CELE MAI NOI ARTICOLE

Borcea a cerut eliminare la Cânu

Faza penalty-ului din care Dinamo a deschis scorul a stârnit controverse în tabăra „câinilor". Decizia de a acorda numai „galben" la intervenția lui Cânu asupra lui Marius Niculae l-a nemulțumit pe Cristi Borcea. Acesta i-a făcut semn lui Vasile Turcu, explicând că arbitrul Ovidiu Hațegan trebuia să îl elimine pe fundașul vasluian întrucât acesta se afla în postura de ultim apărător.
Borcea a cerut eliminare la Cânu

„Ne-am dominat adversarul! **Am meritat victoria!”

Mircea Rednic este mulțumit de evoluția elevilor săi în meciul cu Vasluiul și consideră că Dinamo a meritat victoria. "E o victorie foarte importantă, am întâlnt o echipă bună. Am făcut un meci foarte bun, am dominat adversarul chiar și în 11 contra 11. Mie îmi pare rău că nu am putut să îi fac pe jucători să-i înțeleagă cât de important e meciul de la Craiova. Acum am fost mai proaspeți. Dinamo a meritat victoria. Nu comentez ce zice domnul Porumboiu, doar știți că pentru el Dinamo nu trebuie să câștige. Are o răutate față de noi", a spus Rednic la gsp tv Rednic neagă zvonurile care spuneau că la vară va pleca în Belgia și spune că rămâne în Ștefan cel Mare să joace în Champions League cu Dinamo. "Eu nu demisionez, nu plec nicăieri. Vreau să luăm campionatul și să mergem în Liga Campionilor"
"Ne-am dominat adversarul! **Am meritat victoria!"

Încă o etapă fără gol pentru Daniel Niculae

Fostul rapidist traversează o perioadă foarte proastă a carierei, ultimul său gol fiind înscris acum mai bine de un an, în martie 2008! Auxerre, echipa lui Daniel Niculae, a piedut pe propiul teren meciul cu Bordeaux, iar Niculae a început meciul pe banca de rezerve. A intrat în minutul 72, însă nici de această dată nu a reușit să trimită mingea în poartă. Alte rezultate din Ligue 1: AUXERRE - BORDEAUX 0-2 (Fernando 35, Wendel 82) LE HAVRE - CAEN 1-2 (Alassane 42 / Savidan 18, Lemaître 87) LE MANS - SOCHAUX 2-0 (Lamah 37, Maiga 87) NANCY - VALENCIENNES 2-0 (Macaluso 89, Hadji 90) NICE - LORIENT 2-0 (Remy 60 și 62) TOULOUSE - NANTES 1-0 (Gignac 54)
Încă o etapă fără gol pentru Daniel Niculae

„Am avut meciul la discreție!** Urmează Rapidul în Cupă, dar va fi mai greu!”

Cristi Borcea este fericit că Dinamo nu a acuzat șocul înfrângerii de la Craiova și a reușit să se impună în partida cu Vasluiul. Acționarul dinamovist a decis să ignore acuzele venite din tabăra adversă și le atrage atenția jucătorilor că trebuie deja să se concentreze pentru sfertul de cupă cu Rapid. "Cunoașteți vreo înfrângere a Vasluiului la care Porumboiu să nu spună ceva? Am avut jocul la discreție, am mai dat și o bară. Important e că am câștigat. Miercuri ne așteaptă un meci greu, nu va mai fi la fel ca în campionat cu Rapidul", a declarat Borcea la Telesport.
"Am avut meciul la discreție!** Urmează Rapidul în Cupă, dar va fi mai greu!"

Turcu: „Ce arbitraj?!** Puteam să batem și cu 8-1!”

Vasile Turcu consideră drept nefondate acuzele vasluienilor la adresa arbitrajului și spune că proporțiile scorului puteau fi chiar mai mari. "Mi-a venit inima la loc. Arbitrajul a fost bun. Ce penalty să aibă? La 4-1 nu mai poți să comentezi nimic. Puteam să avem și 8-1! Acum vrea și Vasluiul să câștige în Ștefan cel Mare? I-am bătut în ambele meciuri. Am tot respectul pentru domnul Porumboiu, dar nu mai e nimic de zis", a declarat Turcu la Telesport.
Turcu: "Ce arbitraj?!** Puteam să batem și cu 8-1!"

„Dinamo și-a luat toate măsurile! **E foarte greu să câștigi așa!”

Viorel Moldovan este dezamăgit de înfrângerea cu Dinamo, însă spune că e foarte greu să câștigi în Ștefan cel Mare deorece "dinamoviștii își iau toate măsurile". "E o înfrângere dureroasă. în prima repriza am jucat foarte bine, iar Dinamo nu ne-a surprins cu nimic. Accidentarea lui Ljubinkovic ne-a dat planurile peste cap, iar eliminarea lui Cânu ne-a destabilizat. Când joci în inferioritate numerică e foarte greu să t impui. Nu am nimic de reproșan arbitrajului, doar în prima repriza a fost o intrare cu talpa nesancționată. Nu avem prea mult timp de plâns, miercuri avem meci de Cupă. E destul de greu să vii la Dinamo să iei punctele pentru că ei își iau toate măsurile. Și astăzi și-au luat toate măsurile. Încă mai avem șanse să ne îndeplinim obiectovele", a spus Moldovan la gsp tv
"Dinamo și-a luat toate măsurile! **E foarte greu să câștigi așa!"

„Am venit ca mielul la tăiere!** Dinamo avea toate ‘instrumentele’ și le-a folosit din plin!”

Adrian Porumboiu critică dur arbitrajul centralului Ovidiu Hațegan și spune că acesta nu a acordat două lovituri de la 11 m în partida pierdută pe terenul lui Dinamo, scor 4-1. Finanțatorul vasluienilor consideră că elevii lui Viorel Moldovan "nu au avut nicio șansă" și că lupta pentru titlul de campioană este deja încheiată. "Era clar că nu aveam nicio șansă. Am veni ca mielul la tăiere. Oamenii aveau toate instrumentele de tăiere pregătite și le-au folosit din plin. Nu am văzut de mult un asemenea arbitraj. Se întâmplă ceva. Nu a acordat două penalty-uri clare pentru Vaslui! Cânu a fost eliminat corect, nu spun nimic de asta. Doar el poate spune de ce a făcut un asemenea fault la mijlocul terenului! Au băgat și diversiunea că e omul meu... Să își ia locul 1 și să ne lase pe noi să ne batem pentru celelalte", a declarat Porumboiu la Telesport.
"Am venit ca mielul la tăiere!** Dinamo avea toate 'instrumentele' și le-a folosit din plin!"

„BRAȚ DE FIER”, LA SPORT.RO

Campionul mondial Ion Oncescu (foto stânga) este atacat din toate părțile. După maratonul „Săru(p) mâinile" și duelul cu Radu Valahu, el este provocat de cei mai tari sportivi din România. Campionatul de skandenberg „Braț de fier", unde Oncescu își va apăra titlurile la mâna stângă și la mâna dreaptă va fi difuzat la Sport.ro astăzi, de la 22:15.
„BRAȚ DE FIER", LA SPORT.RO

„Am meritat victoria! Ne batem la titlu dacă primim înapoi punctele!”

Dan Alexa consideră că victoria obținută de Timișoara în fața Universității Craiova, scor 1-0, este una meritată. Deși bănățenii ocupă pozița de lider, cel puțin până la finalul paritdei Dinamo - Vaslui, Alexa spune că formația sa se poate lupta pentru titlu doar dacă primește înapoi cele șase puncte. "Un meci greu, cu o echipă frumoasă a Craiovei. Am meritat victoria pentru că am avut multe ocazii și am oferit și un spectacol fotbalistic. Îl apreciez pe Alexandru Tudor, pentru că este singurul arbitru cu care pot vorbi și mă pot înțelege pe teren. E greu ca Poli să primească punctele înapoi, dar dacă le vom primi atunci o să ne luptăm pentru titlu", a spus Alexa.
"Am meritat victoria! Ne batem la titlu dacă primim înapoi punctele!"

România, eșec cu Italia

Naționala de hochei a României a debutat cu stângul la Campionatul Mondial, Divizia I, Grupa B, care are loc în aceste zile la Torun. În primul meci, disputat aseară la „Arena Torun", tricolorii au fost învinși de Italia cu 11-0 (5-0, 4-0, 2-0). Mâine, elevii lui Tom Skinner întâlnesc reprezentativa țării-gazdă a competiției, Polonia.
România, eșec cu Italia

Cinci etape de suspendare și amendă de 500 lei, pedeapsa minimă

Jucătorii implicați în incidentele de la partida Dinamo - Farul Constanța, din ultima etapă a sezonului regulat al Diviziei Naționale la rugby, riscă minimum cinci etape de suspendare și o penalitate minimă de 500 de lei în cazul în care vor fi găsiți vinovați de membrii Comisiei de disciplină.
Cinci etape de suspendare și amendă de 500 lei, pedeapsa minimă

Victor Becali, ceartă cu fanii

Prezent la partida dintre Dinamo și FC Vaslui, impresarul Victor Becali (foto) a intrat în conflict cu fanii roș-albilor. Ultrașii au făcut glume t seama situației în care se află vărul său, Gigi Becali, fapt ce l-a iritat la culme pe impresar. Acesta a început să-i înjure, moment în care jandarmii de la Tribuna 0 au decis să îi mute pe suporterii recalcitranți.
Victor Becali, ceartă cu fanii

N”Doye a venit la meci în cârje

Accidentat grav în meciul de la Craiova, Ousmane N''Doye a ținut totuși să fie aproape de colegii săi și la partida cu FC Vaslui. Astfel, senegalezul a venit la meci în cârje și a urmărit jocul de la tribuna oficială alături de familia sa. Lângă african au mai luat loc Bratu, Pulhac și Claudiu Niculescu. N''Doye va lipsi aproximativ trei săptămâni.
N''Doye a venit la meci în cârje

„Foarfecă” pentru Rednic

Oltenii nu au uitat ironiile antrenorului dinamovist de dinaintea meciului "U" Craiova-Dinamo, când a spus că măsurile pe care le va lua contra lui Florin Costea sunt doar cele de la costum. Unii oficiali ai Universității i-au trimis lui Mircea Rednic (foto) în cantonamentul de la Săftica o foarfecă. Aceștia au făcut trimitere la execuția lui Costea cel mare de la primul gol
„Foarfecă" pentru Rednic

„Au numai aere de vedetă”

La finalul întâlnirii dintre Sportul și Dinamo II, scor 1-2, antrenorul dinamoviștilor, Cornel Țălnar, a declarat că nu mai vrea să primească „vedete" de la echipa mare. „De fiecare dată când mi-au fost trimiși fotbaliști de la echipa mare, am acumulat numai rezultate negative, pentru că au venit cu multe aere de vedetă și... atât", a comentat „Țânțarul".
„Au numai aere de vedetă"

Nicolo Napoli: „Nu ne-am relaxat după victoria cu Dinamo!** Câștigam dacă nu ratam penalty-ul!”

Antrenorul Nicolo Napoli a declarat, sâmbătă, într-o conferință de presă, că în cazul în care Dorel Stoica ar fi transformat penalty-ul acordat la faultul lui Borbely asupra lui Florin Costea, Universitatea ar fi tranșat meciul cu FC Timișoara în favoarea sa. "Nu sunt mulțumit de rezultat, a fost o primă repriză echilibrată. De fapt, începutul ambelor reprize ne-au aparținut. Dacă transformam acel penalty tranșam meciul în favoarea noastră. După ce am primit golul am contraatacat, am făcut presiuni asupra lui Poli, dar portarul advers a avut intervenții foarte bune. După meciul cu Dinamo, elevii mei nu s-au relaxat, din contră, au dat totul pe teren. Ambele echipe au jucat bine. Acum, nu pot spune că există o echipă a momentului, sunt șapte-opt echipe care se bat pentru titlu și Cupa UEFA. Mi-aș fi dorit o victorie de Paștele Catolic, băieții au luptat, au încercat, asta e", a spus Napoli.
Nicolo Napoli: "Nu ne-am relaxat după victoria cu Dinamo!** Câștigam dacă nu ratam penalty-ul!"

VIDEO Lăcătuș, fluierat în Ghencea! „Afară cu toată lumea!”

Remiza cu Farul a fost picătura care a umplut paharul pentru fanii Stelei. După ce, în partidele precedente, țintele "preferate" ale suporterilor erau Gigi Becali sau Valeriu Argăseală, după partida de aseară aceștia și-au îndreptat tirul acuzelor și spre tehnicianul Marius Lăcătuș. "Să plece toți!", strigă susținătorii vicecampioanei, în timp ce oficialii invită la calm. "Mă doare, normal că mă doare", spune Lăcătuș, care îi asigură pe fani că "roș-albaștrii" vor da totul în finalul de campionat pentru a termina pe podium.
VIDEO Lăcătuș, fluierat în Ghencea! "Afară cu toată lumea!"

Balint: „Victoria e meritată!** Pantilimon a fost un înger!”

Gabi Balint a ținut să îl laude pe Costel Pantilimon, care a apărat un penalty în prelungirile primei reprize. Tehnicianul spune că acesta a fost un adevărat înger păzitor pentru FC Timișoara, în partida câștigată, la limită, cu scorul de 1-0, în fața Universității Craiova. "În primul rând, vreau să-i felicit pe spectatori, pentru că au creat cea mai frumoasă atmosferă pe care am simțit-o vreodată ca antrenor. Practic, ei au fost cei care ne-au împins de la spate. Mă bucur că am reușit să le blocăm acțșiunile Craiovei, Pantilimon a fost un înger păzitor. Victoria noastră este meritată, ne-am creat mai m ulte ocazii de gol. a fost greu, era cald, iar publcul ne-a împins de la spate. Le-am spus jucătorilor mei să aibă răbdare, pentru că știam că publicul ne va ajuta. Mă bucur mult pentru Luchin, a intrat motivat în teren, a reușit să se ridice la nivelul lui Cisovski și să nu aibă probleme", a spus Balint.
Balint: "Victoria e meritată!** Pantilimon a fost un înger!"

Bebelușele, la standul Kawasaki

La Salonul de Motociclete, Accesorii și Echipamente, găzduit până duminică (10:19) de Pavilionul Central de la Romexpo (vis-a-vis de Casa Presei) din București, amatorii de motoare Kawasaki le pot admira în standul 67, aflat la etaj. Tot acolo pot fi văzute și simpaticele Bebelușe.
Bebelușele, la standul Kawasaki

Salut, sunt Queens Park Rangers!

Un suporter englez, Darren Rolph, din Rochester, și-a schimbat numele în Queens Park Rangers, el fiind de zece ani fan al acestei echipe din a doua ligă din Anglia, informează The Sun. Bărbatul în vârstă de 36 de ani folosește acum numele Queens Park Rangers în toate documentele oficiale. "Iubesc această echipă și sunt mândru că i-am luat numele", a declarat el. Soția lui Rolph, Claire, nu a fost, însă, mulțumită de această schimbare și refuză să își schimbe și ea numele. Domnul Queens Park Rangers are patru copii. sursa foto: www.soccer-weblog.com
Salut, sunt Queens Park Rangers!

Victorie de patru puncte!** „La egalitate de puncte avem avantaj!”

Antrenorul secund Florin Bejinaru a declarat, sâmbătă, după victoria, cu scorul de 1-0, înregistrată de Pandurii în meciul de pe teren propriu cu Gaz Metan Mediaș, că echipa din Târgu Jiu a obținut în această întâlnire nu trei, ci patru puncte. "A fost un meci de șase puncte, cu încărcătură mare și știam că va fi un meci greu pentru că Gaz Metan e o echipă care joacă totul sau nimic. S-a văzut că asupra echipei noastre și-a pus amprenta meciul greu cu Steaua și efortul depus atunci a afectat echipa și nu am mai avut prospețimea de atunci. Am fost azi o echipă pragmatică și am marcat la prima ocazie de gol. Să dea Dumnezeu să marcăm de acum înainte la prima ocazie de gol și să și câștigăm așa. Am rezolvat jocul din primul minut și pe parcursul reprizei a doua am avut momente în care puteam să ne detașăm să marcăm și golul doi, golul izbăvitor dar n-am reușit să marcăm pentru că cei de la Gaz s-au apărat bine și organizat și rezultatul a rămas 1-0 pentru noi. A fost un meci de luptă din care am obținut nu trei puncte ci, prin prisma meciurilor directe patru puncte pentru că se știe că în eventualitatea unei egalități pe final de campionat avem avantajul unui gol marcat în deplasare", a spus Bejinaru.
Victorie de patru puncte!** "La egalitate de puncte avem avantaj!"

Rulmentul Brașov a remizat cu Itxako în turul semifinalelor Cupei EHF

Vicecampioana României la handbal feminin, Rulmentul Brașov, a remizat, sâmbătă, în deplasare, pe terenul formației SD Itxako, scor 23-23 (10-12), în manșa tur a semifinalelor Cupei EHF. Meciul a fost echilibrat în primele minute, echipele studiindu-se reciproc (3-3, min. 6). Gazdele au prins curaj, 6-3 (min. 10), profitând și de faptul că ofensiva Rulmentului era lipsită de aportul lui Carmen Amariei, nerefăcută după o accidentare la ultimul antrenament în Spania, și care a jucat în primul sfert de oră doar în faza de apărare. Treptat, apărarea brașoveană a început să funcționeze mai precis, susținută excelent și de portarul Ionica Munteanu, astfel că mingile recuperate au dus și la realizări ofensive (7-6, min. 17). Partida a continuat confuz, ambele echipe având faze cu multe greșeli tehnice, Rulmentul cu două jucătoare eliminate pentru două minute, iar gazdele aflate în imposibilitatea a marca, astfel că în minutul 22, tabela arăta același scor, 7-6. Până la pauză, jocul nu a suferit modificări la nivel valoric, fiind slab pentru o semifinală de Cupa EHF, dar totuși cu Itxako la conducere, 12-10.
Rulmentul Brașov a remizat cu Itxako în turul semifinalelor Cupei EHF

Macheda lovește din nou!

Puștiul minune al lui Manchester United a înscris din nou un gol decisiv în lupta pentru titlu. „Diavolii" au deschis scorul în minutul 19 prin Scholes, însă Sunderland a egalat în minutul 55. Alex Ferguson a tras lozul câștigător când l-a introdus pe teren pe puștiul de numai 17 ani, Federico Macheda. La numai 46 de secunde după ce a intrat, el a reușit să marcheze, chiar la prima atingere a balonului. Macheda a debutat la United etapa trecută, când a marcat golul victoriei „diavolilor" în prelungirile partidei cu Aston Villa. Manchester United rămâne lider în campionat având un punct în fața lui Liverpool și un meci mai puțin disputat.
Macheda lovește din nou!

Fete și motoare la SMAEB (galerie foto)

La Pavilionul central de la Romexpo, din Capitală, se desfășoară până duminică o nouă ediție a Salonului de Motociclete, Accesorii și Echipamente (SMAEB). Vizitatorii au ocazia să admire cele mai noi motoare produse de mărci cunoscute precum Honda, Kawasaki, Cagiva, Agusta, Suzuki, BMW. De asemenea, la salon este prezentă și Vectra Racing Team, echipa care a reprezentat România în raliul-raid Dakar. Mâine, accesul publicului este permis între orele 10:00 și 19:00. Un bilet costă 20 de lei.
Fete și motoare la SMAEB (galerie foto)

„Nu e normal să iei gol în secunda 27!”

Tehnicianul echipei Gaz Metan Mediaș, Cristian Pustai, a declarat, după înfrângerea, cu scorul de 1-0, din meciul cu Pandurii Târgu Jiu, în care unicul gol a fost marcat în primele secunde de joc, că nu este normal ca mingea să ajungă în poartă atât de rapid. "Din păcate am mai pierdut o șansă de a lua puncte în clasament într-un meci direct pentru evitarea retrogradării. Noi am plecat direct cu scorul de 1-0 și chiar dacă am dominat după pauză, am riscat în apărare jucând cu foarte puțini apărători ca să putem să egalăm și chiar să câștigăm dar nu am putut. Trebuie să ne gândim deja la meciul viitor. Nu avem timp nici să ne gândim la ce am greșit, nici să ne refacem din oboseală, nici să ne lingem rănile pentru că ne gândim deja la următoarele meciuri. M-a dezamăgit modul cum am început jocul și nu e normal ca în secunda 27 să iei gol. Cred că este cel mai rapid gol al campionatului în acest sezon. Puteam juca de la egal la egal cu Pandurii dar nu am reușit", a spus Pustai.
"Nu e normal să iei gol în secunda 27!"

Balint: „Frații Karamyan au fotbalul în sânge, nu trebuie să le spun prea multe!”

Gabi Balint este fericit că Timișorenii au reușit să stopeze seria de victorii a Universității Craiova și speră că cele trei puncte câștigate astăzi vor ajuta formația pe care o antrenează să termine campionatul pe podium. "Am făcut o greșeală pe finalul primei reprzie, care putea să ne coste, dar Pantilimon ne-a salvat pentru a doua oară. Azi le-am cerut jucătorilor să aibă răbdare și să nu ne descoperim. Din fericire am și marcat repede. Fraților Karamyan nu trebuie să le spun prea multe pentru că au fotbalul în sânge. Mă bucur că echipa a reacționat așa la partidele importante. Trebuie ca finalul campionatului să ne gâsească pe podium. Ne interesează și cupa, avem unul dintre cele două trofee drept obiectiv. Nu mă interesează ce face Dinamo cu Vasluiul", a declarat Balint la gsptv. Gabi Balint este fericit că timișorenii au reușit să stopeze seria de victorii a Universității Craiova și speră că cele trei puncte câștigate astăzi vor ajuta formația pe care o antrenează să termine campionatul pe podium. "Am făcut o greșeală pe finalul primei reprzie, care putea să ne coste, dar Pantilimon ne-a salvat pentru a doua oară. Azi le-am cerut jucătorilor să aibă răbdare și să nu ne descoperim. Din fericire am și marcat repede.
Balint: "Frații Karamyan au fotbalul în sânge, nu trebuie să le spun prea multe!"

„Urziceniul a egalat dubios!**Am pierdut două puncte prețioase!”

Marian Rada consideră că rezultatul întâlnirii cu Unirea Urziceni a fost influențat de centralul Augustus Constantin și consideră că ialomițenii au egalat dintr-o lovitură liberă inventată. "Am venit la Urziceni să câștigăm însă nu am reușit. Am jucat o perioadă în zece oameni și trebuia să forțăm marcarea celui de-al doilea gol. A intervenit aceea eliminare, însă eu am mari dubii în faza la care a marcat Urziceniul. Acolo pur și simplu Ricardo a degajat mingea și s-a dat lovitură liberă. Se pare că Augustus Constantin a recunoscut că a greșit, dar asta este... Noi am pierdut două puncte prețioase, care aveau o pondere mare în evoluția noastră viitoare. Mie îmi place să cred că arbitri au greșit omenește împotriva noastră", a precizat antrenorul formației giuleștene. Rada a făcut câteva referiri legate de evenimetele petrecute pe banca echipei giuleștene, în minutul 68 al meciului, imediat după marcarea golului egalizator al gazdelor: "Eu nu aveam intenția să scot echipa de pe teren și i-am chemat pe jucători pentru a le da indicații, deoarece după gol era o stare de nervozitate și le-am cerut să-și vadă de joc pentru că nu era nimic pierdut". Imediat după golul de 1-1 marcat de echipa din Urziceni, oficialul rapidiștilor, Nicolae Manea, le-a făcut semn propriilor jucători să părăsească terenul de joc. Fotbaliștii rapidiști au continuat jocul la insistențele căpitanului de echipă, Vasile Maftei.
"Urziceniul a egalat dubios!**Am pierdut două puncte prețioase!"

