CELE MAI NOI ARTICOLE

Grigoraș, dezamăgit de arbitraj: „Ne putem considera neîndreptățiți”!

Antrenorul formației Pandurii Târgu Jiu, Petre Grigoraș, a declarat, luni, după remiza obținută la București, pe terenul grupării Rapid, scor 1-1, că s-ar bucura dacă brigada de arbitri a partidei nu a greșit la cele două goluri anulate gorjenilor și la presupusul penalti neacordat.
Grigoraș, dezamăgit de arbitraj: "Ne putem considera neîndreptățiți"!

Borcea și Iancu, TURBAȚI după arbitrajul din Giulești:** „Jaf la drumul mare!/ Mi-e rușine că sunt rapidist!”

Prestația arbitrilor la meciul Rapidului cu Pandurii au dezlănțuit furia rivalelor giuleștenilor la adresa echipa din Giulești. Dintre aceștia, Cristian Borcea și Marian Iancu au lansat acuze după acuze la adresa giuleștenilor, în special a lui Dinu Gheorghe. Șeful lui Dinamo, Cristi Borcea, a declarat că a fost un "jaf". Iancu: "Am văzut cum s-a scris o nouă filă în Guiness Book, de când sunt în fotbal eu nu am văzut așa ceva. Sunt un rapidist și țin mult la echipa asta. Rapidul are mari șanse la campionat. Rapidul este campioana detasată. Ar trebui să-i dea de astăzi medaliile.Este penibil că au ajuns să conducă Rapidul asemenea specimene. Este pur și simplu penibil.
Borcea și Iancu, TURBAȚI după arbitrajul din Giulești:** "Jaf la drumul mare!/ Mi-e rușine că sunt rapidist!"

Marin Condescu: „Nu am fost dezavantajați pe Giulești, ci FURAȚI!”

Președintele clubului Pandurii, Marin Condescu, este categoric în ceea ce privește arbitrajul din meciul cu Rapid (1-1), considerând că formația sa a fost furată în Giulești: "Nu am fost dezavantajați, ci furați. Am avut penalty neacordat, gol valabil refuzat... Și în meciul cu Unirea Urziceni din prima etapă am fost la fel de dezavantajați, nu știu ce să mai cred. E clar că este o problemă la nivel federal", a declarat Marin Condescu la gsptv.
Marin Condescu: "Nu am fost dezavantajați pe Giulești, ci FURAȚI!"

Gigi Becali: „Ă‚sta a fost cel mai mare furt din lume, Dinu Gheorghe are prietenii vechi cu arbitrii”

Patronul Stelei, Gigi Becali, crede că Dinu Gheorghe se află în spatele arbitrajului părtinitor de care a avut parte Rapidul în partida cu Pandurii (1-1): "Nu mai am cuvinte după ultimele arbitraje, nu mai înțeleg nimic. Nu îmi vine să cred că arbitrii mai pot să ia bani după așa ceva. Am văzut că Spadacio l-a împins pe Vranjkovici, dar nu a luat galben....nu știu, nu mai înțeleg nimic.
Gigi Becali: "Âsta a fost cel mai mare furt din lume, Dinu Gheorghe are prietenii vechi cu arbitrii"

Cum a ajuns Steaua o echipă de pluton a Ligii 1! Cifrele care UMILESC steliștii!

Ultimul loc în Europa League, abia pe 6 în clasamentul Ligii 1, fanii departe de stadionul Ghencea. Acesta este situația actuală a celui mai galonat club din România. Cu toate acestea, situația este și mai gravă decât atât pentru roș-albaștri. Și semnele sunt că situația va persista, așa că suporterii au toate motivele să-și pună semne de întrebare în ceea ce privește viitorului Stelei. Ediția tipărită a ProSport găzduiește niște cifre îngrozitoare pentru un club ca Steaua. Situații ce păreau de neconceput acum câțiva ani au devenit realitatea de sezon cu sezon a Stelei condusă de Gigi Becali. ProSport a găsit o statistică înfiorătoare, demnă nu de fosta Campioană a Europei, ci de o echipă de pluton. Doar în ediția tipărită a ProSport de mâine!
Cum a ajuns Steaua o echipă de pluton a Ligii 1! Cifrele care UMILESC steliștii!

George Copos: „Am întâlnit un Pandurii mai bun ca niciodată, au avut gol valabil, suntem norocoși cu un punct”

Patronul Rapidului, George Copos, a recunoscut că Pandurii au fost văduviți de un gol valabil pe Giulești, dar spune că remiza este echitabilă: "Nu sunt supărat după acest egal. Azi am întâlnit o echipă a Pandurilor extraordinară, s-a văzut ce înseamnă să vii din sărăcie. O echipă scurtă, ambițioasă, putem să ne considerăm norocoși că am scos un punct. De aceea fotbalul este frumos, Pandurii meritau acest punct, deși recunosc că au avut un gol valabil anulat, dar și noi putem acuza că nu au fost eliminați patru jucători de la oaspeți. Sper să învățăm ceva din acest meci, dacă o vom face vom juca mai bine în viitor", a declarat George Copos la gsptv.
George Copos: "Am întâlnit un Pandurii mai bun ca niciodată, au avut gol valabil, suntem norocoși cu un punct"

Pandurii, văduvită de un gol valabil și de un penalty în fața Rapidului!

În minutul 89 al partidei Rapid - Pandurii, Vranjkovici a reușit să marcheze un gol, însă reușita sa a fost anulată de arbitrul Mugurel Drăgănescu după semnalizarea tușierului de pe atacul gorjenilor. Reluările TV au demonstrat însă că decizia a fost eronată, Vranjkovici aflându-se cu cel puțin un metru și jumătate în spatele ultimul fundaș giuleștean, Marcos Antonio. Tu ce crezi, a fost sau nu ofsaid la faza golului anulat lui Vranjkovici?
Pandurii, văduvită de un gol valabil și de un penalty în fața Rapidului!

Ștefan Radu a prins încredere după laudele italienilor: „Merităm cel puțin să jucăm în cupele europene”

Ultimele evoluții ale lui Ștefan Radu în tricoul lui Lazio, echipă care ocupă fotoliul de lider în Serie A, au atras atenția presei italiene, care nu contenește să-l laude pe fotbalistul român de 24 de ani. Fostul dinamovist a fost inclus în a doua cea mai bună defensivă a campionatului italian, nominalizare care îi dă încredere și în ceea ce privește viitorul echipei sale, despre care spune că merită un loc de cupă europeană la finalul actualei stagiuni: "Pentru mulți este o surpriză faptul că ocupă prima poziție în clasament, dar pot spune liniștit că după ultimele evoluții și mai ales după cea de ieri, de pe terenul lui Palermo, merităm cel puțin un loc de cupă europeană la sfârșitul sezonului".
Ștefan Radu a prins încredere după laudele italienilor: "Merităm cel puțin să jucăm în cupele europene"

Hoție vișinie!** Rapid-Pandurii 1-1!

Rapid a pierdut aseară neașteptat două puncte mari cu Pandurii, 1-1 (1-1) chiar în Giulești, și a irosit o șansă majoră de a se apropia la două puncte de liderul Oțelul. Cassio a deschis scorul în minutul 7, dar Voiculeț a egalat în minutul 18, la o gafă a portarului Coman. Pe lângă gafa lui Dani Coman, Rapid a suferit aseară la toate capitolele. Asta chiar dacă Drăgănescu, arbitrul-problemă al lui Dinu Gheorghe, și asistentul Velicu au fost penibil aseară în Giulești. Goluri anulate aiurea Mirosul derby-ului cu Steaua, din sferturile Cupei, a făcut ca nările rapidiștilor să freamete aseară. Cu o oră înaintea partidei cu Pandurii, în fața caselor de bilete din Giulești se formaseră cozi de zeci de persoane. Iar numărul spectatorilor și atmosfera de lângă șine au fost ca la un meci mare, deși, măcar teoretic, adversarul era unul de mâna a doua • Dacă în "Groapă" poți asculta diverse cântece dedicate echipei pe ritmuri de rock, în Giulești "glasul roților de tren" a fost transpus pe hip-hop • Președintele rapidist, Dinu Gheorghe, alias "Vamă", a făcut parte din jumătatea tribunei oficiale care n-a cântat celebrele versuri "Suntem peste tot acasă...", la intrarea echipelor pe teren • Cel mai aplaudat om din Giulești a fost aseară Nicolae Manea, antrenorul Gloriei Bistrița, cel pe care victoria obținută de ardeleni cu Steaua l-a ridicat la rang de "simbol al Giuleștiului". Nae Manea s-a așezat aseară în moțul tribunei oficiale. Patronul rapidist, George Copos (echipat cu o șapcă
Hoție vișinie!** Rapid-Pandurii 1-1!

Fanii Rapidului i-au mulțumit lui Nae Manea pentru victoria cu Steaua

Nae Manea, fost oficial în Giulești, acum antrenor la Gloria Bistrița, a fost felicitat de fanii Rapidului pentru victoria împotriva Stelei. Nae Manea este prezent pe stadionul "Valentin Stănescu" și urmărește meciul alături de George Copos. "Nae Manea ești un mit!", "Tocmai ce-ai plecat / Tot nouă ne faci pe plac", au fost mesajele fanilor.
Fanii Rapidului i-au mulțumit lui Nae Manea pentru victoria cu Steaua

Perechea Tecău / Lindstedt, eliminată în primul tur la Basel

Perechea Tecău/Lindstedt, eliminată în primul tur la Basel Perechea Horia Tecău/Robert Lindstedt (România/Suedia), cap de serie numărul 3, a fost eliminată, luni, în primul tur al turneului de la Basel, dotat cu premii în valoare totală de 1,75 milioane de euro, informează site-ul atptennis.com. Tecău și Lindstedt au fost învinși în runda inaugurală de cuplul Eric Butorac/Jean-Julien Roger (SUA/Antilele Olandeze), scor 7-6 (8/6), 6-4. Acest meci a fost o reeditare a întâlnirii dintre cele două perechi de la 6 octombrie, din sferturile de finală ale turneului de la Tokyo, în care Tecău și Lindstedt au fost învinși de Butorac și Rojer, cu scorul de 7-5, 7-5. Sursa: Mediafax
Perechea Tecău / Lindstedt, eliminată în primul tur la Basel

Sergio Batista va fi confirmat în funcția de selecționer al Argentinei

Antrenorul interimar al reprezentativei Argentinei, Sergio Batista, succesorul lui Diego Maradona la naționala țării sale, va fi confirmat în funcția de selecționer, marți, de către federația argentiniană (AFA), informează AFP, citând presa locală. Comitetul Executiv al AFA își va anunța decizia, marți, după o reuniune a comisiei însărcinate cu numirea unui antrenor. Batista, care a devenit antrenor interimar al naționalei Argentinei la sfârșitul lunii iulie, după plecarea lui Diego Maradona, beneficiază de susținerea președintelui AFA, Julio Grondona. Reprezentativa Argentinei nu a mai câștigat niciun trofeu de la Copa America 1993. Argentinienii vor juca un meci amical cu Brazilia, în data de 17 noiembrie, la Doha.
Sergio Batista va fi confirmat în funcția de selecționer al Argentinei

Rui Duarte lipsește cu Steaua:** portughezul stă în derby pentru cumul de cartonașe

Fundașul dreapta rapidist Rui Duarte va lipsi pentru giuleșteni în derby-ul cu Steaua, care se va disputa lunea viitoare. Portughezul a încasat cel de-al patrulea cartonaș galben din acest sezon în prima repriză a meciului cu Pandurii Târgu-Jiu, după ce i-a aplicat un cot în figură gorjeanului Grecu și astfel a devenit indisponibil pentru jocul cu Steaua. Steliștii au și ei aceeași problemă cu Bănel Nicoliță, care nu va fi prezent pe teren tot din cauza cumulului de cartonașe.
Rui Duarte lipsește cu Steaua:** portughezul stă în derby pentru cumul de cartonașe

Octavian Grigore: „Ce să le reproșez băieților, că și-au dat viața și că arbitrul a luat decizii eronate?”

Antrenorul Unirii Urziceni, Octavian Grigore, s-a abținut cu greu să comenteze arbitrajul lui Ovidiu Hațegan, însă a lăsat să se înțeleagă faptul că eșecul din meciul cu Craiova s-a datorat și deciziilor "centralului": "Nu dau vina pe arbitraj, nu vreau să iau nimic din meritele Craiovei, eu am ceva de zis doar despre faza penalty-ului, care nu a fost. Nu am ce să le reproșez elevilor mei. Ce să le reproșez? Că și-au dat viața și că multe faze au fost interpretate eronat", a spus Octavian Grigore la conferință.
Octavian Grigore: "Ce să le reproșez băieților, că și-au dat viața și că arbitrul a luat decizii eronate?"

Neagoe: „Am dominat meciul, era greu pentru Unirea să reziste 90 de minute”

Antrenorul echipei Universitatea Craiova, Eugen Neagoe, a declarat, luni, după victoria obținută la Urziceni, scor 2-1, că formația sa a dominat partida, iar pentru Unirea era greu să reziste până la final. "A fost un joc la discreția noastră. După ce le-am făcut cadou golul, meciul a devenit mai greu. Am dominat jocul și era greu pentru Unirea să reziste 90 de minute. Ne gândim la meciul cu Oțelul, de vineri. Va fi foarte greu, dar, spre norocul nostru, vom avea publicul de partea noastră. Avem puține zile la dispoziție pentru ca jucătorii să-și revină din punct de vedere fizic și psihic", a spus Neagoe. Formația Universitatea Craiova a învins, luni, în deplasare, echipa Unirea Urziceni, scor 2-1 (0-1), în penultimul meci din etapa a XIII-a a Ligii I.
Neagoe: "Am dominat meciul, era greu pentru Unirea să reziste 90 de minute"

Benfica urmează modelul Fabregas!** Vezi ce jucător de 10 milioane vrea de la Barça B!

Barcelona e pe cale să renunțe la un jucător cotat la 10 milioane. Nolito de la Barcelona B este curtat de Benfica. 'Com Radio' anunță că impresarul jucătorului, Oscar Font, s-a întâlnit cu șefii Barcei, cărora le-a prezentat oferta portughezilor. Nolito își termină contractul în acest sezon, pe 30 iunie, iar prețul lui este considerat foarte atractiv de marile echipe. În tot acest timp, Barca primește o veste bună: Arsenal a anunțat pe site-ul oficial al clubului că își va concentra atenția pe viitorul lui Wilshere, văzut de mulți ca un înlocuitor pentru Fabregas.
Benfica urmează modelul Fabregas!** Vezi ce jucător de 10 milioane vrea de la Barça B!

