Oțelul, prea mic pentru Larvik
21 Mart. 2009
Formația gălățeană n-a avut nicio șansă de a intra în semifinalele Cupei Cupelor, pierzând și returul cu galonata echipă norvegiană: 22-28. Surpriza s-a consumat în meciul tur, atunci când gălățencele au părăsit Norvegia cu un handicap de numai patru goluri (22-26), gruparea HK Larvik dovedind ieri la malul Dunării că rămâne una dintre forțele handbalistice ale continentului. Returul nu le mai putea surprinde pe Riegelhuth și compania, care le-au tăiat cu cinism cheful fanilor gălățeni din tribune încă din primele zece minute. Tabela s-a înclinat din start, iar la scorul de 3-7 Oțelul a rămas și fără una dintre cele mai bune piese ale sale, Daciana Curtean primind cartonașul roșu pentru că și-a lovit o adversară cu pumnul (''14). Au urmat momente în care observatorii au vrut să întrerupă partida, cei peste o mie de spectatori înghesuiți ca sardelele în micuța sală Siderurgistul „incendiind" atmosfera cu fluierături și huiduieli la adresa arbitrilor olandezi.