CELE MAI NOI ARTICOLE

„Noi suntem mereu pe marginea prăpastiei** Să vedem dacă rămânem uniți după primul eșec!”

Mijlocașul lui Dinamo, Adrian Cristea, afirmă că rezultatul de egalitatea înregistrat aseară între CFR Cluj și Steaua, avantajează doar în mică măsură trupa din Ștefan cel Mare. "Prințul" este de părere că victoriile obținute de Dinamo în acest debut de retur asigură o atmosferă liniștită în vestiarul "Câinilor", dar nu este convins că această stare va predomina și după primii pași greșiți făcuți de echipa lui Țălnar. "Remiza dintre Steaua și CFR e un rezultat bun pentru noi, dar trebuie să câștigăm meciul cu Ceahlăul, pentru că apoi urmează două meciuri grele. CFR este principala favorită la titlu, deocamdată ne interesează doar scorul pe care l-au obținut cu Steaua, mai multe vom afla când vom juca cu ei. Noi suntem mai mereu pe marginea prăpastiei, deocamdată e liniște pentru că venim după niște rezultate foarte bune, să vedem la primul semieșec sau eșec dacă vom fi la fel de uniți", a declarat Adrian Cristea.
"Noi suntem mereu pe marginea prăpastiei** Să vedem dacă rămânem uniți după primul eșec!"

„Trebuie să câștigăm cu Israel, chiar dacă este doar un amical”**

România începe anul și pregătirile pentru preliminariile Euro 2012 cu un amical în compania Israelului! Dorin Goian și ai lui revin la Timișoara. Fundașul lui Palermo spune că naționala trebuie să se gândească doar la victorie pentru a putea pregăti campania viitoare de calificare!
"Trebuie să câștigăm cu Israel, chiar dacă este doar un amical"**

VEZI AICI REZULTATELE DE LA NAȚIONALE (FEMININ)

Desfășurat sâmbătă și duminică în București, la sala din Complexul Lia Manoliu, Campionatul Național indoor a adunat la startul probelor feminine 101 de participante. În mare majoritate reprezentante ale grupei de tineret, atletele s-au duelat în cele 12 probe ale competiției pentru recorduri personale, „vârfuri" naționale sau pentru atingerea baremului de participare la Mondialul de la Doha. Din păcate nicio altă sportivă în afara celor trei deja calificate pentru Qatar - Ancuța Bobocel, Anca Heltne și Adelina Gavrilă - nu au izbutit să-și realizeze standardul impus de IAAF pentru CM. Deși câteva fete bifaseră baremurile încă din 2009, FRA a anunțat că viza pentru Doha se obține doar prin reconfirmarea performanțelor din precedentul an.
VEZI AICI REZULTATELE DE LA NAȚIONALE (FEMININ)

Avionul naționalei a avut o întârziere de 70 de minute!** Vezi care a fost motivul!

Avionul care a transportat o parte din lotul naționalei României de fotbal la Timișoara și delegația reprezentativei Israelului a avut o întârziere de o oră și zece minute la decolare, din cauza unei defecțiuni tehnice depistată la controlul de rutină. "A fost o mică defecțiune tehnică depistată la controlul de rutină efectuat înainte de decolare care a fost remediată, fiind minoră. Decolarea a fost întârziată față de ora de plan cu o oră și zece minute", a spus purtător de cuvânt al Tarom, Ioana Boca, pentru Mediafax. Avionul care a transportat delegația României și pe cea a Israelului a aterizat pe aeroportul din Timișoara la ora 15.10. O parte din lotul României a plecat, luni, spre Timișoara de pe aeroportul Henri Coandă, alături de delegația reprezentativei Israelului. Ceilalți jucători convocați la reprezentativa României pentru acest joc se vor alătura lotului direct la Timișoara. Meciul amical dintre reprezentativele României și Israelului va avea loc, miercuri, de la ora 20.45, pe stadionul "Dan Păltinișanu" din Timișoara.
Avionul naționalei a avut o întârziere de 70 de minute!** Vezi care a fost motivul!

FOTO Mărțișoare dinamoviste!** Vezi ce spun câinii de lupta pentru titlu!

Fundașul dinamovist Cristian Pulhac a declarat, luni, că echipa sa a avut un început de retur perfect cu șase puncte obținute în primele două etape, fiind ajutată în clasament și de rezultatele contracandidatelor, dar că prima șansă la titlul de campioană o păstrează CFR Cluj. "Deocamdată rezultatele ne avantajează, dar sâmbătă cu Ceahlăul avem un meci greu, după care urmează Steaua și CFR Cluj. Am recuperat câteva puncte și sperăm să o facem în continuare. Campionatul este destul de lung și mai avem posibilitatea asta. A fost un început perfect pentru noi, foarte bun. CFR Cluj are prima șansă la câștigarea campionatului", a spus Pulhac.
FOTO Mărțișoare dinamoviste!** Vezi ce spun câinii de lupta pentru titlu!

VIDEO** Vezi motivul pentru care nu mai prinde naționala Ronaldinho

Pe vremea când era doar un puști talentat ce promitea să ajungă un fotbalist desăvârșit într-un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat, Ronaldinho își exersa driblingurile năucitoare în campionatul țării natale, neștiind că peste ani această atitudine sfidătoare îl poate costa locul în selecționata Braziliei. Printre fotbaliștii celebri care i-au fost "victime" se numără și actualul selecționer al Braziliei, Carlos Dunga. Ronaldinho, component al formației Gremio, reușea să-l depășească pe Dunga, căpitanul celor de la International cu ajutorul câtorva scheme ce aveau să-i aducă recunoașterea internațională. Partida se desfășura în anul 1999, pe vremea când Ronaldinho avea doar 18 ani.
VIDEO** Vezi motivul pentru care nu mai prinde naționala Ronaldinho

Florescu: „Ne batem de la egal la egal** cu Franța!”

Mijlocașul echipei FC Midtylland, George Florescu, s-a arătat bucuros de faptul că staful tehnic al primei reprezentative a avut ochi și l-a convocat în premieră la echipa națională chiar dacă evoluează în campionatul Danemarcei, informează MEDIAFAX. "Mă bucur enorm că am reușit să fac pasul și la echipa națională de seniori. Am fost până acum la tineret și la mai multe grupe de juniori, așa că sunt foarte fericit că am ajuns să fiu convocat și la seniori. După plecarea mea de la Șerif Tiraspol se părea că lumea din România m-a cam uitat. Dar Danemarca are un campionat destul de puternic. Foarte mulți jucători pleacă din Danemarca spre alte campionate mai puternice și îmi pare bine că cineva a avut ochi să mă vadă și pe mine acolo", a declarat, luni, la sosirea pe aeroportul din Timișoara, George Florescu.
Florescu: "Ne batem de la egal la egal** cu Franța!"

INCREDIBIL** Doar trei sportivi la Mondiale

România va avea ca obiectiv la Campionatele Mondiale de atletism în sală de la Doha, competiție ce se va desfășura în perioada 12-14 martie, prezența în finale a două sau trei sportive. Federația Română de Atletism (FRA) a anunțat, luni, că delegația ce se va deplasa la Doha este formată din șase persoane, urmând să fie condusă de vicepreședintele forului, Gabriela Szabo, informează MEDIAFAX. Din delegație vor face parte doar trei sportive, Adelina Gavrilă (triplusalt), Ancuța Bobocel (1.500 și 3.000 de metri) și Anca Heltne (aruncarea greutății), acestea fiind singurele care au reușit să îndeplinească baremul impus de federația internațională. Sportivele vor fi însoțite la Doha de antrenorii Marin Istrate și Runald Heltne.
INCREDIBIL** Doar trei sportivi la Mondiale

FOTO Vezi cum arată tricolorii în roșu!** Ești de acord cu decizia?

Noul echipament de culoare roșie realizat de adidas, în care prima reprezentativă a României va disputa meciurile de pe teren propriu din preliminariile Campionatului European din 2012, dar și partidele amicale, a fost lansat, luni, în cadrul unei acțiuni la care a participat o parte a jucătorilor. O parte a jucătorilor convocați de Răzvan Lucescu pentru partida amicală cu Israel, a fost prezentă, luni la magazinul adidas din complexul comercial AFI Palace Cotroceni. Jucătorii prezenți la prezentare au fost: Mirel Rădoi, Valerică Găman, Mircea Bornescu, Gigel Bucur, Mihai Roman, Andrei Cristea, Vasile Maftei, Gabriel Tamaș, Tiberiu Ghioane, Marius Niculae, Bănel Nicoliță și Ciprian Marica. Toți acești jucători au venit în noile treninguri de prezentare. Noul echipament a fost prezentat de către fostul jucător de tenis, Ilie Năstase, dar și de cântărețul Horia Brenciu. "În acest tricou mă simt fotbalist și o să dorm și cu el", a declarat Ilie Năstase. Directorul general al FRF, Ionuț Lupescu, a afirmat că alegerea culorii echipamentului nu are nicio legătură cu sponsorul principal al echipei naționale, firma Ursus. "S-a vorbit foarte mult anul trecut despre acest tricou. De unde a pornit această idee? La Campionatul European vedeam naționala Spaniei și spuneam ce frumos ar fi să avem și noi un asemenea echipament. Înaintea meciului de la Klagenfurt cu naționala Austriei eram cu Lobonț, Chivu și Contra și am văzut echipamentul, iar jucătorii au fost încântați. Culoarea echi
FOTO Vezi cum arată tricolorii în roșu!** Ești de acord cu decizia?

Zidane: „Mai bine mor** decât să-i cer scuze lui Materazzi!”

Fostul internațional francez Zinedine Zidane a declarat, într-un interviu acordat cotidianului El Pais, că preferă să moară decât să îi ceară scuze italianului Marco Materazzi, pe care l-a lovit cu capul în piept la finala Cupei Mondiale din 2006. "Evident că îmi reproșez gestul, dar dacă mi-aș cere scuze, ar însemna să recunosc că a fost normal ceea ce a făcut el. Pentru mine nu a fost ceva normal. Se mai întâmplă lucruri în teren, dar atunci nu am suportat. Pentru că, nu este o scuză, dar mama mea era bolnavă. Era în spital. Lumea nu știa asta. Mi-a mai fost insultată mama de mai multe ori și nu am protestat niciodată. Dar atunci... S-a întâmplat. Și să-i cer scuze acestui... Prefer să mor", a spus Zidane.
Zidane: "Mai bine mor** decât să-i cer scuze lui Materazzi!"

Falub, avertizat:** „Dacă nu câștigăm cu Poli Iași se vor lua măsuri drastice!”

Unirea Alba Iulia a pierdut primele două partide din acest retur și ocupă în acest moment poziția a 16-a în clasamentul Ligii I, având doar un punct în plus comparativ cu ultima clasată, Ceahlăul Piatra Neamț, iar acest fapt a stârnit numeroase discuții referitoare la păstrarea pe banca tehnică a antrenorului Adrian Falub. Consiliul de Administrație al clubului ardelean a decis ca tehnicianul să rămână în funcția de antrenor principal cu mențiunea că o victorie în etapa viitoarea contra Politehnicii Iași este obligatorie. "Suntem în corzi atât noi cei din conducere, cât și jucătorii și staff-ul tehnic, dar am decis să mergem în continuare în aceeași formulă și să ne revanșăm la Iași cu un rezultat favorabil. În funcție de ce vom realiza la Iași, vom lua măsurile care se impun. Deocamdată atât echipa, cât și staff-ul tehnic au primit un ultim avertisment, iar dacă vom pierde în Copou se vor lua măsuri foarte dure", a declarat președintele executiv al clubului din Alba Iulia, Nicu Lupu. Acționarul Marian Sarmeș a afirmat că în cazul în care Unirea Alba Iulia va pierde meciul cu Poli Iași, de duminică, contractele jucătorilor vor fi blocate pe termen nelimitat. "Mergem în continuare pe mâna lui Adi Falub și echipa este obligată să câștige la Iași. Nu-mi doresc ca jucătorilor să le fie tăiate contractele, nu-mi doresc să amendăm pe nimeni, tot ceea ce-mi doresc este să salvăm Unirea Alba Iulia de la retrogradare", a precizat Sarmeș.
Falub, avertizat:** "Dacă nu câștigăm cu Poli Iași se vor lua măsuri drastice!"

Lupescu: „O să fie un meci greu,** sunt mulți jucători accidentați!”

Directorul general al FRF, Ionuț Lupescu, a declarat, luni, pe aeroportul Henri Coandă, înainte de plecarea unei părți a lotului României la Timișoara, pentru amicalul cu Israel, că acest joc test e important pentru a vedea cum se descurcă "tricolorii" fără mai mulți fotbaliști de bază, accidentați. "O să fie un meci greu. Din păcate lipsesc foarte mulți jucători, foarte mulți accidentați. Chiar și aseară am avut probleme, dar tocmai de aceea e importantă această întâlnire. Dă posibilitatea unor jucători să vedem în ce stadiu sunt și în caz de forță majoră. Israel are o echipă foarte bună și dacă nu mă înșel, în ultimele două-trei meciuri ne-au cam învins, așa că va fi un meci greu", a precizat Lupescu. Oficialul FRF a adăugat că, după încheierea sezonului Ligii I, federația va încerca să mai stabilească alte trei amicale pentru naționala României înaintea debutului campaniei de calificare la Euro-2012. "Încercăm ca după terminarea campionatului, să avem încă două-trei meciuri. Să fim împreună și să jucăm partide importante. E important ca în toamnă să începem cu dreptul, mai ales că avem această posibilitate", a completat Lupescu.
Lupescu: "O să fie un meci greu,** sunt mulți jucători accidentați!"

Egal de 450 de euro**

Suma din titlu nu reprezintă vreo primă de joc pentru Cadu sau Bogdan Stancu. Pentru ei ar fi fost niște bani doar de ținut în portofel și de cheltuit în câteva seri. Pentru cei doi Răzvani rămâne poate doar regretul că echipele lor n-au obținut victoria, ca să le aducă o sumă mai mare, 600 de euro, cât se acordă la un succes în Campania „Marchez pentru tine". Oricum, au câștigat amândoi, și asta e poate și mai important. Și nu e vorba doar de cei 450 de fiecare. Răzvan Vodă, adolescentul de 17 ani pentru care a jucat CFR-ul, a putut să-și vadă idolii de aproape, din postura de copil de mingi, și acum poate să-i cumpere mamei un cadou de Ziua Femeii. Răzvan Norocea, puștiul de 9 ani care a încasat un pumn de la un „suporter" pe Ghencea, la meciul cu Ceahlăul, rămâne cu poza de colecție între jucătorii și stafful Stelei și cu vorbele lor de încurajare și simpatie. Care, scuzați clișeul, cântăresc poate chiar mai mult pentru un copil decât suma din titlu.
Egal de 450 de euro**

Raț:** „Sper ca într-o săptămână să revin la antrenamente!”

Fundașul stânga al grupării ucrainiene Șahtior Donețk, Răzvan Raț, a afirmat că nu poate onora convocarea la meciul amical al naționalei cu Israel din pricina unei accidentări suferită în partida retur din 16-imile Europa League pe care echipa antrenată de Mircea Lucescu a susținut-o în compania formației engleze Fulham. "Mă deranjează speculațiile apărute în presă pentru ca întotdeauna, în ceea ce mă privește, am venit cu inima la echipa națională. Chiar dacă este doar un meci amical, testul cu Israel este foarte important pentru viitorul echipei naționale, pentru omogenitate și relatii de joc. Sper ca într-o săptămână, maximum 10 zile, să-mi reiau antrenamentele cu Șahtior la capacitate maximă pentru că urmează o perioadă decisivă pentru obiectivele echipei, campionat și Cupa Ucrainei", a spus Raț pe site-ul său personal. Răzvan Raț a fost diagnosticat cu tendinită, internaționalului român fiindu-i imobilizat tendonul cu o gheată specială, urmând să revină săptămâna viitoare la antrenamentele lui Șahtior. Meciul amical dintre reprezentativele României și Israelului va avea loc, miercuri, de la ora 20.45, pe stadionul "Dan Păltinișanu" din Timișoara.
Raț:** "Sper ca într-o săptămână să revin la antrenamente!"

FOTO Pădurețu,** în lotul lui Răzvan!** Vezi poze de la plecarea spre Timișoara!

Mijlocașul Unirii Urziceni, Iulian Apostol, a fost înlocuit de coechipierul său de la gruparea ialomițeană, Răzvan Pădurețu, în lotul României pentru meciul amical de miercuri, cu naționala Israelului. Directorul general al FRF, Ionuț Lupescu, a declarat, luni, pentru Mediafax, că jucătorul Iulian Apostol a fost înlocuit cu Pădurețu din cauza unei accidentări. Iulian Apostol a suferit o accidentare în partida disputată ieri de Unirea Urziceni împotriva Rapidului, într-un meci contând pentru etapa a 19-a a Ligii I, devenind astfel indisponibil pentru meciul amical pe care naționala României îl va susține în compania reprezentativei Israelului. Meciul amical dintre reprezentativele României și Israelului va avea loc, miercuri, de la ora 20.45, pe stadionul "Dan Păltinișanu" din Timișoara.
FOTO Pădurețu,** în lotul lui Răzvan!** Vezi poze de la plecarea spre Timișoara!

Becali, acuzat că nu și-a plătit taxele la Petroșani!** Jumătate de miliard datorie!

În ciuda declarațiilor sale optimiste, finanțatorul Stelei, Gigi Becali, pare să aibă probleme financiare. Astfel, latifundiarul datorează administrației locale din Petroșani mai mult de jumătate de miliard de lei vechi, pentru o clădire pe care Fundația George Becali o deține în oraș, reprezentând taxe și impozite datorate, informează Ziarul Văii Jiului. Europarlamentarul a cumpărat imobilul în 2007, prin intermediarul fundației sale, cu intenția declarată de a-l oferi unor familii nevoiașe din zona Valei Jiului, după reabilitare. Totul a rămas la stadiul de proiect, blocul degradându-se în continuare, iar Becali nu a plătit nici până azi taxele datorate administrației locale. În aceste condiții, o delegație a Serviciului Taxe și Impozite din cadrul Municipiului Petroșani a depus un sechestru asigurator pe clădirea evaluată la 1.649.322 RON.
Becali, acuzat că nu și-a plătit taxele la Petroșani!** Jumătate de miliard datorie!

VIDEO Portarul promovat de Zenga la Palermo,** convocat la naționala Italiei!

Deși a fost antrenorul celor de la Palermo pentru doar 13 etape, Walter Zenga va rămâne în istoria clubului sicilian. Nu este vorba despre vreo victorie ci despre un fotbalist. Tânărul portar al celor de la Palermo, Salvatore Sirigu, nu va uita niciodată ziua de 27 septembrie 2009. Atunci, neexeperimentatul goalkeeper a fost aruncat în luptă de către Walter Zenga, pentru a debuta tocmai pe Olimpico contra lui Lazio. Meciul s-a terminat 1-1, dar portarul lui Palermo a fost declarat omul meciului. De-atunci înainte, nu va mai părăsi poarta siciliană, deși pe banca de rezerve era cel care era considerat titular, brazilianul Rubinho, adus cu surle și trâmbițe de la Genoa. Supranumit "Walterino", pentru asemănarea cu Walter Zenga, Sirigu a fost din ce în ce mai sigur și chiar dacă Zenga a fost schimbat, a rămas titularul lui Palermo. După o nouă prestație bună și o victorie mare a echipei sale, Sirigu a primit vestea că a fost convocat de Marcello Lippi pentru amicalul Italiei contra Camerunului.
VIDEO Portarul promovat de Zenga la Palermo,** convocat la naționala Italiei!

Bologna la noi acasă!** Clinică sportivă de 1 milion de euro la Târgu Mureș

Clinica Nova Vita din Târgu Mureș a fost realizată cu sprijinul specialiștilor italieni Drumul spre Bologna devenise familiar pentru orice sportiv român care a avut ghinionul să se accidenteze. Clinica din Italia garanta cea mai rapidă recuperare și cea mai performantă asistență medicală. De curând însă accidentările se pot trata și la Târgu Mureș. Un om de afaceri local, Virgil Mailat, a investit peste un milion de euro pentru a construi o clinică sportivă comparabilă cu cea de la Bologna ca echipament și specialiști. "Este chiar mai performantă decât cea din Italia, pentru că aparatele noastre sunt noi. I-am avut ca și consultanți în ceea ce privește achiziționarea aparaturii pe medicii italieni, iar ei s-au oferit să ne ofere consultanță și pe viitor", povestește managerul clinicii, Dragoș Popa, care speră ca în curând sportivii români să nu mai apeleze la clinicile din străinătate și încearcă să-i atragă cu prețuri mai mici. "Vrem să semnăm contracte cu cât mai multe cluburi sportive și ne vom adapta și la prețurile de aici", a spus Popa.
Bologna la noi acasă!** Clinică sportivă de 1 milion de euro la Târgu Mureș

„Ce ați căutat** cu călcâie la 1-1?”

Finanțatorul clujenilor e nemulțumit de remiza contra „roș-albaștrilor" și critică atitudinea lui Cadu et co. „Steaua era de bătut!", a răbufnit la final Arpi. Paszkany n-a ieșit vesel din lojă. S-a luat de jucători și a lansat un mesaj dur iritat că echipa nu a intrat în joc decât după ce steliștii au reușit să marcheze. „Am subestimat Steaua, nu am intrat concentrați în teren. I-am simțit când am fost la ei în cantonament că erau prea siguri de ei! E inadmisibil să joci din călcâie la 1-1. Da, o faci, dar la 2-0! Din păcate erau trei puncte accesibile și nu am fost în stare să le luăm ", a taxat patronul prestația echipei. „Campionatul se joacă, sunt cinci, șase echipe ce se bat la titlu, iar lupta va fi până la finele campionatului. Din păcate am făcut mare în această seară portarul Stelei, îl felicit! ", a completat Paszkany
"Ce ați căutat** cu călcâie la 1-1?"

Sorana și Hănescu, cei mai bine clasați români în tenis

Tenismanul român Victor Hănescu a urcat o poziție și se află pe locul 43, cu 905 puncte, în clasamentul ATP, dat publicității luni, informează MEDIAFAX. Victor Crivoi a urcat nouă locuri, el ocupând în prezent poziția 115, cu 475 de puncte. Între primii 200 de jucători de tenis din lume se află și Adrian Ungur, ocupantul locului 172, cu 281 de puncte, după o urcare de șase poziții. La dublu, cel mai bine clasat jucător român este Horia Tecău, pe locul 44, cu 1.621 de puncte, în coborâre o poziție. La feminin, Sorana Cârstea se menține pe locul 40 în clasamentul WTA, cu 1.512 puncte, conform ierarhiei ce a fost dată publicității, luni, și în care Edina Gallovits, semifinalistă la turneul de la Acapulco, a urcat 34 de poziții, informează site-ul wtatour.com.
Sorana și Hănescu, cei mai bine clasați români în tenis

Unul din cei mai vechi fani ai lui Xerez** a decedat la un meci al echipei sale!

