CFR a REFUZAT să joace un amical cu AS Roma! VEZI DE CE!
02 Iul. 2010
În timp ce alte echipe din Liga I se luptă pentru a juca partide amicale împotriva granzilor din Europa, campioana României își permite să spună nu propunerilor venite din partea unor mari cluburi de pe continent.
Președintele vișiniilor a dezvăluit ieri că fosta rivală din Liga Campionilor în sezonul 2008-2009, AS Roma, a dorit să dispute un amical cu CFR. "Cei de la Roma ne-au contactat prin aprilie - mai pentru un meci amical, însă nu am putut să acceptăm, din cauza Supercupei. Știam de atunci că e posibil să jucăm Supercupa în 18 iulie, dată care se suprapunea cu posibila partidă cu italienii. De asemenea, și Marseille, campioana Franței, a vrut să joace un amical împotriva noastră", s-a lăudat Mureșan. În acest context, șeful din Gruia nu a scăpat prilejul să-i „înțepe" pe rivalii de la Steaua, care vor disputa un amical cu Real Madrid, în 20 august. "Pentru noi, partidele oficiale sunt mult mai importante. Nu vom juca niciodată meciuri amicale în timpul campionatului, chiar dacă alții o fac", a spus bossul din Gruia.
"Ne putem detașa în clasament"
Pe de altă parte, referindu-se la calendarul noii ediții de campionat, Mureșan s-a declarat mulțumit de tragerea la sorți. "Este un început de sezon teoretic ușor și echilibrat. Dacă jucăm bine și câștigăm puncte, putem obține un avantaj în clasament încă din start. Sunt sigur însă că nici un meci nu va fi ușor, chiar dacă vom juca împotriva unor echipe mai mici", a opinat Mureșan.
29 de partide va disputa CFR în perioada 1