CELE MAI NOI ARTICOLE

Becali, locul al doilea între cei mai antipatizați oameni din Liga I

Site-ul suporterilor steliști, www.fcsteaua.ro, a inițiat un sondaj de opinie din care administratorii doresc să afle care este cel mai antipatizat personaj din fotbalul autohton. Așa cum era poate de așteptat, cel mai votat dintre toți cei propuși de organizatorii sondajului a fost Cristi Borcea, președintele executiv al rivalilor de moarte ai Stelei, care a cumulat peste 42 la sută din sufragiile participanților. Mai mult sau mai puțin surprinzătoare este prezența lui Gigi Becali (foto), finanțatorul roș-albaștrilor, pe poziția secundă a acestui top după ce a întrunit aproape 19 procente, urmat pe locul al treilea de președintele federației, Mircea Sandu, care a strâns, la rândul său, 11 procente. Pe un onorant loc 8 s-a situat vedeta echipei noastre naționale, Adrian Mutu, semn că pe „Briliant" nu-l așteaptă un meci ușor în Ghencea, când va sosi la București cu echipa sa, Fiorentina. Până ieri, numărul participanților la acest sondaj de opinie era de peste 7.500.
Becali, locul al doilea între cei mai antipatizați oameni din Liga I

Steaua a depășit încasările de anul trecut din Ligă

Suporterii Stelei au luat cu asalt casele de bilete pentru meciurile din Champions League, după primele trei zile vânzându-se circa 14.000 de pachete, aici fiind luate în calcul și cele achiziționate online. Partidele roș-albaștrilor cu Bayern, Lyon sau Fiorentina lui Mutu îi determină pe oficialii steliști să se gândească că în acest sezon vor bate toate recordurile în materie de încasări. Astfel, până acum, surse din cadrul clubului ne-au informat că după calculele care s-au făcut, Steaua a încasat aproape două milioane de euro, cele mai multe dintre pachetele vândute până ieri fiind în principal la tribuna a II-a, apoi la peluze, tribuna I și tribuna 0. Dacă în primul sezon în Ligă fanii au cumpărat bilete în valoare de 2,5 milioane de euro, iar anul trecut cu un milion mai puțin, se pare că în acest an rețeta financiară a conducătorilor din Ghencea a dat roade, așteptându-se ca în următoarele zile să se bată și recordul primului sezon.
Steaua a depășit încasările de anul trecut din Ligă

CS Otopeni, performera înfrângerilor

Gazdele, hrănite de Dinamo cu jucători de împrumut ca Ganea, Chiacu sau Scarlatache, par să nu țină ritmul cu primul eșalon, îndreptându-se vertiginos spre revenirea în Liga a II-a. Doar Liviu Ganea a dat semne că încă mai poartă pe sub tricoul Otopeniului pe cel din „Ștefan Cel Mare", șutând puternic din interiorul careului în transversală.
CS Otopeni, performera înfrângerilor

CFR, victorie după patru etape

Trombetta a debutat cu dreptul și așteaptă Liga Campionilor. Trombetta a câștigat ieri prima bătălie cu contestatarii săi. Italianul a fost ajutat însă și de stângăciile adversarilor. Nu a mai fost tensiunea disputei de anul trecut. Nici încrâncenarea și nici nervii de atunci. A fost un 1-2 liniștit cu bistrițenii pasând decisiv la toate cele trei goluri, dar pierzând fără dubii. Un rezultat care convine de minune oaspeților, dar care nu putea fi altul atâta timp cât gazdele au evoluat incomparabil mai apatic comparativ cu precedentele întâlniri directe.
CFR, victorie după patru etape

Spalletti: „CFR joacă fantastic”

Declarație de politețe sau apreciere sinceră, aceasta-i întrebarea pe care ți-o pui imediat ce citești ce a spus antrenorul Romei, Luciano Spalletti, pe site-ul UEFA, despre primul rival din grupele Ligii, campioana României. „Am văzut câteva casete cu această echipă și pot spune că m-a impresionat. CFR joacă un fotbal fantastic și le-am spus jucătorilor mei că dacă vor să evite orice neplăcere, trebuie să trateze meciul cu toată seriozitatea", a spus Spalletti, care apoi a tras un semnal de alarmă: „Întotdeauna când dau piept cu o echipă care e debutantă în Ligă, jucătorii au obiceiul să nu se concentreze așa cum trebuie, socotind că sunt mari favoriți și au câștigat partida doar din simpla prezentare pe teren. Îi avertizez că vor avea mari surprize dacă vor intra astfel pe teren la meciul cu CFR Cluj, o formație care nu are nimic de pierdut, dimpotrivă numai de câștigat, și, prin urmare, nu va evolua cu nicio presiune".
Spalletti: „CFR joacă fantastic"

Trombetta: „Suntem gata pentru Roma”

Deși nimeni nu credea că Maurizio (foto) o să facă mare brânză ca antrenor principal, acesta a dat altă față CFR-ului. Prima victorie de când sunteți principal. Mă bucur că am câștigat acest meci, eu spun că am meritat victoria cu Bistrița. Azi am rămas fără glas și sper ca la fiecare meci să se întâmple asta numai să câștigăm. Sunteți mulțumit de joc? Sunt foarte mulțumit în special de prima repriză în care am jucat foarte bine. Și de jocul din cea de a doua parte sunt mulțumit numai că poate ne-am retras prea repede și de asta am suferit în repriza secundă. Ați câștigat azi pentru că s-a schimbat sistemul de joc?
Trombetta: „Suntem gata pentru  Roma"

Klinnsman: „Fără Ribery cu Steaua”

Tehnicianul lui Bayern, Jürgen Klinsmann, a ținut să precizeze că francezul Franck Ribery nu va juca miercuri împotriva Stelei: „Pentru Ribery, cu siguranță este prea devreme să joace la București. Pentru el, obiectivul este să fie apt pentru meciul cu Lyon, din 30 septembrie".
Klinnsman: „Fără Ribery cu Steaua"

Becali: „Meme nu sufla în fața lui Piți”

Gigi Becali a spus la sport.ro în ce relații erau Mihai Stoica și Victor Pițurcă pe vremea când amândoi lucrau la Steaua. „Erau ca șoarecele și pisica. Dar, cu toate acestea, Meme nu sufla în fața lui Piți. Pițurcă mi-a făcut echipă, în schimb, de pe urma lui Stoica am rămas doar cu Ghionea, Ochiroșii și Nicoliță", a încheiat Becali.
Becali: „Meme nu sufla în fața lui Piți"

Se deschide peluza a II-a din Giulești!

Cu trei săptămâni înainte de meciul cu Wolfsburg, stadionul din Giulești a devenit un șantier. Bucureștenii lucrează la consolidarea peluzei a II-a, închisă cu doi ani în urmă și care va fi deschisă parțial în această seară. „A fost schimbată structura metalică, nu doar scaunele, iar acest proiect ne va oferi o siguranță sporită în privința cutremurelor", a declarat unul dintre cei care se ocupă de restaurarea stadionului. Muncitorii au avut parte și de surprize neplăcute: „Scaunele, care au fost comandate din Grecia, ne-au fost aduse cu o întârziere de două săptămâni". Proiectul prezentat conducerii este mai amplu, în viitorul apropiat „Potcoava" urmând să aibă 25.000 de locuri, cu 6.000 mai mult decât în prezent. „Vom face și peluze supraetajate pentru a măr
Se deschide peluza a II-a din Giulești!

Lahm îi avertizează pe steliști: „Vrem trei puncte cu Steaua!”

Fundașul stânga al lui Bayern Munchen și al naționalei Germaniei, a declarat că obiectivul echipei sale în meciul cu Steaua din UEFA Champions League, este doar victoria. "Ținta noastră este să obținem nouă puncte din disputele cu Koln, Steaua și Bremen în următoarele opt zile", a spus Lahm. Mijlocașul Marc van Bommel a menționat că Bayern nu trebuie să aibă alt obiectiv decât cele trei puncte în primul meci din grupa F a Ligii Campionilor, cu Steaua.
Lahm îi avertizează pe steliști: "Vrem trei puncte cu Steaua!"

Uhrin, obișnuit cu probleme

Cehul Uhrin pare cel mai calm om din club în aceste zile. El a mai avut două experiențe cu schimbări de patroni, de aceea privește lucrurile foarte optimist. Încă din momentul în care Iancu a anunțat că se retrage de la club, Dusan Uhrin a fost ferm în declarații, spunând că rămâne mai departe la echipă. Și acum, când Tender și CJT vor să preia acțiunile clubului, antrenorul este la fel de decis să își ducă munca mai departe. „Eu am contract aici. Cred că am răspuns de un milion de ori: dacă noul proprietar mă va dori, rămân", a spus ieri Uhrin. În această perioadă de tranziție a echipei, el vede lucrurile într-o tentă optimistă. A mai trecut prin asemenea clipe în trecut, nu se mai sperie. „Siguranță nu este niciodată. Mi s-a mai întâmplat de două ori în carieră să plece patronul. O dată a fost bine, o dată a fost rău. În asemenea situații am fost la Sparta Praga și Bohemians. Eu cred că în această breaslă a antrenorilor suntem obișnuiți cu multe lucruri", a mai spus tehnicianul de pe Bega. În privința penalizării cu șase puncte pe care a primit-o FC Timișoara, Dusan Uhrin are încredere că lucrurile nu vor rămâne așa: „Eu sunt foarte încrezător că se va rezolva totul și cu punctele. Nu cred că ar trebui să se ia aceste puncte".
Uhrin, obișnuit cu probleme

Meme: „Piți i-a zis lui Becali că m-ar împușca în cap!”

Mihai Stoica a comentat ultimele declarații ale lui Gigi Becali, care spusese că Pițurcă i-a făcut echipa, iar MM i-a lăsat în urma sa la Steaua doar pe Nicoliță, Ochiroșii și Ghionea. Mihai Stoica a spus că se felicită că a plecat de la Steaua, pentru că era silit să lucreze cu Becali: "Deși sunt stelist, mă felicit pentru că am plecat de la Steaua, pentru că eram silit să lucrez cu o anumită persoană...Oricum, Pițurcă i-a transmis lui Gigi că ar împușca doi oameni, dacă nu i-ar fi frică de pușcărie:pe mine și pe Horia Ivanovici! Stiu că are permis de port armă, mai bine și-ar încerca talentele vânătorești cu mistreții!" a spus oficialul Unirii la televiziunea gazetei.
Meme: "Piți i-a zis lui Becali că m-ar împușca în cap!"

„Dacă Dorinel îmi cere daune, eu îl dau în judecată că m-a dus în B”

Cornel Penescu, finanțaroul formației FC Argeș, se arată indignat de intenția lui Dorinel Munteanu de a-l acționa în judecată pe patronul piteștean pentru jigniri. "Ce daune să îmi ceară mie Dorinel? Păi mi-a luat 300.000 de euro ca să mă duca în Divizia B. Trebuie să dea în judecată acolo unde se săvârșește fapta, nu unde vrea el. El crede că e ca la fotbal. Justiția e foarte complexă. El cere, dar nu inseamna că îi dă cineva. Îl dau și eu în judecată că a zis că sunt analfabet în fotbal. El m-a jignit pe mine atunci când i-am dat 300 de mii de euro și m-a dus în B,
"Dacă Dorinel îmi cere daune, eu îl dau în judecată că m-a dus în B"

Trei victorii și o înfrângere în Liga Mol

Echipele românești care participă în competiția româno - maghiară, Liga Mol au disputat,în această seară, prima etapă. Astfel, campioana României, Sport Club a învins, la Miercurea Ciuc, pe Dab cu scorul de 6-1 (1:0,2:1,3:0). Golurile campionilor de la SC au fost înscrise de: Levente Hozo, Johan Ramstedt, Szabolcs Szocs (2), Istvan Antal, Patrik Wallenberg.
Trei victorii și o înfrângere  în Liga Mol

„Nu sunt mulțumit de joc!”

Ionuț Badea, antrenorul lui FC Argeș, l-a lăudat pe Tameș la finalul partidei cu CS Otopeni. Tameș a fost autorul unei duble prin care argeșenii și-au asigurat victoria, scor final 2-1. "Am câștigat un meci foarte important pentru noi. Jocul nu a fost așa cum mă așteptam, mai sunt multe de rezolvat. Am avut o primă repriză cu o eficiență maximă pe faza de atac. Tameș e unul din jucătorii importanți ai echipei, și-a făcut pe deplin datoria. Îl felicit pentru efortul depus. Am încercat să îmbin tinerețea jucătorilor cu experiența", a spus Badea, pentru televiziunea gazetei.
"Nu sunt mulțumit de joc!"

