Anunț senzațional după România – Croația 4-1: „Cotele jucătorilor au crescut cu 50%”. Cât valorau tricolorii înaintea debutului la EURO 2019 U21

Anunț senzațional după România - Croația 4-1:
  • Publicat:
  • Actualizat:

România a debutat cu un categoric 4-1 la EURO 2019 U21, în fața Croației, iar George Ogăraru e de părere că după evoluția din San Marino, cotele jucătorilor au crescut cu 50%.

Ogăraru spune că important este ca jucătorii să ofere un fotbal bun, nu să-și mărească cotele de piață: „Eu cred că a crescut cota jucătorilor cu 50% după evoluția de aseară, dar nu ăsta este obiectivul principal. Obiectivul principal este să aibă evoluții bune și să se califice din această grupă infernală, din punctul meu de vedere. Următorul obiectiv, așa cum spunea și Mirel Rădoi aseară, este să se recupereze pentru următorul meci. Ați văzut Anglia – Franța la ce intensitate s-a jucat. Anglia a alergat foarte mult, o să le fie greu să recupereze. Dacă rezolvăm acest meci, cred că putem să vorbim despre o calificare din grupă.

Cu siguranță (n.r. pot ajunge jucătorii de la U21 la naționala mare). Sunt jucători foarte buni în componența acestei formații. Sunt mulți jucători care pot juca la naționala mare și nu au jucat aseară. Este un lot foarte bine selecționat de către Mirel, cu jucători care joacă la echipele de club. Asta e foarte important. Nu aș vrea să dau nume, sunt jucători care au un potențial extroardinar”, a spus George Ogăraru, la ProSport Live.

Înaintea meciului România – Croația, ProSport a analizat cotele de piață ale jucătorilor prezenți în echipele de start. Conform site-ului Transfermarkt, primul 11 al României s-a ridicat la 46.75 de milioane de euro, iar primul 11 al Croației la 95.85 de milioane. Chiar și așa, România s-a impus cu un categoric 4-1, astfel că s-a dovedit încă o dată că acele cote oferite de Transfermarkt sunt orientative.

Echipa de start a României din meciul cu Croația: I. Radu (cpt.) – C. Manea, Nedelcearu, Pașcanu, F. Ștefan – T. Băluță, Cicâldău – Man, I. Hagi, A. Ivan – Pușcaș

 

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Devine ILEGAL în România. Legea e adoptată. Se aplică din 28 aprilie pentru toată lumea
Devine ILEGAL în România. Legea e adoptată. Se aplică din 28 aprilie pentru toată lumea
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele