CELE MAI NOI ARTICOLE

„Becali se gândește doar la bani!** Fanii au dreptul să-l conteste!”

Suporterii Stelei sunt în conflict deschis cu Gigi Becali. Acuzându-l pe acesta că a jignit marile glorii ale clubului și că se comportă dictatorial, Becali a răspuns interzicându-i pe cei care-l contestă pe stadion și punând bodiguarzii să-i bată pe cei care mai vin, încă, pe Ghencea. Nu cu mult timp în urmă, Becali a declarat despre legendarul conducător al Stelei, Ion Alecsandrescu, că nu este așa mare, însușindu-și sute de mii de euro din participările în Liga Campionilor. Fiul celui desemnat "Omul secolului" în Ghencea i-a răspuns lui Becali, declarând că tatăl său a lăsat Steaua într-o situație excelentă și că performanțele sale sunt peste cele ale europarlamentarului. De asemenea, Mihai Alecsandrescu a luat apărarea suporterilor steliști, declarând că aceștia au tot dreptul să protesteze, Steaua neavând dreptul să-i interzică de pe stadion. "Gigi Becali este dezinformat. A facut o greseala atunci cand a spus acele lucruri si cred ca a realizat si el asta. Tatal meu a lasat clubul in 1996 cu bani multi in cont si echipa calificata in Liga Campionilor. Becali spune ca fara el nu ar fi vazut Romania Liga Campionilor, dar uita de anii 90. Daca am face o comparatie intre perfor-mantele Stelei din anii 2000 si cele de atunci, primii s-ar impune fara probleme.te dezamagitor sa auzi conducatorul clubului ca nu isi doreste sa castige trofee cum ar fi Cupa Romaniei. Acum toata lumea se gandeste doar la bani.Un club de fotbal nu ar trebui sa poata sa interzica oameni pe stadio
"Becali se gândește doar la bani!** Fanii au dreptul să-l conteste!"

„Campionatul nu va fi întrerupt** din cauza gripei porcine”

Președintele Federației Române de Fotbal, Mircea Sandu, a declarat că meciurile din Liga I nu vor fi amânate din cauza gripei porcine. "Nașul" e plecat peste hotare și nu este la curent cu faptul că ieșeanul Cornel Buta a fost diagnosticat astăzi ca fiind infectat cu virusul AH1N1 și spune că, orice ar fi, UEFA a trimis instrucțiuni clare ca eventualele cazuri de gripă porcină să fie izolate, iar meciurile să se dispute în continuare. "Sunt plecat din țară și nu am cunoștință de vreun caz de gripă porcină în Liga I. Dar campionatul nu se va întrerupe din cauza asta. Recomandarea UEFA este să se izoleze cazurile și să se joace în continuare conform programului. Competițiile de fotbal nu se vor întrerupe decât în cazuri foarte speciale", a spus Sandu pentru Mediafax.
"Campionatul nu va fi întrerupt** din cauza gripei porcine"

Smicer se retrage!** „Mintea și inima vor să continui, dar corpul se opune”

Fostul internațional ceh al echipei Slavia Praga, Vladimir Smicer (foto, alb-roșu), în vârstă de 36 de ani, a anunțat că se retrage din activitate, din cauza accidentărilor repetate, informează AFP. "Nu mai sunt în stare să ajut Slavia pe teren. Nu mai pot da randament sută la sută. Mintea și inima vor să continui, dar corpul se opune", a declarat Smicer, după meciul încheiat la egalitate, scor 0-0, cu formația Viktoria Plzen, în etapa a XIV-a a campionatului ceh. Smicer a adunat 81 de selecții și 27 de goluri în tricoul echipei naționale, în perioada 1993-2005. A jucat la Euro 1996, unde a ajuns până în finală, la Euro 2000 și la Euro 2004, unde a fost semifinalist.
Smicer se retrage!** "Mintea și inima vor să continui, dar corpul se opune"

Buta, diagnosticat cu virusul AH1N1!** „Cred că am luat gripa porcină de la un coleg”

Cornel Buta a fost diagnosticat cu virusul AH1N1, fiind primul fotbalist din Liga I bolnav de gripă porcină. "Eu cred că am luat virusul AH1N1 de la un coleg. Mie mi-a fost rău săptămâna trecută, dar înaintea mea au fost și alți colegi care s-au simțit rău. Dintre toți, eu am fost singurul care a fost la analize. Inițial, mi s-a spus că am doar o simplă viroză, pentru ca astăzi (n.r. - marți) să mi se comunice de la Spitalul de Boli Infecțioase Iași că am gripa AH1N1", a spus Cornel Buta.
Buta, diagnosticat cu virusul AH1N1!** "Cred că am luat gripa porcină de la un coleg"

HCM Știința Baia Mare – SPR Lublin, în optimile de finală ale Cupei EHF

Echipa de handbal feminin HCM Știința Baia Mare va întâlni în dublă manșă eliminatorie, contând pentru optimile de finală ale Cupei EHF, formația poloneză SPR Lublin SSA, s-a stabilit în urma tragerii la sorți de marți, de la Viena. "Nu-i foarte rău, față de alte variante care erau, și din punct de vedere al transportului și pentru că jucăm acasă returul. E campioana Poloniei, o echipă puternică și trebuie să avem grijă. Noi dorim calificarea mai departe și vom lupta pentru asta", a declarat, pentru MEDIAFAX, directorul sportiv al echipei băimărene, Daniel Kotecz, după tragerea la sorți.
HCM Știința Baia Mare - SPR Lublin, în optimile de finală ale Cupei EHF

Koczi și Berbecar, primul loc la sărituri și paralele

Vicecampionul mondial la sărituri, Flavius Koczi a ocupat primul loc la acest aparat, la etapa de Cupă Mondială de la Osijek, din Croația.
Koczi și Berbecar, primul loc la sărituri și paralele

Dunărea Brăila – VfL Oldenburg, în optimile de finală ale Cupei Cupelor

Echipa de handbal feminin Dunărea Brăila va întâlni formația germană VfL Oldenburg, în dublă manșă eliminatorie, contând pentru optimile de finală ale Cupei Cupelor, s-a stabilit în urma tragerii la sorți de marți, de la Viena. Manșa tur va avea loc în 6-7 februarie 2010, la Brăila, iar cea retur o săptămână mai târziu, în Germania. În turul trei al competiției, Dunărea Brăila a eliminat echipa macedoneană ZRK Vardar.
Dunărea Brăila - VfL Oldenburg, în optimile de finală ale Cupei Cupelor

Nu e banc!** Un copil de 13 ani n-a fost lăsat pe Ghencea pentru că nu avea buletin!

Șefii Stelei au reușit ce și‑au propus: să îndepărteze fanii de la stadion. Doar vreo 2.000 de oameni au venit aseară să vadă cum echipa lui Stoichiță încearcă să treacă pe primul loc în Liga I. Atmosferă dezolantă în Ghencea la meciul cu Alba Iulia. Câteva pâlcuri răzlețe la tribuna I, 1.500 de suporteri la a II-a, vreo 200 la Peluza Sud și vreo 20 de elevi la Nord. Cu toate acestea, la porți se intra greu! Cele patru filtre fac verificarea fiecărui spectator în parte, lucruri care încetinesc accesul pe stadion. Culmea absurdului: doi puștani, unul de 13, celălalt de 14 ani sunt întorși de la al doilea filtru pentru că n-aveau buletin! La 13 ani nu are nimeni buletin! Și în plus, ce nenorociri ar fi făcut copiii aștia pe stadion?
Nu e banc!** Un copil de 13 ani n-a fost lăsat pe Ghencea pentru că nu avea buletin!

VIDEO** Bendtner, autorul golului anului și cel mai bun fotbalist danez din 2009

Nicklas Bendtner, atacantul lui Arsenal, a fost ales cel mai bun fotbalist danez al anului 2009. Atacantul a obținut majoritatea voturilor danezilor, acordate pe un site de internet în perioada 26 octombrie - 9 noiembrie. Bendtner (21 de ani) a marcat 10 goluri în 31 de meciuri disputate în 2009. Cea mai importantă reușită a sa în acest an la națională, golul din partida cu Portugalia, scor 1-1, care a semnat calificarea danezilor la CM din 2010, a fost votată de altfel și "Golul Anului". Atacantul lui Arsenal e în convalescență în acest moment, după ce a fost operat în urma unei accidentări suferite în partida cu Germania și va lipsi încă 3-4 săptămâni de pe gazon.
VIDEO** Bendtner, autorul golului anului și cel mai bun fotbalist danez din 2009

Alina Dumitru: „Nu mă retrag acum, voi continua până la JO din 2012”

Campioana olimpică la judo, Alina Dumitru, a declarat într-o conferință de presă că nu intenționează să-și încheie acum cariera, urmând să mai practice sportul de performanță până la Jocurile Olimpice din 2012, competiție care va avea loc la Londra. "Am fost la fratele meu în vacanță, în Canada, și am discutat cu el despre cariera mea. I-am spus că voi merge mai departe, dar asta va fi și în funcție de cum mă voi simți. Dacă nu voi mai avea dureri la picior, atunci voi continua până în 2012, la Jocurile Olimpice. Îmi doresc foarte mult asta și dacă eu imi doresc asta înseamnă că voi ajunge. Îmi doresc foarte mult câștigarea titlului mondial, singurul care îmi lipsește din palmares. Este bine că gândul meu rămâne la astfel de performanțe, pentru că eu încă nu m-am săturat de judo", a spus Alina Dumitru. Sportiva se află încă în perioada de recuperare, după ce a suferit o entorsă cu întindere de ligamente în timpul semifinalei de la Campionatele Mondiale de judo, disputate în luna august la Rotterdam. Alina Dumitru speră ca noul președinte al Federației Române de Judo, Eduard Doandeș, să aducă lucruri pozitive pentru acest sport: "Cât eu am fost plecată s-au făcut ceva schimbări în conducerea federației. Am discutat deja cu domnul președinte, ne-am cunoscut și cred că va fi bine pentru fed
Alina Dumitru: "Nu mă retrag acum, voi continua până la JO din 2012"

Inter și Chivu, la Slatina

Căpitanul naționalei României, Cristi Chivu, a fost prezent în această dimineață la Slatina, acolo unde a participat la manifestările prilejuite de deschiderea sezonului 2009-2010 a Inter Campus, un program social inițiat de echipa sa, Inter Milano, cu sprijinul Pirrelli România și asociației Comunita Nuova. Programul prevede ca, timp de un an, copii proveniți din medii defavorizate să poate învăța, prin intermediul fotbalului, ce înseamnă prietenia, respectul și valorile adevărate. „Sunt foarte fericit că pot fi parte a acestui program. Noi nu ne propunem să creștem fotbaliști de performanță, ci să le oferim educație și să le arătăm acestor copii drumul în viață", a spus căpitanul naționalei în cadrul unei conferințe de presă. Odată încheiat momentul formal, căpitanul tricolorilor s-a deplasat la Colegiul Național „Nicolae Titulescu", acolo unde s-a întâlnit cu copiii care vor beneficia de acest program. Îmbrăcați în echipamente ale lui Inter, copiii l-au asaltat pe Chivu cu întrebări și au ținut morțiș să se fotografieze și să ia autografe de la idolul lor. Pe lângă poze, copii au primit și sfaturi de la Cristi Chivu. „Vreau să vă dau câteva sfaturi, pe care le voi da și fetiței mele atunci când va crește. Să ascultați de părinții voștri, ei vă ajută în viață, să munciți, să fiți cuminți și să-i respectați pe cei care vă vor binele. Numai așa veți deveni oameni", le-a transmis Chivu.
Inter și Chivu, la Slatina

Google trebuie să-i plătească 500.000 de dolari lui Barrichello!

Grupul de internet Google a fost condamnat de o instanță din Sao Paulo să plătescã 500.000 de dolari (n.r. - aproximativ 340.000 de euro) pilotului de F1 Rubens Barrichello pentru că a găzduit profiluri false ale sportivului brazilian pe rețeaua sa socială, Orkut, informează AFP, citată de MEDIAFAX. Decizia instanței a fost publicată, luni, de ziarul oficial al statului brazilian.
Google trebuie să-i plătească 500.000 de dolari lui Barrichello!

„Suntem urmăriți!** Dinamo are opt meciuri în care a fost dezavantajată de arbitri”

Borcea amenință că va retrage echipa de pe teren în cazul în care arbitrii îl mai dezavantajează. Șeful lui Dinamo are și exemplul Stelei, care a câștigat cu 2-0 cu Alba Iulia, cu un gol din offside și un 11 metri refuzat ardelenilor!
"Suntem urmăriți!** Dinamo are opt meciuri în care a fost dezavantajată de arbitri"

Ne batem cu Polonia și la handbal!

La sediul Federației Europene de Handbal de la Viena a avut loc azi tragerea la sorți pentru faza optimilor de finală ale Cupei EHF. Din cele 16 competitoare aflate în cele două urne, sorții au hărăzit ca Știința HCM Baia Mare să întalnească în primăvara europeană formația poloneză SPR Lublin SSA.
Ne batem cu Polonia și la handbal!

La Cluj Napoca va răsuna „Deșteaptă-te române”!** Vezi aici de ce!

Înaintea partidei de mâine dintre "U" Transilvania și HC Odorhei (ora 19:00), imediat după prezentarea jucătorilor, în "Horia Demian" va răsuna "Deșteaptă-te române". Managerul lui "U" a decis să preia obiceiul tipic campionatului de baschet, deranjat că în sezonul trecut, la finalul meciului de pe Someș dintre cele două echipe, oaspeții împreună cu suporterii veniți din Odorhei au cântat în cor imnul secuilor. "Nu mi-a venit să cred când am văzut că jucătorii s-au încolonat în fața galeriei și, cu mâna la inimă, au început să cânte în maghiară, mai ales că a fost un meci în memoria lui Marian Cozma. FRH a propus ca de la anul să se intoneze imnul la meciuri, eu am decis să pun în pratică ideea începând de mâine", a declarat Mihai Tritean. După eșecul de duminică de pe terenul ultimei clasate, Dinamo, elevii lui Remus Moldovan ar trebui să asculte foarte atenți mesajul imnului României. "Ar face bine să se trezească și să îmblânzească prin rezultate măsurile pe care le voi lua. E rușinos că am pierdut, valoarea noastră e mult peste cea a lui Dinamo", a tunat Tritean.
La Cluj Napoca va răsuna "Deșteaptă-te române"!** Vezi aici de ce!

Mitică a câștigat procesul cu „peștele Federației”!** Vezi ce a spus despre Prunea

Nimic nu pare să îi mai meargă lui Florin Prunea în ultimul timp. Fostul internațional și oficial al FRF, Prunea a pierdut procesul în care îl acuză pe Mitică Dragomir de calomnie!
Mitică a câștigat procesul cu "peștele Federației"!** Vezi ce a spus despre Prunea

Dinamo – Astra, pe 19 noiembrie!** Vezi aici modificările de program din campionat și Cupă!

LPF și FRF au modificat programul etapei a XIV-a a Ligii I, respectiv pe cel al sferturilor de finală ale Cupei României, răspunzând unei solicitări a Ministerul Administrației și Internelor de amânare a meciurilor cu grad de risc din 21 și 22 noiembrie, ajunul și ziua alegerilor prezidențiale.
Dinamo - Astra, pe 19 noiembrie!** Vezi aici modificările de program din campionat și Cupă!

Steaua se scuză:** „Jandarmeria ne-a cerut să închidem casele de bilete”

Doar 3000 de fani au fost în tribune la meciul Stelei cu Unirea Alba Iulia, record negativ pentru Ghencea. Acuzați de fani că au închis casele de bilete, cei din Ghencea anunță că Jandarmeria a fost cea care a cerut această măsură
Steaua se scuză:** "Jandarmeria ne-a cerut să închidem casele de bilete"

Cristea, convocat la „tineret”

Imediat după meci, Călin Cristea acesta a fost sunat de Emil Săndoi, selecționerul naționalei de tineret și a fost chemat de urgență pentru meciul cu Letonia.
Cristea, convocat la "tineret"

„A trecut timpul presiunii”

Președintele Gloriei spune că echipa sa a învățat să nu mai piardă. "Lordul" spune că președintele lui FC Brașov își demonstrează slăbiciunile prin aceste declarații, cu care încearcă să pună presiune pe arbitrul care va conduce partida directă.
"A trecut timpul presiunii"

Mourinho de Giulești:** „Sunt obsedat de fotbal!”

Profesor universitar, preparator fizic, traducător și antrenor secund, iar cariera lui Ciprian Panait seamănă din ce în ce mai mult cu cea a lui Jose Mourinho. La doar 24 de ani, tânărul profesor universitar, obsedat de tot ce înseamnă fotbal, a primit în grijă de la Gheorghe Chivorchian, pe atunci președintele clubului FCM Bacău, grupele de copii și juniori. Ușor-ușor avea să trimită pe prima scenă a fotbalului românesc nu mai puțin de 12 jucători, printre care și rapidistul Ștefan Mardare. Apreciat încă de pe atunci, „Mourinho din Giulești" avea să-i fie recomandat lui Anghel Iordănescu, cu care a plecat tocmai în Emiratele Arabe. La Rapid a ajuns ca traducător al lui Peseiro, antrenorul care, după cum spune chiar el, i-a influențat enorm cariera. Acum e secundul lui Nicolae Manea, ocupându-se, pe lângă meseria sa de bază, de preparator fizic, și de obsesia principală: tactica.
Mourinho de Giulești:** „Sunt obsedat de fotbal!"

Nuno riscă 6 etape!

Faultul comis asupra lui Georgian Păun, în minutul 43 al partidei CFR - Astra, i-ar putea oferi lui Nuno Claro o vacanță de iarnă mai lungă. Lusitanul ar putea fi suspendat chiar și șase meciuri.
Nuno riscă 6 etape!

Cine e,** bă, Bornescu?

Nici nu s-a instalat bine Mircea Bornescu la Rapid, că începe să și aibă probleme cu o parte din colegii săi din cauza caracterului puternic pe care îl are. La pauza meciului cu Dinamo, portarul giuleștenilor a fost nemulțumit de modul în care colegii săi l-au protejat de raidurile „câinilor", care au ratat de mai multe ori din poziție de unu la unu cu el. După ce la una dintre astfel de faze a izbucnit în prima repriză la adresa fundașilor săi, dând din cauza nervilor cu mingea de pământ, Bornescu a intrat la cabine cu gândul să pună ordine în ceea ce privește faza defensivă a Rapidului. „După ce a dat indicațiile pe care le-a crezut de cuviință, „Pepe" a părăsit vestiarul, crezând că a fost înțeles de colegii lui. N-a fost însă așa. În loc să ia totul ca pe ceva constructiv, cei vizați de criticile lui Bornescu au perceput totul ca pe un afront și au luat foc la adresa portarului. „Cine e, bă, ăsta de vine el acum să ne dea nouă indicații? Nu poate să-și vadă de treaba lui?", au reacționat cei care se simțeau cu musca pe căciulă. Bornescu a primit până la urmă gol de la Claudiu Niculescu dintr-o fază pe care a încercat practic s-o evite prin indicațiile date la pauză: adică șut de la marginea careului, după ce atacantul a fost lăsat complet nemarcat.
Cine e,** bă, Bornescu?

Cu ochii pe Tameș

Echipa lui Paszkany s-a interesat de situația mijlocașului de 30 de ani și acesta ar putea veni în Gruia începând din iarnă, în condițiile în care transferul lui Alex Păcurar stă în cumpănă, iar Sixto Peralta ar putea pleca. După ce au renunțat la serviciile lui Trică, clujenii caută de zor un mijlocaș de creație. Pe acest post, CFR îi mai are doar pe Peralta și Culio, care însă pare să se simtă mai bine pe benzile laterale. Primul este însă pe picior de plecare de la CFR, salariul său de 375.000 de euro pe an fiind un impediment în păstrarea sa la Cluj. În aceste condiții, conducătorii din Gruia s-au reorientat către un mijlocaș ofensiv mai ieftin din România. Alex Păcurar a fost prima țintă, dar jucătorul „pandurilor" cere 200.000 de euro la semnătură, sumă considerată prohibitivă de oficialii CFR-ului. Pe lista cu posibile achiziții a clujenilor a apărut recent și numele lui Iulian Tameș. Jucătorul lui FC Argeș, de care s-au interesat și rivalii de la „U" Cluj, ar putea ajunge în Gruia, chiar din acest retur. Conducătorii CFR-ului au tatonat deja pista Tameș și s-au interesat de situația mijlocașului. Au aflat că are probleme financiare la echipa piteșteană și că din ianuarie va intra în ultimele șase luni de contract.
Cu ochii pe Tameș

Real Madrid promite: cel puțin cinci cu Alcorcon!

După neverosimilul 0-4 înregistrat în tur, în Cupa Spaniei, pe terenul echipei de liga a treia Alcorcon, Real Madrid promite un festival de goluri Real Madrid - Alcorcon, returul „16"-imilor Cupei Spaniei, meci așteptat de întreaga lume, va avea loc diseară, de la ora 21:00. În tur, echipa din liga a treia a câștigat cu 4-0. „Galacticii" vor fi susținuți de un întreg stadion, ca urmare a deciziei conducerii de a lăsa intrarea liberă susținătorilor echipei. Un handicap de patru goluri este un obstacol dificil de surmontat chiar și pentru o formație de talia lui Real Madrid, însă acest lucru este posibil, făcând comparație între loturile celor două combatante și între bugetele lor. Acel 4-0 din tur a născut, firesc, și multe suspiciuni, deoarece Real Madrid este sponsorizată de o binecunoscută companie de pariuri sportive și s-a speculat pe tema unui meci strategic în favoarea book-maker-ilor. Însă antrenorul Pellegrini și vedetele de pe „Bernabeu" neagă cu înverșunare un astfel de scenariu și invocă o relaxare păguboasă, o seară proastă și desconsiderarea adversarului, care i-a luat tare, cu trei goluri marcate în prima repriză.
Real Madrid promite: cel puțin cinci cu Alcorcon!

N-are loc la CFR, dar e bun lângă Drogba și Yaya Toure:** E. Kone, la naționala Coastei de Fildeș!

Kone cel mic, așa cum a fost numit Emmanuel Kone, mai puțin cunoscut decât Yssouf Kone, a fost împrumutat de CFR la Inter Curtea de Argeș. De la argeșeni, Kone e bun pentru naționala Coastei de Fildeș, acolo unde a fost convocat alături de nume mari din fotbalul european.
N-are loc la CFR, dar e bun lângă Drogba și Yaya Toure:** E. Kone, la naționala Coastei de Fildeș!

Stadion „de firmă”

Abramovici este nemulțumit de banii pe care îi câștigă din vânzarea biletelor, care sunt cele mai scumpe din Anglia, și vrea să vândă numele stadionului. Deși cel mai ieftin bilet pe "Stamford Bridge" costă 50 de euro, în timp ce pe "Emirates" suporterii plătesc doar 37 de euro, Chelsea câștigă mult mai puțin din vânzarea biletelor decât Arsenal. Stadionul lui Chelsea are 42.449 de locuri, o capacitate relativ mică pentru un club de talia londonezilor. Abramovici a vrut să mărească stadionul, însă nu a primit aprobările necesare din cauza locației, "Stamford Bridge" aflându-se în cel mai scump și unul dintre cele mai aglomerate cartiere ale Londrei. Cum Chelsea are de plătit o datorie de 780 de milioane de euro băncilor, patronul rus s-a gândit să scoată numele stadionului la vânzare. Roy Gourlay, succesorul lui Peter Kenyon la Chelsea, a anunțat că va vinde numele stadionului oricărei companii care oferă 165 de milioane de euro pe 15 ani.
Stadion „de firmă"

Ardean a stat două ore în operație!

La o săptămână distanță după ce s-a accidentat grav în partida cu Zvezda Zvenigorod, din Liga Campionilor, Valentina Ardean a suferit ieri o intervenție chirurgicală. Diagnosticată cu ruptură de ligamente încrucișate, extrema stângă a Oltchimului a fost nevoită să se opereze. A optat în cele din urmă să meargă în Belgia, la clinica celebrului medic belgian Marc Martens, prin mâna căruia au trecut și mulți fotbaliști celebri. Ardean a plecat duminică la Anvers, însoțită de medicul Gabriel Dinu, cel care, de altfel, a intermediat intervenția chirurgicală. „Totul a decurs normal, iar Alice se simte bine. A fost operată personal de doctorul Martens, între orele 13:00 - 15:00, iar mâine (n.r. azi) o va vizita, să vadă cum se simte. Jucătoarea mai stă câteva zile în Belgia, iar după un timp va începe recuperarea", ne-a declarat Ioan Gavrilescu, președintele echipei Oltchim.
Ardean a stat două ore în operație!

Dinamo, victima arbitrilor! Borcea amenință:** ‘Scot echipa de pe teren’

Borcea a acuzat arbitrajul după egalul cu Rapid, dar a izbuncnit după victoria Stelei cu Alba Iulia. Golul din offside marcat de Kapetanos și penalty-ul neacordat Unirii i-au readus aminte șefului din Șefan cel mare de problemele avute cu arbitrajul. Borcea avertizează că va scoate echipa de pe teren la prima greșeală împotriva echipei sale.
Dinamo, victima arbitrilor! Borcea amenință:** 'Scot echipa de pe teren'

„Totul e o minciună** a actualei conduceri din Ghencea”

ProSport a publicat în ediția de ieri povestea suporterului stelist Marian Nedel­cu, unul dintre fanii veniți din România care au fost scoși afară de pe stadionul lui Fener, deși își cumpăraseră bilete. Ca urmare a articolului apărut în ProSport, conducerea Stelei a dat ieri următoarea replică pe site-ul oficial: „Domnul Marian Nedelcu, suporterul care a povestit pentru ziar «umilința» trăită la Istanbul, unde a fost evacuat de pe stadionul «Sukru Saracoglu», a uitat să ofere cel mai important amănunt. Și anume acela că atât domnia sa, cât și un alt spectator, provenit din Constanța, se aflau într-o stare avansată de ebrietate, se prezentau în mod jalnic și aveau un comportament neadecvat, care a dus la evacuarea lor de pe stadion, chiar la insistențele celorlalți români aflați în sectorul respectiv, care au rămas în tribună".
„Totul e o minciună** a actualei conduceri din Ghencea"

Un 16 pentru istorie!

Radu Voina și Vlad Caba, antrenorii naționalei de handbal a României, s-au decis în proporție de 95% asupra lotului de 16 jucătoare pe care vor conta la Campionatul Mondial din China, competiție ce va debuta pe 5 decembrie. România se va baza, în mare, pe echipa care a câștigat în octombrie Cupa Mondială din Danemarca. Chiar dacă a fost înscrisă pe lista celor 21 de jucătoare, Valentina Ardean nu-și va putea ajuta de pe teren coechipierele, din cauza accidentării suferite de curând. În schimb, în lot va reveni Narcisa Lecușanu, absentă la Aarhus, dar și Mihaela Tivadar, care pare să-i fi convins pe antrenori la meciurile cu Portugalia și Elveția din preliminariile Campionatului European că merită să fie convocată, mai ales pentru faza de apărare
Un 16 pentru istorie!

A fentat gripa porcină

2009, sezonul în care Victor Crivoi (foto) a atins apogeul carierei (locul 75 ATP), se putea încheia nefast pentru bucureșteanul de 27 de ani, al doilea jucător român ca valoare după Victor Hănescu. Ieșit în această toamnă din circuit din cauza unei accidentări, tenismenul care în întreaga viață nu a spart nicio rachetă - „pentru că nu și-a permis" - a dezvăluit pentru ProSport că a tras o mare spaimă la turneul de la Stockholm (luna trecută) din cauza unei cine luate la momentul nepotrivit lângă un tip nepotrivit, Tommy Haas. „Nu suntem prieteni, dar am stat la aceeași masă și am vorbit. Habar n-aveam că e infectat cu virusul A/H1N1. Abia ulterior am citit și eu în presă de cazul germanului. M-am temut puțin, dar am realizat apoi că nu am simptomele gripei porcine", ne-a declarat Victor (114 ATP în prezent), jucător antrenat de Claudiu Munteanu
A fentat gripa porcină

Dragomir, țap ispășitor?

În contextul în care patronul Mastersului - păcăleală de anul trecut, Sever Mureșan, e de negăsit, toate oalele se sparg în prezent în capul președintelui federației, Ru­xandra Dragomir, care, susțin surse din tenisul autohton, a girat cu încredere turneul de anul trecut. Cosmetizat cu premii supertentante și promovat cum se cuvine, Mastersul lui Sever Mureșan de iarna trecută s-a dovedit a fi un fiasco din punct de vedere al recompensării jucătorilor. Rând pe rând, câștigătorii Victor Hănescu și Monica Niculescu și-au luat adio de la casele promise care ar fi urmat să fie ridicate în Corbeanca (245.000 de euro vila), iar mai nou, finaliștii sunt deposedați de mașinile de teren. Primul a fost Victor Crivoi, care a rămas fără Subaru, întrucât firma Dom Automobile i-a ridicat-o de acasă, pentru neplata ratelor de către firma lui Mureșan. Irina Begu mai profită doar câteva zile pentru că e plecată cu autoturismul Toyota Rav 4 în Anatalya. „Câțiva jucători au chestionat-o pe Ruxandra Dragomir, care a ocupat funcția de director al turneului, dacă premiile nu sunt prea mari la momentul respectiv. Iar ea i-ar fi întrebat de ce sunt atât de sceptici în privința premiilor și le-a dat asigurări că toate promisiunile vor fi onorate", ne-a declarat o personalitate din tenisul românesc. Astfel, competiția de la Polivalentă a regăsit pe afiș tot ce deținea mai bun sportul alb de la noi la acel moment, cu excepția Soranei Cîrstea și a Ralucăi Olaru, ambele accidentate. „Acum, câțiva jucăt
Dragomir, țap ispășitor?

„Bad Boy” Tamaș se revoltă: „La Dinamo e mai rău ca în armată”** Dinu: „E dezechilibrat”

Tamaș nu se cumințește! Acuzat de șefi pentru egalul cu Rapid, Tamaș a fost schimbat la pauză de Țălnar. Imediat după meci, Badea l-a ironizat spunând că nici nu-și mai amintește numele fundașului. Tamaș se revoltă: "La Dinamo e mai rău ca în armată"!
"Bad Boy" Tamaș se revoltă: "La Dinamo e mai rău ca în armată"** Dinu: "E dezechilibrat"

Păun: „Nu mai puteam respira!”

Lovit duminică în piept intenționat, cu bestialitate, de către portarul Nuno Claro, atacantul ploieștean Georgian Păun i-a băgat în sperieți pe membrii familiei sale, care priveau meciul CFR Cluj - Astra (scor 1-0) la televizor. Marian, fratele lui Georgian, spune: „M-am rugat să se ridice. Am simțit o mare ușurare când l-am văzut în picioare. Lovitura a fost una incredibil de violentă". Petrecută în minutul 43, incredibila fază se putea solda cu o dramă. Scăpat singur spre poarta gazdelor, Păun a fost întâmpinat de portarul Claro, care l-a atacat direct, printr-un procedeu de karate, lovindu-l cu bestialitate cu crampoanele în piept. Fotbalistul s-a prăbușit și a zăcut minute în șir la pământ, fiind reanimat de medici. Jucătorul Astrei purta și ieri urmele crampoanelor lui Nuno Claro pe corp. Păun îl condamnă pe portughez pentru intrarea care-l putea scoate din circuitul fotbalistic: „M-am prăbușit pe gazon. Nu eram inconștient, dar simțeam că nu mai pot respira, că nu am aer... Doctorul a intervenit și m-a pus din nou pe picioare. Fără discuție, a fost o intrare intenționată. Dacă treceam de Nuno Claro, 99% era gol. Mă doare zona aceea și la o simplă atingere".
Păun: "Nu mai puteam respira!"

Alt Mut**(U) la echipa națională!

Înfrângerea de la Belgrad (0-5) a lăsat urme adânci nu doar în palmaresul echipei naționale, ci și în rândul tricolorilor. Mutu a dispărut din lot, iar Chivu (foto) a intrat în silenzio stampa. Cristian Chivu s-a prezentat la reunirea echipei naționale mai mut ca niciodată. Căpitanul naționalei a decis să nu mai dea niciun interviu în presa din România, cel puțin până la următoarele preliminarii. Supărarea fundașului în vârstă de 29 de ani este legată de reacțiile apărute după meciul cu Serbia, când unele voci, chiar din vestiarul echipei, l-ar fi acuzat că ar fi luat special cartonaș roșu pentru a nu juca în meciul cu Feroe, de la Piatra Neamț. „Chivu a fost deranjat că a fost băgat în aceeași oală cu Mutu. El a plătit 14.000 de euro din propriul buzunar pentru a nu întârzia la convocare, iar unii l-au acuzat de manevre. Normal că s-a supărat", a declarat unul dintre apropiații lui Chivu.
Alt Mut**(U) la echipa națională!

Răzvan, iritat!

Ceva îl apasă pe Răzvan Lucescu. Ieri, selecționerul a apărut în fața ziariștilor cu un aer vădit iritat și și-a început discursul cu o cu totul altă temă decât cea a meciului cu Polonia, care prilejuia conferința. Îmbrăcat impecabil, ca întotdeauna, la costum, Răzvan privește undeva în spatele camerelor și se adresează ziariștilor răspunzând parcă unei întrebări nepuse încă. „Sunt la al șaptelea meu meci în acest mandat la națională, am avut patru jocuri în deplasare, două acasă, e un început de care sunt mulțumit. Încă de la preluare, s-a lăsat senzația că la echipa națională este o situație dezastruoasă"... Verbele lui Răzvan încep apoi să curgă, formulate impersonal, și adresate cumva, indirect, unor destinatari numai de el știuți. „S-a depășit orice limită, am fost jignit, s-au spus lucruri urâte..." Apoi încă o frază, care șochează. „Chiar dacă foarte mulți nu vor, noi vom merge la CE din 2012". „Se victimizează, cine și-ar putea dori ratarea calificării?!", murmură ziariștii între ei, nedumeriți...
Răzvan, iritat!

Ando** alege Ucraina!

Demis în urmă cu mai bine de o săptămână de către arabii de la Al-Ahli Dubai, Ioan Andone a devenit imediat o țintă pentru cluburile care-și caută antrenor. Dinamo aproape că-l și vedea din nou în „Ștefan cel Mare" din iarnă, numai că planurile lui Badea și Borcea au toate șansele să fie date peste cap. De ce? Pentru că Ando a stârnit interesul unui patron incomparabil mai potent financiar decât ei: celebrul Rinat Ahmetov. Miliardarul de la Donețk a preluat de curând un club tot din prima ligă ucraineană, însă oficial nu are nicio implicare, dat fiind că regulamentul îi interzice să dețină un al doilea club, după Șahtior. Conform cotidianului Click, se pare că Mircea Lucescu i-ar fi vorbit lui Ahmetov despre disponibilitatea lui Andone, însă antrenorul lui Șahtior neagă acest lucru.
Ando** alege Ucraina!

Tamaș,** pedepsit pentru revoltă!

Gabi Tamaș a revenit în prim-planul scandalurilor de la Dinamo după ce a fost considerat de șefi duminică principalul vinovat al semieșecului cu Rapid. Ce i-a fost fatal lui Tamaș? Greșeala fundașului din minutul 3 al meciului cu Rapid, care a contribuit decisiv la golul giuleștenilor, a fost scânteia care a aprins fitilul. Apoi, după ce stoperul a fost înlocuit la pauză de Cornel Țălnar, dinspre birourile din „Ștefan cel Mare" au început să survină mai multe informații prin care fotbalistul a fost acuzat că a petrecut în noaptea premergătoare derby-ului până spre dimineață, consumând cantități mari de alcool. Iar informațiile surselor ProSport de la Săftica neagă variantele vehiculate până acum. Pentru că presupusa petrecere de la Săftica a fost negată inclusiv de către Ionel Ganea: „Tamaș a băut trei pahare cu vin, după care s-a culcat devreme". Nici presupusul noncombat al fotbalistului care ar fi cerut înlocuirea la pauză nu pare a fi real. Asta pentru că aceleași surse susțin că decizia i-ar fi aparținut în totalitate lui Cornel Țălnar, care ar fi deplâns nervozitatea excesivă a lui Tamaș, aceasta reflectându-se negativ în evoluția lui din primele 45 de m
Tamaș,** pedepsit pentru revoltă!

Xerox

8 iulie 1982, Sevilla. Harald Schumacher se iscălește cu crampoanele pe sternul lui Patrick Battiston într-o semifinală de Campionat Mondial. „O talpă de la pantofar", va titra ulterior un ziar șugubăț. Arbitrul, olandezul Corver, anunță că nu s-a întâmplat nimic. E aut de poartă. Battiston scapă cu viață fiindcă e un băiat vânjos, Schumacher continuă meciul fără să ducă măcar povara unui cartonaș galben. Descusut a doua zi cu privire la incident, germanul explodează: „Ce mai vrea și francezul ăsta? Am destui bani să-i pun dinții la loc." 8 noiembrie 2009, Cluj. Nuno Claro își înfige gheata în pieptul lui Georgian Păun, care se ridică de jos cu ajutor de la Dumnezeu și medici, neapărat în ordinea asta. Când vede cartonașul roșu, portarul exclamă stupefiat: „EU???", și pleacă la vestiar revoltat, crucindu-se în fața acestei lumi doldora de nedreptăți. Asta chiar dacă de la primul pas al sprintului său spre centru a fost Claro pentru toată lumea că bietul Păun și-a găsit Nunul.
Xerox