CELE MAI NOI ARTICOLE

Becali a avut dreptate. Kapetanos este manechin!

Gigi Becali și-a împlinit în sfârșit visul. Grecul Kapetanos a fost ieri îmbrăcat ca un adevărat manechin, fiind unul dintre cei mai eleganți steliști. Într-un cadru select, la magazinul Bigotti din Băneasa Shopping Center, roș-albaștrii și-au prelungit pe încă un an înțelegerea cu firma care se ocupă de vestimentația jucătorilor și a staffului din Ghencea. Dacă până acum, steliștii erau îmbrăcați la costume de lux doar pentru meciurile din Champions League, din sezonul următor, ei vor fi îmbrăcați la patru ace și pentru partidele din campionat. În plus, firma de vestimentație este dispusă ca pe viitor să contribuie nu numai cu îmbrăcămintea propriu-zisă, ci mai mult, să sponsorizeze și financiar clubul din Ghencea, ajungându-se ca suma totală să fie de aproximativ 500.000 de euro pe sezon.
Becali a avut dreptate. Kapetanos este manechin!

Dezertorul

Puiu Iordănescu a aruncat în pivnița cu vechituri o carieră de jucător de excepție și de antrenor capabil, nemaivoind să audă de fotbal. Ce o fi determinat acest divorț spectaculos? Vârsta? Nu e cazul. Sărit de 60 de ani, Hizo a funcționat până mai ieri, ca să nu mai vorbim de alte pilde, din lumea largă, cum ar fi Aragones sau Ferguson. L-o fi deziluzionat nivelul competiției, modest, japca arbitrilor, furiile tribunei, invazia de străini mediocri cu repercusiuni pe termen lung asupra fotbalului nostru. Tocmai de aceea s-ar fi cuvenit să rămână pe metereze și să pună umărul la salvarea unei corăbii care l-a legănat drăgăstos pe valurile vieții.
Dezertorul

Trombetta: „Avem șanse să ne îndeplinim toate obiectivele!”

Antrenorul CFR-ului, Maurizio Trombetta, a declarat după meciul din optimile Cupei României, că echipa sa a jucat un meci tipic de Cupă și că această victorie dă moral jucătorilor săi pentru meciurile următoare. "Am jucat bine astăzi, mă așteptam la un meci greu, Sportul este o echipă bună. A fost un meci tipic de Cupă, jucat joi seara, după mai multe meciuri grele pe care le-am disputat. Astăzi le-am dat o șansă lui Oberman și Sanchez Prette pentru că au jucat mai puțin și vroiam să le cresc moralul. Mă bucur că suntem în cursă pentru cele trei obiective, titlul de campioană, Cupa României și Champions League. Mai avem șanse să le îndeplinim pe toate, toate sunt obiective realizbile", a spus tehnicianul din Peninsulă, după meciul cu Sportul Studențesc.
Trombetta: "Avem șanse să ne îndeplinim toate obiectivele!"

„Hagi a fost la 15 minute de a semna cu Dinamo!”

Cristi Borcea nu a scăpat ocazia de a-și ironiza marii rivali de la Steaua. Acesta a spus despre 'războinicii' lui Gigi Becali că vor rămâne în istorie pentru o performanță negativă: cele zece meciuri consecutive fără victorie. "Steaua are trei participări în Liga Campionilor, dar jucătorii de astăzi din Ghencea vor rămâne în istorie pentru că au zece meciuri fără victorie. Dacă batem Urziceniul suntem campioni de toamnă. Hagi a fost la un sfert de
"Hagi a fost la 15 minute de a semna cu Dinamo!"

„CFR-ul a fost peste Steaua!”

Antrenorul Sportului Studențesc, Adrian Falub, a declarat la finalul înfrângerii contra CFR-ului, că ar fi fost foarte bine pentru moralul echipei dacă ar fi bătut și CFR-ul, mai ales pentru parcursul echipei în Liga 2. Antrenorul a mai spus că în opinia sa, CFR este peste Steaua. "Am jucat bine, ne-am ridicat la nivelul CFR-ului, care este campioana României, am ieșit onorabil. Ar fi fost senzațional să eliminăm CFR-ul după ce am eliminat Steaua, mai ales pentru moralul echipei în campionat. CFR-ul a fost superioară Stelei, dar să nu uităm că Steaua a jucat cu rezervele, în timp ce la CFR au jucat mai mulți titulari", a declarat Adrian Falub.
"CFR-ul a fost peste Steaua!"

