„După meciul cu Serbia nu ne mai venea să ieșim pe gazon!** Răzvan ne-a motivat!”
15 Oct. 2009
Dacian Varga a fost impresionat de modul în care publicul nemțean a primit naționala, mai ales că tricolorii veneau după eșecul usturător de la Belgrad.
După partida din această seară, toți jucătorii s-au dus la finalul meciului la Lucescu, mulțumindu-i. Acest gest emoționant a fost comentat de fotbalistul campioanei, care susține că Rădoi&co au simțit nevoia să îi mulțumească selecționerului pentru modul în care a știut să facă uitat dezastrul de sâmbătă seară.
"Nu ne așteptam să fim așa de bine primiți după eșecul din Serbia, dar le mulțumim fanilor. Suntem bucuroși că am terminat această campanie cu o victorie și că ne-am asigurat prezența în urna a II-a valorică. După partida cu Serbia nu mai ne venea să ieșim nici la antrenamente, însă Răzvan ne-a ridicat moralul și ne-a spus că trebuie să ne luăm revanșa în fața acestor suporteri minunați.", a spus Varga la Sport.ro
În ceea ce privește posibilitatea ca viitoarea campanie să fie abordată fără Mutu și Chivu, mijlocașul a fost cât se poate de categoric: "Nici Chivu și nici Adi Mutu nu se vor retrage, sunt jucătorii cu foarte mare experiență și avem mare nevoie de ei în continuare."
Mara admite că actuala campanie a fost un fiasco, dar consideră că necalificarea a survenit ca urmare a startului extrem de slab.
"Nu poți să spui că această campanie a fost un coșmar. S-a început prost, dar de când a venit Răzvan s-a simțit o schimbare.", a opiniat fotbalistul CFR-ului.
Jocul cu Serbia a fost un accident și, în măsura în