CELE MAI NOI ARTICOLE

Vamă nu l-ar dori pe Sabău la Dinamo:** ‘Vreau alt tip de antrenor’

Dinu Gheorghe a comentat cu ironie posibilitatea de a veni în această vară în Ștefan cel Mare pe postul care urma să fie lăsat vacant de Cristi Borcea. Pentru moment, oferta câinilor nu mai este de actualitate pentru cel poreclit `Vamă`, acesta dorind să facă performanță sub Tâmpa. "Au nevoie de un specialist în finanțe, am auzit că au datorii. Deocamdată postul de președinte e ocupat la Dinamo. Toți sunt președinți, nu au posturi vacante. Eu sunt la Brașov, și așa cum am anunțat deja, vreau să rămân aici. Sunt convins că pot obține și aici performanțe", a spus oficialul de sub Tâmpa la gsptv.
Vamă nu l-ar dori pe Sabău la Dinamo:** 'Vreau alt tip de antrenor'

„Sunt născut învingător! Vamă mă acuză pentru că mă invidiază”

Mihai Stoica s-a lansat într-un atac dur asupra lui Dinu Gheorghe, care a declarat de mai multe ori în ultimul timp că Unirea a obținut titlul și datorită erorilor de arbitraj care au fost făcute în favoarea sa. Managerul general al Urziceniului a ținut să-i dea o replică oficialului brașovean și explică de ce crede că acesta se lansează în astfel de speculații și răutăți inutile: din invidie. "Văd că se tot insinuează că ne-au avantajat arbitrajele, eu nu am nimic cu Brașovul, dar nu pot să nu reacționez. Lumea pe stradă îmi spune că suntem o campioană meritorie și mă felicită, să mi se dea măcar un meci în care am fost ajutați! În schimb, îi spun eu lui Dinu Gheorghe că la Mediaș nu s-au acordat trei penalty-uri pentru gazde. Apreciez în schimb fair-play-ul de care a dat dovadă în ultima etapă, cu Dinamo, dar nu pot să tac atunci când aud astfel de declarații, mai ales că noi nu i-am atacat niciodată. Probabil este invidios din cauza faptului că mereu, atunci când ne-am întîlnit, eu am ieșit mereu învingător. Asta e, unii sunt născuți învingători", a comentat oficialul Unirii la gsptv.
"Sunt născut învingător! Vamă mă acuză pentru că mă invidiază"

Taher îi dă un ultimatum lui Copos:** „Vreau banii sau îți iau Rapidul!”

Conflictul dintre Fathi Taher și George Copos a ajuns la un nou episod. Dacă în ultimele luni iordanianul a abordat mina unui om resemnat, fiind destul de discret în ceea ce privește declarațiile, de data aceasta situația s-a schimbat. Omul de afaceri i-a dar un ultimatum lui Copos: în cazul în care nu îi va fi restituită suma de 8 milioane de euro investită la clubul din Giulești, se va întoarce în fruntea echipei. "Nu Rapid mi-a luat banii, ci Copos! Sunt în Afghanistan, dar mă voi întoarce zilele astea în țară. Domnul Copos are două variante: să îmi dea banii, sau să îi iau Rapidul!", a spus iordanianul la gsptv. Patronul din Giulești a reacționat imediat și a mărturisit că îl așteaptă pe Taher sub Grant: "Mă bucur foarte mult dacă domnul Taher se ține de promisiune, așa ar fi corect, să revină la Rapid".
Taher îi dă un ultimatum lui Copos:** "Vreau banii sau îți iau Rapidul!"

Drogba, suspendat patru meciuri** pentru incidentele de la finalul partidei cu Barcelona!

Comisia de Disciplină a UEFA a decis să-l suspende pentru patru meciuri în competițiile europene pe atacantul ivorian al echipei Chelsea Londra, Didier Drogba, după ce acesta l-a insultat pe arbitrul norvegian Tom Henning Ovrebo. Drogba a mai primit încă două etape cu suspendare. Coechipierul acestuia de la Chelsea, portughezul Jose Bosingwa, a fost suspendat pentru trei meciuri. Aceste decizii au fost luate după meciul retur din semifinalele Ligii Campionilor dintre Chelsea Londra și FC Barcel
Drogba, suspendat patru meciuri** pentru incidentele de la finalul partidei cu Barcelona!

Teamul tricolor pentru Bergen

Delegația României va decola joi spre Bergen unde sâmbătă și duminică se va desfășura Campionatul European pe echipe (fosta Cupa Europei), Liga Întâi (al doilea eșalon valoric). România se va duela pentru promovarea în eșalonul superior sau pentru menținerea în aceeași divizie cu Norvegia, Belarus, Serbia, Finlanda, Estonia, Belgia, Slovenia, Elveția, Olanda, Ungaria și Turcia.
Teamul tricolor pentru Bergen

„Să jucăm cu DNA pe piept!** Fără ei nu prindeam nici podiumul!

