Sorana Cîrstea (38 d eani) a trecut ca un intercity prin gara Ciulnița în turul 2 la Roland Garros, iar jucătoarea pe care a spulberat-o a oferit o primă reacție.
Pentru a doau oară în carieră, dar în premieră la un turneu de Mare Șlem, Sorana Cîrstea s-a impus cu 6-0, 6-0. Solana Sierra a recunoscut că adversara a făcut un meci extraordinar.
Nu sunt foarte dese cazurile când, la un turneu de Mare Șlem, o jucătoare câștigă un meci fără să cedeze vreun game.
La masculin, sunt adevărate rarități, în contextul în care acolo e nevoie de 3 seturi. De altfel, au fost doar 5 cazuri în Era Open, iar ultimul datează din 1993.
Cu toate acestea, Sorana Cîrstea (18 WTA, cs 18) a intrat în galeria selectă a sportivelor care se impun cu 6-0, 6-0. Victimă i-a fost aregentinianca Solana Sierra (21 de ani).
„Este o zi tristă, doare și o să doară. Evident, nu mi-am dorit să închei cu un astfel de rezultat. M-am simțit puțin mai obosită decât de obicei.
Face parte din experiență și cred că voi gestiona mai bine astfel de situații pe măsură ce voi juca mai mult în aceste turnee. Sorana a făcut un meci extraordinar, a jucat foarte bine.
Sincer, am simțit că nu mi-a oferit prea multe șanse. Aș fi putut face și eu mai mult, dar trebuie să fiu mândră de sezonul de zgură pe care l-am avut”, a afirmat Sierra, potrivit Eurosport.
Meciul a contat pentru turul 3 de la Roland Garros, iar în primul, set Sierra a câștigat un singur punct pe serviciul adversarei.
„Cîrstea joacă foarte repede și îmi este destul de greu să mă adaptez acestui stil de joc. Am încercat să construiesc schimburi mai lungi.
La final ajunsesem să încerc doar să câștig un game. Sunt lucruri pe care trebuie să le îmbunătățesc, iar acest meci îmi va oferi multe lecții”, a mai spus ea.
În vârstă 36 de ani și 47 de zile, Sorana a devenit cea mai în vârstă jucătoare care câștigă cu un dublu 6-0 pe tabloul principal la Roland Garros.
Precedenta performanță era deținută de Victoria Azarenka. La ediția precedentă, jucătoarea din Belarus o învingea, la 35 de ani și 298 de zile, în primul tur, pe belgianca Yanina Wickmayer.
Interesant este că Azarenka și Cîrstea mai au ceva în comun. Concret, dubla câștigătoare de turnee de Mare Șlem a învins-o pe româncă, în 2008, în turul secund, cu 6-0, 6-0.
Pentru Sorana urmează meciul din optimi cu sportiva chineză Xiy Wang (148 WTA), venită din calificări.
În caz de victorie, românca dă mai departe peste rusoaica Mirra Andreeva (8 WTA, cs 8) sau elvețianca Jil Teichmann. Aceasta e pe locul 170, dar are clasament protejat pentru 89.