„Arbitrii dau recital cu Rapidul!** Le pare rău, dar rezultatul rămâne!”

Căpitanului Rapidului, Vasile Maftei, consideră că formația sa a fost dezavantajată la meciul de la Urziceni de prestația avută de centralul Augustus Constantin. "Nu știu dacă se greșește cel mai mult împotriva Rapidului, dar cu noi arbitri cam dau recital. Am fost dezavantajați la faza golului Urziceniului, eram convins că este fault pentru noi, dar s-a dat invers, iar Urziceniul a și marcat. Am rămas în zece, am primit gol și era greu să luăm totul de la capăt, pentru că nici Unirea nu este o echipă pe care o bați oricum. Nu ne ajută cu nimic faptul că îi pare rău lui Augustus Constantin. Și lui Lajos i-a părut rău după meciul Gaz Metan-Dinamo și nu i-a ajutat cu nimic pe cei de la Mediaș. Rezultatul este cel care rămâne și după două-trei etape se uită tot", spune Maftei.
"Arbitrii dau recital cu Rapidul!** Le pare rău, dar rezultatul rămâne!"

‘Doar o echipă a jucat azi: Unirea!** Rapidiștii să se uite cum au dat gol’

Antrenorul Unirii Urziceni, Dan Petrescu, consideră că rezultatul de egalitate obținut de formația sa, în compania Rapidului, scor 1-1, este injust și spune că acuzele giuleștenilor la adresa arbitrajului nu sunt justificate. "După numărul ocaziilor, după cum s-a jucat și dacă ne uităm la posesie, doar o echipă a jucat astăzi: Unirea Urziceni. Așa am văzut eu și așa cred că a văzut o țară întreagă a fost un rezultat injust. Rapidiștii să se uite cum au dat primul gol, să se uite ce merita Fernandes, dar așa este în România. Eu cred că după cum s-a jucat ei trebuie să se ducă să dea petrecere, pentru că noroc mai mare nu o să aibă în alte meciuri. Am pierdut două puncte mari în lupta pentru cupele europene, la fel ca și la Pitești, acolo unde am dominat. Urziceniul nu se bate la niciun titlu. Pentru că dacă eram echipă de titlu, băteam în meciul acesta. Avem un obiectiv clar și acesta este o clasificare în primele șase echipe", a
'Doar o echipă a jucat azi: Unirea!** Rapidiștii să se uite cum au dat gol'

Niculae, câine rău! **Dinamo-Vaslui 4-1!

Meci de angajament, cu faze confuze și puține ocazii clare de gol-așa poate fi caracterizată prima repriză. Vasluienii, speriați de amenințările lui Porumboiu, intră deciși în teren, se apropie destul de ușor de poarta apărată de Lobonț, însă fără să o pună în pericol. Dinamo obține o lovitură liberă dintr-o poziție destul de bună, însă Adrian Cristea trimte balonul în peluză, stârnind râsete în tribune. Meciul capătă ritm, se joacă de la o poartă la alta, însă fazele se opresc în preajma careului de 16 metri. Torje intră în careul advers, întoarce un adversar și centrează, defensiva moldoveană respinge până la Cristea, însă șutul acestuia este deviat puțin pe lângă. În minutul 23, Marius Niculae este faultat în careu de Gabriel Cânu și Dinamo deschide scorul din penalty prin același Niculae. Temawanjera este aproape de egalare, însă atacantul nu prinde cadrul porții din 6 metri. Repriza se termină cu Dinamo în avantaj. În debutul mitanului secund spiritele s-au încins: Hațegan îl trimite în tribune pe Dănilescu după o altercație cu banca tehnică a vasluienilor. Lucrurile degenerează într-o bătaie între preparatorul fizic al moldovenior și un oficial dinamovist, altercație din care vasluianul iese cu nasul spart. Violența de pe băncile tehnice se transpune și în teren, Cânu este eliminat după ce vede al doilea galben, iar Cristea, Kirovski și Simano sunt și ei avertizați. Vasluienii par neputincioși, iar Marius Niculae profită și reușește dubla printru-un voleu deviat de
Niculae, câine rău! **Dinamo-Vaslui 4-1!