Mihai Stoica s-a declarat satisfăcut de declarațiile președintelui Traian Băsescu, care a afirmat că Unirea nu ar fi câștigat campionatul fără intervenția DNA-ului. Stoica, care și-a exprimat aceeași opinie imediat după încheierea ultimei etape, e de părere că gruparea ialomițeană nu ar fi prins podiumul. "Fără DNA nu aveam nicio șansă. Ar trebui să jucăm cu DNA pe piept. Mă bucur că și președintele îmi dă dreptate, dar mai mult mă bucur că am luat campionatul! Fără DNA nu am fi terminat în primele trei echipe. Anul trecut nu am avut nicio o șansă. Au fost 15 greșeli îngrjorătoare împotriva noastră. Nu zic că luam și atunci campionatul, dar aveam și noi șansa noastră. Atunci când am spus asta, au zis unii că Dan Petrescu se dă peste cap, că eu nu știu ce fac, că suntem țărani... Uite că nu avem semafoare, dar avem trofeu!", a spus Mihai Stoica, la gsptv.
"Să jucăm cu DNA pe piept!** Fără ei nu prindeam nici podiumul!

Copos: „În ianuarie, nu credeam că vom termina campionatul”

George Copos și-a reiterat dorința de a se retrage de la cârma grupării din Grant. Acționarul rapidist a anunțat că echipa giuleșteană s-a aflat într-un impas financiar serios la începutul acestui an, când a fost la un pas de colaps, din cauza cheltuielilor financiare mari din 2008, dezvăluite în urma unui audit. "Jucătorii au fost printre puțini care și-au încasat toți banii, cu ceva întârzieri ce-i drept, dar în totalitate, și pe iunie. Toate problemele mari din 2009 au fost rezolvate, având în vedere cheltuielile mari din 2008, am reușit să terminăm campionatul. În ianuarie 2009, am făcut un audit și am crezut că nu vom termina campionatul. Am luat și licența, am făcut eforturi mari, am înțeles că au fost ceva menționări în raportul UEFA, dar la noi vă spun clar că la noi au fost mici. Nu avem antrenor în momentul de față. Vom vinde Rapidul cu 1 leu, dar sunt și obligații", a spus George Copos, la gsptv.
Copos: "În ianuarie, nu credeam că vom termina campionatul"

Wimbledon 2009 **- Înapoi în iarbă!

Wimbledonul, cel mai vechi turneu de tenis din lume este considerat a fi și cel mai prestigios dintre toate cele patru Grand Slam-uri. Cea mai faimoasă competiție de pe Glob va fi acoperită integral în acest an de www.prosport.ro și va fi transmis în direct de Sport.ro. Echipa noastră vă va oferi rezumatele celor mai interesante partide ale fiecărei zile și vă va ține la curent cu parcursul românilor prezenți la All England Lawn Tennis and Croquet Club. Anul acesta sunt nu mai puțin de 7. Andrei Pavel, Victor Crivoi și Victor Hănescu (masculin) și Sorana Cârstea, Edina Gallovits, Monica Niculescu și Raluca-Ioana Olaru (feminin) au fost admiși direct pe tablorile principale de simplu.
Wimbledon 2009 **- Înapoi în iarbă!

Jaf armat la unul din stadioanele care va găzdui CM 2010!

Doi bărbați au comis un jaf armat, marți, după primul meci internațional de rugby disputat pe stadionul Nelson Mandela Bay din Port Elizabeth, arenă ce va găzdui partide din cadrul Cupei Mondiale de fotbal din 2010, informează AFP, citată de MEDIAFAX. Potrivit purtătorului de cuvânt al poliției locale, Marinda Mills, cei doi bărbați au jefuit un bar din incinta stadionului, după terminarea partidei Southern Kings - Lions, scor 8-20. "Cei doi au luat banii și au fugit", a explicat Mills, care nu a precizat valoarea jafului, dar a spus că nicio persoană nu a fost rănită.
Jaf armat la unul din stadioanele care va găzdui CM 2010!

Prunea a părăsit sediul DNA!** „Sunt tot mai liniștit!”

Directorul de relații internaționale al Federației Române de Fotbal (FRF), Florin Prunea, s-a prezentat, miercuri, la DNA Pitești, pentru noi audieri în dosarul corupției din fotbal, în care este cercetat pentru trafic de influență și luare de mită. Florin Prunea s-a prezentat la DNA Pitești în jurul orei 11.00, fără a face declarații la intrarea în sediu, aceasta fiind pentru a patra oară când Prunea este chemat la audieri. Tot miercuri, Curtea de Apel Pitești va judeca recursul introdus de avocații finanțatorului echipei FC Argeș, Cornel Penescu, la decizia Tribunalului Argeș, de respingere a ultimei cereri de eliberare provizorie sub control judiciar. Potrivit purtătorului de cuvânt al Curții de Apel Pitești, judecător Paula Andrada Coțovanu, recursul se va judeca de la ora 12.00, iar decizia va fi definitivă și irevocabilă.
Prunea a părăsit sediul DNA!** "Sunt tot mai liniștit!"

