CELE MAI NOI ARTICOLE

„Vreau să plec de la Oțelul!** Sper să am oferte de la echipe de Ligă!”

Alexandru Bourceanu a declarat că nu știe că Dinamo este interesată de serviciile sale, dar speră că până la finalul sezonului pe adresa sa vor sosi mai multe oferte de la echipe de top din Liga 1. Mijlocașul gălățenilor a mai spus că dorește să părăsească Oțelul din cauza suporterilor, care l-au acuzat că este implicat în mafia pariurilor. "Nu știu nimic oficial și neoficial de oferta de la Dinamo. Până la sfârșitul campionatului îmi doresc să am oferte de la mai multe echipe care trag la Liga Campionilor. Nu știu dacă prețul de 1,5 milioane de euro este mare sau mic. Din vară sunt dispus la negocieri cu orice echipă care mă dorește. La început mi-ar fi greu să mă acomodez la o echipă mare, însă sunt convins că după un timp nu vor mai fi probleme. Îmi doresc să părăsesc echipa mai mult din cauza unor suporteri care m-au acuzat că pun la pariuri, că am făcut blaturi și că mi-am luat-o în cap. Nu au fost decât niște meciuri mai slabe", a spus Bourceanu pentru NewsIn, citat de Sport.ro.
"Vreau să plec de la Oțelul!** Sper să am oferte de la echipe de Ligă!"

După 19 ani fără întrerupere în Liga I, Jean Pădureanu se teme pentru prima oară de retrogradare

Obișnuit cu un loc „călduț" la finalul fiecărui sezon, hulit de unii și apreciat de alții pentru stabilitatea echipei sale, Jean Pădureanu recunoaște că pericolul retrogradării îi creează coșmaruri. 1990 este anul în care Gloria a promovat în Liga I. De atunci a fost nelipsită din primul eșalon și părea că se identifică cu prima ligă. Pădureanu a recunoscut că a vrut să țină echipa în prim-plan, prin orice mijloace. A făcut și „una-două reciprocități pe an", dar acum simte că situația l-a depășit pentru prima dată de când a promovat.
După 19 ani fără întrerupere în Liga I, Jean Pădureanu se teme pentru prima oară de retrogradare

Străinul e… Deaconu

Ioan Horoba a sărit ca ars ieri când a auzit că Alexandru Deaconu, „arbitrul brichetă", va fluiera la partida cu Iașiul. A cerut schimbarea lui președintelui interimar al CCA, Ioan Igna, dar răspunsul primit a fost nefavorabil Cu toate că cererea grupării ardelene de a fi „fluierată" de străini la următoarele trei partide a fost acceptată, CCA s-a sucit ieri și a decis ca partida dintre Poli Iași și Gaz Metan să fie condusă tot de o brigadă din România, cu Alexandru Deaconu la centru. Vestea i-a lăsat „mască" pe oficialii Gazului. „Când am văzut cine ne arbitrează, am pus mâna pe telefon și am avut o discuție foarte aprinsă cu președintele interimar al CCA, Ioan Igna. Normal că i-am reproșat acestuia faptul că, deși ne-a fost acceptată cererea pentru ca meciurile noastre cu Iașiul, Bistrița și Constanța să avem delegați arbitri străini, până la urmă vom fi arbitrați tot de un român la Iași", a povestit Ioan Horoba. Explicația cum că CCA nu a putut să contacteze un arbitru străin în timp util nu l-a mulțumit pe oficialul medieșean. „Au spus că timpul a fost prea scurt pentru a găsi arbitri din afara României, dar cei de la CCA ne-au promis că la partidele cu Gloria Bistrița și Farul Constanța vor fi brigăzi străine", s-a consolat Horoba.
Străinul e... Deaconu

Dacia Logan de 223 CP!

Dacia Logan D1A este creația celor de la Olymeca și cântărește doar 950 kg cu pilot cu tot. Aceasta este dotată cu un motor, puternic modificat, de 1.6 litri ce dezvoltă 223 CP. Transmisia se face prin intermediul unei cutii secvențiale cu șase trepte și a unui diferențial autoblocant. Modelul va debuta în această competiție și va fi pilotat de Romain Ferrero, în vârstă de 18 ani.
Dacia Logan de 223 CP!

Satul

Hoffenheim e un sat din sudul Germaniei. Are o primarie, o benzinarie, un supermarket, doua brutarii si o shormarie. Clubul de fotbal, desi infiintat in anul primului joc de fotbal din Romania, a aparut pe harta fotbalului mare abia sezonul acesta. Cu ceva vreme in urma, gaseai bilete la meciuri chiar la benzinarie. Trebuie sa fii fost cea mai celebra benzinarie din Germania, caci reporteri din toata lumea i-au calcat pragul in acest sezon, relatand despre micul miracol al Bundesligii. Daca e sa ii credem pe localnici, numai televiziunea locala din Newfoundland n-a trimis jurnalisti la Hoffenheim. Cum reporterii romani au fost si ei prinsi intre valize si aretari preventive, dati-mi voie sa va prezint un reportaj din revista britanica FourFourTwo.
Satul

Lazăr**: „Ar fi bun și un egal, dar mergem la victorie în Ghencea”

Costin Lazăr îi contrazice pe acționarul Copos și Viorel Hizo, cei care declaraseră că Rapidul merge în Ghencea pentru un egal. Mijlocașul giuleștean a afirmat că gruparea din Grant vrea să profite de forma mai puțin bună a Stelei, așa că va evolua doar cu gândul la cele trei puncte. "Va fi un meci de care pe care. La un asemenea meci nu mai contează primele, banii sau orice altceva. Important e să intrăm pe teren și să ne impunem. Meciul cu Steaua e primul din acest final de campionat și devine astfel cel mai important. Degeaba învingem acum și pierdem următoarele 3 jocuri, așa nu vom ajunge în Cupa UEFA. Sperăm să facem un joc bun, să oferim spectacol și să obținem 3 puncte. Ar fi bun și un egal, dar noi mergem cu gîndul la victorie în Ghencea. Steaua nu traversează o perioadă foarte bună și putem profita de asta", a spus Costin Lazăr.
Lazăr**: "Ar fi bun și un egal, dar mergem la victorie în Ghencea"

„Kapetanos poate decide derby-ul”

Emeric Ienei, tehnicianul care a cucerit Cupa Campionilor cu Steaua, a declarat într-un interviu acordat pentru Adevărul că nu i-a plăcut partida dintre Steaua și Dinamo care a semănat cu una între două echipe de liga a patra din Anglia, dar că se așteaptă ca meciul roș-albaștrilor cu Rapid să fie interesant. "Meciul se anunță unul interesant. Cele două formații sunt despărțite de un singur punct în clasament și cine greșește ar putea să plătească scump", a declarat fostul antrenor.
"Kapetanos poate decide derby-ul"

Arbitri suedezi la Lituania-România

Meciul Lituania - România, programat la 6 iunie, la Marijampole, în preliminariile Cupei Mondiale din 2010, va fi arbitrat de o brigadă din Suedia, condusă la centru de Jonas Eriksson, informează FRF. Eriksson, care are 35 de ani și este arbitru FIFA din 2002, va fi ajutat la cele două linii de Magnus Sjoblom (36 de ani, purtător al ecusonului FIFA din 2006) și Mathias Klasenius (34 de ani, arbitru FIFA din 2007). Arbitru de rezervă va fi Daniel Stalhammar (34 de ani, arbitru FIFA din 2004). Evaluator al arbitrajului a fost desemnat Guy Goethals (Belgia), funcția de Comisar FIFA fiindu-i încredințată slovenului Rudi Zavrl. Meciul Lituania - România, din grupa a 7-a a preliminariilor CM, va avea loc în data de 6 iunie, de la ora 21.00.
Arbitri suedezi la Lituania-România

„Nu mă tem de Steaua!”**

Tehnicianul Rapidului așteaptă derby-ul din Ghencea și a declarat că are încredere în elevii săi. Viorel Hizo a mai spus că pentru a obține victoria, rapidiștii au nevoie și de puțină șansă. "Dulăul" a declarat că cine va câștiga derby-ul va avea, într-o mare proporție, un loc asigurat în cupele europene. "Ne așteaptă un meci foarte greu și extrem de important. Suntem pregătiți, iar echipa care va învinge, în proporție de 70%, își va asigura un loc în cupele europene, deci miza e cu atât mai mare. Trebuie să obținem punct sau puncte din Ghencea. Avem un moral bun, jucătorii au încredere în ei, s-au pregătit bine și sunt încrezători. Ne mai trebuie și puțină șansă. Dacă vom greși mai puțin, ne vom impune. Nu mă tem de Steaua, îmi e frică doar de noi. Dacă facem un joc bun, așa cum știu că putem, nu vom avea niciun fel de probleme în a ne apropia victoria", a declarat Hizo.
"Nu mă tem de Steaua!"**

„M-aș bucura ca Prunea să nu aibă niciun amestec în corupția din fotbalul românesc!”**

Fostul internațional Gheorghe Popescu a declarat că s-ar bucura ca directorul de relații internaționale al Federației Române de Fotbal, Florin Prunea, să nu aibă niciun amestec în cazul de corupție din fotbalul românesc. "Eu m-aș bucura ca Prunea să nu aibă niciun amestec și să nu aibă probleme. În rest, nu vreau să comentez nimic din ceea ce se întâmplă, pentru că nu este treaba mea", a spus Popescu pentru MEDIAFAX. Fostul fotbalist a spus că decizia sa de a nu candidat la postul de președinte al FRF nu este una definitivă. "Deocamdată eu am luat această hotărâre de a nu candida la președinția federației, însă nu se știe ce se mai poate întâmpla, nu este definitivă", a adăugat Gică Popescu.
"M-aș bucura ca Prunea să nu aibă niciun amestec în corupția din fotbalul românesc!"**

Mureșan și Zamfir negociază la Lisabona transferul lui Pereira!**

Președintele clubului CFR Cluj, Iuliu Mureșan, și directorul executiv Răzvan Zamfir s-au deplasat, miercuri, la Lisabona, pentru a negocia transferul jucătorului uruguayan Alvaro Pereira la gruparea Benfica, informează cotidianul O Jogo. Potrivit sursei citate, Pereira are o valoare estimată la 5-6 milioane de euro, însă dificultățile financiare pe care le întâmpină CFR Cluj și relațiile bune dintre cele două cluburi, care au un protocol de cooperare, ar putea "ajuta la deblocarea situației". Astfel, în negocierile pentru Pereira ar putea fi inclus și Laszlo Sepsi, fotbalist pe serviciile căruia Benfica nu intenționează să conteze în sezonul viitor.
Mureșan și Zamfir negociază la Lisabona transferul lui Pereira!**

Barcelona a câștigat Cupa Spaniei!

Echipa FC Barcelona a câștigat Cupa Spaniei, după ce a învins, miercuri, în finală, pe stadionul Mestalla din Valencia, cu scorul de 4-1 (1-1), formația Athletic Bilbao. Golurile învingătorilor au fost marcate de Yaya Toure '31, Messi '54, Bojan '58 și Xavi '64, în timp ce pentru învinși a înscris Toquero, în minutul 9. Acesta este primul trofeu cucerit de Barcelona sub conducerea antrenorului Josep Guardiola și este foarte aproape de a reuși dubla Cupă-campionat.
Barcelona a câștigat Cupa Spaniei!

„Zenga, te vrem!”

Walter Zenga, un ilustru necunoscut în cariera de antrenor până la prima sa experiență în România, la FC Național, este curtat acum de câteva echipe mari ale Europei. După ce și-a atins doi ani la rând obiectivul, salvarea Cataniei de la retrogradare, Zenga a atras atenția mai multor echipe din Serie A, dar și pe cea a lui Atletico Madrid, formație care a participat în acest sezon în Liga Campionilor. Sampdoria (locul 12 în Serie A), Lazio (locul 10) și Torino (locul 17, echipă amenințată cu retrogradarea) văd în Zenga tehnicianul capabil să se lupte de la egal la egal cu marile cluburi din campionatul Italiei. Iar rezultatele bune reușite de Catania în acest sezon (4-0 la Palermo, 3-2 cu Roma, 1-1 la Juventus și 1-0 cu Genoa) stau garanție că „Omul păianjen" poate face față și pe banca unor echipe cu pretenții mai mari decât cele ale sicilienilor.
"Zenga, te vrem!"

„Visul meu e să antrenez Dinamo**, dar aș accepta și Steaua!”

Forin Răducioiu, fost internațional român, care și-a început cariera de fotbalist la clubul Dinamo București, unde a evoluat între 1985 și 1990 și între 2000 și 200, se pregătește să obțină în toamnă licența PRO și să devină antrenor. El a declarat într-un amplu interviu acordat pentru Cancan că visul său este să pregătească pe Dinamo, dar că nu ar spune nu unei posibile oferte venite de la Steaua, marea rivală a alb-roșilor. „Visul meu este să antrenez Dinamo! Eu cred însă că am trecut de acea perioadă încrâncenată, cu acele ambiții prostești. Sunt profesionist și aș accepta să antrenez orice echipă, chiar și pe Steaua", a declarat Răducioiu în Cancan, completând că pentru a căpăta experiență i-ar plăcea să înceapă să antreneze juniori pentru primii doi ani. Răducioiu a mai vorbit în Cancan și despre Mircea Sandu, cel care îi pare cel mai bun om pentru conducerea FRF și despre numirea lui Răzvan Lucescu ca selecționer.
„Visul meu e să antrenez Dinamo**, dar aș accepta și Steaua!"

Îi ține în viață!

Marica a marcat aseară cel mai important gol al său de când se află la VfB Stuttgart. Obligată să nu facă niciun pas greșit pentru a rămâne în lupta pentru titlu, formația lui Marica a câștigat cu 2-1 pe terenul lui Schalke. Deși „Super Mario Gomez", atacantul care etapa trecută marca patru goluri liderului nu s-a aflat în teren, șvabii și-au văzut de treabă. Marica a fost titular alături de Cacau, brazilianul care are mai nou și cetățenie germană marcând golul care a deschis tabela. Era momentul în care Stuttgart se apropia din nou la doar două puncte de liderul Wolfsburg, situație ce avea să se schimbe cu cinci minute înainte de pauză, atunci când Schalke a egalat.
Îi ține în viață!

Taraba

După Ilie Balaci, mâna de fani olteni care a protestat la Zürich a fost de fapt la cumpărături. Criza a coborât probabil într-atât prețurile în Elveția, de-au ajuns chiar sub cele de la dughenele din Voluntari. Ceva s-a întâmplat în ultimele zile de vreme ce și mitingul de protest de luni a fost sugrumat chiar de către organizatori. Săptămâna trecută, lucrurile erau limpezi și dureroase, doar nu i se năzărise din senin lui Adrian Mititelu să strige o nedreptate închipuită. Viorel Duru dăduse deja sentința: Știința nu va primi licența! Duru nu citise nici în stele, nici într-un glob de cristal, ci într-un dosar. Evident cu hibe, dar cu siguranță ca multe altele de pe birou. Doar nu se băga în seamă Mitică Dragomir atunci când avertiza mai ieri că vor fi patru-cinci cluburi care nu vor primi licența. Din cinci negri mititei rămăsese doar unul. Acum, pare-se, n-a mai rămas niciunul. Acolo unde-i lege, își face loc cu coatele și tocmeala. În fond, și Craiovei i se aplicase același tratament precum celorlalte cu dosar subțire. Rețeta standard când ții morțiș să fii vocal: ți se arată pisica și abia apoi comisiile interpretează paragrafele cu frunțile descrețite. Ca la tarabă. Singurul care a picat de fraier a fost Copos, care a luat de bună legea, tocmai Copos!, și a achitat câteva milioane bune. Planeta se scufundă fără Rapid.
Taraba

„Primim licența!”**

Acum două zile, situația Craiovei era tragică. Echipa era ca și retrogradată din cauza problemelor de licențiere, iar patronul Adrian Mititelu lansase un atac virulent la adresa primarului Solomon și a FRF. De marți seară, însă, lucrurile au început să se schimbe radical. A fost întâi declarația fermă a lui Mititelu, care a garantat că problemele cu dosarul s-au rezolvat și că clubul va primi sigur mâine licența. „S-au rezolvat toate problemele legate de licențiere. Sunt convins sută la sută că vineri (n.r. - mâine) vom primi licența. Astfel nu o să mai fie nevoie să așteptăm pentru Comisia de Apel", a spus patronul Craiovei. Afirmația lui era bazată pe câteva elemente noi pe care Universitatea le-a semnalat în legătură cu dosarul de licențiere. Ieri, doi oficiali ai clubului oltean, directorul de PR Vincețiu Neagoe și Dan Stălinescu, au fost la FRF, unde au prezentat câteva argumente solide în favoarea Științei. Aceste argumente, conform unor surse din cadrul FRF, schimbă complet situația, mărind considerabil șansele „juveților" de a obține licența încă de mâine.
„Primim licența!"**

Fără senatori de drept!

Lucescu junior și-a declarat în nenumărate rânduri respectul pentru fostul selecționer, Victor Pițurcă, dar e decis să aducă schimbări majore la echipa națională. Probabil cea mai mare diferență din punctul de vedere al suporterilor e dispariția "senatorilor de drept", care erau chemați la națională de dragul omogenității, indiferent de forma arătată la echipa de club. Surse din anturajul selecționerului susțin că pentru a stabili lotul naționalei, Lucescu junior ține sub supraveghere aproximativ 35 de jucători și schimbă prima echipă și componența lotului pentru următorul meci în funcție de mai multe criterii.
Fără senatori de drept!

Pregătește ceva?

Mircea Sandu își pregătește deja terenul pentru alegerile ce vor avea loc la FRF în 2010. După ce a câștigat simpatia AJF-urilor, s-a pus de-acord cu președintele LPF, Dumitru Dragomir și a pus la cale planul de bătaie, Nașul pare sigur că va fi ales pentru a șasea oară ca președinte al federației. Oponentul său din 2005, fostul căpitan al naționalei, Gică Popescu, pare să adopte tactica adormirii adversarului și se arată indiferent la acțiunile lui Sandu. „Nu mă interesează pe mine ce face Mircea Sandu și nici nu vreau să comentez. Poate să își facă și campanie, să procedeze cum vrea. Eu sunt foarte ocupat cu afacerile în acest moment, motiv pentru care nici nu am ajuns la dineul de marți!" a comentat „Baciul", care lasă totuși o portiță deschisă pentru alegerile din 2010: „Mai e timp suficient până la anul și încă nu m-am hotărât ce o să fac. Dar stați liniștiți, poate că deja mă pregătesc pentru a candida. Nu o luați ca pe o afirmație, ci ca pe o ipoteză!".
Pregătește ceva?

Bănățenii, interziși cu viză de flotant

Șase sute de ultrași ai Timișoarei își vor încuraja duminică seara echipa în „Ștefan cel Mare", la derby-ul cel mai important pentru ei din ultimii ani. Între cele două cluburi nu au existat probleme în acordarea biletelor, protocolul semnat în tur fiind respectat de oficialii dinamoviști. Totuși, conducătorii liderului și-au luat unele măsuri de protecție, mai ales că meciul este considerat a fi unul de risc maxim. Cum în trecut galeria celor de pe Bega era mereu ajutată în deplasările din Capitală de către rapidiști, cele două galerii fiind înfrățite, șefii „câinilor" au anunțat ieri că, de această dată, nu se va „infiltra" niciun rapidist în stadion. Cum? Organizatorii nu vor permite accesul în sectoarele repartizate oaspeților dacă aceștia nu au la ei buletinele. Iar dacă le au, acestea trebuie să ateste că fanii au domiciliul în Timișoara sau în localitățile apropiate. „Vrem ca toți suporterii să-și încurajeze echipele lor, iar lucrurile să nu degenereze. Este un meci de risc maxim, știută fiind rivalitatea dintre cele două grupuri de suporteri, dar și faptul că este un meci crucial pentru ambele echipe", a declarat oficialul de securitate al lui Dinamo, Bogdan Rațiu.
Bănățenii, interziși cu viză de flotant

Lupescu despre audierea lui Prunea:** „E normal să se lămurească odată aceste treburi!”

Directorul general al Federației Române de Fotbal, Ionuț Lupescu, a declarat că oficialul FRF, Florin Prunea, a fost chemat la DNA Pitești în legătură cu stenogramele privind cazul de corupție din arbitraj și a precizat că această situație trebuie să se lămurească odată. "E normal ca Prunea să meargă la DNA dacă a fost chemat. Nu văd nimic în neregulă în asta. A fost chemat legat de ceea ce a apărut în presă, de acele stenograme. E normal să se lămurească odată treburile astea", a spus Lupescu pentru MEDIAFAX. Directorul de relații internaționale al Federației Române de Fotbal, Florin Prunea, este audiat, joi dimineață, la DNA Pitești, în cazul corupției din arbitraj. Prunea s-a prezentat la DNA în jurul orei 7.30.
Lupescu despre audierea lui Prunea:** "E normal să se lămurească odată aceste treburi!"

Dragomir despre anchetarea lui Prunea:** „Nimeni nu e mai presus de lege!”

Președintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat că nu îl condamnă pe directorul de relații internațioonale al FRF, Florin Prunea, cu care a avut "contre" de-a lungul timpului, însă a precizat, referitor la audierea acestuia, că nimeni nu este mai presus de lege. "Nu cunosc nimic de anchetarea lui Prunea. Am avut contre cu el de-a lungul timpului, dar nu îl condamn. Trebuie însă să se înțeleagă odată că nimeni nu e mai presus de lege. Acum nu ne rămâne nimic de făcut decât să așteptăm să vedem cum decurge ancheta DNA", a spus Dragomir pentru MEDIAFAX.
Dragomir despre anchetarea lui Prunea:** "Nimeni nu e mai presus de lege!"

„Gigi, vreau să mă întorc!”

Romeo Surdu e unul dintre jucătorii steliști care la un moment dat intrase în colimatorul lui Gigi Becali, dar a avut noroc în persoana actualului selecționer, Răzvan Lucescu, acesta întinzându-i o mână exact când avea nevoie. Împrumutat până la finalul campionatului la FC Brașov, atacantul stelist se va întoarce în Ghencea cu gândul de a se impune indiferent cine va fi antrenor. Iar evoluțiile din acest retur îi dau cea mai mare încredere. Practic, la Brașov, Romeo Surdu s-a regăsit ca fotbalist și a reușit să marcheze multe goluri importante pentru formația lui Răzvan Lucescu.
„Gigi, vreau să mă întorc!"

Florin Prunea a părăsit sediul DNA!** „Stenogramele nu reprezintă nimic!”

UPDATE - 12:30: Arbitrul asistent Florin Stănescu a părăsit, joi la prânz, sediul DNA Pitești, unde a fost audiat timp de câteva ore în dosarul corupției din arbitraj. Arbitrul asistent Florin Stănescu a plecat de la DNA în jurul orei 12.15, el fiind însoțit de avocat. Florin Stănescu a refuzat să facă declarații jurnaliștilor, la ieșirea din sediul DNA, unde a fost audiat timp de aproximativ patru ore.
Florin Prunea a părăsit sediul DNA!** "Stenogramele nu reprezintă nimic!"

„Ni-l fură pe Bozovic!”**

Dinamoviștii stau la pândă și încearcă să profite de litigiul dintre Rapid și Bozovic. Muntenegreanul a fugit din România după ce oficialii giuleștenilor nu i-au mai plătit chiria la apartament, motiv pentru care a și fost evacuat, cu tot cu familie. Iar fundașul de 27 de ani a depus memoriu prin care cere să devină liber de contract. Și când doi se ceartă, al treilea câștigă! Așa s-ar putea întâmpla și în acest caz, pentru că Dinamo i-a transmis fotbalistului, prin diferiți impresari, că este așteptat în „Ștefan cel Mare" imediat ce-și rezolvă problemele cu Rapid. Deși voalat, giuleștenii susțin că s-au prins de schema „câinilor", care au tot interesul ca în urma diferendului dintre Bozovic și alb-vișinii, muntenegreanul să fie declarat jucător fără angajament și cu dreptul de a semna cu cine dorește.
"Ni-l fură pe Bozovic!"**

„Eu luam titlul!”**

Trombetta e regretat de fani, dar și de o parte a vestiarului de la Cluj. "Știu și mie mi-e dor de ei. O revenire? "Nu mă întreba pe mine. E o decizie ce se ia de obicei din două părți!", e semnalul italianului către șefii lui CFR. Întinde o mână, deși s-a despărțit cu scandal de șefii "feroviarilor". Mister, de la Cluj vă deranjăm. Ce faceți? Buna ziua. Eu sunt bine, tu? (răspunde în română deși dialogul avea să se poarte ulterior în italiană). Niciodată nu e un deranj când vine vorba de Cluj. Orașul, oamenii, dar mai ales CFR, vor rămâne un reper în inima mea...
„Eu luam titlul!"**

Malick Ba**, Bourceanu da

Ca și astă-iarnă, roș-albii nu par mulțumiți de soluțiile pe care le au la dispoziție în ceea ce privește postul de mijlocaș defensiv. Deși transferul lui Ousmane N''Doye a mai „îndulcit" situația, iar venirea lui Malick a salvat aparențele, problemele din centrul terenului reapar pe tapet. De ce? Pentru că situația lui Papa Malick Ba este incertă. „Închizătorul" de 28 de ani se află în ultima lună de contract cu Dinamo și nu a primit semnale din partea acționarilor că s-ar dori prelungirea șederii sale în „Ștefan cel Mare". Fotbalistul, care mai mult a fost accidentat de când a venit în România, este apreciat de antrenori și șefi, însă salariul pe care îl cere la renegocieri, în jur de 200.000 de euro, ar putea fi o problemă. Tocmai de aceea „câinii" doresc să se orienteze către o variantă autohtonă.
Malick Ba**, Bourceanu da

Dayro sau Szekely?

Cum situația lui Bănel Nicoliță nu s-a îmbunătățit nici ieri, Marius Lăcătuș se gândește serios pe cine să titularizeze ca mijlocaș dreapta în meciul cu Rapid. După ce săptămâna trecută a reușit să-l surprindă pe Mircea Rednic prin decizia sa de a-l introduce pe Mihăiță Pleșan în dauna lui Eric Bicfalvi, Lăcătuș se gândește serios să-l trimită încă din primul minut pe teren pe Janos Szekely, mai ales în condițiile în care evoluția lui Dayro Moreno a lăsat de dorit în partida cu Dinamo. Căzut în dizgrația patronului, care este dispus să se despartă de el pentru 500.000 de euro, o treime din suma pe care a plătit-o vara trecută Oțelului pentru transferul acestuia, Szekely a evoluat ultima oară pentru Steaua pe 4 aprilie, când a bifat ultimele 34 de minute din partida Steaua - Gloria Bistrița (1-0).
Dayro sau Szekely?

Alungați de derby

Spre deosebire de derby-ul cu Dinamo, de această dată fanii Stelei nu s-au mai înghesuit la casele de bilete pentru a-și asigura prezența în tribune la derby-ul de mâine cu Rapid. Până aseară, Steaua vânduse aproximativ 5.000 de bilete, cărora li se adaugă cei 6.000 de abonați și alți 2.000 de fani care și-au cumpărat pachete pentru meciurile cu CFR, Dinamo, Oțelul și Rapid. Explicația? Calitatea scăzută a meciului Steaua-Dinamo, de vinerea trecută, dar și faptul că mulți suporteri s-au temut că meciul s-ar putea disputa cu tribunele goale, așa cum recomandaseră cei de la Jandarmerie. Steliștii își mai pot procura inclusiv în ziua meciului, casele stadionului fiind deschise între 12:00 și 18:00.
Alungați de derby

Hizo, cercetat penal!**

Cu 10 zile înainte de meciul direct de la Vaslui, între conducerea moldovenilor și antrenorul Rapidului, Viorel Hizo a reizbucnit un conflict mai vechi. Președintele clubului FC Vaslui, Ciprian Damian, spune că Viorel Hizo a plecat din Moldova cu un BMW X5, fără acordul lui Porumboiu. Pe de altă parte, tehnicianul din Giulești susține că mai are de încasat 22.900 de dolari de la FC Vaslui. „Sunt două cazuri distincte. În sezonul 2007-2008, după o serie foarte bună în campionat, cu 13 sau 14 meciuri fără înfrângere, Viorel Hizo ne-a rugat să-i luăm o mașină pe care să o plătim în leasing. El ne-a spus că dacă nu-și va prelungi contractul cu Vaslui, va returna mașina", a punctat președintele Vasluiului.
Hizo, cercetat penal!**

PACT SECRET!**

Steaua a primit un ultim avertisment și o amendă în valoare de 50.000 de lei din partea Comisiei de Disciplină a FRF ca urmare a incidentelor de la derby-ul cu Dinamo. Membrii comisiei au considerat că formația din Ghencea nu este recidivistă, incidentele fiind încadrate la articolul 83, alineatul 4.d, în care „aruncarea cu obiecte către alți spectatori sau în teren se sancționează cu avertisment și penalitate de la 30.000 la 80.000 de lei". Totuși, deși Comisia de Disciplină consideră că gruparea din Ghencea nu este recidivistă, în turul campionatului clubul a mai fost amendat cu 40.000 de lei pentru comportamentul fanilor de la derby-ul din deplasare cu Rapid, iar la partida cu FC Timișoara fanii au intrat în conflict direct cu forțele de ordine după ce în tribune s-au aprins mai multe torțe. În cazul în care Steaua va recidiva, va fi sancționată cu o penalitate de la 40.000 la 100.000 de lei, iar terenul va fi suspendat între două și patru jocuri.
PACT SECRET!**

„Rămân dacă pleacă Lăcătuș!”

Chiar dacă ruptura dintre Vali Badea și Steaua părea iremediabilă la un moment dat, atacantul a făcut deja recent primul pas spre reconciliere. „Aș fi tentat să rămân și din vară la Steaua, dar nu în condițiile astea. Sunt sigur că, dacă ar veni un alt antrenor, atunci aș primi și eu o șansă. Lăcătuș m-a ignorat constant", le-a spus Badea apropiaților săi. Momentan, atacantul se antrenează cu echipa secundă, dar nu are drept de joc, pentru că nu a acceptat să semneze o înțelegere până în vară pe un salariu mai mic decât cel prevăzut, de 150.000 de euro pe an. Această situație a apărut ca urmare a faptului că Vali Badea și-a reziliat de capul lui acordul cu grecii de la Panserraikos, unde fusese împrumutat de Steaua pentru un sezon. Totuși, la finalul acestui campionat, vechiul său contract reintră în vigoare, existând astfel portița ca atacantul să revină la prima echipă.
„Rămân dacă pleacă Lăcătuș!"

Le-a dat banii

Elevii lui Hizo au toate condițiile asigurate pentru a se gândi doar la derby-ul de mâine. Patronul George Copos a virat în contul jucătorilor salariile pe luna martie. „Nu sunt întârzieri mai mari de 30 de zile în rândul jucătorilor. Voi plăti și drepturile pe luna martie astfel încât băieții să se poată concentra doar la fotbal", a spus patronul alb-vișiniilor. Copos a luat această decizie după ce, înainte de meciul cu Dinamo, deși promisese că va achita o nouă rată din salarii, nu a mai virat niciun cent în contul fotbaliștilor. Consecința? Alb-vișiniii au avut o prestație dezamăgitoare în derby-ul contra marii rivale. Acum, „feroviarii" au fost încântați de inițiativa lui Copos. „A zis că ne dă banii? E un lucru foarte bun. Păcat însă că sunt doar pe o lună. Oricum, în ultima perioadă, am fost obișnuiți să luăm banii cu țârâita. Mai important acum este să nu pierdem în Ghencea și să ne calificăm în Europa League", au spus mai mulți
Le-a dat banii

„Bozovic a procedat corect când a plecat, dar sper să se întoarcă!”

Nae Manea a discutat în această seară despre situația lui Bozovic. Directorul tehnic al Rapidului consideră că fundașul stânga a procedat corect când și-a luat familia și a părăsit România, dar speră că acesta va reveni în cel mai scurt timp la sentimente mai bune față de clubul pe care îl iubește. "Bozovic a fost foarte supărat, și-a luat familia și a plecat. Eu zic că a avut foarte mare dreptate. Oricare dintre noi ar fi procedat la fel. Eu știu că e un sufletist și că ține la această echipă. Eu sper să îi fi trecut supărarea și să se întoarcă la echipă", a spus Manea la gsptv. Oficialul de sub Grant a prefațat partida de vineri din Ghencea, pe care o vede decisivă pentru ambele echipe. Totuși, rapidiștii ar trebui să aibă o dorință de revanșă mai mare, deoarece anul trecut au fost privați de o victorie în fața rivalilor, la masa verde. "Partida de vineri va fi decisivă pentru una dintre cele două echipe. Sper să avem o ambiție mult mai mare, având în vedere că anul trecut am câștigat pe teren, dar am pierdut cu 3-0. Ar fi o tragedie ca Rapidul să nu participe într-o cupă europeană, la fel și Steaua"
"Bozovic a procedat corect când a plecat, dar sper să se întoarcă!"

Asesoft trece de Sibiu și merge în cea de-a 6-a finală consecutivă

Echipa de baschet masculin CSU Ploiești s-a calificat, în această seară, pe teren propriu, în cea de-a șasea finală consecutivă a Diviziei A, după ce a învins în meciul decisiv al semifinalelor, formația CSU Sibiu, cu scorul de 82-72 (45-30). După trei zile de scandaluri, acuze reciproce, dar și la adresa arbitrilor care au oficiat meciul patru, și amenințări că cel decisiv nu va avea loc, pentru că sibienii nu se vor prezenta, ultima confruntare din semifinala CSU Ploiești-CSU Sibiu s-a derulat fără prea mari probleme. Primul sfert a fost destul de slab, cu ratări de ambele părți și cu sibienii mai motivați la prima pauză, 16-17. CSU Ploiești a ripostat în sfertul secund,
Asesoft trece de Sibiu și merge în cea de-a 6-a finală consecutivă

Obiectivul lui Lucescu jr:** „Naționala,ca Brașovul!”