Vlad Munteanu, gol pentru Arminia Bilefeld! Vezi rezultatele din Bundesliga!

Fotbalistul Vlad Munteanu a înscris un gol în meciul pierdut de echipa sa, Arminia Bielefeld, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 1-2, în fața formației Energie Cottbus, la care Emil Jula a fost titular, informează Kicker.de. Golurile învingătorilor au fost înscrise de Rangelov '43 și Angelov '59. Munteanu a marcat pentru Arminia în minutul 48. Vlad Munteanu a fost integralist la oaspeți în această partidă din etapa a XXVII-a a campionatului Germaniei. La Energie Cottbus, Emil Jula a evoluat până în minutul 84, în timp ce Ovidiu Burcă a fost rezervă. Alte rezultate din campionatul Germaniei: Bayern Munchen - Eintracht Frankfurt 4-0
Vlad Munteanu, gol pentru Arminia Bilefeld! Vezi rezultatele din Bundesliga!

Daminuță a cucerit-o pe Ramona Gabor

Cristian Daminuță e pe cai mari! După ce a ajuns coleg cu Cristi Chivu la Internazionale Milano, fostul jucător al Timișoarei face furori prin lumea mondenă a Bucureștiului. Ultima sa cucerire este una de soi: Ramona Gabor, sora Monicăi Columbeanu. Daminuță a reușit să pună mâna pe una dintre cele mai râvnite femei din high-life-ul Capitalei chiar în acest final de săptămână, când a agățat-o într-unul din cluburile de fițe din București.
Daminuță a cucerit-o pe Ramona Gabor

Modelul Beckham

Un adolescent a fost arestat din cauză că încerca să-i imite pe David Beckham și pe prințul Harry al Marii Britanii David Beckham este un model pentru tineri, mai ales când vine vorba de vestimentație. Unul dintre trendurile lansate de fotbalistul englez, blugii cu talia foarte joasă, din care iese lenjeria intimă, i-au creat mari probleme unui adolescent american. Tânărul a fost arestat în statul Florida pentru că era îmbrăcat precum idolul său, cu boxerii la vedere. Acesta a petrecut o noapte în arest și a primit o amendă de 150 de dolari, fiind acuzat de comportament indecent și exhibiționism. Julius Hart, adolescentul arestat, a fost dat în judecată de statul Florida, însă tânărul are o pledoarie foarte convingătoare: „David Beckham și prințul Harry se îmbracă mereu așa. Ei nu sunt trași la răspundere pentru asta. Statul nu are voie să-mi îngrădească libertatea de expresie", a spus învinuitul.
Modelul Beckham

Timișoara – Craiova 1-0!

Motivată de succesul înregistrat în etapa precedentă contra lui Dinamo, Știința și-a adus la Timișoara dorința de a obține toate punctele puse în joc. O partidă ce se anunța din start de mare interes, având în distribuție jucători care excelează la capitolele tehnică și viteză. A rezultat un joc alert, cu numeroase faze-spectacol de ambele părți. De consemnat e penalty-ul ratat de Dorel Stoica din minutul 46. Repriza secunda a debutat cu un superb gol al lui Arman Karamyan, iar craiovenii pareau că nu se mai organizează la fel de bine ca în prima parte, devenind tot mai nesiguri și pierzând multe mingi la mijlocul terenului. Pantilimon este considerat eroul timișorenilor, salvând incredibil echipa după un șut extra
Timișoara - Craiova 1-0!

„Nu am vrut să ne retragem de pe teren! **Jucătorii au înțeles greșit!”

Nae Manea spune că nu a avut intenția să retragă echipa din teren și crede că jucătorii au interpretat greșit semnele pe care oficialul giuleștean le făcea de pe bancă. Manea este mulțumit de rezultat de egalitate obținut cu Unirea și este de părere că lucrurile s-ar fi complicat pentru echipa de sub Podul Grant, dacă pierdeau azi. "Nu s-a pus problema să ne retregem de pe teren, le-am făcut semn să se retragă din jurul fazei pentru că îmi era teamă să nu mai luăm încă un cartonaș roșu. Poate că jucătorii nu au înțeles semnul meu. Băieții au arătat altceva azi, au jucat mult mai bine decât în meciurile precedente. E un rezultat echitabil împotriva unei echipe valoroase. Dacă pierdeam azi se complicau lucrurile pentru noi", a spus Manea la gsptv
"Nu am vrut să ne retragem de pe teren! **Jucătorii au înțeles greșit!"

„Unirea a jucat magnific! **Rapidul a avut o ocazie și a dat gol!”