„Când era la Rapid, Rednic se juca cu un maidanez! Acum se joacă cu Borcea!”

După episodul Julio Cesar, un nou scandal a izbucnit între FC Vaslui și Dinamo. Iritat de declarația lui Mircea Rednic conform căreia, cât timp a fost antrenor la Vaslui a avut parte de arbitraje bune, Adrian Porumboiu a reacționat dur. Contactat în exclusivitate de Prosport, Porumboiu i-a amintit fostului său angajat de la Vaslui de perioada în care era antrenor la Rapid. Acesta îi aduce aminte lui Rednic că avea un maidanez în curte la Rapid pe care îl chema Borcică și se juca cu el, ironizându-l astfel pe Cristi Borcea.
"Când era la Rapid, Rednic se juca cu un maidanez! Acum se joacă cu Borcea!"

Mâine incepe Campionatul Național de Handbal

Pacea s-a încheiat. Duelul dintre Oltchim și Rulmentul reîncepe odată cu noua ediție de campionat. Echipele cu cele mai valoroase loturi și cele mai generoase bugete (3 milioane de euro fiecare!) vor da tonul și în acest sezon, unul special, în care orgoliile se vor măsura și în lungimea traseului pe care Oltchim și Rulmentul îl vor parcurge în Liga Campionilor.
Mâine incepe Campionatul Național de Handbal

Porumboiu: „Nu mai pot eu de Dorinel, deja am început să transpir”

Finanțatorul celor de la FC Vaslui, Adrian Porumboiu, a comentat decizia lui Dorinel Munteanu de a-l da în judecată. Oficialul Vasluiului a spus că nu îi este teamă de acest proces și a precizat că el ar trebui să îi ceară bani fostului internațional. "Nu mai pot eu de Dorinel, deja am început să transpir. Este penibil, la fel cum a fost în meciul cu Steaua.
Porumboiu: "Nu mai pot eu de Dorinel, deja am început să transpir"

Coroian: „CFR nu arată ca o echipă de Ligă!”

Atacantul formației Gloria Bistrița, Cristian Coroian, a declarat la încheierea meciului cu CFR Cluj, scor 1-2 (1-1), că, după felul în care a jucat, CFR-ul nu este o echipă care să arate ca de Champions League. "Eu zic că la ambele goluri CFR a avut noroc. Am jucat mai bine ca ei și meritam, dacă nu să câștigăm, măcar un egal. CFR a avut noroc și a profitat de greșelile noastre. După ce a arătat la Bistrița, CFR nu e o echipă de Liga Campionilor, însă nici un meci nu seamănă cu altul, iar marți, la Roma, se poate întâmpla orice, pot să scoată un rezultat bun", a spus veteranul Bistriței după meci. CFR Cluj este în grupă cu AS Roma, Chelsea și Bordeaux. Va debuta marți pe Stadio Olimpico, în fața vicecampioanei Italiei și câștigătoarei Cupei, AS Roma. Meciul va fi transmis în direct de Pro TV.
Coroian: "CFR nu arată ca o echipă de Ligă!"

Dragomir: „Cei ce conduc FRF sunt niște oligofreni!”

Dumitru Dragomir le dă replica federalilor într-un interviu spumos acordat ProSport. Președintele LPF e dispus să iasă din fotbal dacă se dovedește că a jucat barbut. Domnule Dragomir, ați văzut conferința? Cum să nu? Împreună cu cinci avocați... Credeam că cine știe ce acuzații aud, dar... mai nimic. Nu v-a speriat chiar nimic? Păi ce să mă sperie? Minciuna lui Lupescu, că am jucat barbut în avionul naționalei? În primul rând, n-am jucat barbut, ci table. Și nu pe bani. Dacă am jucat barbut, plec din fotbal, dar dacă Lupescu minte, atunci trebuie să iasă el din fotbal. Martor a fost chiar Mircea Sandu și sunt foarte supărat pe el că nu a intervenit azi în conferință.
Dragomir: „Cei ce conduc FRF sunt niște oligofreni!"

Ancelotti bate pe Genoa sau e dat afară!

