Morișca perfectă. Cum reușesc sportivii străini să rotunjească bugetul la handbal

Redactor:
Marius Hutu
Morișca perfectă. Cum reușesc sportivii străini să rotunjească bugetul la handbal
  • Publicat:
  • Actualizat:

Material publicat în săptămânalul ProSport, distribuit în fiecare marți, împreună cu Ziarul Financiar.

Anual, handbalul românesc, la nivel de federație, are nevoie de cel puțin două milioane de euro pentru a susține un sezon de la un capăt la altul. Jumătate din sumă este primită de la Ministerul Tineretului și Sportului, iar cealaltă jumătate trebuie asigurată din venituri proprii, adică prin atragerea de sponsori, drepturi TV, taxe. Această ultimă categorie nu avea însă o pondere însemnată la bugetul FRH. În această vară, capitolul taxe va înregistra însă un adevărat boom, în condițiile în care Federația Română de Handbal (FRH) va „colecta” cel puțin 150.000 de euro, un adevărat record.

Două condiții la achiziționarea străinilor: valoare și taxe mărite

Suma va fi adunată de la cel puțin 18 cluburi din cele 28 care vor participa din toamnă în Ligile Naționale și reprezintă taxe de transfer. În urmă cu câteva săptămâni, Consiliul de Administrație al FRH, forul de conducere al handbalului românesc, a decis să nu mai limiteze numărul de jucători străini la o echipă de club. În ultimul sezon, fiecare formație avea dreptul să dețină cinci sportivi din afara țării, dar numai trei în același timp în teren.
Pentru a dinamiza și a crește în valoare competițiile interne, dar și pentru a reașeza pretențiile jucătorilor români la nivel de salarizare, oficialii FRH au decis să lase la liber transferurile de peste hotare. Au impus doar două condiții: introducerea unor criterii de valoare pentru jucătorii de altă naționalitate și taxe de transfer care se măresc gradual. Pentru primii doi, un club plătește câte 1.000 de euro, iar de la al treilea jucător taxa se mărește cu câte 1.000 de euro.

Baia Mare a adus 15 sportivi străini, CSM București – 12

După ce s-a dat OK-ul, în handbalul românesc s-a consemnat, în aceste câteva săptămâni scurse, o adevărată invazie de sportivi străini. La startul pregătirilor, ProSport a contabilizat nu mai puțin de 64 de transferuri de jucători din afara granițelor țării, iar negocierile nu au fost încă definitivate.
Șapte cluburi din handbalul masculin și patru din cel feminin au efectuat cel puțin câte trei achiziții de peste hotare. Cele mai active au fost CSM București și HCM Baia Mare, cluburi care sunt reprezentate în Liga Națională atât la fete, cât și la băieți. Primul club a efectuat 12 transferuri (7 la feminin și 5 la masculin), iar gruparea din nordul țării are semnate înțelegeri cu 15 sportivi de altă naționalitate (8 la feminin și 7 la masculin). Acestea vor plăti, astfel, taxe în valoare de 84.000 de euro (HCM Baia Mare – 51.000 de euro și CSM București – 33.000 de euro).

La feminin, cele două grupări au achiziționat numai jucătoare de mare valoare, campioane mondiale, olimpice, medaliate la turnee finale și câștigătoare de Liga Campionilor. De altfel, HCM Baia Mare și-a fixat ca obiectiv accederea între cele mai bune patru echipe din Liga Campionilor, în timp ce formația susținută de primăria Capitalei are ambiții asemănătoare pentru sezoanele ce vor urma.

La startul campionatului, numărul jucătorilor străini va trece de 80, dacă ținem cont și de sportivii existenți deja în România. Cantitativ, noua situație dată ridică deja semne de întrebare. Handbaliștii români nu mai sunt protejați, în schimb calitativ și financiar FRH și Ligile Naționale vor avea de câștigat.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Anunț pentru toți românii care au CARDURI pentru ALIMENTE. Pe 25 Aprilie a fost ultima zi
Anunț pentru toți românii care au CARDURI pentru ALIMENTE. Pe 25 Aprilie a fost ultima zi
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele