CELE MAI NOI ARTICOLE

„În Ghencea m-a impresionat mai mult Sportul**, dar și Steaua… prin ratările ei” :)

Lăcătuș a schimbat o echipă întreagă, dar Steaua a trecut greu de Sportul, in Cupă. Seria infernală de meciuri ale roș-albaștrilor continuă la Bistrița, un loc în care steliștii au avut mai mereu probleme. Jean Pădureanu e sigur că Manea va scoate Gloria din criză și mizează pe rivalitatea dintre fostul rapidist și cei din Ghencea: "În Cupă m-a impresionat mai mult Sportul, dar Steaua rămâne o echipă valoroasă", spune Pădureanu.
"În Ghencea m-a impresionat mai mult Sportul**, dar și Steaua... prin ratările ei" :)

1500 de oameni la Steaua – Sportul: „E grav că oamenii nu mai vin la meciuri!”

Emeric Ienei a comentat victoria Stelei din Cupa României contra Sportului Studențesc. Tehnicianul care a ridicat Cupa Campionilor în 1986 a precizat că a observat că Steaua încearcă să revină la un joc combinativ, de posesie, precum era în trecut. De asemenea, Ienei a mai spus că îi pare rău de faptul că s-a revenit la situația când oamenii nu mai vin la stadion. "A fost un meci disputat cu o echipă mai slab cotată. A fost un meci interesant, și Sportul a jucat destul de bine. Nu pot să-l condamn pe Lăcătuș pentru că a trimis în teren niște jucători pe care nici nu-i cunoaște prea bine.
1500 de oameni la Steaua - Sportul: "E grav că oamenii nu mai vin la meciuri!"

Hagi: „Am încredere nelimitată în Galata”** Cum arată jucătorul ideal pentru „Rege”

Hagi a revenit cu dreptul la Galata, iar egalul de la Fener i-au scos pe cei de la Cim Bom din criza din ultimul timp. Hagi spune că are încredere nelimitată în Galata și cheamă suporterii lângă echipă. Hagi a vorbit și despre calitățile pe care le apreciază la jucători
Hagi: "Am încredere nelimitată în Galata"** Cum arată jucătorul ideal pentru "Rege"

Au început războiul!** Gigi îl amenință pe Copos: „E un nenorocit, un hoț! O să vadă el ce va păți”

Se apropie derby-ul dintre Rapid și Steaua, iar patronii celor două rivale au început deja războiul. Scandalul dintre cei doi, început în urmă cu un an, după ce Copos l-a acuzat pe Becali că a uitat să îi achite o datorie, este readus în prim-plan de bossul din Ghencea. Becali îl amenință pe Copos pentru o datorie de 800 de mii de euro.
Au început războiul!** Gigi îl amenință pe Copos: "E un nenorocit, un hoț! O să vadă el ce va păți"

Albanezul bătut de Mutu, sub control psihiatric! „A plecat înapoi în Kosovo”

După ce Adrian Mutu și-a cerut scuze public pentru incidentul cu ospătarul albanez, a venit rândul victimei să iasă în față cu propria versiune. Prin intermediul avocatului său, chelnerul albanez l-a acuzat pe Mutu că l-a lovit fără motiv și că declarațiile românului despre rasism sunt doar invenții. Luca Spaziani, avocatul albanezului, mai spune că victima lui Mutu a plecat înapoi în Kosovo, răvășit fiind de evenimentele în care a fost implicat. Spaziani a precizat că Racaj e sub control psihiatric. De asemenea, se pare că Racaj i-a chemat ca martori pe ceilalți doi chelneri care mai erau atunci în tură cu el.
Albanezul bătut de Mutu, sub control psihiatric! "A plecat înapoi în Kosovo"

Nu-l mai interesează Dinamo!** „Nu intru în licitații, e concurență mare”

Oricine are bani și vrea să investească este bine venit la Dinamo, spunea Borcea după întoarcearea de la Miami. Patronul Astrei și-a recunoscut simpatia pentru Dinamo și interesul de a investi în Ștefan cel Mare. Milardarul face însă pasul înapoi și declară că și-a pierdut orice interes
Nu-l mai interesează Dinamo!** "Nu intru în licitații, e concurență mare"

VIDEO** Giuly o elimină pe Lyon din Cupa Ligii după o fază de biliard!

Olympique Lyon a fost eliminată din Cupa Ligii Franței, fiind învinsă miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, după prelungiri, de rivalii de la Paris Saint Germain, în optimile de finală ale competiției. Rezultate înregistrate, marți și miercuri, în optimile Cupei Ligii Franței:
VIDEO** Giuly o elimină pe Lyon din Cupa Ligii după o fază de biliard!

„Hagi va intra sigur în istoria turcilor și ca antrenor!** Va da lovitura la Galatasaray”

Hagi a revenit cu dreptul la Galatasaray. Egalul obținut la Fenerbahce după 11 ani de secetă le dă mari speranțe ultrașilor Cim-Bom. Trecut și el pe la Galata, Florin Bratu e sigur că Hagi va da lovitura și ca antrenor și că va intra în istoria fotbalului din Turcia.
"Hagi va intra sigur în istoria turcilor și ca antrenor!** Va da lovitura la Galatasaray"

Codul lui Hagi

Într-un interviu acordat ieri postului Galatasaray TV, Gheorghe Hagi a vorbit despre viitorul său pe banca tehnică și le-a cerut fanilor să aibă răbdare. Antrenorul a făcut publice și regulile pe care le-a impus la club. 1. Echipa va intra în cantonament cu minimum o zi înaintea meciurilor. 2. Jucătorul care va întârzia sau va lipsi de la masă va fi amendat cu 300 de dolari. 3. La antrenamente, toți jucătorii trebuie să fie serioși. 4. Fotbaliștii să fie atenți în ceea ce privește viața personală, să se culce devreme chiar și în zilele libere și să nu iasă în oraș până târziu, chiar dacă o fac împreună cu familia lor. Jucătorii care nu se conformează vor fi amendați și excluși din lot. 5. Jucătorii să se respecte reciproc și să nu se certe pe teren și în afara terenului. Toți jucătorii se vor ajuta reciproc pe teren și îl vor respecta pe căpitanul echipei. 6. O dată pe săptămână, mass-media are acces la antrenamentele echipei.
Codul lui Hagi

Haideți și la Euro! Tricolorii joacă în Croația pentru calificare!