Antrenorul lui AC Milan, Carlo Ancelotti, trăiește cu sabia lui Damocles deasupra capului. După amicalul pierdut de Milan cu 0-2 în fața echipei elvețiene de divizie secundă, AC Lugano, antrenorul și-a criticat pe față jucătorii, stârnind furia vice-președintelui Adriano Galliani. Acesta a cerut o întâlnire față în față cu antrenorul, unde i-a cerut să rezolve tensiunea dintre el și jucători. Ancelotti spusese că se simte "rupt" de jucători și că e "momentul să înceapă să alerge". Deși nu a confirmat oficial, administratorul delegat al lui Milan, Adriano Gallliani, caută înlocuitor pentru antrenorul care a adus două Cupe ale Campionilor la AC Milan. Dacă nu câștigă de o manieră entuziasmantă în deplasarea foarte dificilă de la Genoa, Carlo Ancelotti se pregătește să fie demis. Deja a fost contactat fostul antrenor al Squadrei Azzura, Roberto Donadoni, dar visul lui Silvio Berlusconi este Frank Rijkaard. Ancelotti are și vești bune. Ronaldinho s-a alăturat grupului și Marco Borriello a revenit la antrenamente, iar Pippo Inzaghi va lipsi doar 20 de zile de pe teren.
Ancelotti bate pe Genoa sau e dat afară!

Adrian Marcu: „Batem India cu 4-1”

Cu numai șase zile înaintea barajului împotriva Indiei, pentru rămânerea în Grupa Mondială, căpitanul nejucător Adrian Marcu degaja optimism și alunga norii negri ce s-au adunat deasupra Arenelor BNR. Veștile proaste au lovit centrul de greutate al echipei României de Cupa Davis. Absența din teren a lui Pavel, încă în convalescență din cauza problemelor la spate, accidentarea lui Mergea, oboseala accentuată pe care o resimte Hănescu, toate la un loc elemente ce zguduie castelul construit ani buni de tricolori în elita mondială.
Adrian Marcu: "Batem India cu 4-1"

Dinamo – Rapid, în „Ștefan cel Mare”

Ediția a 64-a a Superligii Naționale debutează azi cu derby-ul Dinamo - Rapid, transmis în direct de TVR 2, canal care va prezenta live în acest sezon cele mai atractive dispute din campionat. Cum Guvernul nu și-a respectat promisiunea făcută, partidele din București se vor desfășura și în intervalul 2008-2009, la Bazinul din Șos. Ștefan cel Mare și la „anticul" Floreasca, „modernizat" în această vară de câteva ori.
Dinamo - Rapid, în „Ștefan cel Mare"

Pavlyuchenko, pe urmele lui Ilie Dumitrescu…la femei!

Pavlyuchenko o ia pe urmele lui Ilie Dumitrescu. Cel puțin din punct de vedere al vieții extra-sportive. Asta este părerea jurnaliștilor britanici, care îl compară pe starul rus cu fostul internațional al României, care a evoluat și la Tottenham. Ziariștii de la "Daily Mail" se întreabă dacă nu cumva noua achiziție a grupării engleze, pentru care au plătit 13.8 milioane de lire sterline, riscă să fie denumit "noul Ilie Dumitrescu" al lui Tottenham, după ce un ziar rus a publicat imagini cu Pavlyuchenko, care este căsătorit, "prins la înghesuială" între două blonde, într-un club din Moscova.
Pavlyuchenko, pe urmele lui Ilie Dumitrescu...la femei!

Mutu e refăcut și poate să joace

Internaționalul român Adrian Mutu este gata să intre pentru prima oară în noul sezon pe teren, în tricoul Fiorentinei, după accidentarea la braț. Tricolorul a declarat ieri că abia așteaptă să fie din nou pe gazon, alături de Gilardino, fostul său coleg de la Parma. Fiorentina va avea însă de trecut un examen foarte greu mâine, deplasarea de la Napoli, gazdele fiind o echipă în formă.
Mutu e refăcut și poate să joace

Munteanu vrea daune de 10 milioane de la Porumboiu și Penescu!

Dorinel Munteanu a reacționat la acuzele lui Adrian Porumboiu și Cornel Penescu și a anunțat că îi va da în judecată pe aceștia. Cel mai selecționat jucător român a declarat că procesul va avea loc la București, neavând încredere în judecătorii din Vaslui. Aceștia spuseserăcă tehnicianul nu și-ar fi apărat corect șansele în unele meciuri împotriva Stelei. Iată textul comunicatului remis de Dorinel Munteanu: "Urmare a atacurilor din presă, în legătură cu meciul FC Vaslui - Steaua, un atac murdar, Dorinel Munteanu a luat decizia de a promova o acțiune judecătorească împotriva finanțatorului FC Vaslui, Adrian Porumboiu, și cel al FC Argeș, Cornel Penescu, solicitând condamnarea lor civilă și plata unor daune de zece milioane de euro, pentru atingerea onoarei și probității sale profesionale. În același timp, s-a soliciat, prin acțiune judecătoareasă obligarea Federației Române de Fotbal la apărarea imaginii publice a antrenorului Dorinel Munteanu față de aceste atacuri, precum și luarea unor măsuri suficiente și adecvate pentru ca astfel de acțiuni să nu se mai repete", se precizează în comunicatul dat publicității la Timișoara.
Munteanu vrea daune de 10 milioane de la Porumboiu și Penescu!

Adrian Mutu: „Sunt probleme cu grupul la echipa României”

Adrian Mutu a vorbit în cadrul unei conferințe de presă despre situația de la echipa României, despre perioada în care nu a jucat și despre meciul echipei sale cu Napoli. "Briliantul" trupei lui Prandelli a spus că echipa națională nu trece prin cel mai fast moment, dar că nu se gândește să renunțe la echipa României. Mutu și-a lăudat colegii, printre care și Gilardino sau tânărul star muntenegrean Stevan Jovetic. "Ce s-a întâmplat cu România? Cu siguranță că nu sunt momente faste pentru grupul nostru, dar cu siguranță că n-am nicio intenție să părăsesc echipa națională, în ziare au apărut numai neadevăruri", a spus Mutu într-o conferință de presă. Atacantul Fiorentinei a spus că este gata să reintre pentru echipa "viola" și că perioada de inactivitate, i-a prins foarte bine. Acesta și-a lăudat coechipierii, în special noile achiziții Alberto Gilardino și Stevan Jovetic: "Am profitat de această pauză pentru a mă relaxa un pic, atât fizic cât și mental, m-am odihnit și acest lucru mi-a prins foarte bine. Anul acesta suntem în Champions League, o competiție unde avem ocazia să ne măsurăm forțele cu echipele mari din Europa. Băieții cei noi ne pot ajuta, Gilardino are o mare experiență, a pornit cu dreptul și sper să meargă din ce în ce mai bine. Jovetic? Are calități fantastice, are un viitor de excepție", a conchis jucătorul care a mai jucat la Inter și Juventus.
Adrian Mutu: "Sunt probleme cu grupul la echipa României"

Mara: „Unirea nu va rezista pe primul loc până la final”

Prosport îți prezintă în ediția tipărită un material cu Bogdan Mara, unul dintre oamenii care au dus Urziceniul pe primul loc în Liga I. Atacantul s-a pozat cu clasamentul și promite că îl va pune în ramă, mai ales că e sigur că Unirea nu va rezista până la sfârșit în vârful campionatului.
Mara: "Unirea nu va rezista pe primul loc până la final"

Madonna a amânat partida dintre Eintracht Frankfurt și Karlsruhe

Partida de astăzi dintre Eintracht Frankfurt și Karlsruhe, din etapa a a Bundesligii, a fost amânată din cauza...Madonnei. Meciul a fost amânat datorită faptului că fanii care au asistat la un concert al divei, în Frankfurt, au lăsat gazonul aproape impracticabil. Meciul trebuia să se dispute pe "Commerzbank-Arena" din Frankfurt, însă Liga de Fotbal din Germania (DFL) a anunțat că gazonul stadionului a fost prea puternic deteriorat de fanii care au asistat la concertul de marți al divei pop.
Madonna a amânat partida dintre Eintracht Frankfurt și Karlsruhe

ProSport te face spectator de Ligă!

CE CÂȘTIGI ? Dacă ești suporter adevărat și cititor fidel de ProSport ai toate șansele să vezi pe viu unul din meciurile pe care Steaua și CFR Cluj le dispută în această toamnă în grupele UEFA Champions League. ProSport pune la bătaie 280 de bilete la meciurile disputate pe teren propriu de cele două echipe. Pentru că meciurile se văd cu prietenii, ai șansa să câștigi nu unul, ci două bilete la fiecare meci. În fiecare din zilele participante la promoție, poți câștiga unul din cele 5 pachete a câte două bilete la meci.
ProSport te face spectator de Ligă!