Șiman: „Puteam să ajungem în prelungiri”

Vasile Șiman a spus că Sportul putea să ajungă în prelungiri cu CFR Cluj, dar jucătorii săi au avut prea mult respect pentru campioni. Referitor la dicatatura din Regie, patronul Sportului a spus că jucătorii se pot transfera la alte echipe, mărturie stă faptul că "studenții" au transferat cei mai mulți jucători din Liga I. "Depinde de ofertele primite pentru ca jucătorii să plece de la Sportul. Sportul a transferat cei mai mulți jucători la nivelul ligii 1, deci jucătorii pot pleca de la această echipă. Uneori unii vor să iasă în presă, spunând că nu pot să ia jucători de la Sportul. S-a văzut că au tratat meciul foarte serios, dar noi din nefericire parcă i-am respectat prea mult, pentru că aveam posibilități să ajungem în prelungiri.", a spus Șiman la gsptv
Șiman: "Puteam să ajungem în prelungiri"

Mureșan: „Am dominat total și am câștigat pe merit!”

Iuliu Mureșan, președintele CFR-ului, a declarat, la finalul partidei câștigate cu Sportul, 1-0, că este foarte bucuros de rezultatul obținut și a ținut să-și felicite totodată adversarii din această seară. "Mă bucur că am câștigat un meci tipic cu o echipă de Liga a 2-a. Am dominat total partida și puteam câștiga cu 2-0 dacă intra și bara lui Kone. Mi-au plăcut mai mulți jucători
Mureșan: "Am dominat total și am câștigat pe merit!"

„Am pierdut la un gol diferență, ca Roma, dar ne-a lipsit curajul”

Viorel Ferfelea a spus că meciul de Cupă cu CFR putea să se termine cu orice rezultat. Clujenii au învins Sportul, la fel cum au învins-o și pe Roma, dar "studenților" le-a lipsit curajul, după părerea lui Ferfelea. "Nu se poate face o comparație între CFR și Steaua, amândouă joacă în Champions League și o fac foarte bine, nu se pot compara. Nu suntem noi ca Roma, deși am pierdut tot la un gol diferență, a fost un meci de cupă în care se putea întâmpla orice. Astăzi ne-a lipsit curajul, poate dacă jucam cu o echipă mai slabă, reușeam să ne calificăm.", a spus Ferfelea, la gsptv
"Am pierdut la un gol diferență, ca Roma, dar ne-a lipsit curajul"

Panin: „Ne-a surprins Sportul. Îi felicităm pentru ambiție”

Cristian Panin a declarat, la finalul partidei Sportul Studențesc - CFR Cluj, scor 0-1, că echipa sa joacă bine deși oboseala începe să-și facă simțită prezența printre rândurile jucătorilor. "Suntem într-o perioadă mai dificilă, dar oboseala se vede și totuși mergem bine pe cele trei fronturi. Sportul ne-a surprins prin ambiție și îi felicit pe băieți pentru ce au arătat
Panin: "Ne-a surprins Sportul. Îi felicităm pentru ambiție"

Varga: „CFR-ul a fost mai bună ca Steaua ! Merita să câștige”

Dacian Varga a declarat sportiv, după meci, că adversarii Sportului au meritat victoria. Comparativ cu Steaua, jucătorul Sportului a spus că echipa Clujului a fost superioară. "CFR-ul au fost mai buni ca Steaua, dacă au câștigat. Meritau să câștige, au avut multe ocazii, șuturi, dar dacă eram și noi mai atenți cred că am fi reușit să-i batem. Nu ne-au surprins cu nimic.Sunt valoroși, costă o grămadă de bani, nu ne-a fost teamă, noi nu aveam nimic de pierdut, important că nu ne-am făcut de râs. Pe final puteam egala și să mergem în prelungiri.", a spus Dacian Varga, la gsptv
Varga: "CFR-ul a fost mai bună ca Steaua ! Merita să câștige"

Dinamo pleacă din ‘Groapă’! Din 2012 se mută pe Lia Manoliu! CUM COMENTEZI?

Cristi Borcea a dezvăluit că Dinamo își va schimba stadionul! Oficialul dinamovist a spus că a depus la UEFA actele pentru a-și muta echipa de 'spartani' pe noul Lia Manoliu. "Dinamo se va muta pe Lia Manoliu. Am fost deja la UEFA și am depus documentația necesară pentru a ne putea muta pe stadion din 2012, după ce lucrările vor fi terminate. Acolo am cunoscut cele mai mari bucurii și
Dinamo pleacă din 'Groapă'! Din 2012 se mută pe Lia Manoliu! CUM COMENTEZI?

Mureșan la pauză: „Batem sigur! Am controlat meciul”

Iuliu Mureșan a vorbit la pauza meciului dintre Sportul Studențesc și CFR Cluj despre echipa sa și a spus că aceasta se va impune până la final. "Am controlat o mare parte din această primă repriză, dar nu sunt prea mulțumit. Jucătorii ar trebui să aibă mai multă determinare și luciditate la finalizare. Am
Mureșan la pauză: "Batem sigur! Am controlat meciul"

„Aș putea spune multe lucruri urâte despre FC Brașov”

Jean Pădureanu a spus că partida de Cupă dintre Gloria Bistrița și FC Brașov nu a fost influențată de arbitri. Patronul de la Bistrița afirmă că au fost greșeli mici de arbitraj, care nu au îndreptat meciul către un anumit rezultat. "Nu au fost greșeli de arbitraj decisive la meciul cu FC Brașov. Nu am influență asupra "cavalerilor fluierului", pentru că dacă aș fi avut Bistrița nu se afla în situația în care se află acum. Și eu aș putea să spun multe lucruri despre echipa din Brașov, dar din bun simț nu o fac, deoarece am fost învățat să nu mă uit în ograda altora", a spus Jean Pădureanu, la sport.ro.
"Aș putea spune multe lucruri urâte despre FC Brașov"

Dinu Gheorghe: „E diferență între ce spune și ce face Pădureanu”

Dinu Gheorghe în atacă pe Jean Pădureanu spunând că influența sa asupra arbitrilor a influențat rezultatul din Cupa României. Președintele brașovean este nemulțumit de aribtrajul tușierului Szekely. Arbitrul de margine este unul din cei mai vechi în branșă și oficialul brașovean consideră că exact "experiența" lui Szekely l-a făcut să greșească. "Au fost greșeli mari de arbitraj, mai ales din partea tușierului Szekely. Jean Pădureanu a arătat, din nou, că are influență asupra arbitrilor, mai ales față de cei din 'școala veche', cum este și cazul lui Szekely. Pădureanu spune că s-a lăsat de manevre în fotbal, dar e o diferență între ce spune și ce face. E păcat ca astfel de arbitri își bat joc de munca oamenilor. Ar trebui să aibă bunul simț să se retragă.", a încheiat Dinu Ghoerghe, la sport.ro.
Dinu Gheorghe: "E diferență între ce spune și ce face Pădureanu"

„La ce condiții avem, trebuia să fim pe primul loc demult!”

George Copos a declarat că Rapidul a evoluat în acest sezon mult sub așteptări față de condițiile asigurate de către CA. "La ce condiții și ce salarii au jucătorii și antrenorii acestei echipe, trebuia să fim de multă vreme pe primul loc", a spus Copos.
"La ce condiții avem, trebuia să fim pe primul loc demult!"

Lucescu: „Dinu Patriciu ar putea fi salvarea Rapidului”

Mircea Lucescu, tehnicianul Șahtiorului, a fost de părere că Dinu Patriciu ar fi fost o soluție foarte bună pentru Rapid. "Eu cred că Dinu Patriciu ar putea fi cel care să se implice financiar la Rapid, pentru că este un om de sport și mai și simpatizează echipa din Giulești. Ceea ce nu știu este dacă
Lucescu: "Dinu Patriciu ar putea fi salvarea Rapidului"

Panin duce CFR-ul în sferturile Cupei României

Deși pornea clar favorită în fața celor de la Sportul Studențesc, campionii de la CFR Cluj nu s-au omorât cu firea în prima repriză a meciului din Giulești. Diferența de un eșalon s-a văzut în dezinvoltura cu care oamenii lui Trombetta s-au mișcat pe teren, având momente de tehnicitate care par în continuare irepetabile de o altă echipă din România, dar determinarea și spiritul de sacrificiu au fost în tabăra Sportului Studențesc. Cu toate acestea, jucând doar din "gleznă", echipa din Gruia a dominat clar prima repriză, cele mai mari ocazii venite din acțiunile individuale ale lui Peralta și Dubarbier, ultimul lovind chiar bara. Puștii de la Sportul au arătat totuși că știu fotbal, desenând frumos uneori, dar cu naivitate, parcă respectând prea mult pe egala lui Chelsea, Varga fiind principalul pericol pentru campioni.
Panin duce CFR-ul în sferturile Cupei României

„Copos nu va mai găsi naivi care să-i dea șapte milioane de euro”

Jean Valvis, acționarul Rapidului, a pretins că Fathi Taher vroia să finanțeze clubul din Giulești cu împrumuturi și nu printr-o majorare de capital și a adăugat că și el a fost păcălit la început să bage mai mulți bani. Acționarul este de părere că George Copos, actualul patron al clubului, nu va mai reuși să 'prindă în mreje' un alt 'fraier' care să bage milioane de euro înainte de a semna vreun contract. "Din 2006 Rapidul a fost finanțat prin împrumuturi. Domnul Taher a vrut să finanțeze clubul prin împrumuturi și nu prin majorare de capital. Eu am investit în 2006 până la
"Copos nu va mai găsi naivi care să-i dea șapte milioane de euro"

„Dacă se implică Becali, Steaua ia șase puncte cu noi”

Marian Iancu spune că Timișoara pornește cu șansa a doua în partida contra echpei lui Becali. În ciuda faptului că bănățenii nu sunt favoriți, patronul timișorean spune că Steaua nu este Chelsea sau Bayern. El îî cere antrenorului să obțină rezultate bune cu Steaua sau Urziceni, nu cu echipe din afara țării, care au bugete de sute de milioane de euro. Marian Iancu a glumit spunând că, dacă Gigi Becali se implică în acest meci, Steaua poate câștiga șase puncte doar din meciul contra echipei sale.
"Dacă se implică Becali, Steaua ia șase puncte cu noi"

Lăcătuș: „Dică m-a sunat și mi-a zis că a fost prost că a plecat de la Steaua!”

Invitat în direct la o emisiune televiziată, fostul antrenor al Stelei a recunoscut că vorbește destul de des la telefon cu Nicolae Dică și că în una din discuțiile telefonice pe care le-au avut, fostul stelist s-a convesat recunoscând că a făcut o greșeală atunci când a plecat de la Steaua: "Eu țin foarte mult legătura cu Dică, vorbim destul de des la telefon. Chiar zilele trecute m-a sunat și mi-a zis.....nu vreau să se supere că o să zic asta, dar mi-a recunosct la telefon că a "fost prost" atunci când a plecat de la Steaua. A zis că voia să încerce și altceva, dar s-a cam grăbit să plece din România, eu i-am zis de mai multe ori că dacă mai stătea până acum în iarnă și pleca în primăvară ar fi fost mult mai bine petnru el" a recunoscut Marius Lăcătuș la B1TV
Lăcătuș: "Dică m-a sunat și mi-a zis că a fost prost că a plecat de la Steaua!"

NEMURITOR! După două luni, Dossey a ieșit din comă!

Fostul portar al echipei Pandurii, Ibrahim Dossey, și-a revenit din coma profundă care a durat aproximativ două luni și nu mai este conectat la aparate. Fotbalistul care a fost victima unui accident auto pe data de 13 septembrie și a fost operat apoi pe creier, a mișcat de mai multe ori o mână în cele câteva săptămâni cât a fost în comă, soția sa anunțând de fiecare dată medicii despre aceste modificări ale stării lui de sănătate. Deși nu i se dădea nici o șansă, de câteva zile fotbalistul nu mai este conectat la aparate, respiră singur dar nu este încă suficient de puternic pentru a mișca și a se hrăni singur. Asistentul medical al echipei Pandurii, Florin Rasoveanu, care a fost azi la Spitalul Universitar din București pentru a se interesa de starea sănătății lui Dossey a precizat că sunt șanse de recuperare a fotbalistului dar e nevoie de multă răbdare:
NEMURITOR! După două luni, Dossey a ieșit din comă!

„Mă gândesc să plec! Nu vreau să mă plafonez!”

ProSport îți prezintă în ediția tipărită de mâine un superinterviu cu Adrian Cristea. "Prințul" vorbește despre forma mai slabă din debutul sezonului și le transmite șefilor că vrea să plece la un club din străinătate. "Mă găndesc să plec de la Dinamo", spune Cristea, motivând că riscă să se plafoneze dacă mai continuă în "Ștefan cel Mare". Nu rata ediția tipărită!
"Mă gândesc să plec! Nu vreau să mă plafonez!"