Cu biletele de Mondiale în buzunar, tricolorii încearcă să ajungă și la următorul Campionat European din Serbia, în 2012, după o pauză de 16 ani. Primul meci în campania de calificare este unul de foc, azi, la Karlovac, în compania Croației, națională pe care o vor înfrunta și la Mondiale. Băieții lui Stângă au aterizat aseară într-un oraș liniștit, departe de zgomotul Bucureștiului, dominat ieri de zeci de mii de manifestanți. Selecționerul României ne avertizează însă că la meci nu va fi deloc liniște: „O fi interes scăzut înainte de partidă, dar să vedeți ce zgomot va fi la meci. Croații sunt renumiți pentru modul în care își încurajează echipa". Nici nu a ajuns bine la Karlovac, iar naționala a și început treaba. Și-a lăsat bagajele la hotel și a plecat direct la antrenamentul oficial. „Am venit să încercăm să câștigăm. Echipa României este în top și nu se mai teme de nimeni, chiar dacă plecăm cu șansa a treia în grupă, după Croația și Spania. Putem să răsturnăm favoritele, așa cum s-a întâmplat și cu Rusia", ne anunță Stângă.
Haideți și la Euro! Tricolorii joacă în Croația pentru calificare!

„Pleacă ai noștri, vin ai noștri”

După dizolvarea Biroului Federal în septembrie, boxul românesc și-a ales ieri conducătorii, în cadrul unei Adunări Generale Extraordinare. Fierbinte și orgolioasă, lumea boxului a trăit intens la Adunarea Generală. Primele contestări au fost făcute pe marginea unei litere din statut care spune că la funcțiile de președinte și vicepreședinte nu pot candida decât cei care au făcut parte din vechiul Birou federal. Cel mai vehement a fost arbitrul Viorica Oșan, care a încercat să întrerupă de mai multe ori discuțiile. Inclusiv atunci când la tribună a urcat Lucian Bute și a dorit să ia cuvântul. „Voi contesta alegerile, s-a încălcat statutul", a spus ea, printre vociferările și ironiile celor prezenți. „Fiecare are dreptul să conteste, dar la tribunal", i-a răspuns Rudel Obreja (foto), care a fost reales președinte. Ca singur candidat, Obreja a primit 65 de voturi din 85 exprimate, 10 fiind anulate pentru că erau pline de trivialități. „N‑au curaj să-l înjure pe Rudel în față! E un președinte bun, dar trebuie să-și aleagă mai bine colaboratorii. Vin ai noștri, pleacă ai noștri!", a sintetizat antrenorul Gheoghe Simion ceea ce s-a petrecut la Adunarea Generală.
"Pleacă ai noștri, vin ai noștri"

Taborda se simte sabotat de colegi! Va fi dat afară

Pedro Taborda (foto) a explodat marți seara, după meciul din optimile Cupei cu Voința Sibiu (scor 5-4 d.l.d.). Portarul portughez și-a acuzat colegii de sabotaj, iar pe cei din conducere de faptul că nu i-au acordat prea multe șanse în ultimii doi ani. Taborda și-a început cariera la Timișoara în vara lui 2008 ca titular, însă la a treia apariție în echipa alb-violetă a încasat cinci goluri la Mediaș. În urma acelei partide, Pantilimon a devenit om de bază între buturile bănățene. Marți, portughezul a fost titular cu Voința Sibiu și, după ce a parat două lovituri de la 11 metri care au dus Timișoara în sferturi, a răbufnit în fața presei: „Nu sunt fericit la clubul acesta, am jucat foarte puțin și vreau să plec. Atunci când sunt eu în poartă, unii jucători nu aleargă la fel ca în celelalte meciuri. Nu ai cum să ajungi în prelungiri cu o echipă de liga a II-a. Mai bine să pierzi după 90 de minute". Va fi amendat cu 10.000 de euro și va fi dat afară Declarațiile lui Taborda nu au rămas fără ecou. Contra i-a făcut refe
Taborda se simte sabotat de colegi! Va fi dat afară

Aplaudați-l pe campion! Bute dă lovitura la Oțelul – CFR

Lucian Bute, campionul mondial la box profesionist, va fi oaspete de onoare al meciului dintre liderul Ligii I, Oțelul, și deținătoarea titlului, CFR, de sâmbătă, din etapa a XIII-a. Bute va da cu această ocazie lovitura de start a partidei, Mister KO aflându-se de câteva zile în țară. „Vrem să-l felicităm și noi pentru performanțele obținute, iar o ocazie mai nimerită nu cred că exista. De aceea l-am invitat să ne fie alături la acest joc. Avem multe de învățat de la un campion mondial", a declarat directorul general al liderului, Marius Stan. Pugilistul care activează la clubul canadian Interbox va primi o plachetă cu logoul „De la Oțelul pentru Pumni de Oțel" și un buchet de flori.
Aplaudați-l pe campion! Bute dă lovitura la Oțelul - CFR

Oțelul se uită mai mult în propria curte

Oțelul se află, de cinci etape, pe locul 1 în Liga I, unul dintre secretele succesului constând în atașamentul jucătorilor față de orașul natal, Galați. În lotul trupei de la malul Dunării se regăsesc nu mai puțin de 15 fotbaliști gălățeni get-beget, doi dintre aceștia fiind „înfiați" de Oțelul de la vârste foarte fragede. Jucători fără cărți de vizită impresionante, gălățenii lui Dorinel au produs surpriza campionatului, exact ca Unirea lui Dan Petrescu. Totuși, dacă formațiile galonate ale Ligii I au în componență sportivi ce provin de pe meleaguri străine, la Galați, băieții lui Dorinel se bazează pe o majoritate formată din localnici. Abraham, Brăneț, Râpă, Sârghi, Cojoc, Ilie, Petean, Cucu, Avram, Gârleanu, Ochiroșii (foto), Nea-gu și Iorga și-au petrecut copilăria la Galați, acesta din urmă luând contact cu formația roș-alb-albastră încă de când avea 12 ani, iar Elek și Sipovic au fost înregimentați de către clubul gălățean la vârste foarte fragede, deci sunt considerați de-ai casei.
Oțelul se uită mai mult în propria curte

Șumi, rapidist pur sânge:”Nu aplaudam Steaua nici amenințat”

Rapid joacă astăzi cu Astra Ploiești în Cupa României, dar Marius Șumudică se gândește deja la meciul cu Steaua din etapa a 14‑a. Chiar dacă, pentru el, câștigarea Cupei rămâne un obiectiv important. Antrenorul giuleștenilor a făcut armata la Steaua și își amintește cum era trimis să îi încurajeze pe roș-albaștri. „Ne duceau forțat la meci, să stăm în peluză, dar nu puteam să aplaud, puteau să mă bage și la arest și tot nu o făceam. Dacă tot au puțini suporteri, ar trebui să populeze tribunele cu niște soldați. Să mai ia de la UM 2317, unde am făcut și eu armata când eram la Sportul". Mai bine șomer decât la rivale Meciul cu rivala din Ghencea e unul special pentru Șumudică, recunoscut ca un mare rapidist. Întrebat de Sport.ro dacă ar antrena o rivală a alb-vișiniilor, antrenorul a fost ferm: „Chiar dacă aș rămâne șomer și dacă nu aș avea după ce să beau apă și nu aș putea să antrenez o rivală. Rapidismul ăsta are un farmec aparte".
Șumi, rapidist pur sânge:"Nu aplaudam Steaua nici amenințat"

Recreere la Caru’ cu Bere

Dinamoviștii s-au relaxat aseară în Centrul Vechi al Capitalei. După trei victorii consecutive, Andone și-a scos elevii la masă, iar locația a fost una surprinzătoare. Dacă până acum „câinii" mergeau la un restaurant din Otopeni, acum „Fălcosul" și compania au hotărât să se facă băieți de oraș. La ora 19:00, roș-albii au ajuns la Caru'' cu Bere, acolo unde au stat aproximativ o oră și jumătate. Au luat masa, bucate tradiționale românești, iar atracția a fost un ansamblu folcloric de dansuri populare care a întreținut atmosfera. N''Doye, captivat de dansurile populare Dacă ceilalți dinamoviști nu au lăsat furculițele din mână atunci când au venit bucatele, Ousmane N''Doye a fost impresionat de atmosfera din restaurant. Senegalezul s-a abținut cu greu să nu se ridice de pe scaun, a comentat mai mereu, se uita în stânga și-n dreapta. La un moment dat, s-a oprit din mâncat. Tocmai începuseră cântecele populare românești. Colegii nu s-au abținut și l-au „înțepat" pe african. „Ce e, Ousmane, de ai rămas cu gura căscată?! Îți place dansul, sau ai văzut vreo fată interesantă în horă?". Ousmane a răspuns începând să danseze pe scaun, într-un ritm ce lui i se părea potrivit pentru melodia din folclor.
Recreere la Caru' cu Bere

Culisele unui război rece: Borcea vs Răzvan

Cristi Borcea și Răzvan Lucescu au arătat la toate televiziunile cum se poate trece de la o relație de amiciție la o stare de război rece. ProSport vă dezvăluie culisele scandalului mocnit dintre doi oameni de fotbal pe care în trecut i-a unit dragostea pentru Dinamo, dar pe care acum interesele i-au adus în plin război. Ultima reprezentație a fost una publică, în fața camerelor de luat vederi, marți dimineață, în vizită la șantierul stadionului Național. Deși totul a fost mascat de zâmbete de complezență pentru presă, în spatele vorbelor stăteau polițe greu de plătit. După cum urmează. Cei doi s-au întâlnit la vizita pe care Ionuț Lupescu și Mircea Sandu o stabiliseră cu primarul Oprescu la șantierul viitorului stadion Național. Din primele minute a surprins faptul că atât Borcea, cât și Răzvan au abandonat din start limbajul diplomatic, specific la astfel de evenimente mediatice. Care a fost înlocuit cu un schimb de replici acide reprodus în stenograma alăturată. Ruptura dintre Lucescu junior și șeful unuia dintre furnizorii importanți de fotbaliști pentru prima reprezentativă este importantă în consecințe. Până la urmări însă, iată cauzele care au dus la ruptura respectivă: Răzvan a refuzat postul de antrenor la Dinamo Adept al reapropierii de vechile valori ale clubului din „Ștefan cel Mare", Cristi Borcea l-a dorit foarte mult pe Mircea Lucescu pe banca tehnică a echipei sale. Previzibil, a fost refuzat! Apoi, la fel ca șefii de la FRF, l-a abordat pe fiul acestuia. P
Culisele unui război rece: Borcea vs Răzvan

Super scandal la UEFA!** Au cumpărat voturile Ucraina și Polonia pentru EURO 2012? Și Sandu a votat atunci!

Un material incendiar publicat sâmbătă în Sueddeutsche Zeitung e pe cale să arunce în aer fotbalul mondial. Spyros Marangos, un fost oficial al Federației Cipriote, susține că atribuirea turneului final al Euro 2012 Poloniei și Ucrainei s-a făcut în urma cumpărării de voturi și coruperii unor reprezentanți ai UEFA! Cinci membri ai Comitetului Executiv ar fi încasat 11 milioane de euro! Printre cei care au votat atunci s-a aflat și Mircea Sandu, președintele FRF, proaspăt ales în CEx. Oficialii de la Nyon au respins vehement acuzațiile și l-au acționat în judecată pe cipriot. Estul a votat pentu Platini 2007 a fost anul schimbărilor pentru fotbal. După 17 ani de șefie, suedezul Lennart Johansson e detronat de Platini. 27-24 la voturi în Congresul de la Dusseldorf. Cu sprijinul țărilor estice, se zice. Câteva luni mai târziu, Ucraina și Polonia câștigă dreptul de a organiza Euro 2012, în fața marii favorite Italia. Atunci s-a vehiculat că a fost modul prin care francezul s-a revanșat pentru ajutorul la alegeri. Acum, un fost trezorier al Federației Cipriote, Spyros Marangos, cu 20 de ani de experiență în spate, susține o altă variantă. Voturile din Comitetul Executiv al UEFA ar fi fost cumpărate!
Super scandal la UEFA!** Au cumpărat voturile Ucraina și Polonia pentru EURO 2012? Și Sandu a votat atunci!

Mutu zice că l-a lovit pe pe ospătar o singură dată, specialiștii îl contrazic:** „I-a dat la foc automat”

Medicii spun că rănile chelnerului bătut de Mutu provin de la o serie de lovituri Adrian Mutu a fost dat în judecată de chelnerul pe care l-a bătut în fața unui local din Firenze. Avocatul lui Berat Racaj a declarat ieri că ospătarul s-a decis să-l acționeze în instanță pe român pentru că acesta nu și-a cerut scuze pentru incident. „Berat a vrut să facă publice consecințele atacului brutal pe care l-a suferit pe 23 octombrie. El a trimis presei fotografiile făcute la scurt timp după agresiune, tocmai pentru a arăta ce s-a întâmplat. Mâine (n.r.- azi) va mai face câteva teste medicale. Clientul meu e dezamăgit pentru că Mutu și-a cerut scuze la toată lumea, suporteri, stafful tehnic, oficialilor clubului, dar nu și față de el". Spaziani, reprezentantul chelnerului, a anunțat că Mutu va fi dat în judecată de clientul său, acesta având nevoie de 25 de zile de îngrijiri medicale. Avocatul a mai precizat că acuzațiile lui Berat Racaj sunt susținute de un martor, patronul localului Full Up, dar și de imaginile surprinse de o cameră de luat vederi. Berat racaj, lovit la foc automat După ce au văzut poza cu Berat Racaj, medicii legiști din România susțin că ospătarul agresat de Mutu a fost lovit cu brutalitate de cel puțin cinci ori! Imaginile care îl înfățișează pe Berat Racaj imediat după altercația cu Adrian Mutu au șocat pe toată lumea. ProSport a încercat să afle cât a avut de „muncit" atacantul de la Fiorentina pentru a-l aduce pe chelnerul albanez în starea respectivă. Ch
Mutu zice că l-a lovit pe pe ospătar o singură dată, specialiștii îl contrazic:** "I-a dat la foc automat"

Nașu’ ne liniștește! Vedem EURO 2012 și CM 2014 la TV:** „Abia în 2016 ne calificăm sigur”

Mircea Sandu arată bine. Aproape că nu se mai văd urmele cancerului pe care l-a învins și pare un om care a reinventat viața. Atunci când vorbește despre echipa națională, devine însă în mod evindent pesimist. -Deja despre generația actuală de la echipa națională aproape că nu mai are rost să vorbim. Ce vine din urmă? Nu am să mai pronunț nume de jucători aflați în curs de afirmare. Știți de ce? Din cauza voastră, a ziariștilor. Imediat devin „Briliant", „Rege", „Împărat"! -Totuși, niște nume? Sper ca viitoarea națională de tineret să fie construită pe Alibec, care, alături de Gardoș, să formeze scheletul. Ei să fie liderii. Apoi, ar mai fi un Matei, un Răduț... Oricum, doar despre un Hagi, un Popescu, un Lupescu sau un Răducioiu putem da porecle elogioase! -Ne calificăm la Euro 2012? Asta e ce ne interesează pe toți! Hai să vorbim tranșant! Nu văd în viitorul apropiat ca noi să ne calificăm la un turneu final. Adică, și nu vreau să înțeleagă nimeni ceva greșit, abia după 2014 cred că vom putea realiza ceva.
Nașu' ne liniștește! Vedem EURO 2012 și CM 2014 la TV:** "Abia în 2016 ne calificăm sigur"

„Lăcătuș nu va mai sta pe bancă”!** Vezi de ce!

Marius Lăcătuș e pe cale să-și piardă dreptul de a sta pe bancă la Steaua, deoarece clubul nu i-a înregistrat la LPF, nici până acum, după o lună, contractul de antrenor. La câteva zile după ce Prosport a scris, acum trei săptămâni, de problemele cu contractul, Gigi Becali a apărut la emi­­siunile TV și a anunțat că a parafat angajamentul cu Lăcătuș. Numai că lucrurile nu stau așa, iar asta ar putea avea chiar repercusiuni asupra tehnicianului din Ghencea, care ar putea să urmărească din tribună ultimele etape ale turului.
"Lăcătuș nu va mai sta pe bancă"!** Vezi de ce!

