Acasa » Alte Sporturi » Tenis » Roland Garros » Sorana Cîrstea, dialog incredibil cu psihologul Bernadette Martin: „Sunt îngrozită! Sunt prea bătrână, prea bătrână!”. Reacția franțuzoaicei

SPECIAL Sorana Cîrstea, dialog incredibil cu psihologul Bernadette Martin: „Sunt îngrozită! Sunt prea bătrână, prea bătrână!”. Reacția franțuzoaicei

Sorana Cîrstea, dialog incredibil cu psihologul Bernadette Martin: „Sunt îngrozită! Sunt prea bătrână, prea bătrână!”. Reacția franțuzoaicei
Sorana Cîrstea și psihologul Bernadette Martin Fotomontaj ProSport, realizat cu ajutorul Inteligenței Artificiale

Sorana Cîrstea lucrează de mai mult timp cu un psiholog din Franța și după ce s-a calificat în sferturile turneului de la Roland Garros a oferit detalii despre această colaborare.

Cîrstea, 36 de ani, locul 18 WTA, are un traseu foarte bun la Roland Garros, unde a ajuns în sferturile de finală și marți, 2 iunie, se va duela cu Mirra Andreeva, 19 ani, locul 8 WTA.

Sorana Cîrstea, dialog cu psihologul Bernadette Martin

Parcursul excelent se datorează și echipei sale, iar din staff face parte și Bernadette Martin, cea care a asistat și la meciul din optimi cu Xiyu Wang și care îi e alături lui „Sori” de opt ani.

Franțuzoaica, trecută de 80 de ani, nu are ca specializare psihologia sportivă, dar o consiliază pe Sorana Cîrstea de mai mulți ani.

„Am un psiholog de opt ani, e aceeași doamnă. Și nu este psiholog sportiv, este unul normal, dar a făcut minuni cu mine, îi voi fi mereu recunoscătoare. Are, de fapt, peste 80 de ani și vorbim mult. Mă plâng mereu la ea și i-am zis: «Sunt îngrozită, pentru că sunt prea bătrână! Sunt prea bătrână! Sunt prea bătrână!».

Iar ea mi-a răspuns: «Sorana, ești un bebeluș. Nici măcar nu ai început să trăiești». Iar apoi am ajuns la concluzia că poate sunt un pic prea bătrână pentru tenis, dar sunt tânără pentru viață”, a spus Sorana Cîrstea la podcastul găzduit de Caroline Garcia.

Cum a ajuns Sorana Cîrstea să colaboreze cu Bernadette Martin

Sorana lucrează cu Bernadette Martin, ce a fost introdusă în staff prin intermediul familiei Țiriac, iar colaborarea Soranei – pe partea mentală – cu franțuzoaica a fost discretă mai mult timp.

„Mă simțeam ciudat, nu neapărat jenată, că am peste 30 de ani și joc tenis, ca și cum ceilalți ar spune că nu aș avea o viață și că de aceea joc. Nu! Am o viață și sunt atât de fericită cu viața mea, încât sunt capabilă să îmi urmez cariera și să mă bucur de ea.

Și încă îmi trăiesc visele. Așa cum am spus, acesta a fost visul meu de la 4 ani, să ajung aici”, a mai declarat cea mai bună rachetă a României pentru sursa citată.

Care e staff-ul Soranei Cîrstea: „Aici îi am alături pe Adrian Cruciat (n.r. – antrenor) și Andrei Cristofor (n.r. – fizioterapeut) și a venit și Marius Comănescu, fostul antrenor, care pentru mine este ca al doilea tată. Mă ajută foarte mult din punct de vedere emoțional. La fel, am o psiholoagă, care este din Franța, și a fost astăzi la meci. Suntem ca o familie. Sunt multe piese în acest puzzle, deși pe teren apar singură. Sunt foarte mulți oameni în spate care muncesc la acest ansamblu”.