Penescu: „Federația să fie mai ‘atentă’ cu Argeșul”

Finanțatorul clubului FC Argeș, Cornel Penescu, a spus înaintea partidei din această seară pe care echipa sa o va disputa în compania celor de la CS Otopeni, că vrea un arbitraj corect și speră ca argeșenii să facaă un meci bun. "Problemele noastre au fost până acum arbitrii, care ne-au dezavantajat meci de meci. Cei de la FRF ar trebui să fie mai "atenți" cu echipele care au în componență numai români, cum suntem noi, pentru că echipa națională va avea de suferit dacă jucătorilor autohtoni nu li se dă credit. Scandalurile astea dintre LPF și FRF trebuie să înceteze. Lucrurile astea sunt can can și eu cred că fotbalul este mai important. Acord credit Ligii și Federației. Piteștiul are probleme cu arbitrii nu cu Federația. Sper să am parte de un arbitraj corect în seara asta", a spus Penescu la televiziunea gazetei
Penescu: "Federația să fie mai 'atentă' cu Argeșul"

Trombetta: „Sper ca De Rossi să fi terminat golurile cu Georgia”

Antrenorul campionei CFR Cluj, Maurizio Trombetta, a declarat la finalul meciului de la Bistrița că este mulțumit de rezultat, însă nu același lucru se poate spune despre maniera de joc. De asemnea, tehnicianul italian a făcut referire și la meciul cu AS Roma.
Trombetta: "Sper ca De Rossi să fi terminat golurile cu Georgia"

Mureșan: „Marți, toată lumea trebuie să țină cu noi”

Iuliu Mureșan, președintele formației CFR Cluj, este mulțumit de evoluția echipei sale în meciul contra celor de la Gloria Bistrița și crede că marți, când clujenii vor juca împotriva Romei, toată lumea ar trebui să țină cu ceferiștii "A fost un meci dificil, echipa arată revigorată. Golul Bistriței a fost împotriva cursului jocului. Azi am arătat o altă atitudine. Sper ca după această victorie să ne revenim și să revenim pe primele locuri. Nu cred că am câștigat pe cadouri, cadouri au fost barele noastre, azi am fost peste Bistrița. Sunt mulțumit de echipă, suntem un grup unit și o să creștem în joc. Mergem să jucăm fotbal la Roma, mă bucur pentru Didi, cred că după acest joc și-a revenit.
Mureșan: "Marți, toată lumea trebuie să țină cu noi"

Sabău: „Nu știu dacă CFR e pregătită de Ligă”

Antrenorul celor de la Gloria Bistrița, Ioan Ovidiu Sabău, a fost nemulțumit de rezultatul înregistrat în partida de azi, în care echipa sa a pierdut în fața celor de la CFR Cluj cu scorul de 2-1. Sabău a fost foarte supărat pe maniera în care clujenii au marcat cele două goluri, care practic au fost oferite cadou de elevii săi. " Am pierdut prea ușor, sunt supărat. Am făcut cadou două goluri CFR-ului. Nu e normal să primești asemenea goluri, parcă îți toarnă plumb în ghete. Aș vrea să am un arbitraj în deplasare cum a avut CFR-ul azi. Am contract la Bistrița, nu se pune problema să plec la Cluj. Va trebuii să gândesc la rece după această înfrângere, dar cred că o să renunț la niște jucători. Nu știu dacă cei de la CFR sunt pregătiți de Champions League, au jucat cu tupeu, ca un grup unit, dar parcă acolo se joacă la alt nivel. Parcă văd că mâine se va spune că a fost blat", a spus "Moțul" la finele partidei.
Sabău: "Nu știu dacă CFR e pregătită de Ligă"

Dubarbier: „Suntem pregătiți de Roma”

Argentinianul Sebastian Dubarbier a declarat la finalul victoriei din partida cu Gloria Bistrița, scor 2-1, că jucătorii de la CFR sunt pregătiți pentru partida cu AS Roma, meciul de debut în Liga Campionilor. "Suntem pregătiți de Roma. Astăzi am făcut un meci foarte bun, dar cu AS Roma cred că va fi un meci diferit. Nu cred că o să avem parte de "cadourile" de aici", a declarat Dubarbier.
Dubarbier: "Suntem pregătiți de Roma"

Horoba: „Le-am făcut cadou victoria celor de la CFR!”