Nici acum, Cezar?!** Recordul lui Lungu: are mai multe meciuri la națională decât pentru Steaua

Lăsat și aseară pe banca de rezerve la Steaua, portarul Cezar Lungu e autorul unui record inedit și, probabil, unic în Europa: are mai multe meciuri la națională decât la echipa de club! Când Gigi Becali a hotărât ca, după trecerea pe linie moartă a lui Zapata, Tătărușanu să fie numărul 1 în poarta Stelei, așa a fost! „Eu nu am dat 1.500.000 de euro aiurea pe Tătărușanu să-l văd că îi cară bagajele lui Zapata. Gata, de acum el va fi titular, iar în doi ani o să vedeți că se va impune și la națională", spunea anul trecut Becali. În aceste condiții, indiferent de situație, rând pe rând, Stoichiță, Pițurcă, Ilie Dumitrescu, Edi Iordănescu și Marius Lăcătuș nu i-au dat până în prezent nicio șansă lui Cezar Lungu de a juca într-un meci oficial pentru Steaua.
Nici acum, Cezar?!** Recordul lui Lungu: are mai multe meciuri la națională decât pentru Steaua

Războiul stadioanelor! Național Arena sau Cluj Arena?** Care e mai frumos?

De anul viitor, România va avea două stadioane de top: unul la București, altul la Cluj. Edificiile sunt diferite, prin dimensiuni și utilități, dar au iscat deja o dezbatere națională pe tema „Care-i cea mai frumoasă și mai eficientă arenă din țară?". O declarație dată de Mircea Sandu cu ocazia vizitei la Național Arena din Capitală a zgândărit orgoliile clujenilor. „Va fi singurul stadion din România care poate găzdui meciuri din Liga Campionilor", a declarat „Nașul" de la federație, referindu-se la faptul că stadionul din București, care va avea 55.200 de locuri, va fi cotat în categoria UEFA Elite. Adică la nivel de top, necesar pentru găzduirea partidelor din grupele Champions League sau Europa League. „Până acum, UEFA a dat o derogare pentru a se juca la Cluj sau la Steaua", a mai spus Sandu. Ardelenii au sărit imediat ca arși. „Și Cluj Arena va fi cotată tot în categoria Elite. O comisie de la UEFA a venit în septembrie să inspecteze lucrările și a promis că vom fi încadrați în prima categorie. Ne-au mai cerut doar un lounge VIP de 400 metri pătrați", a declarat managerul de proiect, Remus Brustur. Interesant este că ambele stadioane pot găzdui meciuri până la semifinalele Ligii Campionilor. În finala CL, cerința obligatorie este ca numărul de locuri să depășească 60.000. Ardelenii nu s-au oprit la declarații. Cum nu vor să fie pe locul 2, au trimis deja la FRF o solicitare oficială ca meciul cu Franța, din septembrie 2011, să aibă loc la Cluj. Cluj Arena Cost: 45
Războiul stadioanelor! Național Arena sau Cluj Arena?** Care e mai frumos?

Mircea Sandu dă asigurări: **”Răzvan rămâne și după Bosnia”

Răzvan Lucescu a avut la dispoziție multe luni, începând dinaintea meciului cu Serbia, să construiască o echipă, dar totuși am început cu stângul actualele preliminarii. Au fost probleme. Jucători accidentați sau indisponibili din diverse motive. De aceea, Răzvan a fost nevoit să joace cu fotbaliști gen Mara sau Panin anumite meciuri. Or, ei nu mai sunt de viitor. Au peste 30 de ani. - Cu toate astea, a avut timp, spunem noi. De ce senzația de acum e că mai curând nu avem șanse? Șanse sunt! Clar! Ești pe locul 3 acum dacă bați Luxemburgul, nu? Ne batem deci la locul secund cu șanse reale. - Răzvan a făcut inspirat selecția pentru meciul cu Franța? A ales bine primul „11"? Nu pot să comentez. Riscurile sau beneficiile, după rezultate, sunt ale lui, ca selecționer.
Mircea Sandu dă asigurări: **"Răzvan rămâne și după Bosnia"

Dinamo, cea mai iubită echipă pe Facebook! Steaua e pe 2!** Vezi ce echipă are 0 fani!

Steaua și-a lansat ieri oficial pagina de Facebook, iar fanii roș-albaștrilor, recunoscuți ca fiind cei mai numeroși, și-au dus deja echipa favorită pe locul 2 în „Liga I Facebook". Asta în timp ce pe stadion, la meciul cu Sportul, tribunele erau dezolant de goale, doar 1.500 de fani încumetându-se să înfrunte frigul aseară. Vorbele din care Ioan Andone a făcut deja un brand personal, „avem mai mulți suporteri pe internet decât la stadion", nu se potrivesc numai lui Dinamo. Culmea, Steaua e vizată pentru încadrarea în această categorie, mai ales după meciul de aseară. Promovată în premieră și pe Facebook, campania steliștilor de a aduce lumea la stadion n-a avut efectul scontat. Și, pentru că era miercuri, iar Bucureștiul oferea ieri o climă mai degrabă siberiană, doar 1.500 de oameni au ținut să asiste la Steaua - Sportul, această cifră reprezentând de departe cea mai slabă audiență a roș-albaștrilor în ultima vreme. „Câinii" sunt lideri. Steaua e pe 2 În prezent, toate echipele din Liga I au invadat internetul, fie că au făcut-o pe cale oficială ori prin intermediul fanilor. Începând cu Steaua sau Dinamo și terminând cu Victoria Brănești sau Astra, toate formațiile din prima divizie a României au cont pe Facebook, cel mai popular site de socializare din lume. Cea mai proaspătă pagină de pe internet este cea a Stelei, care ieri și-a lansat oficial contul de Facebook. Recunoscută ca fiind echipa cu cei mai mulți fani din România, formația lui Becali a reușit perf
Dinamo, cea mai iubită echipă pe Facebook! Steaua e pe 2!** Vezi ce echipă are 0 fani!