Spania prima calificată,** 1-0 cu Irak

După o primă repriză în care jucătorii irakieni s-au apărat eroic, Villa a dat lobitura în minutul 52 consfințiind astfel calificarea Spaniei din grupă. Spania pune stăpânire pe joc încă din primele minute. însă Irak-ul se betonează, având în permanență 4-5 oameni în apărare și doar un singur jucător în atac. Cu toate acestea, ocaziile spaniolilor nu întârzie să apară: Capdevila țintește bara în minutul 11 din lovitură liberă, iar două minute mai târziu își încearcă și Torres șansa.
Spania prima calificată,** 1-0 cu Irak

Oltchim, în urna a doua valorică a Ligii Campionilor

Semifinalistă sezonul trecut în Liga Campionilor, Oltchim Rm. Vâlcea a fost repartizată de EHF în a doua urnă valorică la tragerea la sorți a grupelor Champions League. În urmă cu două sezoane, Oltchim a fost nevoit să joace în grupele preliminare, iar anul trecut, deși calificată direct în grupe, echipa vâlceană a fost repartizată în a patra urnă valorică. Acum, însă, grație punctelor acumulate în sezonul trecut, când a ajuns până în semifinale, trupa lui Radu Voina este în cea de-a doua urnă și scapă de adversari mai puternici în prima faza a competiției. În aceeași urnă sunt repartizate cluburi precum Krim Ljubljana, Larvik HK sau Podravka Koprivnica, echipe pe care Oltchim nu le poate întâlni în prima fază a grupelor. Iată componența grupelor valorice pentru tragerea la sorți ce va avea loc miercuri, 24 iunie, la Viena:
Oltchim, în urna a doua valorică a Ligii Campionilor

„Am avut răbdare cu Frangipane și Viana, dar nu s-au acomodat”

CFR Cluj a renunțat la Agustin Viana și Paolo Frangipane, iar jucătorii vor reveni la cluburile de unde au fost transferați în iarnă. Președintele Iuliu Mureșan a declarat că gruparea din Gruia s-a despărțit de fotbaliști deoarece aceștia nu au reușit să se adapteze. "Amândoi erau împrumutați pe un an, cu opțiune de cumpărare. Am avut răbdare cu ei, dar nu s-au acomodat aici. Se vor întoarce la cluburile de care aparțin. De exemplu, pe Culio l-am luat la fel, cu opțiune de cumpărare, dar am achitat după două luni clauza, pentru că ne-a convins", a declarat Iuliu Mureșan, pentru NewsIn, citat de sport.ro.
"Am avut răbdare cu Frangipane și Viana, dar nu s-au acomodat"

Marian Iancu: „Sunt șanse mici ca Uhrin să se întoarcă”

Marian Iancu și-a exprimat din nou intenția de a-l readuce la echipă pe fostul tehnician, Dușan Uhrin, însă finanțatorul echipei de pe Bega recunoaște că acest lucru e puțin probabil. Cum Uhrin a semnat un contract doar pe un an cu Malda Boleslav, Marian Iancu susține că sunt șanse mai mari pentru ca cehul să se întoarcă la Timișoara după expirarea înțelegerii cu echipa din țara sa natală. "E foarte greu să plece de acolo. Cu Mlada are contract un an, abia acum l-a semnat, abia a plecat în cantonament. Mi-aș dori foarte mult ca Uhrin să se întoarcă, dar e greu. Estimăm că procentul ca Uhrin să vină acum e totuși mic. Poate la anul, după ce-și termină contractul. Are și probleme familiale. Soția e însărcinată. Eu i-am făcut propunerea să vină acum, sau la anul, pentru că noi am rămas prieteni", a spus Iancu, la gsptv.
Marian Iancu: "Sunt șanse mici ca Uhrin să se întoarcă"

Tony: „Toată Europa a vorbit la superlativ de CFR și de Cluj!”

Sezonul 2008-2009 a fost unul pe jumătate compromis pentru CFR Cluj. Câștigarea Cupei a mai îndulcit din amarul pierderii campionatului și a mai ordonat lucrurile după instabilitatea produsă de desele schimbări de antrenori. Tony, simbolul echipei și idolul fanilor din Gruia, vede jumătatea plină a paharului, spunând că CFR a încheiat un sezon istoric. "Totuși, noi am fost printre surprizele Ligii Campionilor în acestă ediție. Am promovat numele orașului în lume. Prin toată Europa s-a vorbit doar la superlativ de CFR și de Cluj. Experiența ne-a călit și pe noi. Am învățat enorm din această experiență", a menționat Tony pentru clujeanul.ro.
Tony: "Toată Europa a vorbit la superlativ de CFR și de Cluj!"

Napoli oferă 14 milioane de euro pentru Nilmar

După ce a reușit să obțină semnătura lui Quagliarella pentru care a plătit 16 milioane de euro, Napoli pregătește o nouă lovitură pentru a-și întări compartimentul ofensiv. Conform cotidianului brazilian Esportes Terra, clubul italian e gata să ofere 14 milioane de euro pentru a-l achiziționa pe atacantul care a impresionat în acest sezon la Internacional.
Napoli oferă 14 milioane de euro pentru Nilmar

„Dosarul de licențiere e ‘tun’! Dacă cineva ne contestă, mergem până la Lausanne”

După bătălia câștigată la Lausanne cu FIFA și FRF, FC Timișoara nu se mai teme de nimeni și nimic. Marian Iancu a contestat concluziile raportului inspectorului UEFA, care a găsit nereguli la licențierea echipelor românești care vor participa în acest sezon în cupele europene. Finanțatorul de pe Bega susține că dosarul de licențiere al Timișoarei e "beton" șică este dispus să ajungă din nou la TAS. "Noi am primit licența corect, la noi nu a ajuns nimic de la dosarul ăsta de la UEFA. Dosarul nostru de licențiere e tun, dacă cineva îl contestă, îl dau în judecată! Că e FIFA, BIFA, MIFA, dacă au ceva să spună, dacă nu, să tacă. Noi nu avem nicio datorie fiscală, nimic. Noi suflăm și-n iaurt cu FRF-ul, vă dați seama. Fiți siguri că dacă ne-ar prinde cu ceva minor, am fi fost pe toate televiziunile, ne-ar fi desființat", a explicat Marian Iancu, la gsptv.
"Dosarul de licențiere e 'tun'! Dacă cineva ne contestă, mergem până la Lausanne"

Iancu: „E un nou abuz!** Nu noi am organizat meciul!”

Comisia de Disciplină a FRF-ului a sancționat clubul FC Timișoara cu patru etape de suspendare pentru incidentele provocate de fanii bănățeni, însă Marian Iancu este decis să conteste decizia. "Nu noi am organizat meciul, la Timișoara nu se întâmpla așa ceva!", strigă președintele trupei de pe Bega, convins că Tribunalul de Arbitraj Sportiv va da dreptate Timișoarei și în acest caz. "Acolo scrie că nu putem să organizăm meciuri. Lucrurile se vor clarifica. Avem două căi de atac, ultima chiar la Lausanne unde nu av
Iancu: "E un nou abuz!** Nu noi am organizat meciul!"

„Dacă plec la Pitești** îmi las fiul cel mare acționar la Dinamo!

Vasile Turcu spune că este gata să investească la FC Argeș, dar numai în cazul în care Cornel Penescu nu își va mai dori să susțină formația din Pitești. Acționarul dinamovist a găsit și o modalitate prin care ar putea prelua formația antrenata de Ionuț Badea și în același timp să rămână și în fruntea clubului din Ștefan cel Mare: îi lasă locul fiului său. "Singurul club care m-ar atrage dacă plec de la Dinamo e FC Argeș, dar asta doar dacă domnul Penescu decide să nu mai investească, asta să fie clar. Am vorbit cu fratele lui astăzi și le-am zis că ne vom așeza la masa tratativelor în momentul în care ei se vor decide că nu mai vor să bage bani acolo. Dacă plec, băiatul cel mare va rămâne acționar la Dinamo sau va fi la Pitești și, oricum, mă voi retrage din Consiliul de Administrație de la Dinamo", a declarat Vasile Turcu la Sport.ro.
"Dacă plec la Pitești** îmi las fiul cel mare acționar la Dinamo!

Dani: „Îmi pare rău pentru Viana și Frangipane, dar nu s-au adaptat!”

Formația clujeană s-a despărțit în această vară de uruguayanul Viana și argentinianul Frangipane. Ricardo Dani este de părere că plecarea celor doi de la gruparea clujeană era de așteptat, ținând cont că ultimii veniți nu au reușit să se impună la echipă. "Îmi pare rău pentru ei. Sunt jucători buni și oameni de mare caracter, însă din păcate nu au reușit să se adapteze, iar acest lucru este esențial mai ales că există o mare concurență pe toate posturile. Conducerea se confruntă acum și cu problema extracomunitarilor și cred că de aceea sunt nevoiți să ia astfel de decizii", a spus mijlocașul Dani.
Dani: "Îmi pare rău pentru Viana și Frangipane, dar nu s-au adaptat!"

„Duru e mizerabilul FRF-ului!A retrogradat Sportul, frumusețea fotbalului românesc”

Giovani Becali a declanșat un atac la adresa lui Viorel Duru, directorul Direcției de Licențiere din cadrul FRF. Fostul impresar, a cărui licență a fost ridicată chiar de Duru, l-a acuzat pe oficialul FRF că este un simplu pion, care a făcut jocurile anumitor centre de interese. "Sunteți un om corupt domnule Duru, mizerabilul federație, coruptul federației! Datorită incapabilității lui avem probleme la UEFA. Ești un nemernic, a retrogradat Sportul, frumuseșea campionatului de acum 4 ani. Poate nu a fost în regulă, dar azi sunt alte cinci echipe la fel, iar nu a salvat Sportul, că a avut ordine. Acest domn Duru a venit doar să joace rolul unui dur, a jucat cum i s-a dictat, și, în loc să devină "durul" federației, a devenit omul comisiilor federației", l-a atacat Giovani Becali pe Duru, la gsptv.
"Duru e mizerabilul FRF-ului!A retrogradat Sportul, frumusețea fotbalului românesc"

„Ce face ANAF-ul e abuz fiscal! **E o situație stupidă!”

