‘Dublă’ pentru „Mutu al Elveției”!** Ianu o urcă pe Lucerna pe locul doi
01 Aug. 2010
Atacantul Ciprian Ianu a marcat două goluri pentru echipa sa, FC Lucerna, în partida câștigată, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 4-2 (0-2), în fața formației Neuchatel Xamax, în etapa a III-a a campionatului Elveției.
Ianu, care a fost integralist și a primit un cartonaș galben, a înscris în minutele 68 și 90+2. Celelalte goluri ale învingătorilor au fost marcate de Ferreira '60 și Dampha '76 autogol, în timp ce pentru oaspeți au punctat Gelabert '18 și Gohou '23.
În urma acestei victorii, FC Lucerna a urcat pe locul doi în clasament, cu șapte puncte, fiind devansată de FC Basel, care a acumulat nouă puncte.