CELE MAI NOI ARTICOLE

„Cadou” de despărțire!**

Ionel Dănciulescu a plecat în Spania, la Hercules Alicante, dar despărțirea de Dinamo își consumă încă efectele secundare. Mărul discordiei este o restanță financiară pe care atacantul mai trebuie să o încaseze de la club și pe care „câinii" n-ar prea vrea să o mai restituie. Datoria se ridică la 40.000 de euro și datează din sezonul trecut, iar roș-albii au omis să o mai achite, spre nemulțumirea fotbalistului. Interesant este că oficialii din „Ștefan cel Mare" au folosit aceeași stratagemă patentată deja la Steaua, metodă care și-a dovedit eficacitatea la despărțirile de Neșu sau Lovin. Imediat după demararea negocierilor cu Hercules, lui „Danciu" i s-a pus în vedere că ar fi bine să-și ia gândul de la cei 40.000 de euro, reprezentând două rate din contract. Ieri, fostul dinamovist a primit totuși câteva promisiuni cum că banii ar putea să intre până la urmă în cont, așa că s-a decis să mai aștepte și să nu facă publică chestiunea.
"Cadou" de despărțire!**

Cu ei defilăm!** Echipa cu care Răzvan atacă Euro 2012

Selecționerul spune că a câștigat până acum câteva certitudini în ceea ce-i privește pe cei cu care va aborda viitoarea campanie. Naționala nu va suferi mari schimbări în următoarele preliminarii, cele pentru campionatul European 2012 găzduit de Polonia și Ucraina.
Cu ei defilăm!** Echipa cu care Răzvan atacă Euro 2012

Becali: „Rădoi strică atmosfera!”**

Patronul Stelei a recunoscut ieri că nu i-au picat prea bine declarațiile lui Mirel Rădoi pe care le-a citit în ediția de ieri a cotidianului ProSport. Fostul căpitan al Stelei, care evoluează în prezent la Al Hilal, și-a exprimat opiniile despre actuala situație a formației din Ghencea. „La Steaua sunt probleme mult mai grave decât cele pe care le face doctorul sau team-managerul. Echipa nu are un lot foarte valoros. Au rămas doar patru jucători din echipa de anul trecut. Nu poți să spui că Steaua de acum are valoare, după acele formații de mâna a treia din calificările pentru
Becali: "Rădoi strică atmosfera!"**

Globetrotters din Banat

Decizia de a juca meciul cu Astra pe un alt stadion decât "Dan Păltinișanu" înseamnă o corvoadă pentru echipa lui Neluțu Sabău, planificarea formând un lanț de nu mai puțin de șase deplasări consecutive. Pe 18 august cu VfB Stuttgart au văzut majoritatea fanilor timișoreni ultimul meci oficial al lui Poli, iar jocul cu Astra, programat "acasă" la bănățeni, tocmai a fost planificat la Buzău, după ce Rapid a refuzat să îi găzduiască duminică pe timișoreni. Asta deoarece pe stadionul "Dan Păltinișanu" nu se poate juca deocamdată din cauza lucrărilor făcute în regim de urgență pentru îmbunătățirea gazonului. Dacă fanii sunt nemulțumiți de această decizie, pentru fotbaliștii lui Sabău încă o deplasare înseamnă completarea unui tur de forță care și așa afectase echipa prin numărul mare de jocuri și distanțele mari de acoperit între orașele în care au jucat. Între primul meci oficial, deplasare la Șahtior (29 iulie) și următorul joc pe teren propriu cu Universitatea Craiova (26 septembrie), Timișoara va aduna aproximativ 15.000 de kilometri parcurși! Până la meciul cu oltenii, Poli va avea jucate numai trei jocuri la Timișoara și nouă meciuri în afara orașului. Un asemenea program încărcat cu deplasări înseamnă sărirea peste anumite antrenamente specifice, obosirea jucătorilor, folosirea multor resurse financiare și multe alte probleme care pot să apară pe parcurs.
Globetrotters din Banat

Bădoi, la negocieri

Valentin Bădoi a părăsit ieri după-amiază Timișoara, după o discuție cu președintele Gheorghe Chivorchian. Bădoi nu a obținut rezilierea contractului, așa cum și-ar fi dorit, însă a primit o hârtie la mână prin care clubul lui Marian Iancu i-a acordat permisiunea de a negocia cu Universitatea Craiova. Aflat în ultimele șase luni de contract, Bădoi a decis vineri să plece de la Poli din cauză că nu mai prinde echipa și nu a fost inclus pe lista UEFA pentru grupele Europa League. În aceeași zi, fundașul a fost contactat de Craiova, care s-a interesat în ce condiții ar putea demara negocierile și totul a fost amânat pentru săptămâna aceasta. „Timișoara nu i-a dat drumul gratis, dar nici nu s-a opus plecării lui. I-a dat însă termen lui până marți să negocieze cu Craiova și să dea un răspuns. I-au promis că, dacă bate palma cu Universitatea, nu-i vor face greutăți", a dezvăluit pentru ProSport un apropiat al jucătorului. Concret, Bădoi are undă verde pentru Craiova și, dacă se înțelege cu Adrian Mititelu, Timișoara intenționează să ceară o sumă simbolică, mai ales că finanțatorii celor două cluburi au fost, în ultimul timp, pe aceeași lungime de undă. Titular sau rezervă? În 24 de ore, oficialii Științei și Vali Bădoi trebuie să ajungă la un acord nu numai în privința duratei și valorii contractului, dar și a statutului pe care experimentatul fundaș ar urma să-l aibă în echipă. Bădoi a părăsit Timișoara tocmai pentru că pierduse primul unsprezece, iar Adrian Mititelu nu-i poa
Bădoi, la negocieri

Vezi aici cu cine se bate România pentru a rămâne în urna a doua!

Naționala de fotbal a României a încheiat conturile cu Mondialul din 2010, însă nu-și poate permite să trateze cu lejeritate meciurile rămase. Tricolorii au nevoie de cât mai multe puncte din partidele cu Austria, Serbia și Feroe pentru a fi avantajați la tragerea la sorți a Europeanului din 2012. Site-ul specializat football-rankings.info a publicat ieri clasamentul la zi al coeficienților UEFA care stau la baza tragerii la sorți a preliminariilor pentru Euro 2012. România se află pe penultimul loc din grupa a doua valorică (poziția a 17-a la general), cu 26.605 puncte, ceea ce ar însemna maximum din ceea ce poate spera. Saltul în prima grupă valorică este imposibil. În acest moment, obiectivul naționalei antrenate de Răzvan Lucescu este de a-și conserva această poziție, ceea ce s-ar putea realiza cu două succese din cele trei meciuri rămase. Astfel, partida de mâine cu Austria devine vitală.
Vezi aici cu cine se bate România pentru a rămâne în urna a doua!

Niculescu,** sărit din schemă!

Cândva un idol al tribunelor în„Ștefan cel Mare", Claudiu Niculescu a ajuns într-o situație destul de dificilă în mandatul lui Bonetti. Tehnicianul este un fan al sistemului de rotație a jucătorilor, numai că Niculescu nu prea intră în calculele sale. Deși italianul a demonstrat în meciurile cu Slovan și cu Steaua că e foarte hotărât în ceea ce privește folosirea tuturor jucătorilor, Claudiu a fost lăsat mereu deoparte. Se poate spune chiar că vârful de 33 de ani a fost trecut pe linie moartă, având în vedere că în cinci meciuri de campionat a bifat doar două apariții, ambele din postura de rezervă. Nici „dubla" cu Slovan din Europa League nu a adus nimic nou pentru
Niculescu,** sărit din schemă!

NOUA SIMONA!

Simona Halep s-a impus în turneul de 25.000 de dolari de la Maribor, 6-2, 7-6 în finală cu maghiara Katalin Maroși. Cunoscută în lumea tenisului mai mult prin dimensiunea bustului său, Simona Halep a decis să facă o schimbare majoră. În urmă cu aproximativ trei luni a suferit o operație de micșorare a sânilor.
NOUA SIMONA!

Condescu merge la TAS!

După ce Mircea Sandu a anunțat că pe 23 septembrie se va produce dezafilierea clubului Pandurii Târgu Jiu, ieri, președintele grupării gorjene, Marin Condescu, a declarat că nu renunță la poziția sa.
Condescu merge la TAS!

„Vamă mi-a spus că Răzvan va face o națională pe placul tuturor!”

Gigi Becali a revenit la sentimente mai bune față de selecționerul Răzvan Lucescu. Patronul Stelei a dezvăluit că Dinu Vamă l-a asigurat că nu va mai avea ce să-i reproșeze fostului tehnician al Brașovului după o perioadă în care acesta va testa mai mulți jucători. "Azi m-am întâlnit întâmplător într-o cafenea cu Dinu Vamă și cu un prieten de-al lui Răzvan și le-am spus: "Băi băieți, eu n-am niciun interes! Răzvan îmi face un bine dacă nu cheamă jucători de la Steaua, dar eu am vorbit din suflet când am vorbit". Ei mi-au spus: "Să fii sigur că Răzvan a văzut ce ai spus aseară.. El e băiat deștept și o să vezi că va face o națională care va place tuturor. El acum face niște teste". M-a încântat să aud asta. Eu îi cred și mai cred că el va califica echipa în 2012. Asta dacă nu va continua așa cum a început", a spus Becali la Telesport.
"Vamă mi-a spus că Răzvan va face o națională pe placul tuturor!"

„Am dat totul cu Franța, dar n-am avut noroc”** Cum au gândit antrenorii meciul

Meciul cu Austria e aproape. Răzvan Lucescu vrea victoria pentru a mai opri din valul de critici, dar egalul cu Franța continuă să îi preocupe pe antrenorii naționalei. Bogdan Stelea spune că România a dat tot ce a avut mai bun la Paris. Stelea a dezvăluit și cum a gândit Lucescu meciul!
"Am dat totul cu Franța, dar n-am avut noroc"** Cum au gândit antrenorii meciul

„Pleacă, Diego!”

Drumul de la glorie la infern poate fi uneori străbătut în numai 90 de minute: după Argentina - Brazilia 1-3, simbolul național Diego Armando Maradona este tras la răspundere pentru situa-ția dificilă în care se află echipa națională în cursa pentru CM 2010. Sunt multe capetele de acuzare îndreptate spre Diego de presă: introducerea lui Kun Aguero doar la pauză, când devenise deja o misiune imposibilă remontarea rezultatului, absența lui Higuain, jucător cu 24 de goluri sezonul trecut pentru Real Madrid, perechea de fundași centrali tineri și neexperimentați Otamendi - Dominguez. Și alegerea stadionului din Rosario, a fost subiect de discuție, pentru că presiunea reală ar fi pus-o publicul de pe „Bombonera" din Buenos Aires. De asemenea, a fost contestată decizia lui Maradona de a anunța cu 48 de ore înainte de joc unsprezecele de start, fără nicio surpriză ulterioară, ceea ce i-a permis lui Dunga să pregătească strategia optimă pentru joc. Limitele lui Maradona ca antrenor încep să se arate și deja au apărut vocile care cer demiterea selecționerului.
"Pleacă, Diego!"

Haos la Panathinaikos!

Grecii de la Panathinaikos au pierdut, scor 2-1, amicalul disputat în compania divizionarei secunde, ASK Olympiakos Volos. Fanii alb-verzilor au luat foc la final, contestându-i pe jucători pentru evoluția slabă. Suporterii nu s-au oprit însă aici, ajungându-se chiar la scandări rasiste la adresa vedetei Djibril Cisse! Primul meci dintre Dinamo și formația greacă în grupele Europa League va avea loc la București, pe 1 octombrie și va fi transmis în direct de ProTV.
Haos la Panathinaikos!

Pentru concerte au fost bani, pentru sportivi nu!** Potec se retrage pentru că nu-și poate plăti antrenorul

MTS a anunțat-o oficial că nu-i plătește antrenorul, iar COSR a spus că suportă salariul acestuia doar dacă el va sta 12 luni pe an la Izvorani și o va antrena pe Potec. Situație inacceptabilă pentru antrenor, dar și pentru sportivă. Medaliată cu bronz la Cam­­pionatele Mondiale de natație de la Roma, sin­gura din delegația Româ­niei care a reușit să urce pe podium, Camelia Potec este pregătită să renunțe la carieră pentru că nu i se asigură condițiile pentru a se pregăti în continuare. Citește articolul integral pe www.gandul.info
Pentru concerte au fost bani, pentru sportivi nu!** Potec se retrage pentru că nu-și poate plăti antrenorul

Șerif a distrus-o pe Dinamo, ce face cu Steaua?Șerif 5-0 Dinamo Bender

Șerif Tiraspol, adversara Stelei în grupa H din Europa League, a facut scor în etapa a 9-a din Moldova. Șerif a trecut cu 5-0 de Dinamo Bender.
Șerif a distrus-o pe Dinamo, ce face cu Steaua?Șerif 5-0 Dinamo Bender

„Munca lui Răzvan se vede!** Rezultatul e bun, nu excepțional”

Ladislau Boloni a vorbit și el despre jocul naționalei României din meciul cu Franța, de la Paris. Antrenorul belgienilor de la Standard Liege spune că munca lui Răzvan Lucescu începe să să vadă și apreciază faptul că acesta a reușit să facă o legătură strânsă între jucători. "Răzvan a reușit să dea un sentiment comun jucătorilor, ceea ce este foarte bine când începi o asemenea muncă. După meci am văzut toți jucătorii zâmbind, chiar dacă era ratată calificarea. Ei erau mulțumiți că
"Munca lui Răzvan se vede!** Rezultatul e bun, nu excepțional"

„Conducătorii greșesc atunci când vorbesc despre jucători!”

Dorinel Munteanu îi ia partea lui Răzvan Lucescu în disputa acestuia cu Cristi Borcea, Gigi Becali sau Adrian Mititelu. Fostul internațional spune că atacurile declanșate de cei trei conducători de club l-au surprins și le transmite acestora că ar trebui să lase aprecierile la adresa jucătorilor în sarcina antrenorilor. "Nu pot să înțeleg criticile de după meciul cu Franța. Până acum ne doream un nou antrenor... Eu cred că echipa a jucat foarte bine din punct de vedere tactic. Trebuie să ținem cont de ce adversar am avut în față. Aceste critici îi vor afecta pe Răzvan și jucători. Ei trebuie să fie puternici și să se concentreze pentru a câștiga meciul cu Austria. Selecția lui Răzvan nu m-a surprins. Cu acești jucători a abordat și meciurile cu Lituania și Ungaria. Așa a gândit el și nu trebuie să fie criticat.
"Conducătorii greșesc atunci când vorbesc despre jucători!"

Epurări la vară!

Adrian Mititelu este hotărât să renunțe la mai mulți dintre jucătorii cu ștate vechi. Universitatea Craiova este una dintre cele mai omogene echipe din Liga I, marea majoritate a jucătorilor din actuala formație având cel puțin trei ani de când evoluează împreună. Situația se va schimba însă la finele actualului sezon, patronul Adrian Mititelu anunțând că mai mulți dintre jucătorii aduși acum patru-cinci ani la Craiova vor fi vânduți. Astfel, pentru mulți dintre fotbaliști, acesta este ultimul an în care mai pot face performanță cu Știința. „La anul, mai mulți jucători din actuala echipă vor pleca. În vara viitoare se fac cinci ani de când am preluat echipa, se încheie un ciclu, și dacă nu reușești cu unii jucători să realizezi ce ți-ai propus în cinci ani, e greu de crezut că vei reuși în anul următor", a declarat Mititelu. Dacă patronul oltean își va duce la bun sfârșit planul de a reîmprospăta lotul, este foarte probabil ca Universitatea să se
Epurări la vară!

Iancu: „Cine l-a atacat pe Răzvan a căzut într-o capcană!”**

Marian Iancu nu îl plânge pe Răzvan Lucescu pentru ultimele atacuri. Patronul celor de la Timișoara spune că Răzvan se va folosi de atacurile asupra sa pentru a-i mobiliza pe jucători. Vezi cum poate profita Lucescu jr de ultimele declarații la adresa lui.
Iancu: "Cine l-a atacat pe Răzvan a căzut într-o capcană!"**

„Răzvan e cel mai titrat antrenor român din țară!** Am încredere în el!”

Vasile Turcu are încredere totală în munca lui Răzvan Lucescu și spune că deciziile acestuia nu trebuie contestate de nimeni momentan. Turcu spune că diferența uriașă de valoare dintre cele două selecționate este evidentă și că selecționerul a procedat cum a crezut că este mai bine. "Trebuie să avem răbdare cu Răzvan, și noi, oficialii de club, și presa. Dacă Tamaș, Cristea sau Niculae vor demostra că au valoare, probabil că Răzvan îi va chema la națională. El decide. Mi-a plăcut foarte mult
"Răzvan e cel mai titrat antrenor român din țară!** Am încredere în el!"

Manchester United vrea să dea în judecată clubul Le Havre pentru defăimare

Gruparea engleză Manchester United amenință cu urmărirea în justiție a clubului Le Havre pentru defăimare, dacă gruparea din Hexagon îi va mai acuza pe britanici de folosirea unor metode ilicite pentru atragerea tânărului fotbalist francez Paul Pogba, informează AFP, citat de Mediafax. "Manchester United a trimis, luni, o scrisoare clubului Le Havre, prin care previne că va declanșa o acțiune în justiție, dacă asemenea acuzații, complet nefondate, se vor repeta. Transferul a fost realizat în conformitate cu regulile FIFA", se arată într-un comunicat al grupării britanice.
Manchester United vrea să dea în judecată clubul Le Havre pentru defăimare

„Am jucat super cu Franța!** Se putea mai bine doar dacă intra Dumnezeu pe teren și dădea gol”

Președintele Gloriei Bistrița, Jean Pădureanu, a vorbit despre meciul naționalei împotriva Franței. "Lordul" este de părere că tricolorii au făcut tot ce le-a stat în putere să obțină un rezultat bun la Paris și au reușit. "Ținând cont de valoarea francezilor, echipa a jucat super-super la Paris! Nu se putea să joace mai bine. Poate numai dacă Dumnezeu pica din cer și dădea mai multe goluri! Eu îl apreciez foarte mult pe Răzvan, a făcut o selecție foarte bună. Părerea celorlalți nu mă interesează. Vom face o echipă națională bună!", a spus Pădureanu la gsptv.
"Am jucat super cu Franța!** Se putea mai bine doar dacă intra Dumnezeu pe teren și dădea gol"

FOTO** Antrenamentul oficial al tricolorilor pentru partida cu Austria!

Echipa națională a României a efectuat, luni, antrenamentul oficial înaintea meciului cu Austria pe un teren al bazei Pro Rapid, pentru a proteja gazonul stadionului Steaua, unde va avea loc, miercuri, jocul din preliminariile Cupei Mondiale 2010. Ședința de pregătire condusă de Răzvan Lucescu a durat 75 de minute. Echipa probabilă a României pentru meciul cu Austria este următoarea: Coman - Săpunaru, Rădoi, Chivu, Raț - Roman, Ghionea, Codrea, Ad. Cristea - Bucur, Marica.
FOTO** Antrenamentul oficial al tricolorilor pentru partida cu Austria!

Mureșan:** „Nici Anglia sau Spania nu ar fi atacat în Franța!”

Iuliu Mureșan spune că nu vrea să se numere printre cei care pun presiune pe selecționerul României, dat fiind faptul că nu a făcut-o nici până în momentul de față. Președintele ceferist îl laudă pe Răzvan Lucescu și îndeamnă lumea fotbalului la răbdare, selecționerul trebuie apreciat la finalul campaniei de calificare la Euro 2012. "Eu nu fac presiuni pe niciun selecționer. Cu Pițurcă am vorbit de vreo două-trei ori cât a fost selecționer. Răzvan Lucescu trebuie lăudat pentru curajul de care dă dovadă. El a fost supus presiunilor și la Rapid, e
Mureșan:** "Nici Anglia sau Spania nu ar fi atacat în Franța!"

„Nu suntem italieni, să câștigam cu două autogoluri!** Victoria cu Austria e obligatorie”

Ionuț Lupescu spune că România a jucat la fel ca pe Stade de France și în meciurile de la Euro sau la Constanța, în turul cu Franța. Lupescu a declarat că victoria cu Austria este obligatorie.
"Nu suntem italieni, să câștigam cu două autogoluri!** Victoria cu Austria e obligatorie"

Alcantara a revenit la antrenamente

Azi, Hugo Alcantara a participat la pregătirea obișnuită alături de colegii săi de la CFR, acesta efectuând primul antrenament după o perioadă de câteva zile în care a absentat fiind în țara sa natală. Tot azi, Emil Dică s-a antrenat separat fiind încă deranjat de durerile de la spate iar Yssouf Kone încă nu s-a întors de la echipa națională. De remarcat că antrenamentul condus de Antonio Conceicao a fost atent monitorizat de pe bancă de rezerve de tatăl patronului Arpad Paszkany, Zoltan.
Alcantara a revenit la antrenamente

„Nu putem merge la Abramovici să-i spunem ‘Iartă-l pe Mutu!’** Tot prin procese o rezolvăm”

Victor Becali a vorbit de recenta împăcare cu Mutu și de amenda de 17 milioane de euro pe care acesta trebuie să o plătească clubului londonez Chelsea. Acesta "Am trăit multe momente frumoase alături de Mutu, el este un băiat de treabă. Momentan nu e un jucător de Terek Groznîi, se fac prea multe speculații zilele astea... Se tot spune că băiatul lui Abramovici a purtat tricoul lui Mutu, că îl simpatiza, dar vă spun eu că el a
"Nu putem merge la Abramovici să-i spunem 'Iartă-l pe Mutu!'** Tot prin procese o rezolvăm"

Domenech: „Meciul cu România a fost un coșmar!”

Selecționerul echipei Franței, Raymond Domenech, a declarat că meciul cu România din preliminariile Cupei Mondiale din Africa de Sud fost un adevărat coșmar, având în vedere calitatea jocului și numărul de ocazii, informează site-ul oficial al Federației Franceze de Fotbal. "Din ce am văzut, din discuții, din antrenamente, atmosfera în cadrul lotului e excelentă. Din ce s-a întâmplat sâmbătă la meciul cu România, fără niciun dubiu, în acest grup există suflet și o dorință reală. Rezultatul de sâmbătă cu România este o decepție logică, ce ni s-a întâmplat este un coșmar, nu se poate așa ceva, la cât am muncit, la câte ocazii am avut.
Domenech: "Meciul cu România a fost un coșmar!"

„Dinamo poate fi sancționată** dacă refuză să mai trimită jucători la națională!”

Președintele Federeției Române de Fotbal, Mircea Sandu, a răspuns afirmației lui Cristi Borcea de mai devreme referitoare la convocările lui Răzvan Lucescu. Oficialul dinamovist a spus că nu mai vrea să trimită jucători la naționala României pentru că acest lucru ar face rău clubului din șoseaua Ștefan cel Mare. Sandu avertizează că boicotarea 'tricolorilor' poate aduce sancțiuni grave clubului Dinamo. "Dinamo poate fi sancționată dacă refuză să mai trimită jucători la națională! Suspendare sau neprogramare, nu mai știu exact ce scrie în regulamente. Păi ce e aici, sat fără câini?", a spus Sandu la Digi Sport.
"Dinamo poate fi sancționată** dacă refuză să mai trimită jucători la națională!"

„Dacă Borcea nu l-ar fi atacat pe Răzvan, Cristea ar fi jucat!”

Mircea Sandu a vorbit despre atacurile lui Cristi Borcea la adresa selecționerului Răzvan Lucescu. Președintele Federației Române de Fotbal este de părere că acționarul dinamovist îl atacă pe antrenor pentru că acesta nu a vrut să semneze cu formația din Ștefan cel Mare. "Sunt convins că Borcea îl atacă pe Răzvan Lucescu pentru că îi pare rău că nu a semnat cu Dinamo. Oricum, nu înțeleg de ce face acest lucru înaintea meciurilor oficiale ale naționalei. Aceste atacuri ar putea afecta direct jucătorii.", a spus Mircea Sandu la DigiSport.
"Dacă Borcea nu l-ar fi atacat pe Răzvan, Cristea ar fi jucat!"

Timișoara nu mai joacă în Giulești!** „Mă simt trădat de Copos și Hizo, îi aștept la cotitură”

Timișoara a rupt relațiile cu Giuleștiul! Poli nu va mai juca pe trenul Rapidului meciul cu Astra. Meciul se va juca la Buzău, ca urmare a unor neînțelegeri între oficialii timișoreni și cei ai Rapidului.
Timișoara nu mai joacă în Giulești!** "Mă simt trădat de Copos și Hizo, îi aștept la cotitură"

Borcea: „Lucescu să nu mai cheme dinamoviști la națională!”

Cristi Borcea sare la gâtul lui Lucescu junior și spune că România trebuia să joace la victorie cu Franța, pentru că asta era singura noastră șansă. Borcea spune că Pițurcă a făcut foarte multe cu jucătorii pe care i-a avut. Borcea nu-i mai vrea pe dinamoviști la națională.
Borcea: "Lucescu să nu mai cheme dinamoviști la națională!"

Iordănescu: „N-am fost încântat de meciul cu Franța!”

Atacat din toate părțile după egalul cu Franța, Răzvan Lucescu este apărat de Iordănescu. Fostul selecționer spune că nu i-a plăcut jocul naționalei cu Franța, dar că Lucescu a obținut un rezultat bun și nu ar trebui criticat. "Odată ce Răzvan a fost pus ca antrenor și a fost susținut, eu cred că toți oamenii din fotbal trebuie să înțeleagă că trebuie să susțină naționala. Răzvan Lucescu este singurul în măsură să răspundă de rezultatele naționalei, nici chiar Mircea Sandu nu este în asemenea măsură implicat în răspundere. Este un început pentru Răzvan și îi doresc succes și baftă. Sunt convins că interesele sunt mărunte în cazul oamenilor din fotbal", a declarat Anghel Iordănescu la gsptv. Pentru Iordănescu ceea ce rămâne este rezultatul obținut împotriva "cocoșului galic", chiar dacă băieții lui Lucescu nu au reușit acest lucru în urma unei prestații tocmai reușite. "Nici eu nu am fost încântat de jocul cu Franța, nici eu nu am fost bucuros, dar trebuie să acceptăm cu toții că rezultatul este unul bun, și asta e tot ce contează. Este un rezultat important pentru viitorul echipei naționale, chiar și pentru Răzvan Lucescu". Echipa națională a României i-a lăsat un gust amar fostului selecționer în meciul de pe Stade de France, dar consideră că este foarte greu să te impui în fața Franței. "Nu mi-a plăcut prima repriză. Francezii ne-au dominat copios. La fel s-a întâmplat și în partea secundă, dar trebuie să recunoaștem că este foarte greu să te duci la Paris și să-ți imp
Iordănescu: "N-am fost încântat de meciul cu Franța!"

Burdujan,** spre Baku!

Suma de transfer a atacantului de la Vaslui este de 630.000 de euro. Neftchi Baku l-a dorit pe Lucian Burdujan și anul trecut, dar vasluienii au refuzat oferta. La echipa din Azerbaidjan mai joacă trei fotbaliști români, Marian Aliuță, Rică Neaga și Leonard Naidin. Pus pe lista de transferuri de FC Vaslui, Lucian Burdujan a primit câteva oferte și din campionatul intern, dar și din străinătate. Primii care au vrut să-l ia pe Burdujan au fost cei de la Unirea Urziceni. Aceștia au încercat să-l ia din postura de jucător liber pe atacantul Vasluiului, dar nu au reușit să facă acest pas pentru că acesta și-a primit banii la zi. Craiova și Rapid au fost și ele interesate de serviciile atacantului de la Vaslui, dar au considerat că prețul de transfer este prea mare. Singura ofertă concretă a venit însă în urmă cu câteva zile de la Neftchi Baku, echipă pe care Vasluiul a întâlnit-o în Cupa UEFA Intertoto acum un an. Burdujan a marcat un gol împotriva azerilor, atacantul vasluienilor impresionându-i pe cei din conducerea lui Neftchi.
Burdujan,** spre Baku!

Mihai Roman:** „Vom da totul pe teren pentru a învinge Austria!”

Mihai Roman, jucătorul naționalei și al Brașovului, spune că în meciul de miercuri contra Austriei 'tricolorii' vor da totul pentru a obține o victorie, chiar dacă șansele României de a mai ajunge la mondiale sunt nule. "Nu contează că nu mai avem șanse de calificare la Mondial. Noi trebuie să câștigăm toate meciurile, nu ne interesează nici ce șanse de calificare au adversarii noștri", a spus Roman la conferința de presă de astăzi. Roman a vorbit și de convocarea sa supriză de la națională. Acesta nu crede că Lucescu l-a convocat pe nedrept, deoarece cunoaște foarte bine ce calități are el de pe vremea în care Răzvan antrena Brașovul. "Sunt
Mihai Roman:** "Vom da totul pe teren pentru a învinge Austria!"

Ghioane: „Nu ne afectează criticile conducătorilor de cluburi!”

Mijlocașul formației Dinamo Kiev, Tibi Ghioane, a vorbit despre meciul pe care echipa națională îl va disputa împotriva Austriei, miercuri pe stadionul Ghencea.Jucătorul spune că tricolorii își doresc foarte mult victoria chiar dacă nu mai au șanse de calificare la CM2010. "Suntem conștienți că am pierdut acolo, dar aici vrem să câștigăm. Nu pot spune de acum ce tactică vom folosi miercuri. Nu joacă nimeni pentru conducătorul lui de club, ci pentru națională, pentru 21 de milioane de oameni. Ei vor încerca să joace, indiferent de șansele lor de calificare", a spus Ghioane într-o conferință de presă.
Ghioane: "Nu ne afectează criticile conducătorilor de cluburi!"

„Răzvan nu va face nimic ca selecționer!** O să lucrez cu el cât de curând!”

Cristi Borcea spune că apreciază calitățile de antrenor ale lui Răzvan Lucescu și că intenționează să lucreze cu acesta cât de curând, însă consideră că modul în care selecționerul lucrează la națională îl va împiedica pe acesta să aibă rezultate. "Răzvan Lucescu este un foarte bun antrenor de club și vă spun sigur că o să lucrez cu el într-un viitor apropiat, dar din punct de vedere al selecționerului, dă dovadă de slăbiciuni și de sentimente și nu cred ca va obține rezultate", a spus Borcea la gsptv.
"Răzvan nu va face nimic ca selecționer!** O să lucrez cu el cât de curând!"

„Răzvan nu a obținut nimic** și îl faceți erou național”

Cristi Borcea spune că Răzvan Lucescu nu ar trebui ridicat în slăvi, pentru că încă nu are nicio performanță cu România. Șeful de la Dinamo crede că naționala înca nu joacă nimic.
"Răzvan nu a obținut nimic** și îl faceți erou național"

Află dacă ai câștigat bilete la România – Austria!

Cele mai bune întrebări din timpul videochatului ProSport, care astăzi l-a avut invitat pe Mircea Sandu, au fost premiate cu invitatii la meciul României de miercuri, cu Austria. Două dintre aceste invitații au fost puse la dispoziție de sponsorul naționalei, Ursus, iar celelalte două de către FRF. Câștigătorii acestor invitații sunt: Radu, TaviX, Cojo și Raven. Aceștia sunt rugați să-și trimită datele de contact la [email protected] pentru a afla cum pot intra în posesia biletelor.
Află dacă ai câștigat bilete la România - Austria!

Mircea Sandu: „Sigur ne vom califica la turneul final din 2012”

Președintele FRF, Mircea Sandu, a fost prezent la videochat-ul ProSport moderat de Daniel Marton și a vorbit despre meciul disputat de România în compania echipei Franței, precizând că a urmărit meciul de la Paris fără nicio emoție deoarece știa că presiunea va apăsa pe umerii francezilor. Sandu subliniază puternic rezultatul de egalitate obținut de echipa lui Lucescu jr. prin faptul că francezii au devoalat cel mai bun joc al lor din ultima perioadă, iar aria de selecție a Franței permite formarea a trei echipe naționale la fel de valoroase.
Mircea Sandu: "Sigur ne vom califica la turneul final din 2012"