„A fost obositor, dar important e că ne-am calificat! Avem o echipă valoroasă, putem face față pe cele trei fronturi”

Latovlevici, autorul golului Stelei din timpul regulamentar, a precizat că partida contra Sportului a fost una extenuantă, iar portarul Tătărușanu a fost din nou salvatorul Stelei. Fundașul stelist este de părere că echipa sa are forța de a lupta pe trei fronturi în continuare. "A fost obositor, dar important e că ne-am calificat. Ne-am și relaxat, a fost o greșeală, au avut și ei ocazii. Se poate spune că Tătărușanu este îngerul nostru păzitor. Avem o echipă valoroasă, un lot valoros și putem face față pe cele trei fronturi", a declarat Latovlevici.
"A fost obositor, dar important e că ne-am calificat! Avem o echipă valoroasă, putem face față pe cele trei fronturi"

„Când pierzi de la 11 metri, ai ghinion! Nu sunt supărat, pentru noi Cupa era un bonus”

Dacian Varga nu este supărat pentru eliminarea Sportului din această seară, afirmând că un meci decis la loviturile de la 11 metri este o adevărată loterie.Varga le urează succes în continuare steliștilor și spune că Sportul trebuie să concentreze pe campionat acolo unde nu ocupă o poziție bună. "Când pierzi de la 11 metri, înseamnă că e ghinion. Important e că am jucat mai bine decât în meciul cu Rapid. Trebui să facem puncte în campionat, nu sunt supărat, am făcut o figură frumoasă și un joc bun. Pentru noi, Cupa era un bonus. Le urez baftă, nu am nimic cu cei de la Steaua, nu am nicio problemă dacă iau Cupa. Am prieteni mulți la Steaua, am vorbit cu ei, nu am de ce să fiu supărat pe ei. Dacă luam bătaie cu 4-0, eram supărat, dar așa...", a declarat Dacian Varga.
"Când pierzi de la 11 metri, ai ghinion! Nu sunt supărat, pentru noi Cupa era un bonus"

Narcis Răducan: „E bine că am legat două victorii! Lăcătuș a impus un joc agresiv echipei”

Directorul sportiv al Stelei, Narcis Răducan, a vorbit despre calificarea obținută de roș-albaștri în fața Sportului, scor 3-1 după penalty-uri. El spune că studenții au evoluat cu prima echipă, în timp ce Lăcătuș a schimbat aproape toată echipa de la meciul cu Pandurii. "Mă așteptam să fie dificil pentru că Sportul a început cu cei mai buni jucători, în timp ce Lăcătuș a schimbat o mulțime de jucători. E bine că am legat două victorii. Lăcătuș a trăit o viață în teren, a impus un joc agresiv echipei, un joc cu goluri, dar e adevărat că în unele jocui apar și emoțiile. Băieții au arătat forța de atac și cu Sportul și cu Pandurii. Cupa României a fost un obiectiv declarat de la startul sezonului, atât suporterii cât și echipa își doresc să câștige acest trofeu. Sunt jucători noi la echipă și orice victorie trebuie bine apreciată, așa putem forma un nucleu unit.", a spus Narcis Răducan la Sport.ro
Narcis Răducan: "E bine că am legat două victorii! Lăcătuș a impus un joc agresiv echipei"

Lăcătuș: „Sper să fie și meciuri în care să stau un pic mai liniștit!** Jucăm pe 3 fronturi și vrem să scoatem cât mai mult din fiecare competiție”

Marius Lăcătuș se declară mulțumit de rezultatul înregistrat de elevii săi în această seară contra Sportului cu atât mai mult cu cât echipa folosită în acest meci a fost una mai puțin folosită în sezonul actual. "Fiara" spune că Steaua se vrea să obțină maxim de pe toate cele trei fronturi pe care luptă și își dorește ca prin astfel de rezultate să aducă suporterii mai aproape de echipă. "Toate meciurile le trăiesc la intensitate maximă. Sper să fie și meciuri în care să stau un pic mai liniștitiâ. Când câștigi e normal să te bucuri, au fost 120 de minute de efort, merită și ei un pic de distracție. Tătărușanu a făcut un meci mare, am discutat cu jucătorii să fie concentrați pe joc. Prima repriză a fost una modestă, dar am suferit și din punct de vedere al omogenității, jucătorii de azi nu au mai jucat împreună. Jucăm pe trei fronturi și vrem să scoatem cât mai mult din fiecare competiție. Sper ca încet-încet să îi aducem și pe fani mai aproape de noi. Avem nevoie de puncte ca să ajungem pe primele poziții, mai depindem și de jocul rezultatelor. La Bistrița nu vor juca Lăcătuș sau Nae Manea, jucătorii sunt cei care vor face spectacol pe teren și vor decide rezultatul", a declarat Marius Lăcătuș la Sport.ro
Lăcătuș: "Sper să fie și meciuri în care să stau un pic mai liniștit!** Jucăm pe 3 fronturi și vrem să scoatem cât mai mult din fiecare competiție"

Șiman:** „Cu mai multă concentrare, puteam să batem Steaua fără probleme”

Vasile Șiman este nemulțumit de lipsa de concentrare pe care au arătat-o jucătorii Sportului. Patronul "studenților" spune că ar fi putut să elimine Steaua dacă jucătorii erau mai atenți. "Dacă nu poți să bați nici rezervele Stelei, atunci chiar ai o problemă. Eu așa consider, că Steaua a băgat echipa a doua. Nu cred că au fost jucători la noi care nu și-au dorit victoria, au prins o zi mai slabă. Cu mai multă concentrare eu cred că puteam câștiga fără probleme meciul. Au avut și ei ocazii", a declarat Vasile Șiman la gsptv
Șiman:** "Cu mai multă concentrare, puteam să batem Steaua fără probleme"

Duckadam și-a găsit urmașul: „Tătărușanu duce tradiția mai departe”

Tătărușanu a fost din nou eroul Stelei, iar Helmuth Duckadam se bucură de forma pe care o arată tânărul portar din Ghencea la loviturile de departajare. Duckadam a afirmat că patronul Stelei nu a plecat la pauză pentru că ar fi fost supărat pe elevii lui Lăcătuș, ci pentru că era nemulțumit de scorul înregistrat la pauză. "Am jucat cu Sportul, o echipă valoroasă o formație care nu-și merită locul în clasament. Tătărușanu duce tradiția mai departe. Gigi Becali nu a fost supărat, era doar dezamăgit după jocul din prima repriză", a declarat Helmuth Duckadam la Sport.ro
Duckadam și-a găsit urmașul: "Tătărușanu duce tradiția mai departe"

