CELE MAI NOI ARTICOLE

Mașinuța fără frâne!** Vezi ce record deține Spadacio

Juliano Spadacio și-a confirmat valoarea, devenind omul cu care tehnicienii Rapidului încep echipa. Alături de Ovidiu Hoban, mijlocaș la Gaz Metan Mediaș, fotbalistul alb-vișiniilor a devenit și cel mai utilizat jucător din Liga I în ultimele două sezoane. În vara anului 2008, Rapid plătea pentru Juliano Spadacio nu mai puțin de 1,5 milioane de euro, fiind adus din prima liga portugheză, de la Nacional Madeira. Atipic pentru străinii ajunși în Liga I, „Mașinuța", așa cum era poreclit fotbalistul în Portugalia, s-a acomodat imediat și în primul sezon a marcat 16 goluri în cele 33 de partide jucate în campionat. Devenit între timp și al doilea căpitan în Giulești, Spadacio nu a mai fost același golgheter în al doilea an, reușind doar trei goluri, dar fiind din nou nelipsit de pe teren, tot cu 33 de apariții bifate.
Mașinuța fără frâne!** Vezi ce record deține Spadacio

Prieten cu mafioții! **Trecutul dubios al polonezului Borski!

După ce Cavani a egalat, steliștii au năvălit asupra centralului Marcin Borski. Ne-am interesat la confrații polonezi despre arbitrul care a condus partida de aseară și am aflat lucruri interesante. Marcin Borski e urât de toți steliștii după meciul de aseară, când a prelungit nejustificat partida, iar Napoli a avut timp să egaleze. Ținând cont că partida a avut un curs halucinant, iar arbitrul a fluierat exact după ce Cavani a marcat și în plus țara de orgine a brigăzii de arbitri e una în care a existat un imens scandal de corupție, ProSport s-a interesat la jurnaliștii polonezi despre acest Borski. Am aflat că e unul dintre puținii arbitrii din această țară care nu au fost arestați în perioada 2002-2006, atât cât a durat ancheta pentru cazurile de corupție din fotbalul polonez, când peste 200 de persoane au fost arestate. La un moment dat, numele lui a apărut în presa din Polonia ca fiind pe lista de prieteni a unuia dintre marii mafioți care sunt deja în închisoare, Ryszard Forbrich. A apărut în stenograme compromițătoare Acesta e poreclit „Frizerul", deoarece printr-o rețea bine pusă la punct reușea să „coafeze" rezultatele partidelor din ligile poloneze
Prieten cu mafioții! **Trecutul dubios al polonezului Borski!

S-au dat cu dușmanii

Pentru a-și putea exersa schemele tactice, stafful echipei Napoli a apelat la rivala de moarte a roș-albaștrilor, Dinamo. Italienii le-au solicitat „câinilor" un teren de antrenament timp de o oră, pentru a putea pregăti în liniște pentru partida de aseară. La antrenamentul oficial din Ghencea, de miercuri, italienii au efectuat alergări ușoare, însă nimic legat de tactică și sistemul de joc. De ce? Antrenorul Walter Mazzarri s-a temut să nu fie spionat de vreun trimis al lui Marius Lăcătuș, iar totul s-a rezumat doar la câteva ture de teren, urmate de câteva mișcări de stretching.
S-au dat cu dușmanii

Dacă mă dau afară, am cinci oferte

Ioan Andone a părut schimbat la prima conferință de presă organizată după întrunirea cu șefii lui Dinamo. Nu a vorbit despre problemele financiare ale echipei și nu și-a mai enumerat nemulțumirile în legătură cu problemele din defensivă, lucruri pe care până de curând le preciza fără rețineri în fața presei. A ținut doar să menționeze că după derby-ul cu Steaua se va face o analiză în cadrul clubului care „poate schimba ceva" în privința postului său. Conștient că înfrângerea cu Urziceni este greu de digerat pentru întreg stafful din „Ștefan cel Mare", „Fălcosul" speră ca aceasta să fie uitată de șefi printr-o victorie contra liderului la zi, Oțelul Galați. „Sper să vină prima victorie în campionat după o perioadă negativă, dar va fi greu pentru noi. Ne-am pierdut încrederea, iar atacanții nu au mai reușit să marcheze. Eu sunt principalul vinovat pentru seria negativă, și apoi jucătorii", a precizat tehnicianul dinamovist.
Dacă mă dau afară, am cinci oferte

Planul pentru titlu!** Rapidul vrea 5 puncte avans la finalul turului

Ritmul de ceas elvețian în care a mers Rapidul în primele nouă etape ale Ligii I nu e o simplă întâmplare, ci rezultatul unei strategii amănunțite puse la cale de conducere la începutul campionatului. Apropiați ai șefilor giuleștenilor au dezvăluit că „planul de lucru" ar trebui să ducă la instalarea pe primul loc în clasament la sfârșitul turului, cu cinci puncte avans față de locul secund! Și nu e o glumă! Oțelul le-a stricat calculele Spre deosebire de alte campionate, când echipa din Giulești mergea din inerție, președintele Dinu Gheorghe și antrenorul Marius Șumudică și-au programat în detaliu mersul în actualul campionat. Cei doi au convenit că obținerea a trei puncte pentru fiecare meci de acasă, indiferent de numele adversarului, i-ar transforma în favoriți la titlu. Acest plan a fost respectat cu fidelitate în partidele cu FC Vaslui, Gloria Bistrița, CFR Cluj și Victoria Brănești, dar a avut și o sincopă, cu Oțelul Galați, când echipa n-a reușit decât un 0-0. Acest lucru i-a deranjat pe conducători, care au stabilit ulterior că este obligatoriu ca cele două puncte să fie recuperate pe alte terenuri.
Planul pentru titlu!** Rapidul vrea 5 puncte avans la finalul turului

S-au dopat nemții**! Cum a câștigat Germania de Vest prima Cupă Mondială din istorie

Un studiu publicat de o universitate din Leipzig, la cererea Comitetului Olimpic German, susține că o parte dintre jucătorii germani care au câștigat CM din Elveția 1954 ar fi fost injectați cu metamfetamină, un puternic drog psihostimulent. În 1954, naționala Germaniei de Vest câștiga primul titlu mondial, 3-2 în finala cu Ungaria legendarului Ferenc Puskaș, favorită clară. Un succes rămas în istorie sub denumirea de „miracolul de la Berna", care a galvanizat o națiune abia ieșită din ruinele Celui De-al Doilea Război Mondial. După mai bine de 50 de ani, „minunea" începe să-și piardă din strălucire. În 2004 au apărut primele suspiciuni: un material în presa germană, în care îngrijitorul arenei pe care s-a jucat finala declara că a găsit seringi în jurul vestiarului nemților. Ultimii trei supraviețuitori ai echipei din '54 au negat vehement orice acuzație de dopaj. Au recunoscut însă că au fost „înțepați". „Le-am făcut injecții cu vitamina C pentru întărirea rezistenței", a spus și Franz Loogen, pe atunci în vârstă de 84 de ani, fostul medic al „Panzerelor". Drog folosit de piloții Luftwaffe Săptămâna trecută, un studiu realizat de o universitate din Leipzig pune lucrurile într-o altă lumină. Erik Eggers, unul dintre autorii cercetării, a declarat într-o conferință că fotbaliștii germani au fost injectați cu Pervitin, un medicament pe bază de metamfetamină, un drog psihostimulent! Drog administrat piloților Luftwaffe pentru a nu-și pierde concentrarea și pentru a rămâne t
S-au dopat nemții**! Cum a câștigat Germania de Vest prima Cupă Mondială din istorie

Alarmă! Cu cine jucăm la Paris?

Selecționerul Răzvan Lucescu se confruntă cu serioase probleme în ceea ce privește alcătuirea unui prim „11" pentru decisiva partidă cu Franța, de sâmbăta viitoare, în preliminariile pentru Euro 2012. Unii nu joacă pentru echipele de club, alții au conflicte cu antrenorii, în timp ce majoritatea celor care au mari șanse să apere culorile României arată o formă oscilantă în ultima vreme. În aceste condiții, este posibil să existe surprize în alcătuirea echipei care va începe partida de pe „Stade de France". Selecționerul nu va renunța probabil la așezarea 4-4-2 pe care a impus-o de la instalarea la echipa națională. Este posibil să vedem totuși la Paris un Bogdan Stancu jucând ce joacă la Steaua, retras în spatele unui singur vârf, care se va alege între Marica, Daniel Niculae și Bilașco. Destule posturi deficitare Posturile deficitare sunt cele de fundaș dreapta, acolo unde Maftei pare că are cele mai mari șanse să apară. Acesta vine însă după perioada tulbure pe care a trăit-o după ce s-a întâmplat cu Unirea Urziceni în ultimul timp. Apoi, Răzvan nu are prea multe opțiuni în ceea ce privește alegerea celui de-al doilea mijlocaș central care să-i fie pereche lui Rădoi. Contestatul Florescu rămâne în continuare cu cele mai mari șanse de a fi titular și la Paris. Lucescu ar fi vrut să joace acest meci cu Ghioane, dar Tibi nu a evoluat în ultima vreme pentru Dinamo Kiev. Situația nu e mai strălucită nici pe flancuri. Cristi Tănase, într-o oarecare formă la Steaua, urmând să-i
Alarmă! Cu cine jucăm la Paris?

Ghioane, doar șase minute de joc!

Deși în sezonul trecut era jucător de bază, Tiberiu Ghioane (foto, în galben) a jucat anul acesta doar șase minute în campionat pentru Dinamo Kiev! Mijlocașul român nu traversează cea mai bună perioadă din punct de vedere profesional. În noul sezon are doar patru prezențe pentru Dinamo Kiev, din care trei din postura de rezervă. Astfel, Ghioane a evoluat în campionatul Ucrainei doar șase minute în acest sezon, cu toate că în sezonul trecut era titular indiscutabil în echipa lui Valeri Gazzaiev. Tehnicianul l-a trimis pe Ghioane la echipa a doua în etapa trecută, iar românul a marcat singurul său gol din acest sezon. Nici pe Mureșan nu se poate conta Totuși, din cauza crizei de mijlocași centrali cu care se confruntă la națională, Răzvan Lucescu e tentat să-l cheme la lot pentru meciul de la Paris pe Ghioane. Unul dintre motivele convocării fotbalistului lui Dinamo Kiev este absența clujeanului Gabi Mureșan. Jucătorul CFR-ului s-a accidentat în partida cu „U" Cluj și va lipsi trei săptămâni. 4 luni de absență de la echipa națională se vor împlini pentru Tibi Ghioane pe 5 octombrie. Ultima partidă jucată de el sub tricolor a fost amicalul de pe 5 iunie, 3-0 cu Honduras în Austria
Ghioane, doar șase minute de joc!

Tactică anti-Niculescu!** Vezi cum a pregătit Pițurcă meciul cu „U”

Alertă maximă în Bănie. Claudiu Niculescu a renăscut practic la Universitatea Cluj și este pericolul numărul 1 al oltenilor în confruntarea de astăzi. Pentru a-l contracara, Victor Pițurcă și-a luat măsuri. „Ce măsuri speciale să iau cu Niculescu? Îl știm foarte bine", a spus Victor Pițurcă miercuri. Și totuși, managerul general al Științei și-a pregătit în mod deosebit echipa pentru reîntâlnirea cu cel mai hulit jucător în Bănie în ultimii zece ani. Piți și-a clădit tactica în jurul blocării lui Niculescu și le-a trasat ordine clare fundașilor și mijlocașilor defensivi, instruindu-i pe aceștia să nu faulteze în preajma careului, mai ales central sau lateral dreapta, pentru a nu-i oferi posibilitatea lui Niculescu să execute lovituri libere.
Tactică anti-Niculescu!** Vezi cum a pregătit Pițurcă meciul cu "U"

Visul de 97 de minute! **Ghencea a trăit cel mai frumos meci din istoria ei, dar finalul a fost de coșmar

Niciodată nu îi vor ierta fanii steliști lui Oprescu faptul că au întârziat un sfert de oră la meciul Steaua - Napoli. Traficul bucureștean a sufocat cele mai tari prime 15 minute din istoria roș-albaștrilor. Ajutați de un start nebun al favoriților, fanii din tribune au făcut din nou din Ghencea un vulcan! Din păcate, finalul a fost trist. La 1-0 se vedeau fani alergând fericiți spre stadion, la 2-0 erau transfigurați, iar la 3-0 se frecau la ochi privind tabela. „Ziceți-ne și nouă cum a fost", implorau ei. Și alții se ciupeau: „Visăm!". Bucuria de fotbal este unul dintre cele mai frumoase sentimente, iar steliștii l-au retrăit după mult timp în stare pură.
Visul de 97 de minute! **Ghencea a trăit cel mai frumos meci din istoria ei, dar finalul a fost de coșmar

Caro a luat într-o lună cât Ando într-un an!

Lopez Caro, antrenorul Vasluiului, a dat lovitura la echipa lui Porumboiu! A încasat până acum, în trei luni de la instalare, nu mai puțin de 200.000 de euro salariu și 150.000 de euro comisioanele pentru transferurile a trei jucători: Bodipo, Campani și Rivas. 350.000 de euro în trei luni, adică aproximativ 120.000 de euro pe lună! Aproape cât salariul pe un an al lui Ioan Andone, care primește de la Dinamo 150.000 de euro pentru 12 luni! Atât a încasat până acum Lopez Caro de la FC Vaslui. Pentru 200.000 de euro, clubul FC Vaslui ne-a pus la dispoziție documentele de plată (vezi facsimil). Adrian Porumboiu spune că va face același lucru în zilele următoare și pentru cei 150.000 de euro din comisioane pentru transferurile a trei jucători, Bodipo, Campani și Rivas.
Caro a luat într-o lună cât Ando într-un an!

Craiova e lider la spectatori

Oltenii s-au întors cu fața spre Știința. După nouă etape, Craiova e pe primul loc în clasamentul mediei de spectatori la meciurile de acasă, conform www.liga1.ro. Revenirea pe „Ion Oblemenco" după șase luni de exil la Severin, dar mai ales sosirea lui Victor Pițurcă la Știința au creat o emulație rar întâlnită în ultimii ani în Bănie. Oltenii au ajuns astfel să conducă detașat în clasamentul spectatorilor, cu o medie de nu mai puțin de 17.250 de spectatori pe meci, adică 68% din capacitatea stadionului. La mare distanță, cu o medie de doar 13.500 de fani pe meci, se află Steaua, podiumul fiind completat de Rapid, cu o medie de 7.200.
Craiova e lider la spectatori

Caro: „Porumboiu mi-a dat doar prime. Nu și salariile”

Lopez Caro neagă cu vehemență că și-ar fi primit salariul pe ultimele luni, așa cum susține Porumboiu. -Domnule Caro, patronul echipei spune că v-a fost virat întregul salariu la zi. Cum comentați acest aspect? Nu am ce să comentez. Ce am primit până acum au fost doar niște prime, nu și salariul care mi se cuvine. -De asemenea, domnul Porumboiu a dezvăluit că în contul dumneavoastră au intrat și niște comisioane pentru jucătorii pe care i-ați adus la Vaslui... §Sunt numai minciuni. Nu este nimic adevărat. Eu din iulie n-am mai văzut niciun cent pe cardul meu de salariu.
Caro: "Porumboiu mi-a dat doar prime. Nu și salariile"

Napoli, dominare zdrobitoare!

În superioritate numerică din minutul 30, după eliminarea lui Kapetanos, Napoli a făcut legea pe teren, dominând categoric Steaua la ea acasă. 72,7 la sută a fost posesia italienilor, o cifră incredibilă pentru o formație aflată în deplasare. Practic, Steaua nu prea s-a întâlnit cu mingea în ultima oră de joc. Sau s-a întâlnit extrem de rar. Dominarea italiană e confirmată și de raportul șuturilor la poartă: 11-3 pentru oaspeți, iar raportul paselor a fost de 575 la 208, tot pentru vizitatori.
Napoli, dominare zdrobitoare!

Editorial Mihai Găinușă: Zâmbetul lui Sneijder

Pe la 3 la 0, în repriza a doua, olandezul marcator al milanezilor își așază mingea pentru lovitura liberă, lângă careul nemților. Sneijder nu-l așteaptă bine pe supărăciosul Chivu să vocifereze la adversarii din zid, și zbang, una peste poartă! Nu cu mult peste transversală, dar seriozitatea ocaziei se sparge în cioburi, când Sneijder se întoarce și-și rânjește fasolea halucinant spre camere, colegi și tribune. Păi da, la scor de forfait îți convine să te hlizești și să-ți pară fotbalul, totuși, un joc! În zâmbetul finalistului mondial no 1, după freză, nu s-a văzut însă nici sclipirea înfometată de bani, prime și gipane a amărâtului de atacant din Cooperativă, nici rictusul tâmp al ghiolbanului cu idoli în Pipera și nici măcar grimasa tulbure a figurantului-heroină, care și-a făcut praf (și) cariera. Pe fața lui Sneijder s-a citit ceea ce rar mai vezi în lumea diavolilor calpi Abramovici, șeicul de la Al-Hilal, sau a bieților bișnițari autohtoni. Acolo a străbătut suprafața pr
Editorial Mihai Găinușă: Zâmbetul lui Sneijder

Talpa lui Păsărilă! **Sipoș joacă handbal cu pantofii lui Cozma!

Jucătorul maghiar de origine română Adrian Sipoș (20 de ani, 2.00 m) și regretatul Marian Cozma s-au cunoscut după o întâmplare ciudată, una pe care tânărul handbalist al Științei Bacău nu o va uita vreodată. CV-ul pivotului de 20 de ani se leagă de țara noastră, pentru că ambii săi părinți, Elena Spulber și Carol Sipoș, s-au născut, au crescut și s-au realizat în România. Mama sa provine din Bacău și a făcut handbal la Știința, cu antrenorul Alexandru Mengoni, iar tatăl său a jucat fotbal la Cristurul Secuiesc. După ce s-au căsătorit, Carol și Elena au plecat și s-au stabilit în Ungaria, iar Adrian a venit pe lume puțin după Revoluție, în 1990. La vârsta de 14 ani, sora sa l-a dus la un meci-școală de handbal, organizat de Veszprem, în urma căruia a fost selecționat la grupa de juniori a sfertfinalistei Ligii Campionilor din ultimii doi ani. A vrut să-l invite pe Marian la masă „L-am cunoscut pe Marian cu doi ani în urmă, când am fost promovat la echipa de juniori. Din păcate, eu port 51 la picior, număr mare, și n-aveam pantofi de sport tocmai pe măsura mea. Oricum îmi găsesc destul de greu, din Austria mi-i cumpăr. Atunci a venit Marian la mine și mi-a dat o pereche de la el. Am fost impresionat, pentru că știam ce valoare are și cât este el de iubit în oraș", își începe Adrian povestirea, într-o română perfectă. Din păcate, pe Marian nu a reușit să-l cunoască mai bine... „Chiar voiam să-l invităm pe la noi la masă, să mănânce și el mâncare românească în Ungaria. Însă pe
Talpa lui Păsărilă! **Sipoș joacă handbal cu pantofii lui Cozma!

Steaua se ciocnește cu Baia Mare

Finala mare a Diviziei Naționale (2009-2010) dintre Baia Mare și Steaua, a fost precedată ieri, de întâlnirea căpitanilor.„Cred că cele două echipe au aceleași șanse pentru câștigarea campionatului. Nu este nicio echipă favorită", a declarat băimăreanul Mihai Macovei. „Fiecare jucător își dorește să ajungă aici și să devină campion al României. Va fi un meci frumos", l-a completat „stelistul" Dănuț Dumbravă. Meciul are loc mâine, ora 15:30, pe Stadionul „Arcul de Triumf" (în direct pe GSP TV).
Steaua se ciocnește cu Baia Mare

City-Juventus 1-1, Bate- AZ 4-1, Villareal-Brugge 2-1!** VEZI rezultatele din EUROPA LEAGUE!

Steaua nu a reușit să se impună la primul meci de la revenirea lui Marius Lăcătuș pe banca tehnică. Deși au condus cu 3-0 după primul sfert de oră, "roș-albaștrii" s-au văzut egalați în minutele de prelungire, italienii profitând și de eliminarea lui Kapetanos, din minutul 31. După golul de 3-3 și încheierea partidei, banca tehnică stelistă a avut o reacție nervoasă, jucătorii reproșându-i arbitrului timpul de prelungire a meciului. Arbitrii au intrat cu greutate în tunelul de acces spre vestiare, fiind aruncate diverse obiecte spre ei, chiar și scaune de la tribuna a doua. Jucătorii echipei Napoli au intrat în vestiare în fugă.
City-Juventus 1-1, Bate- AZ 4-1, Villareal-Brugge 2-1!** VEZI rezultatele din EUROPA LEAGUE!

Tănase a spart gheața

Banderola îi priește lui Cristi Tănase. Mijlocașul roș-albaștrilor scrie istorie la Steaua. A făcut-o la Liverpool, a ieșit în evidență și aseară, cu Napoli. Cristi Tănase a înscris un gol frumos din lovitură liberă, chiar dacă portarul De Sanctis poate fi considerat vinovat de acest lucru, deoarece a fost foarte prost plasat la această fază. Important e că Tănase a reușit iar să spargă gheața. Steaua nu marcase niciodată împotriva unei echipe italiene, deși roș-albaștrii întâlniseră de 11 ori formațiile din Peninsulă. Căpitanul Stelei a reușit, prin golul marcat, să fie primul din istoria clubului care a marcat în poarta unei formații italiene. Asta după ce la Liverpool a fost primul jucător român care a reușit să înscrie pe „Anfield".
Tănase a spart gheața

Aur și la Londra!?

Campioana olimpică la maraton, Constantina Diță (40 de ani), e anunțată drept marea vedetă a cursei de la Portsmouth (Anglia), unde va alerga, pe 24 octombrie, alături de alți 23.000 de atleți profesioniști, sportivi amatori sau oameni simpli, anunță organizatorii. Din postura de invitată specială a concursului de 10 mile (aproximativ 17 km), Pușa, stabilită în Boulder (Colorado), a declarat pentru site-ul Federației Internaționale (IAAF) că își continuă pregătirea pentru ediția Jocurilor Olimpice de la Londra. Ba chiar, și-a fixat și obiectivul! „Pentru că avansez în vârstă, unele lucruri devin mai dificile în pregătire, dar vârsta nu înseamnă nimic în cursele de maraton. Sunt hotărâtă să particip și să-mi apăr titlul și la Londra, iar această cursă de la Ports­mouth reprezintă practic intrarea în linie dreaptă spre ediția din 2012", a mărturisit atleta născută în Turburea. Pușa a devenit în Beijing, în 2008, cea mai vârstnică medaliată cu aur din istoria maratonului olimpic.
Aur și la Londra!?

Macedonia completează tabloul Trofeului Carpați

Secretarul General al FRH, Mihail Marinescu, a inspectat astăzi noua suprafață de joc a Sălii Polivalente din Dr. Tr. Severin, gazda „Trofeului Carpați" la handbal feminin. Danemarca, adversara României din grupele Campionatului European, a declinat invitația de participare la competiția de la malul Dunării, astfel că elevele lui Radu Voina vor juca la Trofeul Carpați împotriva Macedoniei (29 octombrie), Poloniei (30 octombrie) și Ucrainei (31 octombrie)
Macedonia completează tabloul Trofeului Carpați

Contador, dopat cu „carne”

Lumea ciclismului sare dintr-un scandal în altul. Ieri a fost rândul triplului câștigător al Turului Franței (2007, 2009 și 2010), Alberto Contador, să țină prima pagină a ziarelor, după ce a picat testul antidoping, fiind suspectat de consum de clenbuterol. „Am fost depistat pozitiv din cauza unei bucăți de carne", se apără ibericul, suspendat pe timp nedeterminat. După ce microbul dopajului a atins nume cu greutate, precum Floyd Landis, Jan Ullrich sau Alexandr Vinokourov, încă un mit e pe cale să se prăbușească. Alberto Contador a fost depistat pozitiv cu clenbuterol, pe 21 iulie, în cea de-a doua zi de pauză a Turului Franței. Deși este un agent anabolizant folosit pentru îngrășarea vitelor și pentru tratarea astmului bronșic, acesta este utilizat și de sportivi pentru creșterea masei musculare și arderea grăsimilor. „Concentrația descoperită a fost de 50 de picograme, una de 400 de ori mai mică decât concentrația pe care o pot detecta laboratoarele acreditate", se arată în comunicatul Uniunii Cicliste Internaționale.
Contador, dopat cu „carne"

Vicecampioana s-a impus în derby-ul Ardealului

"U" Jolidon s-a impus în fața Științei Baia Mare după un meci echilibrat, în care cele două adversare s-au aflat pe rând la conducere. Formația oaspete a controlat minutele de început ale jocului (1-4 min. 5, 5-7 min. 18), dar clujencele au înclinat balanța în favoarea lor până la pauză, scor 14-12, iar la revenirea de la cabine s-au desprins 23-19. Știința s-a apropiat periculos la 26-25 în minutul 54, finalui i-a aparținut însă lui "U". S-a terminat 30-27 și cu două victorii și un egal în primele trei etape, echipa universitară este la o lungime de Oltchim în clasament și la egalitate de puncte, cinci, cu Oțelul Galați și CSM București.
Vicecampioana s-a impus în derby-ul Ardealului

Steaua riscă excluderea!** FOTO Brigada de arbitri, asediată! Polonezul Borski, scuipat în față!

Scuiparea și bombardarea cu scaune a arbitrilor polonezi la finalul partidei de aseară pun în pericol clubul din Ghencea, care riscă inclusiv excluderea din Europa League! Furioși că meciul a fost prelungit până când Napoli a egalat, jucătorii steliști s-au repezit la centralul Marcin Borski. „Vârf de lance" al grupului a fost Marius Ianuli, zis și Mache, nepot al patronului Gigi Becali, care la un moment dat l-a scuipat pe arbitru! Lăcătuș, pornit și el în trombă spre arbitri, și-a înfrânat nervii și a încercat să-i îndepărteze pe protestatari. Scandalul a continuat la intrarea în tunelul care duce la vestiare, unde spectatorii au bombardat brigada cu scaune și alte obiecte contondente. În plus, unul dintre stewarzi l-a bruscat și el pe Borski! Observatorul, înjurat de suporteri În acest timp, în tribună, observatorul grec al meciului fierbea. Oficialul UEFA, înfuriat și de suporterii care-l înjurau, a refuzat să coboare spre vestiare până când gazdele nu i-au trimis doi paznici. Aceste incidente vor costa scump Steaua, care e cunoscută la UEFA ca un club cu probleme. Totul depinde de arbitru și de observator, care vor înainta rapoarte către Comisia de Disciplină de la Nyon. În cel mai fericit caz, Steaua va scăpa cu o amendă. Extrema cealaltă o reprezintă excluderea din Europa League. Din fericire, UEFA evită, de obicei, să afecteze competiția prin astfel de măsuri radicale. Cel mai probabil, după incidentele de aseară, Steaua va fi amendată și va avea terenul suspendat
Steaua riscă excluderea!** FOTO Brigada de arbitri, asediată! Polonezul Borski, scuipat în față!

Spirit de fiare!** Cum au ajuns steliștii să conducă cu 3-0 în minutul 15

Steaua avea prea puțin timp să se metamorfozeze tactic față de meciul cu Oțelul. În patru zile nu poți face prea multe schimbări, iar lucrul acesta fusese spus de Marius Lăcătuș încă de la conferința de presă de dinaintea meciului. Tehnicianul a lucrat însă la moralul jucătorilor, iar realitatea din teren a dovedit tuturor că i-a ieșit. Același 4-2-3-1 din vremea lui Ilie Dumitrescu și, aproximativ, aceiași jucători. Parcă singurul lucru pe care „Fiara" ținuse să-l schimbe în puținul timp pe care l-a avut la dispoziție a fost locul lui Bogdan Stancu. Teoretic, „Motanul" a stat tot în spatele lui Kapetanos, dar a avut parcă mai multă libertate. A alergat mult de-a latul terenului prin fața apărării oaspete și a reușit să creeze câteva spații. În schimb, steliștii s-au impus aseară ca atitudine.
Spirit de fiare!** Cum au ajuns steliștii să conducă cu 3-0 în minutul 15

Fanii lui Napoli: „Suntem în lacrimi, am redus la tăcere Steaua!” Vezi ce spune presa italiană!

Fanii lui Napoli sunt în lacrimi după partida cu Steaua. Dar nu de supărare, ci de fericire, după revenirea incredibilă a lui Napoli de la 0-3 la 3-3. Pe siteul napolimagazine, trimisul fanilor la fața locului a scris la finalul meciului: "sunt în lacrimi, am redus la tăcere Steaua!". Cotidianul Corrierre dello Sport titrează "Revenire NEBUNĂ‚" pentru Napoli, după un început de coșmar la București, iar cei de la Gazzetta dello Sport scriu despre "Nebuna Napoli, ce revenire! De la 0-3 la 3-3!".
Fanii lui Napoli: "Suntem în lacrimi, am redus la tăcere Steaua!" Vezi ce spune presa italiană!

Egalați de polonezi, nu de italieni!** Steaua – Napoli 3-3!

Orice, dar orice ar fi fost de spus, doar dacă se gândea cineva să zică "dă Steaua trei goluri lui Napoli", ar fi fost luat de nebun. Dar arbitrul polonez a ucis Steaua. Centralul Borski a prelungit aiurea meciul cu opt minute și Napoli a egalat la 3. Pe stadion în minutul 15 și 48 de secunde vrei să oprești timpul. E 3-0 după un început ireal. Într-un sfert de oră, Steaua a reușit ce nu făcuse în decenii de istorie: le-a umplut italienilor poarta de goluri. Lăcătuș și-a dopat echipa! A venit cu tava de jăratec în vestiar și a făcut din mârțoage armăsari. Sprinturi, trasee teleghidate și combinații de vis. Asta este Steaua? Suntem în Ghencea? Napoletanii sunt statui neputincioase și privesc împietriți cum le vâjâie Bănel, Stancu și Kapetanos pe la urechi. Steaua nu joacă. Încântă. Vraja e ruptă inconștient de Kapetanos. El iese eliminat, dar de la cotul lui ne trezim pe cap cu italienii.
Egalați de polonezi, nu de italieni!** Steaua - Napoli 3-3!

„Steaua a avut două bare întâmplătoare, doar Napoli a fost pe teren de la 0-3!”

Antrenorul formației Napoli, Walter Mazzarri, a declarat, joi seară, că Steaua nu a mai contat deloc după ce a condus cu 3-0, pe teren existând doar echipa sa, care a și reușit egalarea, în meciul contând pentru etapa a doua a grupei K a Ligii Europa. "Nu a fost dezastru în primele minute, nu cred că apărarea a avut vreo vină la golurile Stelei, poate doar la al treilea gol a fost o eroare în defensivă. Jocul echipei mele nu a fost de
"Steaua a avut două bare întâmplătoare, doar Napoli a fost pe teren de la 0-3!"

Latovlevici: **”Încă mai avem șanse de calificare! Lăcătuș ne-a zis să ținem capul sus”

Latovlevici nu dezarmează! Chiar dacă Steaua a ratat la mustață cele 3 puncte în meciul cu Napoli, fundașul este optimist și spune că formația din Ghencea păstrează șanse de calificare. Jucătorul venit de la Timișoara a mai spus că Lăcătuș și-a îmbărbătat elevii la vestiare pentru evoluția din partida cu italienii. "Încă mai avem șanse mari să ne calificăm, dar aveam și mai mari dacă învingeam! Lăcătuș ne-a zis în vestiar să ținem capul sus pentru că am jucat bine. După meci ne-am dus la arbitru să-i cerem explicații pentru că a acordat mai multe minute de prelungire decât era inițial", a declarat Latovlevici la finalul partidei.
Latovlevici: **"Încă mai avem șanse de calificare! Lăcătuș ne-a zis să ținem capul sus"

Cardoso: „După primele 15 minute nu credeam că e posibil să mai facem ceva!”

Atacantul lui Napoli, Dumitru Cardoso, a declarat că este mulțumit de scorul final al meciului cu Steaua, mai ales după începutul bun al echipei lui Lăcătuș. Vârful a spus că arbitrul a acordat mai multe minute decât era cazul, dar a adăugat că toate echipele au șanse de calificare. "Pentru noi e un rezultat bun, mai ales că Steaua a început incredibil și după primele 15 minute ne venea greu să credem că vom mai obține ceva de la acest meci. Avem un antrenor foarte bun și ne-a ajutat să revenim și să obținem acest rezultat excelent. Și eu cred că arbitrul a acordat mai multe minute de prelungire decât era cazul, dar asta e! Atmosfera a fost senzațională!Toate echipele au șanse de calificare", a spus Cardoso după meci.
Cardoso: "După primele 15 minute nu credeam că e posibil să mai facem ceva!"

Bănel: „Meritam victoria! E normal ca Lăcătuș să fie supărat!”