Ioan Horoba, vice-președintele Gloriei Bistrița, a spus că îi pare rău de înfrângerea în fața CFR-ului, mai ales că nici una din cele două echipe nu a jucat bine: "A fost o victorie făcută cadou. Le-am făcut cadou celor de la CFR victoria, cum s-ar zice la Roma, 'Victoria regallata', mai ales că CFR-ul nu a jucat cine știe ce.Le-am făcut moral celor de la CFR, dar măcar de ar face ceva la Roma..." a spus Ioan Horoba, la televiziunea gazetei.
Horoba: "Le-am făcut cadou victoria celor de la CFR!"

Otopeni, agenții 007!

Mai hotărâtă ca niciodată, CS Otopeni a dat impresia în prima jumătate de oră a partidei cu FC Arges ca poate obtine primele puncte. Ilfovenii au trecut foarte aproape de gol prin Liviu Ganea, aflat in forma execelenta. Tanarul atacant a scuturat mai intai bara portii argesene in minutul 7, pentru ca peste nici 10 minute sa mai il incerce o data pe Bosneag din centrul careului. Pana la urma, mingea a intrat in plasa portii argesene din piciorul lui Kalle, dar reusita a fost anulata pe motiv de offside.
Otopeni, agenții 007!

Davydenko, absolvit de orice bănuială privind implicarea în meciuri trucate

Tenismenul rus Nikolay Davydenko a fost absolvit de implicarea în partide trucate, la capătul unei investigații conduse de ATP. Forul suprem din tenisul mondial masculin a cercetat suspiciunile legate de înfrângerea surprinzătoare a lui Davydenko, în fața mult mai slab clasatului Martin Vassallo Arguello, la Openul de la Sopot, din august 2007. După aproape un an de cercetări, ATP a anunțat că nu a găsit nimic suspect în jurul acestei partide
Davydenko, absolvit de orice bănuială privind implicarea în meciuri trucate

Tony: „Îi dedicăm victoria lui Andone!”

Fundașul dreapta al lui CFR Cluj, Tony, a spus după meciul în care echipa sa a învins Gloria Bistrița cu 2-1: "E normal să ne bucurăm de aceste 3 puncte, venim după o perioadă proastă, eram cu moralul la pământ, vreau să dedic victoria familiei CFR, inclusiv domnului Andone. Ne pare rău că a plecat, dar asta e viața. Am lucrat foarte bine cu Mister Maurizio, am jucat bine azi dar și Bistrița a făcut o partidă bună. Aici la Bistrița Craiova a pierdut, Steaua a făcut egal, în schimb noi am câștigat. Vrem să facem un meci frumos la Roma, trebuie sa apărăm cu mândrie CFR-ul si România în Liga Campionilor. În continuare avem ca obiectiv câștigarea campionatului." a spus Tony la televiziunea gazetei.
Tony: "Îi dedicăm victoria lui Andone!"

Mourinho: „Nu știu dacă românii se gândeau că Zenga este un mare antrenor…”

Mourinho îl înțeapă pe Walter Zenga înainte de Inter - Catania. Antrenorul campioanei Italiei a reacționat după ce Zenga spusese că erau destui antrenori mari în Italia și nu era nevoie de prezența portughezului, spunând că același lucru îl gândeau poate și antrenorii din România, înainte ca Walter să vină să antreneze în Liga 1. Mourinho a declarat că va fi o plăcere să-l salute pe Zenga înainte de meci, fostul portar fiind o legendă vie a Interului: "Zenga?Nu e ușor să fii o legendă a unui club așa mare și Zenga este așa ceva. Pentru mine va fi o plăcere să-l salut înainte de meci. Zenga a spus că sunt un mare antrenor, dar că în Italia erau destui tehnicieni de clasă și nu era nevoie de mine? Nu știu dacă în România, oamenii de acolo gândeau la fel, atunci când a ajuns el să antreneze acolo..." a spus ironic, antrenorul lui Inter. Meciul Inter - Catania va avea loc sâmbătă la ora 21.30. Nicolae Dică( Catania ) și Cristian Chivu (Inter) sunt anunțați rezerve.
Mourinho: "Nu știu dacă românii se gândeau că Zenga este un mare antrenor..."