Un suporter al echipei Xerez, care era "socio" (fan-membru) numărul 77 al grupării, a decedat, duminică, în timp ce asista la meciul cu Espanol Barcelona, scor 1-1, din campionatul Spaniei, informează cotidianul Marca. Juan del Valle Sepúlveda, care avea 74 de ani, a suferit un infarct și nu a mai putut fi salvat, el murind într-o sală a stadionului. Sepulveda se afla la meci împreună cu un nepot. MEDIAFAX
Unul din cei mai vechi fani ai lui Xerez** a decedat la un meci al echipei sale!

VIDEO** Dayro de neoprit! Columbianul, la al doilea gol în trei zile pentru Once Caldas!

Plecat de la Steaua deoarece nu a reușit să se adapteze rigorilor fotbalului românesc, Dayro Moreno pare să-și fi revenit la forma care l-a consacrat. Revenit la echipa unde a fost remarcat de șefii din Ghencea, Once Caldas, mijlocașul columbian a izbutit să înscrie din nou, la trei zile după ce a adus victoria formației sale în confruntarea cu Sao Paolo din Copa Libertadores. Moreno a marcat ultimul gol al celor de la Once Caldas în partida de campionat contra celor de la Millonarios, câștigată de formația de pe locul 10 din Columbia cu scorul de 3-1. Dayro Moreno a intrat imediat după pauză, înlocuindu-l pe Sebastian Hernandez și a marcat în minutul 82 printr-un șut plasat la colțul lung.
VIDEO** Dayro de neoprit! Columbianul, la al doilea gol în trei zile pentru Once Caldas!

FOTO** Canada și-a luat rămas bun de la iubitorii sporturilor de iarnă printr-o ceremonie grandioasă

Ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice de Iarnă s-a terminat, duminică, la Vancouver, după mai mult de două ore de spectacol grandios, în care drapelul olimpic a fost înmânat primarului orașului Soci, Anatoli Pahomov. După două săptămâni de competiție, din 12 februarie până în 28 februarie, peste 2500 de sportivi, din 82 de țări, și-au luat rămas bun de la Vancouver, într-un spectacol de muzică și dans. În timpul ceremoniei, drapelul olimpic a fost predat de primarul orașului Vancouver, Gregor Robertson, omologului său din Soci, Anatoli Pahomov, localitatea rusă ce va fi următoarea gazdă a Jocurilor Olimpice, în 2014. Președintele CIO, Jacques Rogge, a declarat că Olimpiada de la Vancouver a fost excelentă și prietenoasă și a chemat tineretul din întreaga lume să se întâlnească peste patru ani, la Soci. Ceremonia s-a încheiat cu un foc de artificii.
FOTO** Canada și-a luat rămas bun de la iubitorii sporturilor de iarnă printr-o ceremonie grandioasă

Bratu,** din nou pe tabelă

Florin Bratu (foto, în dreapta) a făcut din nou cunoștință cu golul după un an și jumătate. Trimis la echipa secundă, „Bratone" a spart gheața în jocul cu Tricolorul Breaza (scor 2-1). Ultima oară când atacantul dinamovist reușise să marcheze a fost la un meci împotriva celor de la Poli Iași (2-0), pe 22 septembrie 2008! Și atunci, ca și acum, fotbalistul a reușit o „dublă", iar evoluția celui poreclit „Mitraliera" a dat speranțe. În afară de goluri, Bratu a mai ratat alte două ocazii și a părut în formă, mai ales când a pus în practică specialitatea casei: plecarea de pe loc și depășirea în viteză a adversarului. Etapa viitoare, cu Ceahlăul, atacantul va prinde lotul echipei mari și este posibil chiar să bifeze primele minute într-un meci oficial al primei echipe tot după un și jumătate.
Bratu,** din nou pe tabelă

Pleacă Manea,** vine Bergodi?

Remiza de aseară cu Unirea Urziceni i-a determinat pe fanii giuleșteni să-i ceară lui Nae Manea să plece. La rândul său, antrenorul joacă tare, spunând că îndepărtarea sa ar fi de bun augur pentru echipă. În ciuda campaniei agresive de transferuri din intersezon, Rapid nu pare deloc în formă în acest început de retur. Lazăr și compania nu au reușit încă să câștige, iar acest lucru nu rămâne netaxat de suporterii vișinii. Lipsa rezultatelor îi scoate deja din sărite pe fanii Rapidului, care l-au luat tare pe George Copos imediat după meci: „Domnule Copos, antrenor când aduceți?! Nae Manea nu are nicio treabă!". Totuși, bossul giuleștenilor l-a scos țap ispășitor pe centralul Alexandru Tudor și, chiar dacă a spus că echipa nu a fost bine organizată, consideră că Nicolae Manea nu este responsabil pentru rezultat. Se pregătește Bergodi Dezamăgit de rezultat, dar mai ales de reacția fanilor care i-au cerut lui Copos să îl schimbe, Nicolae Manea a declarat imediat după meci că ia în calcul demisia. Antrenorul este foarte deranjat de reacția tribunei, mai ales că, în opinia lui, a acceptat să antreneze Rapidul într-un moment greu. „Am venit într-un moment dificil, în iarnă am vrut să renunț, însă domnul Copos m-a întors. Poate acum le voi face pe plac suporterilor și-mi voi da demisia". Această declarație vine la două zile după ce Manea a precizat că nu ar fi deranjat de o revenire a lui Cristiano Bergodi la Rapid. Mai mult, conform lui Manea, chiar el este cel care discută zilnic
Pleacă Manea,** vine Bergodi?

Borcea: „Vă țin o lună în cantonament!”

Președintele executiv a venit în fața fotbaliștilor, iar în loc de felicitări a făcut un anunț care a lăsat cu gura căscată toată echipa: „Se merge la Săftica!". După șocul inițial, vestiarul și-a revenit și a mârâit: „Și acum, Cristi, când am câștigat!? Ne așteptam la o zi liberă și, când colo...". Până la urmă, rugămințile căpitanului Marius Niculae l-au îmbunat pe Borcea, însă acesta nu s-a lăsat și a terminat discuția cu o amenințare la adresa echipei. „Fiți atenți, avem culoar spre titlu! Așa că să vă ferească Dumnezeu să aud că vreunul a fost prin cluburi! Vă las să vă duceți acasă, dar dacă aud că unul singur calcă pe bec, atunci o să fie rău. Vă jur că o să stați toți la Săftica până la sfârșitul lui martie!", a tunat acționarul, plecând destul de supărat.
Borcea: "Vă țin o lună în cantonament!"