Nicolae Badea a comentat decizia ANAF de pune sechestru pe bunurile lui Dinamo din cauza unei datorii de 12 milioane de lei. Președintele Consiliului de Administație cataloghează acest demers ca fiind un abuz fiscal, care încalcă legea. "Părerea mea este că suntem în fața unui abuz fiscal, o încălcare a legislației. Raportul de muncă e stipulat clar prin Ordonanța 205, din 22 dec 2005, ordonanță care a modifică Legea 609 din 2000, care a fost aprobată de Parlamentul României. E o reglementare care poate nu e finală, intermediară, pentru că din păcate, în reglemetarea domeniul sportiv, ca și a altor domenii, cu specificitate, deși se încearcă reglementarea pin legi speciale, aceste legi ajung să nu fie respectate chiar de repere centrale sau locale ale statului. Pentru mine, ca cetățena român, e o situaței stupidă, creată printr-o seama volnicie a administrației. Glumind, cred că acei reprezentați ai administației fiscale care au generat acest caz particular, țin cu orice preț să genereze un caz național în context internațional", a spus Badea
"Ce face ANAF-ul e abuz fiscal! **E o situație stupidă!"

Di Canio, aproape de Iași**

Fostul atacant italian Paolo Di Canio ar putea deveni antrenorul echipei Poli Iași, după plecarea compatriotului său Cristiano Bergodi la formația Steaua București, a anunțat, miercuri, site-ul tuttomercatoweb.com. "Paolo Di Canio este în pole-position pentru a prelua formația Poli Iași. Di Canio se pare că este preferatul conducătorilor echipei ieșene, în dauna a doi tehnicieni români. Oficializarea numirii lui Di Canio se va face în zilele următoare", a scris sursa citată. Di Canio, care va împlini 41 de ani la 9 iulie, nu a mai antrenat nicio formație până în acest moment. Ca jucător a evoluat la echipele Lazio Roma, Ternana, Juventus Torino, SSC Napoli, AC Milan, Celtic Glasgow, Sheffield Wednesday, West Ham United, Charlton Athletic și Cisco Roma. De serviciile italianului a fost interesată și CFR Cluj, după ce Trombetta a fost demis. Cristiano Bergodi a preluat Poli Iași în pauza competițională din iarnă și a reușit salvarea de la retrogradare. La sfârștul săptămânii trecute, Bergodi a acceptat oferta venită din partea formației Steaua București.
Di Canio, aproape de Iași**

Daniel Florea „reloaded”. Fostul președinte al CAF, actualul președinte al Comisiei de Recurs!

Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat, astăzi, componența comisiilor jurisdicționale din subordinea LPF, Comisia de Disciplină, cea de Recurs și Comisia pentru Soluționarea Litigiilor. Surprinde numirea la Comisia de Recurs a lui Daniel Florea și Valentin Epure. Ambii au făcut parte din Curtea de Arbitraj pentru Fotbal, cea care a dat un verdict favorabil Stelei, în cazul "Valiza", în ciuda unor decizii contrare ale Comisiilor anterioare (Disciplină și Apel). Componența comisiilor este următoarea: Comisia de Disciplină: Doru Neagu - președinte, Adrian Neguț - vicepreședinte, Florin Gâtejan, Ion Sburlea și Constantin Colibășan - membri, Alina Ștefănescu - secretar. Comisia pentru Soluționarea Litigiilor: Claudiu Popa - președinte, Ion Cîrstoiu - vicepreședinte, George Tomescu, Emil Constantinescu, Marin Lăzărescu - membri, Alexandra Dicu - secretar.
Daniel Florea "reloaded". Fostul președinte al CAF, actualul președinte al Comisiei de Recurs!

Dinamo trebuie să se grăbească!** Badea: „Am oferte și de la alte echipe”

Antrenorul echipei FC Argeș, Ionuț Badea, a declarat, miercuri, că a discutat cu conducerile mai multor grupări din Liga I despre o eventuală trecere a lui pe banca tehnică, dar își dorește să continue la clubul din Pitești dacă vor fi rezolvate toate problemele. "Eu acum sunt interesat foarte mult de continuitatea societății la FC Argeș. Sunt în discuții și cu alte echipe din Liga I, nu pot să vă spun nimic deocamdată pentru că nu există nicio certitudine. Nu pot să discut nimic din moment ce nu există o certitudine", a spus Badea. Ionuț Badea a precizat că nu știe nimic concret despre retrogradarea echipei FC Argeș. "Jucătorii sunt în vacanță acum, avem un program bine stabilit, toată lumea așteaptă să vedem ce continuitate va avea echipa în pregătire și în obiective, strategia folosită și abia apoi vom vedea și alte aspecte. Nu există nicio informație în acest moment despre o retrogradare, ci numai zvonuri", a mai spus Badea. Sursa: MEDIAFAX Antrenorul echipei FC Argeș, Ionuț Badea, a declarat, miercuri, că a discutat cu conducerile mai multor grupări din Liga I despre o eventuală trecere a lui pe banca tehnică, dar își dorește să continue la clubul din Pitești dacă vor fi rezolvate toate problemele. "Eu acum sunt interesat foarte mult de continuitatea societății la FC Argeș. Sunt în discuții și cu alte echipe din Liga I, nu pot să vă spun nimic deocamdată pentru că nu există nicio certitudine. Nu pot să discut nimic din moment ce nu există o certitudine", a spus Bade
Dinamo trebuie să se grăbească!** Badea: "Am oferte și de la alte echipe"

Meci întrerupt de un roi de albine

Fotbalul din Africa este caracterizat de tot felul de incidente, care printre europeni nu fac decât să stârnească zâmbete. Dacă arșiță e un adversar cvasi-permanent al jucătorilor, iar cu superstițiile ciudate ne-am obișnuit deja, mai nou fotbaliștii africani trebuie să se confrunte și cu...roiuri de albine. "Un roi de albine a invadat terenul, după 23 de minute de joc, și fotbaliștii s-au aruncat la pământ pentru a se proteja. Albinele nu au plecat, astfel că după 45 de minute de așteptare arbitrul a decis să anuleze meciul", notează jurnalul Herald, din Zimbabwe, care precizează că incidentul a avut loc duminică, în orașul Hippo Valley.
Meci întrerupt de un roi de albine

Urmările războiului** Timișoara, 4 meciuri pe alt stadion!

FRF nu iartă Timișoara. Comisia de Disciplină a FRF a decis astăzi să sacționeze clubul de pe Bega cu 4 etape de suspendare a terenului propriu pentru sezonul competițional 2008-2009. Incidentele provocate de suporterii bănățeni la meciul de Cupă, contra CFR-ulu nu au fost trecute cu vederea de Comisie; pe lângă faptul că formația lui Iancu va fi nevoită să-și dispute primele partide de acasă pe alt stadion decât Dan Păltinișanu, aceasta va trebui să plătească și o amendă consistentă, de 50.000 de lei. "În urma incidentelor provocate de suporterii clubului FC Timișoara la finala Cupei României - Timișoreana, ediția 2008 - 2009, disputată sâmbătă 13 iunie 2009 la Târgu Jiu, gruparea bănățeană a fost sancționată cu interzicerea dreptului de organizare a jocurilor pe stadionul propriu pentru 4 (patru) jocuri și cu penalitate sportivă de 50.000 lei (art. 83 / 4, literele b, d, e, f, g, cu raportare la art. 45 / 1 și 42 / 1, din Regulamentul Disciplinar al Federației Române de Fotbal)", se arată în comunicatul FRF.
Urmările războiului** Timișoara, 4 meciuri pe alt stadion!

„Dacă se înființa DNA-ul mai devreme, acum aveam mai multe titluri în palmares!”

Prezent la o întâlnire cu tehnicienii care urmează cursurile Pro, Cosmin Olăroiu a discutat despre scandalurile de corupție din Liga I, care pur și simplu au marcat întreg sezonul competițional. Tehnicianul lui Al-Sadd salută acțiunile DNA și este convins că dacă aceasta ar fi fost înființată mai de mult, s-ar fi putut mândri cu mai multe titluri de campion. "Dacă se inventa DNA-ul mai repede, aveam trei titluri acum. Au fost momente când am fost scârbit de ce se întâmplă în fotbal, dar să renunț la cariera de antrenor nu am vrut niciodată", a spus Olăroiu. Antrenorul a discutat și despre rolul liderului în vestiar și mărturisește că el l-a impus pe Rădoi în vestiarul trupei din Ghencea. "În primul meu mandat la Steaua, după ce am urmărit antrenamentele, am decis să-l pun căpitan pe Rădoi, iar secund pe Florentin Dumitru. Mi-am dat seama că el trebuia să fie liderul. Atunci avea 30.000 de mii salariu, iar media echipei era de 60.000. Am discutat cu conducerea, ei au spus că îi vor face salariu 60.000 iar eu am insistat să-l facă 80.000. Rădoi a simțit asta, deși nu i-am spus-o niciodată", a menționat Olăroiu.
"Dacă se înființa DNA-ul mai devreme, acum aveam mai multe titluri în palmares!"

Olăroiu: „Antrenez în străinătate din cauza patronilor din Liga 1!”**

Antrenorul lui Al-Sadd, Cosmin Olăroiu, a vorbit despre situația tehnicienilor din România. Fostul antrenor al Stelei a precizat că preferă să antreneze în străinătate datorită comportamentul patronilor din Liga 1. Antrenorul Stelei din primul sezon de Liga Campionilor a precizat că a avut o relație specială cu finanțatorul Gigi Becali, precizând că a comunicat mereu cu acesta. Acesta a dat exemplu cazul Badea de la Steaua, când Becali i-a spus că a visat că atacantul va marca de două ori contra celor de la Standard Liege și tehnicianul l-a titularizat.
Olăroiu: "Antrenez în străinătate din cauza patronilor din Liga 1!"**

Ilie Iordache, la AEK Atena! **”Sunt fericit că am ajuns aici!”