Meme Stoica e nemulțumit de rezultatul de egalitate cu Rapidul și crede că giuleștenii au marcat un gol neregulamentar. "Unirea a jucat magnific azi, Rapidul a avut o ocazie și a marcat. Noi am avut cinci ocazii de gol.Rapid a înscris în urma unui henț inventatm nu poate acuza arbitrajul. Au fost inteligenți când au zis că scot echipa pe teren, altfel ocazii noastre erau mai multe. Ratăm șansa să ne distanțăm de echipele cu care ne luptăm pentru un loc care să ne rezerve dreptul de a participa în Europa League", a spus Meme Stoica la gsp tv
"Unirea a jucat magnific! **Rapidul a avut o ocazie și a dat gol!"

„A fost viciere de rezultat, dar nu Urziceni e la butoane! Spadacio lipsește cu Dinamo!”

George Copos este extrem de furios pe arbitrajul lui Augustus Constantin și lasă să se înțeleagă că eliminarea lui Spadacio are o legătură cu apropierea meciului din Cupa României cu Dinamo. Mijlocașul va fi suspendat pentru acea partidă. "Am rămas surprins să văd că Augustus Constantin a făcut două greșelui consecutive. Fernandes a respins o minge. Nu a avut nicio intenție să lovească adversarul! Dacă îl atingea era de roșu, dar nu a fost contact. Și Fernandes mi-a spus că nu l-a atins! De ce să dea galben și liberă împotriva noastră dacă nu l-a atins?! Și la Spadacio a fost o eliminare gratuită. Am vorbit cu Augustus, am crezut foarte mult în el. Este un om inteligent, dar nu vreau să mai spun nimic acum. Sunt sacrificii multe și e anormal și nedrept să îți bați joc de munca unor oameni. În mod categoric este viciere de rezultat! Dacă jucam în 11 oameni nu luam gol, ne-am apărat bine. Cei doi vor lipsi în Cupă cu Dinamo! Nu Urziceni e la butoane, avem meci de cupă cu Dinamo...
"A fost viciere de rezultat, dar nu Urziceni e la butoane! Spadacio lipsește cu Dinamo!"

„Ne simțim bine pe primul loc,** dar nu cred că putem rămâne acolo!”

Marius Bilașco, marcatorul Urziceniului în meciul cu Rapid, se simte bine în fruntea clasamentului, însă recunoaște că este foarte greu ca echipa sa să se mențină pe primul loc. "E un sentiment foarte plăcut, dar este foarte greu pentru o echipă ca Urziceni să rămână acolo. Orice se poate întâmpla în campionatul acesta. Ne-am dorit foarte mult victoria. Nu ne-am speriat de Rapid, respectăm Rapidul, e echipa cu jocul cel mai combinativ, dar nu ne-a inspirat teamă. Va fi foarte greu să rămânem până la final pe primle două locuri, obiectivul nostru rămâne același, locurile 1-6", a spus Bilașco la gsptv În ciuda zvonurilor apărute în ultima vreme, Bilașco nu crede că Dan Petrescu va părăsi clubul până la vară, iar dacă ialomițenii se vor califica în Cupa UEFA,atacantul e convins că "Bursucul" va rămâne să conducă echipa în cupele europene. "Nu cred că Dan Petrescu va pleca până la vară, dar nici după aceea. Depinde și de no, dacă ne calificăm în UEFA, eu cred că rămâne"
"Ne simțim bine pe primul loc,** dar nu cred că putem rămâne acolo!"

Pandurii, la a doua victorie consecutivă!

Echipa lui Sorin Cârțu a câștigat cu scorul de 1-0 meciul jucat pe teren propriu în compania formației Gaz Metan Mediaș. Singurul gol al partidei a fost reușit de Raskovici, care a marcat în secunda 25 cu un șut de la marginea careului mare. Partida a fost controlată de gorjeni, care au după succesul de azi cinci puncte avans față de un loc retrogradabil. De cealaltă parte, Mediașul va pregăti de pe locul 16 meciul de vinerea viitoare de pe teren propriu cu Steaua București. Vezi aici comentariul Live Text al acestei partide!
Pandurii, la a doua victorie consecutivă!

„S-a săturat lumea de Lovin! E de cinci ani la Steaua și dă numai pase cu latul!”

Liță Dumitru are o explicație pentru modul în care este tratat mijlocașul Florin Lovin de către fanii Stelei, la fiecare partidă disputată de vicecampioană pe propriul teren. "Lovin are 5 ani la Steaua și nu cred că a dat patru goluri. S-a săturat lumea de el, de jucători care dau doar pase cu latul, de 5 metri. Nu văd jucători care să învăluie pe benzi. Se doarme pe teren la Steaua! Când Dayro sau Toja vin pe benzile terenului, ceilalți se uită. E momentul pentru o reconstrucție. Luați 3-4 jucători valoroși și pe lângă ei tineri", a declarat Liță Dumitru la Sport.ro.
"S-a săturat lumea de Lovin! E de cinci ani la Steaua și dă numai pase cu latul!"