CELE MAI NOI ARTICOLE

„Timișoara n-are mai mult de 25% șanse cu Șahtiorul!”

Timișoara va da piept în turul 3 preliminar al Ligii Campionilor cu deținătoarea Cupei UEFA, Șahtior Donețk, echipă antrenată de Mircea Lucescu.Deși recunosc la unison că ucrainienii pornesc cu prima șansă, vicecampionii României cred în șansa lor și spun că vor da totul pentru calificare. Sabău își face deja planurile pentru prima manșă de la Donețk: își dorește o remiză cu goluri, dar recunoaște că nici o înfrângere la un gol diferență, cu condiția ca Poli să înscrie, nu este un rezultat rău. Fostul arbitru internațional Ion Crăciunescu s-a referit la "dubla" pe care bănățenii o vor disputa în fața trupei lui "Il Luce" și este de părere că gruparea patronată de Marian Iancu are 25% șanse de calificare. "Șahtior este favorită indiscutabilă cu FC Timișoara. Va fi foarte greu pentru bănățeni, pentru că vor întâlni câștigătoarea Cupei UEFA. Șahtior este superioară la toate capitolele: buget, echipă, tradiție. Cred că Timișoara nu are mai mult de 25% șanse cu Șahtior Donețk", a declarat Crăciunescu pentru onlinesport.
"Timișoara n-are mai mult de 25% șanse cu Șahtiorul!"

Geolgău:** „Nu am vrut să încurc!”

Fostul mare jucător al Universității, Gheorghiță Geolgău, a explicat pentru Prosport motivele care au dus la decizia sa de a-și da demisia din funcția de director sportiv la doar o lună după ce fusese numit. „Am auzit și eu ce s-a spus, că aș fi avut probleme familiare, dar din fericire nu e nimic de genul ăsta, Doamne ferește. Adevărul este că plec pentru trei săptămâni din țară și nu știu ce se va întâmpla după aceste trei săptămâni și nu am vrut să încurc oamenii. Nu a fost vorba de nicio dispută cu cineva, pur și simplu nu am vrut să creez probleme, pentru că începe și campionatul", a spus Geolgău pentru ProSport.
Geolgău:** „Nu am vrut să încurc!"

„Vreau Liga Campionilor cu Internazionale”

Atacantul Samuel Eto'o a declarat, luni, la sosirea la Milano, unde va efectua vizita medicală înainte de a semna un contract pe cinci ani cu Inter, că vrea să câștige Liga Campionilor cu formația milaneză. "Sunt extrem de fericit că sunt la Inter, acolo unde am venit pentru a munci și pentru a câștiga Liga Campionilor", a precizat Eto'o, câștigător a două trofee ale Ligii Campionilor cu FC Barcelona (2006 și 2009).
"Vreau Liga Campionilor cu Internazionale"

„Steaua e favorită cu Motherwell,** dar îi mai trebuie 2-3 jucători pentru a fi o echipă puternică!”

După ce au reușit să-i elimine pe maghiarii de la Ujpest, cu două victorii (2-0 și 2-1) steliștii se pregătesc să dea piept cu Motherwell, în turul 3 preliminar al Europa League. Chiar dacă se confruntă cu numeroase probleme de lot, elevii lui Cristiano Bergodi sunt considerați favoriți la calificare.
"Steaua e favorită cu Motherwell,** dar îi mai trebuie 2-3 jucători pentru a fi o echipă puternică!"

„Mai avem loc pentru trofee!”

Patronul clujenilor nu se mai "satură" de trofee și vrea ca la finalul sezonului următor CFR să-și mai treacă un titlu de campioană în palmares. "Mă bucur că am câștigat Supercupa, este un trofeu de moral pentru că ne așteaptă un început greu de sezon. Vitrina este destul de încăpătoare, suntem asigurați, dar dacă continuăm în acest ritm peste trei sezoane trebuie să o mărim", a spus Arpad Paszkany înainte de plecarea în vacanță. Boss-ul din Gruia a vorbit și despre noul sezon al Ligii I care va începe în mai puțin de o săptămână. "Sper ca Urziceni să nu scape de complexul CFR nici sâmbătă, însă sunt sigur că după eșecul din Supercupă vor dori să își ia revanșa. Le-am spus băieților că meciul din prima etapă este mai important decât Supercupa.
"Mai avem loc pentru trofee!"

