CELE MAI NOI ARTICOLE

Sabău aruncă bomba: „MM nu-și permitea să debuteze decât cu victorie!”

După înfrângerea cu Steaua (0-1), Ioan Ovidiu Sabău (42 de ani) a plecat acasă, la Câmpia Turzii, să-și lingă rănile. „Moțul" a întors pe toate fețele jocul de sâmbătă, dar concluziile au fost aceleași. Domnule Sabău, ați fost foarte afectat după jocul cu Steaua. V-ați mai revenit? Am încercat să mă refac, să mă împac cu ideea că lucrurile așa trebuie să fie. Îmi văd de drumul meu în continuare și încerc să nu mă mai consum atât.
Sabău aruncă bomba: "MM nu-și permitea să debuteze decât cu victorie!"

Mureșenii acuză: „MM ne-a arătat prohabul!”

Claudiu Maior va face o plângere la LPF la adresa lui Mihai Stoica. „Și-a dus mâinile la prohab și l-a făcut pe Sabău iehovist nenorocit", justifică viceprimarul din Tg. Mureș, care povestește și cum Lăcătuș a vrut să-l bată! Scene incredibile la meciul Stelei de la Târgu Mureș. Oficialii gazdelor sunt isterizați de ceea ce li s-a întâmplat și acuză pe toată lumea. Cele mai multe plângeri au venit de la Claudiu Maior, care este și viceprimar în Târgu Mureș. Acesta spune că l-au șocat trei lucruri la acea partidă:
Mureșenii acuză: "MM ne-a arătat prohabul!"

Editorial Matei Udrea: Acasă la performanță

„La cum se joacă acum în Liga I, noi facem spectacol!". Cugetarea lui Adrian Porumboiu, emisă ieri, după victoria chinuită a vasluienilor în Regie, cu lanterna Sportul, are totală acoperire. Poli - Oțelul 2-0, derby-ul consumat aseară al primelor două clasate, nu lasă prea mult loc de întors: Liga I produce rumeguș, nu mobilă de cireș. Dacă ar fi scos măcar un egal, gălățenii își asigurau coroana de campioni ai turului. Dar e posibil ca profețiilor, interesate ori ba, să li se apropie sorocul: echipa lui Dorinel Munteanu și-a cam terminat combustibilul. În ultimele patru etape, Oțelul a mai câștigat doar cinci puncte. Timișoara, rămasă singura echipă neînvinsă în campionat, s-a apropiat deja la un singur punct de locul 1, iar impresia e că schimbarea liderului a devenit doar o chesiune de timp. Ț
Editorial Matei Udrea: Acasă la performanță

Fani prinși la furat

Ca la mai toate meciurile din deplasare, Petrolul a fost susținută la Mioveni de o galerie de peste 100 de suporteri, aceștia sosind la meci cu mai multe autocare. Înfrângerea suferită de echipă, 0-2, a produs deranj mare în rândul fanilor, care, după ce și-au ținut aproape 30 de minute jucătorii în ședință, au fost implicați într-un incident pe drum., Nefiind însoțiți de jandarmerie, fanii au oprit la intrarea pe autostrada Pitești - București, în benzinăria Lukoil de la km 110, pentru a merge la toaletă și a face niște cumpărături. Câțiva suporteri s-au oprit însă direct la standul cu băuturi și au început să se aprovizioneze cu sticlele de whisky expuse. Angajatul benzinăriei a observat că fanii au început să fure și a apăsat imediat butonul de panică de la firma de pază. Având un echipaj chiar în zonă, agenții au sosit imediat, suporterii neapucând nici măcar să iasă bine din benzinărie.
Fani prinși la furat

Visul continuă: pas spre Euro

Naționala de polo a României a răpus sâmbătă, la Oradea, în meciul secund al Grupei F din cadrul preliminariilor CE 2012, reprezentativa Slovaciei, scor 8-5 (1-1, 2-1, 3-1, 2-2), instalându-se pe prima poziție a clasamentului cu șase puncte. Cum meciul cu Slovacia era cotat drept derby-ul seriei, reprezentanții celei mai bune selecționate tricolore masculine din ultimii șase ani pot spune că sunt aproape de a mai bifa încă un obiectiv: calificarea la CE 2012 din Eindhoven. De ce? Pentru că Ucraina și Israel, celelalte componente ale grupei, sunt la ani distanță față de trupa tehnicianului Istvan Kovacs și pentru că în barajul de promovare la Euro acced primele două clasate în grupă, locul întâi asigurând un adversar mai slab cotat în confruntarea decisivă. Cu viza spre Shanghai deja în buzunar, locul de disputare al CM 2011, naționala de polo ar urma să mai lege încă un inel în lanțul calificărilor consecutive la marile turnee (CM sau CE) din 2005 până acum: CM 2005 (loc 6), CE 2006 (4), CM 2007 (11), CE 2008 (9), CM 2009 (7) și CE 2010 (7). Marcatorii cu Slovacia: Negrean (foto, 2), Radu, Iosep, Diaconu, Crețu, Kadar, R. Georgescu.
Visul continuă: pas spre Euro

Herr Matador

Schalke l-a (re)descoperit pe Raul sâmbătă, pe „Veltins Arena", în etapa a 13-a din Bundesliga. Fostul atacant-simbol al Realului, transferat în vară în Germania, a reușit primul său hat-trick. În meciul cu Werder, Deac l-a susținut pe Raul doar de pe banca de rezerve. Pe 28 iulie s-a despărțit de clubul cu care practic s-a identificat din 1994 încoace. Vârsta (33 de ani), dar și venirea lui Mourinho l-au făcut pe „Raul Madrid" să-și caute o altă destinație, deși părea legat pe viață de „galactici". A ajuns la Schalke, dorit cu insistență de Magath și convins de fostul său coechipier de la Real, Metzelder, acum și el în tricoul „Royal Blues". După un debut greu, cu un singur gol marcat în Bundesliga, în etapa a șasea, cu Borussia Monchengladbach (2-2), Raul pare integrat, în sfârșit, în echipa la care evoluează (din când în când) și Ciprian Deac.
Herr Matador

Se sparge monopolul pe TV?** O NOUĂ‚ metodă prin care ar putea fi difuzate meciurile din Liga 1 din sezonul viitor!

Liga I ar putea suferi o lovitură dură începând de anul viitor. Drepturile TV, principala sursă de venituri pentru cluburile noastre, riscă să fie influențate de Consiliul Concurenței. Acesta a declanșat anul trecut o anchetă, fiind luată în calcul posibilitatea de a obliga LPF să vândă drepturile pe pachete, eliminând monopolul de acum. Dumitru Dragomir vrea însă să evite o licitație pentru pachete de opțiuni, de teamă că prețul total ar putea fi mai mic decât cel de 85 de milioane obținut de la RCS&RDS și Intact. În primăvara anului viitor, telespectatorii vor putea ști exact pe ce canale vor putea urmări Liga I. Licitația pentru drepturile de televizare se anunță mai încinsă ca niciodată, mai ales că Dragomir a anunțat că va obține mai mulți bani de la televiziuni. Mitică de la Ligă speră la cel puțin 120 de milioane de euro cu tot cu TVA pentru următoarele trei sezoane, mizând, în special, pe concurența dintre RCS și Dolce.
Se sparge monopolul pe TV?** O NOUĂ‚ metodă prin care ar putea fi difuzate meciurile din Liga 1 din sezonul viitor!

ProSport a aflat** cu cine va semna Apostol!

Evoluțiile șterse și apatia de care a dat dovadă în tricoul Stelei l-au convins pe Iulian Apostol să-și rezilieze contractul cu Steaua. „A fost o înțelegere pe cale amiabilă", au ținut să precizeze atât mijlocașul, cât și oficialii roș-albaștri după o întâlnire care a durat cinci minute. La două zile distanță, trei echipe s-au arătat interesate de serviciile fotbalistului:
ProSport a aflat** cu cine va semna Apostol!

Urlă foamea-n studenți!** Jucătorii Sportului au ajuns la capătul răbdării

Neplătiți în acest sezon, jucătorii Sportului au ajuns la capătul răbdării. În ciuda promisiunilor primite din partea lui Vasile Șiman că problema banilor va fi rezolvată până la sfârșitul anului, Marius Postolache (foto) a depus deja memoriu să devină liber de contract. „Vreau să pot pleca liber, pentru că eu sunt din Timișoara și nu mai rezist fără bani, chiar dacă îmi pare rău pentru Sportul", și-a motivat mijlocașul decizia. La aflarea veștii, conducerea formației din Regie l-a trimis imediat pe fotbalist la echipa a doua, lucru care nu i-a picat deloc bine acestuia. „Nu înțeleg de ce în România, dacă îți ceri drepturile, trebuie să primești un șut în fund. Asta este situația, e decizia mea și mi-o asum", a continuat Postolache. Decizia acestuia nu va rămâne una singulară. Mai mult ca sigur, o serie de alți „studenți" urmând să-i copieze exemplul și să se adreseze comisiilor de la LPF pentru a-și putea lua banii și pentru a deveni jucători liberi.
Urlă foamea-n studenți!** Jucătorii Sportului au ajuns la capătul răbdării

„Lăcătuș a gândit perfect!”

Steaua a jucat sâmbătă aproape 20 de minute în superioritate numerică de doi jucători. Trupa lui Sabău i-a chinuit pe roși-albaștri până în prelungirile meciului, când doar lovitura de cap a lui Bilașco a adus victoria. Iar acest succes, spun Becali și Rădulescu, e meritul antrenorului. Patronul Stelei a uitat însă repede modul în care s-au prezentat „războinicii săi" pe terenul de la Târgu Mureș și a lăudat felul cum a gândit Marius Lăcătuș meciul. „Ne-am chinuit, dar Marius a gândit perfect meciul, pentru că l-a câștigat până la urmă", a fost declarația lui Gigi Becali. Cu toate că mai mulți oameni de fotbal au avut remarci ironice vizavi de balanța numerică înclinată în favoarea steliștilor, Mircea Rădulescu a găsit argumente care să-l sprijine pe Marius Lăcătuș pentru felul cum a pregătit jocul. „A schimbat perfect în superioritate numerică, a scos un fundaș (n.r. - pe Galamaz) și a băgat un atacant (n.r. - pe Bilașco), care a și decis meciul. Lăcătuș a mutat bine, i-a motivat mai mult, s-a văzut că au intrat pe teren cu o altă dorință. Mai ales că jucătorii ofensivi au probleme. Kapetanos nu se ridică la nivelul Stelei, iar Bogdan Stancu parcă e îndrăgostit", a spus șeful Școlii de Antrenori din cadrul FRF.
"Lăcătuș a gândit perfect!"

„Roșii” la foc automat!

ProSport a analizat ieri, împreună cu Aron Huzu, arbitrajul lui Alexandru Tudor de la FCM Târgu Mureș - Steaua. Fostul șef al CCA a catalogat toate cele patru cartonașe roșii arătate de arbitru ca fiind corecte, însă a criticat stilul bucureșteanului, explicând că acesta a deranjat.
"Roșii" la foc automat!

Îmbrăcați-vă în galben și intrați gratis!

Naționala de rugby a României intră azi în cantonament pentru cel mai important meci al anului, manșa retur a barajului de calificare la Cupa Mondială 2011, cu Uruguay. „Stejarii" (Dascălu, foto) s-au întărit cu încă șase jucători, Sîrbe, Macovei, Ianuș, Conache, Dascălu și Ionuț Botezatu, pentru partida care va avea loc sâmbătă, ora 17:00 (GSP TV), pe stadionul „Arcul de Triumf". FRR a anuțat că suporterii care vor purta haine de culoare galbenă sau care vor avea asupra lor un tricolor vor avea acces liber la tribuna a II-a și peluză, unde biletul costă 5 lei.
Îmbrăcați-vă în galben și intrați gratis!

„Căpcăunul a mâncat puiul de găină”

Gala aniversară „10 ani de Local Kombat", de vineri noaptea, din Sibiu, s-a desfășurat cu casa închisă, nu mai puțin de 3.500 de oameni înghesuindu-se să urmărească cât mai aproape show-ul din ring. Dacă din pumnii unor luptători precum Atodiresei, Ciobanu sau frații Stoica au sărit scântei, iar adversarii au stat în ring ca pe jăratec, main-eventul galei, lupta de MMA (Arte marțiale mixte) dintre fostul judoka român
"Căpcăunul a mâncat puiul de găină"

Surprinzătorul Murray

Andy Murray a debutat perfect la ultimul turneu de tenis al anului, Turneul Campionilor de la Londra. Susținut de cei 17.500 de spectatori prezenți în Arena O2, jucătorul britanic a reușit o victorie senzațională în fața suedezului Robin Soderling, 6-2, 6-4, în Grupa B a competiției. La fel ca în 2009, onoarea de a deschide Turneul Campionilor a revenit favoritului publicului, Andy Murray (5 ATP). Și la fel ca în ediția precedentă, britanicul și-a adjudecat primul joc. De data aceasta, învinsul nu a fost Juan Martin del Potro, ci Robin Soderling (4 ATP), cel care în urmă cu numai o săptămână ridica trofeul Masters-ului de la Paris.
Surprinzătorul Murray

Se văd semifinalele pentru Oltchim? Vezi cu cine ar putea juca vâlcencele!

În pofida debutului șubred în actuala ediție a Ligii Campionilor, Oltchim și-a spălat păcatele pe final și termină în trombă Grupa C. O victorie repurtată aseară, pe propriul teren, 33-28 (18-13) în fața liderului Larvik, anunță, poate, un parcurs mai convingător în faza grupelor principale. Venită în România cu doar trei rezerve și fără marile vedete în garnitura de start, campioana Norvegiei s-a îmbătat doar cu apă rece (9-8, m.15, 19-18, m.35). Oltchim a vrut parcă să arate că ar fi dat de pâmânt și cu „7"-le tip al nordicelor, iar cu Ardean, Stanca și Ungureanu în mare formă, „alchimistele" au băgat cărbuni pentru o victorie de moral. Următoarea fază (începe în luna februarie) va fi cu totul alta. Valoarea adversarelor va fi evident mai ridicată, iar norocul de la tragerea de sorți de mâine va cântări decisiv.
Se văd semifinalele pentru Oltchim? Vezi cu cine ar putea juca vâlcencele!

Zaza a câștigat Derby-ul de Trap de la Ploiești

Hipodromul „Ploiești" a fost ieri din nou în centrul atenției, Derby-ul de Trap al României, organizat după o pauză de trei ani, atrăgând aproape 1.000 de spectatori. Cea mai importantă cursă a anului a fost câștigată de iapa Zaza (proprietatea lui Marian Manea), condusă de Mihai Vasile. Zaza a fost urmată de armăsarul Nelson, condus de Mihai Păun, și de iapa Atena, condusă de Gheorghe Vasile. (Marian DIMA, Ploiești)
Zaza a câștigat Derby-ul de Trap de la Ploiești

Gimnastele, cu burta pe carte!

După ce timp de cinci luni s-au pregătit la Izvorani, sub îndrumarea antrenorilor coordonatori Mariana Bitang și Octavian Bellu, componentele lotului feminin de gimnastică s-au întors în tradiționalul cantonament de la Deva. O revenire de doar zece zile, pentru ca fetele să își rezolve situația școlară la sfârșit de semestru. „Este și un mic respiro pentru ele, o reducere a motoarelor, pentru că au venit foarte motivate și dornice de muncă după Mondiale, au început să învețe elemente noi și nu au avut niciun fel de pauză", ne-a declarat directorul tehnic, Anca Grigoraș. Fetele au revenit la Deva fără antrenorii Bitang și Bellu, care au rămas la Izvorani să facă planificarea pentru anul competițional 2011, documentația urmând să fie înaintată forului de specialitate și COSR. În această perioadă, Ana Porgras și colegele ei vor avea un singur antrenament pe zi, restul timpului fiind dedicat învățăturii. Echipei i s-a alăturat și campioana europeană, Ana Maria Tămârjan (19 ani), care și-a anunțat retragerea în această vară, după ce a suferit două intervenții chirurgicale la genunchi.
Gimnastele, cu burta pe carte!

Lui Lăcă i se pregătește „execuția”!** Vezi cine e favoritul nr.1 pentru banca Stelei!

Până la finalul sezonului de toamnă, Steaua mai are de jucat cinci meciuri: două în Europa League și trei în Liga I. În cupele europene, roș-albaștrii vor înfrunta Liverpool, în Ghencea, și Napoli, în Italia. Practic, în această competiție obiectivul lui Lăcătuș este calificarea din grupă, care poate fi obținută încă de la meciul cu "cormoranii" și cu jocul rezultatelor. În campionat, Steaua mai are cel puțin două meciuri dificile: cu CFR Cluj acasă și cu Craiova în deplasare, intercalat fiind jocul cu "U" Cluj, din Ghencea. "Fiara" are nevoie de minimum 7 puncte din aceste trei partide pentru a mai spera la continuitate pe banca din Ghencea.
Lui Lăcă i se pregătește "execuția"!** Vezi cine e favoritul nr.1 pentru banca Stelei!

Strategia lui Gigi!** Adevăratul motiv pentru care MM a fost readus de Becali la Steaua

Împăcarea dintre Gigi Becali și Mihai Stoica a surprins pe toată lumea. Aparent, inițiativa latifundiarului a fost considerată un gest disperat într-un moment în care Steaua nu avea rezultate și nici perspective. Totuși, se pare că strategia patronului din Ghencea bate mult mai departe.
Strategia lui Gigi!** Adevăratul motiv pentru care MM a fost readus de Becali la Steaua

Țintele lui MM

Venirea lui Mihai Stoica în Ghencea înseamnă și efectuarea câtorva transferuri în pauza de iarnă. Nu nume mari, pentru că e greu de crezut că Becali va mai băga mâna în buzunar pentru achiziții importante. Așa că Meme a pus ochii pe doi jucători de la Pandurii: Gabi Matei (foto sus), fundaș dreapta, și Mihai Pintilii (medalion), stoper sau închizător. Doi jucători de la Pandurii, Gabi Matei și Mihai Pintilii, sunt jucătorii doriți de Mihai Stoica la Steaua în pauza de iarnă. Dacă primul are 20 de ani, evoluțiile de anul acesta propulsându-l pentru prima dată în vizorul echipelor mari, Mihai Pintilii (24 de ani) poate fi considerat un fotbalist cu experiență.
Țintele lui MM

Cel mai încins BARÇA – REAL din ultimii ani!** VEZI ce recorduri au fost doborâte!

Presa din Spania anticipează cel mai încins duel Barcelona - Real Madrid din ultimii ani. Cu o etapă înainte de marele meci, atât Barça, cât și Real au făcut spectacol. Sâmbătă, "extratereștrii" lui Guardiola au desființat-o pe Almeria în fața propriilor suporteri, 8-0, cea mai categorică victorie obținută în deplasare în ultimii 50 de ani (pe 25 octombrie 1959, 8-0 la UD Las Palmas)! Eroul serii? Messi! Argentinianul a reușit un hat-trick excepțional și a ajuns la 101 goluri marcate în Primera Division. Nici Cristiano Ronaldo nu s-a lăsat! Tot sâmbătă, portughezul a reușit și el un hat-trick, în victoria obținută de Real pe "Bernabeu", 5-1 cu Athletic Bilbao. Ronaldo este golgheter în campionatul Spaniei, cu 15 reușite, cu două mai mult decât Messi.
Cel mai încins BARÇA - REAL din ultimii ani!** VEZI ce recorduri au fost doborâte!

Se prăbușește Chelsea!

A început sezonul fenomenal, cu două „seturi" la 0, a doborât recordurile defensive ale lui Mourinho, dar acum se prăbușește. Sâmbătă, la Birmingham, Chelsea a pierdut cu 1-0, a treia înfrângere în ultimele patru etape, și a fost egalată la puncte de Manchester United. Deși e în continuare lider în Premier League, Chelsea e în corzi. Au plecat ca din pușcă în noul sezon, 6-0 cu West Bromwich, 6-0 în deplasare cu Wigan, s-a distanțat serios de principalele contracandidate, dar acum albaștrii sunt în genunchi. Cu Ancelotti pe bancă, Chelsea a spulberat în acest sezon recordul defensiv al lui Mourinho, care pe „Stamford Bridge" nu primise gol timp de 675 de minute, în 2004-2005. Acum, albaștrii au ajuns la 916 minute, timp în care au marcat dublul golurilor reușite în acea perioadă sub comanda lui „The Special One"!
Se prăbușește Chelsea!

Talismanul lui Torjinho!** Secretul mijlocașului dorit de Bayern și Juve

Astăzi este o zi specială pentru Gabi Torje. Mijlocașul „câinilor" împlinește 21 de ani, însă nu poate fi alături de colegii săi pe teren, la Brănești, pentru că este suspendat. Interesant este faptul că fotbalistul a făcut din data nașterii sale un adevărat talisman. Cifra 22 este inscripționată pe tot ce are mai de preț mijlocașul curtat de Bayern Munchen și Juventus Torino! Tricoul de joc are numărul 22, numărul de înmatriculare al noii sale mașini începe cu TM, orașul natal, după care urmează ziua și luna în care s-a născut. Cel mai dorit fotbalist al lui Ioan Andone le-a transmis colegilor că acceptă de la ei un singur cadou: „Trei puncte cu Brănești, iar apoi vă cinstesc".
Talismanul lui Torjinho!** Secretul mijlocașului dorit de Bayern și Juve

Devotament de „câine”! Dănciulescu joacă cu burta goală la Dinamo!

Ionel Dănciulescu a revenit la Dinamo, însă se pare că „repatrierea" nu a fost de bun augur pentru golgheterul „câinilor", nici în plan sportiv, nici în plan financiar. El nu a văzut până acum niciun ban din salariul anual de 130.000 de euro. „Corbul" nu a prins foarte multe meciuri ca titular în formația lui Andone, iar asta s-a repercutat și în cardul pe care trebuia să primească salariul în fiecare lună. Ieri, site-ul dinamomania.net a publicat un articol prin care anunța că veteranul roș-albilor este neplătit de mai multe luni.
Devotament de "câine"! Dănciulescu joacă cu burta goală la Dinamo!

Rada:** „Vreau din nou gol cu Basel!”

Fundașul-golgheter din Liga Campionilor, Ionuț Rada (foto), își impulsionează colegii și le povestește cum e în fazele superioare din Europa League: „Pentru acele meciuri te apuci de fotbal". CFR poate deveni a treia reprezentantă a României care ajunge în primăvara europeană, din grupele Champions League, după Steaua și Unirea Urziceni, în sezoanele trecute. Ionuț Rada și Emil Dică sunt singurii jucători din lotul actual al campioanei care au mai jucat la un asemenea nivel, în perioada în care evoluau la Rapid. „Mi-aș dori să se vadă primăvara de la Basel, dar va trebui să muncim mult, pentru că elvețienii au făcut meciuri bune și cu Roma, și cu Bayern. Am știut de la început că ne vom lupta cu ei pentru locul 3 și cred că în tur a fost un meci echilibrat", spune Ionuț Rada.
Rada:** "Vreau din nou gol cu Basel!"

Ce legătură există între Dinamo și Brănești? Punctul forte e vopsit cu var!

