CELE MAI NOI ARTICOLE

Boloni, susținut de „câini”** „E cel mai indicat pentru Dinamo!”

Cornel Țălnar îi transmite lui Cristi Borcea să nu țină cont de sintagma "câine până la moarte" în momentul în care va decide cui îi va propune postul de antrenor principal. Tehnicianul de la Dinamo II spune că Ladislau Boloni ar trebui să fie opțiunea numărul unu pentru acționarii dinamoviști. "Nu trebuie să ne gândim la trecut stelist, trecut dinamovist... Avem nevoie de un tehnician care să vină cu idei noi și eu cred că Boloni este cel mai indicat antrenor pentru Dinamo!", a spus Țălnar pentru Știrile ProTV.
Boloni, susținut de "câini"** "E cel mai indicat pentru Dinamo!"

Dumnezeu, ultras pe Ghencea!

Gigi Becali a descoperit, după o analiză tehnico-tactică atentă, ce-i lipsește Stelei. E la mintea cocoșului, fie el galinacee din Pipera. Stelei nu-i lipsesc vreo doi fundași, trei mijlocași, toți atacanții și un antrenor. Stelei îi lipsește un imn oficial, cu marca clubului pe el. Cel mai bine se vede asta când te uiți la clasament, în vârful căruia e cocoțată Unirea Urziceni. Echipa lui Dan Petrescu are un imn de fix 40 de secunde, cântat de artiști necunoscuți, precum balada Miorița. Dacă
Dumnezeu, ultras pe Ghencea!

Bravul Raț

Se spune că în umbra stejarilor falnici nu crește nici iarba. Așa se întâmplă și în cazul personalităților uriașe din sport. Deunăzi, Mircea Lucescu și Răzvan Raț au fost decorați de președintele Traian Băsescu, dar toată ceremonia a fost acaparată de marele antrenor al lui Șahtior Donețk. Rezultatele, anvergura, traiectul și valențele de bun român ale marelui Il Luce ne-au făcut pe toți să uităm că acolo, pe covorul roșu, s-a aflat un jucător
Bravul Raț

Un mort și șapte răniți** în urma unor incidente între suporteri!

Incidentele ce au avut loc, miercuri seară, la Sao Paulo, între suporterii echipelor de fotbal Corinthians și Vasco de Gama (Rio de Janeiro) s-au soldat cu un mort și șapte răniți, a anunțat, joi, poliția locală, informează AFP. Conflictul a izbucnit înainte de lovitura de începere a meciului, contând pentru semifinalele Cupei Braziliei. Meciul s-a încheiat la egalitate, scor 0-0, rezultat în urma căruia formația Corinthians s-a calificat în finala competiției, după ce în tur scorul a fost 1-1. Corinthians s-a calificat datorită numărului de goluri mai mare înscris în deplasare. Potrivit poliției, un tânăr a primit o lovitură mortală în timpul incidentelor izbucnite în drumul spre stadion, după ce un autocar cu suporteri ai formației Vasco da Gama a fost incendiat. Poliția a găsit asupra suporterilor bare metalice, cuțite, pietre și petarde. Au fost arestate aproximativ 30 de persoane.
Un mort și șapte răniți** în urma unor incidente între suporteri!

„Steaua și-ar putea salva sezonul** în meciul de la Urziceni”

Marian Iancu spune că ar fi mulțumit cu un succes la un singur gol diferență în partida de sub Tâmpa din ultima etapă și își pune toată încrederea în puterea Unirii Urziceni de a juca la potențial maxim contra Stelei. Odată cu amânarea deciziei TAS, cu privire la posibila înapoiere a celor șase puncte pierdute de timișoreni, pentru data de 11 iulie, adică la o zi după finalizarea campionatului, oficialii echipei ialomițene sunt obligați să învingă, pentru a fi siguri de titlul de campioni.
"Steaua și-ar putea salva sezonul** în meciul de la Urziceni"

„Mi-e teamă de un singur lucru**, să nu mă ramolesc de foame!”

Dinamovistul Dan Anghelache este ultimul român câștigător al Turului României. În 2007, la exact un deceniu distanță de la triumful unui alt rutier autohton, Florin Privache, bucureșteanul încheia cursa îmbrăcat în galben, după 1200 de kilometri, parcurși în peste 25 de ore, la o distanță de ceva mai mult de 10 minute față de urmăritorul său, bulgarul Atanas Kostov. Sâmbătă, Anghelache (Dinamo Secrom) se va afla la startul
„Mi-e teamă de un singur lucru**, să nu mă ramolesc de foame!"

100% Rusia!** Kuznețova – Safina, finala feminină la Roland Garros!

Svetlana Kuznețova din Rusia, a șaptea favorită, a învins-o, joi, cu scorul de 6-4, 6-7 (5/7), 6-3, pe Samantha Stosur din Australia, cap de serie numărul 30, și s-a calificat în finala turneului de Grand Slam de la Roland Garros, în care o va întâlni pe conaționala sa Dinara Safina, numărul 1 WTA. Aceasta este a doua finală din istoria turneului care se va disputa între două jucătoare ruse. Prima finală rusă la Roland Garros a avut loc în 2004, când Anastasia Mâșkina a învins-o pe Elena Dementieva, cu scorul 6-1, 6-2. Stosur se calificase în semifinale, după ce a eliminat-o, în turul precedent, pe Sorana Cârstea. Safina, principala favorită a turneului de la Roland Garros, s-a calificat, tot joi, în finala competiției de la Paris, după ce a învins-o, cu scorul de 6-3, 6-3, pe Dominika Cibulkova, din Slovacia, cap de serie numărul 20, într-un meci care a durat 101 minute.
100% Rusia!** Kuznețova - Safina, finala feminină la Roland Garros!

FOTO** Naționala a ajuns în Lituania

Echipa națională a României a ajuns în Lituania. Elevii lui Răzvan Lucescu au aterizat în urmă cu scurt timp pe aeroportul din Kaunas și au plecat spre hotelul de patru stele denumit Reval Hotel Neris. Tricolorii vor susține sâmbătă, în compania echipei similare a Lituaniei, un meci contând pentru preliminariile Campionatului Mondial din Africa de Sud, din 2010. Meciul va putea fi urmărit, în fomat live-text, pe www.prosport.ro, sâmbătă, începând cu ora 21:00!
FOTO** Naționala a ajuns în Lituania

„Pentru noi,Timișoara e deja pe doi!** Jucăm ‘pe viață și pe moarte’ cu Steaua!”

Mihai Stoica nu s-a declarat surprins de decizia TAS în cazul Timișoara vs FRF și FIFA. Președintele Unirii a declarat că gruparea ialomițeană va trata foarte serios ultima etapă și că obiectivul e clar: cel puțin un punct cu Steaua, pentru a fi sigur campioană, indiferent dacă timișorenii vor primi sau nu înapoi punctele. "Cred că ar trebui să îl întrebăm pe Marian Iancu de ce a cerut această amânare până la finalul campionatului și pe oficialii FRF de ce au fost de acord să se întâmple așa. Din punctul meu de vedere, Timișoara e pe doi, Dinamo pe trei. Oricum, Unirea Urziceni tratează finalul de campionat ca și cum Timișoara ar fi pe locul doi, cu două puncte mai puțin decât noi. Trebuie să nu pierdem cu Steaua!", a spus Mihai Stoica, la gsptv.
"Pentru noi,Timișoara e deja pe doi!** Jucăm 'pe viață și pe moarte' cu Steaua!"

Citește mâine în ProSport** Dayro, amendă record!

Ediția tipărită de vineri a ProSport-ului îți prezintă amănunte despre modul în care a fost sancționat columbianul Dayro Moreno pentru atitudinea avută în timpul antrenamentului de ieri. Excluderea din lot nu a fost singura măsură luată de conducerea "roș-albaștrilor", care a decis să dea un exemplu întregului lot. "Am tăiat în carne vie!", a anunțat președintele Argăseală, iar ProSport a aflat că suma cu care a fost sancționat columbianul reprezintă un adevărat record pentru Liga I AFLĂ‚ DIN ProSport-ul DE MÂINE CÂT VA TREBUI SĂ‚ PLĂ‚TEASCĂ‚ DAYRO ȘI MAI MULTE DETALII DESPRE VIITORUL COLUMBIANULUI
Citește mâine în ProSport** Dayro, amendă record!

Campioni în Gruia!** CFR-ul va lua doi jucători de la FC Porto!

Oficialii echipei CFR Cluj s-au înțeles cu conducătorii lui FC Porto pentru împrumutul, pentru șase luni de zile, cu opțiune de cumpărare, a doi jucători de la campioana Portugaliei, informează, în exclusivitate, www.clujeanul.ro. Președintele Iuliu Mureșan și antrenorul Toni Conceicao se află în aceste zile în Porto, pentru a finaliza transferul lui Alvaro Pereira, și se vor decide ulterior asupra numelor celor doi jucători cu care se vor întoarce la Cluj.
Campioni în Gruia!** CFR-ul va lua doi jucători de la FC Porto!

Tincu și Toniță, reținuți în lotul catalanilor

Finalistă a ligii franceze de rugby (Top 14), USA Perpignan a anunțat lotul de 26 de jucători cu care pregătește confruntarea cu Clermont, care va avea loc sâmbătă, la 21:45, pe Stade de France - meciul poate fi văzut și în țara noastră, pe Eurosport 2. Printre ei se numără și internaționalii români Marius Tincu și Ovidiu Toniță.
Tincu și Toniță, reținuți în lotul catalanilor

Scoția A vine la București cu un antrenor fost campion mondial

Federația Scoțiană de Rugby a anunțat astăzi că Andy Robinson a fost desemnat selecționer a selecționatei „ciulinilor". Secund al lui Cliff Woodward la Cupa Mondială din 2003, când Anglia a cucerit titlul mondial, acesta va fi prezent la București, la IRB Nations Cup (12-21 iunie), ca antrenor al echipei Scoția A. Robinson îl înlocuiește pe Frank Hadden, care a debutat la cârma „ecosezilor" tot la București, în 2005.
Scoția A vine la București cu un antrenor fost campion mondial

EXCLUSIV** „Am cerut amânarea în spiritul fair-play-ului!”

Președintele FC Timișoara, Marian Iancu, a explicat pentru ProSport care au fost motivele pentru care bănățenii au cerut amânarea deciziei TAS în cazul celor șase puncte. "Cererea noastră a fost făcută împreună cu avocații și a fost judecată de completul care a judecat și cazul. Ea vine în spiritul fair-play-ului și a rezultatelor obținute pe teren în ultima etapă. Faptul că ei au admis-o înseamnă că și ei, și celelalte părți au fost de acord cu argumentele noastre. Nu știu care va fi decizia", a declarat Iancu în exclusivitate pentru www.ProSport.ro. CITEȘTE ȘI: Decizia TAS în cazul celor șase puncte, amânată până pe 11 iunie!
EXCLUSIV** "Am cerut amânarea în spiritul fair-play-ului!"

Cordoș**, cu un picior în Gruia!

Conform unor surse din interiorul clubului feroviar, jucătorul Universității Cluj, Andrei Cordoș, este la un pas să semneze cu rivala locală a "studenților", CFR Cluj. Deși pare surprinzător, doi factori ar putea înlesni drumul tânărului fundaș către Gruia. În primul rând, campionii en-titre sunt într-o căutare febrilă de fotbaliști români, fiind afectați de recenta decizie a FRF, care obligă
Cordoș**, cu un picior în Gruia!

Moldovan:** „Craiova ar fi o provocare”

Fostul antrenor al lui FC Vaslui, Viorel Moldovan, a fost astăzi la Craiova, unde a discutat cu patronul Universității, Adrian Mititelu, despre posibilitatea preluării echipei din sezonul viitor. "Primele reacții sunt pozitive. Am fost invitat să văd infrastructura existentă la Craiova și am discutat aspecte ale venirii mele aici. Vom vedea ce va fi. Am văzut lucruri interesante, dar rămâne de văzut. Iau în calcul mai multe posibilități, am mai avut și eu două contacte și domnul Mititelu mai are variante și va alege ce crede dânsul că este mai bine pentru echipă. Recunosc însă că Universitatea ar fi o provocare", a spus Moldovan.
Moldovan:** „Craiova ar fi o provocare"

FOTO Mobilizare generală!** Cârcotașii și Jean Pavel cheamă fanii la marșul anti-Becali!

Pe zi ce trece, se strâng tot mai multe voci care cer plecarea lui Gigi Becali din fruntea Stelei. După ce suporterii echipei "roș-albastre" au anunțat un marș de protest împotriva finanțatorului din Pipera, mai multe personalități s-au pronunțat favorabil față de această inițiativă. Astfel, cunoscutul realizator de televiziune Mihai Găinușă, a lansat ieri seară, în cadrul emisiunii "Cronica Cârcotașilor" un apel "către toți steliștii adevărați, pentru a fi prezenți sâmbătă la miting, să protestăm față de situația actuală!". Acest mesaj vine după ce în timpul săptămânii, cârcotașii au lansat aceste apeluri și în cadrul emisiunii de la radio!
FOTO Mobilizare generală!** Cârcotașii și Jean Pavel cheamă fanii la marșul anti-Becali!

Hănescu : „La Paris am obținut un rezultat meritat”

Victor Hănescu a declarat că accederea în optimile de finală ale turneului de la Roland Garros a fost meritată și a menționat că avea nevoie de acest rezultat, deși a avut și ghinion pentru că a avut un meci dificil cu Fernando Gonzalez. "Am avut și puțin ghinion pentru că am avut un meci dificil cu Fernando Gonzalez, care a fost în mare formă. Eu am jucat cât am putut de bine și sunt mulțumit de rezultat. A fost un an nebun la Roland Garros, un tur patru meritat și un rezultat de care aveam nevoie. Aș vrea să-i felicit pe toți românii care au participat pentru că au mers foarte bine, în special Sorana Cârstea, care ne-a bucurat enorm cu acest sfert de finală", a declarat Hănescu.
Hănescu : "La Paris am obținut un rezultat meritat"

Decizia TAS în cazul celor șase puncte,** amânată până pe 11 iunie!

TAS a anunțat încă o amânare în cazult Timișoara vs. FIFA și FRF. Bănățenii vor afla dacă primesc cele șase puncte înapoi abia pe 11 iunie. Decizia ar fi trebuit să fie anunțată mâine. Rămâi pe www.prosport.ro pentru mai multe amănunte
Decizia TAS în cazul celor șase puncte,** amânată până pe 11 iunie!

Ibra, tot mai aproape de Barca!

Patronul Interului, Massimo Moratti, l-a declarat incedibil pe starul suedez Zlatan Ibrahimovic. Antrenorul Jose Mourinho spune și el că Ibra este un fenomen și că de la el va începe asaltul milanezilor pentru viitoarea ediție a Ligii Campionilor, pe care trebuie s-o câștige. Într-un inedit sondaj făcut de jucători între ei, în vestiarul nearazzurro, nordicul a câștigat clar locul 1, fiind considerat drept un fenomen. Toate ar trebui să-l determine pe capriciosul jucător să fie încântat de felul în care este privit la Inter, dar în realitate lucrurile stau tocmai invers. Ibrahimovic nu mai vrea să rămână, pentru că simte nevoia de a merge la un club care să se bată cu șanse reale la Liga Campionilor. Diplomația nu e cu siguranță punctul său forte, pentru că a dat în ultimele zile declarații care i-au înfuriat la culme pe suporteri. „Barcelona joacă fotbalul cel mai frumos, cel mai spectaculos și oricine ar fi fericit să poată ajunge la o astfel de echipă" a fost prima, urmată de o alta și mai explicită: „Eu nu sunt Paolo Maldini, să îmbătrânesc pe viață la un singur club. Eu stau ce stau undeva și pe urmă, gata, vreau în altă parte, vreau altă provocare!" Procuratorul său, Raiola, e tranșant „Cine îl vrea pe Ibra să vină la Milano și discutăm".
Ibra, tot mai aproape de Barca!

„Ducem lipsă** de antrenori și atacanți de valoare!”

Victor Becali deplânge situația atacanților din Liga 1 și spune că încă așteaptă noul val de atacanți tineri care să și confirme. Agentul Fifa crede că antrenorii pot avea o influență decisivă asupra jucătorilor, dându-i drept exemplu pe Dan Petrescu și Răzvan Lucescu, aceștia fiind, de altfel, și cei mai buni antrenori români, din Liga 1, ai momentului. "Noi nu avem antrenori, asta e marea problemă a fotbalului românesc. Conducători buni mai avem câțiva, dar nu avem antrenori. Uitați-vă la Unirea, a luat doar jucătorii pe care i-a vrut Dan Petrescu, nu alții.
"Ducem lipsă** de antrenori și atacanți de valoare!"

„CFR-ul a dat două milioane pe Pereira și a luat patru!** Eu nu pot să-l vând pe Dayro nici cu unul!”

Gigi Becali pune comportamentul lipsit de profesionalism al lui Dayro Moreno pe seama dorinței columbianului de a părăsit Ghencea liber de contract, dar îi transmite acestuia că nu are nicio șansă să se transfere pe mai puțin de un milion de euro. Becali este impresionat de afacerea făcută de rivala CFR Cluj cu uruguayanul Alvaro Pereira, plecat la FC Porto pentru 4,5 milioane de euro și recunoaște că Steaua s-a "ars" cu Dayro Moreno, care nu are oferte nici în condițiile în care a fost "scos la vânzare" la jumătate din prețul de achiziție. "Ei l-au luat pe Alvaro Pereira cu două milioane și îl dau pe patru, iar eu l-am luat pe Dayro cu 2 și nu-l pot da cu jumate, nu-l ia nimeni! El probabil crede că va fi lăsat liber și impresarul l-a învățat să nu se antrenze, să fie indiciplinat, dar asta nu se va întâmpla. Nu îi dăm drumul liber! Cine îl învață, îl învață prost! Mai are contract încă trei ani", a declarat Gigi Becali la Sport.ro.
"CFR-ul a dat două milioane pe Pereira și a luat patru!** Eu nu pot să-l vând pe Dayro nici cu unul!"

Becali nu își face probleme** „E mitingul lui Vanghelie, nu al suporterilor Stelei”

Gigi Becali nu se sperie de mitingul de sâmbătă al suporterilor Stelei. Cum totul se desfășoară cu o zi înainte de alegerile europarlamentare, la care participă și el, finanțatorul Stelei vede în protestul fanilor un scenariu în spatele căruia se află un adversar politic. "Nu mă va impresiona cu nimic mitingul suporterilor steliști. Nu e mitingul lor, e mitingul lui Vanghelie! El vrea să arate că nu mă iubește lumea, dar o să mă lase rece. Pe mine mă iubește lumea, știu asta!", a declarat Gigi Becali, la Sport.ro
Becali nu își face probleme** "E mitingul lui Vanghelie, nu al suporterilor Stelei"

Argăseală**: „Am tăiat în carne vie cu Dayro!”

Valeriu Argăseală a recunscut că Dayro Moreno a fost dat afară de la antrenamentul Stelei și că nu va fi în lot pentru ultimul meci al campionatului, cu Unirea Urziceni. "Dayro Moreno nu s-a antrenat, e adevărat. El suportă consecințele comportamentului pe care l-a avut ieri și nu va fi inclus în lot. Nu știu dacă va pleca de la noi, dar el nu trebuie să se comporte așa ca să se despartă de noi. În acest moment am tăiat în carne vie cu Dayro și nu cred că alt jucător va avea altă soartă, dacă se va comporta ca el. Nimeni nu îi obligă pe jucători să facă astfel de gesturi. Amenzile sunt puse pentru a se arăta că dacă se greșește, se plătește. Doar jucătorii decid dacă rămân în limita salariului normal sau dacă plătesc amendă", a spus Argăseală, la gsptv.
Argăseală**: "Am tăiat în carne vie cu Dayro!"

Dinara Safina**, prima finalistă la Roland Garros!

Rusoaica Dinara Safina, numărul 1 WTA și principala favorită a turneului de la Roland Garros, s-a calificat, joi, în finala competiției de la Paris, după ce a învins-o, cu scorul de 6-3, 6-3, pe Dominika Cibulkova, din Slovacia, cap de serie numărul 20, într-un meci care a durat 101 minute. În cealaltă semifinală se vor întâlni, tot joi, Svetlana Kuznețova din Rusia, a șaptea favorită, și Samantha Stosur din Australia, cap de serie numărul 30.
Dinara Safina**, prima finalistă la Roland Garros!

Un italian va conduce partida Universitatea Craiova-FC Vaslui

Comisia Centrală a Arbitrilor a primit astăzi confirmarea din partea Federației Italiene de Fotbal, în privința brigăzii de arbitraj care va conduce meciul dintre Universitatea Craiova și FC Vaslui, din ultima etapă. Partida va fi condusă la centru de Andrea de Marco, un arbitru de 36 de ani, însă care are ecusonul FIFA abia din 2007. Din această cauză, de Marco nu este un arbitru cu o experiență internațională prea mare. Se poate mândri doar cu un meci în preliminariile CupeI UEFA și trei meciuri la CE under 17 din 2007. De Marco ar fi trebuit să fie arbitru de rezervă la partida România - Serbia, de la Constanța, 2-3, din preliminariile CM 2010, dar a fost înlocuit de FIFA cu compatriotul său Nicola Rizzoli
Un italian va conduce partida Universitatea Craiova-FC Vaslui

„N-am avut curajul să candidez la președinția României!”

