09 Iul. 2008
Presa americană a dezvaluit publicului incredibila poveste a unui om care va reprezenta Statele Unite la Jocurile Olimpice de la Beijing. Potrivit sursei citate, atletul Lopez Lomong, sudanez prin naștere, a fost răpit în copilărie de gherilele care au facut ravagii în timpul războiului civil care a devastat țara sa de origine. "Am fost capturat de Armata Populară de Eliberare din Sudan la vârsta de șase ani din satul meu natal, Kimotong. Mi-am văzut prietenii murind de foame și de maladii așa că, doar câteva săptămâni mai târziu am evadat de acolo și, împreună cu niște rude mai îndepărtate, am traversat deșertul și am trecut frontiera kenyană. A fost cea mai importantă cursă a vieții mele și sunt mândru că am câstigat-o. Din păcate, mulți dintre noi au sfârșit mâncați de animalele sălbatice sau vânați fără milă de milițiile rivale", a povestit eroul african. Sursa citată precizează că Lomong a petrecut mai bine de 10 ani în lagărul de refugiați din Kakuma (Kenya) înainte de a fi salvat de o operațiune umanitară sprijinită de biserică și care l-a adus, la vârsta de 17 ani, în America.