CELE MAI NOI ARTICOLE

Lucescu a renunțat la Max Nicu**

Selecționerul Răzvan Lucescu a decis, vineri, să nu îi mai convoace la naționala României pe fotbaliștii Maximilian Nicu (Hertha Berlin) și Ionuț Mazilu (Arsenal Kiev) pentru meciurile cu Serbia și Insulele Feroe, din preliminariile Cupei Mondiale, informează site-ul oficial al FRF Nicu și Mazilu primiseră, săptămâna trecută, faxuri de convocare de principiu, care au fost revocate vineri prin adrese către cluburile la care sunt legitimați jucătorii respectivi. Reprezentativa României va evolua împotriva selecționatei Serbiei, pe stadionul "Steaua Roșie" din Belgrad, în data de 10 octombrie, de la 21.30, și contra naționalei Insulelor Feroe, pe arena "Ceahlăul" din Piatra Neamț, la 14 octombrie, de la ora 21.00, acestea reprezentând ultimele două partide pentru "tricolori" din grupa a 7-a a preliminariilor Cupei Mondiale din 2010.
Lucescu a renunțat la Max Nicu**

„Rezultatele lui Bonetti sunt medii spre bune!”

Aflat la congresul care decide ce oraș va organiza Jocurile Olimpice, Marius Vizer, omul care l-a adus pe Bonetti la Dinamo a declarat că nu intră în polemică cu Vasile Turcu, cel care a afirmat că Rus a jucat la Dinamo deoarece este jucătorul lui Vizer, iar Bonetti l-a folosit pe mijlocaș din obligație. Referitor la modul în care tehnicianul italian a pregătit formația bucureșteană, președintele Federației Internaționale de Judo a spus că rezultatele lui Bonetti sunt medii-bune.
"Rezultatele lui Bonetti sunt medii spre bune!"

Turcu: „Îl aștept pe Andone cu flori, pe aeroport!** E caracter, nu muiere ca alții!”

Ceea ce părea a fi o vorbă aruncată în vânt de Gigi Becali pare să prindă contur. Vasile Turcu îl așteaptă pe tehnicianul lui Al Ahli Dubai cu brațele deschise și promite că acesta se va bucura de toată susținerea sa. Tactica și rezultatele lui Dinamo l-au nemulțumit peste măsură pe vicepreședintele din Ștefan cel Mare, așa că Andone este văzut ca un adevărat Mesia. Conform lui Turcu, de aceeași părere ar fi și Cristi Borcea, care la rândul său l-a atacat extrem de dur pe tehnicianul Dario Bonetti "Dacă Andone va fi liber de contract, eu îl aștept cu primul avion la București. E un bărbat de caracter, nu o muiere cum sunt alții. Va fi bine primit la Dinamo, are susținerea mea. Sunt sigur că și Cristi Borcea este de aceeași părere. Îl aștept cu flori la aeroport pe Andone", a afirmat vicepreședintele dinamovist.
Turcu: "Îl aștept pe Andone cu flori, pe aeroport!** E caracter, nu muiere ca alții!"

Panduru:** „Încă avem șanse de calificare! Dacă pierdeam, eram OUT!” CE PĂ‚RERE AI?

Managerul general al FC Steaua, Basarab Panduru, a declarat, vineri, la sosirea în București, după meciul cu Twente, scor 0-0, că nu știe dacă gruparea din Bulevardul Ghencea mai avea șanse de calificare în 16-imile Ligii Europa dacă pierdea partida din Olanda. "Acum sunt șanse de calificare. Dacă pierdeam, nu știu dacă mai erau. Dar acum încă sunt. Nu știu dacă meciurile cu Fenerbahce sunt decisive, pentru că mai jucăm și cu Twente acasă, și cu Șerif în deplasare, dar sunt meciuri foarte importante", a spus Panduru.
Panduru:** "Încă avem șanse de calificare! Dacă pierdeam, eram OUT!" CE PĂ‚RERE AI?

Pro TV, lider de audiență** cu meciurile echipelor românești din Europa League!

Incercarea echipelor romanesti de a aduna puncte in grupele Europa League a fost urmarita de milioane de telespectatori din mediul urban. Egalul Stelei cu olandezii de la Twente, meci transmis in direct de Pro TV, a fost urmarit de 1.221.000 de telespectatori din mediul urban, respectiv o audienta de 10.5 puncte de rating si o cota de piata de 24.2%.
Pro TV, lider de audiență** cu meciurile echipelor românești din Europa League!

Se întoarce Van Basten?**Olandezul, favorit să preia Milanul!

Chiar dacă conducerea lui AC Milan a dat asigurări că postul lui Leonardo nu este în pericol, presa din Italia speculează pe seama iminentei rupturi dintre fostul mare internațional și 'diavoli'. Olandezul Marco van Basten este principalul favorit pentru a-l înlocui pe tehnician pe banca tehnică a formației lui Berlusconi, dacă rezultatele echipei "rossonero" nu se îmbunătățesc într-un timp scurt, scri ziarele din peninsulă, citate de Marca. Potrivit Corriere dello Sport, Leonardo își "joacă" postul la meciul cu Atalanta, de duminică. Cotidianul italian susține că în cazul unui eșec, AC Milan va susține negocieri intense cu Van Basten, în ciuda faptul că oficialii milanezi și-au exprimat încrederea în brazilian după eșecul cu FC Zurich, din Liga Campionilor.
Se întoarce Van Basten?**Olandezul, favorit să preia Milanul!