Expediție în Caucaz

Două alpiniste românce, Claudia Damoc și Ioana Molnar, au plecat în expediție în Caucaz pentru cucerirea celui mai înalt vârf al Europei - Vărful Elbrus, de 5.642 metri. Până pe 13 august, cele două românce vor urca pe unul din cele mai înalte șapte vârfuri de pe toate continentele. Urcarea se va realiza pe ruta clasică a vulcanului. Cea mai mare provocare o constituie altitudinea și vremea schimbătoare.
Expediție în Caucaz

Florea nu a trecut de serii la 100 m spate

Răzvan Florea a ratat accederea în semifinala la 100 m spate, el obținând al 21 timp al seriilor de calificare din cadrul Mondialelor de Natație de la Roma. Medaliatul cu bronz olimpic la Atena, în 2004, la 200 m sparte a fost cronometrat cu 54,47 la o distanță de 1,54 de spaniolul Aschwin Wildeboer, care a obținut cel mai bun timp de calificare 52,93.
Florea nu a trecut de serii  la 100 m spate

Yankei umiliți pe teren propriu!** Mexic a învins SUA cu 5-0!

Echipa națională a Mexicului a câștigat trofeul Gold Cup, rezervat naționalelor din zona CONCACAF. Ca de obicei, finala s-a disputat între Mexic și Statele Unite ale Americii, cele mai puternice națiuni fotbalistice ale zonei și s-a încheiat cu scorul de 5-0. Pentru "El Tri" au marcat Torrado '56 -din penalti, Dos Santos '62, Vela '67, Castro '79 și Franco '90. Meciul s-a disputat pe Giants Stadium din New Jersey. Interesant este faptul că mexicanii s-au răzbunat cu vârf și îndesat pe yankei, după ce aceștia au dominat clar ultimii șapte ani de confruntări dintre cele două țări, având nu mai puțin de șapte victorii și două egaluri contra Mexicului. În intervalul 2002-2009, cei de la "El Tri" au reușit doar o victorie și aceea pe teren propriu, în 2005. Ba mai mult, în acest interval, americaniiau egalat Mexicul și la numărul de trofee de la Gold Cup, patru.
Yankei umiliți pe teren propriu!** Mexic a învins SUA cu 5-0!

Big Ghiță crește pitici

Ghiță Mureșan organizează la Cluj o școală de vară pentru puști în perioada 3-15 august, eveniment susținut de Prosport în cadrul campaniei "Știm ce înseamnă să fii suporter" "U" Mobitelco e încă în vacanță, dar baschetul revine pe Someș. La fel ca în 2006 și 2008, Ghiță Mureșan organizează și în această vară o tabără de inițiere pentru copii interesați de baschet. Campul se va defășura în prima parte a lunii august, astfel perioada 3-8 august este dedicată piticilor cu vârste cuprinse între 8 și 10 ani, iar săptămâna 10-15 august, celor cu vârste între 10 și 14 ani. Participarea la cursuri este gratuită, pentru înscrieri, părinții trebuind să trimită numele și vârsta copiilor la adresa de email [email protected], iar cu trei zile zile înainte de începerea campului să semneze formularele de participare la standul din parcarea Iulius Mall. Big Ghiță va părăsi Clujul cu destinația București, unde va participa la o acțiune similară, iar pe urmă va merge în China, la un camp organizat de Washington Wizzards, club cu care clujeanul a evoluat cinci sezoane în NBA.
Big Ghiță crește pitici

Dinamo se întărește** cu Nețoiu!

Cum la finalul acestei săptămâni începe sezonul 2009-2010, acționarii dinamoviști au programat astăzi ultima mare ședință din această pauză competițională. Cel mai important subiect al zilei va fi bugetul pentru noul an și, implicit, posibilitatea cooptării unui nou acționar. Singura persoană care și-a făcut publică disponibilitatea de a investi este Gigi Nețoiu. Problema în ceea ce-l privește pe acesta este că Nicolae Badea se va opune, boss-ul de la Computerland fiind în conflict deschis cu „Comandantul". De asemenea, nici recooptarea lui Vasile Turcu nu este complet exclusă, pentru ea militând Cristi Borcea. Implicarea oficială a lui Marius Vizer ar fi dorința cu care și Borcea și Badea ar fi de acord, numai că aici problema e chiar Vizer, care nu prea și-ar dori să iasă în față cu bani la Dinamo.
Dinamo se întărește** cu Nețoiu!

Prețul derby-ului Craiova – Dinamo!** Vezi cât costă un bilet!

Conducerea clubului Universitatea Craiova a pus în vânzare, începând de luni, bilete de acces pentru partida cu Dinamo, din prima etapă a Ligii I, prețurile acestora situându-se între 20 de lei la peluze și 50 de lei la tribuna 0 informează MEDIAFAX. Pentru un bilet la tribuna a doua, un cumpărător va trebui să achite 30 de lei, în timp ce pentru un tichet de acces la tribuna I, prețul este de 40 de lei. Biletele de intrare la meci se vor vinde doar până vineri, urmând ca în ziua meciului să se elibereze numai abonamente.
Prețul derby-ului Craiova - Dinamo!** Vezi cât costă un bilet!

Melinte: „Am acceptat funcția de secretar de stat pe probleme de sport în MTS!”

Doina Melinte a declarat că a discutat cu ministrul Tineretului și Sportului, Sorina Plăcintă, care i-a propus funcția de secretar de stat pe probleme de sport în MTS, fosta atletă precizând că acum așteaptă numirea oficială.
Melinte: "Am acceptat funcția de secretar de stat pe probleme de sport în MTS!"

Hănescu e pe locul 31 ATP! Sorana, cea mai bine clasată româncă!

Tenismanul Victor Hănescu se menține pe poziția 31 în clasamentul ATP cu 1.341 puncte, în timp ce jucătorul Victor Crivoi a coborât două locuri, până pe 81, cu 765 puncte, informează Mediafax.
Hănescu e pe locul 31 ATP! Sorana, cea mai bine clasată româncă!

Ibracadabra** Barca! Zlatan e gata pentru Campioana Europei!

E oficial! Zlatan Ibrahimovic este noul jucător al Barcelonei! Atacantul suedez de origine bosniacă a ajuns în Catalunya și a vorbit pentru prima oară ca jucător al Campioanei Europei. Fostul jucător al lui Inter și Juve s-a declarat încântat de noua sa echipă, abia așteptând să intre în programul lui Guardiola. Suedezul a precizat că abia așteaptă să semneze contractul, pentru a se apuca de treabă. "Este greu să-mi descriu trăirile. Totul pare să fie pregătit, mai e nevoie doar de semnătura mea. Sunt foarte fericit și mă bucur de ceea ce mi se întâmplă. Când voi semna contractul, voi fi cel mai fericit om din lume", a spus Ibra.
Ibracadabra** Barca! Zlatan e gata pentru Campioana Europei!

Boxerul Vernon Forrest a murit împușcat în spate!

Boxerul american Vernon Forrest, în vârstă de 38 de ani, a fost ucis sâmbătă, după ce fusese implicat într-un schimb de focuri cu cel care îl jefuise. Pugilistul oprise la o benzinărie când a fost jefuit cu pistolul de către o persoană necunoscută. Imediat Forrest a plecat în urmărirea prăduitorului, el însuși având un pistol asupra sa. După ce a tras de câteva ori asupra agresorului, Forrest s-a întors la mașină, când a fost prins din urmă de persoana care îl atacase și care l-a împușcat în spate de șapte sau opt ori, după cum informează poliția americană. Incindentul s-a petrecut în orașul Atlanta. Vernon Forrest a luptat de-a lungul carierei cu mari boxeri, precum Shane Mosley sau Ricardo Mayorga. Forrest și-a recâștigat titlul mondial la categoria WBC în septembrie 2008, bătându-l pe cel care i-l luase, respectiv pe Sergio Mora. Palmaresul total al lui Forrest era de 45 de meciuri, cu 41de victorii( 29 prin KO), 3 victorii și un no contest.
Boxerul Vernon Forrest a murit împușcat în spate!

Nicolas Anelka: „Fără Ronaldo și Tevez, United nu va mai fi echipa din sezonul trecut!”

Nicolas Anelka este sigur că anul acesta Manchester United nu va mai speria pe nimeni. Atacantul francez spune că Chelsea se va impune mai ușor în Premier League după ce "diavolii roșii" s-au despărțit de Cristiano Ronaldo și Carlos Tevez.
Nicolas Anelka: "Fără Ronaldo și Tevez, United nu va mai fi echipa din sezonul trecut!"

Kolo Toure, aproape de Manchester City!

Oficialii lui Manchester City sunt hotărâți să mai dea o lovitură pe piața transferurilor din Anglia. După ce tocmai l-au achiziționat Emmanuel Adebayor, fostul vârf al lui Arsenal, un alt "tunar" e pe cale să plece de pe Emirates Stadium. Este vorba de fundașul ivorian Kolo Toure, unul dintre cei mai vechi fotbaliști din lotul celor de la Arsenal, care este cotat la 14 milioane de euro.
Kolo Toure, aproape de Manchester City!

Ionuț Rada a plecat în Germania** să semneze cu Karlsruhe!

Rada este cu un picior în Germania. Mai precis, fundașul central al Stelei este foarte aproape de a semna un contract cu echipa de 2 Bundesliga, Karlsruhe SC. Românul este foarte apreciat de antrenorul nemților, Edmund Becker, care l-a cerut în mod expres. Rada a plecat azi dimineață spre Germania cu destinația Karlsruhe, urmând să semneze cu cei de la KSC, singura condiție de îndeplinit fiind aceea de a trece cu bine vizita medicală. Fundașul central și-a exprimat dorința de a pleca din Ghencea, după ce nu a fost oprit în lot pentru meciul cu Ujpest și a considerat că antrenorul Cristiano Bergodi nu contează pe el pentru viitorul sezon.
Ionuț Rada a plecat în Germania** să semneze cu Karlsruhe!

Geolgău a plecat de la Craiova!

Fostul internațional Gheorghiță Geolgău a demisionat din funcția de director sportiv al Universității Craiova, la aproximativ o lună după ce a preluat acest post. Geolgău s-a prezentat, sâmbătă, la biroul patronului Adrian Mititelu unde și-a depus demisia. Fostul jucător a venit la Craiova pe 22 iunie, a doua zi plecând cu echipa în cantonament în Austria. Dan Stălinescu, directorul executiv al FC Universitatea Craiova, a declarat că Geolgău a demisionat din motive familiale. "M-a sunat sâmbătă, pe la 11.30, și mi-a spus că din cauza unor probleme familiale nu mai poate să continue. Știu că a mers și a avut o discuție cu Adrian Mititelu. Sperăm să nu fie ceva grav și dacă va avea probleme îl vom ajuta", a afirmat Stălinescu.
Geolgău a plecat de la Craiova!

Zotta, președinte executiv** la Farul!

După ce a plecat de la conducerea Rapidului, Constantin Zotta s-a decis să își reia activitatea acceptând o funcție în cadrul clubului Farul Constanța. Odată cu instalarea ex-rapidistului, fostul președinte executiv Mircea Crainiciuc va deveni director general al clubului constănțean.
Zotta, președinte executiv** la Farul!

Amical de lux!** Chivu titular în Inter-Milan! Vezi aici cine a învins!

Fundașul român Cristian Chivu a evoluat titular în partida amicală pe care echipa Internazionele Milano a câștigat-o, duminică, scor 2-0 (1-0), cu AC Milan, în stagiul de pregătire din SUA, inforemază site-ul oficial al campionei Italiei. Chivu a evoluat 73 de minute în amicalul de la Foxborough (Miami), fiind înlocuit de Cordoba. Golurile victoriei Interului în meciul contra rivalei din Milano au fost marcate de atacantul Diego Milito '4 și '75.
Amical de lux!** Chivu titular în Inter-Milan! Vezi aici cine a învins!

Cojocaru, spion în Ucraina

Antrenorul secund al lui Poli, Mircea Cojocaru, a fost prezent la partida de la Mariupol, pentru a spiona echipa din Donețk. „Șahtior este o echipă de clasă, iar lucrul acesta s-a văzut și în ultimul lor meci. S-au distrat cu adversarul lor, iar diferența de scor putea fi mult mai mare. Cei patru brazilieni pe […]
Cojocaru, spion în Ucraina

Rușine națională

Ridicat la rang de mândrie națională după rezultatele obținute în ultimii ani, handbalul feminin și-a "furat-o" cu vârf și îndesat la Gyor. Naționala de tineret a fost umilită în două jocuri de pregătire cu Ungaria, 20-32 și 19-40 (!!!). Viitorul nu sună deloc bine, în condițiile în care, se presupune, că România s-a prezentat în Ungaria cu tot ce are mai bun la nivel de tineret. Grosul lotului este format din jucătoarele crescute în ultimii trei ani la Centrul Național de Excelență!
Rușine națională

Horror F1!

Lewis Hamilton a câștigat Marele Premiu de Formula 1 al Ungariei. Dar, deși surprinzătoare, prima victorie a campionului mondial în acest sezon a trecut în plan secund din cauza accidentului teribil suferit de Felipe Massa în calificări. O bucată desprinsă din suspensia monopostului lui Rubens Barrichello în calificările de sâmbătă l-a lovit fix în cap pe Massa. Casca l-a protejat doar parțial - la 250 de km pe oră, Massa a fost lovit puternic deasupra ochiului stâng, și-a pierdut cunoștința și a intrat într-un parapet. Pilotul Ferrari a fost transportat cu elicopterul la un spital din Budapesta. Deși a fost protejat aproape permanent, fotografii au reușit să surprindă câteva cadre cu Massa, absolut terifiante. Nici ieri starea lui nu era mai bună, fiind încă în situație critică, dar stabilă. A fost operat, dar urma să fie menținută coma indusă încă 48 de ore. Accidentul a redeschis discuția privitoare la siguranță în Formula 1, mai mulți oficiali cerând noi discuții pe această temă.
Horror F1!

La un pas de Top 50!

Raluca Olaru (66 WTA) a ratat șansa de a câștiga prima finală WTA de simplu din carieră, fiind stopată în ultimul act la Bad Gastein. Andrea Petkovici, pe care Ralu o învinsese în urmă cu o lună, la challenger-ul ITF de la Marsilia, și-a luat revanșa acum, în două seturi, 6-2, 6-3. Marcată parcă de miza întâlnirii, românca a avut un început slab de meci. Fără a găsi soluții care să anihileze jocul bun al germancei de origine bosniacă, s-a văzut condusă cu 5-0 în primul set, pe care l-a și cedat, într-un final, cu 6-2. În partea secundă, fiecare și-a câștigat serviciul, momentul cheie consemnându-se la 3-3, când Olaru nu a fructificat niciuna din cele trei mingi de break avute
La un pas de Top 50!

Javier Clemente: „Hagi ar valora cam cât Ronaldo”

Javier Clemente, creatorul marii echipe a lui Athletic Bilbao din anii ''80, a explicat pentru ProSport diferența dintre Hagi și Cristiano Ronaldo și ce trebuie să facă echipele din România pentru a-l avea pe bancă Fostul selecționer al Spaniei a sosit ieri la București, unde a fost pus în temă cu noutățile din fotbalul românesc de secundul naționalei, Bogdan Stelea. Clemente s-a interesat de numele selecționerului României - "Răzvan, fiul lui Mircea Lucescu" - și de începutul de carieră de antrenor a lui Stelea, și a fost surprins când a auzit cine a câștigat titlul în Liga I. Cu trei decenii de experiență în spate, Clemente va preda astăzi pentru antrenorii români.
Javier Clemente: "Hagi ar valora cam cât Ronaldo"

Șahtior e pe val

Echipa condusă de pe bancă de secundul Alexandru Spiridon s-a impus sâmbătă seară în deplasare cu 2-0 în fața celor de la llychivets Mariupol. Cu toate acestea, Șahtior rămâne pe locul doi, după Dinamo Kiev, care a înscris de 11 ori și nu a primit niciun gol. Primele două meciuri oficiale jucate de Șahtior se […]
Șahtior e pe val

S-a calmat Gigi

După ce anunțase că închide peluzele, Gigi Becali a revenit la sentimente mai bune. Patronul stelist amână o astfel de măsură radicală pentru că a aflat că suporterii nu mai au de gând să repete acțiuni care pot atrage noi sancțiuni din partea UEFA. "Mie îmi era frică de asta. Îmi era frică să nu facă din nou ce au făcut cu Ujpest și să nu se ajungă ca UEFA să ne excludă din Europa League. Suporterii i-au spus însă șefului cu paza de la club că nu vor mai face ce au făcut cu acel banner", ne-a declarat ieri Gigi Becali, care a continuat afirmând că, pentru moment, a renunțat la ideea de a închide peluzele din Ghencea: "Din moment ce nu mai există acel pericol, nu voi mai închide peluzele".
S-a calmat Gigi

Tănase la Steaua, din justă cauză!

Gigi Becali merge azi din nou la Pitești cu șanse foarte mari de a-l transfera la Steaua pe Cristi Tănase. Atuurile lui Gigi sunt verii săi, Giovani și Victor Becali, care au un cuvânt greu de spus în transferul fotbalistului piteștean. Victor Becali a luat foc ieri, pe tema tentativei managerului lui FC Koln, Michael Meier, de a-l transfer pe Cristi Tănase sărind impresarul fotbalistului de la negocieri, cu asistența insolită a lui Dorinel Munteanu. "Dorinel să se decidă! E antrenor sau impresar? Să ne lase cu vrăjeala asta că a fost solicitat de Meier să-i fie translator. De ce a venit Meier în România? De ce nu mi-a mai răspuns la telefon? L-a căutat prin Dorinel Munteanu sub pretextul că vrea să-l cunoască, dar băiatul m-a sunat pe mine imediat. Meier știe de ce a făcut asta: dacă negocia cu noi, era conștient că trebuie să dea banii pe care Tănase îi merită. Dacă-l vor, să-i dea salariul potrivit lui Tănase", a afirmat ieri Victor Becali.
Tănase la Steaua, din justă cauză!

FOTBALIST PE BURTA GOALĂ‚

Abia ce pui piciorul în Râșnov, oraș aflat la 12 kilometri de Brașov, și întrebi de Romeo Surdu, toată lumea te direcționează spre blocul vechi, din cartierul Chimica, unde a copilărit actualul fotbalist al Stelei. „Apăi, cum să nu știm unde stă Romică? Doar e cel mai mare fotbalist pe care l-a dat Râșnovul vreodată!", afirmă un localnic cu mândrie. Chimica, numele cartierului - unul mărginaș de altfel -, vine de la fosta fabrică ce producea adezivi și care pe vremea lui Ceaușescu chiar așa se numea. Blocul unde încă mai locuiește familia Surdu se află la numai 100 de metri de fosta fabrică, acum închisă, iar pe vremuri aerul în zonă nu era întotdeauna chiar cel mai respirabil.
FOTBALIST PE BURTA GOALĂ‚

„Copos ne crede proști!”

Încercarea lui George Copos de a-l aduce gratis la Rapid pe Mircea Bornescu și faptul că finanțatorul giuleștenilor i-a permis portarului să se antreneze la baza Pro Rapid au stârnit furia lui Adrian Mititelu. Patronul Craiovei a lansat un atac dur la adresa lui Copos: „M-a sunat, am discutat cu el și mi-a spus că nu încearcă nimic, iar după aceea au apărut chestiile astea. A fost o inginerie a lui Copos. Adică ne consideră proști, a făcut contract cu Ana Hotels,
"Copos ne crede proști!"

„Mititelu, ești Iuda!”

Ceea ce trebuia să fie o sărbătoare s-a transformat într-un fiasco. Craiova și-a prezentat sâmbătă lotul cu ocazia meciului cu Curtea de Argeș în fața a doar 3.000 de suporteri, care au plecat dezamăgiți și au sfârșit prin a huidui câțiva jucători pentru prestația lor. Mai mult, o parte a galeriei l-a criticat pe Mititelu.
„Mititelu, ești Iuda!"

„Pariul meu e Tamaș!”**

Bölöni și Standard Liege au plecat cu dreptul în noul sezon. Campionii Belgiei și-au adjudecat al doilea an consecutiv Supercupa țării lor, învingând cu scorul de 2-0, sâmbătă seara, pe Genk. -2-0 cu Genk e un început bun și sugerează un succes lejer. -Nu pot spune că a fost un meci greu, dar e clar că mai mult m-a mulțumit rezultatul decât jocul echipei. Mai avem încă multe de pus la punct pentru a fi la un nivel competitiv. Totdeauna se poate mai bine, asta este filozofia mea.
"Pariul meu e Tamaș!"**

Altă echipă** cu scoțienii

Suspendările sau problemele medicale pe care le-a avut și pe care le mai are echipa îl obligă pe Cristiano Bergodi să facă schimbări masive în „11" de start pe care îl va trimite pe teren joi, cu Motherwell. Calificarea en-fanfare, cu două victorii contra lui Ujpest, nu i-a adus numai lucruri bune tehnicianului italian al Stelei. La finalul returului de la Budapesta, când a tras linie, Bergodi a ajuns și la alt bilanț: Petre Marin și Toja, suspendați, Nicoliță, Ghionea și Bicfalvi - accidentați. Când s-a aflat și vestea că UEFA l-a suspendat pe Kapetanos trei meciuri, situația era oricum, numai roză nu.
Altă echipă** cu scoțienii

Un nou sponsor pentru Steaua

În plină criză, Steaua a reușit să atragă un nou sponsor care să-și afișeze numele pe pieptul fotbaliștilor din Ghencea. După ce a trecut de la RAFO la Citi Financial, conducerea roș-albastră a optat acum pentru o firmă de IT, care va cotiza în fiecare an de contract cu 800.000 de euro pe sezon, cu 400.000 mai puțin decât o făcea Citi Financial, ultimul sponsor principal al steliștilor.
Un nou sponsor pentru Steaua

Pleșan, rupt de beat,** a lovit un fan!

După ce în urmă cu aproximativ două săptămâni mai mulți steliști au fost surprinși într-un bar, 'bine-dispuși', Mihăiță Pleșan continuă 'tradiția'. Aflat pe litoral în vacanță, mijlocașul exilat la Steaua II a avut un schimb dur de replici cu un fan stelist. La ieșirea dintr-un club, fanul l-a abordat pe jucător și i-a reproșat că duce o viață nesportivă.
Pleșan, rupt de beat,** a lovit un fan!

Tony: „Nu a fost război pe teren, am jucat bărbătește!”

Fundașul CFR-ului, Tony da Silva, părea răvășit după partida din Supercupa României. Apărătorul din Gruia și-a felicitat adversarii pentru fotbalul prestat și susține că nu a fost vorba de niciun fel de război în teren, ci doar de o luptă bărbătească. Cu toate acestea, arbitrul a acordat mai multe galbene decât numărul de jucători dintr-o echipă, lucru ciudat, în opinia francezului. "După acest meci cu prelungiri, cu penalty-uri mă simt foarte obosit, a fost foarte stresant. Felicit Urziceniul, au demonstrat de ce au fost campioni în sezonul trecut. Nu a fost război, ne-am respectat între noi, dar am jucat mai bărbătește. Nu știu de ce s-au dat atât de multe cartonașe. E un respect mare între noi, ei ne-au aplaudat la final, așa cum și noi i-am felicitat când au luat titlul", a spus Tony la gsptv. Cele două formații se vor întâlni în prima etapă a turului iar clujenii speră să se impună din nou: "Îi așteptăm și săptămâna viitoare în Gruia, când sper să câștigăm din nou."
Tony: "Nu a fost război pe teren, am jucat bărbătește!"