Victoria Brănești și Dinamo se întâlnesc astăzi, la Buzău, într-o partidă „de duzină". Cele două echipe au însă în comun numărul mare de penalty-uri primite în acest tur de campionat. Dinamoviștii se prezintă în această seară fără foarte mulți titulari, Andone având probleme mari în alcătuirea primului „11". Și tot în jurul acestei cifre se poate țese o miză inedită a partidei, pe lângă punctele puse în joc. Se poate spune că punctul forte al celor două echipe este... punctul cu var. Față în față se vor afla formațiile care au primit cele mai multe lovituri de la 11 metri în acest sezon. Cel mai probabil, casele de pariuri vor acorda cote mici șanselor ca azi să se acorde vreun penalty.
Ce legătură există între Dinamo și Brănești? Punctul forte e vopsit cu var!

Roma – Bayern, confruntarea titanilor!

CFR joacă mâine în deplasare la Basel, dar e cu o ureche și la rezultatul de pe „Olimpico", dintre primele două echipe din grupă, Roma și Bayern. Italienii sunt în formă maximă, după ce au bifat, sâmbătă, a cincea victorie în ultimele șase meciuri, în timp ce bavarezii au scos doar un egal, 1-1, în deplasare, la Leverkusen. 2-0 cu Udinese, goluri Menez (24) și Boriello (56), și Roma a mai bifat o victorie în Serie A, a șasea în 14 etape. După începutul dezastruos de sezon, cu prima victorie abia în cea de-a cincea etapă, romanii s-au redresat și sunt la turație maximă. „Nu am fost în nicio criză. Am trecut prin momente dificile, dar știam ce aveam de făcut ca să ne revenim", a comentat Ranieri, care i-a scos de pe teren, în ultimele 20 de minute, pe cei doi marcatori, pentru a-i menaja pentru meciul cu Bayern.
Roma - Bayern, confruntarea titanilor!

S-a supărat Copos!** Mesajul patronului Rapidului pentru jucători

Rapid a încheiat vineri, cu „U" Cluj, o serie de patru meciuri fără victorie, dar George Copos nu se lasă impresionat. Patronul nu a uitat de înfrângerea rușinoasă de la Târgu-Mureș și le transmite fotbaliștilor că va reveni alături de ei abia atunci când îi va regăsi pe unul din primele două locuri ale clasamentului. Recunoscut pentru modul aparte în care intervine în viața echipei, George Copos nu se dezminte nici în acest sezon. Exact atunci când jucătorii săi aveau mai mare nevoie de încurajări, patronul a decis să nu îi mai susțină. Cel puțin o vreme. Supărat fiind, patronul nu a fost prezent la meciul cu „U" Cluj, câștigat cu 3-0, și promite că nu va mai fi prezent la partidele giuleștenilor până când nu va vedea o schimbare de atitudine, dar și Rapidul pe un loc de Liga Campionilor. „O echipă mare nu poate să se prezinte așa cum a făcut-o la Târgu-Mureș. Voi reveni alături de echipă atunci când va fi pe una din primele două poziții", a declarat ieri Copos.
S-a supărat Copos!** Mesajul patronului Rapidului pentru jucători

Căpitan virusat

Problemele continuă în Giulești. În afară de faptul că nu a putut să joace împotriva Stelei în Cupă și la Târgu Mureș, Costin Lazăr (foto) nu a reușit mici să se refacă după accidentarea care l-a ținut departe de teren timp de zece zile. Căpitanul din Giulești, Costin Lazăr, suferă în aceste zile de o enterocolită pe care a contractat-o de la fiul său cel mare. După ce a stat trei zile izolat în casă, se părea că mijlocașul va fi apt de joc pentru partida cu Universitatea Cluj.
Căpitan virusat

Brașov-Rapid se joacă și la comisii!

Rapid va juca la Brașov, în ultima etapă a turului, dar, dincolo de meciul direct, cele două formații se luptă de ceva vreme și pe un alt front. Patronul echipei de sub Tâmpa, Ioan Niculaie (foto), încearcă să încaseze, cu ajutorul comisiilor de la LPF, ultima rată din transferurile lui Mihai Roman și Sabrin Sburlea în Giulești. În urma trecerii la Rapid a lui Sburlea și Roman, petrecută în vară, alb-vișiniii urmau să plătească Brașovului suma de transfer în trei tranșe. Chiar dacă a trecut aproape un tur de campionat, giuleștenii nu au achitat încă integral banii cuveniți Brașovului.
Brașov-Rapid se joacă și la comisii!

Chivorchian îi ia apărarea lui Contra:** „Dacă el crede că mai poate să joace, nu văd de ce n-ar face-o!”