„Nu e bine pentru Steaua** să plece Bonetti de la Dinamo!” VEZI de ce

Patronul Stelei, Gigi Becali, a declarat că echipa sa este în creștere de formă și va câștiga toate meciurile rămase de disputat în grupele Europa League.
"Nu e bine pentru Steaua** să plece Bonetti de la Dinamo!" VEZI de ce

Manchester United și Real Madrid**, pe urmele lui Stevan Jovetic

Stevan Jovetic (20 de ani), jucătorul echipei italiene Fiorentina, a devenit o țintă importantă în fotbalul european o dată cu marcarea a două goluri în poarta englezilor de la Liverpool, în cadrul unui meci din grupele Ligii Campionilor. Cele mai importante echipe interesate de achiziționarea muntenegreanului sunt Manchester United și Real Madrid, chiar dacă o ofertă oficială nu a fost făcută încă, informează presa britanică.
Manchester United și Real Madrid**, pe urmele lui Stevan Jovetic

„Dinamo are antrenori în curte:** Ion Moldovan sau Cornel Dinu”

Victor Becali a declarat că îl apreciază pe Bergodi, însă fostul antrenor al Stelei nu are cum să antreneze pe Dinamo, în timp ce Ioan Andone e plecat de prea puțin timp la Al Ahli pentru a renunța la postul din Dubai. Becali îi sfătuiește pe dinamoviști să se uite atent în propria ogradă pentru că vor găsi variante viabile pentru înlocuirea lui Bonetti.
"Dinamo are antrenori în curte:** Ion Moldovan sau Cornel Dinu"

Melcul Bonetti!** „Nu era suficient că Ad.Cristea nu aleargă, l-a mai băgat și pe Zicu”

Bonetti este atacat din toate părțile. După minunea de la Liberec se părea că tehnicianul italian are postul asigurat cel puțin până la iarnă, dar acționarii din Ștefan cel Mare nu mai au răbdare cu acesta. Lista contestatarilor a fost deschisă de Victor Becali care afirma că se duce la meci să vadă "ce inovații mai face antrenorul". După înfrângerea contra lui PAO, atât Borcea, cât și Turcu au luat foc și l-au atacat fără menajamente pe Bonetti. Victor Becali susține că nu are habar despre ce vor decide acționarii din Groapă, dar continuă să îl desființeze pe tehnician. Jucând cu doi fotbaliști extrem de lenți, Zicu și Cristea, Dinamo nu avea cum să ridice pretenții în fața unei formații elene extrem de solidă. Nici tactica italianului nu a fost înțeleasă de impresar, care nu concepe ca trupa din Ștefan cel Mare să se apere pe propriul teren. "Nu știu dacă se vor petrece schimbări la Dinamo. Până acum am fost adeptul continuității pe banca tehnică, dar sincer să vă spun nu am văzut nimic la Dinamo. Aseară nu am văzut deloc schimbări. Se știe că Zicu și Cristea nu aleargă, nu era bine cu unul care nu aleargă, trebuia să bage doi. Panathinaikos nu e Barcelona, trebuia să îi batem, nu să ne apărăm cu ei la București. Ca suporter, mi-am făcut un milion de nervi aseară.", a spus Victor Becali la gsptv.
Melcul Bonetti!** "Nu era suficient că  Ad.Cristea nu aleargă, l-a mai băgat și pe Zicu"

FOTO Steaua a aterizat de la Enschede!** Se recuperează în timp util pentru partida cu Bistrița?

Steaua s-a întors în București abia în această după-amiază și are la dispoziție aproximativ 48 de ore pentru a se recupera după meciul cu Twente. Duminică, trupa roș-albastră va da piept cu Bistrița lui tata Jean, în ceea ce va reprezenta debutul lui Stoichiță în fața propriilor suporteri. Chiar dacă fotbaliștii din Ghencea au fost de nerecunoscut în finalul meciului de la Enschede, când au dat senzația că reprezintă niște simple jaloane pentru fotbaliștii lui Twente, cel poreclit 'Lippi' e convins că starea de oboseală acumulată nu va reprezenta un obstacol în partida contra codașei clasamentului. De notat că tehnicianul nu se va putea la partida din acest week-end pe Emeghara, Ov. Petre, Golanski, Tănase și Ochiroșii, așa că acesta va trebui să arunce în luptă cam aceiași jucători. Rămâne de văzut dacă Surdu, care a fost schimbat în finalul meciului de aseară va fi apt pentru confruntarea din Liga I.
FOTO Steaua a aterizat de la Enschede!** Se recuperează în timp util pentru partida cu Bistrița?

Oțelul Galați-FC Brașov 1-1**

Duelul antrenorilor din "Generația de Aur", Munteanu-Moldovan, s-a încheiat nedecis. Oțelul Galați nu a reușit încă să câștige un meci în fața propriilor suporteri, dar în partida de ieri, cu Brașovul, echipa de pe Dunăre a fost aplaudată la scenă deschisă de fani, în ciuda rezultatului de egalitate. În minutul 35, atacantul gazdelor Sburlea a trimis o centrare în careul advers ce a ajuns la Voicu, care a deschis scorul cu un șut ce l-a lăsat fără replică pe portarul Kolev.
Oțelul Galați-FC Brașov 1-1**

Raț: „Nu mai avem motivație, dar trebuie să rămânem în urna a doua valorică”

Naționala de fotbal a României va disputa sâmbătă, 10 octombrie, de la ora 20.30, și miercuri, 14 octombrie, de la ora 21.00, ultimele două partide din preliminariile CM 2010, cu Serbia, la Belgrad, și Insulele Feroe, la Piatra Neamț. Fundașul Răzvan Raț admite faptul că tricolorii nu mai au motivație pentru a juca în preliminarii, calificarea fiind de mult compromisă. Totuși, spectrul urnei a treia valorice îi sperie pe jucătorii lui Lucescu Jr, așa că fotbaliștii trebuie să rămână cât se poate de concentrați pentru a evita acest lucru.Naționala de fotbal a României va disputa sâmbătă, 10 octombrie, de la ora 20.30, și miercuri, 14 octombrie, de la ora 21.00, ultimele două partide din preliminariile CM 2010, cu Serbia, la Belgrad, și Insulele Feroe, la Piatra Neamț. Fundașul Răzvan Raț admite faptul că tricolorii nu mai au motivație pentru a juca în preliminarii, calificarea fiind de mult compromisă. Totuși, spectrul urnei a treia valorice îi sperie pe jucătorii lui Lucescu Jr, așa că fotbaliștii trebuie să rămână cât se poate de concentrați pentru a evita acest lucru.
Raț: "Nu mai avem motivație, dar trebuie să rămânem în urna a doua valorică"

Gigi Becali:** „Spun în premieră că Andone va fi noul antrenor al lui Dinamo!” Ce crezi?

Înfrângerea de aseară, de pe teren propriu, în fața celor de la Panathinaikos pare să fi umplut paharul șefilor dinamoviști, care nu mai au la fel de multă încredere în antrenorul italian Dario Bonetti. Cristi Borcea i-a reproșat tehnicianul peninsular stilul italian ce împiedică formația din Ștefan cel Mare să marcheze la fel de multe goluri ca în stagiunile trecute.
Gigi Becali:** "Spun în premieră că Andone va fi noul antrenor al lui Dinamo!" Ce crezi?

Cârțu: „Dinamo e dependentă de N’Doye și Niculae!** Putem obține orice rezultat acolo!”

Sorin Cârțu a prefațat partida din deplasare, contra lui Dinamo, și este încrezător că gorjenii pot obține un rezultat pozitiv în Ștefan cel Mare. Tehnicianul Pandurilor este convins că "roș-albii" vor resimți absențele lui N'Doye și Marius Niculae și spune că plecarea lui Dănciulescu la Hercules Alicante este o pierdere grea pentru "câini". "Un meci cu Dinamo e tot timpul special, are o oarecare încărcătură pentru jucători, nu poți să te relaxezi. Dinamo e dependentă de anumiți jucători, mă refer aici la N'Doye și Niculae, plus că l-a pierdut pe Dănciulescu, o piesă grea care își punea amprenta în joc. Putem obține orice rezultat acolo, așteptați-vă la orice. După înfrângerea slabă cu Oțelul, putem avea o prestație schimbată la 180 de grade. Asta e o caracteristică a echipei noastre, nu trebuie să te mire nimic niciodată", a declarat Sorin Cârțu.
Cârțu: "Dinamo e dependentă de N'Doye și Niculae!** Putem obține orice rezultat acolo!"

Gavrilescu se retrage de la conducerea Oltchimului

Președintele Clubului Sportiv Oltchim Râmnicu Vâlcea, Ioan Gavrilescu, a anunțat, vineri, că în vara anului 2010 se va retrage din activitate, acesta considerând că 30 de ani de sport sunt suficienți. "Treizeci de ani sunt destui și pentru mine. Nu știu dacă un alt conducător din sportul românesc a rezistat atâta timp. Eu cred că mi-am făcut datoria față de sportul vâlcean, față de sportul românesc. Oltchim a făcut istorie în sportul românesc și sunt mândru că am condus acest club. Sper ca retragerea mea să coincidă cu visul vâlcenilor din ultimii ani, accederea în finala Ligii Campionilor. Sper ca această echipă să-mi facă această mare bucurie", a spus Gavrilescu Ioan Gavrilescu s-a arătat mulțumit de rezultatele obținute în acest început de sezon de către Oltchim. "Sunt mulțumit de modul în care au jucat fetele în câteva turnee amicale. De asemenea, sunt foarte mulțumit de evoluția naționalei feminine la Cupa Mondială. Să învingi Suedia la 17 goluri diferență, să bați campioana mondială și olimpică Norvegia nu este puțin lucru. Nu sunt mulțumit, însă, de modul în care a jucat Oltchim în campionat. M-a nemulțumit total în special partida de la Constanța în a cărei repriză a doua am marcat numai zece goluri și pe care am terminat-o la egalitate. Probabil că fetele știu că nu pot avea probleme în campionat. Sper ca această atitudine să nu ne coste în Liga Campionilor. Oltchim trebuie să joace toate meciurile la intensitate maximă", a subliniat Gavrilescu.
Gavrilescu se retrage de la conducerea Oltchimului

Nemții le-au umplut infirmeria!** Rusescu stă o lună, iar Arlauskis două săptămâni

Raul Rusescu, atacantul Unirii Urziceni, a fost operat la meniscul genunchiului stâng și va absenta de pe gazon aproximativ o lună. Tânărul vârf al ialomițenilor s-a accidentat la primul antrenament susținut de Dan Petrescu, după meciul din Champions League cu Vfb Stuttgart. Rusescu va efectua recuperarea la Roma. Un alt accidentat al Unirii, portarul Giedrius Arlauskis, va fi lipsi cel puțin două săptămâni din cauza accidentării suferite la finalul partidei cu VfB Stuttgart.
Nemții le-au umplut infirmeria!** Rusescu stă o lună, iar Arlauskis două săptămâni

Iancu: „Dacă mai sunt umilit, o să devin recalcitrant! **Acum nu îl schimb pe Sabău!”

Timișoara a fost zdrobită de Dinamo Zagreb cu 3-0 pe teren propriu, lucru care l-a înfuriat peste măsură pe Iancu. Acesta a părăsit stadionul Dan Păltinișanu cu mult înainte de fluierul final și toți se întrebau care va fi soarta lui Sabău. Finanțatorul de pe Bega dezminte că ar dori să îl demită pe 'Moț' și dezvăluie că a avut o discuție lămuritoare atât cu antrenorul, cât și cu fotbaliștii de pe Bega. Iancu admite, totuși, că în cazul în care trupa bănățeană va mai fi pe viitor umilită, s-ar putea ca decizia pe care o va lua să fie una radicală. "Nu se pune problema demiterii lui Ioan Ovidiu Sabău, nu e vorba de așa ceva. Am avut o discuție atât cu el, cât și cu jucătorii și le-am cerut să nu mă mai umuliească. Sunt în așa fel construit încât nu pot să suport acest lucru. Le-am spus că pot să piardă cu echipe nou-promovate, să facă egal, dar să nu fiu umilit, pentru că atunci devin recalcitrant", a spus Iancu după ce FC Timișoara a fost învinsă, joi, pe teren propriu, de Dinamo Zagreb, scor 3-0. Iancu a fost suspendat în luna martie cu 37 de luni și amendat cu peste un milion de lei pentru declarațiile calomnioase la adresa FRF și a lui Sandu. Comisia de Recurs a LPF i-a redus acestuia suspendarea la doar șase luni, decizie pe care patronul de pe Bega o consideră ca fiind una absolut logică: "Era normal. S-a dovedit că am avut dreptate și în cazul celor 6 puncte care ne-au fost luate și în cazul corupției din FRF, vezi cazul Penescu. Am mai declarat și alte lucruri care
Iancu: "Dacă mai sunt umilit, o să devin recalcitrant! **Acum nu îl schimb pe Sabău!"

Trofeul Champions League** a ajuns în București!

Cel mai râvnit trofeu de toate echipele de club din Europa a ajuns la București. Din păcate nu pe post de premiu pentru cea mai bună formație de club a bătrânului continent, ci pe post de exponat, într-un itinerariu ce a cuprins mai multe orașe din România.
Trofeul Champions League** a ajuns în București!

Botezul focului pentru Reghe, în Giulești!** „Să învețe ‘Glasul Roților de Tren’, îi pregătim un ritual”

Așa cum Prosport v-a anunțat, venirea lui Lutz Stache în fruntea Rapidului este doar o chestiune de timp. Omul de afaceri german va prelua pachetul majoritar de acțiuni de la Copos la jumătatea lunii noiembrie, dacă nu cumva patronul de la Ana se va răzgândi, vrăjit de 'Farmecul vieții'. Laurențiu Reghecamp este intermediarul acestei tranzacții și, sigur, va ocupa o funcție de conducere în Giulești, cel mai probabil președinte. Trecutul stelist al lui Reghe reprezintă,totuși, o mare problemă pentru fanii de sub Grant. Dar, având în vedere că aceștia l-au admis pe Dan Petrescu ca antrenor, venirea fostului fundaș dreapta din Ghencea va fi și ea acceptată. Totuși, fostul internațional va trebui să treacă câteva 'probe de foc' pentru a primi oblăduirea suporterilor. Dacă Bursucul a fost nevoit să pupe steagul alb-vișiniu, lui Reghecamp i se pregătesc surprize mai mari. "Îl vom pune pe Reghecampf să depună jurământ, îl botezăm din nou și asta va fi situația. Va păți mai rău ca Dan Petrescu, nu ne vom limita doar la puparea steagului. Ne gândim la ceva tare, vom face un ritual pentru că, daca vrei să fii președinte la Rapid, trebuie să știi istoria clubului. Să conduci această echipă este cea mai onorabilă funcție posibilă. Antrenorii vin și pleacă, dar ca președinte trebuie să meriți să ne reprezinți. Îl sfătuiesc pe Reghecampf să se apuce de urgență să citească "Glasul Roților de Tren ", să învețe istoria clubului", a spus liderul galeriei Rapidului, Gigi Co
Botezul focului pentru Reghe, în Giulești!** "Să învețe 'Glasul Roților de Tren', îi pregătim un ritual"

Stam: „Twente nu e Barçelona!** Steaua și Fener rămân favorite!”

Fundașul echipei FC Twente, Ronnie Stam, consideră că formația sa ar trebui să fie mulțumită cu egalul obținut în compania echipei Steaua, scor 0-0, pentru că jucătorii antrenați de Steve McClaren nu pot câștiga fiecare meci, așa cum o fac fotbaliștii de 24 de karate ai lui Pep Guardiola. "Este un rezultat bun. Acum avem patru puncte și asta e bine. Cu Steaua, golul nu a vrut să vină. Steaua a avut și ea oportunități, însă nu atât de clare. Sunt bucuros că nu am primit gol. Mulți au ridicat ștacheta prea sus după victoria cu Fenerbahce. Noi nu suntem Barcelona", a spus Stam, informează site-ul fcupdate.nl. Fundașul este mulțumit că Twente a reușit să strângă patru punct în grupa H a Ligii Europa după meciurile cu Fenerbahce și Steaua, dar consideră că favoriți la calificare rămân românii și turcii: "Steaua este o echipă bună. Împreună cu Fenerbahce, sunt favoriți în această grupă. Când joci împotriva a
Stam: "Twente nu e Barçelona!** Steaua și Fener rămân favorite!"

„I-am auzit pe suporterii lui Dinamo! Nu știam că galeria e formată din șefii clubului!”

Cedric Kante, fundașul lui Panathinaikos, a declarat că echipa sa a meritat toate cele trei puncte în confruntarea cu Dinamo și că echipa bucureșteană nu i-a surprins cu nimic pe greci. Kante a recunoscut și că absența suporterilor dinamoviști a constituit un avantaj pentru echipa elenă.
"I-am auzit pe suporterii lui Dinamo! Nu știam că galeria e formată din șefii clubului!"

Antic a anunțat lotul Serbiei** pentru meciul cu România! Vezi echipa!

Antrenorul Serbiei, Radomir Antic, a anunțat lotul cu care va aborda meciul contra României. Tehnicianul sârb nu a pregătit mari surprize,din lotul vecinilor noștri nelipsind niciun jucător de bază. Ivanovic, Vidic, Stankovic sau Tosic vor înfrunta echipa României la Belgrad. Portari: Vladimir Stojkovic (Sporting Lisabona), Vladimir Disljenkovic (Metalurg Donețk), Bojan Isailovici (Cukaricki Belgrad);
Antic a anunțat lotul Serbiei** pentru meciul cu România! Vezi echipa!

„Sunt bucuros că jucăm de la 21:45 cu CFR-ul,** trebuie să ne obișnuim!”**

Antrenorul echipei Poli Iași, Petre Grigoraș, speră într-o surpriză, duminică, în Gruia. Ieșenii sunt conștienți de superioritatea fostei campioane, dar oboseala acumulată de aceștia în Europa League, precum și ambiția moldovenilor pot să reprezinte ingredientele succesului. "CFR Cluj este o echipă puternică, unde s-a investit mult în ultimii ani și rezultatele s-au văzut. Sunt convins că și în acest an cei de la Cluj au ambiții foarte mari. Îi respect pentru ceea ce au reușit în campionat și în cupele euroepene, dar asta nu înseamnă că nu vreau să îi înving. Sper să facem o surpriză și să învingem la Cluj. Pentru asta, noi tebuie să jucăm la capacitate maximă și să avem și puțin noroc. Spun și noroc deoarece este clar că adversarul de duminică este peste noi din toate punctele de vedere. Totuși, dacă jucătorii mei vor avea atitudine de învingători, putem furniza surpriza", a spus Petre Grigoraș.
"Sunt bucuros că jucăm de la 21:45 cu CFR-ul,** trebuie să ne obișnuim!"**

Atac la Bonetti!** ‘Vii tu din Italia,cu inovații,să schimbi sistemul de joc?’

Acționarul dinamovist Vasile Turcu a ieșit din nou la rampă după meciul pe care echipa sa l-a pierdut cu grecii de la Panathinaikos. Omul de afaceri consideră că situația la echipă nu este favorabilă marii performanțe și că trebuie să aibă loc schimbări. Turcu consideră că principalul vinovat este Dario Bonetti, care nu are nicio idee tactică. "Nu văd nicio idee tactică, nu văd nimic. Cu Liberec ne-am calificat pentru că a fost Borcea la vestiar și a vorbit cu jucătorii, dar nu poate să facă asta mereu, nu are nici fabrică de bani și nu e ăsta rolul său. Eu chiar i-am spus: 'Dacă tu le dai primele astea meci de meci, ce rost mai au contractele? Înseamnă că salariile sunt niște simple bonusuri și noi avem cele mai mari contracte din tot fotbalul românesc. Sunt supărat pe rezultat și pe jucători, dar probabil lumea își mai amintește ce am spus acum două luni despre valoarea lui Bonetti".
Atac la Bonetti!** 'Vii tu din Italia,cu inovații,să schimbi sistemul de joc?'

„Pe mine scrie Dinamo și atât!** Nu mă interesează de nimeni și nimic”

Ema Dolha a fost unul dintre cei mai buni dinamoviști în meciul pierdut, aseară, contra grecilor de la Panathinaikos. Portarul nu dramatizează după această înfrângere și se consolează cu ideea că fotbaliști precum Karagounis sau Gilberto Silva au câștigat Campionatul European sau Mondial. "Am avut șansa noastră și am ratat-o. Mai sunt patru meciuri și sperăm să facem cât de bine putem, chiar regret momentul lui Claudiu (n.r. - Claudiu Niculescu), este un băiat extraordinar. S-au ratat în finale de Campionat Mondial sau de Liga Campionilor penalyiuri, oricine ratează. Grecii de la Panathinaikos sunt jucători cu nume, cu experiență și cred că le-am făcut față cu brio. Am fi putut face mai mult. Panathinaikos are jucători care sunt campioni europeni și care au jucat finale de LC, au luat trei puncte. Bravo lor.", a spu
"Pe mine scrie Dinamo și atât!** Nu mă interesează de nimeni și nimic"

Alexa s-a resemnat:** „Ne-au umilit!”

Timișoara a suferit aseară cea mai umilitoare înfrângere din istoria participărilor în cupele europene. Ioan Ovidiu Sabău nu a putut să își explice înfrângerea la scor de neprezentare. "3 gafe, 3 goluri", spunea 'Moțul', sintetizând foarte bine neputința bănățenilor din confruntarea cu Dinamo Zagreb. Căpitanul Dan Alexa a spus, însă, lucrurilor pe nume. Așa cum ne-a obișnuit, franc și frust, 'Chirurgul' admite că echipa de pe Bega a făcut un meci catastrofal, care a dus la o umilință puțin scontată. Chiar dacă gazdele au început bine partida, experiența și valoarea superioară a adversarului și-a spus cuvântul. "Un rezultat umilitor, am făcut niște greșeli impardonabile și am primit trei goluri. În fața unei echipe cu jucători experimentați, n-ai voie să greșești așa. Am început bine meciul, am primit acel gol, iar golul primit la începutul reprizei secunde ne-a tăiat elanul", a spus căpitanul Dan Alexa.
Alexa s-a resemnat:** "Ne-au umilit!"

Atenție, se trage!** Doi fotbaliști bolivieni,ținta unui atac armat

Joi noapte, doi componenți ai echipei Blooming, Fabricio Brandao și Marco Andia, au fost atacați cu arme de foc, dar au scăpat cu viață pentru că nu au fost atinși de gloanțe, a anunțat poliția boliviană, citată de AFP și NewsIn. Blooming a învins joi, într-un meci din semifinalele campionatului bolivian, formația Oriente Petrolero cu scorul de 1-0. Brandao și Andia nu au evoluat pentru echipa lor, dar niște necunoscuți au deschis focul asupra lor. "Gloanțele s-au oprit într-un perete, iar cei doi sunt în regulă. Din câte se pare, autorii atacului îi cunoșteau pe fotbaliști, deoarece înainte să scoată armele, au stat puțin de vorbă cu aceștia", a declarat purtătorul de cuvânt al poliției boliviene din Santa Cruz. În ultimul act al competiției, Blooming va juca împotriva formației Bolivar.
Atenție, se trage!** Doi fotbaliști bolivieni,ținta unui atac armat

Cristi Balaj la Steaua-Bistrița!** Vezi cine sunt arbitrii din etapa IX!

Arbitrii și observatorii partidelor care vor avea loc, la finalul acestei săptămâni, în etapa a IX-a a Ligii I: FC Vaslui - Astra Ploiești, sâmbătă, ora 18.00 Arbitri: Mugurel Drăgănescu (central) - Eduard Ungureanu, Adrian Ghinguleac (asistenți) - Bogdan Hanceariuc (rezervă) Observatori: Ioan Silviu Veronel, Alexandru Popescu
Cristi Balaj la Steaua-Bistrița!** Vezi cine sunt arbitrii din etapa IX!

Lotul lui Feroe pentru Franța și România!** ‘Pescarii’ au un jucător din Premier League!

Insulele Feroe speră să dea încă o lovitură în preliminariile Campionatului Mondial din 2010. Pescarii au reușit să învingă deja Lituania și au pierdut la limită atât cu România, cât și cu Franța lui Ribery și Henry. Selecționerul Insulelor Feroe, Brian Kerr, a anunțat lotul de jucători pentru partidele cu Franța (10 octombrie, Guingamp) și România (14 octormbrie, Piatra Neamț), din preliminariile Cupei Mondiale din 2010, informează site-ul oficial al federației din Feroe. Lotul cuprinde următorii 22 de jucători: Portari - Jakup Mikkelsen (KI Klaksvik), Gunnar Nielsen (Manchester City); Fundași - Johan Troest Davidesn, Einar Hansen (ambii NSI Runavik), Egil a Bo (EB/Streymur), Jonas Tor Naes (Frem), Frodi Benjaminsen, Vagnur Mortensen (ambii HB Torshavn), Bartal Eliasen (IF Fuglafjordur), Atli Gregersen (Vikingur); Mijlocași - Andy Olsen (IF Fuglafjordur), Atli Danielsen (KI Klaksvik), Simun Samuelsen (Keflavik), Suni Olsen (Vikingur), Ingi Petersen (NSI Runavik), Jakup a Borg (B36 Torshavn), Rogvi Jacobsen (IF Fuglafjordur); Atacanți - Bogi Lokin, Hogni Jacobsen (ambii NSI Runavik), Christian Holst (Silkeborg), Arnbjorn Hansen (EB/Streymur), Andreas Olsen (Vikingur).
Lotul lui Feroe pentru Franța și România!** 'Pescarii' au un jucător din Premier League!