„N-o să mă mai vedeți mult prin țară din cauza acestor arbitri!”

Dan Petrescu s-a lansat într-un nou atac dur la adresa arbitrajului. Tehnicianul nu uită cum Georgian Ionescu a evitat să îl evite pe căpitanul CFR-ului, Ricardo Cadu, în debutul meciului și aduce în discuție alte două faze în care echipa sa a fost dezavantajată. Bursucul susține că nu va mai rămâne mult timp în fotbalul intern în aceste condiții, deoarece 'fluierașii' dictează clasamentul și câștigătorii Cupei. În măsura în care meciurile din Liga I au fost arbitrate de străini, Unirea a reușit să ia campionatul, lucru care atestă faptul că arbitrajele sunt comandate. Tehnicianul este convins că formația ialomițeană ar fi reușit să cucerească Supercupa, dacă ar fi fost arbitrată corect și promite că va avea aceeași atitudine de fiecare dată când va fi nedreptățit, indiferent de consecințe. "Ă‚sta e fotbalul. Dacă ratezi 3 penalty-uri la rând nu poți să ai pretenția să căștigi Supercupa. E păcat, e un trofeu pe care îl meritam dacă eram arbitrați corect. Două cartonașii roșii cât casa, plus că Frunză a scăpat singur cu portarul în minutul 120. Nu o să mai vedeți mult prin țară din cauza acestor arbitri. Nu avem nici cea mai mică șansă. Am luat titlul pentru că am fost arbitrați de străini. Și azi am fi luat Supercupa dacă eram arbitrați de străini. La ce să mă aștept la meciul de la Cluj din campionat? Este bătaie de joc și mă aștept să stau numai în tribune anul ăsta. Mi s-a spus să tac, dar cât vom fi furați, voi țipa! N-avem nicio șansă în campionat!", a declarat Dan Petr
"N-o să mă mai vedeți mult prin țară din cauza acestor arbitri!"

Mureșan:** „Am câștigat meritat!”

Iuliu Mureșan a declarat că gruparea din Gruia a câștigat pe merit Supercupa României, după ce a reușit să învingă la penalty-uri campioana Unirea Urziceni. "Era clar că nu va fi un meci de vacanță. Avem loturi valoroase, a fost un meci echilibrat. În prima repriză am jucat mai bine. Am avut și șansă la penalty-uri, dar am câștigat meritat! E al patrulea trofeu în doi ani! Se putea mai mult, am fi putut lua titlul în sezonul trecut! Vreau să le mulțumesc antrenorilor, jucătorilor și galeriei care este extraordinară și ne susține peste tot, dar și lui Arpad Paszkany.", a declarat Iuliu Mureșan la gsptv.
Mureșan:** "Am câștigat meritat!"

‘La Unirea ar fi trebuit să bată penalty-uri** jucătorii experimentați’

Ionel Ganea a rămas plăcut surpins de angajamentul celor două formații la Supercupa României. Dacă echipele nu ar fi fost atât de concentrate pe defensivă, existau toate premisele să asistăm la un meci de o calitate foarte bună. În opinia oficialului din Ștefan cel Mare, CFR-ul a meritat victoria, aceștia dominând total ultima parte a meciului. În condițiile în care Dan Petrescu a mizat la penalty-uri pe jucători lipsiți de experiență, era greu ca ialmoițenii să se impună. "Mi-a plăcut astăzi că ambele echipe au avut un angajament bun, după o vacanță de 6-7 săptămîni. Ambele echipe au încercat să se concentreze și să primească cât mai puține goluri.Nu cred că se aștepta cineva să vedem penalty-uri la această Supercupă. CFR-ul mi s-a părut mai periculoasă după intrarea lui Kone, care a avut și bara aceea. Ambele echipe au așteptat ca adversarul să greșească. La Unirea trebuiau să execute primii penalty-urile jucătorii cu experiență.", a spus Ganezul, la gsptv.
'La Unirea ar fi trebuit să bată penalty-uri** jucătorii experimentați'