„Dacă mai jucăm 10 meciuri cu Dinamo, opt le câștigăm noi”

Marian Iancu nu a trecut peste umilința pe care Dinamo i-a administrat-o Timișoarei. În ceea ce privește cerința de a câștiga două meciuri din trei, patronul Timișoarei s-a mai înmuiat, spunând că nu este un ultimatum ci mai degrabă o dorință a lui. "Nu e un ultimatum pentru Uhrin e o dorință a mea să câștigăm 6 puncte din următoarele trei meciuri. Pe mine mă interesează doar rezultatul, nu mă interesează strategia lui Uhrin.Dacă am juca cu Dinamo de 10 ori de 8 ori am învinge, dacă meciul ar fi bine pregătit.", a spus Iancu la sport.ro
"Dacă mai jucăm 10 meciuri cu Dinamo, opt le câștigăm noi"

„Timișoara are meci greu! Steaua e condamnată să câștige”

Marian Iancu a prefațat meciul de campionat cu Steaua, spunând că o victorie contra "militarilor" ar fi foarte folositoare pentru Timișoara. Patronul bănățenilor este totuși realist și spune că va fi greu să obțină trei puncte din acest meci, mai ales că Steaua este într-o situație în care trebuie să câștige. "Meci greu, după ce suporți o corecție cum am pățit noi cu Dinamo e foarte greu să te gândești la un rezultat bun. În plus, Steaua vine după o serie de rezultate nesatisfăcătoare și e condamnată să câștige. Ce ar putea fi mai frumos decât o victorie cu Steaua, ca să uităm de ce s-a întâmplat cu Dinamo, dar va fi greu.", a spus Marian Iancu, la Telesport
"Timișoara are meci greu! Steaua e condamnată să câștige"

Becali intră cu ‘valiza’ și în politică: „Eu fac valize de bani pentru că sunt deștept!”

Președintele PNG-CD, Gigi Becali, prezent într-o emisiune la postul Realitatea TV, alături de Mugur Ciuvică și Monica Tatoiu, și-a anihilat, ca de obicei, partenerii de conversație, proferând jigniri la adresa lui Ciuvică și aproape forțând-o pe moderatoare să întrerupă emisiunea. Becali a început prin a comenta, în stilu-i bine-cunoscut, criza economică în care se găsește România. După părerea sa, nu ar fi nicio criză, ci o situație de panică provocată de politicieni. La contraargumentele aduse de Ciuvică, patronul Stelei a ripostat: „Ești un prost, taci din gură, nu vezi că ești prost?" Acesta
Becali intră cu 'valiza' și în politică: "Eu fac valize de bani pentru că sunt deștept!"

Cisovsky: „Steaua e cunoscută în toată Europa, dar sâmbătă o batem!”

Fundașul slovac al celor de la FC Timișoara, Marian Cisovsky, a declarat că deși Steaua este o echipă recunoscută în toată Europa, echipa bănățeană va face tot pentru a câștiga în meciul de sâmbătă, din Ghencea. Slovacul a spus că echipa sa țintește toate cele 9 puncte din următoarele 3 meciuri pe care le mai are de disputat FC Timișoara. "Steaua este un nume cunoscut în intreaga Europă, cu toții știm că este o echipă bună dar noi ne dorim să scoatem un rezultat bun. Noi ne dorim să câștigăm fiecare meci indiferent că ne cere sau nu cineva acest lucru. Până la finalul turului mai sunt trei meciuri de jucat și ne dorim să le câștigăm", a declarat fundașul central, potrivit Banateanul.ro
Cisovsky: "Steaua e cunoscută în toată Europa, dar sâmbătă o batem!"