Omul de afaceri român, poreclit Bernie Ecclestone al tenisului, se revoltă față de șefii Federației Internaționale și ai promotorilor ATP și WTA, considerând că au rămas prin conservatorism un fel de Partid Comunist într-o lume a sportului care schimbă reguli de joc și modalități în funcție de interesul publicului. „Am mare respect pentru tradiție, dar astăzi nu se mai poate juca în pantaloni lungi. Mă lupt cu ATP pentru a înțelege necesitatea schimbării zgurii în albastru, dar sunt obtuzi și nu vor să înțeleagă. Apoi mi-aș dori ca turneul meu de la Madrid să devină un punct de referință anual, pentru că dacă vrei spectacol și atractivitate nu trebuie să ai 128 de jucători ca la turneele de Grand -Slam, ci trebuie să-ți vină cu adevărat cei mai buni. În Liga Campionilor nu joacă toată lumea, așa trebuie să fie și în tenis. Trebuie făcut ceva și pentru a schimba sistemul de punctaj și al seturilor, iar pentru ca jocul să crească în spectacol trebuie folosite mingii mult mai lente ca viteză. Sportul a devenit clar un business, numai tenisul refuză să accepte realitatea", a spus Țiriac. Omul de afaceri recunoaște că era un jucător modest, în comparație cu Ilie Năstase, dar muncea mult: "Lui Ilie îi ajungea o oră de antrenament și se distra copios, eu trăgeam câte șase ori și tot nu se lipea talentul de mine". Nu e de acord că italienii au devenit rasiști în ceea ce privește relațiile cu românii: „Suntem două popoare cu caracteristici foarte apropiate și, din păcate, cu destui
"N-am avut curajul să candidez la președinția României!"

Întăriri pentru CFR** „Vom aduce trei-patru jucători în această vară”

Președintele formației CFR Cluj, Iuliu Mureșan, spune că ardelenii sunt deja în discuții cu un potențial înlocuitor pentru Alvaro Pereira. Oficialul clujean spune că, pe lângă un jucător de bandă stângă, la CFR vor mai sosi încă doi sau trei jucători. Unul dintre aceștia va fi Eugen Trică. "Noi am semnat actele cu FC Porto și aseară și-a pus și Pereira semnătura pe contract. Porto a făcut cea mai bună ofertă, atât pentru noi, cât și pentru jucător. Suma de transfer a fost de 4,5 milioane de euro. Suntem în discuții cu mai mulți jucători, mereu am adus fotbaliști în pauzele competiționale. Așa considerăm că e mai bine, să aducem mereu fotbaliști pentru a schimba cât de cât și starea de spirit. Vor veni 3-4 jucători, dar nu vreau să le divulg numele acum", a declarat Iuliu Mureșan la gsptv. Iuliu Mureșan spune că investițiile în centrul de copii și juniori dau deja roade și că, în scurt timp, ardelenii se vor baza mai mult pe jucătorii din propria pepinieră. "Anul acesta am fost cu 4 grupe de juniori pe locul 1 în grupă și am participat la turneele zonale. De la grupa de 16 ani avem 4 fotbaliști la lotul național. În curând vom avea și fotbaliști "produși" de CFR în prima ligă. S-au făcut selecții bune și deja rezultatele se văd", a mai spus Mureșan.
Întăriri pentru CFR** "Vom aduce trei-patru jucători în această vară"

Dănilescu rămâne la Dinamo!** „Avem nevoie de experiența lui!”

O posibilă plecare a lui Constantin Dănilescu de la Dinamo a fost infirmată de directorul executiv al clubului din Ștefan cel Mare, Cristi Borcea. Oficialul "câinilor" a mărturisit că experiența unui om ca Dănilescu este vitală pentru a face performanță în sezoanele viitoare. "Dinamo are nevoie de experiență unui om de fotbal cum este Tică Dănilescu. Tot ce a făcut pentu Dinamo nu poate fi pus la îndoială de nimeni! Sunt convins că maturitatea în fotbal a lui Dănilescu ne va ajuta să revenim în sezonul viitor acolo unde ne este locul, în fruntea clasamentului", a spus Borcea pentru site-ul oficial al grupării "roș-albe".
Dănilescu rămâne la Dinamo!** "Avem nevoie de experiența lui!"

