chinuit deloc pentru că noi nu le-am pus nicio problemă. A fost cel mai clar meci al nostru de când sunt eu la Otopeni. Am foarte mare încredere în jucători, dar nu știu ce s-a întâmplat cu ei azi.", a spus Bucurescu
"Le-am oferit cadou punctele vasluienilor"

Moldovan: „A fost greu să revitalizez echipa! Trebuie să rămânem umili!”

Antrenorul formației FC Vaslui, s-a declarat fericit de victorie la finalul partidei contra Otopeniului și spune că a fost dificilă revitalizarea echipei. "Revitalizarea echipei a fost una grea, am încercat să le transmit jucătorilor plîcerea de a juca fotbal. Am avut multe discuții cu ei și se pare că au înțeles mesajul. Trebuie să rămânem umili și să continuăm jocurile foarte bune. Am obținut o victorie importantă pentru că veneam după o serie negativă în campionat. Îmi felicit jucătorii pentru jocul din repriza a doua pentru că la pauză au schimbat atitudinea și asta s-a văzut. Este foarte important că nu am luar gol în ultimile două meciuri și sper să acumulăm cât mai multe puncte", a declarat Viorel Moldovan
Moldovan: "A fost greu să revitalizez echipa! Trebuie să rămânem umili!"

„Burdujan merită să joace la națională!”

Tehnicianul echipei CSM Ploiești, Valeriu Răchită, a fost prezent la partida CS Otopeni-FC Vaslui (0-2), meci care a reprezentat debutul lui Viorel Moldovan pe banca moldovenilor în Liga I. Fostul fundaș a declarat că a rămas impresionat de evoluția atacantului "galben-verzilor" Lucian Burdujan. "Cei de la Vaslui au fost mai pragmatici și au meritat victoria. 2-0 este un scor categoric. Echipa din Vaslui are un jucător extrem de bun, care meirtă să joace chiar și la națională. În seara aceasta mi-a plăcut modul cum a jucat Burdujan.", a spus Răchită.
"Burdujan merită să joace la națională!"

Obrad Ivezic, magicianul din poarta Stelei

Obrad Ivezic și-a sărbătorit cei 27 de ani împliniți în urmă cu 9 zile printr-o evoluție senzațională în victoria Stelei MFA (30-29) din Slovenia, succes ce-i apropie pe „militari" de primăvara Ligii Campionilor. Din aeroportul din Ljubljana, gigantul sârb de 2 m ne-a dezvăluit, ieri-dimineață, într-o engleză-româno- sârbă, secretele paradelor sale.
Obrad Ivezic, magicianul din poarta Stelei

Florentin Petre, „dublă” pentru Terek Groznîi

Florentin Petre a adus victoria pentru echipa sa din campionatul Rusiei, Terek Grozny. Fostul dinamovist a reușit "dubla" în meciul contra campionilor en-titre de la Rubin Kazan. Partida a început nefericit pentru echipa lui Petre, gazdele deschizând scorul în minutul 28. Patru minute mai târziu, Terek Grozny a egalat, după care a urmat o oră de joc fără gol. Când meciul părea că se îndreaptă către un rezultat de egalitate, Florentin Petre a înscris de două ori în 5 minute, astfel că, în minutul 85, echipa românului conducea cu 3-1, în deplasare. Scorul a rămas același până la ultimul fluier al arbitrului și Terek Grozny a obținut trei puncte importante pe terenul campioanei Rubin Kazan.
Florentin Petre, "dublă" pentru Terek Groznîi

Porumboiu: „Vreau să bată Rapidul cu 2-0, dar va fi 1-1!”

Adrian Porumboiu a prefațat meciul dintre Steaua și Rapid din Giulești și spune că dacă echipa din Ghencea va fi învinsă, șansele acesteia la titlu vor fi compromise. Patronul moldav a discutat și despre partida pe care echipa sa a câștigat-o la Otopeni și este de părere că performanțele realizate de cuplul Meme Stoica-Dan Petrescu la Unirea vor fi obținute la Vaslui deViorel Moldovan-Heleșteanu. "Viorel Moldovan cu Heleșteanu va face la Vaslui ce face Dan Petrescu și Meme-ul la Urziceni. Rapid - Steaua e un meci de 1x2, indiferent de situație Este și va fi un derby, iar în astfel de partide nu poți să știi cine învinge Rapid e o echipă mai aproape de sufletul meu, a fost dintotdeauna. Mi-aș dori să câștige. Ca arbitru, cel mai bine m-am simțit în Giulești. Steaua, dacă pierde, se cam rupe de vârful clasamentului.", a spus Porumboiu la gsptv.
Porumboiu: "Vreau să bată Rapidul cu 2-0, dar va fi 1-1!"

Show cu Tolea

Prima ediție a Balcaniadei de lupte libere pe echipe, organizată la Sala Rapid din Capitală, a fost câștigată de Turcia. După reclame, apariții pe la posturile tv și o tentativă în Lokal Kombat, Tolea Ciumac (foto) s-a întors la sportul care l-a consacrat, luptele. Deși specialist în „greco-romane", masivul sportiv de 120 de kilograme și-a încercat șansa și la „libere". El a făcut parte din echipa României, care a deschis Balcaniada, în meciul contra Turciei. Tolea a intrat pe saltea când scorul era egal, 3-3, și trebuia să câștige pentru un succes tricolor. Ciumac a ridicat efectiv sala în picioare, a făcut spectacol, dar a fost nevoit să se recunoască învins. Odată cu el și echipa României. Turcia a câștigat Balcaniada, România terminând pe locul secund după ce a bătut Bulgaria cu 4-3. „Vrem să refacem tradiția Jocurilor Balcanice. Începutul a fost de bun augur", a declarat președintele FR de Lupte, Cristian Poteraș.
Show cu Tolea

Sandra Izbașa, așa cum nu o știți!

Sandra Izbașa nu are secrete. Cea mai bună gimnastă autohtonă, singura campioană olimpică pe care Europa a avut-o la gimnastică feminină, la ediția din acest an a JO de la Beijing, este o tânără de 18 ani ce luptă pentru a-și păstra copilăria. Tot timpul cu zâmbetul pe buze și pusă pe șotii, Sandra a dezvăluit pentru ProSport câteva din gândurile ei.
Sandra Izbașa, așa cum nu o știți!

Voinea îl sprijină pe Segărceanu în lupta pentru șefia FR de Tenis

Pentru a treia oară în acest an, Adrian Voinea a revenit în România. Motivul: îl sprijină pe Florin Segărceanu în lupta pentru șefia FR de Tenis. După mult timp, „Voinicul" el vorbește din nou și dezvăluie că a fost la un pas să nu joace, în trecut, pentru România, în Cupa Davis. Plecat în Italia, unde își are reședința actuală, el pare îndrăgostit de aerul peninsular. De un an și jumătate lucrează la Academia de tenis din Perugia condusă de Alberto Castelani. Originar din Focșani, Adrian Voinea, fost jucător de Cupă Davis al României, nu mai are timp să vină în țara natală.
Voinea îl sprijină pe Segărceanu în lupta pentru șefia FR de Tenis

Vasile Balaș: „Mi-am făcut datoria!”

Meciurile care se termină cu jucătorii alergând după arbitrii sunt tot mai dese în Liga a II-a. Astfel, după pățania lui Bocăneală de la jocul Suceava - Ceahlăul (0-1), din etapa a XII-a, sâmbătă un alt arbitru a fost aproape de a fi bătut. La finalul jocului „U" Cluj - FC Bihor (1-1), fotbaliștii echipei gazdă l-au alergat preț de câteva minute pe centralul Vasile Balaș, din Reșița. Acesta a fost acuzat de către ardeleni că le-a anulat două goluri și că a prelungit meciul cu doar trei minute, deși întreruperile cauzate de accidentări au fost foarte lungi.
Vasile Balaș: „Mi-am făcut datoria!"

„Bursucul” a făcut minuni la Urziceni / TU CE CREZI?

Etapa următoare, Urziceniul poate ajunge liderul Ligii I dacă învinge pe Dinamo. O echipă dintr-un oraș micuț, fără nume mari, dar cu multă ambiție. „No money, no problem", astfel poate suna un slogan al Unirii Urziceni. Inexplicabil pentru mulți, miracolul ialomițean a fost realizat cu jucători refuzați de alte echipe, considerați terminați sau transferați pe sume modice de la echipe în suferință din Liga I.
"Bursucul" a făcut minuni la Urziceni / TU CE CREZI?

E oficial! Iancu nu-i mai vinde clubul lui Tender!

Site-ul oficial al formației FC Timișoara a anunțat în urmâ cu puțin timp că negocierile dintre Marian Iancu și Ovidiu Tender au fost sistate. Astfel, patronul grupării de pe Bega a emis un comunicat prin care anunță că pentru moment nu se mai pune problema vânzării pachetului majoritar de acțiuni. "În acest moment, din motive corecte și obiective, recunoscute de toți, au fost suspendate negocierile pentru vânzarea pachetului majoritar de acțiuni al FC Timisoara SA. Drepturile și obligațiile, cât și puterea decizională revin la forma inițială, după cum urmează:
E oficial! Iancu nu-i mai vinde clubul lui Tender!

FOTO Steliștii și rapidiștii s-au bătut în zona Grozăvești!

Așa cum era de așteptat, derby-ul Rapid - Steaua i-a aprins pe fanii celor două formații. Nucleul dur al "Peluzei Nord" din Giulești a lansat o provocare tipică pentru grupările hooligans omologilor de la Steaua prin care îi "invită" pe aceștia la un duel bărbătesc, fără arme albe. Câmpul de luptă: parcul din incinta Politehnicii, unde sunt deja prezenți 150 de fani ai vișiniilor.
FOTO Steliștii și rapidiștii s-au bătut în zona Grozăvești!

VEZI AICI rezultatele etapei a V-a la rugby

În acest weekend au avut loc partidele contând pentru etapa a V-a a Diviziei Naționale de rugby. În timp ce Dinamo a pierdut în deplasarea de la Constanța (14-10), rivalii din Ghencea s-au impus ușor în fața Timișoarei (72-10). ProSport îți prezință rezultatele și clasamentele celor două serii după runda a V-a.
VEZI AICI rezultatele etapei a V-a la rugby

Neșu, la primul gol pentru Utrecht

Mihai Neșu a spart gheața, marcând primul său gol de când este jucătroul olandezilor de la Utrecht. În pofida reușitei fostului stelist, echipa sa a fost înfrântă de Feyenoord Rotterdam cu scorul de 5-2. Primul gol pentru Utrecht a fost reușit de Schut, în prima repriză. Neșu a oferit un licăr de speranță pentru echipa sa, la scorul de 3-1 pentru Feyenoord, în minutul 56, reducând din diferență. Partida și-a schimbat cursul după reușita lui Neșu, astfel că gazdele din Rotterdam au mai marcat două goluri, în prelungiri, înlăturând orice urmă de dubiu asupra învingătoarei.
Neșu, la primul gol pentru Utrecht

Brezinsky, omul autogol

Aproape că nu există echipă care să nu își marcheze un autogol într-un sezon, „eroii" acestui tip de incident fiind de obicei fundașii centrali, în tentative disperate de a respinge mingi periculoase. Pentru fundașul slovac Milos Brezinsky, ultimele două meciuri jucate s-au terminat extrem de prost. La Galați, acum mai bine de o săptămână, le-a adus egalarea gazdelor printr-o deviere nefericită în poarta lui Pantilimon. Oțelul nu jucase nimic până atunci, iar Timișoara se afla autoritar la conducerea jocului. Autogolul i-a băgat în priză pe gălățeni, care au întors rezultatul, fiind cu greu egalați în ultimele secunde. Sâmbătă seara, în urma unei lovituri libere de la 25 de metri, același fotbalist a calculat greșit traiectoria mingii și a trimis pe spate din mijlocul careului, imparabil, la colțul lung.
Brezinsky, omul autogol

„Nu-mi pasă ce fac alții, dar vreau egal diseară în Giulești!”

Mircea Rednic a recunoscut că un egal în derby-ul din Giulești ar avantaja pe Dinamo, dar susține că atâta timp cât echipa pe care o antrenează câștigă, nu e foarte interesat ce fac rivalele. Tehncianul dinamovist a stabilit obiectivele pe termen scurt ale echipei din Ștefan cel Mare: nouă puncte în următoarele trei etape și titlul de campioană de iarnă "Nu voi merge în Giulești să văd Rapid-Steaua, voi sta acasă. Trebuie să recunosc că îmi doresc un egal diseară. Daca noi câștigăm ce avem, nu ne gândim la ceilalți. La Brașov, azi, toți când m-au văzut au zis că vor să ne bată. Le-am zis "N-ați bătut CFR azi, de unde stiți voi că o sa bateți Dinamo?". Astfel de lucruri ne ambiționează. Trebuie să încercăm să luăm toate cele nouă puncte până la finalul turului, ca să fim campioni de iarnă", a spus Rednic la gsptv.
"Nu-mi pasă ce fac alții, dar vreau egal diseară în Giulești!"

VIDEO / Accidentare DE GROAZĂ‚ în Segunda Division !

Jucătorul lui Real Sociedada, Inigo Dias, a suferit o dublă fractură de tibir si peroneu, în meciul de campionat cu Elbar. Golgeterul bascilor scăpase singur cu portarul când goal-keeper-ul oaspeților l-a atacat, deposedându-l, dar provocându-i, totodată si fractura la piciorul drept. Dias a resimțit din plin șocul accidentării , iar urletele lui de durere au îngozit atât spectatorii cât și medicii și personalul tehnic aflați la marginea gazonului. Fotbalistul, în vârstă de 24 de ani a fost operat astăzi și urmează să absenteze pănă în vara anului următor.
VIDEO / Accidentare DE GROAZĂ‚ în Segunda Division !

„Noi vrem să batem Steaua pe teren, ei vor să ne învingă în culise” TU CE CREZI?

Bătălia psihologică care precede orice derby din Liga I a continuat azi prin declarațiile directorului general adjuct al Rapidului, Grigore Sichitiu, care îi acuză pe steliști că apelează la jocuri de culise pentru a învinge în Giulești. "Bricheta nu o să mai apară, însă mie îmi este frică de altele. Noi vrem să câștigăm pe teren, dar Steaua vrea prin alte părți. Dacă o să câștigăm cu Steaua, o să trecem peste Timișoara. Sperăm ca Steaua să continue seria meciurilor necâștigătoare", a spus Grigore Sichitiu la Sport.ro
"Noi vrem să batem Steaua pe teren, ei vor să ne învingă în culise" TU CE CREZI?