Szekely: „Noul slogan în Ghencea este ‘Apără Tătărușanu'”

Steaua s-a calificat în sferturile Cupei României după ce a învins după penalty-uri, scor 3-1, pe Sportul Studențesc. Învestit căpitan de Marius Lăcătuș în meciul din această seară cu Sportul, Janos Szekely, spune că noul slogan al suporterilor din Ghencea este: "Apără Tătărușanu". "Ne doream să tranșăm meciul în primele 90 de minute pentru că ne așteaptă un meci greu la Bistrița. Tătărușanu este cel mai bun portar din țară, noul slogan în Ghencea este "Apără Tătărușanu". Cupa este un obiectiv ca întotdeauna, sper ca în acest an să-l îndeplinim. Îi mulțumesc antrenorului că mi-a dat banderola de căpitan. Ne așteaptă un meci greu la Bistrița, însă obiectivul nostru e să câștigâm fiecare meci.", a spus Janos Szekely la Sport.ro
Szekely: "Noul slogan în Ghencea este 'Apără Tătărușanu'"

Tătărușanu:** „Sperăm să punem punct ghinionului și să luăm Cupa”

Ciprian Tătărușanu speră că Steaua va reuși în acest sezon ce n-a putut să facă de 11 ani: să câștige Cupa României. Portarul echipei din Ghencea nu se aștepta însă ca meciul să fie decis la penalty-uri "Mă bucur că noi am fost cei câștigători, chiar dacă nu mă așteptam să jucăm prelungiri. Sperăm să punem punct ghinionului de atâția ani și să luăm Cupa anul acesta. Suporterii au fost obosiți probabil din cauza serviciului și din cauza frigului de afară și de asta nu au prea venit la meci. Sper să câștigăm la Bistrița ca și anul trecut", a declarat Tătărușanu la Sport.ro
Tătărușanu:** "Sperăm să punem punct ghinionului și să luăm Cupa"

Cine l-a impresionat pe Gigi: „Matei o să ajungă mare jucător! Îmi pun capul la bătaie, e născut fotbalist”

Steaua s-a calificat cu emoții în sferturile Cupei României după ce a învins la penalty-uri pe cei de la Sportul, dar patronul grupării roș-albastre a afirmat că nu a avut emoții la acest meci. "Am vorbit și cu cei din lojă și le-am zis să stea liniștiți, că ne calificăm, nu aveam cum să nu dăm un gol ca să mergem în prelungiri. Cei care au evoluat în seara asta nu sunt rezerve. Nu-l văzusem niciodată pe Martinovic și îl certam pe Pițurcă în gând că l-a luat, îmi părea rău că l-am cumpărat. Dar în seara asta mi-a plăcut mult. Și așa nu aveam rezervă pentru fostul de fundaș dreapta. Nu mai spun de Matei, poate oricând să joace în prima echipă. Are viteză, are plecare de pe loc, explozie, ruperi de ritm. Nu vreau să-l mai laud, că și-o ia în cap. N-o să aibă soarta lui Ionescu, este altceva. Am mai zis eu de Răduț, de Ionescu, dar ăsta o să ajungă mare jucător. Eu îmi pun capul la bătaie, e născut fotbalist. Marile genii din fotbal așa se nasc. O să mă ocup personal de el, e păcat să nu ajungă fotbalist. Chiar dacă nu ne calificam, nu mă supăram", a declarat Gigi Becali la gsptv.
Cine l-a impresionat pe Gigi: "Matei o să ajungă mare jucător! Îmi pun capul la bătaie, e născut fotbalist"

„Roș-albaștrii” respiră greu!** Steaua-Sportul 1-1

STEAUA 4-4-2: Tătărușanu -Martinovic, Gardoș, Galamaz, Latovlevici - Szekely, Marinescu, Apostol, Onofraș - Surdu, Kapetanos Lăcătuș va trimite diseară, contra Sportului, o echipă experimentală, încercând să odihnească mai mulți titulari din meciul cu Pandurii. În primul "11" reapare Kapetanos, care, suspendat în Europa League, a pierdut duelul cu Bilașco în meciurile din campionat. Surprizele nu se opresc însă aici. Steaua va începe diseară cu mai mulți fotbaliști care au jucat mai puțin sau deloc în acest sezon. Printre aceștia se numără Anghelov, Marinescu, Szekely sau Kapetanos, și, în plus, în această seară va reveni și Emeghara, care este recuperat după accidentarea din meciul cu Liverpool. Doar un meci pe sezon Cei patru au prins echipa în acest sezon foarte rar. Împreună, Anghelov, Marinescu, Szekely și Kapetanos au strâns doar 476 de minute jucate în acest sezon al Ligii I, media fiind de 119 minute per jucător. Cel care mai salvează situația este Pantelis Kapetanos, dar grecul se află într-o situație specială. Sezonul trecut a fost golgheterul echipei și evolua titular meci de meci, dar venirea lui Bilașco a schimbat lucrurile. Cum "Kape" este suspendat în Europa League din cauza eliminării cu Napoli, el a fost pedepsit și-n Liga I, unde a ajuns să prindă doar finalurile de meci. 8 modificări va efectua Marius Lăcătuș în primul "11" pentru partida de azi, față de ultim
"Roș-albaștrii" respiră greu!** Steaua-Sportul 1-1

Încălzire pentru Trofeul Carpați! FOTO** Fetele lui Radu Voina au susținut azi primul antrenament