„FC Argeș nu merită să fie retrogradată”

Adrian Mititelu a declarat că nu ar fi corect ca FC Argeșul să fie retrogradată. Prieten bun cu Penescu, finanțatorul Univerisității nu ar vrea ca o echipă clasată sub linia retrogradării să rămână în Liga I, iar piteștenii să joace la matineu. "E anormal ca o formație care termină pe 15 să rămână în Liga I! Trebuie să respectăm prezumția de nevinovăție în cazul lui Cornel Penescu, FC Argeș nu merită să fie retrogradată! Oricum, până în momentul în care se va da o hotărâre defininivă și irevocabilă, Argeșul nu poate păți nimic. Ar fi chiar nesimțire ca locul lor în Liga I să fie luat de o echipă care a terminat campionatul pe un loc retrogradabil". a declarat Mititelu, la gsptv. Finanțatorul oltean a vorbit și despre sezonul viitor, și a afirmat că Universitatea nu va lupta pentru titlu, ci iși va propune un alt obiectiv. "La anul, Steaua și Dinamo se bat pentru titlu, am înțeles că se vor întări puternic. Apoi vin Rapidul și CFR-ul. Dacă noi terminăm pe patru e bine!", a spus, glumind, Mititelu.
"FC Argeș nu merită să fie retrogradată"

„Selecția făcută de Răzvan este una corectă”** TU CE CREZI?

Fostul jucător al Timișoarei, Ionel Ganea, este încrezător în debutul lui Răzvan Lucescu la cârma naționalei României. Totodată, fostul internațional crede că selecția făcută de Lucescu jr. este una corectă, jucătorii pe care acesta i-a convocat aflându-se într-o formă foarte bună.
"Selecția făcută de Răzvan este una corectă"** TU CE CREZI?

Moldovan, la Craiova!**

Fostul tehnician al formației FC Vaslui, Viorel Moldovan, este favorit pentru a prelua banca tehnică a grupării din Bănie. Fostul internațional se află în acest moment la Craiova și negociază cu patronul "Juveților", Adrian Mititelu. "Da, Viorel Moldovan este una din persoanele cu care noi dorim să tratăm pentru sezonul viitor. Nu ar avea niciun sens să vină acum, pentru o etapă", a declarat Adrian Mititelu la gsptv.
Moldovan, la Craiova!**

Refuză Steaua?** „Dinu Gheorghe ne-a spus că rămâne la Brașov!”

Mijlocașul echipei FC Brașov, Cătălin Munteanu, a declarat că speră ca președintele Dinu Gheorghe să rămână la FC Brașov, indiferent de ofertele pe care le are, și să continue proiectul început cu Răzvan Lucescu. "A fost un sezon și cu bune dar și cu câteva probleme, însă am avut răbdare iar ele s-au rezolvat. S-au achitat toate restanțele, atmosfera este una bună, vrem să încheiem campionatul cu o victorie și mai ales ca la final, Dinu Gheorghe să rămână aici, să aducă un antrenor împreună cu care să continuie munca începută cu Răzvan Lucescu. Nouă ne-a spus că nu va pleca de la FC Brașov și ne dorim din tot sufletul ca lucrurile să rămână așa, iar sezonul viitor este clar că ne vom propune obiective mari. Eu mai am un an contract cu FC Brașov și pot spune că îmi place echipa și cum mă simt aici, astfel că nu am niciun motiv să mă gândesc la plecare", a spus Munteanu.
Refuză Steaua?** "Dinu Gheorghe ne-a spus că rămâne la Brașov!"

Ze Roberto pleacă de la Bayern

Mijlocașul brazilian Ze Roberto va părăsi formația bavareză Bayern Munchen cu destinația Anglia.Manchester City ar putea obține semnătura brazilianului.
Ze Roberto pleacă de la Bayern

Julio Cesar, la Gaziantepspor

Fostul mijlocaș al echipei Rapid, Julio Cesar da Silva e Souza, a semnat un contract pe trei ani cu gruparea Gaziantepspor: "Clubul nostru s-a înțeles pentru un acord pe trei ani cu brazilianul în vârstă de 29 de ani Julio Cesar da Silva e Souza", se arată într-un comunicat apărut pe site-ul oficial al clubului din prima ligă turcă.
Julio Cesar, la Gaziantepspor

„Așteptăm punctele!** Poate Urziceniul pierde cu Steaua!”

Mijlocașul echipei FC Timișoara, Alexandru Curtean, a declarat, joi, că așteaptă ca Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne să dea înapoi cele șase puncte formației bănățene pentru ca aceasta să mai poată avea șanse la câștigarea titlului de campioană. "Așteptăm punctele pentru a mai spera la campionat. Este posibil ca Unirea Urziceni să piardă cu Steaua. Și Brașovul a bătut la Dinamo acasă, așa că este posibil. Steaua este o echipă mare care are nevoie de puncte", a spus Curtean. De asemenea, mijlocașul Kevin Amuneke a afirmat că o decizie favorabilă a TAS ar însemna foarte mult pentru jucătorii formației timișorene, pentru că aceștia au muncit pentru cele șase puncte. "Sper să primim cele șase puncte înapoi. Ar înseamna foarte mult pentru suporteri dar și pentru noi, jucătorii, pentru că am muncit mult pentru acele puncte. Obiectivul rămâne neschimbat și poate vom primi cele șase puncte înapoi. De aceea este foarte important să câștigăm acest ultim meci. Atât câștigarea titlului, cât și câștigarea Cupei României sunt obiective importante pentru noi. Suporterii merită cel puțin un trofeu având în vedere că am avut un sezon dificil, cu urcușuri dar și coborâșuri. Noi suntem optimiști că vom reuși să câștigăm măcar un trofeu din cele două", a explicat mijlocașul nigerian.
"Așteptăm punctele!** Poate Urziceniul pierde cu Steaua!"

Internaționalele României încep mâine

Timp de trei zile, la Ploiești se va da ora exactă în gimnastică autohtonă. Mâine, debutează în Sala Sporturilor „Olimpia”, întrecerile Internaționalelor României, competiție organizată de Federația Română de Gimnastică.
Internaționalele României încep mâine

LIVE PE BOOM SPORT ONE** Fotbal pe plaja din Castellon! FII ACOLO!

Boom Sport One îți oferă un spectacol fotbalistic de neuitat de pe plaja din Castellon. Timp de trei zile vei putea urmării transmisii live cu cele mai mari forțe ale fotbalului pe plajă. Fii alături de tricolori și urmărește primul meci din maratonul fotbalului din Spania, duminică începând cu ora 10:00.
LIVE PE BOOM SPORT ONE** Fotbal pe plaja din Castellon! FII ACOLO!

„Lituania nu ne poate surprinde”**

Fundașul Octavian Abrudan este de părere că Lituania nu mai are cu ce să surpindă România, așa cum s-a întîmplat în toamnă. „Acum avem emoții și mai mari la națională pentru că e Răzvan antrenor și avem mulți colegi acolo. În tur Lituania ne-a surprins, dar acum nu mai este cazul de așa ceva. Știm ce să ne așteptăm de la ei și cred că vom face o partidă bună, care ne va aduce victoria". Abrudan este de părere că FC Brașov și-a diminuta șansele de a prinde Europa League în meciurile cu echipele considerate mici: „A fost un campionat interesant și foarte dificil, în care suspansul s-a păstrat pînă la final. Pot să spun că am făcut o figură frumoasă. Am jucat bine cu echipele mari, cu excpeția Timișoarei, care ne-a învins categoric în tur, dar acum vrem să o batem. Cu echipele mici am pierdut multe puncte. Am avut acea serie de egaluri în tur. Dacă transformam cîteva din acele meciuri în victorii, acum poate eram mai sus. Oricum trebuie să batem miercuri pe Timișoara și apoi să vedem dacă avem sau nu noroc la Europa League".
„Lituania nu ne poate surprinde"**

Etapă de Cupă Mondială, la masculin, la București

Secretarul general al Federației Române de Judo, Florin Lascău, a anunțat joi, într-o conferință de presă, că sportivi din 23 de țări vor fi prezenți la Cupa Mondială de judo masculin, competiție programată să se desfășoare în perioada 4-5 iunie, la București. "Suntem pregătiți să întâmpinăm 23 de națiuni la Cupa Mondială de judo, care va avea loc la sfârșitul acestei săptămâni. Este un eveniment important, având în vedere faptul că în calificările pentru Olimpiadă se pot vedea de acum cei care se vor pregăti. Suntem foarte încântați că avem o delegație din partea Coreei de Nord, din partea Braziliei, iar din Europa ne bucurăm de o prezență covârșitoare din partea Franței", a spus Florin Lascău.
Etapă de Cupă Mondială, la masculin, la București