„Dinamo este totul** pentru mine!”

La Pitești, contra celor de la Internațional, Marius Alexe a înscris primul său gol pentru Dinamo. Iar ieri, în ziua sa liberă, a acceptat să povestească emoțiile și detaliile acestui început de drum. Și a venit la întâlnire în parcul Tineretului, aflat aproape de casa sa. „Uite, vezi spațiul acela, unde sunt copacii ăia mai mici? Acolo jucam fotbal când eram mai mic. Pe iarba asta. Ce meciuri ieșeau! Era supertare!", a fost introducerea atacantului. A păstrat tricoul de la Graz Începe plimbarea, iar atacantul în vârstă de 20 de ani scoate la un moment dat un tricou de-al echipei sale. Este echipamentul galben, folosit de „câini" în cupele europene, inclusiv la „minunea de la Liberec". „Uite, am adus un tricou, așa cum am promis. Dar îl am doar pe acesta, cel galben, nu am alb-roșu, doar pe ăsta l-am păstrat", explică jucătorul dinamovist. Este vorba de tricoul în care a debutat în cupele europene pentru Dinamo, succesul obținut de roș-albi la Graz, 1-0 cu Sturm, suvenir neprețuit pentru el. În timpul discuției, Alexe explică și cui dedică primul său gol pentru Dinamo. O alegere neobișnuită. „Îmi dedic golul mie! Ca să fiu sănătos și să joc cât mai bine pe viitor!", zâmbește fotbalistul.
"Dinamo este totul** pentru mine!"

Record istoric pentru Canada:** 14 medalii de aur!

Sportivii canadieni au câștigat 14 medalii olimpice de aur la Vancouver, stabilind un record de titluri la o ediție a Jocurilor Olimpice de Iarnă. Canada a înregistrat un palmares mai bun decât URSS - 13 titluri în 1976, la Innsbruck, și Norvegia, în 2002, la Salt Lake City - tot 13 titluri. "Cireașa de pe tort", acest record istoric de 14 medalii a fost stabilit cu finala de hochei antologică de duminică, în fața marelui rival american. Dezamăgirea de la Calgary, din 1988, când canadienii nu au câștigat aurul, a fost uitată și rămâne acum de confirmat printr-un succes "în deplasare" la Soci, peste patru ani. Germania, cu 30 de medalii, din care zece de aur, a păstrat palmaresul de la Torino, în timp ce SUA au obținut 37 de medalii, din care nouă de aur, adică primul loc în topul total al medaliilor. Marea decepție a acestor jocuri a fost Rusia, cu trei titluri dintr-un total de 15 medalii, fără niciun aur la patinaj artistic. Rușii, care nu au obținut niciodată mai puțin de cinci medalii de aur din 1992, au fost departe de recordul de 11 titluri din 1994, care le-a oferit primul titlul la Lillehammer.
Record istoric pentru Canada:** 14 medalii de aur!

Ispita Nissan

Producătorul japonez Nissan s-a înscris și el în programul de reînnoire a parcului auto 2010 cu două oferte ispititoare: Micra și Note. Nissan Micra are prețul de pornire de 7.278 de euro cu TVA și trei prime de casare incluse. Cu un design exclusiv, Micra Visia 1,2 80 CP are în dotarea standard ABS+EBD+Brake Assist, airbaguri frontale pentru sofer și pasager, aer condiționat, radio CD cu MP3, geamuri electrice, volan reglabil și închidere centralizată. Această ofertă face și mai atrăgător modelul Micra, un automobil de oraș care a adus deja aprecierile clienților săi prin caracter și calitate. Un al model de la Nissan care intră în programul Remat 2010, este Note, care e disponibil de la 9.465 de euro cu TVA și trei prime de casare. Raportul foarte bun între dimensiunile caroseriei și spațiul interior este unul dintre principalele atuuri ale modelului Note, o mașină de oraș pentru familiști. Dotarea generoasă distinge versiunea Acenta 1,4 88 CP, echipată printre altele cu ABS+EBD+Brake Assist, airbaguri frontale și laterale, aer condiționat, radio CD cu Bluetooth și MP3, comenzi pe volan, computer de bord, volan reglabil, tapițerie textil/piele, geamuri și oglinzi electrice și proiectoare de ceață.
Ispita Nissan

„Iresponsabili!”

Mark Wotte (medalion) n-a avut parte de un debut fericit în fotbalul românesc. În două etape, echipa lui n-a luat niciun punct și și-a agravat situația în subsolul clasamentului. Sâmbătă, la Severin, Craiova a pierdut din nou cu 1-2, de data aceasta în fața celor de la Gaz Metan Mediaș. Dacă după 1-2 la Dinamo, olandezul n-a avut prea multe reproșuri de adus echipei sale, acuzând doar greșeala de la al doilea gol, înfrângerea de sâmbătă l-a determinat să recunoască faptul că mulți dintre jucătorii săi sunt încă departe de statutul de profesionist. „Unii fotbaliști cred că acesta este un joc de noroc, dovedesc un comportament iresponsabil prin faptul că nu-și recunosc vina și nu-și asumă responsabilitatea greșelilor făcute. Pentru a ne reveni în clasament, primul lucru care trebuie făcut este ca jucătorii să facă ceea ce le spun eu, să respecte sarcinile de joc. Dacă unul singur nu-și face treaba cum trebuie, atunci toată echipa devine vulnerabilă", a explicat Wotte. Tehnicianul a evidențiat slăbiciuni ale echipei sale atât în faza defensivă, cât și în atac. „Unora le e frică să dea cu capul! Ori nu poți juca, dacă nu participi la dueluri aeriene. Pe de altă parte, jucătorii noștri ofensivi nu fac cum trebuie faza defensivă. Vor trebui să învețe asta foarte repede. Vom avea rezultate atunci când ne vom apăra mai bine și vom valorifica șansele în atac". Florin Costea, afectat de ratarea penalty-ului
"Iresponsabili!"