Dundee a fost penalizată cu 25 de puncte! Vezi de ce!

Gruparea Dundee FC a fost penalizată cu 25 de puncte deoarece a fost plasată sub administrare judiciară, a anunțat, luni, David Longmuir, oficial al Ligii Scoțiene de Fotbal (SFL), informează AFP. SFL a mai decis ca gruparea să aibă interdicție în privința legitimării de jucători. Longmuir a explicat că forul scoțian a fost nevoit să sancționeze Dundee FC , după ce această grupare a fost plasată sub administrare judiciară, la 14 octombrie, pentru că nu a reușit să plătească taxe în valoare de 420.000 de lire sterline. "SFL regretă situația în care se află Dundee FC pentru a doua oară în șapte ani", a spus oficialul SFL. Dundee FC va contesta hotărârea SFL, dar în cazul în care sancțiunea se va menține, va coborî de pe locul 4 al clasamentului Scottish First Division pe ultima poziție, cu -11 puncte. În prezent, Dundee are 14 puncte. Forul scoțian va reevalua situația clubului Dundee dacă până la 31 martie gruparea nu va ieși de sub administrarea judiciară.
Dundee a fost penalizată cu 25 de puncte! Vezi de ce!

Drenthe a fost amendat după ce a condus cu 160 de kilometri pe oră!

Mijlocașul Royston Drenthe, coechipierul românului Cristian Pulhac la Hercules Alicante, a fost amendat de poliția spaniolă după ce a fost surprins, joia trecută, circulând în Alicante cu o viteză de 160 de kilometri pe oră și trecând de șase semafoare pe culoarea roșie, informează cotidianul AS. Potrivit jurnalului spaniol, care citează site-ul alicanteactualidad.es și nu precizează valoarea amenzii, fotbalistul și-a justificat imprudența spunând că transporta o persoană bolnavă grav. Poliția susține însă că însoțitorul lui Drenthe nu era în stare gravă, ci se afla sub influența băuturilor alcoolice. AS menționează că incidentul a avut loc joi dimineața, la ora 04.20, și că Royston Drenthe se afla la volanul unui automobil Audi Q7. După ce a fost amendat, Drenthe i-a insultat pe polițiști și le-a spus că are suficienți bani ca să plătească orice amendă. Polițiștii i-au răspuns jucătorului că dacă va insista cu o astfel de atitudine va ajunge în arest. În cele din urmă, după ce la fața locului au sosit mai mulți agenți, Drenthe s-a liniștit. În urma incidentelor, fotbalistul olandez a fost amendat și permisul de conducere i-a fost suspendat.
Drenthe a fost amendat după ce a condus cu 160 de kilometri pe oră!

Maftei dezamăgit:** „Cine țipă mai tare are parte de arbitraje favorabile”/ Dina: „Știam că vom reveni”

Căpitanul Unirii Urziceni, Vasile Maftei, crede că Universitatea Craiova a primit penalty-ul din care au egalat datorită presiunii pe care conducătorii olteni o fac asupra arbitrilor prin declarații, însă recunoaște că formația olteană a meritat succesul: "Noi am fost cu ocaziile și ei cu golurile. Nu știu dacă s-a schimbat ceva după ce domnul Pițurcă a țipat la arbitru, e normal ca dânsul să își apere echipa. Noi am încercat să ținem de rezultat, să nu mai primim încă un gol, dar nu am putut. Mehmedovici a zis că nu a fost penalty, iar el nu prea minte. Asta e, cine țipă mai tare are câștig de cauză și are parte de arbitraje favorabile. Nu dăm vina pe arbitru azi, Craiova a fost mai bună azi, asta e", a spus Vasile Maftei.
Maftei dezamăgit:** "Cine țipă mai tare are parte de arbitraje favorabile"/ Dina: "Știam că vom reveni"

Pițurcă rămâne realist**: „Anul acesta nu ne gândim la titlu! Vrem să construim o echipă puternică”

Antrenorul Craiovei, Victor Pițurcă, a recunoscut că echipa sa a obținut greu succesul din partida cu Unirea Urziceni și crede că penalty-ul îndelung contestat de ialomițeni a fost corect acordat: "N-am reușit o partidă foarte bună, mai ales din cauza terenului. Și adversarul ne-a pus probleme, s-a apărat mereu. Craiova n-a fost niciodată avantajată de arbitri. Să fim serioși. Dacă arbitrul a dat penalty, înseamnă că a fost.
Pițurcă rămâne realist**: "Anul acesta nu ne gândim la titlu! Vrem să construim o echipă puternică"

Urziceni – Craiova 1-2! Pițurcă, în coasta Stelei!

Universitatea Craiova visează frumos. Aflată la zece puncte distanță de Steaua în momentul în care a fost preluată de Pițurcă, Știința mai are de recuperat doar două după succesul de aseară de la Urziceni: 2-1. Campioana unei mari iubiri. Unul dintre versurile de glorie ale oltenilor pe care Pițurcă trebuie să-l restaureze. Partea sentimentală a sloganului a rezolvat-o, fanii au revenit lângă echipă, rămâne doar ca primul cuvânt al versului să redevină de actualitate. Și în Bărăgan se potrivește un vers. Nu al lui Păunescu și al Paraziților. Dacă pozele ar vorbi, amintirile ar fi vii. Dacă în ramă sunt seri de Ligă și medalii trase prin panglica tricoloră, în prezent, clasamentul ustură cu linia retrogradării peste capul ialomițenilor. Iar când marchezi 6 (șase) goluri în 12 etape, atunci e clar că și la meciuri donezi mingea încă de la vestiare adversarului. Pentru ceilalți nu este o garanție a succesului, din contră, e ceva în genul darul grecului. Tot aici, în aceeași reprezentație, Steaua și Dinamo „au pus botul".
Urziceni - Craiova 1-2! Pițurcă, în coasta Stelei!

Jucătorii sârbi sar la gâtul jurnaliștilor italieni:** „Sunt rasiști!”

După ce Adrian Mutu sau Cristi Chivu au avut în trecut probleme cu jurnaliștii italieni, fiind numiți "țigani" de către aceștia, acum este rândul sârbilor să se plângă de discriminările rasiale pe care le face presa din Peninsulă. Aleksandar Kolarov,fost jucător la Lazio, actualmente la Manchester City, i-a luat apărarea mijlocașului lui Juventus, Miloș Krasici, după ce acesta a fost terfelit de către un ziarist italian după simularea din meciul cu Bologna, în urma căreia a fost suspendat pentru două etape: "Este rușinos pentru o țară ca Italia. Acel jurnalist care a spus că Miloș Krasic a făcut asta doar pentru că este sârb a avut un comportament cu caracter vădit rasist la adresa compatriotului meu. Aș vrea să-l am în fața ochilor pe acel ziarist pentru a-i spune vreo două lucruri. E clar că după incidentele de la Genoa, noi, sârbii, nu suntem foarte iubiți, dar este rușinos să ne pui pe toți în aceeași oală. Am stat trei ani în Italia și nu am cunoscut nici un antrenor, jucător sau suporter acre să fi avut probleme cu sârbii. Cu noi, fotbalul italian a progresat", a declarat Kolarov în cotidianul Vecernje Novosti.
Jucătorii sârbi sar la gâtul jurnaliștilor italieni:** "Sunt rasiști!"

Mutu a revenit pe teren!** Vezi ce i-au transmis Goian și Ștefan Radu

Adrian Mutu a revenit pe terenul de fotbal după ce a fost suspendat 9 luni pentru consum de sibutramină. Românul a fost integralist în meciul pe care Fiorentina l-a terminat la egalitate, scor 0-0, în deplasarea de la Catania. A fost primul 0-0 după 3 ani în Serie A, în deplasare, pentru Fiorentina. Alături de Mutu au fost și jucătorii Dorin Goian și Ștefan Radu, care i-au transmis câteva cuvinte de încurajare. "În primul rând îi urez sănătate. Are un caracter extraordinar și în cel mai scurt timp va reveni la forma care l-a consacrat", a spus Dorin Goian pentru Digi Sport. "Chiar dacă suntem adversari, sper să dea cât mai multe goluri", a spus și fundașul lui Lazio, Ștefan Radu. Adi Mutu a refuzat dialogul cu presa.
Mutu a revenit pe teren!** Vezi ce i-au transmis Goian și Ștefan Radu

Cum a ajuns Șumudică antrenor la Bistrița? „Ia-l Jeane, eu știu dacă o fi ceva de capul lui?!”

Dumitru Dragomir a povestit cum a ajuns Marius Șumudică antrenor la Gloria Bistrița. Oficialul Ligii Profesioniste de Fotbal a spus căi-a recomandat lui Jean Pădureanu să-l aducă pe Marius Șumudică, deși nu era prea convins de calitățile acestuia. După câteva etape însă, Jean Pădureanu s-a felicitat pentru aducerea fostului jucător de la Maritimo Funchal. "Șumudică m-a întrebat dacă nu pot să-i dau o mână de-ajutor și i-am spus lui Jean Pădureanu să-l ia. I-am zis așa: "Ia-l Jeane, eu știu dacă o fi ceva de capul lui?". Dar după câteva etape mi-a zis că are ochi de antrenor, o să ajungă mare. Are tupeu, tot ce-i trebuie",
Cum a ajuns Șumudică antrenor la Bistrița? "Ia-l Jeane, eu știu dacă o fi ceva de capul lui?!"

Wilshere și-a prelungit contractul cu Arsenal

Mijlocașul Jack Wilshere, în vârstă de 18 ani, a semnat un nou contract "pe o perioadă lungă" cu gruparea Arsenal Londra, a anunțat, luni, clubul englez, care nu a precizat durata angajamentului, informează AFP. Wilshere se află la clubul Arsenal de la vârsta de 9 ani și este o mare speranță a fotbalului englez. Mijlocașul a evoluat în opt din cele zece meciuri ale echipei Arsenal din acest sezon, în campionatul englez, iar în luna august a fost selecționat pentru prima dată în naționala Angliei, la o partidă amicală cu Ungaria.
Wilshere și-a prelungit contractul cu Arsenal

FOTO** Autocarul lui Bayern Munchen a ajuns la Cluj-Napoca! Vezi câte bilete mai sunt de vânzare!

Autocarul echipei germane Bayern Munchen a ajuns la Cluj-Napoca și este parcat în fața hotelului unde va fi cazată delegația lui Bayern, Opera Plaza. Sosirea echipei germane la Cluj-Napoca este programată mâine la oră 14:05. CFR Cluj-Bayern Munchen se va disputa miercuri, în 3 noiembrie, de la ora 21:45, pe stadionul Dr. Constantin Rădulescu.
FOTO** Autocarul lui Bayern Munchen a ajuns la Cluj-Napoca! Vezi câte bilete mai sunt de vânzare!

Dumitru Dragomir nu vede Dinamo pe Național Arena: „Doar Steaua, poate și Rapid, ar umple noua arenă”

Președintele LPF, Dumitru Dragomir, crede că noua arenă națională nu este un stadion care să i se potrivească lui Dinamo, singura formație ai cărei șefi și-au manifestat intenția de a închiria arena pentru a-și disputa meciurile considerate pe teren propriu: "Primarul Sorin Oprescu a făcut o treabă extraordinară cu noul stadion național. Nu știu dacă va juca Dinamo pe el, eu știu că este stadionul naționalelor. Dacă ar fi după mine, aș fi de acord ca echipele de club să joace doar în cuplaj aici, ar fi superb. În momentul de față, numai Steaua cred că ar umple arena, poate și Rapid", a declarat Dumitru Dragomir la Sport.ro.
Dumitru Dragomir nu vede Dinamo pe Național Arena: "Doar Steaua, poate și Rapid, ar umple noua arenă"

Miladin Kovacevici, condamnat la 27 de luni de închisoare

Un tribunal din Belgrad a confirmat, luni, o condamnare la 27 de luni de închisoare în cazul fostului baschetbalist sârb Miladin Kovacevici, vinovat de rănirea gravă a unui student american în SUA. Miladin Kovacevici a pledat vinovat, la sfârșitul lunii septembrie, pentru rănirea lui Brian Steinhauer în 2008, în statul american New York. Fostul sportiv a pledat vinovat ca urmare a unui acord cu procurorul, privind o reducere a pedepsei. Pedeapsa redusă de 27 de luni de închisoare mai urma să fie confirmată de un tribunal din Belgrad, ceea ce s-a întâmplat luni. În SUA, reacțiile după înțelegerea dintre procuror și fostul baschetbalist au fost de dezamăgire, mai ales având în vedere faptul că, după ce a fost bătut de Miladin Kovacevici, Brian Steinhauer s-a aflat în comă o perioadă. Scandalul privind incidentul din 2008 a tensionat relațiile dintre cele două țări, deoarece autoritățile sârbe au susținut că, potrivit legii, nu-și pot extrăda cetățenii. Miladin Kovacevici a fost ținut în închisoare în Statele Unite și eliberat pe cauțiune, însă ulterior a reușit să părăsească teritoriul american cu ajutorul unor documente false, îndreptându-se spre Serbia. Fostul consul sârb la New York, Igor Milosevici, și fostul viceconsul Slobodan Nenadici, au fost inculpați pentru abuz de putere, deoarece l-au ajutat pe Kovacevici să părăsească Statele Unite ale Americii și să evite, astfel, o procedură juridică care fusese deschisă împotriva lui. Serbia a plătit 900.000 de dolari vict
Miladin Kovacevici, condamnat la 27 de luni de închisoare

Sir Alex pregătește un supertransfer!** Hamsik: „Mi-ar fi greu să refuz pe United”

Căpitanul lui Napoli și al echipei naționale a Slovaciei a alimentat zvonurile privind un transfer la Manchester United, declarând că i-ar fi greu să refuze o ofertă din partea "diavolilor roșii". După victoria lui Napoli cu 1-0 în meciul cu Brescia, Hamsik comentat zvonurile apărute și a spus la RAI Sport că "Ar fi dificil să refuz o ofertă de la Manchester United." În vârstă de 23 de ani, Marek Hamsik este unul dintre cei mai buni mijlocași din Europa, punctele sale forte fiind tehnica excelentă și viziunea asupra jocului. Este unul dintre strarurile echipei din sudul Italiei, având o contribuție imensă la performanțele echipei din ultimii ani. Hamsik are contract cu Napoli până în 2015. Sir Alex ferguson îl vede pe Hamsik înlocuitorul perfect al lui Paul Scholes, a cărui carieră pe Old Trafford se apropie de sfârșit.
Sir Alex pregătește un supertransfer!** Hamsik: "Mi-ar fi greu să refuz pe United"

Paraschiv a marcat pentru Luțk!** Buta titular și Neaga rezervă în Metalurg – Volyn 0-2

Sorin Paraschiv, fostul jucător al Stelei și al Unirii Urziceni, a înscris un gol în victoria lui Volyn Luțk din deplasarea de la Metalurg Donețk, scor 2-0. Paraschiv a început meciul pe banca de rezerve, fiind introdus pe teren în minutul 19, în locul lui Pavlov. Fundașul a încasat un cartonaș galben în minutul 60 și a înscris al doilea gol al echipei sale în minutul 88. Primul
Paraschiv a marcat pentru Luțk!** Buta titular și Neaga rezervă în Metalurg - Volyn 0-2

„În mod garantat, Hagi va obține succese la Galata! Știe ce înseamnă acest club!”

Fotbalistul echipei Antalyaspor, Necati Ateș, fost elev al tehnicianului Gheorghe Hagi la Galatasaray, a declarat că este sută la sută convins că antrenorul român va obține succese în al doilea său mandat la gruparea din Istanbul, informează cotidianul Hurriyet. "M-am bucurat foatre mult că Hagi a revenit la Galatasaray. Noi am trăit momente frumoase alături de el. Hagi a dat multe echipei Galatasaray și ca antrenor, nu numai ca fotbalist. Am câștigat cu el Cupa Turciei și am obținut victorii importante în campionat. Sunt sută la sută convins că va obține succese. În mod garantat", a spus Necati Ateș,
"În mod garantat, Hagi va obține succese la Galata! Știe ce înseamnă acest club!"

Borcea ar fi vrut să dea piept cu Șumi, nu cu Piți!** ‘Craiova are un antrenor extraordinar’

Cristi Borcea a comentat tragerea la sorți a sferturilor Cupei României, ce se vor juca pe 10 și 11 noiembrie. Acționarul dinamovist își dorea Rapidul în locul Universității Craiova, echipă condusă de fostul antrenor al echipei naționale, Victor Pițurcă. "Preferam Rapidul decât Craiova. Universitatea e o echipă tânără, închegată, cu un antrenor extraordinar. Eu cred că va fi stadionul plin, am incredre că învingem și în campionat și în cupă. Steaua are un lot mai bun decât Rapidul și se va califica mai departe. În campionat, Dinamo își joacă șansa de a reintra în lupta pentru campionat. Despre acuzele la adresa noastră, nu cred că își au rostul", a spus Cristi Borcea la Sport.ro
Borcea ar fi vrut să dea piept cu Șumi, nu cu Piți!** 'Craiova are un antrenor extraordinar'

Utrecht își informează suporterii**: „Bucureștiul seamănă cu un oraș din Germania de Est, iar traficul e ca la Napoli”

În perspectiva meciului pe care FC Utrecht îl va susține joi la București contra Stelei, în etapa a patra a grupelor Europa League, site-ul oficial al grupării olandeze a publicat o serie de infomații utile pentru suporterii echipei care doresc să își încurajeze favoriții în deplasare. Astfel, pe lângă obișnuita atenționare asupra traficului, batavii concluzionează că Bucureștiul se aseamănă pe undeva cu Napoli din punct de vedere al circulației, dar și cu un oraș din Germania de Est din punct de vedere al aspectului. "Orașul Buucrești este împărțit în 5 sectoare (!), fiecare având propriul primar. Între acești primari se duce o luptă acerbă, toți 5 dorind ca sectorul lor să fie cel mai frumos. Aspectul orașului seamănă cu cel al unui oraș din fosta Geramnie de Est, atât din punct de vedere al spațiilor verzim cât și al stadioanelor. Poliția din București nu este tolerantă cu excesele din partea suporterilor turbulenți, tratând totul cu mână de fier. Drumul de la aeroport la stadionul Ghencea durează cel puțin o oră, infrastructura rutieră amintind pe undeva de cea din Napoli. Așadar, atenție la trafic!"
Utrecht își informează suporterii**: "Bucureștiul seamănă cu un oraș din Germania de Est, iar traficul e ca la Napoli"

Pană:** „Se poate spune că a fost debutul lui Claudiu ca antrenor secund” :)

Tehnicianul echipei Universitatea Cluj, Marian Pană, a declarat, luni, după victoria, cu scorul de 1-0, din meciul cu Astra Ploiești, că se poate spune că la acest joc Claudiu Niculescu a debutat ca antrenor secund. Niculescu a fost rezervă la partida cu Astra și nu a fost folosit de Marian Pană, deși a fost scos la încălzire pentru scurt timp. "Claudiu Niculescu a avut o problemă la gleznă. Se poate spune că a fost și debutul său ca
Pană:** "Se poate spune că a fost debutul lui Claudiu ca antrenor secund" :)

Duckadam: „La felul cum am jucat la Bistrița, n-avem nicio șansă la titlu! E o dezamăgire ce se întâmplă!”

Președinte Stelei este dezamăgit de parcursul Stelei din campionat, echipa roș-albastră ocupând locul 6 în clasamentul Ligii 1. Duckadam crede că dacă echipa va juca viitoarele meciuri ca la Bistrița, obiectivele nu pot fi atinse. "A fost greu pentru toată lumea, nu doar pentru jucători. Ei trebuie să se remonteze, noi nu putem. Jucătorii au toate condițiile, la ei e problema. Tragere mai proastă era dacă jucam la Bistrița... Băieții sunt conștienți că sunt două meciuri importante, care ne pot ține în cursă. E o dezamăgire ce se întâmplă. Am vrea și noi să ne bucurăm după mai multe meciuri. Când intră-n teren, totul depinde de jucători. Noi nu mai putem face nimic. Avem trei jocuri în care putem merge mai departe pe toate planurile sau mai putem să le ratăm pe toate. Suntem într-o perioadă nu prea plăcută. Noi aveam obiectiv câștigarea campionatului, nu să terminăm în primele 6. La felul cum am jucat la Bistrița, n-avem nicio șansă la titlu. E prea devreme ca să discutăm aceste probleme. Trebuie să vedem unde ne aflăm la finalul turului și atunci se vor trage anumite concluzii", a spus Helmuth Duckadam la Sport.ro
Duckadam: "La felul cum am jucat la Bistrița, n-avem nicio șansă la titlu! E o dezamăgire ce se întâmplă!"

Paszkany:** „Traore nu pleacă nicăieri până la vară, pentru că n-am renunțat la titlu”

Arpad Paszkany a vorbit de adversarii CFR-ului din sferturile Cupei României și crede că bistrițenii nu vor ceda ușor în fața campioanei României. Finanțatorul clujenilor a precizat și că Lacina Traore nu va pleca de la echipă până în vară, pentru că obiectivul echipei rămâne în continuare câștigarea titlului.
Paszkany:** "Traore nu pleacă nicăieri până la vară, pentru că n-am renunțat la titlu"

Cassano, gata să renunțe la 1 milion de euro pentru a reveni la Sampdoria!

Cassano s-a certat săptămâna trecută cu președintele clubului, după ce a refuzat să meargă la festivitatea decernării premiului Golul de Argint. Numărul 99 de la Sampdoria și-a insultat președintele, iar Riccardo Garrone a decis să renunțe la fostul jucător al Romei și al lui Real. Cassano și-a cerut scuze, scrie Corriere dello sport, dar șefii Doriei nu au fost convinși. Acum, atacantul este dispus să renunțe la 1 milion de euro din salariul său, cifrat la 2.700.000 pentru a fi reprimit în lot! Cassano a venit la Sampdoria în 2007, fiind împrumutat de la Real Madrid. În cei 3 ani petrecuți la echipa genoveză, Cassano a jucat 96 de meciuri și a marcat 35 de goluri.
Cassano, gata să renunțe la 1 milion de euro pentru a reveni la Sampdoria!

Rio Ferdinand, absent cu Bursaspor

Fundașul echipei Manchester United, Rio Ferdinand, nu va evolua, marți seară, în meciul din deplasare cu Bursaspor, din Liga Campionilor, a anunțat clubul englez, informează AFP.Ferdinand, care a avut numeroase accidentări în ultimii ani, a fost menajat de tehnicianul Alex Ferguson. Meciul Bursaspor (Turcia) - Manchester United (Anglia) este programat marți, la ora 21.45, în grupa C a Ligii Campionilor.
Rio Ferdinand, absent cu Bursaspor

FOTO** Vezi cum arată din interior noua „casă” a lui Hagi și a Galatei!

Gheorghe Hagi și Galata numără zilele până când se vor muta în casă nouă. Arena pe care gruparea Cim Bom va evolua din primăvară este aproape finalizată, în momentul de față mai rămânând de montat doar scaunele și de făcut ultimele retușuri la vestiare și în spațiile tehnice. Stadionul va avea 56.000 de locuri și a costat peste 100 de milioane de euro. Turk Telekom Arena va fi unul dintre cele 9 stadioane pe care s-ar disputa meciuri de la EURO 2016 în cazul în care Turcia ar obține organizarea turneului final de peste 6 ani.
FOTO** Vezi cum arată din interior noua "casă" a lui Hagi și a Galatei!

Selymeș: **”Am controlat tot meciul, dar am făcut cadouri de Crăciun!”

Tibor Selymeș spune că echipa Astrei merita să ia cel puțin un punct din întâlnirea cu Universitatea Cluj de azi și crede că elevii săi au dominat clar jocul, fiind net superiori ardelenilor. "Am controlat tot meciul, ne-am creat ocazii multe și am făcut iar un cadou uriaș adversarilor. N-a venit încă Moș Crăciun, dar noi deja facem cadouri. Am fost mai proaspeți pe teren, dar asta e dacă nu putem da gol din
Selymeș: **"Am controlat tot meciul, dar am făcut cadouri de Crăciun!"