32 de ani pentru Mutu, zero trofee în străinătate!
08 Ian. 2011
Cel mai valoros fotbalist român din ultimul deceniu are un palmares aproape inexistent. Un singur trofeu, și acela pe plan intern: până la 32 de ani. Astăzi, de ziua sa, Mutu adăugă un nou scandal în CV-ul de „bad boy", unul mult mai stufos decât cel de fotbalist.
Adrian Mutu a fost cel mai talentat, dar și cel mai răsfățat jucător român din ultimii ani. Lumea fotbalului din țară a acceptat, la început mai ușor și apoi cu tot mai multă severitate, orice ieșire în decor a „Briliantului", așteptând la nesfârșit răsplata în goluri sau trofee din partea atacantului. Aceasta a întârziat însă să apară. La Inter a debutat în stil de mare campion: gol cu marea rivală AC Milan în Cupa Italiei. A urmat apoi un împrumut la Verona și transferul definitiv la Parma, acolo unde a avut și cea mai bună perioadă a carierei. Goluri multe, dar tot zero la capitolul trofee.