Timișoara s-a impus în derby-ul cu Oțelul și s-a apropiat la un punct de liderul Ligii 1. Gheorghe Chivorchian îl laudă pe Cosmin Contra și îi sugerează acestuia să nu pună ghetele în cui, dacă simte că încă mai are puterea de a juca. "Cred că nu s-ar fi impus penalty la Zicu. Am dialogat de foarte multe ori cu Cosmin și i-am zis că dacă el se simte pregătit să joace, să intre. Azi cred că a procedat foarte corect. A fost foarte inspirat la schimbări. Introducerea lui Nikolic a adus forță în atac. Dacă el crede că poate să joace, nu înțeleg de ce n-ar face acest lucru.", a declarat Gheorghe Chivorchian la Sport.ro.
Chivorchian îi ia apărarea lui Contra:** "Dacă el crede că mai poate să joace, nu văd de ce n-ar face-o!"

Dragomir:** „Contra va ajunge antrenor mare! Vaslui, Steaua și CFR au cele mai bune loturi!”

Dumitru Dragomir a vorbit despre partida de la Timișoara, dintre Poli și Oțelul, și chiar dacă gălățenii au pierdut, este convins că aceștia vor termina turul pe primul loc. Președintele LPF l-a lăudat pe Cosmin Contra, pe care îl sfătuiește să-l asculte pe Marian Iancu. "A fost un meci frumușel, au alergat mult ambele echipe, iar arbitrajul a fost bunicel. Nu există un arbitraj perfect, nu am văzut așa ceva, se putea da penalty și la Zicu și la Antal, dar parcă a fost mai clar la Zicu. Sunt de acord cu Marius Stan, cred că vor termina pe primul loc turul. Au jucat bine, au avut ocazii mari la 0-0, dar portarul Timișoarei este foarte bun. Contra e un bun antrenor, a simțit bine jocul, face bine schimbările, va ajunge antrenor mare.
Dragomir:** "Contra va ajunge antrenor mare! Vaslui, Steaua și CFR au cele mai bune loturi!"

Contra, revoltat:** ‘N-am intrat pentru că sunt accidentat, nu pentru că așa mi-a ordonat Iancu! Să plătească restanțele!’

Cosmin Contra s-a declarat revoltat de maniera de arbitraj a lui Ovidiu Hațegan și este de părere că Timișoara este una dintre cele mai dezavantajate echipe din Liga 1. "Guriță" a avut o răbufnire și la adresa lui Marian Iancu, căruia i-a cerut să plătească restanțele financiare. "Am avut un penalty foarte clar. Nu mai pot să tac din gură! Nu se poate să avem un penalty în 16 etape, iar Brăneștiu 8 penalty-uri. Zicu a luat galben pentru simulare, iar Antal, care se aruncă în careu, nu primește galben! Nu se poate așa ceva! Suntem echipa neînvinsă și trebuie să fim respectați. E o victorie grea, dar meritată. Trebuie să trag un semnal de alarmă! Arbitrii nu vor să ne dea penalty-uri care sunt clare ca lumina zilei. Îmi felicit elevii, suntem pe un drum bun și sper să terminăm turul neînvinși. Îl felicit pe Dorinel pentru ce a făcut la Galați. Oțelul își merită locul în clasament.", a declarat Cosmin Contra la conferința de presă.
Contra, revoltat:** 'N-am intrat pentru că sunt accidentat, nu pentru că așa mi-a ordonat Iancu! Să plătească restanțele!'

Marius Stan: „Am avut penalty clar la Antal, dar nu ne vom transforma în cei care latră pe la TV”

Chiar dacă au pierdut meciul de la Timișoara, scor 2-0, președintele Oțelului este optimist în ceea ce privește viitorul echipei sale și este sigur că va termina turul pe primul loc al clasamentului. "Sunt dezamăgit de rezultat, dar nu și de joc. Nu am avut inspirația să explotăm unele momente cheie care le-am avut la 0-0. Am avut penalty clar la Antal, dacă nu strigi de luni până sâmbătă la arbitrii nu ți se acordă nimic, nu ești băgat în seamă. Dacă alte cluburi își aduc oameni care să strige de pe margine, e problema lor. Nu ne vom transforma în cei care latră pe la TV. Hațegan nu a vrut să fie rău cu gazdele, dar totul se deconteză în cupele europene. Vom termina pe primul loc turul, vă garantez că așa va fi. Mă bazez pe jocul echipei, au demonstrat că pot juca fotbal adevărat sub presiune." a spus Marius Stan la Sport.ro
Marius Stan: "Am avut penalty clar la Antal, dar nu ne vom transforma în cei care latră pe la TV"

Dorinel e ironic:** „Oțelul nu se bate la titlu! Doar Poli, Rapid și Steaua au forța să o facă!”