Nebunie maximă!

Timp de trei zile, zece câștigători și însoțitorii lor au testat sălbăticia muntelui datorită unui concurs inedit realizat de ProSport în parteneriat cu echipa de raliuri Adventure Ride. E greu să exprimi în cuvinte ce poate simți un participant la un motocros sau o plimbare pe un drum forestier cu o mașină de raliuri. Adrenalină, orgolii, trasee grele și aventură în sălbăticia naturii din zona Predeal - Cheile Râșnoavei. Participanții și-au demonstrat calitățile de aventurieri participând la concursurile organizate de caravana „Fii ProSport Off Town Adventure Ride". Dintre tiroliană, trasul cu arcul și alpinismul, traseul „off road" a fost cel mai atractiv și a reprezentat pentru o parte dintre cei prezenți adrenalină și dorința de a încerca cel puțin încă o dată, iar pentru ceilalți o experiență unică, pe care însă nu vor mai avea curajul să o încerce. Indiferent de opțiunea aleasă, toți s-au declarat pe deplin mulțumiți de provocările la care au participat. Weekend-ul s-a terminat cu vizita canionului „Șapte Scări", din Piatra Mare, un peisaj unic în Europa, fiind cel mai frumos canion de pe „Bătrânul Continent".
Nebunie maximă!

Olandezii se bucură de egal!** ‘Steaua e un adversar puternic! Sunt mulțumit că nu am primit gol’

Mijlocașul olandezilor de la FC Twente, Wout Brama, a declarat că este mulțumit de remiza obținută pe teren propriu în meciul cu Steaua și recunoaște că formația română a jucat foarte bine din punct de vedere tactic. Brama consideră că cele patru puncte acumulate de echipa sa în două meciuri jucate în Europa League reprezintă un procentaj bun pentru trupa batavă.
Olandezii se bucură de egal!** 'Steaua e un adversar puternic! Sunt mulțumit că nu am primit gol'

Hizo: „Meciul de la Piatra-Neamț** este hotărâtor pentru noi!”

Antrenorul Rapidului, Viorel Hizo, a declarat înainte de partida de la Piatra Neamț că echipa sa are nevoie de victorie pentru a rămâne în plutonul fruntaș. Tehnicianul giuleștean a precizat că nu are nimic contra arbitrului Victor Berbecaru, chiar dacă cei din conducere și-au exprimat neîncrederea în acesta. "Meciul de la Piatra Neamț este hotărâtor pentru noi. Vrem să câștigăm pentru a ne menține acolo sus. Eu nu am zis nimic de Berbecaru, daca cei din conducere au ceva cu el este problema lor", a spus Viorel Hizo pentru ProSport.
Hizo: "Meciul de la Piatra-Neamț** este hotărâtor pentru noi!"

Button: „Dacă ai ‘măturat’ pe cineva de pe pistă pentru a câștiga, te știe toată lumea, eu nu sunt așa”

Britanicul Jenson Button poate deveni, pentru prima dată în carieră, campion mondial al Formulei 1. Pentru ca visul să devină realitate, Button trebuie să adune, duminică la Suzuka, cu cinci puncte mai mult decât brazilianul Rubens Barrichello, colegul său de echipă la Brawn GP. Și, tocmai acum, britanicul critică atitudinea de pe pistă pe care o avea septuplul campion mondial, germanul Michael Schumacher, în cursele din Marele Circ. "Dacă ai 'măturat' pe cineva de pe pistă pentru a câștiga un campionat mondial, te știe toată lumea. Iar oamenii nu-și vor aminti numai faptul că ai câștigat, își vor aminti și felul în care ai făcut-o", a spus Button, citat de Bild. În 1994, la Adelaide, în ultima cursă a sezonului, Flavio Briatore i-a ordonat lui Schumacher: "Aruncă-l pe Hill de pe pistă". Germanul s-a conformat, iar mașinile ambilor piloți au fost făcute zob. Michael Schumacher a devenit pentru prima dată campion mondial, cu un singur punct avans în fața lui Damon Hill. "Schumacher a fost Schumacher. Eu nu sunt așa", a mai spus Jenson Button. Cu trei etape înainte de final, în clasamentul general al piloților, Jenson Button conduce, cu 84 de puncte, urmat de Rubens Barrichello, cu 69 de puncte.
Button: "Dacă ai 'măturat' pe cineva  de pe pistă pentru a câștiga, te știe toată lumea, eu nu sunt așa"

Monica Niculescu, în sferturi la Atena

Jucătoarea de tenis Monica Niculescu s-a calificat în sferturile de finală ale turneului challenger de la Atena (Grecia), dotat cu premii în valoare totală de 100.000 de dolari, informează MEDIAFAX. Monica Niculescu a învins-o, joi, în turul doi, pe sportiva cehă Sandra Zahlavova, cu scorul de 6-2, 6-1. În sferturi, Niculescu o va întâlni pe italianca Maria-Elena Camerin, care a trecut în turul doi de cea de-a doua reprezentantă a României la acest turneu, Raluca-Ioana Olaru, a cincea favorită a competiției, cu scorul de 6-4, 1-6, 6-3.
Monica Niculescu, în sferturi la Atena

Hagi laudă Barca!** „Joacă pe atac, cum place publicului!”

Cel mai mare fotbalist român din toate timpurile, Gheorghe Hagi, a fost prezent zilele acestea la Barcelona și a comentat jocul echipei conduse de Josep Guardiola, precum și rivalitatea cu Real Madrid. Fostul mare internațional a declarat că Primera Division are cele mai bune echipe din lume în acest an. "Am venit să văd Barca pentru că este într-o formă foarte bună și joacă foarte bine. Practică cel mai bun fotbal, de atac, care place publicului. Nu este vorba doar de faptul că obține victorii, ci și de faptul că joacă bine. Toată lumea a văzut că a fost cea mai bună echipă anul trecut și în acest sezon a început la fel de bine", a declarat Hagi.
Hagi laudă Barca!** "Joacă pe atac, cum place publicului!"

Sergiu Radu: „Nu sunt la Energie să înscriu 100 de goluri”

De la începutul sezonului în 2. Bundesliga, atacantul lui Energie Cottbus, Sergiu Radu, nu a înscris decât două goluri. Mult sub așteptări, iar din liga secundă germană s-au scurs deja șapte etape. Energie joacă astăzi la Aachen, iar românul este optimist. "Meciurile împotriva formațiilor puternice sunt mai ușoare pentru noi, ne motivează mai mult și suntem mai concentrați", spune Radu în Bild. Sergiu Radu a marcat în prima etapă pentru Energie Cottbus și a recidivat abia la meciul cu Frankfurt, ultima clasată din 2. Bundesliga, încheiat cu un scor de forfait, 3-0. În prima perioadă petrecută la Cottbus (2005-2007), românul marcase 26 de goluri. De aici și speranța că reușitele ar putea veni din nou. Totuși, Sergiu Radu, rămâne realist, are deja 32 de ani. "Știu ce pot, nu mai trebuie să demonstrez nimănui nimic. La 32 de ani nu mă gândesc decât la echipă, trebuie să câștigăm la Aachen și să ne apropiem de locurile fruntașe. Chiar nu mă interesează cine marchează pentru echipa mea. Nu sunt aici să înscriu 100 de goluri", a mai spus atacantul. După 7 etape, Energie Cottbus ocupă locul 8 în 2. Bundesliga, cu 10 puncte, la șapte lungimi de locurile promovabile.
Sergiu Radu: "Nu sunt la Energie să înscriu 100 de goluri"

Peste 90 de croați reținuți** după Timișoara – Zagreb!

Polițiștii și jandarmii din Timișoara au reținut, joi seară, după meciul FC Timișoara - Dinamo Zagreb, alți 124 de suporteri timișoreni și croați care s-au bătut pe stadionul Dan Păltinișanu, numărul total al persoanelor reținute în ziua meciului ajungând la 160. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Poliției Județene Timiș, Andrei Emil, a declarat vineri, că fanii echipelor FC Timișoara și cei ai Dinamo Zagreb s-au bătut, joi, începând cu ora 17.00, și au continuat violențele și în timpul meciului, pe stadionul Dan Păltinișanu. "Au fost reținute aproximativ 150 de persoane, din care peste 90 au fost suporteri croați. Au fost duși la audieri la Secția nr.4 de Poliție. Primele 36 de persoane au fost reținute după conflictele din centrul orașului, iar alte 124 au fost reținute mai târziu, după conflictele de pe stadion", a spus Andrei E
Peste 90 de croați reținuți** după Timișoara - Zagreb!

Rădoi: „Batem Craiova”

Originar din Craiova, fundașul Sorin Rădoi a evoluat numai ca adversar împotriva Universității, fie cu Sportul Studențesc, Poli Timișoara sau „U" Cluj. Craiovean get-beget, Sorin Rădoi face parte din clubul fotbaliștilor care nu au îmbrăcat niciodată tricoul alb-albastru al "Științei". Ba, mai mult, destinul a făcut ca Rădoi, care a învățat ABC-ului sportului rege la Școala de Fotbal "Gică Popescu", să debuteze în Liga I ca adversar al Craiovei, într-un meci Sportul Studențesc - Universitatea Craiova 2-0. Poate tocmai de aceea fundașul Unirii nu are niciun sentiment față de echipa lui Neagoe
Rădoi: „Batem Craiova"

Fii printre primii jucãtori de FIFA 10 din România!

EA lanseazã azi, 2 octombrie, cel mai realist simulator de fotbal de pâna acum și poate cel mai așteptat joc al anului.
Fii printre primii jucãtori de FIFA 10 din România!