„Vrem patru puncte din meciurile cu Rapid și Steaua”

Florin Costea a spus că "juveții" își doresc un egal și o victorie din confruntările cu Rapid și Steaua. Atacantul Universității spune că echipa trebuie să muncească pentru cele două partide, dat fiind faptul că cele două partide sunt extrem de importante pentru craioveni. "Vom vedea ce va fi cu Rapid si cu Steaua... Trebuie sa lasam capul in jos si sa muncim pentru aceste doua jocuri care sunt foarte importante pentru noi. Cred ca patru puncte ar fi bune dupa aceste doua meciuri", a spus Costea pe site-ul oficial al clubului.
"Vrem patru puncte din meciurile cu Rapid și Steaua"

„Deja am câteva variante de transfer în străinătate”

Daniel Coman, fostul portar al Rapidului, a afirmat că este posibil să semneze cu o echipă din străinătate în scurt timp și că mai are de încasat niște bani de la Rapid. "Aveam de primit o sumă destul de măricică de bani, pentru mine, dar micuță pentru un club ca Rapidul. Mai am de încasat încă două rate contractuale. Deocamdată nu am nicio
"Deja am câteva variante de transfer în străinătate"

Pițurcă i-a convocat pe Bălan și Bordeanu de la Urziceni pentru Oman

Antrenorul echipei naționale, Victor Pițurcă, a decis să convoace și reprezentanți ai Unirii Urziceni și ai lui FC Brașov pentru turneul amical al României, care va avea loc în Oman, în luna decembrie. Astfel, Tiberiu Bălan și Valeriu Bordeanu, vor face parte din lotul lărgit al reprezentativei "tricolore". De asemenea, Raul Rusescu a fost convocat de Emil Săndoi pentru amicalul echipei de tineret pentru amicalul contra Bulgariei. De la echipa lui Răzvan Lucescu, Pițurcă i-a luat la echipa națională pe Mihai Roman și Daniel Oros pentru același turneu din Oman
Pițurcă i-a convocat pe Bălan și Bordeanu de la Urziceni pentru Oman

Nicu Gheară: „Taher voia performanță pe termen scurt și apoi să revândă clubul!”

Omul de afaceri Nicu Gheară a vorbit despre ceea ce s-a întâmplat la Rapid între George Copos și Fathi Taher. Gheară a precizat că Taher nu este vinovat pentru situația de la Rapid, ci oameni ca Zotta și ceilalți manageri de la club. Afaceristul a spus că Taher voia să facă performanță pe termen scurt, pentru ca apoi să-l revândă apoi altor oameni de afaceri. "Copos nu a primit banii, s-a lăsat clubul pe mâna lui Taher, el a avut încredere în Zotta și în alte persoane care nu se pricepeau, cred că Taher a vrut să facă performanță pe termen scurt, pe care apoi să-l revândă altui acționar.Zotta și ceilalți care s-au ocupat de transferuri sunt vinovați, nu știu dacă intenționat sau nu. Intențiile lui Taher erau să facă un club puternic, crezând că va găsi un alt investitor căruia să-l vândă. Cluburile sunt afaceri, dar nu ca o intreprindere.Taher a investit în jucători, dar clubul nu este al lui, pentru că nu i-a plătit lui Copos", a declarat Gheară la gsp tv.
Nicu Gheară: "Taher voia performanță pe termen scurt și apoi să revândă clubul!"

Nicu Gheară: „E vina lui Zotta că s-a luat după Taher și a adus un antrenor ‘umflat'”

Nicu Gheară l-a criticat pe Constantin Zotta împreună cu Consiliul Administrativ pentru situația de criză în care a ajuns Rapidul. Acesta spune că Zotta și oamenii săi nu trebuiau să se ia după sugestiile patronilor la aducerea de noi jucători și la aducerea lui Jose Peseiro. "Eu am avut zilele acestea mai multe discuții cu Copos. Mi-a arătat contractul dintre el și Taher și am discutat cu amândoi să rezolve situația. M-am implicat pentru că iubesc și respect Rapidul. Zotta și cei din CA sunt
Nicu Gheară: "E vina lui Zotta că s-a luat după Taher și a adus un antrenor 'umflat'"

Bădoi: „Sunt sigur că steliștii se tem de noi”

Fundașul lui Poli Timișoara este optimist și spune că bănățenii pot obține măcar un punct în fața Stelei. Statistica îi dă dreptate, deoarece „militarii" nu au mai câștigat împotriva timișorenilor din 2006. Vali, cum simți meciul cu Steaua? Este foarte important acest meci, mergem la București să câștigăm și, așa cum am reușit și în campionatul trecut, să obținem puncte. După ce am pățit săptămâna trectă aici cu Dinamo, va fi foarte greu și la Steaua, este
Bădoi: „Sunt sigur că steliștii se tem de noi"

„CFR-ul vrea rezultate în Ligă, nu ca alții care își propun să nu se facă de râs!

Iuliu Mureșan spune că prestațiile CFR-ului din Liga Campionilor au făcut cinste României și că, indiferent de ceea ce se va întâmpla în următoarele două partide, susținătorii echipei pot fi mândri de ceea ce au realizat ardelenii în acest sezon, numit de președintele echipei din Gruia "cel mai bun din istoria clubului". Oficialul clujean "Consider că ne-am făcut datoria față de fotbalul românesc prin cele patru puncte câștigate în grupele Ligii Campionilor. După egalul cu Chelsea ne gândeam foarte serios la locul doi, dar "dubla" cu Bordeaux ne-a cam spulberat visul. Locul 3 în grupă a fost obiectivul nostru și l-am anunțat înainte de startul competiției. Încă se poate întâmpla orice, chiar și Chelsea poate termina pe ultimul loc. Cea mai mare crimă este să nu-ți propui un obiectiv, așa cum fac alții, care își doresc doar să nu se facă de râs. Întotdeauna trebuie să încerci mai mult decât crezi că poți realiza. Asa am reușit noi. Ne-am impus o ștachetă foarte ridicată și am reușit să o depășim în final", a spus Mureșan la Telesport. Mureșan spune că o victorie la limită ar fi suficientă pentru CFR în partida cu Sportul contând pentru optimile Cupei României. "Și o victorie cu 1-0 e suficientă diseară. Sper să câștigăm, nu mi-aș dori să ajungem în prelungiri sau la pen
"CFR-ul vrea rezultate în Ligă, nu ca alții care își propun să nu se facă de râs!

Ion Marin: „M-am oferit singur să plec!”

După o serie de 10 partide în care Farul nu a mai câștigat, antrenorul Ion Marin susține că nu simte nici o presiune asupra lui. Acesta a declarat că a vrut chiar el să plece dar conducerea clubului nu a fost de acord. „Am avut o discuție cu oficialii clubului și m-am oferit să mă dau singur la o parte și pe banca tehnică să vină un alt antrenor. Nu s-a întâmplat acest lucru și eu rămân în continuare la dispoziția clubului. Nu simt nici un fel de presiune asupra mea dar în viața de antrenor se pot întâmpla multe. Oricum, eu spun că nu există nici un antrenor care dacă vine în aceste condiții nu poate garanta că poate obține trei victorii din trei partide" , a declarat Marin. FC Farul a înregistrat ultimul succes în etapa a VI-a (30 august) când a învins pe Gloria Bistrița cu scorul de 2-1. articol scris de Cristian BANCIU
Ion Marin: „M-am oferit singur să plec!"

Davidenko, în semifinale la Turneul Campionilor

Tenismanul rus Nikolai Davidenko s-a calificat în semifinalele Turneului Campionilor de la Shanghai, după ce l-a învins, joi, în două seturi, cu scorul de 6-3, 6-2, pe argentinianul Juan Martin Del Potro, în ultimul meci din grupa aurie, informează MEDIAFAX În urma acestei victorii, Davidenko a terminat pe locul secund în grupa aurie și va juca în semifinale cu învingătorul din grupa roșie.
Davidenko, în semifinale la Turneul Campionilor

Porumboiu: „Chiar dacă aș vrea să investesc la Rapid, nu pot!”

Patronul celor de la FC Vaslui, Adrian Porumboiu, a spus că nu se pune problema să investească la Rapid, deși recunoaște că mereu s-a simțit bine în Giulești. Vasluianul a spus că brandul Rapidului este foarte atractiv pentru orice om de afaceri, inclusiv pentru el. "Trebuie să recunosc că am avut mereu o simpatie pentru clubul Rapid. Mereu m-am simțit bine când arbitram în Giulești, iar brandul Rapidului, în afară de cele două mari, a fost și este unul foarte atractiv pentru orice investitor, pentru orice om de fotbal. Cu toate astea, nu se pune problema să investesc la Rapid, nu mi-ar permite regulamentele, chiar dacă aș vrea.", a spus Porumboiu la gsp tv.
Porumboiu: "Chiar dacă aș vrea să investesc la Rapid, nu pot!"