Elevele lui Radu Voina au efectuat astăzi primul antrenament în Sala Polivalentă din Drobeta - Turnu Severin, gazda Trofeului Carpați la handbal feminin. La sfârșitul acestei săptămâni, România va întâlni Macedonia, Ucraina și Polonia, cu ultima reprezentativă disputând în mai 2009, chiar la malul Dunării, două amicale, câștigate lejer, cu 39-28 și 37-22. Deși România va întâlni la Campionatul European din luna decembrie adversare redutabile, selecționerul Radu Voina crede că meciurile de la Trofeul Carpați vor fi utile echipei naționale. În ultimii 10 ani, tradiționalul turneu s-a organizat la Cluj - Napoca, iar în 2009 nu s-a disputat, din cauza programului intern aglomerat dinaintea Campionatului Mondial. „Important e că s-a putut organiza în acest an Trofeul Carpați, fiindcă avem trei meciuri de pregătire. Trebuie să ne antrenăm prin joc. Anul trecut, am mers în China să luăm medalii la Mondiale, fără să fi efectuat jocuri amicale. La Severin există o sală superbă și un parchet minunat. Vechea suprafață dăuna mult genunchiului", a spus Voina. Elevele sale s-au fotografiat la finalul antrenamentului alături de copiii severineni prezenți în sala de 1800 de locuri. Festivitate pentru fostele glorii FRH va organiza sâmbătă, înaintea meciului România - Polonia (ora 17.30), o festivitate de retragere, pentru jucătoarele care au bifat peste 100 de selecții în echipa națională: Angela Anton, Gabriela Manea Antoneanu, Marina Igorov Bosi, Alina Păcuraru Dobrin, Cristina Cucuianu
Încălzire pentru Trofeul Carpați! FOTO** Fetele lui Radu Voina au susținut azi primul antrenament

Maradona se bucură de moartea caracatiței Paul:** „Numai din cauza ei n-am luat Mondialul”

Există și oameni care se bucură pentru moartea lui Paul, caracatița care a devenită vedetă după ce a prezis deznodământul a șapte partide jucate de Germania, plus câștigătoarea finalei disputată între Spania și Olanda. Unul dintre ei este Diego Maradona, care n-a trecut nici acum peste înfrângerea din sferturi cu 4-0 în fața Germaniei, rezultat care a trimis Argentina acasă. Într-un mesaj postat pe site-ul de socializare Twitter, Maradona spune că este fericit că Paul a murit, deoarece el a fost de vină pentru eliminarea Argentinei de la Cupa Mondială: "Sunt fericit că caractița-"profet" a murit, este vina ei că n-am câștigat Cupa Mondială"
Maradona se bucură de moartea caracatiței Paul:** "Numai din cauza ei n-am luat Mondialul"

Nicolae Dică a marcat golul victoriei pentru Manisaspor

Mijlocașul Nicolae Dică a marcat un gol în meciul câștigat de Manisaspor, miercuri, în deplasare, cu scorul de 2-1 (1-1), în fața echipei Sivasspor, în play-off-ul Cupei Turciei, rezultat în urma căruia echipa românului a acces în grupele competiției, informează ajansspor.com. Nicolae Dică a intrat pe teren în minutul 46 și a înscris zece minute mai târziu, golul de 2-1. Cealaltă reușită a echipei Manisaspor îi aparține lui Dixon '45, iar pentru Sivasspor a marcat Zita '10. Dică a fost notat de ajansspor.com cu trei stele, la fel ca Dixon și un alt coechipier al său, Omer. Ceilalți jucători de la Manisaspor au primit două stele.
Nicolae Dică a marcat golul victoriei pentru Manisaspor

Pustai: „Vrem să aducem punct sau puncte din Ștefan cel Mare”

Antrenorul echipei Gaz Metan Mediaș, Cristian Pustai, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că vrea să demonstreze, în partida cu Dinamo București, din etapa a XIII-a a Ligii I, că formația sa este foarte bună în deplasare. "Vom întâlni o echipă bună, o echipă de tradiție a fotbalului românesc, care este în revenire de formă, având trei victorii consecutive, dacă luăm în considerare și succesul din Cupă. Va fi un meci dificil, un meci din care noi vom încerca să obținem cât mai mult pentru a ne reface clasamentul adevărului. Vom încerca să aducem punct sau puncte din București, pentru a dărâma această tradiție nefastă, niciun punct adus din Capitală. Va reveni și Cristi Todea și vom merge la Dinamo ca să demonstrăm că suntem o echipă foarte bună în deplasare", a spus Pustai. Mijlocașul Doru Dudiță a afirmat că medieșenii vor trebui să marcheze cel puțin o dată pentru a spera la cel puțin un punct. "Va fi o partidă foarte grea, mai ales că ne luptăm cu tradiția de a nu fi câștigat niciun punct în Capitală. Dacă vrem să obținem măcar un punct în meciul cu Dinamo, va trebuie să marcăm cel puțin o dată. Deocamdată stăm mai prost în atac, dar în apărare stăm mult mai bine decât în trecut. Sper să scoatem patru puncte din meciurile cu Dinamo și Bistrița", a precizat Dudiță. Partida Dinamo București - Gaz Metan Mediaș, din etapa a XIII-a a Ligii I, se va disputa vineri, de la ora 20.30.
Pustai: "Vrem să aducem punct sau puncte din Ștefan cel Mare"

Sabău: „Meritam măcar un gol! Am făcut un meci curajos”

FCM Târgu Mureș n-a reușit să producă surpriza în Cupa României, pierzând în fața deținătoarei Cupei cu 2-0. Sabău nu este însă supărat pe jucătorii săi, despre care spune că au avut curaj. "Am făcut un meci curajos, am avut 3-4 ocazii mari, meritam cel puțin un gol, dar clujenii au câștigat meritat. E foarte greu pentru noi să facem față și în cupă și în campionat, deoarece atât valoric cât și numeric nu avem un lot pentru două obiective", a spus Ioan Ovidiu Sabău, antrenor FCM Tg. Mureș
Sabău: "Meritam măcar un gol! Am făcut un meci curajos"