Mijlocașu Stelei, Bănel Nicoliță, a declarat că echipa sa merita victoria după cum a jucat cu Napoli, joi seară. Bănel a mai adăugat că e normal ca antrenorul Lăcătuș să fie supărat după un asemenea meci, când echipa a condus cu 3-0. "Cred că în această seară am jucat foarte bine și meritam victoria. Arbitrajul a fost cum a fost... Ă‚sta e fotbalul. Am meritat victoria, am muncit, am dat tot ce puteam... meritam din plin victoria. Ce să mai facem acum, mergem înainte. În această seară trebuia să câștigăm fără drept de apel. Asta e. Ne bucurăm că am făcut un joc bun și am adus lumea alături de noi. Am condus cu 3-0, e normal ca domnul Lăcătuș să fie supărat. Și noi ne doream să înceapă cu o victorie. Le mulțumim fanilor", a spus Nicoliță la Pro TV.
Bănel: "Meritam victoria! E normal ca Lăcătuș să fie supărat!"

Victor Becali:** „E inadmisibil ce a făcut Kapetanos! Tătărușanu se văita, dar de fapt își aranja mănușile!”

Impresarul Victor Becali l-a criticat, joi seară, după meciul Stelei cu Napoli, scor 3-3, pe grecul Pantelis Kapetanos, calificând drept "inadmisibil" faptul că atacantul și-a lăsat echipa cu un om în minus aproape un meci. "Ce se putea întâmpla cu Steaua când Kapetanos după ce a marcat pentru 3-0 a luat roșu? Este inadmisibil să faci un asemenea gest și să-ți lași echipa aproape un meci cu om în minus. Nu știu dacă arbitrul a făcut bine că a prelungit atâta timp meciul, însă eu l-am văzut și pe Tătărușanu că stătea întins, se văita, dar de fapt își aranja mănușile", a declarat Victor Becali.
Victor Becali:** "E inadmisibil ce a făcut Kapetanos! Tătărușanu se văita, dar de fapt își aranja mănușile!"

Tănase: „La final am înnebunit … nu ne venea să credem! Arbitrii au tras cu ei”

Steaua a scăpat printre degete victoria cu Napoli, iar golul înscris de italieni în mintul 90+7 i-a dărămat psihic pe jucătorii 'roș-albaștrilor'. Cristi Tănase spune că arbitrajul polonezului Marcin Boroski a fost părtinitor și consideră că Steaua ar fi trebuit să aibă 3 puncte după acest meci. Căpitanul din Ghencea pune sub semnul întrebării și eliminarea grecului Kapetanos, dar mai ales prelungirea nejustificată a meciului cu șapte minute. "E un rezultat nemeritat. Arbitrii au prelungit prea mult repriza a doua. Nu știu ce s-a întâmplat la eliminarea lui Kapetanos, altfel arăta echipa cu el în teren. Dacă rămâneam 11 la 11 nu mai era scorul ăsta. Nu mi se pare că arbitrii au tras cu ei, chiar așa a fost. Din nefericire a fost doar egal. Mergem mai departe. Capul sus și trebuie să câștigăm următorul meci. Lăcătuș ne-a spus că am făcut un meci bun și că trebuie să privim înainte. Noi vrem să câștigăm fiecare meci și eu spun că următorul e decisiv. La final eram toți nervoși. Înnebunisem chiar. Nu ne venea să credem că am luat gol în ultima secundă. În ultima secundă din șapte minute de prelungiri", a declarat Tănase la ProTV.
Tănase: "La final am înnebunit ... nu ne venea să credem! Arbitrii au tras cu ei"

Dragomir:** ” Am fost la două echipe la care s-au făcut prostii, Scornicești și Victoria, dar hoț mai mare ca arbitrul ăsta n-am văzut!”

Steaua s-a văzut egalată de Napoli în minutul 90+7 și nu a obținut decât un punct la finele disputei cu gruparea italiană, deși în minutul 16 "roș-albaștrii" conduceau cu 3-0. Dumitru Dragomir dă vina pe arbitraj și spune că centralul polonez i-a făcut praf pe steliști. "Stau și mă gândesc la Kapetanos ăsa..ce-o fi fost în mintea lui? Hoțul ăsta de polonez...nu-mi pot imagina. Am fost la două echipe la care s-au mai făcut prostii, la Scornicești și la Victoria, dar hoț mai mare ca ăsta n-am văzut. Să lași 8 minute de prelungire. Maniera lui de arbitraj...De aia nu mai pot eu de diplomație. Arbitrajul a fost catastrofal. ", a declarat Dragomir la gsptv.
Dragomir:** " Am fost la două echipe la care s-au făcut prostii, Scornicești și Victoria, dar hoț mai mare ca arbitrul ăsta n-am văzut!"

Becali nu-l înțelege pe Kapetanos: „Niciodată nu se face așa ceva!”

Finanțatorul Stelei, Gigi Becali, a declarat că nu înțelege de ce Kapetanos a făcut acel gest prin care a luat cartonașul roșu. Omul de afaceri a spus că acel gest nu trebuia făcut și că Napoli nu a avut nicio ocazie chiar dacă a avut un om în plus. "E un gest care nu se face niciodată. Ai 3-0, ai marcat și gol, ce mai vrei. Poți face asta din neputință, de nervi, dar ce nervi să fie la 3-0?Ei n-au avut nicio ocazie nici un un om în plus în prima repriză", a spus Becali la ProTV.
Becali nu-l înțelege pe Kapetanos: "Niciodată nu se face așa ceva!"