Copos, salvarea Rapidului! Jucătorii și-au primit banii după aproape două luni

Vești bune pentru jucătorii Rapidului. După ce ieri a luat loc în tribune la meciul pe care Rapidul l-a disputat în Cupa României, George Copos mai face un pas înspre rezolvarea crizei din Giulești. Copos s-a ținut de cuvânt și fotbaliștii lui Peseiro și-au primit azi bani, după aproape două luni de așteptare. După partida de ieri acționarul giuleștean afirma că bugetul până în luna Decembrie este asigurat și Maftei & Compania își vor primi banii.
Copos, salvarea Rapidului! Jucătorii și-au primit banii după aproape două luni

Munteanu: „Lăcătuș a pregătit foarte bine echipa din punct de vedere fizic”

Dorinel Munteanu a ținut să clarifice speculațiile din ultimul timp, conform cărora Lăcătuș nu ar fi pregătit bine echipa. Munti spune că singura problemă e reprezentată de oboseala acumulată, firească într-un astfel de ritm nebun. "Jucătorii au fost bine pregătiți de Marius, vreau să clarific acest lucru. E normal însă, în momentul în care joci într-un ritm amețitor - sâmbătătă-miercuri- și nu se folosește sistemul rotației să apară oboseala. Dar aceasta a venit ca răspuns al ritmului, nu al pregătirii deficitare.", a spus tehnicianul Stelei la Telesport. "Neamțul" este convins că echipa sa a evoluat bine în derby-ul cu Rapid, având în vedere oboseala acumulată în săptămâna precedentă: "Eu cred că în Giulești am jucat destul de bine, având în vedere că am avut trei meciuri foarte grele într-o săptămână: cu Dinamo, cu Lyon și cu Rapid." Munteanu a discutat despre șansele unei echipe românești de a trece de faza grupelor în Champions League. Tehnicianul din Ghencea nu este de acord cu Mirel Rădoi, care a afirmat că în următorii 10 ani nicio echipă nu se va califica în optimi: "Steaua ar fi cea mai îndreptățită echipă din România care să treacă de grupe. Oricum, fiecare echipă are șansa ei; și CFR-ul a avut o bună oportunitate anul acesta, nu cred că a fost vorba de lipsă de experiență."
Munteanu: "Lăcătuș a pregătit foarte bine echipa din punct de vedere fizic"

Singurul medaliat român de la Europenele de Box a fost ignorat de Federația de Box

Calificat la Campionatul European de box din Anglia în afara lotului stabilit de FRB pentru această competiție, gorjeanul Petrișor Gănănău de la CS Pandurii a reușit să intre în posesia unei medalii urmând să boxeze în această seară pentru medalia de argint. Gănănău este singurul român care se mai află în competiție după ce toți pugiliștii din lotul național au fost eliminați. Acesta a mărturisit azi că nu a fost ajutat de federație nici măcar să ajungă la competiție fiind nevoit să caute sponsori pentru a se deplasa acolo: „Mă bucur că am luat o medalie la aceste Campionate Europene și că mi-am reprezentat cu bine clubul și țara. Am rămas singur în competiție dintre românii deplasați aici cu lotul deși eu n-am fost inclus în lot și a trebuit să vin pe banii mei și ai clubului Pandurii. Mulțumesc celor care m-au ajutat să ajung aici, omul de afaceri Marius Benegui care mi-a plătit drumul și m-a ajutat foarte mult de un an de zile să mă pot pregăti pentru aceste Europene. Vreau să spun că eu n-am primit sprijin financiar de la federație pentru a mă deplasa aici și singurii care m-au ajutat au fost Primăria Târgu Jiu, Poliția Comunitară de acolo unde și lucrez, și clubul Pandurii."
Singurul medaliat român de la Europenele de Box a fost ignorat de Federația de Box

„Pițurcă jr a demonstrat că e un vârf adevărat! Sunetm în discuții cu el!”

Dorinel Munteanu recunoaște că Steaua se află în discuții fiul selecționerului, Alex Pițurcă, pe care-l caracterizează ca fiind un atacant care și-a demonstrat calitățile de vârf adevărat. Totuși, "Muniti" spune că poate ataca titlul și fără să mai aducă jucători în Ghencea. "Sunt discuții cu Alex Pițurcă, el înscrie cam meci de meci, a demonstrat că este un vârf adevărat. Chiar și ieri mi se pare că a marcat în meciul contra Craiovei. Sunt mulțumit de lotul pe care îl am, pot ataca titlul cu jucători pe care îi am la dispoziție. Obiectivul meu pentru acest sfârșit de tur e să fiu cât mai aproape de locul doi", a declarat Munteanu la Telesport.
"Pițurcă jr a demonstrat că e un vârf adevărat! Sunetm în discuții cu el!"