I-a intrat golul în sânge

Mihai Popescu (foto) tinde să se transforme într-un adevărat golgheter, cel puțin în rândul portarilor din Europa. El a marcat sâmbătă, cu PAOK, al treilea gol din acțiune în acest sezon. Reușita portarului din partida cu Chehovskie Medvedi a surprins pe toată lumea. A fost însă debutul unei serii incredibile de goluri. În Rusia, „Popeye" a marcat din postura de inter dreapta! A urmat apoi meciul cu Montpellier, în care a perforat poarta francezilor din postura de extremă dreapta! Pentru ca sâmbătă golul să vină din centru! Practic, Popescu mai trebuie să înscrie ca pivot și din partea stângă pentru a acoperi toate posturile. „Nu țin neapărat să dau gol, dar antrenorul a văzut că dau tare la poartă și dorește să mă încerce atunci când suntem în inferioritate și în atac. Mi-a plăcut întotdeauna să înscriu, mai ales că la juniori am evoluat și ca inter. Îmi place foarte mult să apăr, dar, dacă se poate să dau și gol, de ce nu?", ne-a declarat Popescu. Portarul Constanței traversează cea mai bună perioadă din toate punctele
I-a intrat golul în sânge

Limita e cerul

C3 Visiodrive a ajuns și în România. ProSport a testat noua mașină compactă de la Citroën în ambele variante de motorizare. Pe benzină, 1,6 vti 120 CP și motorină, 1,4 hdi 70 CP. Deși la prima citire a fișei sale tehnice primul model îți atrage atenția imediat, acesta nu m-a impresionat atât de mult precum C3-ul cu motor diesel. Mai leneș, mai puțin feroce pe drumurile grele de la noi din țară. În schimb, C3 pe motorină pare excelent pentru cei sau cele care vor să simtă șoseaua. Oricum, ambele modele punctează la design-ul exterior, dar și interior, noul C3 clasându-se, evident, peste predecesorul său. O mulțime de gadgeturi. Alături de sistemul audio RD4 cu mp3, de USB Box (compus din priza USB + jack, compatibil iPod, kit hands-free Bluetooth) și de sistemul de navigatie MyWay, noul C3 propune un sistem HiFi inedit, care îi transferă pe pasageri într-o adevărată sală de concert. Un "mărțișor" mai scump pentru femei Noul C3 preia atuurile versiunii anterioare și îi adaugă noi argumente de seducție: un stil mai sobru, calitatea superioară a finisajelor, o arhitectură inteligentă, oferind și o habitabilitate peste standardele segmentului. Și, cu toate acestea, el se menține în categoria celor mai compacte vehicule de pe piață. Principala „inovație" a noului model o prezintă parbrizul „Zenith", care mărește câmpul vizual al șoferului și pasagerului față cu 80 de grade în sus. Și pentru că e destinat în principal șoferițelor, C3 va fi comercializat în România începând cu ace
Limita e cerul

Mesaj pentru Știința: „Casa ta** este Bănia”

Universitatea a avut parte de sprijin necondiționat din partea severinenilor, chiar dacă Știința a pierdut cu Gaz Metan. Totuși, fanii au transmis un mesaj clar conducerii clubului. Deși sunt gata să susțină Știința, suporterii din Severin ar prefera să călătorească 120 de kilometri pentru a-și vedea favoriții pe stadionul "Ion Oblemenco". Membrii brigăzii au afișat la începutul jocului un banner în limba spaniolă, pe care se putea citi: „Casa mea este și casa ta... dar casa ta este Bănia". Proteste în Craiova Simultan cu mesajul afișat în tribună de galeria severineană, Legiunea XII Gemina, aproximativ 100 de fani craioveni au protestat în fața stadionului „Ion Oblemenco". Aceștia au afișat un banner prin care își exprimau punctul de vedere: „Universitatea doar în Craiova, Craiova doar pentru Universitatea", au cântat imnul Științei și au scandat împotriva finanțatorului oltean. Replica lui Mititelu a venit de la malul Dunării, imediat după meci: „dar de ce nu au protestat și atunci când Solomon îmi trimitea somații? Suporterii ar trebui să fie acum lângă echipă, să o sprijine, nu să protesteze".
Mesaj pentru Știința: "Casa ta** este Bănia"

Constanța a făcut** ISTORIE!

Calificarea campioanei Ro­mâniei între cele mai bune 16 echipe ale Europei s-a transformat în certitudine. HCM Constanța a bătut-o, sâmbătă, la Buzău, cu 34-23, pe PAOK Salonic și este și matematic în optimile Ligii Campionilor. De vreo zece ani, Fibrexnylon, HCM, Dinamo sau Steaua, campioanele României din ultimul deceniu, au tot încercat să treacă o graniță interzisă României în handbalul european masculin, calificarea în faza a doua a celei mai tari competiții la nivel de cluburi. Unele au fost aproape, altele n-au avut nicio speranță. Visul s-a transformat sâmbătă în realitate, când HCM Constanța a făcut pasul așteptat de ani buni. Calificarea era decisă însă de câteva etape, partida cu PAOK fiind o simplă formalitate. „Marinarii" au câștigat clar, cu 34-23, trecându-și în cont a patra victorie în grupa A. Jucătorii lui Zoran Kurteș și Eden Hairi n-au fost recompensați în parte pentru succesele cu Montpellier sau Pick Szeged, ci au avut primă de obiectiv, aceasta fiind de 4.000 de euro pentru fiecare. Veszprem, adversara dorită în optimi Rețeta succesului formației constănțene a fost dezvăluită de directorul general, Ali Nurhan: „Am reușit să-i facem pe jucătorii cu experiență să rămână la noi și am implementat câteva soluții de viitor, precum Csepreghi, Mureșan și Sadoveac. Prin transferurile efectuate, HCM a știut să aibă jucători atât în primul «7», cât și pe banca de rezerve, care să poată intra oricând". În optimile Ligii Campionilor, HCM ar putea înfrunta una din
Constanța a făcut** ISTORIE!