Liderul Oțelul s-a predat la Timișoara, iar bănățenii le suflă în ceafă elevilor lui Dorinel Munteanu, apropiindu-se la doar un punct de aceștia. "Munti" s-a declarat dezamăgit de înfrângere și a făcut câteva comentarii ironice pe tema bătăliei pentru titlu din Liga 1. "Timișoara a meritat să câștige, sunt puțin dezamăgit, nu fac o tragedie din asta. Îl felicit pe Cosmin, s-a apropiat la un punct de lider. A fost penalty la Antal, iar Alexa trebuia eliminat. Dacă marcam noi primii la ocazia lui Viglianti în prima repriză cred că altul era scorul. Oțelul nu are fosța să se bată la titlu. Doar Timișoara, Rapid sau Steaua au forța să se bată la titlu. Cu ce a fost mai prejos Oțelul în jocul de azi decât Timișoara?", a declarat Dorinel Munteanu la conferința de presă.
Dorinel e ironic:** "Oțelul nu se bate la titlu! Doar Poli, Rapid și Steaua au forța să o facă!"

Le-a închis „Gurița”!** Poli Timișoara-Oțelul 2-0!

Contra a câștigat duelul cu Dorinel Munteanu, 2-0 într-un derby neașteptat al Ligii I. Derby cu distribuție bizară. Poli cu Oțelul sau, înaintea etapei, locul 1 cu locul 2. Dacă la distribuție se face promo și la duelul dintre Dorinel - Contra, plus vreo 20.000 de spectatori, atunci calificativul „de neratat" nu este unul pretențios. După vreo 45 de minute și o porție sâcâitoare de tacticizare a jocului, partidei i s-a potrivit cu indulgență un „de văzut". Pionii lui Munteanu au condimentat cu vreo două contraatacuri ce au adus crivățul mai repede în ovalul de pe „Dan Păltinișanu", iar după ce au ridicat gulerele localnicilor, moldovenii au enervat cu o organizare de garnizoană.
Le-a închis "Gurița"!** Poli Timișoara-Oțelul 2-0!

Iancu:** „Contra a readus echilibrul cu schimbările făcute și Zicu a făcut din nou diferența!”

Timișoara a învins liderul Oțelul și s-a apropiat la un singur punct de trupa lui Dorinel Munteanu. Marian Iancu a declarat că victoria bănățenilor este meritată și l-a lăudat pe Cosmin Contra pentru schimbările făcute. "A fost un meci greu, ambele echipe își merită locul în clasament. În prima repriză Oțelul a avut un plus, dar Contra a venit cu niște modificări în repriza a doua care au readus echilibrul. Difența s-a făcul la primul gol prin realizarea de excepție a lui Zicu. ", a declarat Marian Iancu la Sport.ro.
Iancu:** "Contra a readus echilibrul cu schimbările făcute și Zicu a făcut din nou diferența!"

FOTO** Zicu a cerut penalty, după un duel cu Râpă! A fost 11 metri?

Fază controversată în minutul 71 al partidei de pe Bega, dintre Poli și Oțelul. Zicu a pătruns în careul advers, după o acțiune personală și a căzut după un duel cu Râpă. Centralul Ovidiu Hațegan a lăsat jocul să continue și i-a acordat lui Zicu cartonaș galben pentru simulare. TU CE CREZI? A FOST PENALTY LA ZICU? VEZI MAI JOS IMAGINI!
FOTO** Zicu a cerut penalty, după un duel cu Râpă! A fost 11 metri?

Porumboiu confirmă bomba!** Investitorii ruși vor să cumpere un club din Liga 1!

Vestea că niște investitori ruși se pregătesc să cum­pere un club de fotbal românesc s-a răspândit foarte repede și printre conducătorii forțelor Ligii I. Contactat, Adrian Porumboiu (foto), patronul de la FC Vaslui, a confirmat ieri informația. Criza financiară este foarte aproape să devină istorie pentru un club din Liga I. Așa cum ProSport a anunțat în exclusivitate încă de vineri, câțiva oameni de afaceri extrem de potenți financiar se pregătesc să investească masiv într-o echipă din primul eșalon. Faptul că ar putea avea parte de o concurență mai mult decât serioasă i-a speriat și pe patronii din fotbalul românesc.
Porumboiu confirmă bomba!** Investitorii ruși vor să cumpere un club din Liga 1!

VIDEO** Un fost stelist îi răzbună pe dinamoviști! Neșu înscrie contra lui NEC Nijmegen!

Fundașul român Mihai Neșu a marcat golul al treilea al meciului FC Utrecht - NEC Nijmegen, scor 4-0 (1-0), disputat, duminică, în cadrul etapei a XV-a a campionatului Olandei. Golurile au fost marcate de Van Wolfswinkel '22 (penalty), Duplan '84, Neșu '85 și Demouge '90. FC Utrecht a jucat în superioritate numerică din minutul 21, după eliminarea lui Otten. Neșu a evoluat pe toată durata partidei.
VIDEO** Un fost stelist îi răzbună pe dinamoviști! Neșu înscrie contra lui NEC Nijmegen!