Craiova, undeva prin 1978. Un copil de clasa a șaptea mergea regulat la meciurile Universității, pe stadionul care atunci se numea „Central”. Duminica, integral, sâmbăta sau miercurea, doar câte o repriză, că orele erau după-amiaza. Dacă săreai gardul prin spate, pe la Bălcescu, și o rupeai la fugă pe Bucovăț în jos, în vreo zece minute puteai să intri pe gratis în peluza cu tunel, dinspre Agronomie.
Copilul de atunci era cel care acum scrie aceste rânduri. Prin octombrie, am chiulit într-o sâmbătă. Dar n-am dat fuga la stadion unde Craiova juca, pare-se, cu Bacăul, ci am mers într-o sală a Internatului, unde vreo 30 de băieți se înghesuiau în fața unui ecran alb-negru. Se televiza Gloria Buzău – FC Baia Mare și puștiul de atunci cam schimbase creta. Tricoul era tot albastru, dar în loc de albul cu care scriam șaptele lui Zoli Crișan (băimărean, ironia sorții) sau 11-le lui Cârțu, luasem cretă galbenă și scrijeleam acum 5-ul lui Koller sau 9-le lui Rozsnyai. Baia Mare avea galben-albastru și așa se cădea. Baia Mare captiva în orice meci, iar televiziunea se înghesuia s-o transmită. În acea etapă, meciul de la Buzău fusese preferat în ultimul moment derby-ului Sportul Studențesc – Steaua de pe „Republicii”.
Prin aprilie, noul coup du Foudre, Baia Mare, venea pe Central. Culmea, miercurea. Am sărit gardul, chiar dacă matricola îmi fusese notată de portar. Am mers să-i văd pe viu. Craiova a câștigat cu 1-0, gol Mitică Marcu, dar Baia Mare a jucat frumos și a ratat enorm. La întoarcere (tot peste gard), am fost poftit în biroul directorului, fratele lui Ștefan Andrei, în acei ani ministru de externe. Mi-a dat 3 lei. Atât costa un tuns la zero la Lido, frizeria din colț, în anii în care adolescenții purtau pantaloni evazați și se străduiau să-și tragă părul peste urechi. Anul următor Baia Mare a revenit la Craiova pentru cel mai frumos meci al campionatului, 5-2 pentru olteni, concurat poate doar de acel 3-3 televizat din tur dintre aceleași echipe. Szepi a marcat fabulos, exterior din afara careului. Petrică Purima a înscris și el nemaipomenit, de la peste 35 de metri, Ariciu fiind mult ieșit din poartă, probabil plecat să dribleze.
Ion P. Pop cronicarul acelor vremi
De Anul Nou, la peste trei decenii distanță, am primit într-un plic două cărți despre Baia Mare. „Atunci am învins Fiorentina” și „Generația Mateianu”. Prima, Editura Umbria, 1995, a doua, Editura Enesis, 2011. Autorul, Ion P. Pop, venerabil ziarist maramureșean (73 de ani), de fapt cronicarul tuturor meciurilor băimărene din acea perioadă. Ceasurile state între pagini au răscolit în maturul de astăzi amintirile copilului de altădată. Așa s-a născut acest material despre o echipă frumoasă ca un brad din pasul Gutâi, gustoasă ca o slană cu ceapă, aromată și tare ca o înghițitură zdravănă pe palincă.
Care echipă de vis din ultimul sfert de secol e mai bună?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER