VIDEO** „Lippi” către fani: „V-am dus pe primul loc, țăranilor”
22 Feb. 2010
Mihai Stoichiță i-a spionat pe clujeni, viitorii adversari ai Stelei, în meciul acestora cu Unirea Urziceni. Și ce a văzut l-a îngrijorat. Stoichiță spune că CFR-ul este o echipă foarte puternică și care se află în formă. Tehnicianul echipei din Ghencea se așteaptă la un meci mult mai greu decât meciul cu Ceahlăul, pierdut cu 3-1.
"Nu am pierdut meciul cu Ceahlăul din cauza suporterilor, ci din cauza noastră și din cauza arbitrajului. Cu CFR va fi foarte greu, e o echipă care se află pe val și va fi foarte greu de bătut", a spus Mihai Stoichiță.
Și Borcea a rămas impresionat de prestația clujenilor în fața campioanei României. Oficialul dinamovist consideră că "feroviarii" au cele mai mari șanse la titlu: "Cred că CFR e favorită clară la titlu, după victoria în fața campioanei!"
Abordat de suporteri, Stoichiță i-a luat pe sus pe fani: "Țărane, haide Steaua!",au strigat cei prezenți la stadion înaintea meciului dintre Urziceni și CFR.
"Ai văzut cu cine discut? Șoimii de câmpie. Țărani! V-am dus pe primul loc, țăranilor", a izbucnit Lippi.