Răzvan Lucescu și-a stabilit obiectivul la echipa națională. Tricolorii trebuie să joace ca FC Brașov, asta neînsemnând că se va cantona în defensivă, așa cum se poate specula. Organizarea și dăruirea jucătorilor vor fi principalele atuuri ale lui Mutu & co în mandatul fostului tehnician din Giulești. "Ar fi bine ca echipa națională să joace ca Brașov, să primească puține goluri și când înscrie să câștige acel meci. Dar Brașovul e o echipă care a venit din Liga a doua, este o echipă organizată, nicidecum defensivă. Avem foarte multe ocazii în fiecae meci. Eu la națională vreau să joc în sistemul 4-4-2, care să se modifice în timpul meciului. Luați exemplul Barcelonei, atacă toți și când pierd mingea aleargă toți ca s-o recupereze, chiar și Henry.", a spus noul selecționer la Sport.ro Lucescu spune că schimbul de generații nu se poate produce dintr-o dată, astfel că se va baza pentru început pe fotbaliștii cu experiență. Evoluțiile slabe ale lui Florin Costea, de la lot, l-au determinat pe antrenor să realizeze că a miza excluiv pe tineri este o greșeală. Totuși, antrenorul admite că evoluțiile lui Cristi Tănase, cu Serbia și Austria îl contrazic. "Vreau să ne bazăm pe jucători cu mare experiență. Costea, de exemplu, joacă foarte bine la echipa de club, dar la națională, după două meciuri nu poate să mai ajute așa mult echipa. Are nevoie de experiență internațională. În schimb, Cristi Tănase a venit de la o echip mică, a venit cu ambiție și parcă juca de 100 de ani la na
Obiectivul lui Lucescu jr:** "Naționala,ca Brașovul!"

„Meciul din tur cu Dinamo m-a convins să nu mai vând echipa!”

Meciul cu Dinamo are o importanță aparte pentru Marian Iancu. Patronul grupării de pe Bega spune că în sezonul trecut era decis să se retragă din fotbal, însă felul în care Poli a pierdut meciul cu "roș-albii" l-a făcut să se răzgândească "La meciul din tur, nu eram cu conducător, ci domnul Tender, care nu poate fi suspectat de prietenii cu Dinamo. Atunci am pierdut cu două autogoluri, iar felul cum am pierdut, faptul că s-a vorbit despre un blat, m-a făcut să mă răzgândesc și să nu mai vând echipa. Să nu uităm că în anul când Dinamo a câștigat campionatul, ei nu au putut să bată copiii pe care i-am trimis pe teren", a spus la Sport.ro
"Meciul din tur cu Dinamo m-a convins să nu mai vând echipa!"

„Am vorbit cu Mirel Rădoi!** Nu se retrage de la echipa națională!”

Răzvan Lucescu a demontat zvonurile care susțineau că fostul căpitan al Stelei, Mirel Rădoi, ar urma să se retragă de la națională. Acesta este foarte motivat și abia așteaptă telegrama de convocare la națională. Dacă mijlocașul lui Al Hilal va fi un om de bază al naționalei, posibilitatea ca `Guriță` Contra să continue în tricoul naționalei e practic inexistentă. "Rădoi este un jucător care s-a dedicat și Stelei, și echipei naționale. Eu nu știu de nicio discuție cum că ar vrea să retragă. Am vorbit cu el, mi s-a părut foarte enuziast, l-am simțit determinat să vină la națională și să facem treabă împreună. Cosmin Contra, prin retragerea lui, a eliberat un loc la echipa națională. El a zis că se retrage pentru a lăsa locul tinerilor și mi se pare o gândire corectă, chiar dacă poate ne va l
"Am vorbit cu Mirel Rădoi!** Nu se retrage de la echipa națională!"

„După un clasament real, Poli Timișoara e pe primul loc!”

Răzvan Lucescu speră ca partida Steaua-Rapid să respecte statutul de derby și să fie un meci plăcut ochiului. Selecționerul naționalei are așteptări mari și de la meciul Dinamo-Poli Timișoara, despre care spune că este o dispută între primele două locuri, dacă ar fi să ne luăm după un clasament real, în care bănățenii ar avea și cele 6 puncte. "Aștept ca meciul Steaua-Rapid să fie altceva decât a fost Steaua-Dinamo. De la Dinamo-Poli aștept să am niște confirmări vis-a-vis de niște jucători pe care îi am în vizor. Timișoara, dacă ar fi să ne luăm după un clasament real, ar fi cu două puncte peste Dinamo. E un meci între primele două locuri și asta spune tot. Mă aștept la un meci spectaculos", a spus selecționerul la Sport.ro
"După un clasament real, Poli Timișoara e pe primul loc!"

„Viața mea s-a schimbat! Lumea mă arată cu degetul, pe stradă!”

Arbitrul norvegian Tom Henning Ovrebo, care a oficiat la meciul Chelsea-Barcelona, din semifinalele Ligii Campionilor, a declarat că viața sa s-a schimbat după această partidă, lăsând să se înțeleagă că ar putea să renunțe la arbitraj, informează cotidianul Marca. Întrebat dacă îi mai place fotbalul, arbitrul a spus: "De ce să nu-mi mai placă? Fotbal este parte din viața mea de la vârsta de 6 ani. Este greu să nu-ți mai placă, în urma unui astfel de incident". Totuși, la întrebarea dacă își va încheia cariera în scurt timp, el a răspuns: "Este greu să iau o decizie în acest moment. De la acea partidă, lumea mă recunoaște pe stradă și mă arată cu degetul". Tom Henning Ovrebo a fost aspru criticat pentru prestația de la meciul Chelsea-FC Barcelona, din manșa retur a semifinalelor Ligii Campionilor, în urma căruia Chelsea a ratat calificarea în finala competiției. La finalul meciului, atacantul ivorian al echipei Chels
"Viața mea s-a schimbat! Lumea mă arată cu degetul, pe stradă!"