Ilie Iordache a semnat astăzi un contract pe trei sezoane cu grecii de la AEK Atena. Mijlocașul s-a declarat fericit de alegerea făcută și promite că va trage tare la antrenamente pentru a-l impresiona pe antrenor. "Sunt fericit de faptul că am reușit să ajung la un club precum AEK Atena. Am auzit numai lucruri bune despre această echipă și m-am simțit bine încă din prima zi de când am ajuns aici. Știu și câțiva dintre jucători, aș vrea să lucrez cât mai bine pentru a-l impresiona pe antrenor", a spus Iordache Românul va avea un salariu de 170.000 de euro în primul an, 220.000 de euro în al doilea an și 250.000 de euro în al treilea an, precum și diferite bonusuri de prezențe și goluri, de până la 30.000 de euro pe an. Ilie Iordache va avea stipulată în contract și o clauză de reziliere în valoare de 2,5 milioane euro.
Ilie Iordache, la AEK Atena! **"Sunt fericit că am ajuns aici!"

Sorana, a 28-a favorită la Wimbledon!

Tenismanul Victor Hănescu va fi cap de serie numărul 31 pe tabloul masculin, în timp ce Sorana Cârstea va fi a 28-a favorită la feminin, la Wimbledon, al treilea turneu de Grad Slam al anului, au anunțat, miercuri, organizatorii competiției, pe site-ul oficial. Primii zece capi de serie de pe tabloul masculin de la Wimbledon:
Sorana, a 28-a favorită la Wimbledon!

Începe reconstrucția Stelei! Becali îl vrea pe Tameș de la Pitești!**

Deși a declarat în repetate rânduri că de partea sportivă se va ocupa Cristiano Bergodi, acesta urmând să deciă ce jucători și ce jucători pleacă, se pare că George Becali nu se poate abține să facă altfel.Conform cotidianului click, Becali vrea să înceapă reconstrucția Stelei cu mijlocașului piteștean, Iulian Tameș. Având în vedere că Tiago a plecat, la fel cum vor face și Lovin și Pleșan, Becali vrea să aducă un jucător care să umple golul de la centrul terenului. Se pare că finanțatorul din Pipera a fost impresionat de evoluțiile mijlocașului de 31 de ani și vrea neapărat să-l aducă la Steaua. Un argument în plus este faptul că Tameș este un fotbalist apreciat de Victor Pițurcă, unul din oamenii a căror părere este foarte respectată de omul de afaceri. De altfel, Pițurcă l-a și convocat pe fostul dinamovist la echipa națională. Încarcerarea lui Cornel Penescu a făcut ca jucătorii Piteștiului să-și dorească să plece de la club, iar demersul lui Becali ar avea mai multe șanse de reușită.
Începe reconstrucția Stelei! Becali îl vrea pe Tameș de la Pitești!**

Salariul „galactic”! **13 milioane de EURO pentru Ronaldo!

Internaționalul portughez Cristiano Ronaldo ar putea avea la Real Madrid un salariu anual brut de 13 milioane de euro, sumă ce îl va transforma în cel mai bine plătit fotbalist din lume, a anunțat cotidianul Marca. Valoarea salariului lui Ronaldo este în curs de negociere între conducerea clubului Real Madrid și impresarul fotbalistului. În prezent, cel mai bine plătit fotbalist din lume este suedezul Zlatan Ibrahimovici (Internazionale Milano), care are un salariu anual brut de 12 milioane de euro. Cristiano Ronaldo, în vârstă de 24 de ani, câștiga la precedenta sa echipă, Manchester United, aproximativ 7,5 milioane de euro pe an. Săptămâna trecută, Ronaldo a fost transferat la Real Madrid în schimbul sumei de 93 de milioane de euro, iar gruparea madrilenă a prevăzut atunci un salariu anual net de aproximativ 9 milioane de euro pentru jucătorul portughez. Ronaldo va avea salariu mai mare decât cel al căpitanului echipei Real Madrid, Raul, care primește anual 6 milioane de euro. Președintele clubului madrilen, Florentino Perez, a reafirmat, miercuri, în cotidianul Publico, că sumele plătite pentru achiziționarea lui Ronaldo și a lui Kaka (n.r. - transferul acestuia a costat 65 de milioane de euro) reprezintă investiții care vor duce la o creștere a veniturilor grupării.
Salariul "galactic"! **13 milioane de EURO pentru Ronaldo!

HCM, direct în grupele Ligii Campionilor!

Pentru prima dată în istoria Ligii Campionilor la băieți, o grupare din România va evolua direct în grupe. Campioana HCM Constanța se va duela direct cu forțele Europei, profitând de un context favorabil.
HCM, direct în grupele Ligii Campionilor!

Pete Sampras, campionul suprem de la Wimbledon

Pete Sampras a câștigat de-a lungul carierei 7 turnee de la Wimbledon, reușind să egaleze recordul lui Wiliam Renshaw (stabilit între 1881-1889). Americanul a dominat turneul de mare șlem între 1993-1995 și între 1997-2000.
Pete Sampras, campionul suprem de la Wimbledon

„Cluburile nu vor fi sancționate!”