România** fără numărul 10

Împins de schimbările survenite la nivel mondial, dar și de reconfigurarea specificului autohton, fotbalul românesc a ajuns la răscruce de drumuri. Tricoul cu numărul 10, deopotrivă râvnit și încărcat de responsabilități uriașe, nu mai desemnează liderul echipei, omul providențial chemat să facă diferența pe teren printr‑o pasă genială, un dribling incredibil sau un gol fabulos. Dispare un mit, un mod de a gândi fotbalul. Această schimbare apărută deja de ani buni la nivel mondial se suprapune, la naționala noastră, cu problemele pe care le are Adi Mutu, ultimul jucător capabil să facă diferența pe care l-a dat fotbalul nostru. „Numărul 10 nu mai are nicio semnificație" Conștient de necesitatea alinierii tactice la trendul general și constrâns de perspectiva unei echipe repezentative fără Mutu (cu care a intrat în conflict), selecționerul Răzvan Lucescu a gândit deja un format în care naționala are, pentru prima oară în istoria sa de aproape nouă decenii, un stil în care „decarul" nu mai e omul-cheie. Aparent, e vorba de un pariu îndrăzneț. În realitate, e începutul schimbării la națională. „În fotbalul actual, decarul nu mai are rolul coordonatorului. Lumea, nu numai în România, ci și în străinătate, trebuie să se obișnuiască, de-acum, cu acest gând. Numărul 10 nu mai are nicio semnificație. Decât, poate, din punct de vedere istoric", spune Mircea Lucescu. Analiza făcută de englezii de la revista „Four Four Two" în decembrie concluziona că „Hagi a fost ultimul număr 10 cla
România** fără numărul 10

„Fotbaliștii români** sunt depășiți tehnic”

Mircea Lucescu (foto) este antrenorul român cel mai în măsură să facă o analiză profesionistă a felului în care a evoluat rolul numărului 10 în fotbalul mondial. Prin performanțele obținute, „Il Luce" a rămas în contact cu marea performanță pe parcursul ultimelor trei decenii. Interesant este că, în capitolul de încheiere al cărții sale „Mirajul gazonului", apărută în 1981, Mircea Lucescu anticipa actuala evoluție tactică a fotbalului mondial! Domnule Lucescu, englezii spun că Hagi a fost ultimul număr 10 autentic... ... Știu și sunt de acord cu ei. Fotbalul s-a schimbat foarte mult din cauza organizării jocului. Sigur că încă mai există jucători de ultimă pasă, dar dacă îi blochezi, s-a terminat! Modulul de joc e altul. Până și Del Piero activează acum pe partea stângă. A dispărut acel „WM", acum sistemele sunt altele: 4-2-3-1, 4-3-2-1... Unde să-l mai pui pe coordonatorul clasic? Și atunci... ... Coordonator de joc a devenit omul care are balonul. Poate fi oricine: mijlocașul defensiv, atacantul, fundașul dreapta. Oricare dintre ei poate da pasa decisivă. Fotbalul a evoluat către sistematizare, către scheme, cum se spune, eu le spun combinații. În fotbalul actual, mai important decât omul cu balonul la picior e jucătorul fără minge, cel care pleacă pe poziție viitoare, el decide continuarea fazei. S-a schimbat ceva fundamental în fotbal! Se lucrează pe combinații, pe automatisme. Toate cluburile fac asta. Chiar și marile vedete, Messi și Ronaldo, se supun. Fotbaliștii au aj
"Fotbaliștii români** sunt depășiți tehnic"

Jucăm din nou** România – Argentina!

Pentru inaugurarea stadionului național, FRF caută un adversar de prestigiu pentru prima reprezentativă. Dacă acesta va fi Argentina, oferta se lărgește cu un meci de old-boys ca reeditare a celei mai frumoase partide de la Mondialul american din 1994. Brazilia, Argentina sau Spania sunt reprezentativele pe care federația intenționează să le aducă la București în 2011 pentru meciul de inaugurare a „Național Arena". Directorul general al FRF, Ionuț Lupescu, este cel care face demersurile în acest sens. Acesta dorește să stabilească partida încă de pe acum, pentru că un eventual triumf al vreuneia dintre cele trei naționale la Mondialul din Africa de Sud ar crește mult prețul. Lupescu poartă negocieri cu firmele care intermediază organizarea de meciuri amicale pentru Brazilia și Argentina, urmând ca federația să plătească o sumă importantă pentru acest meci amical de gală. De data asta și cu Maradona pe teren! Inedit este că spectatorii care vor participa la evenimentul din vara viitoare ar
Jucăm din nou** România - Argentina!

„Am suferit pe final!”

Tehnicianul lui FC Vaslui, Marius Lăcătuș (foto), ar fi vrut ca echipa sa să se impună mult mai clar pe tabelă.
"Am suferit pe final!"

L-a lăsat cu mâna întinsă!**

Mult-așteptata întâlnire dintre Terry și Bridge a avut loc sâmbătă, cu prilejul meciului dintre Chelsea și Manchester City, din etapa a 28-a a Premier League. Pentru că i-a lăsat logodnica însărcinată anul trecut, fundașul lui City a refuzat să dea mâna cu fostul său prieten.
L-a lăsat cu mâna întinsă!**

Mușcați de „câine”

Nicolo Napoli și-a luat revanșa în fața formației care l-a dat afară la mai puțin de două luni de la instalare, Astra învingând-o ieri pe FC Brașov cu 2-1, grație unei "duble" reușite de fostul dinamovist Liviu Ganea (foto).
Mușcați de "câine"