Lăcătuș: „E greu să nu te simți dărâmat după ce ai condus cu 3-0! E păcat de munca depusă în 90 de minute”

Golul din ultma secundă înscris de Cavani a stricat debutul lui Marius Lăcătuș în Ghencea, iar noul tehnician spune că roș-albaștrii ar fi meritat victoria în fața italienilor. Steaua a obținut doar o remiză cu Napoli, scor 3-3, deși în minutul 17 conducea cu 3-0, dar "Fiara" a ținut să-și laude jucătorii pentru devotamentul de care au dat dovadă. În ciuda faptului că Steaua are un singur punct după două etape, Lăcătuș e convins că echipa se poate califica în primăvara europeană, dar admite că o victorie în această seară ar fi contat enorm. "Păcat pentru toată munca pe care au depus-o jucătorii 90 de minute. Suntem pe un drum bun, sper ca la ultimele meciuri să remediem din greșelile făcute. Nu au fost multe, dar au fost. E greu, după ce conduci cu 3-0 și să pierzi un jucător în minutul 30, să nu te simți dărâmat. I-am felicitat pe jucători după meci, vom merge pe drumul cel bun. Dacă vom continua așa, vom face puncte în Liga Europa. Arbitrul știe mai bine de ce a prelungit atât de mult meciul. Eu nu pot să trec peste acest joc. Rămâne o luptă deschisă pentru locul 2, Liverpool se va desprinde", a declarat Marius Lăcătuș la ProTV, imediat după meci.
Lăcătuș: "E greu să nu te simți dărâmat după ce ai condus cu 3-0!  E păcat de munca depusă în 90 de minute"

Steaua, ca Inter!** „Așa a jucat și Mourinho cu Barça, dar el a avut mai mult noroc decât Lăcă”

Deși a condus cu 3-0 în minutul 16, Steaua nu a reușit să o învingă pe Napoli. Profitând de eliminarea lui Kapetanos, italienii au revenit incredibil și, după un final de infarct, au reușit să plece cu un punct din Ghencea. Gigi Becali s-a declarat mulțumit de evoluția echipei și îi felicită pe elevii lui Marius Lăcătuș. "Am jucat cu un om în minus aproape tot meciul. Primul gol al lor a venit la prima fază de poartă, apoi am mai luat un gol de la distanță, ultimul aiurea...nu știu...Nici nu mă interesează 3 puncte, mă interesează cum s-au dăruit și că am avut 3-0 în minutul 15. Nu vreau să îl critic nici pe Kapetanos, pentru că am o mulțumire sufletească. Sunt supărat pe el, dar asta e. Moral era să se termine 3-2, pentru că ei au înscris în minutul 98. Eu mi-am dat seama că arbitrul, ținând cu ei, va prelungi mai mult partida. Tătărușanu a stat pe jos un minut și jumătate, iar arbitrul a prelungit cu 3 minute.", a declarat Gigi Becali la gsptv.
Steaua, ca Inter!** "Așa a jucat și Mourinho cu Barça, dar el a avut mai mult noroc decât Lăcă"

După 382 de zile!** Steaua nu mai înscrisese 3 goluri într-o repriză din septembrie 2009!

Steaua a avut un început halucinant de meci în fața italienilor de la Napoli și după doar 16 minute conducea cu 3-0! Cribari (autogol), Tănase și Kapetanos l-au învins rând pe rând pe De Sanctis și au rezolvat în mare măsură soarta partidei. 382 de zile trecuseră de când "roș-albaștrii" nu mai reușiseră să înscrie trei goluri într-o singură partidă, de la partida cu Gaz Metan Mediaș din Liga I. Atunci, Steaua a întors spectaculos scorul în repriza a doua și a revenit de la 1-2 pentru a câștiga cu 4-2. Golurile Stelei au fost înscrise de Janos Szekely (48, 90 - pen) și Nicoliță (77). Steaua (13 septembrie 2009): Tătărușanu - Ninu, Rada, Ghionea, P. Marin - Nicoliță, A. Ionescu, Bicflavi, Grzelak - Stancu, Kapetanos 4 jucători din titularii de astăzi au fost pe teren și în meciul cu Gaz Metan Mediaș: Tătărușanu, Nicoliță, Stancu și Kapetanos
După 382 de zile!** Steaua nu mai înscrisese 3 goluri într-o repriză din septembrie 2009!

S-a rupt blestemul!** Steaua a avut nevoie de un autogol pentru a marca împotriva unei echipe din „Cizmă” :)

Echipa roș-albaștrilor a mai scăpat de un complex, fundașul celor de la Napoli, Emilson Cribari marcând au autogol de toată frumusețea, în minutul unu al partidei cu Steaua. În precedentele 11 meciuri disputate împotriva trupelor din Italia, Steaua nu a reușit să învingă niciodată; ba mai mult, roș-albaștrii nu înscriseseră împotriva vreunei echipe din țara care a patentat catenaccio-ul. Formația din Ghencea a reușit să rupă acest blestem, după ce în partida anterioară, cu Liverpool, au reușit să devină prima formație din Liga I care să marcheze pe Anfield.
S-a rupt blestemul!** Steaua a avut nevoie de un autogol pentru a marca împotriva unei echipe din "Cizmă" :)

Scandal între suporteri înainte de Steaua-Napoli!** 12 persoane duse la Poliție!

Mai multe persoane au fost implicate într-un scandal înainte de începerea meciului Steaua - Napoli, programat de la ora 20.00, pe Stadionul din Bulevradul Ghencea, 12 dintre suporteri fiind duși la Secția 22 Poliție și urmând să fie sancționați. Purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei, Christian Ciocan, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că suporterii s-au luat la ceartă, au încercată să provoace o bătaie, însă au fost văzuți de jandarmi și polițiști, care au intervenit înainte ca vreo persoană să fie lovită sau rănită. În urma incidentului, 12 dintre persoane au fost duse la secție.
Scandal între suporteri înainte de Steaua-Napoli!** 12 persoane duse la Poliție!