Secretarul general al Federației Române de Fotbal, Ionuț Lupescu, a declarat, miercuri, că pe lângă amendă, Comisia de Disciplină din cadrul forului european ar putea să dicteze sancțiuni și împotriva cluburilor, însă a precizat că e greu de crezut că se va întâmpla asta. "Un inspector disciplinar al UEFA a facut un raport vizavi de echipele românești care au participat anul trecut în cupele europene și a recomandat Comisiei de Disciplina a UEFA amendarea federației române cu 200.000 de euro. Au fost amenzi și mai mari, dar pentru noi este o amenda mare și vom vedea dacă o vom împărți cu cluburile. Există posibilitatea ca pe lângă această amendă să apară și alte penalități, cluburile să fie sancționate, dar totuși nu cred că se va întâmpla asta", a spus oficialul FRF.
"Cluburile nu vor fi sancționate!"

Griffith și-a prelungit contractul cu Asesoft

Asesoft i-a prelungit contractul celui mai titrat baschetbalist care a evoluat vreodată în România, Rashard Griffith. Uriașul pivot, de 2 metri și 12 centimetri( 140 kg) va rămâne la Ploiești și în sezonul 2009-2010. "Nu mulți înțeleg cât de mult contează Rashard pentru Asesoft. Este singurul pivot care în orice meci, fie el european sau de campionat, are un "marcaj" asigurat de doi adversari. O mare parte din punctele marcate de extremele și fundașii noștri i se datorează. Este greu să găsești în momentul de față un pivot cu experiența și gabaritul lui Griffith. Suntem norocoși că îi place în România și că se gândește să se însoare și să se stabilească aici", a declarat președintele lui Asesoft, Alex Iacobescu, informează numaibaschet.ro
Griffith și-a prelungit contractul cu Asesoft

Joao Alves, **dorit de CFR!

Fotbalistul portughez al echipei Vitoria Guimaraes, Joao Alves, se află pe lista jucătorilor doriți de gruparea CFR Cluj, informează cotidianul A Bola. Potrivit sursei citate, oficialii clujeni au contactat la începutul acestei luni conducerea grupării portugheze și și-au manifestat interesul pentru mijlocașul în vârstă de 29 de ani, al cărui contract cu Vitoria Guimaraes va expira în 2010. A Bola menționează că tentativa clujenilor ar putea avea rezultat negativ deoarece oficialii Vitoriei Guimaraes vor să îi prelungească înțelegerea lui Joao Alves.
Joao Alves, **dorit de CFR!

Diaconu: „Vreau să arăt box de calitate!”

Pugilistul Adrian Diaconu, deținătorul centurii WBC la categoria semigrea, care va boxa, vineri, la Montreal, împotriva canadianului Jean Pascal, a declarat că vrea să arate în această confruntare cum este un campion mondial, informează fightnews.com. "Vreau ca oamenii să mă placă pentru ceea ce fac în ring în timpul meciului, nu pentru discursurile de la radio sau pentru declarațiile din presă. Cel mai important este că sunt pregătit. Vreau să le arăt oamenilor că pot să boxez și cum este să fii campion mondial", a spus Diaconu.
Diaconu: "Vreau să arăt box de calitate!"

„Nu-mi dau demisia! **Nu din cauza mea am fost amendați de UEFA!”

Directorul Direcției Licențe și Afilieri a FRF, Viorel Duru, a declarat, miercuri, agenției MEDIAFAX, că nu este dispus să-și dea demisia din funcție, deoarece nu consideră că a greșit, deși președintele Mircea Sandu afirmase că acesta a comis erori. "Eu sunt un fel de procuror și nu am putere de decizie, iar clubul are posibilitatea să-și angajeze un avocat pentru a-și susține punctul de vedere. Comisia este judecătorul. Nu Duru ia deciziile, ci comisiile abilitate. Eu nu am spus niciodată că aș fi dispus să-mi dau demisia pentru că nu consider că aș fi greșit cu ceva. Dacă voi fi demis de conducerea federației atunci este o altă problemă", a spus Duru. Oficialul FRF a precizat că Federația Română de Fotbal are șanse mici să scape de sancțiunea forului european. "Așteptăm decizia Comisiei de Disciplină, care, probabil, va valida propunerea de sancționare a federației cu suma de 200.000 de euro. Noi am avut posibilitatea să ne spunem punctul de vedere despre această situație în luna octombrie, dar asta nu înseamnă că a și fost luat în considerare. Dovadă stă faptul că acest caz a ajuns acum la Comisia de Disciplină de la UEFA", a afirmat Viorel Buru. Directorul Direcției Licențe și Afilieri a FRF a explicat procedeul prin care se acordă licența unui club, menționând că în FRF există persoane care au anumite viziuni, o pregătire profesională și chiar pot avea interese: "Federația este formată din oameni, cu anumite viziuni, cu o anumită pregătire profesională și pot să spun
"Nu-mi dau demisia! **Nu din cauza mea am fost amendați de UEFA!"